Jurnalismul cetățenesc, acel tip de difuzare de informații pe site-uri, rețele sociale și bloguri, furnizate de oameni care nu sunt profesioniști media, este în creștere în ultimii ani. Chiar dacă este controversat, mai ales în lumea internetului, care nu are niciun control, iar dezinformarea se revarsă în valuri, jurnalismul cetățenesc este și o realitate de necontestat. În aceste condiții, de ce este nevoie pentru ca poveștile cetățenilor să fie spuse corect?
Wananchi Reporting, de exemplu, este o platformă de jurnalism pentru cetățeni a Citizen Digital, care oferă oamenilor obișnuiți ocazia de a împărtăși povești care au scăpat jurnaliștilor profesioniști sau care nu au beneficiat de prim-planul necesar, articolele care ajung să fie publicate primind compensații în bani. Zack Chiliswa, lector media la Universitatea de Știință și Tehnologie Meru, din Kenya, consider că una dintre principalele provocări pe care le implică jurnalismul cetățenesc este crearea de realități multiple, care, la rândul lor, duc la confuzie: „Rețelele sociale au făcut posibil ca oamenii să producă realități multiple. De exemplu, sunt atât de multe imagini care vin din Gaza și este greu de știut cine spune adevărul: este o situație sau alta reală sau a fost fabricată?”.
Apare apoi întrebarea cu privire la rolul pe care ar trebui să-l joace jurnaliştii profesioniști în viziunea jurnalistului cetăţean. Practic, cei dintâi ar trebui să-I ajute pe cetățenii care difuzează informații să înțeleagă exact ceea ce se întâmplă.
Mwende Musyoki, jurnalist și editor, crede că este foarte important ca jurnaliștii cetățeni să fie recompensați, pentru a-i ajuta să înțeleagă etica media. Una dintre oportunitățile majore pe care le au ambele categorii sunt parteneriatele – cetățenii care difuzează știri pot fi, lucrând cu entitățile media, parte a unor povești mai mari și astfel, ceea ce relatează devine mult mai relevant și capătă un impact mult mai extins. (redacția UZPR)
Sufletul are sensibilități iar drumul prin viața aceasta vremelnică a fiecăruia rămâne, poate, încrustat în mod invizibil ca o alternativă la nemurire.Viața pământească privită în complexitatea ei este unică dacă o raportăm la fiecare persoană însă acceptată ca un întreg al omenirii ea își are coordonatele bine stabilite. Lumea celor care au harul de a îmbrăca în straie alese cuvântul este aceea a frumosului prin excelență pentru că numai sufletele sensibile își pot contopi propriile trăiri renăscând prin cuvânt.
O incursiune în cartea ‘MĂSURÂND CLIPA”, care iese la lumină prin așezarea împreună a talanților celor două autoare, Mihaela CD și Aurelia Oanca ne face să descoperim afinități comune,ghidate după valori în care cu prisosință descoperim iubirea pentru sacru, prețuirea aproapelui, țara și familia rămânând structuri de bază bine ancorate în simțămintele lor,în ceea ce nutresc. Ce poate fi mai vibrant ,,CÂND TRECI PRIN ANOTIMPURI”: ,,Din focul verii calde am adunat culoarea? Și am depus-o-n plete ce flutură în vânt, Din brizele suave am adunat candoarea? Ce mângâie făptura în fiece cuvânt”, decât să cuprinzi ceea ce a marcat fără îndoială Aurelia Oanca de-a lungul timpului dar toate aceste secvențe de viață au fost adunate și bine primenite precum un odor de preț aparte. Ca un răspuns,asemeni unui ecou, la trecerea aceasta inevitabilă prin acest spațiu finit, precum o mărturie necesară curg asemeni unui firicel de apa din inima Apusenilor noștrii (ca o frumoasă completare parcă) versurile poetei Mihaela CD : ,, Şi-am adunat, puţin câte puţin Scântei şi sunete de mandolină Comori ce-al inimii foc întreţin Jar şi cărbuni arzând în apa lină” (poezia ,,Bucăţele din sufletu-mi cuvântat”). Plină de rafinament poetic definiția, indirectă, a vieții melodios redată prin sunetele mandolinei, bogății sufletești care și-au urzit arderea întru purificare, mulțumire dar și răspuns ori odihnă la curgerea vremii. Obișnuim să spunem adesea că timpul trece dar oare accentuăm suficient realitatea că viața aceasta trecătoare, finită în planul lumesc, trece încet, încet către marele fluviu al nemuririi? Păreri împărțite vor fi din acest punct de vedere însă încrederea în Divinitate ne dă dreptul să gândim, să punem pe lalerul vremii încrederea că nu suntem veniți întâmplător pe pământul acesta iar talanților pe care i-am primit în dar să le dam șansă de a odrăsli. Iată întâlnim în această carte ca ofrandă adusă poeziei de cele două autoare care au copt pe altarul gândirii în jăraticul aspru al propriilor simțăminte roade mănoase, formate din mărgeaua brumei de dimineața ori din tăcerea unor nopți nedormite. Poate ziua le-a poposit alături darnică întru totul cu binecuvântata lumină ori… uneori taina este greu de vădit! Poetul este urzit să n-aibă timp, când muza îl ispitește mâna deretică din pana-i măiastră belșug de cuvinte, sensibile, balsamice chiar iar mai apoi daruite necondiționat tuturor. ,,Ne plânge simfonia toamnei în priviri Şi-n suflet ne şopteşte o romanţă… Suntem aceeaşi, … cei din amintiri Ce suspinăm prin cioburi de speranţă…” Ce frumos tablou redat într-o formă a trecerii fiecăruia, cu desaga prea plină de amintiri dar cu privirea ațintită neșovăielnic spre ziua de mâine ,, … prin cioburi de speranţă…”. (din poezia ,,Cioburi de speranţă”). Probabil că nimeni nu este grăbit să plece din viața aceasta oricâte obstacole s-ar ivii, încercările sunt inerente, fac parte din firescul lucrurilor, vrem să ne apropiem de perfecțiune atât cât reușim și totuși simțim că mai avem atâtea de făcut, pare-se că timpul se condensează ori ziua trece prea grăbită, noaptea cu, uneori, monotonia ei ne dă răgazul să cumpănim ‘MĂSURÂND CLIPA” și constatăm că nimeni încă nu i-a stabilit unitatea de măsură. Abia acum vedem deslușit ce înseamnă fericirea cu adevărat și prețuim cu dreapta măsură clipa prezentă? Răspunsuri, probabil, vom afla fiecare parcurgând cartea aceasta, vom înțelege că, nu întâmplător, două poete Mihaela CD și Aurelia Oanca au ceva de spus, ceva mirific iar sufletele lor așezate cu totul în acest buchet de poeme. Lecturând cartea, cu siguranță vom descoperi imagini poetice deosebite, cu bună mireasmă în care teme existențiale capătă nuanțe pline de armonie, răsfățul anilor care au trecut, bucuria vieții, încrederea că și mâine vom regăsi zâmbetul pentru întâmpinarea noii zile dar și curajul de a accepta că amintirile sunt tot ale noastre. Las iarăși versurile care vin atât de firesc, complet și pline de sens, să-și urmeze firescul contemplând: ,, Mai lasă-mi, toamnă, înc-o bucurie Nu-mi rupe frunza ultimului ram Aşteaptă-mă cu vesta-ţi aurie Mai lasă-i fericirii înc-un gram”. ( ,,Mai lasă-mi, toamnă!”; Aurelia Oanca) Clipă de clipă, minut de minut, căpătând valențe aparte iarăși versurile înnobilează, starea de bine, mereu ‘MĂSURÂND CLIPA”: ,,Vă las poezia din sufletul meu De plec fără să dau de ştire, Să-i faceţi un loc într-un muzeu Lumii să-i fie eternă oştire”. ( ,,Testament”; Mihaela CD) La ceasuri de taină urzitori de frumos dau frumusețe tainelor din cuvinte deschizând uși către o lume a binelui, frumosului și a bunei conviețuiri între oameni. Sa fie de bun augur!
Privim șocați cum lumea a luat-o razna și avem impresia că nimeni nu face nimic să îndrepte lucrurile! Observăm o întunecare masivă a minților și ne întrebăm cum este posibil? Cine ar fi crezut ca omul modern poate să accepte aceste răsturnări șocante pe scara valorilor? Deși totul pare a fi desprins dintr-un film de groază, realitatea bate filmul și lucrurile se întâmplă zi de zi sub nasul nostru! Despre sintagma ”Ce pot să fac eu ? Sunt prea mic pentru a schimba ceva!” am mai scris în nenumărate rânduri! E adevărat cu un fir de nisip nu clădești o casă dar atunci când firele se adună au forța stâncii și se pot creea construcții durabile! Schimbarea percepției generale vine de la nivel individual! Toți știm că nu e bine, că lucrurile merg într-o direcție greșită dar ne-am gândit oare că aceste lucruri se întâmplă și din cauza noastră ? Prin acceptarea tacită suntem implicați și vinovați exact la fel ca și ceilalți! Noi suntem parte a unui întreg! Un măr pe care un vierme a început să-l roadă puțin câte puțin, iar mărul a început să se strice și noi nu l-am protejat, nu am luptat cu viermele, l-am lăsat să își vadă nestingherit de treaba lui. Ne-am trezit însă că a mâncat cam tot ce era bun: educație, valori, morală, credință… a ajuns la cotor și noi încă mai privim așteptând să vedem ce se va întâmpla! Am auzit comentarii de genul: ” Dacă Dumnezeu va îngădui să vină potopul, acesta va veni!” Ei bine dragii mei, Dumnezeu ne dă minte, ne dă putere de decizie dar nu ne bagă în traistă! Treziți-vă! Dumnezeu trimite semnale, trimite bărci celor care sunt aproape de înec dar dacă nu vor să urce în ele?! Ne-a dat puterea liberului arbitru tocmai pentru a ne da șansa să ne auto salvăm dar noi nu vrem? Fiecare dintre noi este răspunzător și vinovat pentru că nu face o schimbare în bine începând cu propria persoană! Luptele dintre forțele BINELUI și al RÂULUI au ajuns atât de evidente încât numai orb să fii și să nu le vezi! Dar cu toate acestea noi nu facem nimic mulțumindu-ne să spunem ”lumea a devenit foarte rea!” . Ne plângem recunoscând răutatea din jur, dar considerându-ne mai buni decât ”lumea” totuși nu facem nimic! Deci asta ne face la fel de răi și pe noi! Refuzând să luptăm cu viermele îl lăsăm să crească și să ne ”atace” pe toți inclusiv pe copiii noștri. Iar cea mai grea lecție pe care o putem primi este exact cea pe care o vom primi de la copiii și nepoții noștri care vor întoarce armele împotriva noastră! Vom fi înfrânți din interior în propria familie, în propria casă! Nu este oare timpul să distrugem viermele care roade din interior întreg mărul? În acest război dintre BINE și RĂU oamenii cred că există oameni buni și oameni răi, nimic mai greșit! Bunătatea există în oameni , fiecare are ceva bun în el doar că proporția dintre bine și rău diferă la fiecare dintre noi lăsând să domine și să umbrească cealaltă parte. Așa a fost creată lumea! Lupta dintre bine și rău există peste tot! Chiar și în oameni, în animale, în natură, în univers… Uneori conștientizăm sau nu, dar această luptă există,lumina învinge întunericul, apa învinge focul,etc Și la nivelul fiecărui individ există această luptă care se dă între bine și rău și care se observă prin puterea conștiinței. Omul simte de multe ori că nu e bine ce face și totuși o forță negativă mai puternică decât el îl seduce îl face să cedeze și să acționeze greșit. Dar apoi conștiința îl mustră și uneori îl deranjează vreme îndelungată până când ajunge să facă zeci de alte gesturi pozitive sperând că a compensat sau a ”plătit” în vreun fel păcatul, răul, nedreptatea comisă. Din păcate această tipologie este tot mai des întâlnită. Însă dacă stăm să analizăm cu atenție vom înțelege că deși părea că RĂUL a câștigat totuși BINELE este câștigătorul în această luptă. Pentru că datorită binelui individul a făcut încă zece fapte bune, deci se poate, nu-i așa? Degeaba te duci să te spovedești și crezi că totul ți s-a șters cu buretele mâncând numai de post dacă tu nu faci decât să înjuri să bârfești și să-l subminezi pe cel de lângă tine. Răutatea aceasta gratuită care te caracterizează este forța RĂULUI care încearcă să te domine! Forța Binelui se luptă și te mustră conștiința și până la urmă te duci să te spovedești căci știi că nu ai făcut bine! Dar apoi iar greșești pentru că odată ieșit din biserică forțele Răului îți dau târcoale și te seduc din nou și nici nu a trecut o zi, te sună un prieten și începeți să îi bârfiți chiar pe cei cu care v-ați dus la biserică. Apoi cu un simplu comentariu răutatea își află iar locul și viermele răului te locuiește ! Un cerc vicios din care se pare că nu vei ieși niciodată … și totuși….există o cale!
UZPR CARAS SEVERIN 