Pentru elevii din comuna Totești – „Școala Altfel” și-a atins scopul

Cristina DELINESC

Într-o recentă discuție cu prof. Cristina DELINESC (foto), în calitatea sa de director, am aflat că la nivelul Școlilor Primare Reea, Păclișa și Cîrnești și a Grădinițelor cu program normal Păclișa și Cîrnești s-a desfășurat săptămâna „Școala Altfel” care a avut drept motto ,,Învață, ca să treci ușor prin viață!”. La activități a participat un număr de 62 școlari și preșcolari coordonați de 8 cadre didactice. Elevii, împreună cu profesorii au avut parte de o săptămână diferită, lipsită de presiunea notării, monitorizării permanente și clinchetul clopoțelului. Scopul activităților din cadrul acestei săptămâni a fost de a consolida relația profesor-elev și a desfășura activități menite să stabilească o punte de legătură între cunoștințele dobândite la clasă și lumea în care trăim. Elevii au fost lăsați să își descopere talente, să participe activ, să socializeze și să lucreze în echipă pentru a duce la îndeplinire sarcinile primite. Dintre obiectivele urmărite am putea enumera: promovarea unui stil de viață sănătos, cultivarea interesului pentru lectură, formarea atitudinii de responsabilitate și respect pentru instituțiile locale, responsabilizarea față de resursele naturale ale planetei și dobândirea unor informații despre importanța apei ca sursă de energie, antrenarea creativității și a gândirii divergente, dezvoltarea deprinderilor motrice, încurajarea originalității în concepție și prezentare, dezvoltarea abilității de comunicare și crearea cadrului pentru dezvoltarea unor parteneriate educaționale între școală și alte instituții.

Pentru toți participanții, această săptămână a reprezentat o sursă de diversitate, de ieșire din cotidian, de explorare, de depășire a barierelor de comunicare și de distracție.

Elevii au avut parte în această săptămâna de activități în natură, de creație, de poezie, de lectură și de teatru. Profesorii au fost plăcut surprinși de creativitatea de care aceștia au dat dovadă, de felul liber de a se exprima și au descoperit în fiecare elev câte un talent ascuns.

Între școală și comunitatea locală există o strânsă legătură bazată pe cooperare, colaborare și respect. Drept pentru care elevii au poposit la sediul Primăriei comunei Totești, loc în care au fost întâmpinați și sfătuiți de însuși domnul primar, Pasconi Tiberiu, omul care pune mare accent pe educație și este foarte implicat în viața școlarilor.

Un alt loc vizitat de micuții elevi a fost Punctul de Lucru al Pompierilor din Totești. Aici, au făcut cunoștință cu salvatorii militari, li s-au dezvăluit tainele meseriei și modul în care aceștia vin în sprijinul oamenilor de fiecare dată când sunt solicitați. Spre încântarea elevilor, le-au fost prezentate utilajele și echipamentele de intervenție și au îmbrăcat cu bucurie echipamentul de protecție al acestora.

Nu s-a putut încheia săptămâna fără o vizită la biblioteca comunei Totești. Școlarii și preșcolarii au fost introduși în lumea poveștilor și au plecat încântați de multitudinea de cărți văzute și cu promisiunea unei noi vizite pentru a împrumuta cărți. Nelipsit din cadrul activităților desfășurate a fost preotul satului Reea. Dânsul își găsește mereu timp pentru a vizita școala, pentru a-i îndruma și pentru a-i atrage pe elevi spre credința strămoșească creștin ortodoxă.

De consemnat că părinții elevilor au fost invitați pentru a participa, alături de elevi la expunerea lucrărilor realizate în decursul acestui program.

Săptămâna „Școala Altfel” și-a atins scopul, elevii fiind în final plini de entuziasm, de încredere și dornici de a reveni la școală.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

La D.S.V.S.A. Hunedoara – mereu „un foc continuu”

Lucian Laurențiu JOSAN

În vederea apărării sănătății publice și protecției consumatorilor, pentru prevenirea apariției unor episoade de toxiinfecții alimentare prin consumul de produse alimentare, precum și pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane – după cum ne spunea dr. Lucian Laurențiu JOSAN (foto), directorul executiv la D.S.V.S.A. Hunedoara – recent au fost întreprinse acțiuni cu o finalizare eficientă.
Astfel, reprezentanții D.S.V.S.A. Hunedoara au efectuat controale care au urmărit respectarea legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor atât în domeniul siguranței alimentelor de origine animală și nonanimală, cât și în domeniul sănătății, bunăstării și identificării animalelor, nutriției animalelor și produselor medicinale veterinare.
În scopul prevenirii încălcării legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și a asigurării protecției sănătății consumatorilor, D.S.V.S.A. Hunedoara a colaborat în acțiuni organizate, în baza protocoalelor încheiate cu celelalte autorități competente cu atribuții în controlul produselor alimentare și transportul animalelor vii, în special controale cu IPJ în trafic pentru prevenirea răspândirii PPA și a Gripei aviare, precum și verificarea legalității transporturilor de animale vii și a cărnii și produselor din carne.
Au fost verificate un număr de 745 obiective, iar pentru deficiențele constatate au fost aplicate 32 sancțiuni contravenționale în cuantum de 109200 lei, precum și 11 avertismente.
De asemenea, la nivelul D.S.V.S.A. Hunedoara au fost înregistrate și soluționate 6 sesizări.
În domeniul siguranței alimentelor au fost efectuate acțiuni de control la unitățile de abatorizare, procesare, depozitare și desfacere a produselor alimentare de origine animală și nonanimală. În acest sens au fost efectuate acțiuni care au urmărit modul cum sunt respectate condițiile de funcționare și înregistrare/autorizare al unităților, precum și acțiuni care au urmărit respectarea legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind producerea, depozitarea și comercializarea produselor alimentare de origine animală și nonanimală. Au fost verificate un număr de 452 obiective, fiind constatate următoarele deficiențe: igienă și întreținere necorespunzătoare a spațiilor din dotare, depozitare și etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare. În urma neconformităților constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în cuantum de 78600 lei și 1 avertisment.
Au fost efectuate controale și în fermele comerciale, exploatațiile comerciale de tip A, exploatațiile non-profesionale, depozite farmaceutice, farmacii și cabinete veterinare, care au vizat verificarea respectării condițiilor de funcționare, biosecuritate, bunăstare și protecție, identificare și înregistrare a animalelor, precum și a condițiilor de comercializare a produselor medicinale veterinare și a altor produse de uz veterinar. În total au fost verificate un număr de 293 obiective, fiind constatate următoarele deficiențe: păstrarea necorespunzătoare a registrului de exploatație, vânzarea/cumpărarea/înstrăinarea/transportul de animale fără documentele prevăzute de legislația în vigoare, mijloc de transport animale vii neautorizat sanitar veterinar. În urma neconformităților constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în cuantum de 30600 lei, precum și 10 avertismente.
De notat este faptul că nu au fost confirmate focare de PPA (Pestă Porcină Africană) la porcii domestici în cadrul exploatațiilor/gospodăriilor proprii ale populației sau în exploatațiile comerciale, precum nici cazuri de PPA (Pestă Porcină Africană) la porcii mistreți de pe fondurile de vânătoare. D.S.V.S.A. Hunedoara solicită sprijinul și înțelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetățenilor și a operatorilor economici pentru respectarea măsurilor care se impun, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având , însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
Au fost înregistrate/autorizate în domeniul siguranței alimentelor și sănătății animalelor un număr de 54 obiective (unități de alimentație publică, magazine alimentare, alte unități de vânzare cu amănuntul, producători individuali, pet-shop, magazine de furaje, farmacii, exploatații tip A de animale), precum și 14 mijloace de transport produse alimentare, furaje și animale vii.
La nivelul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara au fost analizate un număr de 11573 probe din care 1210 pe domeniul siguranței alimentelor și 10363 pe domeniul sănătății animale.
A fost efectuat un număr de 245 controale pentru verificarea modului în care este respectată legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor în piețele agroalimentare, abatoare, unități de procesare și tranșare carne, măcelării, carmangerii, super/hipermarketuri, unități de depozitare, pensiuni agroturistice, unități de alimentație publică, magazine alimentare, alte unități unde se comercializează și produc alimente de origine animală și nonanimală, precum și verificări în trafic împreună cu reprezentanți ai IPJ pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane și Gripei aviare, aplicându-se un număr de 33 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 191800 lei, principalele neconformități fiind următoarele: nerespectarea condițiilor de igienă și manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor alimentare, neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor și ustensilelor din dotare, etichetarea și ambalarea necorespunzătoare a produselor alimentare, transport animale vii fără documente sanitare veterinare aferente.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR