„Zilele Literaturii Germane la Reșița”(ediția XXXIII): gong final

În perioada 4 – 7 mai 2023 s-au desfășurat „Zilele Literaturii Germane la Reșița”, o manifestare cu caracter internațional. Au răspuns invitației organizatorilor pentru această cea de a XXXIII-a ediție, participanți din Germania, Austria și bineînțeles România, din Transilvania și din Banat. Nume de referință în spațiul cultural din România și străinătate au contribuit la reușita manifestării. În cadrul acestei ediții a fost înmânat Premiul „Alexander Tietz” pentru anul 2023, cea mai importantă distincție a germanilor din Banatul Montan, care se decernează anual, scriitoarei timișorence, născută în Banatul Montan, Edith Guip-Cobilanschi. Totodată a fost decernat Premiul literar „Rolf Bossert” pe anul 2023 lui Christian T. Klein (Viena). Pe lângă programul desfășurat la Reșița, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, o zi a fost dedicată Capitalei Europene a Culturii – 2023, Timișoara.
Având sprijinul oferit de Ministerul Culturii, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Departamentul pentru Relații Interetnice, al Ambasadei Germaniei din București, precum și al altor instituții și organizații partenere, manifestarea de răsunet în mediul literar de limbă germană din spațiul estic și central european a câștigat aprecieri unanime, creând-se premisele necesare organizării unei noi ediții anul viitor, în luna mai.

Erwin Josef Țigla

INVITAȚIE: Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXI-a). Ziua Europei 2023 (9 mai)

 8- 26 mai 2023, Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Vernisaj: 8 mai 2023, ora 15.00.

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXI-a). Ziua Europei 2023 (9 mai).

„Cu penelul pe cerul Europei“ (ediția a XVI-a). Expoziție de artă plastică dedicată Zilei Europei, 9 mai, cu lucrări realizate de membrii cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina și Gustav Hlinka) al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin. Participă Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina Marița-Hlinka, Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Nik Potocean și Tatiana Țibru.