Drapelul Național reprezintă – după cum susținea locotenent Murguleț Denis Luiza (foto), în calitatea sa de purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara – un simbol al identității neamului, iar arborarea acestuia a marcat de-a lungul istoriei momentele de referință care au condus treptat la evoluția României moderne.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Drapelului Național, jandarmii montani din cadrul posturilor montane Parâng și Bănița au arborat Drapelul Național pe Vârful Parângul Mare, la o altitudine de 2.519 m, însemn de prețuire și omagiu adus în memoria înaintașilor noștri, care prin sacrificiul lor au contribuit la atingerea idealurilor României. Totodată, în Piața Tricolorului din municipiul Deva s-a desfășurat ceremonialul public organizat cu ocazia sărbătoririi „ZILEI DRAPELULUI NAȚIONAL” la care a participat inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, colonel Iosif Marius Dumitru, precum și un pluton de defilare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, parte integrantă a dispozitivului de defilare constituit cu prilejul ceremonialului.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
(de vorbă cu cântăreața de muzică populară Alisa Valeria TOMA – Hunedoara)
– Pentru început prezintă câteva dintre cele mai semnificative date biografice. – M-am născut într-o zi de vară, într-o zonă cu oameni frumoși la suflet (și la trup) – zona Hunedoarei. Reprezint cu prețuire zona Văii Streiului – ținutul în care am crescut (satul Batiz) și deopotrivă simt că aparțin și zonei Apusenilor (mama mea fiind originară din comuna Avram Iancu – de la Vidra de Sus).
– Ce înseamnă pentru tine cântecul popular? – Doresc să răspund la această întrebare prin transpunerea către folclorul nostru, a cuvintelor lui Victor Hugo: „Muzica exprimă ceea ce nu poate fi exprimat în cuvinte și ceea ce nu poate rămâne tăcut”.
– De la ce vârstă cânți? – Aproximativ de la vârsta de 11 ani și jumătate.
– De unde pasiunea pentru cântecul popular? – La vârsta de 10 ani am ,,bătut la porțile” Clubului Copiilor din Hunedoara (al cărui director pe vremea aceea era domnul prof. Ioan VLAD) pentru a mă înscrie la cursurile de ziaristică. În timp ce îmi îndreptam pașii către clasa de ziaristică, i-am auzit pe colegii de la clasa de muzică populară (coordonată de domnul profesor Tiberiu Zselnyan) cântând…. probabil că și pasiunea cu care cântau învăluită de latura muzicală a mea abia descoperită cu acea ocazie, au stârnit în mine dorința de a rămâne și la clasa de muzică populară. Pe lângă cele enumerate, încununarea a venit cu radioul de unde ,,răsunau” diferitele cântece ascultate de bunici și părinți sâmbetele și duminicile în casa de la țară. Am început apoi să frecventez și cursurile Școlii de Muzică din Hunedoara, la secția pian tehnic (profesor doamna Camelia IAKAB) și cursurile Școlii Populare de Artă Hunedoara secția canto popular (profesor doamna Ica POP).
– Unde și când ai avut prima evoluție pe scenă? – În ținutul Pădurenilor, la Poienița Voinii – în cadrul emisiunii ,,Tezaur Folcloric” – se întâmpla în anul 1999…
– Ce zonă folclorică reprezinți prin cântecele interpretate? – Cu mult drag reprezint zona Văii Streiului.
– Punctează cele mai meritorii succese care ți-au întregit personalitatea artistică. – Fiecare participare la concertele/ emisiunile ,,Tezaur Folcloric” realizate de doamna Marioara Murărescu, a reprezentat o treaptă ascendentă pe scara evoluției mele muzicale. Pe lângă acestea, consider că fiecare prestație muzicală din orice moment, fiecare notă muzicală/ sunet/ acord/ contact cu scena și cu publicul, au contribuit într-un mod deosebit la desăvârșirea mea profesională.
– Ce înseamnă pentru tine scena, spectatorul? – Contextul/ locul în care încerc să trimit mesajele prin muzică însoțite de gândurile alese către cei cărora le cânt, în timp ce eu preiau o puternică stare de bine care îmi asigură necesarul energetic pentru o perioadă semnificativă de timp.
– Cum împaci cântecul cu profesia aleasă? – Am încercat de-a lungul timpului să le realizez pe ambele cu profesionalism, fiecare avându-și locul asigurat și bine determinat, neafectându-se una pe cealaltă.
– Care îți sunt gândurile de viitor privind o continuă formare ca și promotor al cântecului popular? – Îmi doresc să fiu un urmaș demn al înaintașilor noștri, să promovez în continuare și să păstrez așa cum am învățat tradițiile românești, folclorul strămoșesc – știut fiind că fac parte din leagănul civilizației noastre.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Și conducerea Primăriei Simeria se poate mândri cu faptul că, prin profesionalism și grija pentru locuitorii acestei urbe a reușit să depună și să i se aprobe proiecte investiționale. Iată câteva dintre acestea despre care l-am rugat să ne vorbească pe viceprimarul Pavel HAȚEGAN. – Aș începe cu înființarea unui centru comunitar integrat în orașul Simeria, județul Hunedoara, proiect depus și aprobat în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C12/MS/I1.4–Centre Comunitare Integrate. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea serviciilor medicale prin intermediul Centrului Comunitar Integrat, la nivelul UAT Orașul Simeria și al unităților administrativ teritoriale adiacente, respectiv comunele Băcia, Rapolt și Hărău. Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă înființarea Centrului Comunitar Integrat în Orașul Simeria, prin reabilitarea clădirii situate pe strada Teilor, nr. 6, amenajarea și dotarea acestui centru în conformitate cu prevederile legale în vigoare. În funcție de problemele identificate, în centrul comunitar integrat pot funcționa, complementar serviciilor de asistență medicală comunitară integrate cu serviciile sociale și educaționale, după caz, și alte servicii medicale, sociale, educaționale. Activitatea principală este cea de prevenire și promovare a unui stil de viață sănătos, cu scopul îmbunătățirii indicatorilor stării de sănătate a populației, ceea ce va permite realizarea activităților medico-sociale necesare întreținerii vieții și asigurarea incluziunii sociale și reducerea sărăciei. Centrul comunitar integrat va contribui la: • creșterea accesului la servicii medicale a populației aparținând grupurilor vulnerabile prin identificarea beneficiarilor, intervenție și monitorizare din partea personalului medical (medic de familie, medic specialist, asistent medical comunitar, moașă) și a asistentului social; • dezvoltarea rețelei de asistență medicală comunitară și furnizarea de servicii de asistență medicală comunitară în sistem integrat, conform prevederilor master planurilor regionale și a strategiei naționale de sănătate; • îmbunătățirea indicatorilor stării de sănătate prin activități de promovare și prevenire (creșterea mobilizării la vaccinare, reducerea numărului gravidelor minore, reducerea incidenței TB/MDRTB și a altor boli transmisibile, screeninguri pe diferite patologii, managementul de caz al bolilor cronice și a bolilor rare din prisma activității de asistență medicală comunitară și a medicilor specialiști, caravane medicale, alte activități de asistență medicală și sănătate publică); • creșterea accesului la servicii de asistență socială și reducere a sărăciei prin intervenții specializate. De notat este și proiectul Dotarea și echiparea unităților de învățământ de pe raza administrativ-teritorială a UAT Orașul Simeria care este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație Obiectivul proiectului este îmbunătățirea calității actului educațional în UAT Orașul Simeria, astfel încât acesta să ofere competențe digitale de la cele mai fragede vârste, un parcurs educațional complet în învățământul dual, precum și facilitarea învățării online, contribuind la adaptarea și pregătirea elevilor la piața muncii în continuă schimbare. Obiectivul general va fi atins prin următoarele obiective specifice: • Dotarea unui laborator informatic la Școala Gimnazială „Sigismund Toduță” din Simeria, până la 31 decembrie 2024, permițând accesul la tehnologie al elevilor, prin asigurarea infrastructurii, a resurselor tehnologice și a echipamentelor dedicate, conform obiectivelor Investiției 9 • Dotarea și echiparea unui laborator multidisciplinar la Școala Gimnazială „Sigismund Toduță” din Simeria, până la 30 iunie 2024, contribuind la îndeplinirea standardelor de calitate în laboratoare și la incluziunea elevilor din categorii defavorizate și cu cerințe educaționale speciale, conform obiectivelor Investiției 11 • Dotarea și echiparea cu echipamente TIC și mobilier a 44 de săli de clasă în toate unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza administrativ teritorială a Orașului Simeria, până la 30 iunie 2024, contribuind la îndeplinirea standardelor de calitate în învățământ și la incluziunea elevilor din categorii defavorizate și cu cerințe educaționale speciale, conform obiectivelor Investiției 11 • Dotarea a două cabinete – școlar și de asistență psihopedagogică și a unei săli de sport la Școala Gimnazială „Sigismund Toduță” din Simeria, până la 30 iunie 2024, contribuind la îndeplinirea standardelor de calitate în învățământ și la incluziunea elevilor din categorii defavorizate și cu cerințe educaționale speciale, conform obiectivelor Investiției 11 • Dotarea și echiparea unui laborator de practică din rețeaua IPT la Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, până la 30 septembrie 2023, contribuind la creșterea calității formării practice în IPT, inclusiv în învățământul dual, conform obiectivelor Investiției 14 De notat este și proiectul Servicii de educație timpurie complementară în orașul Simeria. Acesta este depus și aprobat în cadrul PNRR/2023/C15/MEDU/I2 „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”. Obiectivul acestei investiții este de a crește capacitatea sistemului și a calității serviciilor de educație timpurie, de a îmbunătăți ratele de participare, atât la nivel antepreșcolar, cât și la nivel preșcolar, prin deservirea a aproximativ 20.000 de copii, provenind, cu precădere, din grupuri defavorizate. Proiectul finanțat se va dovedi o investiție eficientă, nu numai prin oferta spațiilor și metodelor de învățare – predare moderne, ci și în procesul de raționalizare a resurselor utilizate în procesele de formare profesională inițială și eliminarea tendințelor de duplicare în oferta zonală de formare pentru domenii similare. De asemenea, va fi o bună platformă pentru schimbul de experiență și exemple de bună practică în cooperările naționale și internaționale. În cadrul acestui proiect, se urmărește înființarea de servicii complementare care să deservească de la minimum 16 copii până la maximum 50 de copii, în funcție de solicitări. Durata de implementare a proiectului este de 19 luni de la data semnării contractului de finanțare. Perioada în care copiii vor beneficia de serviciile complementare de educație timpurie este de 12 luni de la înscrierea în rețeaua școlară a serviciului complementar la Inspectoratul Școlar Județean.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR