UZPR continuă proiectulSCRIITORI din GENERAȚIA 2000

S-au încheiat primele două volume din Proiectul SCRIITORI din GENERAȚIA 2000. O parte dintre prezentări au fost publicate în revistele Literar ing, Cronica Timpului, Bogdania, Cronos, Amprentele sufletului etc. și apoi au fost adunate în cele două volume intitulate „Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000”. Acestea au fost publicate la Editura UZP, având în vedere susținerea de care s-a bucurat proiectul din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), personal a președintelui de atunci al acesteia, Doru Dinu GLĂVAN (Dumnezeu să-l odihnească), care a dispărut dintre noi cu mai puțin de o lună înainte de finalizarea volumului II. Îi dedicăm această realizare a colaboratorilor săi. Continuarea proiectului se bucură de sprijinul actualului președinte al UZPR, Sorin STANCIU.

Cele două volume au fost elaborate de colective semnificative, formate în majoritate din membri ai UZPR, Uniunii Scriitorilor din România (USR) sau Ligii Scriitorilor din România (LSR). La primul volum au lucrat: Nicolae VASILE (UZPR, coordonator), Mihai STAN (USR, UZPR, Târgoviște), Antoneta RĂDOI (UZPR), Ionel MARIN (LSR, UZPR, Focșani), Victor PETRESCU (USR, UZPR, Târgoviște), Nicolae TOMA (UZPR, Timișoara), Geo CĂLUGĂRU (USR, UZPR), Gheorghe A. STROIA (LSR, UZPR, Adjud), Eugenia DUȚĂ, Cristian Petru BĂLAN (USR, SUA), Nicu DOFTOREANU (UZPR), Mariana GURZA (LSR), Nicoleta LEPĂDATU (LSR, Adjud), Viorel MARTIN (USR, UZPR), Viorica POPESCU-COJOCARU (LSR, Brașov), Ion POPESCU-TOPOLOG (USR, LSR, Brașov), Al. Florin ȚENE (LSR, UZPR, Cluj-Napoca) și Victor ATANASIU (UZPR), autorul prefeței. La volumul al doilea și-au adus contribuția: Nicolae VASILE (UZPR, coordonator), Antoneta RĂDOI (UZPR), Mihai STAN (USR, UZPR, Târgoviște), Gheorghe A. STROIA (LSR, UZPR, Adjud), Geo CĂLUGĂRU (USR, UZPR), Milen BADRALEXI, Ionel MARIN (LSR, UZPR, Focșani), Nicolae TOMA (UZPR, Timișoara), Ion CIOCANU (Republica Moldova), Eugenia DUȚĂ, Eugenia ENESCU-GAVRILESCU (UZPR), Viorel MARTIN (USR, UZPR), Grigore MÂINEA (UZPR, Timișoara), Camelia OBREJA (SSR), Victor PETRESCU (USR, UZPR, Târgoviște), Gheorghe ȚICLETE (UZPR) și George Toma VESELIU (USR, UZPR), autorul prefeței.

Cele două volume reprezintă și o impresionantă realizare tipografică al Cormina Print, având format A4, coperți cartonate, hârtie de bună calitate și fotografii color. Conținutul acestora, 684 pagini pentru volumul I, respectiv, 536 pagini pentru volumul II, are o importantă reprezentativitate, cuprinzând 15 grupări literare (9 din București, restul din județele Dâmbovița (2), Vrancea (2) și Cluj, Timiș câte una) și 125 de scriitori din: România (București și județele Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Bacău, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vrancea), Canada, Germania, Republica Moldova și SUA.

În prezent se află în lucru volumul III, din care s-au realizat deja 20 de profiluri de autor și prezentarea unei grupări literare. Lucrarea se realizează în același sistem flexibil, dând fiecărui scriitor posibilitatea să decidă dacă aderă sau nu la acest proiect, fără a mai fi necesară încadrarea într-o disciplină de grup, astfel: 1. Grupările literare, conținând asociații, fundații, edituri, reviste, site-uri, cenacluri, saloane literare etc. vor avea posibilitatea să apară în lucrare printr-o prezentare proprie care să nu depășească 15 pagini, format A4, Verdana 11, distanța dintre rânduri 1,15. 2. Autorii vor fi cuprinși în lucrare printr-un profil critic de autor, realizat și asumat (semnat) de un alt realizator deja consacrat. Realizatorii de profile de grupări literare și de autori vor apare în volumele care vor fi publicate, în lista de autori a acestora. Deci, profilul de autor nu este o autobiografie, ci o prezentare din partea altei persoane: critic, istoric, conducător de revistă, conducător de grupare literară, director de editură etc. Profilul de autor va cuprinde: o fotografie bust a autorului. Aceasta trebuie să aibă o calitate suficientă pentru a fi acceptată pe motorele de căutare online, fără de care audiența ar fi scăzută, concret, să fie în format jpg, cu dimensiunea de minim 500 KB;  adresa de e-mail a autorului și a realizatorului profilului de autor și a celui prezentat; o scurtă prezentare biografică, de maximum o jumatate de pagină; lista cărților literare publicate. Condiția de eligibilitate este ca autorul să fi publicat minim 3 cărți, dintre care majoritatea să fi fost editate după anul 2000. Nu se iau în considerare cărțile din alte domenii neliterare: tehnice, științifice etc.

Extrase din recenzii literare referitoare la opera autorului – acestea nu trebuie să cuprindă mai mult de 500 de caractere, cu menționarea completă a surselor (carte, revistă, titlu carte sau articol, editură, locul și anul de apariție etc.) – Extrase din opera autorului. Dacă acestea se preiau din anumite publicații, nu trebuie să cuprindă mai mult de 500 de caractere, cu menționarea completă a surselor (carte, revistă, titlu carte sau articol, editură, locul și anul de apariție etc. Dacă sunt preluate din arhiva personală a autorilor, pot depăși această limită.

Încadrarea autorului în diferite curente, tendințe etc. Prezentările grupărilor literare și profilurile de autor, după redactarea în formatul stabilit de echipa de realizare a proiectului, vor fi postate pe site-ul deschis pe WordPress, http://www.revistedecultura.com, fără niciun cost din partea autorilor sau a grupărilor literare respective. Profilul critic de autor trebuie să nu depăsească 10 pagini format A4, Verdana 11, distanța dintre rânduri 1,15. Nu se vor lua în considerație înșiruirile de cărți, antologii, articole, comunicări etc. gen CV-literar, fără a se respecta structura de mai sus. Realizatorii profilelor de autor din volum vor fi reuniți în Colectivul de realizare, care va fi tipărit la începutul volumelor, în ordinea amplorii contribuțiilor acestora. Toate celelalte problem – tehnoredactare, corectură, editare etc. – vor fi realizate de colectivele de la Literar ing și Editura UZP. După ce se adună sufieciente prezentări de grupări literare și profiluri de autor, se vor tipări volumele enciclopediei. Cheltuielile generale, inclusiv pentru depozitul legal, vor fi suportate de realizatorii proiectului. Grupările literare și autorii care vor dori să cumpere un număr de volume se vor adresa Editurii UZP și Librăriei AGIR. Detaliile procurării volumelor vor fi transmise pe adresele de e mail trimise odată cu profilurile de autor.

Proiectul deschis Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000 este un proiect al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), prin Filiala Cronica Timpului și Editura UZP.

Nicolae Vasile

UZPR

INVITAȚIE

 3 iulie 2023, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița:

252 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.

Prezentare de carte: „ALBASTRU DE REȘIȚA“, autor: NICOLAE SÂRBU. Cartea a apărut la Editura TIM Reșița, 2022.

Activități educative reușite și rezultate meritorii care formează prestigiul Școlii Gimnaziale din Pui

Raul VAIDA

Anul şcolar 2022-2023 a fost și pentru Școala Gimnazială din Pui – după cum ne spunea consilierul educativ, prof. Raul VAIDA (foto) – un an în care s-a muncit mult şi încununat de numeroase reuşite.

Încă din primele săptămâni de cursuri, o echipă a şcolii noastre, alcătuită din 5 elevi, Miruna Ceuţă, Robert Vulc, Mihaela Stănesc, Izabela Balica şi Raluca Ciobotaru, coordonaţi de consilerul educativ, a câştigat premiul I al Concursului Naţional „Bookmasters”, categoria clasele a VII-a şi a VIII-a. A fost un concurs de promovare a lecturii, care a constat în realizarea de către fiecare echipă participantă a unui spot publicitar care să prezinte o anumită carte şi motivele pentru care ea merită citită.
Școala noastră a găzduit 25 de elevi şi 10 profesori din 4 ţări europene (Spania, Portugalia, Polonia şi Serbia), în cadrul proiectului Erasmus+ „Technology for Education”. Sub conducerea domnului profesor Dan Matei, şcoala noastră a participat, alături de cele 4 şcoli gimnaziale din ţările mai sus numite. Tot în cadrul acestui proiect, desfăşurat în ultimii 2 ani şcolari, un total de 17 elevi şi 7 profesori ai şcolii noastre au avut şansa de a participa la programe de studiu în cele 4 şcoli din cele 4 state partenere. Menţionez că magnitudinea acestui proiect a fost fără precedent pentru unitatea noastră de învăţământ şi ne-am simţit cu adevărat mândri să fim reprezentanţi ai educaţiei româneşti în Europa. Participarea la acest proiect ne-a adus şi premiul al II-lea al concursului „Made for Europe”, faza judeţeană.
Consider că merită a fi menţionat faptul că, prin osteneala profesorilor organizatori, s-au desfăşurat anul acesta numeroase excursii şi excursii tematice, în cadrul programelor „Săptămâna Verde” şi „Şcoala Altfel”, dar nu numai. Astfel, pe lângă vizitarea punctelor de atracţie turistică din judeţ (Castelul Huniazilor, Peştera Bolii, Fundătura Ponorului, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, Muzeul Trenuleţelor etc.), am vizitat Sibiul în două rânduri, Castelul Zânelor şi Calendarul Anotimpurilor din Porumbacu de Sus, Braşovul şi împrejurimile sale, Castelul Peleş, Cetatea Râşnov, Dino Parc Râşnov, Castelul Bran, Castelul Cantacuzino şi alte locuri ce fac din ţara noastră una atât de frumoasă şi încărcată de potenţial turistic, iar în iarnă, am luat calea Parângului, pentru 2 zile de schi. Costurile financiare ale unora dintre excursiile desfăşurate au fost suportate de şcoală, întrucât ne-am dorit să oferim şansa şi copiilor proveniţi din medii mai nefericite din punct de vedere financiar de a vizita locuri noi şi de a trăi experienţe noi. A călători este, în cel mai adevărat sens al cuvântului, un mod de educaţie şi dezvoltare, aşa că ne dorim să organizăm şi în continuare aceste excursii pentru a sprijini dezvoltarea multilaterală a elevilor noştri.
La capitolul activităţi extracurriculare, ne-a adus o satisfacţie aparte realizarea băncuţelor colorate din curtea şcolii, construite de elevii noştri din anvelope refolosite, activitate ce s-a desfăşurat în cadrul programului „Săptămâna Verde”, ca exemplu de bună practică în ceea ce reprezintă reutilizarea materialelor ieşite din starea necesară unei bune funcţionări. Am numit acest proiect „O nouă viaţă pentru anvelope”.
Şi în ceea ce priveşte premiile la concursuri şi olimpiade, pe lângă cele deja prezentate, anul acesta a fost unul cu adevărat bun.
Elevul Bogdan Albu din clasa a VIII-a, coordonat de domnul profesor Sorin Mamut, a obţinut premiul I la „Atletism Tetratlon” (viteză, săritură în lungime, rezistenţă, oină), faza judeţeană, ceea ce i-a adus calificarea la faza naţională unde, printre participanţi proveniţi preponderent din şcoli cu specializări sportive, s-a clasat pe locul 25. La proba de cros, faza judeţeană, acelaşi Bogdan Albu, dar şi eleva Serena Sîrghi din clasa a VI-a, au obţinut amândoi locul al IV-lea.
Eleva Adriana Ilie din clasa a VIII-a, coordonată de domnul profesor Raul Vaida, a obţinut premiul al III-lea la „Olimpiada de Religie Ortodoxă”, faza judeţeană, ceea ce i-a adus şi ei participarea la faza naţională a acestei olimpiade unde ne-a reprezentat cu cinste. Menţiune la aceeaşi olimpiadă, faza judeţeană, a obţinut şi eleva Bianca Vulc din clasa a V-a.
Elevele Giorgiana Muntean şi Andreea Murgoi din clasa a VII-a, coordonate de doamna profesor Anca Bârc şi Adriana Ilie din clasa a VIII-a, coordonată de doamna profesor Adriana Bugari, au obţinut menţiuni la „Olimpiada Universul Cunoaşterii prin Lectură”, faza judeţeană.
La „Olimpiada Satelor” la matematică, faza judeţeană, eleva Claudia Turcu din clasa a VII-a, coordonată de doamna profesor Oana Albescu, a obţinut menţiunea I.
Concursul naţional „Cangurul Francofon” ne-a adus alte 2 diplome, obţinute de elevele Serena Sîrghi (punctaj maxim, 50 din 50) şi Lorena Sîrghi (punctaj 48,5 din 50) din clasa a VI-a, coordonate de doamna profesor Emilia Agache.
Aş dori să menţionez buna colaborare a conducerii şcolii noastre, reprezentată prin domnul director Călin Butaş, cu autorităţile locale, cu domnul primar Victor Stoica, din care a rezultat obţinerea unei finanţări europene de modernizare cu mobilier şi echipamente IT a tuturor sălilor de clasă din şcoala de centru şi structuri, în valoare de aproximativ 200.000 €.
Și încă un amănunt: la festivitatea de încheiere a acestui an şcolar, atât noi cadrele didactice, cât şi întreaga comunitate, i-am urat doamnei profesor Dana Crişan, care păşeşte într-o nouă etapă a vieţii, aceea de proaspăt pensionar, tot binele din lume, sănătate şi împliniri. În semn de preţuire, domnul primar Victor Stoica i-a dăruit doamnei profesor o plachetă comemorativă.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

CEEA CE DATORĂM STRAMOȘILOR

Trecutul și viitorul se întâlnesc în clipa prezentă. În veșnicie această precizare nici nu mai există, un prezent continuu este starea. În această înțelegere trebuie să fim conștienți că toate generațiile conlucrează și contribuțiile lor sunt mereu actuale. Tot în această înțelegere trebuie să acceptăm că unele generații au avut contribuții mai substanțiale decât altele dar, valoarea și importanța lor se măsoară nu după “realizări”, se măsoară după statornicia în ROST, în Tradiție , în înțelegere morală, în Credință. Continuitatea “în Neam” nu înseamnă păstrarea detaliilor imediate(care sunt trecatoare), înseamnă păstrarea înțelegerii existențial, conștiinței de grup și credința, respectul pentru Tradiția vie.
Comunităţile umane organice: familii, neamuri, naţiuni, toate au putut avea rost semnificativ câtă vreme s-au întemeiat şi s-au putut adresa unei păreri de sine comun împărtăşite, unei “memorii colective”. Această “memorie colectivă” este suma credinţelor, obiceiurilor, amintirilor, a înţelegerii, comun împărtășite, a diferenţei dintre “bine” şi “rău”.
Toate acestea alcătuiesc, cum spuneam, ”memoria colectivă” şi în lipsa ei un “model existenţial” real nu poate exista.
Această “memorie colectivă” este o realitate vie, care se transmite din generaţie în generaţie. Ea nu este şi nu poate fi osificată ori sclerozată. Fiecare generaţie îi adaugă ceva nou şi semnificativ dar care adaus întotdeauna rămâne consecvent aceluiaşi semn. ”Memoria colectivă” rămâne întotdeauna credincioasă şi consecventă sieşi şi ea este de fapt criteriul critic al vieţii istorice.
Fiind o realitate vie, memoria colectivă vine din trecut, este trăită în prezent şi este proiectată, ca aşteptare a fi împlinită, în viitor. Iar garanţia acestei realităţi este elementul pe care s-au întemeiat şi dezvoltat toate marile civilizaţii omeneşti: mormântul strămoşilor.
Plecând de la singură certitudine a condiţiei omenești, mortalitatea, în mod paradoxal, ”mormântul strămoşilor” devine calea vieţii.
Timpul este un întreg și, după cum orice trecut acționează asupra viitorului, tot așa, orice prezent acționează transformator asupra trecutului. Existau, astfel, lucruri care, în trecut, nu erau reale și pe care prezentul le face reale. Aici se vede importanța “cultului strămoșilor”. Trăind drept ca oameni, ne înălțăm părinții, după cum fructul justifică pomul. Respectul pentru strămoși și modelul lor de existența este o datorie vitală. ”Aduceti-va aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”(Sf.Pavel,Evrei,13;7)
“Mormântul strămoşilor” este certitudinea că suntem parte a unei căi pe care trebuie să o străbatem. ”Mormântul strămoşilor” ne spune limpede că existenţa nu se sfârşeşte cu nici unul dintre cei care mai trăim, aşa cum nu s-a sfârşit cu nici unul dintre cei care au fost. ”Mormântul sttramoșilor” ne obligă să înţelegem că avem o datorie de împlinit şi faţă de cei care au fost şi faţă de cei care au să vine. ”Mormântul strămoşilor” ne spune răspicat că în această lume nu suntem singuri. ”Mormântul strămoşilor” ne obligă pe toţi şi pe fiecare să facem cea mai solemnă făgăduinţă, că nu vom uita niciodată ceeace datorăm acestor strămoşi.
Aceasta nu înseamnă să credem că toţi strămoşii au fost sfinţi, dar trebuie să ne încredinţeze că unii dintre ei sunt Sfinţi! Şi pentru aceşti Sfinţi şi prin ei suntem şi stăm în fiinţă.
Acest respect pentru “mormântul strămoşilor” şi pentru “memoria colectivă” într-o ultima analiză constituie o mărturisire. Este amintirea Raiului din care am fost alungaţi şi a cărui nostalgie, în vorbele Părintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia,”ne va chinui întotdeauna”.
Pentru Români înţelegerea şi practicarea acestor adevăruri a fost pentru foarte multă vreme simplă. Dat fiind faptul că orice Român şi oricum orice familie românescă îşi are obârşia într-un sat aceste adevăruri se aşezau fără nici o dificultate. Comunitatea sătească, acea aşezare miraculoasă având existenţa “din veci”, asigură nu numai existenţa fizică dar mai ales pe cea sufletească. Orice abatere de la “rânduială” era sancţionată şi îndreptată. De aceea ura sălbatecă împotriva satului, care a existat întotdeauna dar care în ultimul veac a devenit devastatoare, nu trebuie să surprindă. Ce este trist este faptul că acestor forţe ale răului le-a stat complice şi le stă complice neghiobia unor personaje penibile.Personaje penibile care au avut lipsa de bună cuviinţă să dea până şi numelui sfânt de ŢĂRAN o conotaţie peiorativă. Repet indivizi care împletesc prostia cu un vid de rost existenţial. Personaje care trăiesc degeaba.
Această ură împotriva satului este parte din furia cu care “memoria colectivă” românească se doreşte a fi distrusă şi înlocuită cu jalnice iluzii sau abominaţii.
Pentrucă trebuie să fim înţeleşi, atunci când “memoria colectivă” a unui Neam este distrusă atunci acel Neam încetează să mai aibă existenţa semnificativă, de fapt încetează să mai aibă existenţă, trece în un vegetatism fără rost.
Acestei încercări îi stă martor momentul istoric actual şi acestei încercări trebuie să ne opunem toţi şi fiecare.
Este destul de trist că pământul românesc este controlat de către “pro consuli”, de la Bruxelles şi de la Washington. Dar absolut dramatic este când vedem, sub ochii noștri, cum entităţi care nu au nimic în comun cu Neamul Românesc şi care nu au absolut nimic comun cu binele Neamului Românesc hotărăsc ce nume să poarte străzile româneşti, căror “eroi” să se închine Neamul Românesc, sau cum să fie alcătuită familia românească. Entităţi străine şi parazitare care caută să elimine din “memoria colectivă” românească tot ce defineşte acest Neam: Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, Eminescu şi Caragiale.
Aici nu mai este nimica de comentat. În acest moment toţi, dar mai ales fiecare, avem de făcut o alegere. Şi să nu ne facem nici o iluzie, pentru această alegere vom da “samă” şi în lumea asta şi în cea care va să fie.

Alexandru Nemoianu
Istoric
USA

Arborarea Drapelului Național pe Vârful Parângul Mare

Murguleț Denis Luiza

Drapelul Național reprezintă – după cum susținea locotenent Murguleț Denis Luiza (foto), în calitatea sa de purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara – un simbol al identității neamului, iar arborarea acestuia a marcat de-a lungul istoriei momentele de referință care au condus treptat la evoluția României moderne.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Drapelului Național, jandarmii montani din cadrul posturilor montane Parâng și Bănița au arborat Drapelul Național pe Vârful Parângul Mare, la o altitudine de 2.519 m, însemn de prețuire și omagiu adus în memoria înaintașilor noștri, care prin sacrificiul lor au contribuit la atingerea idealurilor României.
Totodată, în Piața Tricolorului din municipiul Deva s-a desfășurat ceremonialul public organizat cu ocazia sărbătoririi „ZILEI DRAPELULUI NAȚIONAL” la care a participat inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, colonel Iosif Marius Dumitru, precum și un pluton de defilare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, parte integrantă a dispozitivului de defilare constituit cu prilejul ceremonialului.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Doresc să promovez și să păstrez folclorul strămoșesc

(de vorbă cu cântăreața de muzică populară Alisa Valeria TOMA – Hunedoara)

– Pentru început prezintă câteva dintre cele mai semnificative date biografice.
– M-am născut într-o zi de vară, într-o zonă cu oameni frumoși la suflet (și la trup) – zona Hunedoarei. Reprezint cu prețuire zona Văii Streiului – ținutul în care am crescut (satul Batiz) și deopotrivă simt că aparțin și zonei Apusenilor (mama mea fiind originară din comuna Avram Iancu – de la Vidra de Sus).

– Ce înseamnă pentru tine cântecul popular?
– Doresc să răspund la această întrebare prin transpunerea către folclorul nostru, a cuvintelor lui Victor Hugo: „Muzica exprimă ceea ce nu poate fi exprimat în cuvinte și ceea ce nu poate rămâne tăcut”.

– De la ce vârstă cânți?
– Aproximativ de la vârsta de 11 ani și jumătate.

– De unde pasiunea pentru cântecul popular?
– La vârsta de 10 ani am ,,bătut la porțile” Clubului Copiilor din Hunedoara (al cărui director pe vremea aceea era domnul prof. Ioan VLAD) pentru a mă înscrie la cursurile de ziaristică. În timp ce îmi îndreptam pașii către clasa de ziaristică, i-am auzit pe colegii de la clasa de muzică populară (coordonată de domnul profesor Tiberiu Zselnyan) cântând…. probabil că și pasiunea cu care cântau învăluită de latura muzicală a mea abia descoperită cu acea ocazie, au stârnit în mine dorința de a rămâne și la clasa de muzică populară. Pe lângă cele enumerate, încununarea a venit cu radioul de unde ,,răsunau” diferitele cântece ascultate de bunici și părinți sâmbetele și duminicile în casa de la țară. Am început apoi să frecventez și cursurile Școlii de Muzică din Hunedoara, la secția pian tehnic (profesor doamna Camelia IAKAB) și cursurile Școlii Populare de Artă Hunedoara secția canto popular (profesor doamna Ica POP).

– Unde și când ai avut prima evoluție pe scenă?
– În ținutul Pădurenilor, la Poienița Voinii – în cadrul emisiunii ,,Tezaur Folcloric” – se întâmpla în anul 1999…

– Ce zonă folclorică reprezinți prin cântecele interpretate?
– Cu mult drag reprezint zona Văii Streiului.

– Punctează cele mai meritorii succese care ți-au întregit personalitatea artistică.
– Fiecare participare la concertele/ emisiunile ,,Tezaur Folcloric” realizate de doamna Marioara Murărescu, a reprezentat o treaptă ascendentă pe scara evoluției mele muzicale. Pe lângă acestea, consider că fiecare prestație muzicală din orice moment, fiecare notă muzicală/ sunet/ acord/ contact cu scena și cu publicul, au contribuit într-un mod deosebit la desăvârșirea mea profesională.

– Ce înseamnă pentru tine scena, spectatorul?
– Contextul/ locul în care încerc să trimit mesajele prin muzică însoțite de gândurile alese către cei cărora le cânt, în timp ce eu preiau o puternică stare de bine care îmi asigură necesarul energetic pentru o perioadă semnificativă de timp.

– Cum împaci cântecul cu profesia aleasă?
– Am încercat de-a lungul timpului să le realizez pe ambele cu profesionalism, fiecare avându-și locul asigurat și bine determinat, neafectându-se una pe cealaltă.

– Care îți sunt gândurile de viitor privind o continuă formare ca și promotor al cântecului popular?
– Îmi doresc să fiu un urmaș demn al înaintașilor noștri, să promovez în continuare și să păstrez așa cum am învățat tradițiile românești, folclorul strămoșesc – știut fiind că fac parte din leagănul civilizației noastre.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Și la Simeria – proiecte propuse și aprobate pentru finanțare

Pavel HAȚEGAN

Și conducerea Primăriei Simeria se poate mândri cu faptul că, prin profesionalism și grija pentru locuitorii acestei urbe a reușit să depună și să i se aprobe proiecte investiționale.
Iată câteva dintre acestea despre care l-am rugat să ne vorbească pe viceprimarul Pavel HAȚEGAN.
– Aș începe cu înființarea unui centru comunitar integrat în orașul Simeria, județul Hunedoara, proiect depus și aprobat în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C12/MS/I1.4–Centre Comunitare Integrate.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea serviciilor medicale prin intermediul Centrului Comunitar Integrat, la nivelul UAT Orașul Simeria și al unităților administrativ teritoriale adiacente, respectiv comunele Băcia, Rapolt și Hărău.
Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă înființarea Centrului Comunitar Integrat în Orașul Simeria, prin reabilitarea clădirii situate pe strada Teilor, nr. 6, amenajarea și dotarea acestui centru în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
În funcție de problemele identificate, în centrul comunitar integrat pot funcționa, complementar serviciilor de asistență medicală comunitară integrate cu serviciile sociale și educaționale, după caz, și alte servicii medicale, sociale, educaționale.
Activitatea principală este cea de prevenire și promovare a unui stil de viață sănătos, cu scopul îmbunătățirii indicatorilor stării de sănătate a populației, ceea ce va permite realizarea activităților medico-sociale necesare întreținerii vieții și asigurarea incluziunii sociale și reducerea sărăciei.
Centrul comunitar integrat va contribui la:
• creșterea accesului la servicii medicale a populației aparținând grupurilor vulnerabile prin identificarea beneficiarilor, intervenție și monitorizare din partea personalului medical (medic de familie, medic specialist, asistent medical comunitar, moașă) și a asistentului social;
• dezvoltarea rețelei de asistență medicală comunitară și furnizarea de servicii de asistență medicală comunitară în sistem integrat, conform prevederilor master planurilor regionale și a strategiei naționale de sănătate;
• îmbunătățirea indicatorilor stării de sănătate prin activități de promovare și prevenire (creșterea mobilizării la vaccinare, reducerea numărului gravidelor minore, reducerea incidenței TB/MDRTB și a altor boli transmisibile, screeninguri pe diferite patologii, managementul de caz al bolilor cronice și a bolilor rare din prisma activității de asistență medicală comunitară și a medicilor specialiști, caravane medicale, alte activități de asistență medicală și sănătate publică);
• creșterea accesului la servicii de asistență socială și reducere a sărăciei prin intervenții specializate.
De notat este și proiectul Dotarea și echiparea unităților de învățământ de pe raza administrativ-teritorială a UAT Orașul Simeria care este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație
Obiectivul proiectului este îmbunătățirea calității actului educațional în UAT Orașul Simeria, astfel încât acesta să ofere competențe digitale de la cele mai fragede vârste, un parcurs educațional complet în învățământul dual, precum și facilitarea învățării online, contribuind la adaptarea și pregătirea elevilor la piața muncii în continuă schimbare.
Obiectivul general va fi atins prin următoarele obiective specifice:
• Dotarea unui laborator informatic la Școala Gimnazială „Sigismund Toduță” din Simeria, până la 31 decembrie 2024, permițând accesul la tehnologie al elevilor, prin asigurarea infrastructurii, a resurselor tehnologice și a echipamentelor dedicate, conform obiectivelor Investiției 9
• Dotarea și echiparea unui laborator multidisciplinar la Școala Gimnazială „Sigismund Toduță” din Simeria, până la 30 iunie 2024, contribuind la îndeplinirea standardelor de calitate în laboratoare și la incluziunea elevilor din categorii defavorizate și cu cerințe educaționale speciale, conform obiectivelor Investiției 11
• Dotarea și echiparea cu echipamente TIC și mobilier a 44 de săli de clasă în toate unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza administrativ teritorială a Orașului Simeria, până la 30 iunie 2024, contribuind la îndeplinirea standardelor de calitate în învățământ și la incluziunea elevilor din categorii defavorizate și cu cerințe educaționale speciale, conform obiectivelor Investiției 11
• Dotarea a două cabinete – școlar și de asistență psihopedagogică și a unei săli de sport la Școala Gimnazială „Sigismund Toduță” din Simeria, până la 30 iunie 2024, contribuind la îndeplinirea standardelor de calitate în învățământ și la incluziunea elevilor din categorii defavorizate și cu cerințe educaționale speciale, conform obiectivelor Investiției 11
• Dotarea și echiparea unui laborator de practică din rețeaua IPT la Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, până la 30 septembrie 2023, contribuind la creșterea calității formării practice în IPT, inclusiv în învățământul dual, conform obiectivelor Investiției 14
De notat este și proiectul Servicii de educație timpurie complementară în orașul Simeria. Acesta este depus și aprobat în cadrul PNRR/2023/C15/MEDU/I2 „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”.
Obiectivul acestei investiții este de a crește capacitatea sistemului și a calității serviciilor de educație timpurie, de a îmbunătăți ratele de participare, atât la nivel antepreșcolar, cât și la nivel preșcolar, prin deservirea a aproximativ 20.000 de copii, provenind, cu precădere, din grupuri defavorizate.
Proiectul finanțat se va dovedi o investiție eficientă, nu numai prin oferta spațiilor și metodelor de învățare – predare moderne, ci și în procesul de raționalizare a resurselor utilizate în procesele de formare profesională inițială și eliminarea tendințelor de duplicare în oferta zonală de formare pentru domenii similare. De asemenea, va fi o bună platformă pentru schimbul de experiență și exemple de bună practică în cooperările naționale și internaționale.
În cadrul acestui proiect, se urmărește înființarea de servicii complementare care să deservească de la minimum 16 copii până la maximum 50 de copii, în funcție de solicitări.
Durata de implementare a proiectului este de 19 luni de la data semnării contractului de finanțare. Perioada în care copiii vor beneficia de serviciile complementare de educație timpurie este de 12 luni de la înscrierea în rețeaua școlară a serviciului complementar la Inspectoratul Școlar Județean.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Sub brandul ,,La Doi Pași”, o gamă variată și diversificată de produse

Administratorul firmei STANMONIC IMPEX SRL din localitatea Cinciș-Cerna, cunoscuta și apreciata consilier local Monica David (foto1) a stabilit recent un parteneriat cu METRO Deva, fond pe care magazinul ce-l conduce va funcționa sub brandul La Doi Pași. Inaugurarea nu a întârziat.
Invitați și noi la deschiderea oficială a magazinului care își va desfășura activitatea sub genericul „La Doi Pași” am notat momentul de stropire a spațiului cu apă sfințită, urmare a slujbei bisericești făcută de preotul paroh Apetroaie Cosmin Gabriel (foto 2), dar și ținuta splendidă a interiorului, dominată de ordine și curățenie, marfă multă și amenajată cu bun gust și desigur un personal bine pregătit și plin de solicitudine.
Pe acest fond viceprimarul comunei Teliucu – Inf., Mircea Modârcă, susținea: „Totul pare un adevărat recital de comerț prin autoservire, civilizat, cu multă marfă diversificată și așezată într-un mod plăcut, cu gust”.
La aceste impresii, primarul comunei, Pupeză Daniel Gheorghe, a adăugat: „Ne bucură faptul că și la Cinciș-Cerna avem un magazin modernizat, bine dotat, aprovizionat și cu un mobilier adecvat.
Trecând pragul acestei unități comerciale, impresia se transformă în convingere. Suntem convinși că aici, totul va avea acoperirea prin fapte – argument convingător, personalul își va face datoria, iar munca, cinstea și omenia va defini personalitatea fiecăruia în parte”.
Toți participanții la acest moment au putut servi din partea gazdelor dulciuri și sucuri.
… Așadar, în localitatea hunedoreană Cinciș-Cerna, am consemnat dorința ca magazinul La Doi Pași să fie mereu prezent în întâmpinarea cumpărătorilor, încercând să devină un model de unitate comercială, având la timonă pe Monica David secondată de Melania Cuciula, ambele harnice, pricepute și destoinice care știu să satisfacă cerințele cumpărătorilor.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Foto: Nicolae Șișu

GABRIELA ȘERBAN: Maestrul Ioan Cărmăzan la ceas aniversar – 75

În 27 iunie regizorul și scriitorul Ioan Cărmăzan împlinește 75 de ani! Iar noi, bocșenii, îi suntem alături la această frumoasă și rotundă aniversare!

Scriitor şi cunoscut regizor şi scenarist, s-a născut la 27 iunie 1948 în localitatea Satchinez, jud. Timiş, din părinţi dascăli bocşeni. De la vârsta de 3 ani se întoarce cu familia acasă, la Bocşa (Caraş-Severin), spaţiul pe care Ioan Cărmăzan îl consideră natal deoarece aici creşte, aici învaţă, aici se formează, de aici porneşte în viaţă şi în carieră. Bocşa este locul unde a copilărit, şi-a făcut studiile, unde a cunoscut farmecul peisajului şi al istoriei, de unde s-a inspirat în câteva cărţi şi filme.
Așadar, maestrul Ioan Cărmăzan este al nostru, al bocșenilor, iar, pentru toată activitatea domniei sale desfășurată și în beneficiul urbei noastre, în anul 2008 autoritatea locală l-a „răsplătit” cu Titlul de Cetățean de Onoare al Orașului Bocșa.
Cu un CV impresionant, Ioan Cărmăzan este cunoscut ca una dintre personalităţile culturale care a adus constribuţii importante la cultura şi arta românească, la afirmarea acestora în circuitul naţional şi universal de valori.
Este unul dintre cei mai controversaţi regizori români, este scenarist, este scriitor, este profesor universitar, este membru fondator şi preşedintele UARF (Uninunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România); din anul 2005 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din anul 2008 este doctor în cinematografie şi media.
„Ca regizor, a construit o lume fabuloasă. Ca literat, Ioan Cărmăzan are o operă absolut importantă şi mărturisesc că fiecare relectură îmi dovedeşte profunzimile textului şi îmi dovedeşte cât de modern este Ioan Cărmăzan” (prof. dr. Călin Chincea)
Ioan Cărmăzan este, cum spunea şi Fănuş Neagu, „un răzvrătit şi aşa trebuie să rămână”, care „vede lumea cu ochi de cineast şi o repovesteşte cu gândire de poet.” Un scriitor care vine cu un spaţiu şi îl propulsează în marea literatură”, afirmă Gheorghe Jurma.
Despre pasiunile maestrului Cărmăzan este suficient să amintim columbofilia cunoscut fiind faptul că maestrul este un împătimit columbofil iscând butada „cel mai mare columbofil între regizori şi cel mai mare regizor între columbofili”.
Ne raportăm la o personalitate care a dat întotdeauna consistenţă vieţii, care reprezintă un real model într-o lume dominată de superficialitate.
La ceas aniversar – 75 – îi dorim sănătate și viață lungă, iar darul Bocșei va fi la momentul inaugurării fostului cinematograf, devenit Centrul cultural multimedia „Ioan Cărmăzan”.

INVITAȚIE

26 iunie 2023, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XVI-a).

Proiect „Scriitorul stirian Peter Rosegger: 180 de ani de la naștere (31 iulie 1843, Alpl / Stiria, Austria) și 105 de ani de la trecerea în eternitate (26 iunie 1918, Krieglach / Stiria, Austria)“. O expoziție documentară și prelegere în limba română. Incursiuni muzicale: grupul “Intermezzo” Reșița.

 

 

26. Juni 2023, 16:30 Uhr, Deutsches „Alexander Tietz“-Zentrum Reschitza:

Projekt „Juni – unser Ausstellungsmonat“ (XVI. Auflage).

Projekt „Der steirische Schriftsteller Peter Rosegger: 180. Geburtstag (31. Juli 1843, Alpl / Steiermark)

und 105. Todestag (26. Juni 1918, Krieglach / Steiermark)“. Dokumentations-Ausstellung und Vortrag. Musikalische Begleitung: „Intermezzo“-Musikgruppe Reschitza.

Revista UZP, nr. 30/2023. Bogăția de preocupări a lumii jurnalismului

Publicație de referință în lumea presei românești și platformă de dezbatere a celor mai stringente teme ale mass-media, Revista UZP abordează și în numărul 30, proaspăt ieșit din tipar, o pleiadă de preocupări ale jurnaliștilor români.

Cu ampla deschidere dintotdeauna, cu repere grafice care o evidențiază, publicația-etalon a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România este, o dată mai mult, rodul activității de excepție a membrilor UZPR, care își expun în sumarul dens, aplicat, avizat, punctele de vedere.

Publicația deschide frontal, în editorialul „Puterea presei și limitele libertății”, semnat de Dan Constantin, unul dintre capitolele de aprinsă dezbatere în societatea măcinată de dezinformre: „Blogerii și influencerii care au răsărit ca ciupercile după ploaie își arogă și ei apartenența la frontul informației alternative, dar ezită să-și asume normele deontologice ale profesiei de ziarist, așa cum sunt accepate de statutele profesionale consolidate”. În același registru se situează alte materiale riguroase, semnate de personalități ale presei – „Despre toleranţă”, „Noile frontiere ale dezinformării”, „Despre titluri modern meşteşugite şi actul jurnalistic”, „Va putea reînvia presa tipărită?”, „Lungul drum al Balcanilor de Vest către libertatea presei”, „Femeile în jurnalism. Un câmp de luptă secular”, „Viaţa militară şi Europa Liberă”.

Preocupările jurnaliștilor membri ai UZPR sunt la fel de complexe și de extinse precum cele ale societății în ansamblu. Dovadă stau contribuțiile colegilor noștri din filialele din toată țara la evenimente culturale („Curtea de Argeș – orașul regal al artelor”, „Pictorul Dan Crecan şi jurnalistul-caricaturist VEM au expus la Alba Iulia”, „Jurnalista Silvia Grossu, prietena unui om providențial: Mitropolitul Gurie Grossu”) și la viața cetății, toate reflectate în materialele care dau o imagine cuprinzătoare a importanței relatării și prezenței jurnaliștilor pe toate palierele societății.

Nu lipsește din paginile Revistei UZP nr. 30/2023 o trecere în revistă a celor mai importante realizări ale UZPR – expoziții, cărți tipărite în editura proprie, conferințe, dezbateri, participări la evenimente de anvergură, prezente fiind, de asemenea, segmentul de istorie a presei – „Vestitorul bisericesc” – portavocea netăcută şi memorabilă de pe tărâmul ziaristicii româneşti”, „Decorație conferită în 1900 directorului ziarului Universul” – prezentările unor publicații reprezentative, precum și glasul Diasporei („Multiculturalitatea Banatului şi personalităţile proeminente din această zonă”).

Sunt toate acestea doar câteva dintre materialele care alcătuiesc sumarul Revistei UZP nr. 30/2023 și care ilustrează bogăția de preocupări cu care lumea jurnalismului vine să aducă plusvaloare societății, membrii UZPR, care realizează integral această publicație-unicat, fiind dintotdeauna în primele rânduri ale efortului conjugat care stă la baza oricărei evoluții. (Roxana Istudor)

UZPR

DIN NOU DESPRE TRADIȚIE

Vremea pe care o trăim este cea a conflictului tot mai înverșunat dintre “globalism”, care este în primul rând o ideologie dizolvantă, care idolizează și ar dori să permanentizeze diferențele economice și promovează un materialism sălbatec și un anti creștinism deschis, și  “neamuri”, care înseamnă respect și continuitate în bun simț, dragoste de loc, Credință și loialitate față de “casa părintească”. Acest conflict este în plină desfășurare și se poartă, tot mai deschis cu armele, dar, apare tot mai limpede, că din punct de vedere moral “globalismul” a pierdut, este o fiară rănită de moarte și deci cu atâta mai periculoasă.
Poate niciunde nu este mai vizibil acest conflict ca în viața publică și în mediile de informare și comunicare. În acest context este de folos să amintim o anume “coincidență”.
În anii comunismului cei care publicau trebuiau să împlinească, direct sau indirect, trei cerințe. Să preamărească pe stăpânii clipei istorice, adică “partidul” și Uniunea Sovietică, să se lepede de tradițiile semnificative românești și să le batjocorească și, mai ales, să insulte Biserica Ortodoxă. În momentul de față, celor care se bucură de grațiile oficiale și cei care fac parte din cercurile “elitei de mahala’ (de fapt fripturiști deghizați în scriitori), li se cer tot trei lucruri: să preamărească puterea zilei (adică “globalismul”, instituțiile care îl sprijină, EU și NATO ), să insulte trecutul românesc semnificativ și să laude mizeria intelectuală promovată de “globalism”, i.e, relativismul moral, anti creștinismul, anti naționalismul și, din nou mai ales, să insulte Biserica Ortodoxă. Această activitate dizolvantă este purtată prin subordonații  “déjà” internaționalistului demonic Soros și acoliții săi: Organizațiile Ne Guvernamentale, abominația #rezist, farsa și diversiunea #fără penali, ștrengarii “salvatori” și gloata “imbecililor utili”. Aceștia din urmă, “imbecilii utili”, sunt cei mai deplorabili, sunt cei care cred că prostia este o virtute și mimetismul gregar ar fi originalitate.
Scopul urmărit de acești promotori ai “globalismului” este de a crea o nouă memorie colectivă care să garanteze dizolvarea națională și perpetua slugărnicie către “aleșii” transnaționali.
Atacurile împotriva Bisericii Ortodoxe au devenit furibunde. Iar asta, între altele, este dovada recunoașterii faptului că Biserica Ortodoxă este cea care ține în ființă Neamul Românesc și face cu putință pentru el și prezentul și viitorul. Iar aici iar este bine să ne amintim câteva lucruri.
Biserica Ortodoxă Română nu este o structură administrativă și încă mai puțin o “instituție”. Ea este un  trup duhovnicesc viu care înseamnă totalitatea clerului și mirenilor care, laolaltă, alcătuiesc “trupul mistic al lui Iisus”.
Pentru Români, Biserica Ortodoxă a însemnat mai mult decât mărturisirea unei credințe, a însemnat însăși existenta vie a Neamului, ieri, azi, întotdeauna. Biserica Ortodoxă a dat Românilor uluitoarea conștiința de “lege și neam”. O unitate care a îngăduit Românilor să simtă la fel și solidar și bucuriile și necazurile. Este doar drept și cuviincios să ne amintim cu recunoștință că, în anii sinistrei stăpâniri comuniste, ierarhi și fruntași ai Bisericii, cu prețul unor umilințe personale, au ținut vie cea mai de preț lucrare a Bisericii: continuitatea liturgică. În acest chip Biserica Ortodoxă a trecut biruitoare prin noaptea comunistă și se înfățișează azi vie și capabilă să apere și ocrotească pe Români. Biserica ortodoxă este cea care apără și credința și Tradiția față cu încercările neputincioase ale oțetului sectar sau otrăvurilor ateiste. Despre acești “inovatori” și sectari, în lucrarea sa “Sensul Istoriei”, Nikolai Berdiaev arată că în domeniul vieții religioase “antitradiționaliștii” au început prin a ataca tradiția și au sfârșit prin a tăgădui valoarea Sfintei Scripturi. Nici nu putea fi altcum. Același lucru, misiunea mântuitoare dusă de Biserica Ortodoxă, este vizibil, pentru orice om de  bună credință, în modul eroic în care Biserica Ortodoxă apără Familia.
Biserica este cea care, alături de Neamul Românesc, voiește să fie codificat în Constituția țării că Familia înseamnă unirea în dragoste a unui bărbat și a unei femei și a copiilor ce i-ar dobândi.
Biserica stă ca stânca de neclintit în calea celor care, pentru treizeci de arginți, sunt gata să pervertească noțiunea sfântă de familie. Și asta o fac acești ștrengari “salvatori” la porunca demoniacului Soros și  a sodomiților rătăciți și în acest scop au pus la cale penibila farsă și diversiune #fără penali. Dar neputincioasele lor îndrăzniri nu vor trece și Tradiția românească va fi din nou biruitoare.

Tradiția nu este altceva decât lucrarea Duhului Sfânt în istorie, în timpul istoric și ea este suma experiențelor semnificative avute de fiecare generație în curgerea vremii. Să tăgăduiești valoarea tradiției este dovadă a unui dement orgoliu și bolnave păreri de sine căci, o asemenea negație ar însemna ștergerea tuturor celor care ți-au premers ca existențe semnificative. Tăgăduirea tradiției ar însemna că toate acele persoane să fie reduse la jalnica stare de număr și entitate biologică. Într-o asemenea înțelegere să cuvine fiecărui membru al Bisericii Ortodoxe să fie smerit dar, în chip egal, tot fiecare membru al Bisericii Ortodoxe nu trebuie să se sfiască a mărturisi frumusețea împărătească și valoarea mântuitoare a dreptei credințe căreia îi datorăm tot ce ne definește ca persoane și Români.

Alexandru Nemoianu

Istoric USA

Bucuria sfârșitului de an școlar

Silvia Onescu

Și absolvenții clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială ,,Constantin Daicoviciu”, Beriu – după cum ne spunea prof. Pantiș Loredana Maria – și-au luat rămas bun de la școală, profesori și colegii mai mici, printr-un eveniment organizat cu mare grijă, la care au participat bunicii, părinții, prietenii și bineînțeles reprezentanții comunității locale.

Deși greva profesorilor a amânat acest moment, elevii de clasa a VIII-a au pășit cu emoții în școală pentru ultima dată având statutul elevilor de gimnaziu. I-au copleșit pe invitați cu discursul de rămas bun, rostit de șefa de promoție, Sicoe Iudita, predarea cheii, intonarea simbolicului Gaudeamus și mulțumiri adresate atât profesorilor, cât și părinților.

Au fost felicitați de toți, au primit flori, au făcut poze și au dat drumul unor baloane în curtea școlii, simbolizând visurile către care ei aspiră în viața de liceeni.

– Trăiți un moment foarte important pentru voi și familiile voastre, vă asigur de sprijinul nostru necondiționat, vă doresc succes la examenele care vor urma, cât și în viață! – le-a transmis primarul comunei Beriu, Bîc Emil Moise.

În careu festiv, a fost rândul elevilor de la clasele pregătitoare, I-IV și V-VII să primească felicitări pentru munca lor. Dacă toamna se numără bobocii, vara se numără rezultatele acestora. A fost un an plin de evenimente, școala a fost implicată în foarte multe activități, pe placul elevilor, iar acum aceștia au fost premiați după meritele fiecăruia.

Premierea a fost privită cu mari emoții și lacrimi de bucurie a părințior care și-au văzut copiii cu flori în mână și diplome, cărți și alte premii. S-au premiat și elevii care au obținut rezultate meritorii la activități extrașcolare și concursuri.

Ne mândrim, astfel, cu eleva din clasa a V-a, Sicoe Marta, care a obținut premiul I la Olimpiada de Religie cultul penticostal – etapa națională, desfășurată la Timișoara, cât și premiul al II-lea la Olimpiada ,,Universul cunoașterii prin lectură”, etapa națională, desfășurată la Satu Mare.

Mulți elevi au făcut cinste școlii noastre prin participări la diverse concursuri și activități. Ne dorim ca aceste premii să devină țeluri ale tuturor elevilor și să-i atragă mai mult spre școală.

– Dragi elevi, vă transmit sincere felicitări pentru rezultatele frumoase pe care le-ați obținut și în acest an școlar, atât la învățătură și purtare, cât și la activitățile extracurriculare, fiind convinsă că școala a fost pentru voi un loc al cunoașterii, al trăirii autentice și că ați beneficiat de sprijin necondiționat și de o educație de calitate. Întotdeauna trebuie să ştiţi că la baza pregătirii şi educării voastre sunt implicate două instituţii fundamentale: una este familia şi a doua şcoala. De aceea, vă doresc să conştientizaţi că unde veţi merge voi, prin tot ceea ce veţi face, veţi reprezenta comuna Beriu şi familia din care faceţi parte – a spus în cuvântul său d-na director, prof. Silvia Onescu. (foto).

Emoționant a fost și faptul că nu doar cei apropiați au avut lacrimi în ochi de bucurie, ci și profesorii și învățătorii, ceea ce ne arată foarte clar că relația profesor – părinte s-a realizat pe deplin, punând în centru interesul comun, elevul și realizarea acestuia.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

ÎNTÂLNIRILE DE LUNI SUB SEMNUL GENIULUI EMINESCIAN

În ultima ședință de lucru, înaintea vacanței de vară, la sediul UZPR Filiala ,,Valeriu Braniște” din Timișoara, membri UZPR, poeți, scriitori, istorici și iubitori de cultură dar și de Eminescu, s-au întrunit pentru a comemora 134 de ani de la trecerea în eternitate a celui ce a fost și a rămas pentru totdeauna luceafărul culturii naționale, reperul de moralitate și identitate românească în lumea în care sub steaua lui respirăm universalitate!
Ion Medoia, seniorul presei din Banat, a vorbit despre ,,Mihai Eminescu – ziaristul”, o altă ipostază de forță și manifestare în slujba (ne)adevărului și (ne)dreptății, specifică vremurilor în care a supraviețuit: Mihai Eminescu, până în 1877, a desfășurat activitate de gazetar, publicând articole pe teme politice sau culturale la reviste precum ,,Familia”, condusă de Iosif Vulcan, Convorbiri literare, revistă a Societății Junimea, Curierul de Iași, ziar numit cu ironie de Eminescu ,,Foaia vitelor de pripas”. La îndemnul lui Titu Maiorescu și a lui Ioan Slavici, Eminescu se angajează la ,,Timpul” ca redactor, ulterior, între 1880-1881, redactor șef.
Constanța Silvya Hârceagă, care a și moderat evenimentul, a vorbit despre ,,28 iunie – Ziua trădării omului politic Mihai Eminescu”, cu dezinvoltura-i cunoscută și caracteristică pasiunii pentru viața și opera eminesciană: Glasul lui Eminescu, unic în politica românească a vremii trebuia stins, căci adevărul pe care îl slujea și care era al națiunii, adevăr pentru care trăia și pentru care a fost sacrificat, deranja foarte mult politicianismul nu numai autohton, ci și al puterilor străine, cercurilor de interese. Dar, istoria reală a vieții marelui om de cultură, ziarist de excepție, a fost cu totul alta: un om puternic și foarte curajos, cu o luciditate remarcabilă, bine ancorat în viața socială și politică a timpului său.
Dumitru Mnerie a vorbit despre prietenia dintre Eminescu, Slavici și Caragiale, o prietenie ca o ,,Mare Unire”, o prietenie pentru toată viața, o prietenie literară ca un nesecat izvor de cultură și spirit românesc.
Ioan I. Ionescu, Horia Țâru, Monica Condan, Adina Bărbulescu și Andrei Gorșcovoz au încheiat ,,Întâlnirea de luni” cu expuneri relevante și de meditație profundă, gândind la nemuritorul geniu eminescian.
În acest context, redăm poemul colegului nostru Dumitru Buțoi, care chiar și departe fiind din motive de sănătate, e mereu împreună cu noi:

Fratele meu, Eminescu

De la fratele meu mai mare Eminescu am învățat
Să fiu românul absolut, cu sufletul de-a pururea curat!
Să lupt în viață și dincolo de spaima dintre șoapte,
Pentru fericirea poporului meu cotropit de-atâta noapte!
Și pentru țara mea de rouă și bravi eroi,
Să mă zidesc de viu în zidul dintre viscole și ploi!
De la Eminescu am învățat să fiu bărbat, să nu mă tem
Și-n viață să fiu și scut și spadă între iubire și blestem!
Și cu credință-n Dumnezeul meu cel bun și sfânt
O eternitate cu Eminescu să locuiesc într-un cuvânt!

,,TRAIASCĂ NAȚIA! / SUS CU DÂNSA! ”

A consemnat Grigore MÂINEA / UZPR Timiș

În prim plan: pensiile de serviciu

Cosmin Muntean

Și în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, s-a desfăşurat Adunarea generală a judecătorilor pentru analizarea evoluției demersului legislativ referitor la modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Adunarea generală – după cum ne-a informat Cosmin Muntean, expert superior Biroul de informare și relații publice – a hotărât adoptarea unei forme de protest constând în amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţei, cu excepţia cauzelor cu caracter urgent, până la adoptarea unei soluții legislative care să respecte statutul constituțional al magistraților, garanțiile constituționale precum și principiul previzibilității.
Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia solicită președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Avocatului Poporului, președintelui Senatului și al Camerei Deputaților sesizarea Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea prevederilor legislative respective și acordă mandat președintelui Curții de Apel Alba Iulia privind adoptarea unei rezoluții comune a președinților curților de apel la întâlnirea ce va avea loc la Iași în perioada 29-30.06.2023.
În funcție de soluția legislativă ce se va adopta se va convoca o nouă adunare generală care va stabili continuarea, suspendarea sau încetarea formei de protest.
La adoptarea hotărârii, judecătorii Curții de Apel Alba Iulia au avut în vedere faptul că proiectul de lege aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, privind reforma în domeniul pensiilor de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, inclusiv sub aspectul condiţiilor de pensionare şi al modalităţii de calcul al pensiilor, încalcă statutul constituțional al magistraților, precum și garanțiile rezultate din instrumentele internaționale care reglementează acest statut, dar și faptul că, deși magistrații au manifestat disponibilitate pentru eliminarea inechităților din sistem, principiul cooperării loiale între puterile statului a fost încălcat și nu a existat un dialog real până la acest moment.
În esență, judecătorii solicită ca modificările legislative referitoare la aceste aspecte să fie stabilite cu respectarea standardelor consacrate intern și internațional, cu asigurarea respectării statutului constituțional al magistraților și al independenţei justiţiei.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR