După patru ani de muncă și documentare, Asociația Acasă în Banat va prezenta, în mai multe orașe din Caraș-Severin și Timiș, volumul „Morile Banatului. Patrimoniul mulinologic al județelor Timiș și Caraș-Severin”. Lansarea cărții va fi completată de o expoziție și un film documentar.
Câte mori mai sunt în Banat? În ce stadiu sunt? Câte funcționează? Acestea sunt doar o parte din întrebările ale căror răspunsuri vor putea fi găsite în paginile volumului „Morile Banatului. Patrimoniul mulinologic al județelor Timiș și Caraș-Severin”, coordonat de Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat. Cartea continuă acțiunile de inventariere a patrimoniului de mori pe care Asociația Acasă în Banat le-a întreprins în ultimii ani. În cele 350 de pagini bogat ilustrate se regăsesc 410 mori existente în cele două județe, precum și numeroase date și referințe legate de alte câteva sute de mori dispărute.
„Inventarierea este importantă pentru a avea o vedere de ansamblu asupra acestui tip de patrimoniu atât preindustrial cât și industrial și va duce la o mai bună cunoaștere și, posibil, la integrarea în programe de prezervare și restaurare. Cercetarea a implicat comunitățile locale și se adresează în mare măsură și lor în scopul creșterii interesului pentru patrimoniul propriu și a rolul lui în peisajul local. Acum a sosit momentul să prezentăm rezultatul muncii noastre din ultimii patru ani în care ne-am ocupat în detaliu de documentarea și promovarea morilor din Banat, un patrimoniu bogat și prea puțin cunoscut, care merită salvat și pus în valoare”, spune Radu Trifan.
Pentru prezentarea cărții, Asociația Acasă în Banat a pregătit o serie de evenimente, în Caraș-Severin și Timiș, ce vor cuprinde și o expoziție tematică și proiecția filmului documentar „Morile Banatului”. În Caraș-Severin, acestea vor avea loc pe 12 octombrie la Reșița și pe 7 noiembrie la Oravița.
Cartea „Morile Banatului” a fost publicată cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecților din România, prin Timbrul de arhitectură, iar expoziția itinerantă și filmul documentar fac parte dintr-o acțiune finanțată deÎnlătură imaginea reprezentativă Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura 2023.
În anul 1815, hornarii din Timișoara împreună cu zidarii, cioplitorii în piatră, dulgherii, țiglarii și pavatorii de străzi s-au unit într-o breaslă comună. Se pare că mai târziu această breaslă s-a dizolvat, iar hornarii și pictorii au format o breaslă comună [1]. Ulterior pictorii s-au unit cu zugravii alcătuind o breaslă separată. De la această breaslă provine un tipar sigilar păstrat la Muzeul Național al Banatului Timișoara [2]. Deoarece această piesă sigilară nu a fost până acum descrisă amănunțit, o prezentăm mai jos. Ea este alcătuită din două părți distincte: 1. Rondela sigilară și 2. Mânerul. Pe rondela sigilară metalică rotundă este sudat un disc (placă) cu diametrul de 30 mm, confecționat din aramă de 2 mm grosime, gravat în incizie pentru sigilarea cu ceară. Rondela sigilară este fixată într-un mâner din lemn. Înălțimea totală a piesei sigilare (rondela împreună cu mânerul) este de 64 mm [3]. În câmpul sigilar, pe o terasă, un șevalet pentru pictură. În partea stângă, peste piciorul din dreapta al șevaletului, o paletă ovală pentru combinarea culorilor și trei pensule subțiri, care ies din aceasta, iar sub picior și paletă, un obiect neidentificat (probabil un instrument specific sau un suport al șevaletului trepied), fiind astfel desemnați pictorii; în partea dreaptă, peste piciorul din stânga al șevaletului, un vas pentru vopsea având alături o bidinea a cărui mâner trece prin curelușa recipientului, iar sub picior și vas, o unealtă (pensulă lungă ?), simbolizându-i pe zugravi. Modul în care s-a gravat rondela sigilară, grija pentru a respecta raportul dintre diferitele elemente incluse, proporționalitatea dintre ele, dovedesc preocuparea celor doi factori implicați în realizarea tiparului sigilar (meșterul pecetar și posesorul), în ceea ce privește înfățișarea artistică a reprezentării. Legenda s-a scris cu litere majuscule în limba germană: SIG. D. VER. MAHLER UND ANSTREICHER ZUNFT IN TEMESVAR (SIGILIUL BRESLEI UNITE A PICTORILOR ȘI ZUGRAVILOR DIN TIMIȘOARA). Începutul și sfârșitul legendei sunt marcate de o steluță. La marginea spațiului sigilar cerc perlat.Tiparul sigilar nu este datat. Cercetarea documentelor păstrate pe care s-a conservat sigiliul acestei bresle, ar putea facilita datarea lui aproximativă sau stabilirea perioadei de folosire. Prin elementele incluse în emblemă, gravorul ne prezintă un tip de șevalet și instrumente specifice folosite în breasla pictorilor și zugravilor timișoreni la acea dată. În ansamblu piesa muzeistică analizată se remarcă prin originalitate și puterea sintetică de expresivitate. Privind câmpul sigilar avem impresia că ne aflăm în fața unui punct de lucru gata pregătit, fiindu-ne prezentate prin simboluri cele două activități existente în cadrul breslei. Tiparul sigilar prezentat este o mărturie istorică ce dovedește că pictorii din Timișoara alcătuiau, împreună cu zugravii, o breaslă comună. Opiniem că tiparul sigilar prezentat în rândurile de față a fost confecționat de un meșter-pecetar din Timișoara, care ajunsese în acea perioadă să dețină o experiență bogată în domeniul gravării metalului.
Note bibliografice:
[1] Pentru detalii despre pictori și zugravi timișoreni, vezi Lajos Kakucs, Breslele, manufacturile şi dezvoltarea industrială a Banatului între anii 1717-1918, Timișoara, Ed. Mirton, 2008, p. 191 și p. 195.
[2] Muzeul Național al Banatului, Colecția de matrice sigilare, inv. nr. 20273.
[3] Acest tipar sigilar a fost reprodus în două cataloage sigilografice ale cercetătoarei Maria Vertan, vezi Maria Vertan, Colecţia de matrice sigilare a Muzeului Banatului, Catalog, Timișoara, Ed. Mirton, 2007, poziția 47, p. 18, fig. 47, p. 64; idem, Colecţia de matrice sigilare a Muzeului Banatului, Catalog, Ediţia a II-a adăugită, Timișoara, Ed. Marineasa, 2008, poziția 48, p. 20, fig. 48, p. 80. Autoarea prezintă dimensiunile matricei sigilare și legenda, dar nu descrie emblema. În lucrarea cercetătorului Lajos Kakucs este reprodus tiparul sigilar, menționate dimensiunile piesei sigilare, unele simboluri și prezentată legenda, vezi Lajos Kakucs, op. cit., pp. 194-195.
Pensiunea ,,Floarea Almăjului”, casa memorială a învățătoarei Floarea Matei din Bozovici, a găzduit în ziua de 16 septembrie 2023 o deosebită manifestare culturală, purtând un titlu extrem de sugestiv, într-un perfect acord cu motivul evenimentului: MIRACOLE DIN VALEA MIRACOLELOR. Acțiunea culturală a cuprins în miezul conținutului său prezentarea a patru cărți, respectiv a autorilor săi, și o secțiune dedicată rememorării învățătoarei Floarea Matei (1909-1982), prima femeie dirijor de fanfară din România. Gazde ale manifestării au fost soții Florentina și Mihai Cziple, proprietarii acestei frumoase pensiuni din Bozovici care este în același timp și casa memorială a învățătoarei a cărei memorie a fost evocată din nou și cu acest prilej de către doamna Florentina Cziple, gazdă a manifestării.
Cărțile prezentate: O apariție recentă: ,,LUMINA SLOVEI, biografie, dăscălie, poezie” – o lucrare inedită dedicată întregii vieți puse în slujba educației și a culturii a profesorului Iosif Băcilă, personalitate culturală contemporană marcantă a ,,Țării Almăjului”, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de viață. Cităm din pagina de titlu a cărții: ,, Răspunzând celor 100 de întrebări puse de ANGELICA HERAC, IOSIF BĂCILĂ, la 75 de ani împliniți, își deschide sufletul pentru cei care vor să-l asculte și, mai ales, să-l citească „. Următoarea carte prezentată: ,,Valea Almăjului, oameni și fapte (limbă, istorie, credință și cultură românească)” volumul numărul cinci (,,cartea a cincea”, conform titlului), o deosebită și bogată lucrare antologică dedicată, așa cum se poate deduce din titlu, oamenilor de cultură cu nativitate în Valea Almăjului, ajunsă în anul 2022 la volumul cu numărul cinci. Autorii coordonatori ai acestei lucrări sunt Florina Maria Băcilă și Iosif Băcilă. Despre valoarea culturală a acestei lucrări, poetul Nicolae Sîrbu spunea în alocuțiunea sa că ea nu poate fi cuprinsă într-un anume număr de cuvinte, ea trebuie desprinsă din cronici bogate și multiple dedicate acestei deosebite creații. Unicitatea și caracterul excepțional al acestui act cultural, înfăptuit de Florina Maria Băcilă și Iosif Băcilă, poartă o însemnătate națională, confirmare a acestei afirmații, poate constitui și faptul că lucrarea a fost remarcată și solicitată, așa cum aflăm din spusele autorilor, de instituții prestigioase mondiale cum sunt Biblioteca municipală din Munchen și Biblioteca Universitară Harvard.
Cel de-al treilea volum prezentat: VORBE ALMĂJENE, având ca autor medicul cu multiple vocații creatoare și interpretative, Iosif Bădescu. Prin această lucrare redescoperim potențialul creativ și de această dată și inovativ al autorului. Cartea este un exercițiu lingvistic care prin intermediul amintirilor copilăriei autorului reînvie lumea satului tradițional folosindu-se de 37 de regionalisme arhaice almăjene, al căror sens îl deslușim cu maximă claritate prin narațiunea atașată de către autor fiecăruia dintre cele 37 cuvinte prezentate.
Calitatea manifestării a fost pusă în valoare fără îndoială de participarea numeroasă a personalităților marcante ale culturii, scriitori, publiciști, animatori ai vieții spirituale, atât locale cât și aparținătoare unui larg areal al Banatului. Între participanți amintim în primul rând pe cei care au dorit să se manifeste în cadrul acestei întâlniri prin alocuțiunile lor: Ada D. Cruceanu, Gheorghe Jurma, Erwin Țigla, Gheorghe Secheșan, Ionel Bota, Nicolae Sârbu.
Între alocutori s-au regăsit și conducători – editori de publicații locale, care și-au prezentat în cuvântările lor aceste publicații. Dintre ei amintim: Gabriela Șerban (Bocșa culturală), Mihai Chiper (Arcadia), Nicolae Magiar (Cronos, Bozoviceana și Spic de Grâu), Constantin Vlaicu (Cronica Mehadiei), Iosif Băcilă (Almăjana), Ada Cruceanu (Reflex), Angelica Herac ( Nedeea) etc.
De asemenea, personalități locale, implicate în viața culturală și spirituală a zonei, au dorit să-și exprime unele idei, sau atitudini, au lansat propuneri, vis a vis de tot ce înseamnă acțiuni de promovare a culturii tradiționale și valorificării spiritului creator local. Între aceștia: poetul Nicolae Andrei, ing. Nicolae Preda și prof. Nicolae Bololoi.
Evenimentul cultural major desfășurat azi, certifică încă o dată potențialul uman și resursele nelimitate ale acestui distinct areal de a păstra și promova, pe toate căile, valorile sale, zestrea sa etnoculturală, înlăturând, prin dimensiunea lor, toate frontierele locale sau zonale, integrându-se astfel cu multă ușurință patrimoniului cultural național.
Poezia chineză contemporană creează o stare de armonie, de o trăire şi o privelişte de excepţie în lume. Faptul că vin cu altfel de imagini, pe care nu le-am întâlnit şi care vin să te aducă într-o stare de contemplare, de meditaţie, de a gândi mai mult, de a trăi mai mult, de a spune mai mult, de a simţi mai mult, este un fenomen pentru noi. Eu, ca poet, consider că poezia chineză aduce un omagiu naturii, aduce un omagiu omului, aduce un omagiu nevoii de a fi mai bun, este un lucru formidabil – nevoii de dragoste. Este împlinită, este cântată, este răsfăţată, este însingurată uneori ca să dea dimensiunile omului care o poartă. Nu pot să nu mă refer la Jidi Majia. Când a venit la Bucureşti l-am întâmpinat, citindu-i de fapt dinainte versurile, fiind încântat, copleşit de imaginile, de metaforele, de personificările, de aceşti cai frumoşi ai gândurilor. N-am putut să nu mă duc şi să nu-l aştept la Muzeul Literaturii, şi cu ce l-am aşteptat, cu inima şi cu sufletul, dar şi cu o statuie făcută. A rămas el, puţin, aşa derutat, ce s-a întâmplat. Zic, acesta este omagiul meu, omagiul pe care eu l-am simţit. Merită ca Jidi Majia să-şi aibă o statuie în România şi i-am prezentat-o atunci şi acum se află în curtea casei mele, care are o deschidere spre stradă, şi acolo sunt încă doi prieteni de-ai mei, două statui – e vorba de marele poet patriot român şi cu care am fost prieten din 1962, Adrian Păunescu, şi un alt poet care de asemenea mi-a fost drag şi prieten, şi care au stat şi au locuit la mine şi au scris acolo, este vorba de Grigore Vieru. Acest triumvirat pentru mine este o necesitate şi o bună stare. Când intru, îi întreb ce mai fac, ce-au mai scris, unde au mai fost şi toată lumea care trece cu câtă ardoare stă şi-i priveşte şi se pozează. Mai ales că vin copiii şi pun flori. E o chestiune care te înfioară, te înfioară frumos şi mai ales că duci dorul lor. Am fost aici la un festival de globalizare şi cultură în care spuneam că este foarte important ca şi globalizarea să aibă anumite graniţe, pentru că trebuie să păstrăm foarte mult personalitatea locului şi a stării respective.
15 septembrie 2023, ora 15.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:
„Zilele Europene ale Patrimoniului, 2023 – 16 septembrie”, ediția a XXIX-a în România: Expoziție de artă plastică„Băile Herculane”, cu Eleonora & Gabriel Hoduț (Reșița).
15 septembrie 2023, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
La mijloc de Răpciune, sub semnul culturii (ediția a III-a).
– Artă și muzică cu dr. Ionel Bota (Oravița);
– Incursiuni poetice cu sărbătoriții lunii: Nicolae Sârbu și Iacob Roman.
Toamna, ca o zână a melopeelor și doamnă a cucurbitaceelor, a adunat în satul bunicilor numite „Bunicutele Uzdin” o lume a valorilor perene care sfidează timpul și îi redă identitatea. La Uzdin, capitala românismului din Banatul orfan, am însoțit „Casa Bodrogană” la două evenimente demne de spirit și valențe.
Sărbătoarea cartofului, cel mai frecvent aliment (ediția a noua) și Curcubeul etniilor (ediția a cincisprezecea), cam cum ar spune moderna expresie „2 în 1”, a adunat o lume (ne)bună a satului pur românesc Uzdin, să guște din moșteniri culinare, dar și etnovalorice de o rară simțire.
Doamna Ana Boier este o flacără care arde atât de mult, încât în jurul ei naște îndumnezeire. Este vorba de Asociația „Bunicutele Uzdin”, acum, la 20 de ani frumoși, puși în slujba imaterialului numit patrimoniu.
Am fost și noi la această poveste, să depănăm din Casa Bodrogană (prin Delia Chevereșan, Marcela Ponta și Adrian Ponta) un fir de ceea ce această Casă Bodrogană de la mal de ape sfâșiate de „pustiu viu”, deci să depănăm fir de cosele și fir de tradiție.
Primirea noastră cu pită cu unsoare și patiserie locală a dat un plus emoțional de frățiețate! Păretarele și prosoapele ori fețele de masă expuse, precum și ustensile casnice pentru tradiția tăierii porcului au adunat la stand „ochi și urechi”. Cu atât mai mult cu cât pita de Pecica cu sare mergea bine cu jumări proaspete ori pogăcele cu jumări și plăcinte de la Arad. Un deliciu aparte a fost procesul de facere a tocanei cu crampe și a fierberii sub capac /aburi, alături de plăcintă dulce întinsă și rulată ca un fir de mătase, pe o istorie care nu moare. Crumpi în damf! Un brand! Care nu întârzie să ne apropie printr-un grai nealcoș. „Valusche în damf” este brand de Uzdin și nu îl poate nimeni șterge. Toate produsele expuse au avut parfum de memorie și din timpul scurs am tot învățat.
Au fost și momente culturale unice și inedite, care au ochit sensuri și culturi aparte între montaj de copii sau cor bisericesc de femei. Întreaga suflare a satului a stat la umbră și la propriu și la figurat să îi dea soarelui de răpciune un răspuns de uniune și forță lăuntrică a prieteniei. Am însoțit deci Casa Bodrogană, dar am văzut că granițele dor din ecou „Doamne rău le-o fi păcatu’ / la ăi ce-or împărțît Bănatu’.”
În această zi, istoria a mai înscris o pagină. 18 standuri au adus o multitudine de etnii (sârbă, slovacă, maghiară, română) sau cum spune doamna Ana Boier: „Nu am crezut că ne vom face atâtea prietenii, cu femei nu numai din Banat, populate de români, ci și din sate din Țara Mumă, de la Arad, Timișoara, Orțișoara, Bodrog, Macea, Teregova, Reșița ș.a” (la această întâlnire a expus și doamna Ioana Șimon Vlad din Sînmartin Macea).
Dar cum tot ce e frumos nu ține… apusul unui soare de vară lungă a dat cuvântul oficialilor prin reprezentanții Consulatului Român de la Vârșeț (ES Daniel Bala, ministru consilier) și al Consiliului pentru Minorități (Daniel Magdu), alături de care a asistat și Casa de Editură și presă a Săptămânalului „Libertatea”, prin doamna director Mariana Stratulat.
Sunt multe de spus. Panourile au dovedit ce pot face două mâini dibace pentru că la „Bunicutele Uzdin” se învață a se coase, ființînd un Atelier de cusut pentru copii. Merite multe! Lume multă în port local, exprimat prin grai străbun. Diplome, medalii și voie bună preț de trei ceasuri ne îndeamnă să spunem că se înșiră relații ca foile de tutun peste Bodrog și Uzdin și se strâng mâini ca pentru împărtășanie prin sfînta liturghie duminicală!
Mii de cuvinte de aici de mulțumire, de ținut minte! Slavă mâinilor de români! O notă aparte a fost considerația domnului Vasile Filip (președinte UZPR, Filiala Arad), care ne-a însoțit cu gândul spunând: „Să mergeți și să reconsiderați aceste legături cu românii din Voivodina pe care le cunosc și le trăiesc de multă vreme și despre care am relatat în calitate de jurnalist cultural.” Și astfel, totul s-a contopit în Voivodina, la ei, românii, întru cinstirea Zilei Limbii române!
În concluzie, esplanada din fața Casei Vânătorilor Uzdin a devenit, pentru o zi, un Teatru al dialogului și o punte între generații. Și ce frumos ritual acela al Valusche în damf! Ca o pecete pe jertfelnicia unor mâini ce nu asudă!
Conducerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a continuat seria de întâlniri regionale cu șefii de filiale din țară, de data aceasta la Carei.
În același spirit de unitate care a dominat și întâlnirile anterioare, evenimentul, intitulat „UZPR în dialog cu prietenii”, s-a vădit a fi o binevenită serie de discuții între președintele Sorin Stanciu și ceilalți membri ai delegației UZPR sosiți de la București și liderii filialelor din zona de vest a țării : Adrian Marchiș, președinte al filialei Maramureș/Baia Mare, Șerban Cartiș, președintele filialei Bihor/Oradea, Mircea Chirilă, reprezentant al filialei Bihor/Oradea, Radu Vida, reprezentantul filialei Cluj – 1991, Daniel Scridon, din filiala Arad „Ioan Slavici”, Adrian Lungu, președinte al filialei Sălaj/Zalău, Anca Mihaela Dinică, președinte filială Alba Iulia, Felician Pop, Mihai Sălceanu, precum și reprezentanții gazdelor, Valeriu Ioan, Felician Pop, Vasile Nechita, Mihaela Ghiță, Vasile Mic, Árpád Muzsnay, Cornelia Bălan Pop, Loredana Știrbu, de la Filiala UZPR Satu Mare „Anton Davidescu”, Mircea Govor – Manager al NORD VEST ADVERTISING SATU MARE.
Prima parte a evenimentului, desfășurată în incinta emblematicului Castel Károlyi, a inclus o Gală în cadrul căreia au fost premiate personalități locale, reprezentanți ai filialelor din nord-vestul țării, jurnaliști de renume și instituții din Carei, în semn de apreciere pentru sprijinul acordat activității UZPR Satu Mare și pentru promovarea culturii și turismului din Carei, precum și a o recunoaștere din partea UZPR a unor merite deosebite în activitatea jurnalistică. „Azi, la Carei, împreună scriem istoria clipei”, a punctat gazda evenimentului, Valeriu Ioan, după intonarea Imnului României, interpretat de cvartetul ARTEMIS. „Carei este un început de țară. Sperăm ca întâlnirea noastră de astăzi să fie și pentru jurnaliști un început care să continue”, a spus președintele UZPR, Sorin Stanciu.
Gala „UZPR în dialog cu prietenii” a reunit jurnaliștii și oaspeții festivității într-un emoționant moment de reculegere în memoria fostului președinte al UZPR, Doru Dinu Glăvan, și a reputatului jurnalist Dumitru Țimerman, trecuți în neființă la scurt timp unul după celălalt, repectați și prețuiți profesioniști, a căror memorie va fi veșnic vie în inimile membrilor UZPR.
În sala Cavalerilor din superbul Castel Károlyi au fost prezenți alături de jurnaliștii profesioniști reprezentanți ai oficialităților locale – Florin Mureșan, purtător de cuvânt al Prefecturii Satu Mare, Mircea – Vasile Govor, președinte al Organizației Județene PSD Satu Mare, Eugen Kovacs, primar al municipiului Carei.
Gala „UZPR în dialog cu prietenii” a fost urmată de o fructuoasă întâlnire a președintelui UZPR cu liderii filialelor din zona de nord-vest, în care reprezentanți jurnaliștilor din această parte a țării au dezbătut, împreună cu Sorin Stanciu și Dan Constantin, președinte al Comisiei de Atestare Profesională a UZPR, toate problemele care îi preocupă legate de bunul mers al organizației.
Reuniunea președintelui UZPR cu liderii filialelor din zona de Nord-Vest a fost un eveniment de ținută, care și-a îndeplinit toate obiectivele la cele mai înalte standarde. (Roxana Istudor)
– Doamnă Nicoleta DRAGOMIR (foto) sunteți directorul economic al Hotelului Ceres din stațiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi. Care ar fi primele amănunte ce ni le puteți oferi? – În inima stațiunii, între înalții copaci seculari, Hotel Ceres (peste patru decenii de ospitalitate în slujba sănătății) își așteaptă cu drag vizitatorii. Sunt întâmpinați la orice oră la recepția complexului de 3 stele, oferindu-le posibilitatea de a ocupa unul din cele 252 de locuri de cazare. Odată ajunși în cameră găsesc un loc primitor, curat și modern, cu un pat comod, televizor, frigider și baie proprie, precum și o vedere de poveste de la balconul camerei, spre pădurile ce se întind pe dealurile din jur, ticsite de povești numai de brazi știute, despre oameni bravi și buni ce cutreierau bătrânii codri acum două mii de ani. Pe lângă confortul camerelor, Hotel Ceres dispune de parcare proprie, restaurant, bazine interioare, saună, precum și de un spațiu dedicat organizării de ședințe și conferințe. Personalul calificat cu căldură va satisface toate preferințele oaspeților în perioada șederii la noi în hotel.
– Cât despre tratament, recuperare și relaxare ce ne puteți spune? – Pentru că Hotel Ceres face parte din Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă, societate ce dispune de o importantă rețea de hoteluri situate în diferite regiuni climatice ale României și de serviciile căreia beneficiază circa 60.000 de turiști atât din România, cât și din străinătate, putem vorbi despre punctele forte ale acestei unități de cazare. Conform specialiștilor, apa termală provenită din adâncimea pământului conține minerale de preț precum calciul, fierul, magneziul, sodiul, potasiul ori cuprul. De sute de ani, medicii francezi folosesc apa termală pentru tratarea eczemelor, a psoriazisului și a arsurilor de la nivelul pielii. Aceasta reduce, totodată, și durerile provocate de aceste afecțiuni. Printre beneficiile apei termale se mai află și reducerea inflamațiilor, calmarea iritațiilor, matifierea tenului gras și lupta cu radicalii liberi.
– Care sunt curele menite să amelioreze simptomele unui spectru vast de afecțiuni? – Cu ajutorul unei echipe de medici profesioniști, specializați pe diverse ramuri ale medicinei moderne, vizitatorii Hotel Ceres pot beneficia de o serie de tratamente care să le amelioreze simptomele afecțiunilor de care aceștia suferă sau chiar să ducă la vindecarea bolilor. Curele sunt destinate persoanelor de toate vârstele și sunt efectuate sub supravegherea și îndrumarea personalului specializat. Cura externă se recomandă în cazul mai multor afecțiuni: boli ale aparatului locomotor, afecțiuni neurologice, afecțiuni ale sistemului cardiovascular și nevroze. Cura internă este la fel de benefică, arătând rezultate considerabile pentru boli ale aparatului digestiv și afecțiuni ale aparatului respirator. De notat că factorii naturali de cură constau în ape minerale bicarbonate, calcice, magneziene mezotermale, hipotone și slab radioactive care sunt utilizate atât pentru cura internă cât și în cura externă.
– Privind procedurile moderne și rezultatele imediate, ce ne puteți puncta? – Printre tratamentele de ultimă generație se numără proceduri cunoscute și cu rezultate remarcabile: galvanizare, ionizare, curenți diadinamici, trabert, TENS, curenți interferențiali, unde scurte, ultrasunet, magnetoterapie, laser-terapie, băi galvanice, aplicații cu gel siliconic-împachetări calde, masaj regional, kinetoterapie individuală, băi oligominerale mezotermale minerale la cadă, băi oligominerale mezotermale minerale la bazin, solux, aerosoli individuali, salinoterapie. Adaug faptul că, recent am achiziționat o gamă variată de aparate necesare tratamentului, aici la noi în stațiune.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT DE BERGAMO ȘI EUROPA (ITALIA)
Anul liturgic include și un al doilea ciclu, închinat cinstirii Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. Acesta constă în următoarele sărbători mai importante: Nașterea ei – 8 septembrie; Intrarea Maicii Domnului în Biserica -21 noiembrie; sărbătoarea Bunei Vestiri – 25 martie; sărbătoarea întâmpinării Domnului – 2 februarie; și, în final, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului -15 august. Ele ne amintesc despre diferitele momente din viața Fecioarei Maria, însă nu sunt doar amintiri. Ele ne revelează cu adevărat ceea ce este viața umană în perfecțiunea ei, pentru că Fecioara Maria este Maică Domnului și, astfel, rodul cel mai bun, ultim, desăvârșit al umanității. Ea este singură în care vedem ceea ce Dumnezeu a dorit când a creat ființa umană.
Când privim la curăția ei, la iubirea ei față de Dumnezeu, la perfecțiunea ei, știm că toate gândurile noastre – „eu sunt bun , „eu sunt rău”, „eu sunt mai bun”, „eu sunt mai rău” – sunt fără înțeles. Când ne gândim la iubirea ei cerească, la întreagă ei viață, știm că această este viața umană reală și, de asemenea, realizăm cât de departe suntem noi de ea.
Astfel, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului nu este numai comemorarea nașterii ei, ci descoperirea adevăratului înțeles al intrării fiecărui om în lume. Din momentul în care suntem născuți, deja începem să împlinim destinul nostru uman. Această înseamnă a realiza în condițiile și situația noastră personală nivelul de trăire pe care Fecioara Maria l-a realizat. Ce a făcut ea? Întâi de toate, ea a fost prezentată la Templu, și această s-a întâmplat și cu noi: noi de asemenea am fost prezentați la Templu, în cadrul Botezului și Mirungerii. Această înseamnă într-un sens că am fost scoși afară din această lume și întrăm în adevărată viață care este în Dumnezeu, înseamnă că viață noastră este închinată și încredințată lui Dumnezeu. Prezentarea la Templu (adică Intrarea în Biserica – n. trad.) este sărbătoarea în care noi învățăm ce înseamnă dăruirea noastră lui Dumnezeu.
Apoi urmează sărbătoarea Bunei Vestiri: comemorarea vestirii unice făcută Mariei, dar și comemorarea vestirii făcute fiecăruia dintre noi despre ceea ce trebuie să facem în această lume. Pentru că toți avem o vocație care nu este pur și simplu „a reuși” în viață, ci mai degrabă a împlini dorința lui Dumnezeu, „planul” Sau unic pentru fiecare dintre noi. Acestei vestiri Fecioara Maria i-a răspuns da. Acest da al ei este acela care face posibil un da al nostru în fața lui Dumnezeu, pentru că răspunsul ei a făcut posibilă venirea lui Hristos la noi. În ea bucuria și supunerea față de dorința lui Dumnezeu, „facă-se voia Ta”, este revelată, dar și dată nouă.
Următoarea este sărbătoarea Întâmpinării Domnului, când ea oferă pruncul ei lui Dumnezeu. Această sărbătoare are sens nu numai pentru mame, ci pentru toată ființa umană, pentru că adevăratul înțeles al vieții noastre și a tot ceea ce există în ea stă în oferirea lor lui Dumnezeu. Uneori, vorbind despre ceva sau cineva pe care noi îl iubim sau de care purtăm grijă, zicem, „acesta este copilul meu”! Dar indiferent ce „copil” avem, trebuie să-l oferim lui Dumnezeu. Viață umană adevărată înseamnă să realizăm că totul aparține lui Dumnezeu, și nu există bucurie mai mare decât aceea de a oferi lui Dumnezeu pe acelea care-I aparțin. La Sf. Liturghie zicem: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”. Totul capătă înțelesul adevărat și ne aparține cu adevărat când noi îl oferim lui Dumnezeu cu bucurie, mulțumire și cu iubire.
Ultima sărbătoare a acestui ciclu este Adormirea Maicii Domnului. Acum vara este aproape de sfârșit; fructele și florile sunt frumoase; frunzele devin aurii și roșii, dar ele sunt încă vii. Natură s-a împlinit pe ea însăși și totul se pare că a atins perfecțiunea. În mijlocul acestei lumi minunate, noi sărbătorim, într-un sens voios, moartea Fecioarei Maria, și afirmăm în imnele noastre că ea nu a fost părăsită în moarte. Pentru că așa de mare a fost iubirea ei, așa de mare a fost puterea luminii pe care ea a avut-o în ea însăși și a vieții ei cu Dumnezeu, că a fost ridicată din moarte de către Hristos; și în această, în înălțarea ei, a început învierea noastră, a tuturor. Sărbătoarea o descoperă pe ea că primul rod al învierii lui Hristos. Dar ceea ce s-a întâmplat cu ea se întâmplă și cu noi; calea ei este calea noastră. Contemplarea acestor sărbători închinate ei înseamnă contemplarea vieții noastre prin ea, ființă umană desăvârșită.
Același lucru se aplică fiecărei zile a anului, același lucru se aplică și comemorării sfinților, Sf. Ioan Botezătorul, apostolilor, sfinților cuviosi, fiecărui sfânt în parte și tuturor laolaltă. Astfel, noi trăim nu numai în timpul despre care citim în ziare, timpul evenimentelor politice, al bucuriilor mici și trecătoare, al suferinței și nenorocirii, ci și în timpul care, generație după generație, a „produs” pe aceia pe care noi îi numim sfinți. Ei sunt vii, ei sunt cu noi, iar în timpul fiecărei Liturghii noi îi pomenim pe toți sfinții. Această prezența vie a lui Hristos, și în jurul Lui, a Sfintei Maria, a Sf. Ioan Botezătorul și a tuturor sfinților – această minunată unitate a tuturor celor care sunt în Hristos – este experiență fundamentală a Bisericii. Acum înțelegem că ciclul liturgic al anului nu este o simplă înșiruire de zile, dintre care unele trebuie să fie „ținute” într-un sens religios, iar altele sunt „profane”. întâi de toate, ciclul liturgic este adevărată experiență a „noului timp”, apropierea de noi a darului divin. Dumnezeu ne-a dat toate aceste sărbători și în fiecare dintre ele ne-a dat minunatul dar al bucuriei Sale.
Următoarea este sărbătoarea Întâmpinării Domnului, când ea oferă pruncul ei lui Dumnezeu. Această sărbătoare are sens nu numai pentru mame, ci pentru toată ființa umană, pentru că adevăratul înțeles al vieții noastre și a tot ceea ce există în ea stă în oferirea lor lui Dumnezeu. Uneori, vorbind despre ceva sau cineva pe care noi îl iubim sau de care purtăm grijă, zicem, „acesta este copilul meu”! Dar indiferent ce „copil” avem, trebuie să-l oferim lui Dumnezeu. Viață umană adevărată înseamnă să realizăm că totul aparține lui Dumnezeu, și nu există bucurie mai mare decât aceea de a oferi lui Dumnezeu pe acelea care-I aparțin. La Sf. Liturghie zicem: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”. Totul capătă înțelesul adevărat și ne aparține cu adevărat când noi îl oferim lui Dumnezeu cu bucurie, mulțumire și cu iubire.
Ultima sărbătoare a acestui ciclu este Adormirea Maicii Domnului. Acum vara este aproape de sfârșit; fructele și florile sunt frumoase; frunzele devin aurii și roșii, dar ele sunt încă vii. Natură s-a împlinit pe ea însăși și totul se pare că a atins perfecțiunea. În mijlocul acestei lumi minunate, noi sărbătorim, într-un sens voios, moartea Fecioarei Maria, și afirmăm în imnele noastre că ea nu a fost părăsită în moarte. Pentru că așa de mare a fost iubirea ei, așa de mare a fost puterea luminii pe care ea a avut-o în ea însăși și a vieții ei cu Dumnezeu, că a fost ridicată din moarte de către Hristos; și în această, în înălțarea ei, a început învierea noastră, a tuturor. Sărbătoarea o descoperă pe ea că primul rod al învierii lui Hristos. Dar ceea ce s-a întâmplat cu ea se întâmplă și cu noi; calea ei este calea noastră. Contemplarea acestor sărbători închinate ei înseamnă contemplarea vieții noastre prin ea, ființă umană desăvârșită.
Același lucru se aplică fiecărei zile a anului, același lucru se aplică și comemorării sfinților, Sf. Ioan Botezătorul, apostolilor, sfinților cuviosi, fiecărui sfânt în parte și tuturor laolaltă. Astfel, noi trăim nu numai în timpul despre care citim în ziare, timpul evenimentelor politice, al bucuriilor mici și trecătoare, al suferinței și nenorocirii, ci și în timpul care, generație după generație, a „produs” pe aceia pe care noi îi numim sfinți. Ei sunt vii, ei sunt cu noi, iar în timpul fiecărei Liturghii noi îi pomenim pe toți sfinții. Această prezența vie a lui Hristos, și în jurul Lui, a Sfintei Maria, a Sf. Ioan Botezătorul și a tuturor sfinților – această minunată unitate a tuturor celor care sunt în Hristos – este experiență fundamentală a Bisericii. Acum înțelegem că ciclul liturgic al anului nu este o simplă înșiruire de zile, dintre care unele trebuie să fie „ținute” într-un sens religios, iar altele sunt „profane”. întâi de toate, ciclul liturgic este adevărată experiență a „noului timp”, apropierea de noi a darului divin. Dumnezeu ne-a dat toate aceste sărbători și în fiecare dintre ele ne-a dat minunatul dar al bucuriei Sale.
11 septembrie 2023, ora 15.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:
Expoziție de artă plastică Livia Frunză (Reșița).
11 septembrie 2023, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Prezentare de carte: „Bucurânda. Canoanele de bucurie ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu“, autor: Adrian Georgescu, apărută la Editura „Stefanida” din București, 2023.
Jurnalismul de date este într-o certă ascensiune, ca evoluţie a profesiei, şi acest fapt este cu atât mai interesant cu cât este mai pregnant şi în ţări în curs de dezvoltare. Cât despre cele dezvoltate, unde datele sunt la îndemâna oricui şi unde ONG-urile au obţinut succese de transparenţă ca „guvernarea deschisă”, „transparenţa datelor” sau dreptul neîngrădit la informaţie în numele informării, jurnalismul de date începe deja să se transforme într-o adevărată ştiinţă. Fireşte, pilonii fundamentali sunt aceiaşi – etica și responsabilitatea ţinând „capul de afiş” – iar noile implicaţii ale jurnalismului de date fac posibile adevărate cercetări care par la ani-lumină distanţă de dificultăţile pe care le întâmpinau predecesorii gazetarilor de astăzi chiar şi pentru cele mai simple documentări. În schimb, baza de date este colosală, astfel încât jurnalismul de acest tip devine pe zi ce trece cu adevărat o cercetare de anvergură planetară şi în paralel o ramură distinctă a unei profesii complicate.
Avantajele sunt enorme: ziariştii îşi pot face meseria chiar şi acolo unde restrângerile financiare nu permit înfiinţarea de redacţii. „Jurnalismul de date înseamnă să ştii să foloseşti cifrele pentru a spune o poveste în cel mai bun fel posibil. Nu este vorba despre matematică, despre hărţi, coduri sau tabele, ci despre cum să foloseşti toate acestea pentru ca în final cititorul să aibă povestea în prim-plan, susţinută de ele”, explică Simon Rogers, redactor la Google, citat de „ijnet.org”. Toate aceste informaţii exacte elimină temerile, ezitările, pierderea unui timp preţios de către jurnaliştii care ar putea căuta cu reţinere cei mai buni termeni pentru a-şi redacta reportajul. În condiţiile unei bune stăpâniri a acestui tip de jurnalism, rezultatul este un material de presă bazat pe entităţi exacte dar concomitent pe înţelesul cititorului, povestea simplu de înţeles din spatele numerelor.
Iată şi câteva repere ale felului în care funcţionează acest tip de jurnalism: găsirea datelor – cel mai adesea o provocare pentru mulţi ziarişti care activează în state ale căror guverne nu intenţionează să introducă transparenţa în „fişa postului” funcţionarilor publici; folosirea tuturor mijloacelor pe care le pune la îndemâna jurnalistului tehnologia (inclusiv stăpânirea unor programe care până mai ieri erau doar apanajul contabililor sau secretarelor este de un real folos); filtrarea datelor odată obţinute şi, de aici încolo, talentul jurnalistului de a le pune în perspectivă, de a le găsi „chichiţele” care fac din acele cifre informaţii relevante pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor, apoi redactarea poveştii pornind de la toate acestea.
Jurnalismul de date poate fi extrem de pasionant pentru cei deja pasionaţi de profesie. Iar jurnaliştii zilei de astăzi sunt conştienţi că trebuie să evolueze pentru a se menţine relevanţi şi pentru a informa corect opinia publică, trebuie să fie mereu la curent cu tehnologia şi să se flexibilizeze într-o manieră care să le permită menţinerea pasului cu digitalizarea continuă a noi şi noi baze de date, să se folosească de datele pe care le au la dispoziţie (sau pe care reuşesc să le descopere) pentru a face ceea ce ştiu cel mai bine: să „sape”, să descopere, să pună întrebări până la „os”, acolo unde decizia statului sau statistica societăţii pot deveni informaţii viabile. Finalul activităţii jurnalismului de date este de regulă unul dintre cele mai frumoase pentru această meserie: adevărul susţinut de cifre nu poate fi contestat de nimeni, nu există loc pentru interpretări sau retrageri de declaraţii, nu există echivocuri, ezitări, nu se lucrează „în orb”, nu se speculează, nu există (în mod normal, desigur) riscul ca jurnaliştii respectivi să fie acuzaţi pentru ceea ce dezvăluie. Prin munca oamenilor care s-au pus în slujba acestui tip de jurnalism, autoritățile trebuie să răspundă în termeni exacţi pentru lucruri exacte. Graţie jurnalismului de date, o nouă eră s-ar putea deschide în faţa relaţiei dintre guvernanţi şi guvernaţi.
În ziua de 2 septembrie, la inițiativa și sub organizarea Rețelei Naționale a Muzeelor din România, s-a desfășurat prima ediție a noului proiect național purtând denumirea ,,Noaptea Muzeelor la Sate”. Marcă culturală, derivată a versiunii clasice a ,,Nopții Muzeelor”, evenimentul se adresează în special publicului din mediul rural, însă nu numai, oferind posibilitatea și locuitorilor urbani de a explora o lume mai puțin cunoscută: a istoriei și a culturii rurale. Scopul acestei interacțiuni este de a promova și valorifica potențialul cultural, nu mai puțin vast sau mai puțin important, al comunităților rurale, de păstrare și conservare a tuturor acestor valori culturale. La respectivul proiect au participat peste 100 de muzee rurale din toate județele țării. În județul Caraș Severin și-au anunțat participarea mai multe entități muzeale, manifestarea beneficiind și de sprijinul Muzeului Banatului Montan din Reșița. Amintim în acest context și parteneriatul media al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România în această primă ediție a manifestării. Împreună cu domnul profesor Pavel Panduru din Prigor și domnul profesor Pavel Sîrbu din Eftimie Murgu, am reușit să vizitez două dintre acestea, amplasate în mirificul spațiu românesc, distinctă și foarte cunoscută zonă istoric etnoculturală românească purtătoare a numelui ,,Valea Almăjului”.
Casa memorială „Emil Novacovici” din localitatea Gârbovăț a cărei custode, doamna Felicia Mioc și-a primit vizitatorii conform datinei, în straie tradiționale de sărbătoare, cu foarte, foarte multă căldură și cu o deosebită bucurie transmisă necondiționat în sufletele celor care i-au pășit pragul. La loc de cinste în cadrul expozițional prezentat de doamna Felicia, regăsim arborele genealogic al familiei sale, zămislit cu deosebită migală și multă trudă, într-un format impresionant, trunchiul de bază al arborelui fiind reprezentat de preotul Maxim Novacovici (1826-1899). În toate încăperile prezentate vizitatorilor, regăsim o mulțime de piese vechi, de la mobilier (de remarcat lada de zestre) până la obiecte mari și mici de uz casnic și gospodăresc, vestimentație tradițională, fotografii vechi de familie, cărți și alte diverse tipărituri. Nu trebuie uitat a aminti și minunatele ,,crofne” și cozonacul, servite de gazdă vizitatorilor.
Următoarea entitate muzeală vizitată a fost Colecția privată de arheologie și etnografie ,,Almăjul”, aparținând lui Gheorghe Rancu din Șopotul Vechi. Înființat în anul 2011, de către profesorul Gheorghe Rancu Bodrog, muzeul deține în prezent peste 4000 de piese, colecționate pe parcursul a peste patruzeci de ani, ele fiind expuse pe diferite secțiuni reprezentative în cele trei încăperi ce constituie acest spațiu muzeal. Între exponate regăsim o mare varietate de obiecte de uz gospodăresc, diferite articole vestimentare, icoane pe sticlă, creații plastice, diverse publicații, manuale vechi, diferite tipărituri, articole artizanale, și multe, multe altele. Parafrazându-l pe Terențiu, aș spune că domnului Gheorghe Rancu nimic din ce este propriu unei societăți tradiționale nu-i este străin! Domnul profesor reușește și prin această inițiativă să aducă o contribuție majoră protejării și valorificării patrimoniului cultural local, conservării tradiţiilor şi valorilor perene ale culturii populare, oferind o marcă identității etnoculturale a satului românesc.
(ne vorbește prof. Adriana TRIF VINȚAN, coordonatorul Structurii Hațeg a Palatului Copiilor Deva)
Se aude din depărtări sunetul clopoțelului care se apropie tot mai mult de noi. Deși a fost vacanță, unii dintre elevi și profesori au avut și altfel de preocupări, precum participări la concursuri sau la anumite festivități ale orașului, fiind mândri că se numără printre tinerele talente. Toamna se numără bobocii în toate instituțiile școlare și noi, profesorii de la Clubul Copiilor Hațeg, așteptăm cu drag noi bobocei pentru a lua locul celor care și-au luat zborul din lumea noastră magică, spre alte școli sau preocupări. Zic bine lume magică, pentru că doar aici visele fiecărui copil care ne calcă pragul tind să se împlinească.
Aici vin copii care nu au visat să poată dansa sau cânta și ajung apoi să dobândească premii deosebite la concursuri naționale și internaționale, iar mai târziu să cânte sau să danseze dansurile cele mai atrăgătoare pe marile scene, ajungând astfel să poarte vrând-nevrând o fărâmă din Clubul de unde a pornit, pentru că aici îi vor fi rădăcinile pentru totdeauna. Alții nu știu cum să tasteze la calculator și ajung să câștige premii importante în programare la informatică. La cultură și civilizație engleză vin copii de diferite vârste cu puține cuvinte însușite în engleză, iar la final de an poartă o minunată conversație. La pictură își conturează fiecare visele cu ajutorul acuarelei devenind adevărați magicieni. În această lume magică un rol principal îl are profesorul coordonator care pune suflet în fiecare activitate. Un copil susținut și încurajat de părintele care colaborează foarte bine cu profesorul este un copil magic cu vise realizate deplin. Așadar, așteptăm cu drag copiii care vor să participe la activitățile noastre care sunt: dans, engleză, desen, informatică și muzică vocal-instrumentală. Aici se poate discuta cu profesorii de la cele cinci cercuri pentru lămuriri și se poate completa cererea de înscriere. De notat că la noi cursurile sunt gratuite și durata unui curs săptămânal este de 100 de minute. Copiii care au mai frecventat cercuri la Clubul Copiilor Hațeg pot intra pe linkul https://forms.gle/EyceAoY8x64QKC5Y7 unde vor putea completa direct fișa, fără a se prezenta cineva personal.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
UZPR CARAS SEVERIN 
