George Coandă.Șapte decenii prestigioase în slujba presei

În luna septembrie se împlinesc șapte decenii de când a intrat în lumea formidabilă a presei unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați gazetari din România – prof. George Coandă. Președinte al Comisiei de Onoare și Arbitraj a UZPR, scriitor, jurnalist, istoric al culturii şi civilizaţiei, geopolitician, George Coandă este o voce puternică și avizată a Uniunii și, în același timp, una dintre personalitățile emblematice ale orașului Târgoviște.

Șapte decenii de presă înseamnă, practic, mai multe vieți. Odată atras inexorabil către gazetărie, George Coandă, un intelectual de marcă, licenţiat al Facultăţii de Istorie-Geografie, al Facultăţii de Istorie şi postuniversitar al Facultăţii de Ziaristică, şi doctor cum laude în ştiinţe ale naturii (geografie) la Universitatea Bucureşti, a rămas fidel o viață principiilor acestei profesii. „Prima responsabilitate a gazetarului este repectarea adevărului”, le spune George Coandă tuturor celor care îi ascultă prelegerile și cursurile.

Professor Honorificus şi fondator al Universităţii „Valahia” din Târgovişte, George Coandă a fondat și specializarea „Jurnalism” a acestei instituţii de învăţământ superior și este expert ABI (SUA) în jurnalism şi literatură.

Cuprinderea activității lui George Coandă este enormă, dar poate tocmai energia necesară unui jurnalist autentic l-a susținut ca iniţiator al unor festivaluri naţionale şi internaţionale culturale, al unor ziare, reviste, redacţii radiofonice şi cenacluri literare în judeţul Dâmboviţa. George Coandă este creator al ştiinţei umaniste geocivilizaţia şi al primului dicţionar al acestei ştiinţe, dar şi al noi specii poetice numite cosmopoezia, poemul comentariu şi liriruna. Autor a peste 50 de volume de literatură beletristică şi ştiinţifică şi a peste 10.000 de materiale de presă, membru în Consiliul Director al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi preşedinte fondator al Filialei „Ion Heliade-Rădulescu” Dâmboviţa, George Coandă a rămas mereu, în adâncul inimii și gândului, un ziarist. A fost redactor-şef, şef de departament, senior editor, consilier editorial şi redactor asociat la publicaţii de informaţie şi de cultură, şi realizator/ corealizator de emisiuni la televiziunile Antena 1 / ArtPress şi Columna din Târgovişte.

Dincolo de nenumăratele premii și distincții prestigioase care încununează o activitate redutabilă (Ordinul Ziariştilor clasa I Aur, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Ordinul „Crucea Memoriei” (Republica Moldova), Distincţia ortodoxă „Crucea Valahă”, şi titlul de Cetăţean de Onoare al Târgoviştei, Găeştiului şi Nucetului / Dâmboviţa, ca să enumerăm doar câteva), George Coandă vorbește despre jurnalism ca nimeni altcineva; îl slujește, îl practică fără preget și fără compromisuri și îl dă mai departe în tot ce are mai valoros.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România face o reverență în fața celor șapte decenii de gazetărie, recunoaște performanța extraordinară pe care o implică un astfel de bilanț și îl consideră în continuare pe George Coandă una dintre cele mai respectate și mai avizate voci ale Uniunii și ale breslei.

Departamentul Comunicare

Ziua Limbii Române, sărbătorită la Timișoara. Pecete de iubire pe etern

În ciuda temperaturii ridicate de pe Zona de Vest, seniorii timișeni, ziariști, poeți, scriitori, iubitori de Limba Română au onorat invitația Filialei UZPR Timiș și a Asociației Cultural Umanitare „Luceafărul de Vest” Timișoara, de a participa activ la sărbătorirea Zilei Limbii Române, eveniment solitar în arealul cultural-artistic din Banat, găzduit cu mare generozitate de Consiliul Județean Timiș, Sala multifuncțională.

În contextul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, ne-am străduit ca prin demersul nostru să adăugăm și noi un strop de imagine și simțire românească acestui proiect de anvergură europeană.

Așa după se știe, în fiecare an, la 31 august se sărbătorește Ziua Limbii Române, în conformitate cu prevederile Legii nr.53 din 2013.

În deschiderea simpozionului, toți participanții au cântat împreună cu preotul Horia Țâru, membru UZPR Timiș, rugăciunea „Tatăl nostru”. Sub semnul credinței și al iubirii de limba română, am ascultat cu smerenie și am aplaudat în același timp alocuțiunile rostite, referitoare la izvoarele și evoluția în timp a limbii noastre,  ce ne călăuzește prin lume ca o pecete de iubire pe etern, de Ioan Medoia, Silvya Constanța Hârceagă, Maria Rogobete, Ioan Ionescu, Ștefan Tat, Gheorghe Lungu, Petru Novac Dolângă, Constantin Mărăscu.

Doamna Felicia Novacovici Mioc ne-a prezentat o secvență din istoricul familiei Novacovici, care are și o casă memorială-muzeu la Gârbovăț, localitate situată la granița româno-sârbească, Valea Almăjului, Caraș Severin.

Recital de poezie clasică și patriotică susținut de eleva Ingrid Vaștag, recent premiată în Italia, de Zorica Dan, Ioan Dragotă, Andrei Pogany, Ioan Mirescu, Ovidiu Crăciun, Maria Guseth.

Prezentare de carte, volume recente: Constantin Mărăscu – Sfinți fără aureolă, volumul V, Silvya C. Hârceagă – Antologie poemele Cernei, Ergogetica, de Ioan Nicolae Mușat, președinte ASCIOR Buzău, Dumitru Buțoi – Spitalul de îngeri.

Dar surpriza plăcută a evenimentului a constituit-o prezența doamnei Mirela Cocheci, de la Petroșani, poetă și pictoriță, un neobosit mesager cultural, premiată în Italia și Spania pentru creație poetică, volumele recente ,,Lumini și Ove” și ,,Sofisme surdo-mute” și expoziție de tablouri „Culorile toamnei”, de o expresivitate remarcabilă, care ne-a (i)luminat sufletele, o expoziție plină de miracole, privind-o și descătușat de  fascinația culorilor, nu poți să nu te minunezi; ce capodoperă este femeia poet și pictor!

Limba română este și va rămâne peste timp starea noastră de spirit românesc încă tânăr și liber, fără de care am trăi în afara timpului, am fi ca niște copii orfani.

Limba română e sufletul meu

E-n ADN-ul poporului român

E puntea de lacrimi ce mă unește cu Dumnezeu

E colțul de Rai în care, aici, vreau de-a pururi să rămân!

Mulțumiri partenerilor noștri!

Dumitru BUȚOI / UZPR Timiș

Fotoreporter: Grigore MÂINEA / UZPR Timiș

INVITAȚIE

31 august 2023, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Limbii Române – 31 august. Sărbătorim împreună cu poeții reșițeni.