La Sîntămăria-Orlea „Școala altfel” – eficiență și activități de neuitat

Liliana Farcașiu

La Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea, săptămâna „Școala altfel” – după cum ne spunea prof. Liliana FARCAȘIU (foto), în calitatea sa de director – a debutat cu jocuri de atenție și distractive, vizionări de filme, experimente distractive, activități sportive și vizită la Grădina Zoologică Hunedoara.

Din dorința de a face activitățile cât mai diversificate, o parte dintre elevi au vizitat obiectivele de interes din zonă (Casa Vulcanilor Densuș, Biserica Densuș), alții au descoperit tehnici inovative de a vopsi ouăle de Paști. Cei mai mici au adus o „pată de culoare” în farfurie (alimentație sănătoasă), iar apoi în curtea școlii au intrat în rolul polițiștilor de la Postul local de poliție. Vizita specialiștilor de la Agenția Națională Antidrog a avut  un impact deosebit asupra elevilor de gimnaziu (simulare cu ochelari 3D, prezentări, informații, sfaturi).

Chiar dacă vremea a fost mohorâtă, ziua ne-a fost înseninată de vizita echipajului de intervenții ISU Hunedoara care a explicat și demonstrat cum se folosesc echipamentele de pe o autospecială de pompieri. Ziua s-a încheiat cu o surpriză dulce din partea micilor cofetari ai clasei a II-a.

Am avut o zi rezervată în mare parte atelierelor de gătit, iar elevii Școlii Primare Subcetate au luat drumul către obiectivele turistice de la Porumbacu de Sus și Avrig.

Ultima zi din „Școala altfel” a fost  destinată excursiilor: Castelul Bran, Castelul Peleș, Muzeul Trenulețelor, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Muzeul Armatei. Elevii care au rămas în cadrul unității școlare s-au îndulcit cu clătite gătite de ei. Săptămâna nu se putea încheia mai frumos decât cu binecuvântarea părintelui paroh și împărtășirea elevilor.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

O picătură de sănătate (sfatul medicului)

Dorina Andreea FAUR

Astăzi despre hemoglobina glicozilată și diabetul zaharat

(ne vorbește medicul Dorina Andreea FAUR – Hunedoara)

Diabetul zaharat este o afecțiune cronică care în prezent nu poate fi vindecată. Mai exact, diabetul zaharat este o boală cronică, netransmisibilă care apare în clipa în care organismul nu mai poate produce insulină sau atunci când corpul nu poate utiliza corect insulina.

Boala se caracterizează prin modificări ale metabolismului glucidic, lipidic și proteic, rezultat fie din deficiența de insulinosecreție, insulinorezistență sau ambele.

Sunt trei tipuri principale de diabet zaharat: diabet zaharat tip 1,diabet zaharat tip 2și diabetul gestațional (de sarcină).

Diabetul zaharat tip 1 poate fi ținut sub control cu insulină injectabilă, pe când cel de tip 2 este ținut sub control în mare parte cu un grup de medicamente numite antidiabetice orale, rar având nevoie și de un adaos de insulină, de bază rămânând pastilele.

Ce este hemoglobina glicozilată?

Hemoglobina glicozilată sau HBAIC este unul dintre markerii cei mai importanți ai controlului glicemic la pacienții care au fost diagnosticați cu diabet.

Foarte importantă în diagnosticarea și monitorizarea afecțiunii, hemoglobina glicozilată este măsurată în procente, prin acest test. Astfel, rezultatele arată media glicemiilor din ultimele 3 luni. Dacă valoarea acesteia este mare, înseamnă că și valoarea glicemiilor din ultimele luni a fost ridicată.

Valorile normale pentru hemoglobina glicozilată sunt situate între 4,8% și 5.6%. Atunci când valorile sunt între 5.6% și 6,4%, pacientul poate fi în faza de prediabet. Toate valorile care depășesc 6.5% indică un diagnostic clar de diabet zaharat.

Ținta terapeutică pentru pacienții diabetici este sub 7%.

Hemoglobina glicozilată mai poate fi efectuată și de pacienții care nu sunt diagnosticați cu diabet zaharat, dar în urma efectuării glicemiei dimineața pe nemâncate, aceasta are valori peste 100 mg/dl.

Cum se pune diagnosticul de diabet zaharat?

Glicemia a jeun – pe nemâncate >/ 126 mg/dl; glicemia în orice moment al zilei >/ 200mg/dl; hemoglobina glicozilată >/6,5%; alterarea testului de toleranță la glucoză (TTGO): glicemia la 2 ore >/200 mg/dl.

Cum prevenim diabetul zaharat tip 2?

Stil de viață sănătos; exerciții fizice în limita toleranței personale; limitarea consumului de dulciuri și grăsimi; realizarea analizelor medicale de sânge anual.

Diabetul zaharat de tip 1 fiind ereditar, adică poate fi moștenit din familie, acesta nu poate fi prevenit și de obicei este diagnosticat la vârste fragede.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Să ne aducem aminte de personalităţi care au văzut lumina zilei în Banatul Montan: René Fülöp Miller,la 60 de ani de la trecerea în eternitate

Una dintre misiunile culturale însuşite de către Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi de către Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa este cea de a reaminti iubitorilor de cultură şi spiritualitate personalităţile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spaţiu de interferenţe culturale.
De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate aproape uitată în Banatul Montan, dar care s-a născut la Caransebeș. Câteva date biografice despre cel comemorat:
Scriitorul și sociologul René Fülöp Miller s-a născut la Caransebeș, la 17 martie 1891. La 17 ani, tânărul caransebeșean se înscrie la universitatea vieneză pentru a studia chimia și farmacia, având în vedere faptul că familia sa poseda o farmacie în Caransebeș. În continuare studiază la Berlin, Paris și Lausanne.
După primele încercări literare, pașii îi sunt îndrumați de Ștefan Zweig. Popasurile sale în spațiul rusesc, în Statele Unite ale Americii, dar și în Asia Mică sunt de bun augur pentru dezvoltarea personală a scriitorului, conducându-l la scrierea unor lucrări importante din acea perioadă. A scris și sub pseudonimele Philipp Jakob Müller și René Miller.
A fost reporter la conferințele de pace din Geneva în anul 1922 și la Lugano în anul 1924. După o ședere la Hollywood în anul 1930, René Fülöp Miller cutreieră mai multe localități europene.
În anul 1939 emigrează din Norvegia în State, unde devine, în anul 1943, cetățean american. Între anii 1950 și 1954 predă în Hanover / New Hampshire din SUA, la Dartmouth College, cultura rusă și sociologie, apoi, din anul 1954 până în anul 1962, aceleași materii la Hinter College din New York. În anul 1962 revine la Dartmouth College în calitate de docent. În această localitate, Hanover / New Hampshire, moare la 17 mai 1963.
Anul acesta, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa va marca împlinirea a 60 de ani de la nașterea lui René Fülöp Miller printr-un plic filatelic ocazional şi o ştampilă adecvată.

Erwin Josef Țigla

O INEDITĂ LECȚIE DE ISTORIE ȘI DEMNITATE – LA O CAFEA CU D-L GENERAL (Rez.) IOAN TALPEȘ

,,M-am născut într-o perioadă în care tot ce amintea de frumos, de bucurie și fericire deja trecuse și fusese de mult timp consumat, iar viitorul părea a ne dirija inexorabil spre ceva care nu putea fi decât mult mai rău. Deocamdată, se părea că numărul morților tineri era pe cale să se reducă la proporțiile stabilite în mod firesc de Domnul.
Era puțin, era mult…Pe atunci, credeam cu toții că ar putea fi îndeajuns pentru a reuși să începem ceea ce credeam că trebuie făcut.”( I.T)
Dincolo de mesaj și filonul de luciditate și înțelepciune ce străbate această frază, rămân în contemplare și pentru a nu pierde începutul ,,să trecem de la navetă la balama”cum cu subtilă ironie mă provoacă la discuții, distinsul meu interlocutor.
Din galeria de oameni cu notorietate, cu suflerul risipit prin istoria și cultura poporului român și performanță în diverse domenii profesionale, care sunt invitați a combate, a mai limpezi apele tulburi în care supraviețuim, mă refer desigur la emisiunea tv. ,,Culisele statului paralel” moderată de (ne)înfricata Anca Alexandrescu, fiica unui fost mare ziarist, Horia Alexandrescu, pe care am avut prilejul de a-l cunoaște la o cafea împreună cu alți ziariști importanți ai timpului respectiv anii 1980, Dragomir Magdin, Dan Mucenic, Lucian Avramescu, pe când eu eram un fel de corespondent de Banat, la Scânteia tineretului. Doamne ce colegi de breaslă a pierdut presa românească. Dumnezeu să-i binecuvânteze!
Unul dintre acești invitați speciali m-a captivat pur și simplu prin vocația de istoric dar și om de cultură, prin cunoștințele vaste și modul de a ne preda în direct o adevărată lecție de istorie și demnitate, despre evoluția într-un timp tulburător a națiunii române. Un senior veritabil și un reprezentant al generației mele peste care timpul în marea sa trecere și-a pus amprenta. Dar să nu mai prelungesc nerăbdarea și curiozitatea dumneavoastră, acest om se numește Ioan Talpeș, un ,,cărășan de neuitat” doctor în istorie, general, om politic, un român absolut și după părerea mea, desigur, un scriitor de curaj, de forță și anvergură europeană, autor al unor cărți trăite și scrise la cea mai înaltă tensiune.
În neastâmpărul meu de reporter în cotidian și mereu peregrin prin țară, mi-am propus să-l cunosc personal și dincolo de sticlă, adică la el acasă.
Nu știu, am referințe puține, dar insist, aflu numărul de telefon și înainte de a pleca la București la fiica mea pentru a sărbători împreună Paștele, îl sun, îmi răspunde o voce calmă, mă ascultă, mă prezint cine sunt, îi fac ,,en detail” cunoscut scopul întâlnirii noastre. În principiu sunt de acord domnule Buțoi, dar mai vorbim după Paște, e bine?. ,, Să trăiți domn’ general”!, mulțumim pentru receptivitate.
Recunosc, am ceva emoții, eu soldatul să dialoghez liber pe un front deschis cu un domn general e ceva ce mă onorează dar și responsabilizează, creîndumi-se în suflet un sentiment de posibilă vulnerabilitate, dar realitatea m-a convins că, dincolo de orice funcție și grad, suntem oameni și diferența o face caracterul fiecăruia dintre noi. După Paște revin cu un nou telefon, îl sun, e dimineață, îmi răspunde, îl întreb ce mai faceți domnule general?, ,, sunt bine, sunt cu mine însumi”, sunt acasă, vă aștept. Îmi cer scuze, mai am de așteptat să iau rezultatul la niște analize, venim în jurul orei 14,30, e bine.
Ora 13,30, atacăm, suntem cu mașina personală, București, Otopeni, Snagov, mai sun încă o dată pentru a-mi da coordonatele, pentru a-l repera mai ușor, notez și în câteva minute suntem la poarta mult visată. Ne întâmpină protocolar, ne îmbrățișăm de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață, ne invită în casă, de fapt o cabană cu pereții ,,pavoazați” cu tablouri ,,războinice” dar și portrete cu personalități istorice reprezentative, situată undeva la marginea pădurii dintre oameni și fluturi. Contemplăm împreună verdele crud al primăverii și în jurul unei mese rotunde în compania unei cafele cu aromă de istorie și poezie începem să discutăm despre orice numai despre politică, nu, fără pix, coală de hârtie, fără reportofon ori alte ,,fumigene”! Discutăm ca niște oameni liberi de orice sarcini dar dependenți de clipa de spontaneitate, care ne cotropește benefic, semn că personalitățile noastre și deschiderea spre un dialog sincer sunt virtuți ale unor destine la temelia cărora am pus cărămizi de rouă și sudoare și toată priceperea noastră de a fi mereu în slujba semenilor și a comunității, într-un timp învolburat și risipit printre momente de grele încercări.
Domnul general Ioan Talpeș este un om pur și simplu, echilibrat, sociabil, demn și vertical. În cei 60 de ani de carieră militară, istoric, cercetător, om politic, scriitor a avut prilejul de a cunoaște mulți oameni, din aproape toată lumea, cu opțiuni diverse, dar a știut să asculte și fiecăruia să-I răspundă cu decență. A ocupat multe funcții în statul român, de mare responsabilitate și risc. A reprezentat România în diverse misiuni diplomatice.
Este un istoric realmente debordant în expunerile sale verbale, scriitor inegalabil în abordarea cu curaj a unor subiecte sensibile, (in)vulnerabile, cu grad ridicat de risc pe termen mediu și lung în arealul cultural intern-extern. Să ne prețuim generalii cât mai sunt în viață, izvoare de istorie și demnitate națională, după, ne putem risipi imaginația doar printre iluzii.
Prin ochii lui înrourați și parcă obosiți de atâta istorie și gânduri mai putem privi și desluși ca-ntr-o oglindă retrovizoare evoluția noastră ca popor într-un timp încărcat de victorii dar și înfrângeri, putem citi și reciti secvențe dintr-o istorie de turbă pe care el a străbătut-o (aidoma unui țăran cu desaga în spate), în linie curbă, putem (re)învăța istoria patriei, istoria pâinii!
Cărțile sale sunt adevărate bijuterii culturale-jurnalistice: ,,În umbra marelui Hidalgo”, Editura Vivaldi, 2009 – Rememorări consemnate de Horia Alexandrescu, ,,Breviar laic”, Editura Militară, 2010, ,, Exercițiul România – De la Războiul rece la dezinformarea globală”, Editura Militară, 2019 și altele. Vă recomand să le citiți cât mai curând, pentru a nu fi prea târziu și apoi să regretați.

Ele reprezintă prin esență, mesaj și filon filozofic, inedite legende ale (a)saltului peste un timp trecut în care am tot căutat vinovați, peste un timp prezent guvernat de haos și incertitudini și asta și din vina noastră, peste un timp viitor poate mai bun dar nu și pentru noi.
Timpul trece, trebuie să încheiem, cu promisiunea că ne vom reîntâlni pentru a continua dialogul.
Facem schimb de reviste și cărți. Printre altele îi ofer cu drag Antologia de poezie ,,Eminescu, un vis în așteptare” pe care am lansat-o recent la Sala festivă AGIR din București și domnul general Ioan Talpeș este un mare iubitor de Eminescu și se bucură desigur când îi arăt în carte că Marele Premiu pentru poezie a poposit de anul trecut la Topleț, prin ,,lugojanca” Maria Rogobete, poet, publicist și membră a UZPR Timiș.
Și-mi spune cu ceva emoții în glas, Topleț este satul meu din care am plecat acum vreo 25 de ani, o cunosc pe Maria, îmi este rudă apropiată, o fată ambițioasă și puternică. Subscriu.
Voi reveni în vară pe meleagurile cărășene.
,,Și nu uitați, că fără demnitate nu vom obține respectul popoarelor lumii și, că, din poziția în genunchi nu putem negocia nimic benefic pentru România, cel mult putem cere îndurare”!
Sper din toată inima ca această cugetare de suflet și iubire, de spirit românesc să nu rămână doar un strigăt în pustiu!
,,SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM”!

Dumitru Buțoi/UZPR Timiș