„Săptămâna verde” a oferit și elevilor din clasa prof. înv. primar Georgeta-Ileana Cizmaș (foto), din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Hunedoara, posibilitatea participării la activități cu forme și metode adecvate, sugerându-se soluții, modele, concluzii și experimente care au stimulat inițiativa și spiritul creator al acestora.
În prima zi s-a discutat cu elevii cum putem să salvăm Planeta. S-a pus accent pe înțelegerea importanței reciclării. Aceștia au identificat materialele reciclabile, le-au împărțit în categorii și astfel au înțeles procesul prin care deșeurile sunt transformate în lucruri noi.
Ziua alimentației sănătoase și combaterii risipei alimentare s-a concretizat prin interpretarea și realizarea piramidei alimentelor pentru copii și a activității fizice.
De asemenea, s-a vizitat Stația de Tratare a Apei „Sânpetru” din Hunedoara, prilej cu care elevii au descoperit drumul apei de la sursă până la robinet, au conștientizat întregului proces prin care trece apa brută, astfel încât să devină potabilă, au înțeles de ce este importantă protejarea și economisirea apei. Au fost încântați de pliantul „Circuitul apei” oferit de Apa Prod Deva.
S-a urmărit și familiarizarea elevilor cu Cei 3 R: Reduce, Reutilizează, Reciclează. Activitatea s-a finalizat prin crearea de obiecte decorative transformând lucrurile care nu ne mai sunt de folos în ceva nou.

Pentru că se dorește să trăim într-un oraș curat, propice sănătății, elevii au desfășurat o acțiune de ecologizare la liziera Pădurii Chizid. Școala le-a asigurat materialele necesare acestui tip de activitate. Au fost răsplătiți prin vizitarea Grădinii Zoologice.
Ziua Naturii, ultima din program, s-a desfășurat în Parcul Tineretului. A fost tot despre protejarea mediului înconjurător și anume de a conștientiza importanța plantării copacilor. Activitatea s-a încheiat prin dedicarea a 45 de minute activității fizice: jocuri și exerciții la aparatele fitness, pentru un stil de viață sănătos.

A consemnat Ioan Vlad/UZPR

La împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani almăjănii vă urează domneavoastră și familiei sănătate și bună sporire în toate. La mulți și fericiți ani!
Almăjul – ţară scăldată în azurul înţelepciunii şi rourată de smerenie, are un filon al geniului românesc din care au răsărit ca florile (mari personalităţi ale culturii şi spiritului românesc), „boieri ai minţii”, care au contribuit la formarea culturii neamului românesc, creându-se o tradiţie românească şi creştină. Ei au iubit, mai presus de orice, neamul şi libertatea de opinie şi națională, jertfindu-se pentru aceste concepte sacre. Astfel de minţi luminate au existat, dezvoltându-se şi în nobiliara familie Pavel Boldea din Borlovenii Vechi, jud. Caraş Severin, loc al unor energii uriaşe, spaţiu al fericirii şi liniştii depline, unde sufletul găseşte iluminare,.
Aici, „înţeleptul” Alexandru Nemoianu se simte cuprins de o bucurie simplă, prin care gustă dulceaţa vieţii.
Alexandru Nemoianu vede lumina zilei la 28 aprilie 1948 în Bucureşti, având ca părinţi pe Virgil Kamil Nemoianu, avocat născut la Mehadia şi Victoria Boldea, fiica colonelului Romulus Boldea din Borlovenii Vechi, Almăj-Banat, fiu al lui Pavel Boldea.
A crescut alături de cei doi fraţi, Virgil şi Romulus şi de verişorii după tată Mircea Pora şi după mamă Otilia Cincheza, viitoare Bârsan, într-o morală a binelui, a adevărului, a dreptăţii, a frumosului, a iubirii de neam şi suprema iubire de Dumnezeu, unde munca avea rigoare, şi a dat sens vieţii. A început dezlegarea tainelor slovelor în Bucureşti, unde urmează cursurile învăţământului primar şi liceal la Liceul „Titu Maiorescu”, pe care îl absolvă în anul 1966. Urmează cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti până în anul 1971. În acest timp participă la şantierele arheologice din Maramureş, conduse de eminentul arheolog şi profesor Radu Popa, care îi va deveni mentor, influenţându-i cariera şi viaţa. Tot aici îl va cunoaşte pe prof. I. D. Suciu, reputat istoric al Banatului, care îl va îndemna spre cercetarea istoriei mirificului Banat. Absolvă Facultatea cu lucrarea de licenţă „Banatul în veacul al XVIII-lea”, apreciată la superlativ de comisie, devenind omul de direcţie în cercetarea istorică.
Repartiţia o primeşte la Muzeul de Istorie al României, împreună cu soţia Larissa Gabriela Nemoianu.
La studii a avut parte de profesori excepţionali de la care a învăţat respectul pentru muncă şi pentru cel ce munceşte, perecum şi cultul lucrului „bine făcut” (influenţat de familie şi bunicii la Borloveni.)
Verile copilăriei le petrece la Borloveni-Almăj, în casa Boldea, la bunicii materni, unde a deprins noţiunile fundamentale despre viaţă, şi despre acel loc sacru numit „casă”.
Aici cunoaşte şi începe să înţeleagă lumea sufletului strămoşilor, provenind dintr-o familie cu istorie bogată şi realizări faptice deosebite, vajnici apărători ai dreptăţii, adevărului şi libertăţii, primind un simţ adânc al legăturii cu pământul strămoşesc,.
Apreciabili slujitori ai învăţământului, au format caractere de buni români şi creştini ortodocşi. Viaţa le-a oferit şansa de a rămâne în marele metropole europene, după conturarea noii hărţi a continentului în 1918. Glasul conştiinţei şi apartenenţei româneşti, dar şi „glasul pământului” i-a determinat însă, să aleagă drept ţară „limba română”, luptând pentru întregirea României Mari, şi sprijinind acţiunile Consiliului Naţional Român.

Crescut în această atmosferă, Alexandru Nemoianu (Tani), a devenit unul dintre cei mai aprigi apărători ai „Sfintei Tradiţii” şi a identităţii neamului. Buna pregătire şcolară cu o aleasă educaţie primită în familie, mai ales de la bunicii Romulus şi Otilia Boldea, la Borloveni, bazată pe rigoare şi ordine, care face lumea frumoasă şi inteligibilă, în spirit vienez, îmbinat cu cel al omeniei ţăranului almăjan, creându-i o personalitate atât de complexă, încât este greu de definit, ca prototip al românului, fiul lui Dumnezeu şi apărător al credinţei strămoşeşti.
Viaţa lui este expresia desăvârşitei manifestări a geniului românesc, al nobiliarei familii Boldea, în plan spiritual, înscriindu-l între marile figuri ale culturii naţionale şi universale.
Alexandru Nemoiau duce mai departe flacăra aprinsă a strămoşilor săi din familia Boldea şi Nemoianu, având o formaţie spirituală alcătuită din surse ce coexistă în Domnia Sa, alături de istoric, intelectualul cu gustul format în muzee şi şantierele arheologice, gust îndelung şlefuit, deprins să afirme, dar şi să se îndoiască, capabil să emită un punct de vedere, în acelaşi timp sintetic şi personal, un continuator strălucit atât al şcolii istorice româneşti cât şi al marilor intelectuali români.
Cercetările arheologice i-au folosit în exprimările ulterioare, în cărţile publicate, ca şi lui Pârvan, Iorga şi Odobescu.
Credincios rădăcinilor rurale româneşti, cinstind statornicia sufletului şi, pe de altă parte, iubind zborul liber, încearcă o cale interogativă pentru a palpa esenţele. Astfel în decembrie 1983 părăseşte, împreună cu soţia Larissa şi cu Andrei, fiul împlinit al acestora, România, stabilindu-se în S.U. A., din motive politice lesne de înţeles.
Din august 1984 este angajat secretar arhivist al ”Centrului de Studii şi Documentare al Românilor americani din Jackson, Michigan. Aici lucrează cu pasiune la „dezvăluirea trecutului comunităţii româno-americane, fiind creatorul conceptului de continuitate în modelul existenţial românesc, după cum mărturiseşte.
Este coredactor al publicaţiei Centrului „Information Buletin”, unde publică sute de articole şi studii, ca şi în alte reviste din SUA, Canada şi România: „Cuvântul Românesc”, „Meridianul Românesc”, „Lumea Liberă”, „Origini”, „Foaia”, „Solia”, „Tribuna” (Cluj), „Actualitate” (Lugoj), „Almăjana” (Bozovici), „Vestea” (Mehadia), „Altarul Banatului” şi „Învierea” ( Timişoara), ş. a.
Viaţa- i este una de trăire în evlavie şi nobleţe, participâd afectiv în egală măsură la cele două tipuri de civilizaţie: americană şi răsăritean-europeană, fiind în el, întocmai ca în structura sufletului nostru, o sinteză de spirit citadin şi rural. Este un amestec de duh vienezo-americano-românesc(almăjan).
Personalitatea sa este o rezonanţă a ordinii divine împletită cu cea a istoriei şi tradiţiei naţionale, luminat de ochiul ceresc, care face să înflorească pustiul din cultura noastră de astăzi.
Sensibil şi discret, ispitit de metafizic şi dăruit vocaţiei sale, şi-a creat o lume şi o gândire liberă, proprie, deschisă cu generozitate spre binele aproapelui, devenind un spirit independent care evită orice clişee şi care îşi cerne impresiile prin filtrul propriei sensibilităţi.
Suflet mare cu un îndemn spre „vis şi faptă”, priveşte omul la dimensiunea lui cosmică, cu mintea ce se dezleagă într-u „Lumină din Lumină”.
Genialul fiu al Ţării Almăjului şi al României, trăitor în America , Alexandru Nemoianu este un „scriitor român din SUA, filosof al civilizaţiei, istoric, eseist, exprimat total în universul Tradiţiei, una din cele mai singulare prezenţe intelectuale din literatura română, un uimitor talent de doctrinar, prozator eseistic cu fraza lapidară şi sapienţială” (Dr. Artur Silvestri).
Opera sa se compune din cărţi pilduitoare pentru cultura română, cum sunt volumele: „Borloveni”, „Acum”, „Cuvinte despre românii americani”, vol. I şi II, „Întâmplări şi vise”, „Tărâmuri”, „Treziri”, „Semnele vremii”, „Fragmente din vremea persecuţiilor” şi altele, titluri ale esenţelor şi profunzimilor.
Cărţile Domnului Profesor Alexandru Nemoianu, poartă titluri sugestive. Au în ele ceva măreţ , afectuos şi îmbietor, fiind o epopee a sufletului, a vieţii românului din Borlovenii Almăjului şi de pretutindeni. Ele redau o cultură morală la concurenţă cu marile culturi ale umanităţii, luminate de „Răsăritul cel de Sus”.
Ele sunt un document sufletesc neobişnuit, ce aşează în lumina cuvintelor experienţa proprie, ca o nevoie disperată de a comunica imensele sale trăiri de o viaţă.

Întâlnim aici povestirea ca mod de existenţă a prozei, care îmbină vis şi realitate, mit şi istorie.
Autorul vorbeşte de viaţă, simte viaţa în evenimentele istorice trecând dincolo de document, precum la Gh. Brătianu. Este un exponent al sufletului şi cugetului românesc, coloană de lumină a culturii şi credinţei neamului nostru.
În cărţile Domniei Sale, unde există o frecvenţă a temelor ca într-un concert, întâlnim un joc ingenios al minţii, cât şi o mişcare năvalnică a inimii. Ideile şi pasiunile se scurg, ca apa Nerei la ieşirea din munţi, trecând prin filtrul cerebral .
Textele sale străbătute de o lumină nouă, menită să sporească taina lumii, prin originalitate şi clarviziune, exprimă forţa geniului său, concretizând, ca puţini alţii „gândul în gest.”
Duhul acestor cărţi luminează mintea şi purifică sufletul. Ele vin de dincolo de vremuri şi sunt talisman pentru prezent, asigurând un viitor pentru neamul nostru românesc. Ele vin prin iluminare din pana unui prinţ al scrisului românesc, care evocă cu generozitate figurile ce înnobilează cultura românească, astfel se aşează de la sine în galeria iluştrilor predecesori.
Din cărţi reiese autenticitatea geniului său, deopotrivă cu originalitatea şi unicitatea situaţiei sale, potrivite alcătuirii firii sale. Evocă cu mult har al povestitorului, locurile natale, chipurile părinţilor, anii copilăriei şi ai adolescenţei, întâmplări mărunte sau semnificative, vesele sau tragice din viaţă, în România, ori America, la oraş, ori la sat, fiind un vajnic apărător al dreptăţii şi adevărului.
Găsim în lucrările lui Alexandru Nemoianu esenţialitatea în simplitate, ce exprimă sacrul, impresionând mintea cu gest de seninătate şi înţelepciune.
Savant şi misionar de idei, într-o manieră personală şi cu evidentă erudiţie, a definit o teorie recentă privitoare la „Noul Român”, un punct de vedere nou asupra „modelului existenţial românesc”, despre „sufleul românesc, ca expresie a măsurii şi a bunului simţ”, detractorii poporului român ca „elite de mahala” şi „atleţii amoralităţii”, iar Oamenii Mari, oamenii faptelor bune, definiţi ca „Oameni Mari, vase alese ale Duhui Sfânt.” Este istoricul şi cercetătorul care ştie să se facă contemporan trecutului pentru a-l putea înţelege şi tălmăcii, ca Pârvan şi Iorga.
Aurorale sunt revelaţiile lui asupra străvechimii spiritului românesc în spaţiul mioritic, căutând rădăcinile, izvoarele culturii pentru a asigura identitatea şi viitorul, în nobleţea ţăranului şi a blazonului, nobleţea sufletului şi a minţii ţăranului român (almăjan), precum Ion Bănuş din Borloveni, arhaică aşezare bănăţeană.
Privit de la înălţimea calităţilor sale umane şi sufleteşti se dovedeşte a fi un veşnic slujitor al valorilor fundamentale ale Tradiţei româneşti, a valorilor de nepreţuit, a creaţiei populare: hărnicia, măsura, smerenia cât şi caracterul puteric al localnicilor din aşezările rurale româneşti.
De o mare delicateţe sufletească, spirit aristocrat şi histrionic, crede în omul de cultură care arde ca o torţă în dorinţa împlinirii idealului spiritual, iubirea de oameni şi de fapte bune. Nu acceptă parvenitismul, grandomania, trădarea de neam şi credinţă. Detestă veleitarii de tot felul , impostorii, care cred că pot să trăiască fără muncă.
Înzestrat cu darul de comunicare astrală, suflet generos, calm şi răbdător, fără ascunzişuri are un simţ al prieteniei. Apreciază prietenia adevărată, bazată pe respect şi iubire, nu pe interese.
Sunt cunoscute prieteniile Domnului Profesor Alexandru Nemoianu cu ţăranii din Almăjul drag lui, cât şi cu oamenii de cultură între care se remarcă genialul gânditor şi eruditul savant, Artur Silvestri.
Aceşti mari gânditori, Silvestri şi Nemoianu, cu vocaţia prieteniei care leagă spaţii şi suflete, una din marile virtuţi ale omului, sunt „atleţi ai românismului”. Îi leagă o prietenie spre binele neamului.
Opera lor ne este spre învăţătură, dar şi spre desfătare şi zidire, devenind „altar al recunoştinţei” în inimile noastre.
Domniile lor sunt diamante ce strălucesc, şlefuite în lupta cu vrăjmaşii neamului- „iuzi şi irozi” contemporani.
Gustul său pentru frumos, cultura, stilul de viaţă şi nobleţea gândirii asupra rosturilor lumii pământene m-au atras şi au făcut să fiu în apropierea Sa. Simt că îl cunosc dintodeauna. Prezenţa Domniei Sale crează o atmosferă de necrezută sacralitate, o imagine de început de lume, emană în jur energie şi bunătate, fiind fără îndoială, o mare personalitate. Este un om care ştie să şi asculte, nu numai să vorbească, un om care respiră acelaşi aer cu toţi oamenii. Rar se pot întâlni astfel de oameni, care pot să-ţi lumineze viaţa, chiar în nevoi.
Prezenţa lui dă culoare, însufleţire, impune respect şi iubire pentru a face vorbele în rază de lumină şi cântec. Noi, almăjenii îl privim cu stimă şi respect, pentru că din preaplinul calităţilor sale se revarsă benefic asupra tuturor. Emană bunătate şi înţelegere, înţelepciune şi blândeţe, ştie să fie om şi să fie bun, aduce în jurul lui pace, linişte, bucurie şi lumină.
Peste tot, pe cărările purtate de destin, în relaţiile interumane a adus cu el omenescul, avâd ca primă năzuinţă, desăvârşirea omului.
Sub domnia soarelui de primăvară, roadele celor 75 de ani, încărcaţi de împliniri, dau imaginea unui OM al gândului sacru, cu suflet de creştin, un nepreţuit model de viaţă şi creaţie.
Urăm domnului profesor, gânditorului şi filosofului culturii, să trăiască mulţi ani şi să rămână cu aceeaşi vigoare şi prospeţime a capacităţii de muncă şi aceeaşi patimă pentru scris.
Să ne trăiţi întru mulţi şi fericiţi ani !

Prof. Pavel Panduru.

de Erwin Josef Țigla

Dr. Ada Mirela Chisăliță, Ada / Doamna Ada, cum o cunosc reșițenii / bănățenii, cunoscut și apreciat om de cultură al Banatului Montan, editor, critic literar și traducător, s-a născut la 4 mai 1950 în Sibiu, din părinții Horațiu Cruceanu și Letiția, născută Rău.

După absolvirea Școlii Generale Nr. 15 din Sibiu (1957 – 1965) și a Liceul Nr. 3, Sibiu (1965 – 1969), urmează cursurileFacultății de Filologie din cadrul Universității din București, Secția română – engleză (1969 – 1973).După absolvire, primește repartizarea în județul Caraș-Severin, fiind angajată ca profesoară laȘcoala Generală Socolari (1973 – 1975). Se transferă apoi la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” din Reșița, în funcția de bibliotecar-bibliograf (1975 – 1982). Cariera ei continuă tot în domeniul culturii, ca referent în cadrul Centrului Județean Caraș-Severin de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare (1982 – 1990), apoi în funcție de consilier în cadrul Inspectoratului pentru Cultură Caraș-Severin (1990 – 1996), unde revine în anul 1999 și unde ocupă, între anii 2001 și 2010, funcția de director executiv al instituției, devenită între timp Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Caraș-Severin. Între timp activează în calitate de consilier editorial pentru carte și publicitate în cadrul firmei „Media Star” din Reșița (1996 – 1997) și consilier-inspector în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, Biroul Cultură (1998 – 1999).

Doctor în filologie (Universitatea de Vest Timișoara, 2001), o apreciem cu toții cei care o cunoaștem ca fiind redactor al revistei reșițene „Reflex – Artă, Cultură, Civilizație” (co-fondatoare a revistei alături de soțul ei, Octavian Doclin) și secretar al Fundației Cultural-Sociale „Octavian Doclin” din Reșița (2000 – 2009).

Ada D. Cruceanu este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, din anul 1992. Debutul publicistic este consemnat ca fiind cel cu un articol de istorie culturală în revista Liceului Nr. 3 din Sibiu, „Cibinum” (1968).

Este apreciată pe plan național datorită colaborărilor dumneaei la „Arca”,  „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Cronica”, „Familia”, „Limba română”, „Orizont”, „Orient Latin”, „Steaua”, „Tribuna”, „Transilvania”, „Viața Românească”, „Vatra” și multe alte publicații.

Enumerăm în continuare lista volumelor publicate până în prezent:

·  Contribuții la bibliografia presei românească din Banat, Reșița, 1979 (în colaborare);

·  Radu Stanca – dramaturgul, Timișoara, Editura Hestia, 1992;

· Porunca Fiului. Eseu asupra prozei lui Sorin Titel, Timișoara, Editura Hestia, 1997;

· Capete de pod, Eseuri, Timișoara, Editura Anthropos, 2001;

· Octavian Doclin, Ada D. Cruceanu, Față în față. Publicistică, Timișoara, Editura Marineasa, 2012;

· Octavian Doclin, Ada D. Cruceanu, Față în față (2). Publicistică, Timișoara, Editura Marineasa, 2013;

· Octavian Doclin, Ada D. Cruceanu, Față în față (3). Publicistică, Timișoara, Editura Marineasa, 2015;

· Octavian Doclin, Ada D. Cruceanu, Față în față (4). Docliniada, Timișoara, Editura Gordian, 2017;

· Grafeme. Lecturi din provincie, Timișoara, Editura Gordian, 2017.

De asemenea, lista traducerilor este lungă:

· Gheorghe Costa, Această iarbă a tainei / This grass of mistery, Timișoara, Editura Hestia, 1994;

· Octavian Doclin, Climă temperat-continentală / Temperate Continental Climate, poeme, Timișoara, Editura Hestia, 1995;

· E.A. Robinson, Tristram and Other Poems, antologie de versuri, Timișoara, Editura Hestia, 1995;

· Octavian Doclin, 47 Poeme despre Viață, Dragoste și Moarte / 47 Poems about Life, Love and Death, Reșița, Editura Timpul, 1998;

· Timișoara. An Artistic Monography, Timișoara, Editura Amarcord, 1999 (în colaborare);

· Octavian Doclin, Firul cu plumb / The Plummet, poeme, Timișoara, Editura Anthropos, 2011;

· Adriana Weimer, Un cer de cuvinte (poeme) / A Sky of Words, Reșița, Editura Marineasa, 2012;

· Alexandra Gorghiu, Dragostea din memoria telefonului (poeme) / Love from the phone memory, Reșița, Editura TIM, 2014;

· Dorina Sgaverdia, Constantin Lucaci. În căutarea legendei personale / Constantin Lucaci. In Search of Personal Myth, Bucureşti, Palimpsest, 2013.

· Alexandra Gorghiu, Dincolo de porți / Beyond the Gates, Reșița, Editura TIM, 2015.

Numeroase sunt premiile primite de dânsa, din care spicuim doar câteva:

· Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în critică (1993);

· Premiul pentru critică literară al Festivalului Internațional de Poezie „Emia” (2001);

· Premiul de Excelență al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (2002);

· Premiul Eminescu și Titlul de Cavaler al Ordinului Cultural „Eminescu” (Oravița, 2006);

· Diploma de Merit a Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național (2008);

· Distincția „Senior al Culturii Caraș-Severinene”, acordată de Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național Caraș-Severin, Asociația Caselor de Cultură din România și Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița (2 noiembrie 2012);

· Diploma „Paul Iorgovici – in Honorem”, oferită de Biblioteca Județeana „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, la împlinirea vârstei de 65 de ani, în 20 mai 2015.

Din anul 1979 este membru a Societății de Științe Filologice din România, Filiala Reșița, iar din 5 martie 2015, membru de onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

Nu puține sunt și referințele critice apărute de-a lungul anilor, din care spicuim:

·  În periodice (selecție): Adrian Dinu Rachieru, „Renașterea Bănățeană”, nr. 813, 29.10.1992; Ionel Bota, „Timpul”, nr. 225 (740), 14.11.1992; Al. Piru, „Dimineața”, nr. 28 (822), 11.02.1993; Cornel Ungureanu, „Orizont”, nr. 11 (1.326), 10.06.1993; Adrian Dinu Rachieru, „Meridianul Timișoara”, nr. 8-9 (49-50), 1993; Cornelia Ștefănescu, „Jurnalul literar”, nr. 37-40, 10.1993; Mircea Popa, „Literatorul”, nr. 9 (129), 4-11.03.1994; Ionel Bota, „Timpul”, 8.09.1995; Geo Vasile, „Luceafărul”, nr. 11 (264), 20.03.1996; Carmen Blaga, „Semenicul”, nr. 3, 05.1996; Cornel Ungureanu, „Orizont”, nr. 7 (1.398), 25.07.1998; Olimpia Iacob, „Convorbiri literare”, nr. 2, 1999; Victor Cubleșan, „Steaua”, nr. 5-6, 05-06.1999; Maria Aron, „Luceafărul”, nr. 10 (456), 15.03.2000; Mihai Borşoş, „Arhipelag”, nr. 1-2, 2001; Ludmila Rotăraş, „Convorbiri literare”, nr. 1 (49), 01.2001; Ludmila Rotăraş, „Convorbiri literare”, nr. 12 (72), 2001; Emilian Marcu, „Convorbiri literare”, nr. 8 (212), 2013; Maria Aron, „Interferențe”, nr. 2, 2002; Vasile Dan, „Arca”, nr. 1-2-3 (274-275-276)  2013; Anemone Popescu, „Orizont”, nr. 4 (1.567), 04.2013; Ioan Matiuţ, „Arca”, nr. 10-11-12, 2014; Remus V. Giorgioni, „Actualitatea literară”, nr. 44, 12.2014;

· În volume (selecție): Olimpia Berca, Dicționar al scriitorilor bănățeni, Timișoara, Editura Amarcord, 1996; Tiberiu Chiș, Viorica Bitte, Nicolae Sârbu, Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin, Reșița, Editura Timpul, 1998; Mihai Deleanu, Reșița filologică, Reșița, Editura Timpul, 1999; Irina Petraș, Panorama criticii literare românești, Dicționar ilustrat, 1950-2000, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2001; Who’s Who în România, București, Pegasus Press, 2002; Dicționarul General al Literaturii Române, Academia Română, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004; Dicționar al Scriitorilor din Banat, coordonator Alexandru Ruja, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2005; Cornel Ungureanu, Sorin Titel interpretat de…, Reșița, Modus P.H., 2005; Titus Crișciu, Cei de lângă noi – portrete și interviuri, Reșița, Editura Tim, 2005; Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, Pitești, Editura Paralela 45, 2006; Boris Crăciun, Daniela Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi, Iași, Editura Porțile Orientului, 2011; Petru P. Ciurea, Constantin C. Falcă, Cărăşeni de neuitat, partea a XVII-a, Timișoara, Editura Eurostampa, 2012; Gheorghe Jurma, Reșița Literară, Reșița, Editura TIM, 2015.

Acum, la ceas aniversar, îi mulțumim pentru întreaga ei activitate pusă în slujba culturii caraș-severinene și naționale, ne dorim să fie în continuare alături de oamenii dedicați frumosului din această parte de țară, asigurând-o că îi suntem mai departe aproape, urându-i la ceas aniversar din toată inima, tradiționalul LA MULȚI ANI!