GABRIELA ȘERBAN: Comuna Răcășdia la ceas de sărbătoare!

Potrivit tradiției, la marea sărbătoare a „Adormirii Maicii Domnului”, comuna Răcășdia din Caraș-Severin se îmbracă în sărbătoare și-și deschide larg porțile printr-un amplu proiect intitulat „Zilele culturii și spiritualității răcășdiene” aflat, iată, la cea de-a XIX-a ediție.
Așadar, în perioada 12 – 16 august 2023, la Răcășdia se desfășoară o serie de manifestări culturale, sportive, artistice și spirituale, Biserica cinstindu-și hramul, iar comuna oferind oamenilor săi evenimente deosebite: de la prezentări de cărți și autori, la competiții sportive și festival de folclor, culminând cu tradiționala „Rugă a satului” susținută de interpreți de frunte ai folclorului bănățean.
Duminică, 13 august 2023, Răcășdia a fost gazda unei veritabile sărbători literare, eveniment care a reușit să adune scriitori, jurnaliști, oameni de cultură și artă din întreg Banatul!
După Sf. Liturghie de la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Răcășdia, credincioșii s-au îndreptat spre Căminul Cultural „Emilian Novacoviciu” pentru a lua parte la Simpozionul literar cu tema „Scriitorul de azi”, urmat de câteva lansări de cărți și prezentări de autori.
Deschiderea lucrărilor simpozionului a aparținut celor doi harnici truditori în ale organizării evenimentelor: ex-primarului/consilier/ Mirco Ilie Lechici și referentului Iosif Nica, ambii insistând pe importanța continuinății unor proiecte valoroase și, de ce nu, inițierea altora noi, care să se plieze pe specificul zonei și pe gusturile și nevoile comunității.
Simpozionul – moderat de Gabriela Șerban- a fost deschis de dna. prof. Sfrejea Agaftea cu o expunere pe tema „Scriitorul de azi” și de coregraful și omul de cultură Codruț Anca, prin prezentarea Grupului de publicații „Valea Carașului”.
De asemenea, elevi ai Școlii Gimnaziale „Gheorghe Guga” din Răcășdia, au prezentat un program artistic, elevii Roman Robert și Preda Oliver susținând un recital de poezie în grai bănățean și etalând frumoase costume populare, straiul de sărbătoare al răcășdenilor!
Au urmat cele patru lansări de carte și prezentările talentaților autori.

Cel dintâi a fost profesorul dr. Constantin Falcă, fiu al satului și harnic realizator al seriei „Cărășeni de neuitat”; la această ediție a „Zilelor culturii și spiritualității răcășdiene” dl. prof. Falcă și-a lansat cel de-al 44-lea volum al „cărășenilor de neuitat”.
Despre personalitatea acestui profesor universitar și conducător de doctorat la Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara a vorbit dna. Felicia Novacovici-Mioc, vrednică urmașă a învățătorului-scriitor și om de cultură, Emilian Novacoviciu.

După cum ne-a obişnuit, la fiecare sărbătoare a comunei Răcășdia, comuna sa natală, dna. Adriana Boia, credincioasă devotată a Bisericii Ortodoxe, ne întâmpină cu un nou volum, de obicei de factură religioasă.
„Iisuse, fiul lui David, miluiește-mă!”(2015), „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”(2016), „Înmulţeşte talantul”(2016), „Punctul forte”(2017), „Viaţa e frumoasă”(2017), „Dar și misiune”(2018), „Primăvară condamnată”(2020) sunt volume semnate de Adriana Boia, apărute la editura „Eurostampa” din Timişoara cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Răcăşdia şi prezentate la ceas de importantă sărbătoare a culturii şi spiritualităţii răcăşdene.
La această a XIX-a ediție, Adriana Boia a venit cu un nou volum de versuri intitulat „Tu ești” și apărut recent la Editura „Eurostampa” din Timișoara, volum girat de prof. Grigore Curcanu și scriitoarea Doina Moritz și prezentat de scriitorul Nicolae Sârbu (Reșița) și pr. Gelu Moldovan (Oravița).

De curând la Reșița, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, a avut loc lansarea celui de-al doilea volum de versuri semnat de Ion Grecu. Astăzi, în cadrul acestui important Simpozion desfășurat la Răcășdia, dl. Ion Greu a fost invitat să-și prezinte cel mai recent volum: „Semn de suflet”, volum apărut la editura Hoffman din Caracal, în acest an (2023), un volum de versuri care se deschide cu o pagină monografică reprezentând un scurt istoric al localității Socolari, locul de naștere al autorului.
Ion Grecu s-a născut în 28 aprilie 1954 la Socolari, Caraș-Severin, absolvent al Politehnicii timișorene, trăiește și muncește întreaga sa viață în Reșița, mai întâi ca inginer, apoi referent în cadrul Muzeului Banatului Montan.
Pasionat de scris, cochetează cu poezia, publică în diverse reviste ale vremii și debutează cu placheta „Stare de suflet” (Reșița: TIM, 2007), „exersează rigorile poeziei clasice, de la ritm sau rimă la pedanteria și bucuria acrostuhurilor, cititorul putând descoperi o caldă poezie de dragoste, dar și alte sentimente umane, inclusiv față de locurile natale.” scrie Gheorghe Jurma în volumul „Reșița literară” (Reșița, TIM, 2016).
Despre poezia lui Ion Grecu au vorbit Nicolae Sârbu, Erwin Josef Țigla și Gheorghe Jurma, iar recitalul de versuri a fost susținut de dr. Dana Antoaneta Bălănescu.

Cel care a încheiat această sărbătoare literară de la Răcășdia a fost tot un fiu al satului, care a reușit să-și adune mulțime de colegi de breaslă din întreg Banatul pentru lansarea celui de-al 18 –lea volum de versuri.
Costel Simedrea este unul dintre cei mai importanți poeți bănățeni, onorat în anul 2021 de către Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin cu Diploma Excelență în Cultură secțiunea Literatură.
Născut la Racașdia, în Caraș-Severin, pe data de 7 decembrie 1956, a absolvit cursurile Școlii primare în comuna natală, iar liceul la Oravița, urmat de o școală post-liceală de laboranți pentru agricultură și industrie alimentară la Constanța. Practică meseria de laborant, dar și multe alte meserii!
Pasionat de tânăr de poezie, frecventează cenaclul „Mihai Eminescu” (printre ai cărui membrii fondatori se numără), actualmente „Mihai Novac”, cel care i-a dat prima lecție de artă poetică: – „Mierloiule, poezia nu-i lucru manual! Poezia îi, ori nu-i. La tine îi, așa că scrie!” Și a tot scris…
A debutat în 1978, în revista timișoreană Orizont dar, în anii ’80, renunță la scris, fapt care îl supără pe Gheorghe Azap, mentorul, prietenul, fratele și „tatăl” său, cel care îi spune: – „Măi copile, dacă Dumnezeu ți-a dat un dar, nu îți bate joc de el, că Îl superi!”
În 1997, în colecția „Liliput”, Gheorghe Cramanciuc îi scoate un opuscul, „Violonistul”, în cincizeci de exemplate, la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” și de aici pleacă totul …
Sunt doi oameni determinanți în debutul editorial. Prima este fiica lui care, descoperind „Violonistul” după opt ani și văzând succesul de care se bucură în rândul colegelor de liceu, insistă să se reapuce de scris, ba chiar, mințită fiind că nu sunt sponsori, își economisește alocația pentru a aduna bani, iar cel de al doilea este Mirco Lechici, primarul comunei natale, cel care în 2007 îi finanțează apariția volumului de debut, (precum și următoarele) -„Mucegaiuri rare”, volum care cuprinde poeme din anii de liceu și are un titlu dat de Ion Chichere, volum care apare la editura „Modus P. H” a lui Octavian Doclin, iar după acesta au început să curgă an de an: „Tristețea substantivelor comune”, „În căutarea titlului pierdut”, „Alba-neagra”, „Cărarea de cenușă”, „Strada Mare”, „Frunze de lut”(2013), toate la editura „Eubeea” (Timișoara). Urmează antologia „Născocind cuvântul”(2014) la „Brumar”(Timișoara), apoi „Romanțe hemografice”(2015) si „Ouă de cuc”(2016) din nou la „Eubeea”, „Povești pe albul zăpezii”(2017) la „Mirador”(Arad), „Arhiva de vise”(2018) și „Calendare de fum”(2019) iarăși la „Eubeea”, „Plecarea din clepsidră”(2020), la editura „Hoffman”(Caracal), iar la Editura Episcopiei Caransebeș, „Mugur de cruce”, și la editura „Castrum de Thymes” (Giroc), cu sprijinul d-lui Anton Georgescu și al primarului Mirco Ilie Lecici, cel care a continuat lucrarea începută de tatăl domniei sale, „Cartea cu povești”!
În 2022, la Editura „Castrum de Thymes” de la Giroc, cu sprijinul primarului Mirco Ilie Lechici, al Consiliului Local al Comunei Răcășdia și al poetului Nicolae Sârbu apare volumul „Bucăți din toamna mea, prieteni”, volum prefațat de Cristian Paul Mozoru și postfațat de Daniel Luca, iar cel mai recent volum apărut tot prin grija Primăriei Răcășdia este „Umbre de coșmar”, prefațat de dr. Ionel Bota și dr. Daniel Luca.
Referințe despre poetul Costel Simedrea, dar și poeme ale acestuia sunt găzduite în reviste precum: „Luceafărul de dimineață”, „Tribuna”, „Arca”, „Orizont”, „Orient latin” „Banatul”, „Actualitatea literată”, „Cafeneaua Literară”, „Argeș”, „Ardealul literar”, „Poesis”, „Portal Măiastra”, „Sintagme literare”, „Bocșa culturală”, „Confluențe”, „Tibiscus” din Uzdin”, „Anotimpuri literare” din Canada etc.
Mai mult, Gheorghe Secheșan publică o carte, „Icoana din izvor”, un studiu monografic despre cărțile lui. Despre cărți au mai scriu și Daniel Luca în ” Raftul de la colț”(vol. I-III) și Daniel Marian în „Cărți pentru balansoar”, precum și în „eCreator”.
A fost cuprins în „Enciclopedia poeților români de pretutindeni” apărută la Chișinău sub semnăturile academicianului Mihai Cimpoi și poetului Traian Vasilcău, în antologia „Peisaj în devenire” a lui Marian Oprea, dar și în antologia de poezie religioasă „Se-nalță gândul frunților plecate”, semnată de Anton Georgescu și apărută la editura „Tim” din Reșița.
O poezie i-a fost pusă pe muzică de George Popovici, „Ora de liniște” și cincisprezece de către maestrul Sabin Pautza, dintre care patru lieduri apar într-o carte la „Editura Muzicală” din București, unul chiar dând titlul cărții: „La poarta sufletului…”
Despre poezia lui Costel Simedrea și despre noul volum au vorbit Ionel Bota (Oravița), Daniel Luca (Timișoara), Ada D. Cruceanu (Reșița), Ilie Chelariu (Timișoara), Nicolae Sârbu (Reșița), Iulian Barbu (Reșița), Gheorghe Jurma (Reșița), Petru Bungărzan (Reșița) și Gabriela Șerban (Bocșa). Iar recitalul de poezie a fost susținut de Dana Antoaneta Bălănescu (Reșița).
Ziua de 13 august 2023 a însemnat o adevărată sărbătoare literară pentru toți iubitorii de poezie din Banat! Aceștia, fie că au venit din Anina, Bocșa, Bozovici, Caransebeș, Oravița, Oțelu Roșu, Reșița, Slatina Nera, Lugoj, Timișoara, fie că au fost oameni ai locului, adică, din Răcășdia, s-au bucurat de întâlnire și de împreună –cinstire a poeziei și a oamenilor de condei!
Iar pentru aceste clipe de înălțare sufletească merită felicitați organizatorii evenimentului: Primăria și Consiliul Local Răcășdia, primarul în funcție și ex-primarul Mirco Ilie Lechici, referentul Iosif Nica, Școala Gimnazială „Gheorghe Gugu”, Biserica Ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și Asociația Culturală „Voința” Răcășdia, dar și fiecare om al comunității răcășdene, care a pus, într-un fel sau altul, o fărâmă de suflet pentru neuitarea acestei însemnate zile!