Pietrele lui Scorilo. Pe traseul turistic Muntele Mic – Poiana Mărului, pe valea Scorilo, legenda spune că ar fi îngropat acolo regele dac Scorilo, tatăl lui Decebal (la Sarmizegetusa s-a descoperit celebra inscripţie „Decebalus per Scorilo”). Interesul pentru această zonă s-a manifestat de pe vremea dacilor, aici găsindu-se numeroase vestigii arheologice. Cel mai important pare a fi un altar păgân, aflat la altitudinea de 1200 m pe versantul nordic al masivului Muntele Mic. Denumită de localnici „Pietrele Scorilei”, zona pare a fi fost locul de vânătoare preferat de daci. Mitul: Cel mai „tentant” mit este cel al comorii lui Scorilo (atestat de izvoare istorice drept părinte al lui Decebal datorită inscripţiei găsite la Sarmizegetusa – „Decebal, fiul lui Scorilo“). Legenda spune că spre sfârşitul vieţii sale, când se temea că ar putea fi învins de romani şi pentru ca tezaurul dacic să nu cadă în mâinile duşmanilor, Scorilo şi-a îngropat comoara. Locul prezumtiv este pe undeva prin apropierea staţiunii Poiana Mărului, ceea ce a adus aici, de-a lungul timpului, nenumăraţi căutători de comori.
Comoara regelui dac Scorilo. Pietrele Scorilo, Cleanțul Scorilo, Cioaca (Creasta), Scorilo sunt nume vechi, încă din timpul dacilor, care au rămas și s-au transmis peste veacuri, împreună cu credința că ar exista o comoară a regilor daci în această zonă. În urma unui sondaj printre ciobanii mai în vârstă, s-au desprins mai multe lucruri interesante, ce duc la o cunoaștere a locului din multe puncte de vedere (despre care, însă, localnicii nu prea doresc să vorbească, considerând tema un fel de temă sacră). Ei spun că, în stânca lui Scorilo, cu un perete drept, se găsește, undeva în centru, la o distanță de 40 m de la poale și 40m de la culme, o peșteră unde este ascunsă o comoară. Locul ar fi marcat de prima rază de soare ce-și trimite lumina peste creasta numită Buza Nedeii și cade pe mijlocul peretelui, la răsăritul soarelui, în ziua de 21 iunie, ziua solstițiului de vară. Acest lucru este destul de greu de acceptat. Într-o stâncă formată din șisturi cristaline, peșterile naturale nu se pot forma. Printr-o cercetare mai amănunțită a stâncii, nu a fost găsită decât o încăpere laterală ce pare că a fost săpată în stâncă, ca un adăpost pentru ciobanii ce urcau spre Muntele Mic. În urma unor observații amănunțite ale locului indicat, se poate vedea un fel de copertină, ca o adâncitură. Pentru elucidarea acestei legende, pot fi efectuate cercetări amănunțite ale acestui perete din stânca lui Scorilo. Acum, în urma descoperirilor de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, știm că a existat un rege dac cu numele Scorilo, iar numele lui s-a păstrat în zonă fără a fi schimbat. Din legendele care abundă în zonă, credem tot mai mult că dacii aveau o viață religioasă ce se leagă de munte și de măreția acestor înălțimi. Poiana Mărului a fost, de veacuri, locul de popas al oierilor ce urcau spre locurile de pășunat de pe aceste înălțimi, lucru ce a făcut ca locuitorii satelor ce-și pășteau oile în zona masivului Gugu să poarte numele de gugulan.
În chiar ziua deschiderii expoziției de mare interes național „Brâncuși: Surse românești și perspective universale”, un alt eveniment, mai mic, dar cu un rost al său, de continuitate în rândul revistelor culturale timișorene, se desfășura în prezența a numeroși oameni de cultură și de litere din orașul de pe Bega. Revista „Coloana Infinitului”, editată de Asociația Culturală „Constantin Brâncuși” Timișoara apare neîntrerupt de 25 de ani, prin efortul și dedicarea unui colectiv de redacție select, a cărui activitate se desfășoară sub coordonatele voluntariatului.
Uneori cu sprijinul sponsorilor, alteori cu bani proprii, revista a făcut, de-a lungul acestui sfert de secol, o figură aparte prin conținutul și programele dedicate personalităților din lumea culturală și științifică a Banatului.
Dintr-un articol dedicat evenimentului, semnat Monica M. Condan și Horia Ciocârlie, aflăm că „valoarea națională și universală a operei lui Brâncuși a determinat alegerea denumirii atât pentru organizație, cât și pentru revistă, care are astfel o excepțională anvergură simbolică, raportându-se la motivul ascensional din celebra creație brâncușiană”. Din 2005, revista apare trimestrial, în serie nouă, cu o tematică bazată pe promovarea valorilor locale și regionale, în cadrul programelor „Pantheon Bănățean” și „Etnos bănățean”: „Cele mai multe ediții ale periodicului nostru sunt dedicate Academicienilor bănățeni, fiindcă în fiecare an, cel de-al doilea volum a readus în memoria generației actuale viața exemplară și rezultatele profesionale excepționale ale acestora”.
Asociația a organizat și simpozioane periodice, în cadrul cărora au fost omagiate aproximativ șaizeci de personalități bănățene, fie cărturari, fie cu activitate în domeniul științific, muzical, literar, al artelor plastice, poeți și prozatori. La aniversare sau comemorare, dar și cu alte ocazii, este omagiat patronul spiritual al revistei, Constantin Brâncuși. Fiecare număr are o rubrică permanentă – Brâncușiana -, unde „sunt publicate articole legate de bogatul evantai de idei oferit de viața și opera singurului artist român unanim recunoscut pe plan internațional”, după cum precizează autorii articolului din această ediție specială a revistei.
De mai mult timp, revista se distribuie gratuit, fiind editată cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, prin Centrul de Cultură și Artă. Cu atât mai mult am înțeles frustrarea și, parțial, nemulțumirea inimosului colectiv de redacție care nu a reușit să convingă oficialitățile angrenate în organizarea remarcabilei expoziții Brâncuși de a aminti, în alocuțiunile de deschidere, acest permanent act de cultură și omagiu adus nemuritorului gorjean de la Hobița, respectiv existența în chiar capitala Banatului, a unei asociații care îi poartă numele și a unei reviste care amintește cititorilor săi, lună de lună, de creația universală a marelui artist.
Am fost onorată să particip la lansarea numărului 124/2023, număr aniversar al revistei „Coloana Infinitului”, cu ocazia împlinirii unui sfert de veac de apariție neîntreruptă. Au fost prezenți Aurel-Matei Bancu, secretarul general al Asociației „Constantin Brâncuși” și al redacției revistei „Coloana Infinitului”, Monica M. Condan, redactorul șef al revistei, dar și membru al Filialei Timiș a UZPR, profesori, scriitori, poeți, oameni de cultură din Timișoara. Au fost amintiți, în alocuțiunile rostite, lect.univ.dr. Nicolae Stanciu, primul președinte al asociației și director fondator al revistei, scriitorul și gazetarul Aurel Turcuș, coordonatorul seriei noi a revistei, ambii trecuți în lumea celor drepți, dar și alți colaboratori fideli ai revistei. Cu acest prilej, urăm ani mulți de apariție revistei și aceeași energie de a realiza colectivului său de redacție!
Adina Andrițoiu
Președinte Filiala Gorj-Mehedinți „Jean Bărbulescu”
În contextul în care orașul libertății Timișoara este Capitală Culturală Europeană și polarizează în acest sfârșit de săptămână, interesul multor vizitatori autohtoni ori din toate colțurile lumii, iată că nu departe, un alt oraș al libertății Lugojul cultural-artsitic ne propune un eveniment inedit și de excepție, (cu care întregește florilegiul de evenimente din Banat) devenit tradițional, ediția cu numărul 17,,Seminarul Național de Aikido, organizat la Lugoj în Sala de sport ,,Lavinia Miloșevici” (o construcție modernă dotată cu cele necesare unor competiții de anvergură) de Asociația Club Sportiv WAGO-SAN, președinte sensei 5 dan, Danel Vasile Rogobete, devenit recent, membru al UZPR Timiș. Eveniment organizat sub egida Fundației Naționale de Aikido, cu sediul în orașul Cluj-Napoca, care are 44 de filiale în diverse orașe din România, președinte, Dorin Marchiș, sensei 6 dan, care a și deschis seminarul, la care au participat peste 60 de invitați de la 6 ani la 65, din Arad, Timișoara, Lugoj, Cluj-Napoca, Chișineu Criș, Deva, Alba Iulia, București, Oradea, etc Au mai fost prezenți, vicepreședintele Fundației, Iulian Perpelici din Arad, președinte al Asociației ARA MITAMA Club , Irina Gașpar, Cluj-Napoca, secretara Fundației. Dorin Băcican, membru , din Timișoara, cu toții instructori, maeștrii, sportivi activi și promotori ai acestui sport atât în țară cât și în străinătate. Mărturisesc, faptul că am fost luat prin surprindere, n-am mai scris despre Aikido, pentru a înțelege și descifra tainele acestui sport l-am ținut în ,priză” pe colegul de breaslă Danel Rogobete, care mi-a dat câteva răspunsuri relevante referitoare la acest seminar național și desigur la tot ceea ce înseamnă practicarea Aikido care reprezintă o sinteză modernă a artelor marțiale japoneze, se poate traduce ca fiind calea armonizării energiilor, fondat în 1920 de către japonezul Morihei Ueshiba, născut în 1883 și decedat în 1969. Ca respect și prețuire, pentru moștenirea spiriual-cultural-educativă, practicanții acestui sport la fiecare început și sfârșit de antrenament, instruire, seminar, îl salută printr-un simplu gest de înclinare a trupului și o privire luminoasă îndreptată spre undeva spre un tablou imaginar ori un perete mai al ca lebăda.De asemeni îmi mai spune instructorul Danel Rogobete, care coordonează un grup de copii și elevi la Lugoj, că Aikido este sportul în care nu există ca în majoritatea sporturilor, spirit de competiție și nici învinși ori învingători. Pare paradoxal dar asta este în logica și în filozofia participanților la aceste lecții de educație în instrucție, disciplinare a corpului uman în diverse ipostaze. Spiritul de competiție generează rivalitate, rivalitatea la rându-i ne poate duce -n ispita gândirii malefice, ori noi gândim pozitiv și fascinația acestui sport și bucuria noastră este spiritul de armonie, respect față de parteneri, semeni, și socializare. Noi suntem propriul nostru Arc de Triumf. Ce bine ar fi dacă măcar o treime din omenire ar practica zilnic câte 15 minute de Aikido, n-am mai avea atâtea derapaje (comporta)mentale ale celor ce conduc lumea. Până la urmă toate se raportează, privind relațiile dintre oameni, dincolo de viața cotidiană, la regula bunului simț. Nu este un sport ușor,, priza” este cheia succesului, am văzut momente de concentrare maximă și virtuozitate a unduirii trupului în aer dar și tehnica de aterizare la podea, șocul durerii fiind oarecum amortizat de bătaia palmei cu putere de podea care face să răsune sala. Mișcările sunt circulare, în consens cu mișcările inimii. Acumularea de energie nu vine din dominarea partenerului și de la univers. Ne spune domnul Dorin Marchiș, președintele Fundației, un sensei cu 6 dan, un antreprenor tânăr și de succes, care două săptămâni din lună, locuiește în Japonia, vorbește fluent japoneza, este un instructor respectat în țara soarelui răsare, este o imagine frumoasă pentru promovarea României.. La ora de socializare participanții la acest reușit Seminar Național și-au lăsat ținuta de sportivi la garderobă, pe mulți să nu-i mai (re)cunosc, și ne-am relaxat împreună , la taifas pe muzică de calitate, într-un spațiu ca un colț de rai situat la marginea orașului Lugoj, acolo unde gazdele noastre s-au dovedit generoase oferindu-ne din abundență produse tradiționale bănățene. Mulțumiri tuturor partenerilor pentru implicarea și susținerea acestui eveniment care s-a dovedit a fi o reușită de excepție.
Jurnalismul cetățenesc, acel tip de difuzare de informații pe site-uri, rețele sociale și bloguri, furnizate de oameni care nu sunt profesioniști media, este în creștere în ultimii ani. Chiar dacă este controversat, mai ales în lumea internetului, care nu are niciun control, iar dezinformarea se revarsă în valuri, jurnalismul cetățenesc este și o realitate de necontestat. În aceste condiții, de ce este nevoie pentru ca poveștile cetățenilor să fie spuse corect?
Wananchi Reporting, de exemplu, este o platformă de jurnalism pentru cetățeni a Citizen Digital, care oferă oamenilor obișnuiți ocazia de a împărtăși povești care au scăpat jurnaliștilor profesioniști sau care nu au beneficiat de prim-planul necesar, articolele care ajung să fie publicate primind compensații în bani. Zack Chiliswa, lector media la Universitatea de Știință și Tehnologie Meru, din Kenya, consider că una dintre principalele provocări pe care le implică jurnalismul cetățenesc este crearea de realități multiple, care, la rândul lor, duc la confuzie: „Rețelele sociale au făcut posibil ca oamenii să producă realități multiple. De exemplu, sunt atât de multe imagini care vin din Gaza și este greu de știut cine spune adevărul: este o situație sau alta reală sau a fost fabricată?”.
Apare apoi întrebarea cu privire la rolul pe care ar trebui să-l joace jurnaliştii profesioniști în viziunea jurnalistului cetăţean. Practic, cei dintâi ar trebui să-I ajute pe cetățenii care difuzează informații să înțeleagă exact ceea ce se întâmplă.
Mwende Musyoki, jurnalist și editor, crede că este foarte important ca jurnaliștii cetățeni să fie recompensați, pentru a-i ajuta să înțeleagă etica media. Una dintre oportunitățile majore pe care le au ambele categorii sunt parteneriatele – cetățenii care difuzează știri pot fi, lucrând cu entitățile media, parte a unor povești mai mari și astfel, ceea ce relatează devine mult mai relevant și capătă un impact mult mai extins. (redacția UZPR)
Sufletul are sensibilități iar drumul prin viața aceasta vremelnică a fiecăruia rămâne, poate, încrustat în mod invizibil ca o alternativă la nemurire.Viața pământească privită în complexitatea ei este unică dacă o raportăm la fiecare persoană însă acceptată ca un întreg al omenirii ea își are coordonatele bine stabilite. Lumea celor care au harul de a îmbrăca în straie alese cuvântul este aceea a frumosului prin excelență pentru că numai sufletele sensibile își pot contopi propriile trăiri renăscând prin cuvânt.
O incursiune în cartea ‘MĂSURÂND CLIPA”, care iese la lumină prin așezarea împreună a talanților celor două autoare, Mihaela CD și Aurelia Oanca ne face să descoperim afinități comune,ghidate după valori în care cu prisosință descoperim iubirea pentru sacru, prețuirea aproapelui, țara și familia rămânând structuri de bază bine ancorate în simțămintele lor,în ceea ce nutresc. Ce poate fi mai vibrant ,,CÂND TRECI PRIN ANOTIMPURI”: ,,Din focul verii calde am adunat culoarea? Și am depus-o-n plete ce flutură în vânt, Din brizele suave am adunat candoarea? Ce mângâie făptura în fiece cuvânt”, decât să cuprinzi ceea ce a marcat fără îndoială Aurelia Oanca de-a lungul timpului dar toate aceste secvențe de viață au fost adunate și bine primenite precum un odor de preț aparte. Ca un răspuns,asemeni unui ecou, la trecerea aceasta inevitabilă prin acest spațiu finit, precum o mărturie necesară curg asemeni unui firicel de apa din inima Apusenilor noștrii (ca o frumoasă completare parcă) versurile poetei Mihaela CD : ,, Şi-am adunat, puţin câte puţin Scântei şi sunete de mandolină Comori ce-al inimii foc întreţin Jar şi cărbuni arzând în apa lină” (poezia ,,Bucăţele din sufletu-mi cuvântat”). Plină de rafinament poetic definiția, indirectă, a vieții melodios redată prin sunetele mandolinei, bogății sufletești care și-au urzit arderea întru purificare, mulțumire dar și răspuns ori odihnă la curgerea vremii. Obișnuim să spunem adesea că timpul trece dar oare accentuăm suficient realitatea că viața aceasta trecătoare, finită în planul lumesc, trece încet, încet către marele fluviu al nemuririi? Păreri împărțite vor fi din acest punct de vedere însă încrederea în Divinitate ne dă dreptul să gândim, să punem pe lalerul vremii încrederea că nu suntem veniți întâmplător pe pământul acesta iar talanților pe care i-am primit în dar să le dam șansă de a odrăsli. Iată întâlnim în această carte ca ofrandă adusă poeziei de cele două autoare care au copt pe altarul gândirii în jăraticul aspru al propriilor simțăminte roade mănoase, formate din mărgeaua brumei de dimineața ori din tăcerea unor nopți nedormite. Poate ziua le-a poposit alături darnică întru totul cu binecuvântata lumină ori… uneori taina este greu de vădit! Poetul este urzit să n-aibă timp, când muza îl ispitește mâna deretică din pana-i măiastră belșug de cuvinte, sensibile, balsamice chiar iar mai apoi daruite necondiționat tuturor. ,,Ne plânge simfonia toamnei în priviri Şi-n suflet ne şopteşte o romanţă… Suntem aceeaşi, … cei din amintiri Ce suspinăm prin cioburi de speranţă…” Ce frumos tablou redat într-o formă a trecerii fiecăruia, cu desaga prea plină de amintiri dar cu privirea ațintită neșovăielnic spre ziua de mâine ,, … prin cioburi de speranţă…”. (din poezia ,,Cioburi de speranţă”). Probabil că nimeni nu este grăbit să plece din viața aceasta oricâte obstacole s-ar ivii, încercările sunt inerente, fac parte din firescul lucrurilor, vrem să ne apropiem de perfecțiune atât cât reușim și totuși simțim că mai avem atâtea de făcut, pare-se că timpul se condensează ori ziua trece prea grăbită, noaptea cu, uneori, monotonia ei ne dă răgazul să cumpănim ‘MĂSURÂND CLIPA” și constatăm că nimeni încă nu i-a stabilit unitatea de măsură. Abia acum vedem deslușit ce înseamnă fericirea cu adevărat și prețuim cu dreapta măsură clipa prezentă? Răspunsuri, probabil, vom afla fiecare parcurgând cartea aceasta, vom înțelege că, nu întâmplător, două poete Mihaela CD și Aurelia Oanca au ceva de spus, ceva mirific iar sufletele lor așezate cu totul în acest buchet de poeme. Lecturând cartea, cu siguranță vom descoperi imagini poetice deosebite, cu bună mireasmă în care teme existențiale capătă nuanțe pline de armonie, răsfățul anilor care au trecut, bucuria vieții, încrederea că și mâine vom regăsi zâmbetul pentru întâmpinarea noii zile dar și curajul de a accepta că amintirile sunt tot ale noastre. Las iarăși versurile care vin atât de firesc, complet și pline de sens, să-și urmeze firescul contemplând: ,, Mai lasă-mi, toamnă, înc-o bucurie Nu-mi rupe frunza ultimului ram Aşteaptă-mă cu vesta-ţi aurie Mai lasă-i fericirii înc-un gram”. ( ,,Mai lasă-mi, toamnă!”; Aurelia Oanca) Clipă de clipă, minut de minut, căpătând valențe aparte iarăși versurile înnobilează, starea de bine, mereu ‘MĂSURÂND CLIPA”: ,,Vă las poezia din sufletul meu De plec fără să dau de ştire, Să-i faceţi un loc într-un muzeu Lumii să-i fie eternă oştire”. ( ,,Testament”; Mihaela CD) La ceasuri de taină urzitori de frumos dau frumusețe tainelor din cuvinte deschizând uși către o lume a binelui, frumosului și a bunei conviețuiri între oameni. Sa fie de bun augur!
Privim șocați cum lumea a luat-o razna și avem impresia că nimeni nu face nimic să îndrepte lucrurile! Observăm o întunecare masivă a minților și ne întrebăm cum este posibil? Cine ar fi crezut ca omul modern poate să accepte aceste răsturnări șocante pe scara valorilor? Deși totul pare a fi desprins dintr-un film de groază, realitatea bate filmul și lucrurile se întâmplă zi de zi sub nasul nostru! Despre sintagma ”Ce pot să fac eu ? Sunt prea mic pentru a schimba ceva!” am mai scris în nenumărate rânduri! E adevărat cu un fir de nisip nu clădești o casă dar atunci când firele se adună au forța stâncii și se pot creea construcții durabile! Schimbarea percepției generale vine de la nivel individual! Toți știm că nu e bine, că lucrurile merg într-o direcție greșită dar ne-am gândit oare că aceste lucruri se întâmplă și din cauza noastră ? Prin acceptarea tacită suntem implicați și vinovați exact la fel ca și ceilalți! Noi suntem parte a unui întreg! Un măr pe care un vierme a început să-l roadă puțin câte puțin, iar mărul a început să se strice și noi nu l-am protejat, nu am luptat cu viermele, l-am lăsat să își vadă nestingherit de treaba lui. Ne-am trezit însă că a mâncat cam tot ce era bun: educație, valori, morală, credință… a ajuns la cotor și noi încă mai privim așteptând să vedem ce se va întâmpla! Am auzit comentarii de genul: ” Dacă Dumnezeu va îngădui să vină potopul, acesta va veni!” Ei bine dragii mei, Dumnezeu ne dă minte, ne dă putere de decizie dar nu ne bagă în traistă! Treziți-vă! Dumnezeu trimite semnale, trimite bărci celor care sunt aproape de înec dar dacă nu vor să urce în ele?! Ne-a dat puterea liberului arbitru tocmai pentru a ne da șansa să ne auto salvăm dar noi nu vrem? Fiecare dintre noi este răspunzător și vinovat pentru că nu face o schimbare în bine începând cu propria persoană! Luptele dintre forțele BINELUI și al RÂULUI au ajuns atât de evidente încât numai orb să fii și să nu le vezi! Dar cu toate acestea noi nu facem nimic mulțumindu-ne să spunem ”lumea a devenit foarte rea!” . Ne plângem recunoscând răutatea din jur, dar considerându-ne mai buni decât ”lumea” totuși nu facem nimic! Deci asta ne face la fel de răi și pe noi! Refuzând să luptăm cu viermele îl lăsăm să crească și să ne ”atace” pe toți inclusiv pe copiii noștri. Iar cea mai grea lecție pe care o putem primi este exact cea pe care o vom primi de la copiii și nepoții noștri care vor întoarce armele împotriva noastră! Vom fi înfrânți din interior în propria familie, în propria casă! Nu este oare timpul să distrugem viermele care roade din interior întreg mărul? În acest război dintre BINE și RĂU oamenii cred că există oameni buni și oameni răi, nimic mai greșit! Bunătatea există în oameni , fiecare are ceva bun în el doar că proporția dintre bine și rău diferă la fiecare dintre noi lăsând să domine și să umbrească cealaltă parte. Așa a fost creată lumea! Lupta dintre bine și rău există peste tot! Chiar și în oameni, în animale, în natură, în univers… Uneori conștientizăm sau nu, dar această luptă există,lumina învinge întunericul, apa învinge focul,etc Și la nivelul fiecărui individ există această luptă care se dă între bine și rău și care se observă prin puterea conștiinței. Omul simte de multe ori că nu e bine ce face și totuși o forță negativă mai puternică decât el îl seduce îl face să cedeze și să acționeze greșit. Dar apoi conștiința îl mustră și uneori îl deranjează vreme îndelungată până când ajunge să facă zeci de alte gesturi pozitive sperând că a compensat sau a ”plătit” în vreun fel păcatul, răul, nedreptatea comisă. Din păcate această tipologie este tot mai des întâlnită. Însă dacă stăm să analizăm cu atenție vom înțelege că deși părea că RĂUL a câștigat totuși BINELE este câștigătorul în această luptă. Pentru că datorită binelui individul a făcut încă zece fapte bune, deci se poate, nu-i așa? Degeaba te duci să te spovedești și crezi că totul ți s-a șters cu buretele mâncând numai de post dacă tu nu faci decât să înjuri să bârfești și să-l subminezi pe cel de lângă tine. Răutatea aceasta gratuită care te caracterizează este forța RĂULUI care încearcă să te domine! Forța Binelui se luptă și te mustră conștiința și până la urmă te duci să te spovedești căci știi că nu ai făcut bine! Dar apoi iar greșești pentru că odată ieșit din biserică forțele Răului îți dau târcoale și te seduc din nou și nici nu a trecut o zi, te sună un prieten și începeți să îi bârfiți chiar pe cei cu care v-ați dus la biserică. Apoi cu un simplu comentariu răutatea își află iar locul și viermele răului te locuiește ! Un cerc vicios din care se pare că nu vei ieși niciodată … și totuși….există o cale!
Lecturând volumul „Mai ușor să distrugi din interior decât din exterior” – „Easier to break from inside than from ouside” – al domnilor prof. univ, dr. Florentin Smarandache (SUA) și al scriitorului și jurnalistului Andrușa R. Vătuiu (România), mi-a fost mai ușor să să înțeleg volumul „Evoluție Neutrosofică Umană în Spirală sau Divinul este în Om” (Human Neutrosophic Evolution in Spiral or The Divine is the Man) despre care am scris o cronică.
Paradoxal, dar nimic nu este întâmplător! Istoria, de-a lungul său, a demonstrat că multe descoperiri științifice, dar și în cosmos (comete, planete etc.) au fost descoperite accidental, iar alte teorii și adevăruri au fost descoperite de la exemple simple, de zi cu zi, dar cărora nimeni nu le-a dat vreo importanță.
De exemplu, Isaac Newton a formulat legea atracției universale după ce un măr l-a lovit în cap în timp ce moțăia sub un copac.
Pornind de la acest exemplu domnul Andrușa R. Vătuiu a venit cu ideea că puiul de găină, atât de firav, poate distruge coaja oului din interior cu o forță mai mică decât forța necesară s-o spargă din exterior! Domnul Florentin Smarandache a demonstrat acest lucru prin metode matematice. Astfel a prins viață volumul „Easier to break from inside than from outside” (Mai ușor să distrugi din interior decât din exterior), bilingv, englezo-român.
Într-adevăr, la prima vedere pare un paradox, cum să pornești de la exemplul cu oul și puiul de găină și să extrapolezi această teorie la nivel planetar? Dar poate această teorie are implicații chiar la nivelul universului. Și aici aș da un exemplu personal cu exploziile sau imploziile unor stele fără să fie „atacate” din exterior.
Autorii, pentru a înțelege mai bine cititorul acest fenomen, vin cu exemple concrete din războaie (Războiul Troian, Asaltul roman asupra Britaniei, Căderea Tenochtitlan-ului, Cucerirea Maltei de către Napoleon Bonaparte, Vlad Țepeș cu atacul de noapte), apoi se pătrunde în complexitatea acestui fenomen vorbindu-se despre „Asalturi microbiene”, „Dăunătorii pomilor fructiferi”, „Atacuri cibernetice”, „Distrugerea unui sistem economic”, „Fisiunea nucleară”.
N-am să povestesc această carte, ci las plăcerea cititorilor să descopere tainele ascunse între copertele sale. Dar am să mă opresc, pe scurt, doar la două din aceste exemple: Războiul Troian și atacul de noapte al lui Vlad Țepeș.
Paradoxal, cum au reușit grecii să cucerească Atena! Simplu! Văzând că nu au nicio șansă s-o captureze din exterior, au dat impresia că vor să se retragă și, folosind o nouă strategie, au construit un cal uriaș pe care era inscripția „Grecii dedică această ofrandă Atenei pentru întoarcerea lor acasă”. Troienii au crezut că războiul într-adevăr s-a terminat și grecii se întorc acasă și au primit uriașul cal. De fapt acesta era, în interior, plin cu soldați greci care noaptea au ieșit afară și i-au surprins pe troieni, învingându-i.
La fel cu „Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești, și armata turcă aflată sub comanda sultanului Mehmet al II-lea” când, printr-un șiretlic, domnitorul român s-a deghizat în haine turcești, a ordonat gărzilor turcești să deschidă porțile cetății de la Giurgiu și cavaleria valahilor a năvălit peste ei…
Lecturând acest volum am ajuns la concluzia că în societatea umană, din ultimele trei-patru decenii, multe sisteme au fost distruse din interior. Și aici aș veni cu exemplificarea distrugerii din interior a fostei URSS. Pare un paradox, dar realitatea o confirmă. Nimeni nu credea că URSS va fi dezmembrată fără un război din afară.
De asemenea, sistemul comunist din România nu a fost distrus prin intervenția în forță a unui stat capitalist, ci din interior, paradoxal, chiar de apropiații lui Ceaușescu!
La fel pot afirma că distrugerea economiei românești, pierderea suveranității asupra bogățiilor solului și subsolului, nu s-a realizat prin intervenția în forță a unor „cotropitori”, ci prin trădarea națională a unor forțe politice aflate la putere.
Îmi permit să extrapolez această teorie a domnilor Florentin Smarandache și Andrușa Vătuiu și la nivel planetar. De exemplu configurația geografică a continentelor (și a insulelor și peninsulelor) suferă unele modificări de dezechilibru al mediului (floră, faună, configurație a terenului) prin intervenția omului cu amenajări hidrografice și hidroenergetice, exploatări miniere de cărbune și aur, exploatări de gaze și petrol, exploatări forestiere, explozii dirijate, bombardamente în timpul războiului etc.
Dar cea mai mare schimbare a configurației geografice, cu tot ceea ce implică aceste fenomene, se produce tot din interior, din interiorul Terrei prin degajarea de energie, provocând cutremure care în funcție de magnitudine pot dărâma munții, scufundări, alunecări masive de teren, schimbarea cursurilor râurilor în cazul viiturilor, dar și erupțiile vulcanice.
Toate acestea se datorează, în timp, evoluției, involuției și zonei neutre care în funcție de cum se „înclină” poate influența evoluția sau involuția. Deci, neutrosofia, paradoxismul și indeterminările sunt într-o continuă interconexiune.
La finele cărții sunt concluzii interesante: Aproape toate sistemele dinamice deschise sau închise din lumea reală sunt sisteme neutrosofice dinamice deschise sau închise, deoarece conțin indeterminări… Un sistem dinamic deschis din lumea reală este abstracționat la un model matematic. Unitatea și dis-unitatea sistemului dinamic deschis se schimbă în timp, ceea ce influențează stabilitatea și instabilitatea sistemului. Și domnul Smarandache vine cu ipoteze și calcule matematice care demonstrează acest fenomen al distrugerii mai ușor din interior decât din exterior. Descriem un model neutrosofic matematic folosind un sistem de ecuații diferențiale ordinare și probabilitatea neutrosofică, cu scopul de a aproxima procesul de distrugere din interior al unui sistem neutrosofic dinamic complex.
Pe baza acestor teorii îmi permit să mai fac o remarcă personală. În religie se tot vorbește de Sfârșitul lumii, de Apocalipsă. Cred că aceasta este o teorie biblică, dar distrugerea omenirii, dacă se va produce vreodată, nu va veni de la Divinitate sau Natură, ci de la OM. El se va autodistruge prin neglijarea rolului său suprem pe Pământ și predarea treptată a ștafetei, fără să-și dea seama, inteligenței artificiale care, la un moment dat, prin evoluția sa, se va „revolta” împotriva omului și-l va distruge. Propria sa invenție îi va distruge existența pe Terra. Să sperăm că omenirea va deveni la timp conștientă de acest pericol. Oricum, realitatea a demonstrat-o de secole, Evoluția nu va supraviețui fără Involuție, balanța dintre acestea va fi inclinată de către starea Neutră. Și atunci cine distruge Evoluția sau Involuția? Cea dintre ele, din interiorul sistemului, Neutrul!
13 octombrie 2023, Reșița, sala A2.2, Centrul Universitar UBB din Reșița / ora 11.30:
Expoziție și lansare carte „Fantezie și realitate / Phantesie und Realität“ a autorilor Doina & Gustav Hlinka și Klaus Fabritius, grafica: Eduard Duldner, carte apărută la Editura „Honterus” Sibiu, 2023.
13 octombrie 2023, Reșița, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 15.30:
Cea de-a 19-a Întâlnire a formațiilor muzicale și a corurilor germane în Banatul Montan
„Nostalgii din lumea sufletului”: Recital instrumental susținut de pianiștii Ștefania Vasiliu-Olaru și Doru Sascău din Bacău.
13 octombrie 2023, Reșița, Aula Magna „Eftimie Murgu“ a Centrului Universitar UBB din Reșița / ora 17.30:
Cea de-a 19-a Întâlnire a formațiilor muzicale și a corurilor germane în Banatul Montan
Concert cu participarea formațiilor și grupurilor muzicale: soliștii Marianne & Petru Chirilovici (Reșița), Mara Iliescu (Piatra Neamț), corul „Temeswarer Liederkranz“ din Timișoara, reprezentanții Asociației Culturale „Friedrich Schwartz“ din Bucovina (jud. Suceava), corul german „Drei Rosen” („Trei trandafiri”) din Vukovar / Croația, grupurile muzicale reșițene „Intermezzo“ și „Resicza“, precum și Corul „Franz Stürmer“, de asemenea din Reșița.
„Deutsche Kulturdekade im Banater Bergland“, XXXIII. Auflage
13. Oktober 2023, Reschitza, Saal A2.2 des UBB-Universitätszentrums / 11:30 Uhr:
Ausstellung und Buchpräsentation „Fantezie și realitate / Phantasie und Realität“ der Autoren Doina & Gustav Hlinka, Klaus Fabritius, graphische Gestaltung: Eduard Duldner, erschienen im „Honterus”-Verlag Hermannstadt, 2023.
13. Oktober 2023, Reschitza, Deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek / 15:30 Uhr:
19. Musik- und Chortreffen der Banater Berglanddeutschen
„Nostalgie aus der Musik des Geistes“: Konzert mit den Musikern Ștefania Vasiliu-Olaru und Doru Sascău, beide zu Gast aus Bacău.
13. Oktober 2023, Reschitza, Aula „Eftimie Murgu“ des UBB-Universitätzentrums / 17:30 Uhr:
19. Musik- und Chortreffen der Banater Berglanddeutschen
Konzert mit den Gesangs- und Musiksolisten Marianne & Petru Chirilovici (Reschitza), Mara Iliescu (Piatra Neamț), dem „Temeswarer Liederkranz“, den Vertretern des „Friedrich Schwartz“-Kulturvereins aus dem Buchenland (Kreis Suczawa), dem „Drei Rosen”-Chor aus Vukovar (Kroatien), der Reschitzaer Musikgruppen „Intermezzo“ und „Resicza“ und dem „Franz Stürmer“-Chor, ebenfalls Reschitza.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România s-a afirmat constant, în ultimii ani, ca o voce distinctă, din ce în ce mai puternică, de referință, pentru breasla noastră, în societate și în peisajul cultural românesc. Prezența Uniunii noastre la manifestări și evenimente de anvergură, la nivel național și internațional, inițiativele proprii de utilitate publică au fost tot mai vizibile, conferindu-ne un plus de recunoaștere, la variate niveluri. Deci, continuitate și ascendență – acestea consider că au fost caracteristicile principale ale activității UZPR, a filialelor noastre teritoriale. În context, îmi permit să remarc și să afirm că trendul lunar, din ultima vreme, al numărului de înscrieri în UZPR – circa 40 de adeziuni – reprezintă o dovadă concretă a interesului sporit pentru Uniunea noastră, pentru manifestările și acțiunile sale specifice. Mă bucură numărul mare al noilor noști colegi de vârstă tânără, în plină afirmare în structurile mass-media, care – cu siguranță – vor conferi un suflu nou, mai dinamic, activității UZPR, prezenței noastre în viața publică. Această înnoire, constituindu-se pentru noi ca un permanent deziderat, de actualitate, al acțiunilor Uniunii, reclamă ca obligatorie crearea unui cadru normativ îmbunătațit, mai funcțional, adaptat condițiilor și realităților actuale. Din perspectiva anului electoral 2024, care va marca și pentru UZPR inaugurarea unor noi structuri funcționale – deci, noi alegeri ale organelor noastre de conducere – apare ca necesară re-citirea și re-considerarea unora dintre principalele acte normative care direcționează activitatea Uniunii noastre – Statutul UZPR, Regulamentul Comisiei de etică, cel al Comisiei de atestare. Astfel, la nivel central, am constituit mai multe colective, alcătuite din colegii cu vechi state în UZPR, dar nu numai dintre aceștia, care au ca misiune principală adaptarea normelor actuale la realitățile cu care ne confruntăm în activitatea noastră astăzi, pentru a le asigura acestora o funcționalitate maximă, pentru a conferi o mai mare putere de administrare și de decizie – dar și mai multe obligații! – filialelor noastre locale, ca și pentru a întări respectarea principiilor democratice de la nivelele de bază până la cele de la vârful Uniunii. Ne propunem ca alegerile viitoare din cadrul Uniunii noastre să se desfășoare pe baza acestor norme înnoite și îmbunătățite. Desigur, feedback-ul pe care îl asteptăm din partea filialelor din teritoriu este definitoriu în luarea unei atari decizii în ceea ce privește cursul viitor al activității Uniunii. În acest sens, cu ceva timp în urmă ne-am adresat, făcând un apel în acest sens, tuturor colegilor noștri din filiale și așteptăm reacțiile din teritoriu. Un principiu de bază trebuie să fie clar, obligatoriu: larga consultare a membrilor UZPR, a tuturor filialelor acesteia! Este de la sine înțeles că fiind o Uniune care cuprinde peste 4.500 de membri, ne-am însușit, precum un statut implicit, obligația de a lua în considerare variate opinii și poziționări, existența multor orgolii. Ca o normă obligatorie a unei activități colective, aceste diferențe de puncte de vedere trebuie respectate, trebuie să existe acea voința comună de a ne asculta și a ne înțelege reciproc, de a ne respecta. Adoptarea oricăror soluții este obligatoriu să fie făcută ținând seama de toate normele democrației. UZPR trebuie să fie și să rămână continuu o structură asociativă deschisă, neîmpiedicând pe nimeni să acceadă la aceasta, desigur, cu respectarea strictă a Statutului nostru. Respectul față de toți colegii, față de ascultarea tuturor opiniilor trebuie să fie însușit ca o normă obligatorie a breslei noastre jurnalistice, cu atât mai mult pentru cei care, vremelnic, sunt în fruntea acțiunii de gestionare a existenței Uniunii. Libertatea de opinie, a cuvântului trebuie să existe în primul rând prin noi înșine, prin fapta și exemplul fiecăruia dintre noi!
Am avut onoarea să am un dialog cu profesoara și publicista Maria Radu Novac din Reșița.
O cunosc de mult timp pe minunata doamnă Maria Radu Novac, i-am simțit spiritul puternic, m-am bucurat și mă bucur în prezent de patriotismul din sufletul ei, trăim într-o lume în care puțini oameni au curajul să spună lucrurilor pe nume, ori această extraordinară doamnă mi-a insuflat încrederea în mine. Din partea părinților mei am primit cadou valorile care m-au ghidat încă din copilărie, iar astăzi, pe drumul vieții mele, am cunoscut oameni care se bazează pe integritate, perseverență, dragoste de neam și țară, adevăr, dar cel mai mult prin muncă. Stimata doamnă profesoară, jurnalistă, a dovedit prin toate activitățile sale cât de mult contează să îți ți linia vieții drept și convingător, să ai sâmburele de credință în suflet și omenescul în inimă, a dovedit că într-adevăr are rădăcini și aceste rădăcini sunt atât de puternice, sunt sănătoase și nemuritoare. Cum puțini oameni sunt sinceri, modești, solidari și iubitori, dialogul de mai jos cu doamna Maria Novac îmi spune că nu suntem pierduți, speranța trăiește în oameni și acești oameni sunt chiar în fața noastră, să-i apreciem și să-i îmbrățișăm!
Q1. Bună ziua, doamna Maria Radu Novac. Ce ne puteți spune despre locurile natale? De unde ați primit sâmburele de fericire, bucuria? R. În primul rând, și ceea ce mă face fericită, este faptul că am rădăcini puternice în județul meu, păstrez casa părintească din Ticvaniu Mic și tot ceea ce aparține de ea. Mai pot spune că sunt o persoană pragmatică, calitate care a făcut să fiu aleasă ca lider din primii ani de școală.
Q2. Îmi puteți spune, vă rog, cum erau oamenii după război? Aveți amintiri legate de ceva special? R. Da. ”Claca”…pot spune despre felul cum oamenii din comunitate se ajutau între ei. Părinții mei au ridicat o casă mare cu 3 apartamente și au adus „gragea” din pădure cu ajutorul sătenilor. Gragea este materialul lemnos ce se pune pe acoperiș. Cu o zi înainte ai mei au sacrificat o oaie, iar în timp ce bărbații erau la pădure, mama, ajutată de alte femei, au pregătit bunătăți în ceaun, frumoase vremuri.
Q3. Așa este, alte vremuri, aveți dreptate, îmi povestea bunica despre țăranii români care se ajutau între ei, chiar dacă erau obligați să facă clacă pe pământul stăpânului moșiei pentru lotul de pământ primit în folosință de acesta. R. Știi, dansurile noastre sunt în ADN- ul meu ca și apa Carașului nostru. De mică am învățat hora de la Oravița, brâul, am recitat la serbări, am dansat. Mama m-a învățat cântecele patriotice. ”Mi-e dor de mult de Caraimanul/ In veci acoperit de nori…” Ai mei au avut școală, mama a făcut după școala gimnazială, o școală de bune maniere și menaj la Oravița.
Q4. Vă amintiți prima lucrare apreciată? R. Da. Eram în clasa a V-a la Ticvaniu Mare, profesoara de limba română ne-a cerut să redactăm o compunere despre animalul nostru preferat. Eu am scris despre cățelul meu, Rexi, mi-l dăduse învățătoarea mea, era mic, mic, l-am băgat sub Clintus, o haină din piele de miel călduroasă. Profesoara mea de limba română a luat caietul meu și a citit compunerea în toate clasele. I-am dat numele după niște câini, ”Mexico și Tai”, dintr-un film pe care l- am văzut la gară.
Q5: Ce frumos! Spuneți-mi, erau vagoane amenajate special pentru proiecția filmelor? R: Toți copiii de pe stradă mergeam în grup, era un eveniment foarte important pentru noi și ne bucuram pentru filmele educative, filme care mi-au rămas în cutiuța cu amintiri pe care o port mereu cu mine.
Q6: Am citit în revistele literare că ați fost eleva ilustrului om de cultură, Petru Oallde, ce îmi puteți spune? R. Eu sunt ultima generație cu 7 clase la școală gimnaziala, 11 clase la liceu și prima generație cu 4 ani la Universitate. În clasa a VIII-a la Liceul din Grădinari, am avut norocul să fiu eleva profesorului de limba română Petru Oallde.
Q7. Veniți de pe băncile Facultății de Filologie din Cluj. R. Da, așa este. Și am venit cu entuziasmul debutantului. Profesorul nostru mi-a dat încredere în potențialul meu, am vorbit la întâlnirile cu scriitorii invitați la liceu, am scris, numele meu este în culegerile de obiceiuri ale locuitorilor din zona noastră, culegeri scoase de domnul profesor. La Bacalaureat am avut împreună cu celelalte licee din zona ”Centrul” la Oravița. Președinta de examen a ținut să mă cunoască, am avut cea mai bună lucrare dintre toți candidații, un 10 meritat pentru cele zece pagini despre contribuția lui Eminescu la dezvoltarea limbii și literaturii române. Din păcate, tatăl meu a decedat ; a fost bolnav de cancer la gât iar eu am lucrat un an.
Q8. Ați intrat la Facultatea de Filologie din Cluj în 1968, secția română – franceză, îmi spuneți vă rog câteva cuvinte despre această perioadă din viața dumneavoastră? R: Da, pot spune că am fost o studentă bursieră. Imediat am intrat într-un grup folcloric, unic pregătit de specialiști de la Institutul de etnografie și folclor, un grup care interpreta cântece vechi culese din zone ale Ardealului. In anul III am publicat reportaje, interviuri, articole de fond în ” Flamura” și în” Viața studențească”. In Cluj erau în vremea aceea mulți bănățeni în cultură și în alte sectoare, personalități puțin cunoscute în județ, dar care și-au deschis sufletul și au vorbit despre ei în articolele pe care le trimiteam la ziarul local. Profesorul Petru Oallde, încântat de tot ceea ce ajungea acasă m-a trimis la scriitorul Pavel Bellu, originar de la noi, de lângă Oravița, familie care m-a primit cu brațele deschise și cu tot sufletul. Clujul anilor 70 era un oraș înfloritor, frecventam opera, teatru, concerte de orgă, era ”Cafeneaua Scriitorilor”, timpuri excelente. Donna, așa cum îi spuneam eu soției scriitorului, m-a introdus în atelierele marilor artiști plastici la modă. Am publicat interviul lui Pavel Bellu despre ” Estetica lui Romul Ladea”, sculptor originar din comuna mea.
Q9: Am citit în revista” Reflex” articolul semnat de dumneavoastră doamnă Maria Radu Novac, despre întâlnirea dvs. cu familia scriitorului Pavel Bellu și soția lui, Viana Șerban, oameni de mare calitate care v-au deschis ușa casei și a sufletului. Îmi puteți povesti, vă rog? R. În 1972, scriitorul și soția lui aveau publicate mai multe volume de poezii. Romanele lui Tata Pavel cum îi ziceam eu sunt proză poetică. Am descoperit în ” Focul rece” familia de patrioți, Mocioni, o mare familie de aromâni luptătoare pentru drepturile românilor în timpul imperiului dualist, luptă plătită cu viața de mulți dintre membrii familiei. Am aprofundat cercetările despre neamul Mocioni, am scris articolul „Tristețea castelului Mocioni din Vlaicovăț”, castel de mare valoare istorică, lăsat în paragină.
Q10. Adevărat, castelul Mocioni din Vlaicovăț este lăsat în paragină, trist! R. Articolul meu a fost publicat în Serbia prin grija omului de cultură de origine română, Lucian Marina, președintele Societății de limba română din Voivodina.
Q11. Ați publicat reportaje, articole de fond și interviuri despre minele și minerii din Moldova Nouă. R. În anul 1972 ,orașul Moldova- Nouă era în continuă dezvoltare și mulți oameni din zonele sărace veneau să lucreze. Am profitat de ultima mea vacanță ca studentă, înaintea prezentării la catedră la Reșița, am venit din Cluj ca profesor titular și am plecat să scriu despre minele și minerii din Moldova Nouă. A fost o experiență unică, eram și eu o tânără avidă de cunoaștere, mă fascinau minele, minerii și salinele. Oameni de mare omenie, mă așteptau la intrarea în mina Florimunda, mi- au dat costum de protecție. Am coborât în mină pe suitor, au fost momente emoționante. M-au condus și la flotație. Totul este acum în ruină. Am realizat interviu cu inginera minieră Maria Tismănaru, „Adâncurile, fie ele cât de adânci, nu mă sperie”. Le caut și le introduc în viitoarea mea carte de interviuri. Renumita era atunci brigada lui Dragoș Derevleanu.
Q12. Articolele dvs. sunt publicate de reviste scoase de comunitățile românești din Canada, Serbia etc. R. Există români plecați de mult, dar care duc dorul țării. Am scris în Canada despre” Regele cristalelor”, despre Teatrul ” Mihai Eminescu” din Oravița și alte subiecte. Redacția mi-a trimis revistele.
Q13. Serbia??? R. Știți că noi avem cea mai lungă frontieră cu Serbia; dincolo de frontieră sunt bănățenii noștri păstrători ai graiului bănățean, ai tradițiilor și obiceiurilor noastre. Scriu cu sufletul la mai multe publicații din Banatul istoric.
Q14. Se vede că scrieți cu sufletul și pentru asta vă apreciez mult. Să rămânem la legăturile dvs. cu comunitatea română din Banatul istoric. R. Răspund cu începutul: Am dezvoltat acțiuni cu ei din 2006 când m-am implicat la o întâlnire în cadrul proiectului” Întoarcere la rădăcini” . Am fost ajutată de școala mea în primul rând pentru că au venit copii de la secția română din Torac din asociația” Folomoc” a doamnei Mariana Lelea. Orchestra „Lira” a concertat pe scena sălii ”Lira” din Reșița. Au venit mulți scriitori care scriu în graiul bănățean. Eu am fost invitată cu elevii mei de Paște ca să cunoaștem obiceiurile lor păstrate cu sfințenie, ca și graiul și costumele populare… Am publicat eu în ” Tibiscus” și în „Floare de latinitate” dar a scris și poetul Ionel Stoit de care mă leagă o prietenie sinceră. La pensie, în calitatea mea de președintă a Comisiei de femei de la Liga județeană a pensionarilor, am primit invitația domnului Daniel Răduț de a merge la ei, la San- Ianas/ Barice, în 2020,la „Sărbătoarea mărțișorului „. De atunci am organizat activități comune pe mai multe planuri.
Q15. Nu pot să nu vă întreb de perioada pandemiei, ați colaborat online? R. Nici pandemia nu a putut opri colaborarea noastră: colegele mele cadre didactice au trimis materiale online și au fost premiate. Eu am inițiat două concursuri de creație literară și am promovat lucrările participanților pe canalele de socializare. De cealaltă parte a punții era Mariana Stratulat, directoarea Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova. Primul concurs dedicat ”Dragobetelui”- Sărbătoarea iubirii la români, a arătat copiii românilor din Serbia și intelectualii de origine română mulți școliți în România. Succesul primului concurs ne-a încurajat sa extindem concursul dedicat femeii, „Femeia- eterna poveste” în tot Banatul istoric, deci Ungaria, Serbia și România. Din Ungaria a întrat în proiectul transfrontalier, doamna Eva Simon, redactor- șef la „Foaia românească” de la Jula.
Q.16 V- ați implicat și în concursul de desene inițiat de Forumul German. R. Sunt membra veche și activă în cadrul Forumului German din Banatul de Munte. Am găsit înțelegere și ușa deschisă la președintele Forumului German, domnul Erwin Țigla, un om de omenie și de partaj care mi-a propus să reprezint legătura cu Forumului cu Serbia. În urmă cu 3 ani concursul „Cinste ție, copilărie” a trecut granița și la copiii români din Serbia, cu tema” Banatul meu drag”. Aceleași premii au primit copiii din județul nostru și cei din Banatul Sârbesc, premiați în 2021 la Vârșeț, în 2022 la Sân- Mihai iar anul acesta, de 1 Iunie ne-am deplasat la Plandiște. La festivitatea de premiere organizată în sala mare de cinema de la Casa de Cultură, o sală arhiplină, au venit români de pe tot spațiul Serbiei, excepțional! Pe noi, cei trei din mica delegație, ne-a impresionat faptul că primarul comunei Pandiște a spus în cadrul festivității, public, că este pentru prima dată când ei sărbătoresc 1 Iunie, ce mai pot să zic…emoționant!
Q17: A devenit o tradiție această sărbătoare de suflet, împreună cu românii din Banatul istoric, Ziua Banatului. R. Știm cu toții că, la 21iulie 1718, s-a semnat Pacea de la Pojarevat, în Serbia de Nord, pe Morava, între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman. În istorie este cunoscută ca ”Pacea de la Passarovitz”. Anul acesta, 2023 este al treilea an al sărbătoririi „Zilei Banatului”; în anii precedenți am organizat la Reșița, la Biblioteca Germană, cu mulți invitați din instituțiile județului. Anul acesta am fost invitați noi la Casa de Presă și Editură din Panciova.
Q18: Colaborați la „Săptămânalul Libertatea”, ziarul românilor din Serbia, vă urmăresc pe rețelele de socializare și din acest punct de vedere vă felicit! R: Pot spune că am trimis zeci de articole, interviuri cu personalități, reportaje pentru „Universul femeii”, pentru ” Omul și natura”, etc. Am publicat și în ziare bilingve, româno-sârbe, în revista „Logos” a Societății de Limba Română din Voivodina. Q19: Despre reportajul de călătorie ce puteți să ne spuneți? R. Trebuie să merg cu mulți ani în urmă…Aveam vreo 15 ani atunci, profesorul Petru Oallde mi-a dat sarcina de a fi instructor al copiilor din satul natal. Am început cu drumeții, excursii, ca profesoară și dirigintă organizam excursii săptămânale. Apoi, ca președintă la Ligă, pot vorbi de sute de excursii colective, private, croaziere pe mările continentului. Revista ” Practic idei” avea pagini pentru călătorii. Redacția m-a premiat pentru cel mai bun reportaj despre Paris, cel mai bun reportaj despre Franța și multe altele… Să știți că am cunoscut oameni de mare calitate prin intermediul revistei, oameni cu care țin legătură și acum. Q20. De mare impact și originalitate este proiectul inițiat de dvs, „Întoarcere la rădăcini”. R. Ce reprezintă rădăcinile…știm cu toții. Nu este o noutate că am în neamul meu artiști; nepoata cea mică, Ana, a terminat arhitectura, dar trăiește din pictură. Am scris despre artiștii plastici de la Reșița, am organizat expoziții de pictură împreună. Mi-am propus să aduc la Reșița personalități originare din județul nostru ca să-și prezinte realizările și să revină acasă. Anul trecut am inițiat expoziția pictoriței Gabriela Oprea, născută la Steierdorf, cu mulți invitați, chiar din Germania și Anina natală. Am scris despre ea în revista „Revoluționarul” lui Nicolae Toma la Timișoara. De la expoziție, drumul ei și experiența s-au amplificat; voi avea un interviu proaspăt în „Arcadia” lui Mihai Chiper la Anina. Q21. Ați scris foarte mult despre artiștii reșițeni. R. În „Bocșa culturala” și în „Libertatea” din Serbia am publicat reportajul despre Livia Frunza, ”Doamna culorilor la ceas aniversar”. Fiecare artist plastic are maniera lui de lucru, aparține unui gen: Ovidiu Iovănel și Ioana Mihăescu pictează în acuarelă, Tatiana Tibru sculptează și face pictură naivă, am scris și despre arta textilă. O admir pe tânără Maia Truțulescu și nu ratez vernisajul ei…
Q22. Sunteți solicitată să trimiteți articole la reviste, cum puteți să faceți atât de multe lucruri? R. Regret că nu pot onora cererile colegilor; am rămas să pregătesc un material despre poetul Gheorghe Azap pentru Anina, cerut de Mihai Chiper. Sunt foarte exigentă, mă documentez mult și îmi redactez cu grijă întrebările pentru interviuri. Acum public la revistele: „Reflex” la Reșița, la „Theatrum civitatis” la Lugoj, „Arcadia” la Anina, „Confluente” la Oravita, „Logos” la Vârșet, am publicat în „Bocșa culturală”. În Voivodina public în revista plurilingva „Logos”, reportaje despre obiective sârbești și interviuri. La ziare trimit articole în Serbia la „Libertatea” de la Panciova și ” Tibiscus” de la Uzdin. În țară scriu la” Revoluționarul” de la Timișoara.
Q23. La ce cărți lucrați acum? R. Vreau să-mi adun interviurile într-un volum, să scot o carte de reportaje și să termin romanul ”Tristețea nucului bătrân”, un roman autobiografic…
Q24. Despre toate aceste proiecte, despre activitatea în spațiul francofon și dragostea dvs. pentru natură vom discuta în alt interviu. Deocamdată, mii de mulțumiri pentru timpul acordat, mă bucur să vă am alături, vă doresc spor în tot ce faceți. Sunteți un om puternic, un om care respectă țara și frumusețile ei, un om prietenos și iubitor de cultură, dar cel mai important este că duceți mai departe obiceiurile și tradițiile poporului român, mult succes!
„Există oameni risipitori din fire, veșnic călători, ce strălucesc fulgerător în fiecare loc în care se opresc. Vera Lungu face parte dintre ei. Plecată din România la începutul anilor ’70, a știut să-i cucerească, prin talentul, farmecul și pofta ei de viață, pe toți cei care au găzduit-o. Nemții i-au acordat burse literare, englezii s-au bucurat să-i traducă și să-i publice poemele scrise în România, francezii, fascinați de desenele și picturile ei, s-au grăbit să le compare cu ale lui Francis Bacon…” (Dia Radu în Divanul imaginar). Poeta Vera Lungu s-a născut în 9 octombrie 1938 la Straja, Banatul Sârbesc, și este sora vitregă a scriitorului Ioan Cărmăzan. „M-am născut în Banatul sârbesc, dintr-o mamă sârboaică și un tată român. Din Iugoslavia am plecat însă devreme, într-un orășel de lângă Reșița (Bocșa, n.n.) Am crescut liberă, prin grădini, pe stradă, cu Patrocle, care mă ducea și mă aducea de la școală. Când copiii cu care mă jucam păzeau gâștele la gârlă, părinții mi-au luat și mie gâște, doar ca să fiu cu ei. Tata era învățător, mama profesoară de literatură rusă. Erau citiți amândoi. Poate de la ei să fi moștenit și eu ceva.” (Dia Radu, Divanul imaginar) A absolvit studii filologice la Bucureşti. În 1971 este invitată la un congres al poeţilor în Irlanda de Nord şi nu se mai întoarce în ţară. Obţine o bursă și trăieşte o vreme în Anglia, apoi în Germania şi în cele din urmă se stabileşte la Paris. Pasionată de artă şi desen, frecventează cursurile unei şcoli de design din Londra şi se angajează la arhiva fotografică a celebrei reviste de modă “Vogue” din Paris. Scrie şi pictează, desenează. Debutul literar s-a produs în 1961 cu poezie, în revista “Contemporanul”. „Poezie am început să scriu devreme. În Bocșa Montană trăia un poet popular, cu barbă alba, care obișnuia să-și vândă cărțile la târg. Îl cunoștea toată lumea. Tata Oancea i se spunea. Într-o zi m-am dus să-l vizitez, fiindcă și eu aveam veleități literare. Când am intrat pe ușă, Tata Oancea a zis: «Azi noapte am visat că o prințesă slavă vine să mă viziteze» M-am împrietenit cu Tata Oancea, care nu avea din ce trăi. N-avea pensie. Trăia dintr-o vacă. Și atunci, la paisprezece ani am plecat la București, m-am dus la revista „Contemporanul” să-i obțin pensie lui Tata Oancea. I-am obținut. Dar ipocriții de acolo m-au întrebat: «Bine, Vera, dar tu nu scrii?» «Ba, scriu!» Și, uite-așa, m-au debutat.” Mărturisește Vera Lungu în interviul realizat de Dia Radu în 2017. Apoi îi apar volumele: Amiaza mării. Bucureşti. 1965; Poezii. Bucureşti. 1968; Moralizând fără glorie. Bucureşti. 1970; Alexandros. Bucureşti. 1971; Alexandros. Londra. 1979. Iar referințe găsim în: Diaspora în direct în: Revista Formula AS nr. 418/ 2000; Lumea românească/ Dia Radu în Formula AS. Nr. 1039/ 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură (30); http://arhiva.formula-as.ro/2012/1039/lumea-romaneasca-24/vera-lungu-asta-e-exilul-adevarat-ca-nu-mai-visez-romaneste-15631; Divanul imaginar: lumea românească în 18 interviuri/Dia Radu.- București: Editura Trei, 2017, p. 124 – 137; Bocșa, un oraș ca o poveste (2 vol.)/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2023 Vol. II: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi, p. 227 (Bocșa – istorie și cultură; 64) De curând, regizorul Ioan Cărmăzan s-a aflat la Bocșa, cu prilejul organizării celei de-a III-a ediție a Festivalului de Film, și, depănând amintiri, am ajuns la poeta Vera Lungu, amintindu-ne împreună că aceasta împlinește o vârstă rotundă și nobilă. Astfel, Ioan Cărmăzan l-a adus în discuție și pe Nichita Stănescu, pe care l-a cunoscut datorită surorii sale, Vera, și cu care a petrecut momente de neuitat. De asemenea, Nichita Stănescu este poetul care i-a scris Verei Lungu recomandarea de intrare în Uniunea Scriitorilor, precizând că poeta „se impune ca o prezență de prim rang în poezia noastră feminină”. Personal, mi-ar fi plăcut să-i aniversez împreună pe acești oameni extraordinari, înzestrați cu talent și har creativ, -Ioan Cărmăzan, la 75 de ani, și Vera Lungu, la 85 de ani -, aici, la Bocșa în „orășelul de lângă Reșița”, pe acești „cetățeni ai lumii”, după cum se declară Vera Lungu, pentru care acasă înseamnă „între cei patru pereți, unde printre scoarțele mele țărănești, printre blidare și vasele de lut trimise de mama, cândva, mă simt ca la Bocșa Montană, în Banat.” (mărturie în interviul luat de Dia Radu). Astăzi, la ceas aniversar, din Bocșa bănățeană, trimitem poetei și artistei Vera Lungu, gânduri bune și urări de bine! Și închei cu câteva versuri din volumul „Amiaza mării” și, evident, cu tradiționala urare de La mulți ani! „Apele tulburi n-or să mă-ngenunche. Nu mă voi pleca. Valurile sparte Își vor zbuciuma neputința, Pentru că, alături de mine, Nu voi îngădui lucrurilor Niciodată formele moarte.”
Sâmbătă 7 octombrie, localitatea cărășeană Șopotul Vechi a găzduit cea de-a doua ediție a ,,Conferinței istoricilor din Banatul istoric„. Organizatorii acestei manifestări au fost: Primăria și Consiliul local Dalboșeț, Asociația Culturală ,, Țara Almăjului,”- Timișoara, Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banatul Istoric, Asociația Culturală BANATCULT – Almăj, Revista de cultură ,,Almăjul” .
Lucrările conferinței au fost precedate de alte câteva manifestări ce au constat în: dezvelirea unei plăci comemorative dedicate preotului Ion Velcotă (1958-2020) din Șopotul Vechi, iar deschiderea propriu-zisă a conferinței s-a produs printr-o slujbă de mulțumire, un Tedeum oficiat de către părintele protopop Iosif Frenț, protopop de Băile Herculane și parohul local preotul Sorin-Ioan Horescu. Cu această ocazie, părintele protopop a transmis și cuvintele de binecuvântare ale Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului. Slujba a fost oficiată în incinta Bisericii Ortodoxe din localitate. Cu acest prilej, la finalul slujbei, s-a produs o specială ceremonie de decernare domnului Gheorghe Rancu a ordinului ,,Astra Arădeană -1863 ” în semn de mulțumire și apreciere pentru întreaga sa activitate pe tărâmul cultural istoric tradițional. Deosebita distincție a fost conferită de dr. Doru Sinaci, subprefectul județului Arad, care i-a oferit cărturarului din Șopotu Vechi, Ordinul ,,Astra Arădeană-1863” . Cu această ocazie, au dorit să adreseze cuvinte de apreciere și gratitudine o parte dintre participanți, cunoscători desăvârșiți ai sârguinței lui Gheorghe Rancu, a preocupărilor sale multivalente implicând promovarea valorilor patrimoniului cultural al Văii Almăjului. În ordinea luărilor de cuvânt, aceștia sunt: Iosif Velcotă, viceprimarul comunei Dalboșeț, dr. Doru Sinaci, subprefectul județului Arad, Miodrag Staniov, viceprimarul comunei Pecica, jud. Arad, prof. dr. cercetător Ioan Hațegan, membru al Academiei Române – filiala din Timișoara, poetul Vasile Barbu din Uzdin, Serbia, prof. Ioan Traia, muzeograf, cercetător al istoriei, președintele Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat, cunoscutul scriitor Ion-Marin Almăjan, supranumit și maestru al cuvintelor, fiu al acestor meleaguri și dr.istoric Dacian Rancu, fiul domnului Gheorghe Rancu. După derularea solemnului și emoționantului moment, desfășurat integral în incinta Bisericii Ortodoxe, următoarea manifestare a fost inaugurarea ,,Muzeului presei bănățene”, dedicat creației jurnalistice aparținând ținutului bănățean, a Banatului Mare, deci și al celui istoric de peste Dunăre. Această realizare reprezintă un demers unicat care se datorează preocupării și implicării active a profesorului Gheorghe Rancu – Bodrog, membru al ,,Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România”, și vicepreședinte al ,,Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat„, recunoscut nu numai ca jurnalist ci și ca un remarcabil și neobosit izvoditor al istoriei Țării Almăjului, muzeul fiind primul de acest gen înființat în Banatul Montan. Se constată o participare sporită la acest moment, grație implicării pentru promovare a domnului Josef Țigla, de- asemeni membru al ,,Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România” a cărui prezență la respectivul moment a fost însoțită de un grup numeros de vizitatori sosiți din toate colțurile țării, inclusiv din Chișinău – Republica Moldova. Josef Țigla a prezentat asistenței personalitatea și realizările profesorului Gheorghe Rancu – Bodrog, dezvăluind totodată truda care a stat la baza ineditei și unicei realizări care conferă locului o deosebită prestanță și o distinctă individualitate privind interesul și implicarea pentru promovarea valorilor cultural tradiționale ale Banatului.
În continuare, conferința și-a desfășurat lucrările pe trei secțiuni, în trei locații diferite:
• Istorie – Sala 1 Cămin Cultural
• Biserică și școală – Biserica Ortodoxă
• Tradiții și obiceiuri- Sala 2 Cămin Cultural
Organizatorii intenționează ca și la această a doua ediție să publice într-un viitor volum, valoroasele contribuții susținute de către participanți, pe fiecare dintre secțiuni.
Având ocazia de a participa la această deosebită manifestare, oferindu-mi-se șansa de a evalua dimensiunea, amploarea și importanța ei, la finalul acestei prezentări nu pot să nu remarc într-un mod interogativ constatarea lipsei desăvârșite a participării reprezentanților din media audiovizuală și a reprezentanților instituțiilor culturale ale statului, aducând o nemeritată particularizare a acestei înalte manifestări.
Proaspăt ieșită din tipar, publicația-etalon a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România revine cu o ediție de forță și de substanță, care reflectă deopotrivă preocupările extinse ale membrilor UZPR, cei care îi asigură conținutul la cele mai înalte standarde, precum și starea actuală a presei din România.
Publicațuia se deschide cu discursul președintelui Sorin Stanciu, care punctează din nou faptul că „UZPR trebuie să fie și să rămână continuu o structură asociativă deschisă, desigur, cu respectarea strictă a Statutului nostru”. Sunt ilustrate apoi, pe rând, reuniunea regională a UZPR, de la Carei, continuare a seriei de întâlniri regionale prin care conducerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România dezbate, împreună cu șefii de filiale din țară, problemele presei și ale organizației, manifestările dedicate limbii române, universul infinit al jurnaliștilor din România, sunt marcate personalități ale presei ca George Coandă, Ion Medoia sau Florea Firan, este punctată starea actuală a breslei, a profesiei și a Uniunii, în materiale de opinie semnate de Paul Ulieru, Claudius Dociu sau Florenț Mocanu.
Nu lipsesc cărțile semnate de membri ai UZPR, ziarele din toate vremurile, ca niște martori ai trecerii știrii prin toate epocile, evenimentele culturale și publicistice care îi au ca principali promotori pe jurnaliștii din țară și din Diaspora membri ai UZPR, luări de poziție, abordări frontale, analize, reportaje.
O dată mai mult, sumarul Revistei UZP, creație exclusivă a membrilor Uniunii, este dovada versatilității de excepție pe care o presupune această profesie căreia i s-au dedicat atâția oameni valorși, întorși cu fața spre adevăr, spre informarea publicului și spre corecta scară a valorilor din societate. Revista UZP nr. 31/2023 are nerv, are ritm, cuprinde pasiunea specifică jurnaliștilor, acei curajoși care pun lumii oglinda în față, are densitate și profunzime, lasă pe gânduri și îndeamnă la acțiune, surprinde prin diversitatea temelor abordate și face o binevenită punte între trecutul fast al gazetăriei și prezentul său complex, care reverberează într-un viitor de netăgăduit. (Roxana Istudor)
Banca Națională a României a avut de-a lungul vremii la cârmă doi mehedințeni, doi titani care au făcut cinste neamului românesc. Ioan G. Bibicescu (n. 8 noiembrie 1849, Cerneți, Mehedinți – 2 mai 1924, București) Dimitrie Burileanu (1927-1931). Primul a fost guvernator într-o perioadă extrem de grea pentru România (1916 – 1921), după ce în anii 1914-1916 fusese viceguvernator. Atunci a avut loc primul război mondial și Marea Unire, evenimente majore în viața Țării. După încetarea mandatului de guvernator, Ioan G. Bibicescu a fost numit guvernator onorific, expresie a manierei în care înaintașii noștri au recunoscut eforturile și meritele depuse în slujba instituției băncii centrale și a poporului român. La fel de apreciat a fost Dumitru Burileanu care a condus destinele BNR în intervalul 1927-1931 când întreaga planetă intra în criza economică de supraproducție.
Ca un arc peste timp, în 5 mai 2023, în aceeași clădire, alți doi mehedințeni au onorat județul natal primind din partea ultimului reprezentant al unei familii de nobili cu blazon din Grecia premiu pentru o carte scrisă în anul 2022. Este vorba de Ileana Mateescu și fiul său, Marcel Mateescu, autori ai cărții „Amintiri din Câmpia Bărăganului”, Ed. Fundației Memoria. Familia care a sponsorizat acest premiu se numește Krissoveloni, Strămoșii lui Jean Chrissoveloni, greco-români, aveau în perioada interbelică o avere uriașă și fundaseră una dintre cele mai puternice şi moderne bănci din acea perioadă. Au pierdut toată averea într-o singură noapte, la naționalizarea dictată de comunişti în 11 iunie 1948. După Revoluţie, Jean Chrissoveloni s-a întors în ţară să recupereze şi să redea viaţă şi capital afacerilor părinților și bunicilor săi. Are 77 de ani, este puternic din toate punctele de vedere și dornic să redea strălucire numelui pe care cu mândrie îl poartă. Pentru început, J. Chrissoveloni a devenit proprietarul unei clădiri impresionante din Centrul Vechi al Capitalei, care acum găzduieşte cea mai mare librărie din ţară. În ziua când s-au deschis porţile, au fost cozi de sute de metri cu oameni care voiau s-o vadă. Acest lucru l-a impresionat pe Jean, care afirma că, „eu coadă la librărie, cu toată modestia, n-am mai văzut”. Este iubitor de carte și a dorit să joace rolul de Mecena pentru cei doi mehedințeni, ambii membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Premiul acesta îi onorează și îi obligă în egală măsură pe cei doi.
(ne vorbește căpitan Murguleț Denis Luiza, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara)
Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara a sărbătorit recent 22 de ani de la înființarea Jandarmeriei Montane prin organizarea unei acțiuni de ecologizare în masivul Retezat, zona Stâna de Râu. La acțiune au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, jandarmi montani din cadrul Posturilor Montane Nucșoara și Râu de Mori, rangeri din cadrul Parcului Național Retezat, pădurari din cadrul Ocolului Silvic din comuna Pui, precum și copiii acestora. Acțiunea a fost realizată în cadrul campaniei Inspectoratului General al Jandarmeriei Române denumită „Echipa Munților Curați” și a avut ca scop colectarea deșeurilor din zona montană, curățarea și protejarea mediului înconjurător. La nivel național, în cadrul campaniei au fost colectate în total aproximativ 2 tone și jumătate de deșeuri. Jandarmeria Montană este structura specializată a Jandarmeriei Române destinată menţinerii ordinii publice în staţiunile montane şi pe traseele turistice, fiind permanent prezentă în mijlocul turiștilor. În structura Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara există 12 posturi montane, jandarmii montani fiind echipați și pregătiți în permanență să intervină în sprijinul cetățenilor. La mulți ani, jandarmilor montani!
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
UZPR CARAS SEVERIN 