Gânduri la început de an școlar

(ne vorbește prof. Silvia ONESCU, director al Școlii Gimnaziale „Constantin Daicoviciu” Beriu)

Silvia ONESCU

Am început un nou an școlar, încărcat de emoții pentru cei care pășesc pentru prima dată pe treptele școlii noastre dar și de bucuria revederii.

Ne dorim cu toții ca noul an școlar să fie cel puțin la fel de fructuos ca anul ce a trecut, pentru că rezultatele la învățătură și disciplină au fost unele performante. Pe lângă premiile obținute la concursuri și olimpiade școlare la diferite discipline, ne putem mândri și cu performanțe obținute în domeniul educativ, extrașcolar și sportiv, precum și la examenul de evaluare națională la clasa a VIII-a și faptul că cei 28 de elevi care au terminat clasa a VIII-a au reușit să intre cu toții la liceu și școli profesionale.

Mulțumim părinților și autorităților locale pentru sprijinul acordat și sperăm într-o permanentă colaborare pe viitor.

Vom reuşi împreună numai dacă vom fi perseverenţi, dacă ne dorim cu adevărat ceva, dacă vom fi responsabili în tot ceea ce vom întreprinde.

Așteptăm din partea elevilor dorința de a învăța și respect pentru ceea ce le punem la dispoziție: o școală frumoasă și curată, înzestrată cu tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea unui act educațional modern de calitate, cu un corp profesoral bine pregătit profesional, animat de dragostea pentru profesie și pentru copii.

Școala Gimnazială „Constantin Daicoviciu” Beriu este școală cu personalitate juridică la nivel de comună și cuprinde Școala Primară Sibișel-Vechi, Grădinița cu Program Normal Căstău, Grădinița cu Program Normal Orăștioara de Jos.

Personalul didactic este format din 26 cadre didactice, este calificat 100%, în proporție de 80 % sunt titulari (5 învățători titulari și un învățător suplinitor calificat, 6 educatoare din care 3 titulari, 12 profesori, din care 7 sunt titulari).    

Școala  Gimnazială „Constantin Daicoviciu” Beriu dispune de 2 corpuri de clădire: corpul A  cu săli de clasă, grupuri sanitare în interiorul școlii, încălzire centrală, conectare la internet în fiecare clasă și corpul B care cuprinde sala de sport, vestiare, grupuri sanitare, C.D.I.-ul dotat cu mijloace moderne, calculatoare, laborator de fizică și laboratorul de informatică.

Școala Primară Sibișel-Vechi are 2 clase (1 clasă învățământ primar – simultan și 1 clasă preșcolar). Și aici avem grupuri sanitare în interiorul școlii, încălzire centrală, sală de calculatoare, sală de lapte & corn,  precum și o mică sală de sport.

Grădinița cu P.N. Căstău are 2 grupe cu săli de clasă, frumos amenajate, grupuri sanitare în interior și încălzire centrală.

Grădinița cu P.N. Orăștioara de Jos are o grupă (o sală de clasă), grupuri sanitare în interiorul clădirii.    

Dorim să satisfacem nevoia fiecărui elev de a se simţi competent în a deţine şi utiliza informaţia, deschis spre schimbare şi spre înţelegerea şi respectarea valorilor socio-culturale ale unei societăţi democratice, prin încurajarea iniţiativei individuale şi a inovaţiei didactice şi oferirea de oportunităţi concrete pentru dezvoltarea individuală a fiecăruia.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Sfaturi – rețete ale succesului

(mesajul prof. Raul Vaida, consilier educativ, Școala Gimnazială Pui)

Raul Vaida

„Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte”. Dacă veţi accesa pagina de Facebook a şcolii noastre, veţi observa că acesta este motto-ul sub care ne desfăşurăm întreaga activitate şi prin care încercăm să ne încurajăm elevii să creadă în educaţie.

La început de an şcolar se spun multe lucruri, se dau îndemnuri, sfaturi şi reţete ale succesului. Şi, foarte important, reamintim în mod repetat elevilor despre „datoria” lor de a învăţa. Aş vrea să mă feresc de această atitudine rece, distantă şi lipsită de esenţă şi să adresez elevilor noştri, dar nu numai, câteva cuvinte aşa cum sunt rostite ele cel mai frumos, din suflet. Pentru că, da, nouă profesorilor ne pasă. Voi sunteţi copiii noştri de suflet. Toţi, de la cel mai sârguincios până la cel mai dezinteresat, voi sunteţi cei pentru care, zi de zi, vreme de 6 – 7 ore de curs, apoi, lucru neştiut de cele mai multe ori, vreme de alte ore de pregătit lecţii acasă, ne străduim să ne prezentăm la catedră având un singur scop: să sprijinim dezvoltarea voastră din punct de vedere ştiinţific, artistic, moral şi din punct de vedere al tuturor celorlalte ramuri ale educaţiei. Iar când reuşim, succesul nostru oglindindu-se în realizările voastre, oare aveţi idee cât suntem de fericiţi?

A învăţa nu e o datorie. Nu e o obligaţie. A învăţa e o necesitate. A învăţa e un dar. A învăţa e o şansă. E şansa voastră, a tuturor, să fiţi deosebiţi.

Aşa cum într-o călătorie avem posibilitatea de a alege orice cale, orice obiectiv pe care să-l explorăm, la fel stau lucrurile şi în cazul învăţării. Foarte puţine sunt persoanele care sunt competente în multiple domenii ale învăţării. De obicei numim aceste persoane genii. Unii dintre noi au această capacitate, dar în mod cert nu o avem cu toţii. Însă fiecare persoană poate fi performantă într-un anumit domeniu. Iar selectarea unui domeniu de explorat şi aprofundat stă doar în alegerea voastră. Fiecare dintre voi ştie ce iubeşte mai mult şi fiecare dintre voi îşi poate descoperi o pasiune, pe care ideal ar fi să o transformaţi şi într-un job. Important e să căutaţi să vă descoperiţi chemarea. Iar de veţi face asta, veţi descoperi că veţi ajunge să învăţaţi din plăcere. Şi la fel va fi şi în cazul lecturii. Bine, bine, dar atunci de ce şcoala ne impune anumite domenii de studiu şi anumite materii? Şi, mai ales, de ce atât de multe? E foarte simplu. Aşa cum în cazul unei călătorii e nevoie de un research şi de un bagaj corespunzător, tot aşa şi în cazul învăţării, mai ales în anii de gimnaziu, şcoala caută să ofere tuturor cunoștințe necesare, informaţii fundamentale din fiecare domeniu de studiu, acest research de care veţi avea mare nevoie în călătoria ce vă stă înainte.

Mult succes tuturor în călătoria învăţării din acest an şi din anii care vor urma!

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

GABRIELA ȘERBAN: În Anul omagial al persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți) Corul „Armonia” din Bocșa Română își cinstește slujitorii!

Duminică, 1 octombrie 2023, la marea și sfânta sărbătoare a Acoperământului Maicii Domnului, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, Biserica cu hramurile „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Bocșa Română a inițiat o frumoasă adunare a credincioșilor la ceas de seară pentru a comemora preoți slujitori, cântăreți bisericești și coriști din parohie plecați la cele veșnice.

De asemenea, au fost rostite rugăciuni de mulțumire și sănătate și pentru actuali coriști și cântăreți bisericești ai acestei vrednice parohii din Bocșa Română, lăcaș cu tradiție corală dovedită și astăzi prin vocile membrilor corului„Armonia”.

Despre istoricul acestei mișcări corale și despre inimoși preoți și dirijori au vorbit pr. dr. Silviu Ionel Ferciug și prof. dr. Dorel Viorel Cherciu, iar despre activitatea culturală bocșană a precizat Gabriela Șerban, directorul Bibliotecii Publice Bocșa; de asemenea, a fost readusă în memoria enoriașilor monografia „Corului bisericesc din Bocșa Română (1875 – 2015)”, volum realizat de Silviu Ferciug, Liana Ferciug și Viorel Dorel Cherciu (Reșița: TIM, 2015) cu o prefață semnată de P.S. Lucian, Episcopul Caransebeșului, carte apărută în seria „Bocșa – istorie și cultură”, veritabilă pagină de istorie locală, bine documentată și exemplară pentru studierea vieții muzicale și religioase din Banat.

Întâlnirea s-a dovedit a fi una de suflet, biserica devenind neîncăpătoare, reunind tineri de toate vârstele, coriști de ieri și de azi, dascăli și slujitori ai actelor cultural-educative din această urbe, dar și mulți credincioși mânați de curată credință și dragoste pentru Dumnezeu.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Tineret „Sf. Stelian” și Biserica „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Împ. Constantin și Elena” Bocșa Română și s-a înscris în proiectul dedicat Anului omagial al persoanelor vârstnice și Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți).

„Decada Culturii Germane în Banatul Montan“, ediția a XXXIII-a

Ziua Unității Germane

3 octombrie 2023, Reșița, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 10.00:

Expoziție de fotografii: „Berlin, capitala Germaniei”, cu fotografii realizate în anii anteriori de Erwin Josef Țigla.

Expoziție de filatelie dedicată Zilei Unității Germane, din colecțiile Erwin Josef Țigla și Gustav Hlinka.

3 octombrie 2023, Reșița, Galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin / ora 11.30:

Expoziție de artă plastică din colecția Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

„Deutsche Kulturdekade im Banater Bergland“, XXXIII. Auflage

Tag der Deutschen Einheit

3. Oktober 2023, Reschitza, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek / 10:00 Uhr:

Ausstellungen zum Tag der Deutschen Einheit:

Ausstellung „Berlin, die Hauptstadt Deutschlands”, mit Fotos aus den vergangenen Jahren, von Erwin Josef Ţigla;

Philatelie-Ausstellung zum Tag der Deutschen Einheit aus den Sammlungen von Erwin Josef Ţigla und Gustav Hlinka.

3. Oktober 2023, Reschitza, Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin / 11:30 Uhr:

Ausstellung mit Kunstarbeiten verschiedener Künstler aus den Beständen des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“.