Corneliu Diaconovici (Diaconovich), primul enciclopedist roman, s-a născut la Bocşa, jud. Caraş-Severin, în 18 februarie 1859, şi s-a stins la Reşiţa în 17 august 1923.
Este fiul lui Adolf Diaconovici și al Adelei Costiha și este descendent al unei mari familii de cărturari și buni români, familie venită în Banat de la Srediștea Mare (azi în Banatul Sârbesc), cu origini însă în Oltenia.
Străbunicul lui Corneliu a fost Gheorghe Diaconovici, cel care, la presiunea autorităților sârbești, a trebuit să-și schimbe numele din Diaconu în Diaconovici, iar din cauza procesului de sârbizare, a părăsit Srediștea și s-a stabilit la Bocșa Montană. Gheorghe Diaconovici a fost tatăl scriitorului bănățean Constantin Diaconovici-Loga, acesta fiind fratele bunicului lui Adolf Diaconovici, tatăl lui Corneliu Diaconovici.
Corneliu Diaconovici urmează clasele primare la Reşiţa şi Viena, iar cele secundare la Lugoj, Carei şi Timişoara. A urmat dreptul la Oradea, apoi la Budapesta, termină studiile în 1880 şi se întoarce la Lugoj profesând avocatura. În 1883 obţine titlul de Doctor în drept la Universitatea din Budapesta, cu teza „Despre apărarea îndreptățită”.
Dr. Corneliu Diaconovici desfăşoară o activitate culturală intensă. Şi-a cucerit merite nepieritoare în organizarea ASTREI de la Sibiu, a bibliotecii şi muzeului acesteia, dar şi a instituţiilor bancare şi a vieţii economnice din Transilvania, fiind o personalitate complexă, un bun economist și finanțist. De altfel, a fost director adjunct al Băncii „Albina” din Sibiu, secretar al Conferințelor Băncilor Românești din Transilvania, inițiator și ctitor al Asociației Băncilor Românești din Ardeal.
Editând mai mult de un deceniu revista “Romänische Revue”(1885 – 1895), Corneliu Diaconovici a prezentat spaţiului European de limbă germană valorile culturii şi literaturii române. În 1895 a fost numit director al revistei„Transilvani” din Sibiu, revistă oficială a Asociației ASTRA. În această perioadă, Asociația i-a încredințat și realizarea – coordonarea și redactarea – „Enciclopediei Române”, prima enciclopedie românească.
Este o mare realizare editarea “Enciclopediei Române”, prima de acest fel în istoria noastră, apărută în trei volume între anii 1898 – 1904 (Sibiu, editura și tipografia lui W. Krafft). Pentru realizarea acesteia a depus o muncă titanică, principala dificultate constituind-o gestionarea numărului mare de colaboratori. Au colaborat savanți, scriitori, clerici, militari, cadre didactice, literati, diplomați etc.
În anul 1907 a întemeiat în România Banca „Solidaritatea” și „Muntele de pietate”, iar în 1910, Banca „Carpați”. În urma acestor activități bancare, s-a stabilit definitiv la București, păstrând însă legătura cu ASTRA.
În 1918, după înfăptuirea Marii Uniri, Corneliu Diaconovici s-a întors la Reșița, fiind bolnav și sărac, în urma crizei puternice prin care trecuse sistemul bancar. În ultimii ani de viață a lucrat ca secretar general la Uzinele și Domeniile Reșița.
Pentru munca depusă pe teren cultural, economic, politic a fost decorat: în 1906 cu Medalia de Aur “Benemerenti” cl. I ca o răsplată pentru munca literară depusă la editarea revistei “Romanische Revue”; Coroana României pentru editarea Enciclopediei Române; Medalia de Aur cl. I pentru organizarea băncilor româneşti din Ungaria.
În anul 2002 Consiliul Local al Oraşului Bocşa îi acordă, postmortem, Titlul de Cetăţean de Onoare, iar în anul 2004, la iniţiativa Bibliotecii Orăşeneşti “Tata Oancea”, este amplasată o placă comemorativă pe faţada casei în care s-a născut Dr. Corneliu Diaconovici.
Referinţe: „Romänische Revue”: studiu monografic și antologie de Walter Engel.- Timișoara: Facla, 1978; Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa: Timpul, 1997; Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin/ Victoria I. Bitte… Reşiţa: Timpul, 1998; Un enciclopedist român aproape uitat: Dr. Corneliu Diaconovici. Reşiţa: Timpul, 1998; Istorie şi artă bisericească/ Jurma Gheorghe şi Vasile Petrica. Reşiţa: Timpul, 2000; Dicționarul presei literare românești (1790 – 2000)/ I. Hangiu. Ed. a III-a.- București: Institutul Cultural Român, 2004; Dicționar al Scriitorilor din Banat.- Timișoara: Editura Universității de Vest, 2005; Oameni și locuri din Bocșa/ Iosif Cireșan Loga, Tiberiu Popovici.- Reșița: TIM, 2005; Dr. Corneliu Diaconovici (1859-1923) – enciclopedist şi ambasador al culturii române/ Vasile Petrica. Reşiţa: TIM, 2009; Cărăşeni de neuitat I/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2009; Cărăşeni de neuitat VIII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2010; Cărăşeni de neuitat XI/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2011; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara: Mirton, 2011; revista Bocşa culturală. ; Gheorghe Jurma. Bocşa în Enciclopedia lui Diaconovici în: Bocşa culturală. Anul XIII. Nr. 4(79)/ 2012; Scrieri. 3. Istoria presei române din Banat/ dr. Aurel Cosma.- Timișoara: David Press Print, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Cărăşeni de neuitat XXIX/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2016; Cărăşeni de neuitat XXX/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2016; Reșița literară/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2016; Panorama presei din Caraș-Severin/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2018; Cărăşeni de neuitat XLI/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2020; Enciclopedia Banatului. Vol. II: Istoriografia.- București: Editura Academiei Române; Timișoara: David Press Print, 2020.
https://cultura.sibiu.ro/personalitati/details/diaconovici_cornel
https://bibliotecapublicadrept.wordpress.com/2019/02/19/160-de-ani-de-la-nasterea-lui-corneliu-diaconovici-18-02-1859-17-08-1923/

„În decursul activității mele de până acum m-am ghidat după experiența reșițeană de a acorda meseriei un loc privilegiat, ce l-am urmat cu seriozitate și perseverență. Asemeni unui experiment alchimic, am presărat în meserie un dram de poezie, ca să schimbe totul în artă. Rămâne o întrebare, dacă am izbutit…
Ca un pescuitor de perle m-am scufundat mereu, dar am ieșit la suprafață de cele mai multe ori cu un pumn de nisip!
Am plecat de acasă la 18 ani, am studiat și mi-am găsit rostul la București, dar parcă în acest lung răstimp am stat mereu cu picioarele desculțe în Bârzava, înconjurat de Dealul Crucii, Dealul Golului și Driglovăţ…
Mai am un reazim: casa din Colonia Oltului nr. 6, unde m-am născut, am copilărit și care apare mereu în visele mele.
După plecarea părinților mei în lunga lor călătorie fără întoarcere, mi-au rămas mai departe Bârzava și dealurile din jur, dar și un larg cerc de prieteni care mă iubesc și mă ocrotesc, și datorită dumnealor sunt azi aici prezent.
Sunt adânc emoționat, onorat peste măsură de acordarea acestei înalte distincții pe care o înserez ca o nestemată în palmaresul meu și pentru care vă mulțumesc din inimă!”
Cu aceste cuvinte simple și totuși pline de sens, artistul plastic de renume internațional Ion Stendl a mulțumit Consiliului Județean Caraș-Severin la data de 19 noiembrie 2008 pentru înalta onoare care i-a fost dată, de a fi numit Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin.
Pentru noi, reșițenii și locuitorii Banatului Montan deopotrivă, Ion (Hans) Stendl înseamnă foarte mult. Născut pe meleagurile Reșiței în data de 18 februarie 1939, a urmat între anii 1945 și 1956 Școala elementară și Liceul Mixt la Reșița, după care, între anii 1957 – 1963, a studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Arte Decorative, secția Pictură Monumentală, cu profesorii Ion Popescu-Negreni, Ștefan Constantinescu și Gheorghe Popescu. În anul 1962 s-a căsătorit cu Teodora Moisescu, colegă de studii, de asemenea un nume de referință în arta plastică românească contemporană. Cu imense regrete, după 60 de ani de căsnicie, Teodora Moisescu-Stendl a părăsit această lume anul acesta, în data de 24 ianuarie. Uniunea Artiștilor Profesioniști din România a făcut referire despre ea în anunțul decesului, ca fiind „una dintre doamnele artei contemporane românești”.
În anul 1963, după absolvirea studiilor, Ion Stendl a fost repartizat preparator la Catedra de Pictură Monumentală, în anul 1966 a devenit asistent, iar în 1973 lector. Avansarea ulterioară i-a fost oprită, nefiind membru P.C.R. Reparator, în anul 1990, a fost numit profesor la catedra de Artă Murală, activând ca profesor până ieșirea la pensie. În anul 2002 a susținut o teză de doctorat în Arte Vizuale la Universitatea Națională de Arte din București, cu tema „Desenul – estetica, suporturi, materiale”.
Expoziții personale în țară purtând numele de Ion Stendl au fost nenumărate, dar o evidențiem aici numai pe prima: 1966, București, Sala „Kalinderu”. A participat, de asemenea, la numeroase expoziții internaționale, precum : 1967 – Tokyo; 1967, 1975, 1977, 1979, 1981 – Ljubljana; 1968, 1970 – Buenos Aires; 1968, 1972, 1978 – Geneva; 1969 – Paris; 1969, între 1970 și 1981 – Barcelona; 1970, 1977, 1979 – Viena; 1970, 1972 – Banska-Bistrica; 1970, 1972, 1974, 1978 – Cracovia; 1972 – Bruxelles; 1972 – Veneția; 1972, 1976, 1978 – Frechen; 1972 – Noto; 1973 – Milano; 1974, 1978 – Erfurt; 1974, 1976, 1978, 1980 – Rijeka; 1977 – New York; 1978 – Friedrikstad; 1978 – Wroclaw; 1979, 1980 – Kyoto; 1979 – Tuzla; 1980 – Berlin; 1981 – Baden-Baden; 1982 – Bilbao; 1982 – Mulhouse; 1982 – Sofia; 1982 – Grenchen; 1983 – Biella; 1984 – Chicago; 1985 – Lahti; 1985 – Varna; 1988 – Ankara; 1989 – Grenoble; 1990 – Mirabel; 1990 – Darmstadt, Mathildenhöhe; 1993 – Amersfoort; 1993 – Budapesta; 1998 – Leipzig; 2009 – Ulm; 2009 – Beratzhausen; 2014 – München.
Alte participări, la expoziții de grup, au fost: 1976 – Paris; 1983 – Sofia; 1984 – Viena, Athena și Mannheim; 1990 – Namur; 1991 – Wageningen; 1993, 1999 – Nürnberg; 1993, 1994, 1995 – Beratzhausen, Zehentstadel; 1994 – București – Bonn; 1995 – Timișoara, Budapesta și München; 1995 – Nijmegen; 1997 – București; 1997 – Nürnberg; 1998 – Amstelveel; 2004 – București și Cluj Napoca; 2010 și 2019 – București.
Din 1963 participă la aproape toate manifestările expoziționale naționale, precum și la numeroase expoziții de artă românească în străinătate.
Și iată o parte dintre premiile primite: 1969 – Paris, Premiul Bienalei de tineret; 1970 – Cracovia, Medalie la cea de a 3-a Bienală; 1970 – Banska-Bistrica, Mențiune de onoare; 1972 – Noto, Premiul II ex aequo al Bienalei de artă; 1974 – Barcelona, Mențiunea a 3-a la concursul Joan Miró; 1977 – Viena, Premiu al Bienalei; 1983 – București, Premiul revistei „Arta“; 1984 – București, Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române; 1984 – Chicago, Placheta de aur la Expoziția internațională de afiș de film; 1995 – București, Premiul special al Uniunii Artiștilor Plastici; 2000 – București, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer; 2013 – Medalia de merit a Ordinul de Merit al Republicii Federale a Germaniei, în urma un decret semnat de președintele Germaniei de la acea vreme, Joachim Gauck.
Germanii din Banatul Montan i-au conferit cea mai înaltă distincție pe care o acordă anual, Premiul „Alexander Tietz” pentru merite deosebite, în data de 17 noiembrie 2012.
Până în prezent au apărut următoarele cărți și albume semnate Ion Stendl: „Teodora și Ion Stendl”, album, Editura „Institutul Cultural Român” București, 2004; Ion Stendl: „Desenul – estetica, suporturi, materiale”, Editura „Semne” București, 2004; Ion Stendl: Desene = Zeichnungen. Editura „Banatul Montan” Reșița, 2006, carte-album editată de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Acest volum, apărut la Reșița, în orașul său natal, a fost o lucrare de excepție. Nu numai dorința de a edita un album de calitate superioară a stat la baza acestei apariții, ci și dorința de a cinsti pe cel căruia i-a fost acordată, în ziua de 27 noiembrie 1998, într-un cadru festiv, la reședința Ambasadei Republicii Austria din București, Diploma de Membru de Onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, pe cel căruia i-a fost decernat, tot într-un cadru festiv, la Casa Municipală din reședința județului Caraș-Severin, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița, cu prilejul Zilelor Reșiței, în anul 2000, și nu în ultimul rând, pe cel care a rămas credincios „Heimat”-ului / ținutului său natal, prof. univ. dr. Ion (Hans) Stendl. În anul 2012 a apărut cartea de interviuri „Ion Stendl în dialog cu Titus Crișciu”, publicată la Editura „TIM” Reșița, care exemplifică și întărește această legătură cu Reșița.
Personal i-am cunoscut foarte bine pe ambii săi părinți, Hans și Emilia Stendl-Loidl. Dânșii au fost membri fideli ai Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, încă de la începuturi, din 1987. Prin intermediul lor, Ion Stendl a conceput pentru Asociație stema, prezentată în luna mai a anului 1990.
Îmi amintirea deportării în fosta Uniune Sovietică a tatălui său, Ion Stendl, a conceput în perioada 1993 – 1994, Monumentul dedicat victimelor deportării germanilor în fosta Uniunea Sovietică, monument dezvelit oficial la 14 octombrie 1995 la Reșița, în Parcul „Episcop martir Valeriu Traian Frențiu”, fost „Cărășana”.
Ion Stendl i-a rămas fidel „Heimat“-ului său și printr-o donație considerabilă de opere de artă din diferite etape ale creației pentru Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, cu prilejul inaugurării acesteia în octombrie 2004, iar la 27 aprilie 2007, în cadrul Muzeului Banatului Montan din Reșița, a deschis, împreună cu soția sa Teodora Stendl-Moisescu, o expoziție permanentă „Stendl”, cu cele mai reprezentative lucrări ale lor, donate acestei instituții județene.
Acum, la ceas aniversar, când Ion (Hans) Stendl își serbează a 84-a aniversare, îi dorim multă sănătate, împliniri artistice și tradiționalul „La mulți ani!”.

20 februarie 2023, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Națională Constantin Brâncuși (19 februarie). Conferențiază dr. Ionel Bota (Oravița).

„Ziua Internațională a Limbii Materne: 21 februarie 2023“. Invitată: dr. Liubița Raichici, poetă și traducătoare.

Incursiuni muzicale cu prof. George Gassenheimer, Liceul de Arte „Sabin Păuța“ Reșița.

În anul 2018 Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a inițiat un proiect de suflet intitulat „La o cafea cu scriitorii. Sub semnul Vărsătorului”, această instituție bucurându-se de mulți colaboratori născuți în această zodie și îndreptățiți a fi aniversați, într-un fel sau altul.

De altfel, întâlnirile cu scriitorii și aniversarea acestora nu este ceva nou pentru biblioteca din Bocșa, aici desfășurându-se astfel de evenimente de foarte mult timp și cu o constantă periodicitate.

Este bine cunoscut și proiectul denumit „Să ne cunoaștem scriitorii” demarat cu ani în urmă împreună cu regretatul poet Octavian Doclin și în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, un proiect de promovare a cărții și a lecturii și de prezentare a scriitorilor „din imediata noastră apropiere” (cum ar spune criticul și istoricul literar, Cornel Ungureanu, președintele USR Timișoara).  

Prin acest proiect  publicul bocșean a avut prilejul să întâlnească importanți scriitori precum Radu Theodoru, Lucian Alexiu, Adrian Georgescu, Octavian Doclin, Titus Suciu, Viorica Gligor, Adrian Dinu Rachieru, Ioan Cărmăzan, Ion Marin Almăjan și mulți alții care, însoțiți de președintele USR Filiala Timișoara, criticul și istoricul literar Cornel Ungureanu, au poposit la Bocșa pentru o lectură publică și o întâlnire cu cititorii, precum și lansarea unor volume.

Întâlniri de succes care, mai apoi, au  continuat cu scriitori precum Costel Stancu, Robert Șerban, Adina Cotorobai și alții.

Totuși, pentru colaboratorii născuți sub semnul zodiei vărsătorului, biblioteca bocșană a inițiat un proiect separat, care se desfășoară în luna februarie, menit să aniverseze scriitori, să promoveze cărți și reviste și să apropie publicul – mai ales, cel tânăr – de bibliotecă și carte.

Iată, că acest proiect a ajuns la cea de-a VI-a ediție, el desfășurându-se mai timid și mai restrâns și în perioada de pandemie.

Ca o prelungire a Zilei Naționale a Lecturii, joi, 16 februarie 2023, la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa a avut loc cea de-a VI-a ediție a evenimentului „La o cafea cu scriitorii. Sub Zodia Vărsătorului”, întâlnire la care au participat scriitori din Bocșa, Reșița, Oravița și Lugoj, unii dintre aceștia fiind și sărbătoriți: cercetător. dr. Dorel Viorel Cherciu (din Bocșa – născut în 22 ianuarie 1954); bibliotecar- scriitor și promotor cultural Gabriela Șerban (Bocșa, născută în 4 februarie 1968); scriitorul,  editorul, istoric și critic literar Gheorghe Jurma (Reșița – născut în 5 februarie 1945); poeta și actrița Maria Rogobete (Lugoj – 5 februarie 1970); preotul-scriitor dr. Daniel Crecan (Bocșa, născut în 7 februarie 1972);  muzicologul și scriitorul dr. Constantin-Tufan Stan (Lugoj – născut în 13 februarie 1957); poeta și bibliotecara Adriana Weimer (Lugoj – născută 13 februarie 1968).

De asemenea, un moment special a fost cel dedicat memoriei poetului Octavian Doclin (născut în 17 februarie 1950, plecat la cele veșnice în 11 februarie 2020), drag prieten și colaborator al bibliotecii din Bocșa.

Alături de scriitorii vărsători aniversați, la eveniment au participat invitații acestora, scriitori și oameni de cultură precum Erwin Josef Țigla (Reșița), Ionel Bota și Cristina Zainea (Oravița), Costel Simedrea (Reșița), Liana și Silviu Ferciug (Bocșa), Mihai Vișan (Bocșa), Rodica Frunză (Ploiești), Dorina Ștefan și Nik Potocean (Bocșa) ș.a., precum și elevi ai Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa (cl. a IX-a), îndrumați de prof. dr. Liana Ferciug.

Ca de obicei, cu acest prilej organizatorii au pregătit și o expoziție de pictură, de astă dată lucrările au fost semnate de artistul plastic reșițean Ana Viorica Farkaș, expoziție organizată special pentru acest eveniment și care va fi vernisată în 27 februarie 2023.

Întâlnirea a fost dedicată cărții și autorilor de cărți; dincolo de prezentarea unor volume sau reviste, cei prezenți au adus un omagiu cărții, îndemnând elevii la lectură, motivând, într-un fel sau altul, importanța cărții și a cititului în formarea omului.

Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” (manager Gabriela Șerban), în parteneriat cu Liceul Teoretic „Tata Oancea” (dir. Dragoș Vasile și prof. coord. dr. Liana Ferciug) și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa (primar dr. Mirel Patriciu Pascu).

Recitalul poetic a fost susținut de Gheorghe Jurma, Costel Simedrea, Mia Rogobete și Adriana Weimer, iar finalul, așa cum ne-am obișnuit, a aparținut poetului Costel Simedrea, care a încropit un poem ad-hoc: „De ce m-ai invitat, nu știu,/Pentru că eu nu-s vărsător,/Probabil fiindcă încă-s viu/ Și nu am fost lăsat să mor/ Dar eu port inimă în piept/ Nu ca să stea, ci ca să bată/ Și să îți spună că aștept/ Să mă inviți și altădată!”

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița își aduc aminte în aceste zile de poetul, traducătorul, eseistului și editorul german născut la Reșița, Rolf Bossert, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc, la 17 februarie a.c., 37 de ani.
Iată câteva date de referință despre această personalitate a Reșiței:
Rolf Günther Bossert, născut la 16 decembrie 1952 (părinții: Alice și Emil Bossert), urmează cursurile școlii generale (Nr. 1 – Casa Muncitorească) și de liceu („Bastilia“, astăzi Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“) în localitatea sa natală, Reșița (1959 – 1971). Apoi urmează studii de germană – engleză la Universitatea din București (1971 – 1975).
Ca tânăr absolvent este numit profesor la Bușteni / Prahova (1975 – 1979). Între anii 1979 și 1981 activează ca instructor cultural al Casei de Cultură „Friedrich Schiller“ din București. În 1981 devine redactor la Editura „Meridiane“ din capitală, iar din 1982 la Editura „Kriterion“.
În 1984 Rolf Bossert înaintează actele de emigrare în Germania, ceea ce îi aduce interzicerea de publicare. În decembrie 1985 emigrează împreună cu soția, Gudrun, și cei doi fii, Frank și Klaus. La 17 februarie 1986, după numai două luni de locuit în Germania, se sinucide în Frankfurt pe Main.
Rolf Bossert debutează ca poet în 1971 în revista de literatură în limba germană „Neue Literatur“ din București, an 22, nr. 2 / februarie 1971. Aici îi apare poezia „Japanisches Märchen“ („Poveste japoneză“). În 1979 îi apare cartea de debut, „siebensachen“.
Între anii 1972 și 1974 devine membru al grupării literare „Aktionsgruppe Banat“ din Timișoara. În anul 1979 primește Premiul de poezie al Uniunii Tineretului Comunist, în anul 1980 Premiul pentru literatură pentru copii „Ileana Cosânzeana“, iar în anul 1982, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traducerea din opera lui Gellu Naum, în germană. În același an i se decernează Premiul cercului literar „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timișoara.
În perioada 1996 – 2022, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin au editat un număr de 11 plicuri filatelice ocazionale și au emis un număr de 9 ștampile filatelice ocazionale, toate dedicate amintirii lui Rolf Bossert. În anul 2002, ambele organizații ale etniei germane din Banatul Montan au finanțat și lansat o medalie jubiliară „Rolf Bossert”, realizată la Monetăria Statului din București.
De asemenea, din inițiativa celor două organizații germane s-au desfășurat de a lungul anilor un număr de 35 manifestări comemorative în diferite instituții de învățământ și cultură reșițene, dar și în cadrul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“ din municipiu.
Consiliului local al Municipiului Reșița, reunit la 10 februarie 2011, a hotărât, la inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, să confere titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița, post mortem, poetului născut la Reșița.
În toamna anului trecut, una dintre sălile de clasă ale Colegiului Național „Diaconovici – Tietz” Reșița a primit oficial numele de SALA „ROLF BOSSERT”.
Cunoscut și apreciat pentru cele 10 volume proprii (din care 6 postume), 4 volume cu traduceri și multe apariții în publicații din țară și de peste hotare, Rolf Bossert rămâne cel mai cunoscut literat german din Banatul Montan al ultimelor decenii din secolul XX.
Pentru a marca împlinirea celor 37 de ani, în Biblioteca Germană Alexander Tietz din municipiul Reșița se poate viziona o expoziție documentară dedicată scriitorului născut la Reșița, aceasta fiind deschisă în perioada 14 – 17 februarie.
Trebuie totodată evidențiat faptul că, anul acesta, se află în plină desfășurare cea de a IV-a ediție a Concursului literar internațional de limbă germană „Rolf Bossert”, inițiat de scriitorul Hellmut Seiler din Germania, originar din România, un apropiat al poetului reșițean, concurs care își va găsi finalitatea prin decernarea Premiului Literar Comemorativ „Rolf Bossert” în cadrul „Zilelor Literaturii Germane la Reșița”, ediția a XXXIII-a, care se vor desfășura în luna mai a.c. Secretariatul concursului se află la Reșița.

Erwin Josef Țigla

Deja bine cunoscută și mult așteptată, Ziua Națională a Lecturii a fost și în acest an prilej de bucurie pentru copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Bocșa, Caraș-Severin.
Și la această a doua ediție, organizatorii au apelat la voluntarul Maria Silviana Ferciug, elevă a Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa și apropiată colaboratoare a Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, pentru a încânta pe cei mai mici dintre potențialii utilizatori ai serviciilor bibliotecii, prin lectură și poveste.
Ea însăși, ca desprinsă din basm, a bucurat copilașii, care au ascultat-o cu mare atenție, au urmărit-o cu interes și curiozitate și au interacționat cu mult curaj, demonstrând că poveștile nu mor niciodată, prințesele vor fi întodeauna personajele preferate, iar Făt Frumos este nemuritor și iubitor „până la adânci bătrâneți”!
Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită în toată țara în 15 februarie, a fost și în Bocșa bănățeană o zi de poveste, ziua în care, atât cei mici cât și cei mai mari dintre participanți au înțeles, încă o dată, că lectura este importantă, că poveștile sunt nemuritoare, iar cartea rămâne cel mai frumos dar și cel mai fidel prieten!
Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” (manager Gabriela Șerban), în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit Bocșa (prof. Luminița Miloș, prof. Ionela Vuia și dir. Mioara Zuza), în cadrul unui proiect amplu dedicat cărții și lecturii. De asemenea, evenimentul a fost sprijinit de Primăria și Consiliul Local Bocșa (primar dr. Mirel Patriciu Pascu) și de Liceul Teoretic „Tata Oancea” (dir. Dragoș Vasile și dr. Liana Ferciug).

Dă clic pentru a accesa cronica-mehadiei-nr.4-bt.pdf

Avem deosebita plăcere de a vă anunța ieșirea de sub tipar a numărului 4 al publicației noastre locale: CRONICA MEHADIEI. Dorim tuturor cititorilor o lectură plăcută și cu folos!

Constantin VLAICU/UZPR – redactor șef adjunct CRONICA MEHADIEI

(pentru arhiva publicației, se poate accesa pagina de Internet la următorul link: https://cronicamehadiei.wordpress.com/arhiva-cronica-mehadiei/)

A avut domiciliul în Deva și rezidență în Italia unde a lucrat mai mulți ani după ieșirea la pensie în România. A decedat în Italia la vârsta de 82 de ani și înmormântat la Cimitirul Ortodox din Sebeș, jud. Alba.

A fost un membru activ în rândul comunității din zona Rimini unde s-a implicat în construcția Bisericii Ortodoxe Române Rimini „Sf. Ghelasie de la Râmeț”.

A colaborat cu ziarul „Călăuza” Deva, dar nu numai, și a reușit să determine administrația locală din orașul reședință al județului Hunedoara să mute o statuie care a fost amplasată fără respectarea normelor legale.

A avut și alte inițiative cetățenești fapt pentru care merită să-i fie consemnat numele și acum, odată cu trecerea lui la viața veșnică. Odihnă binemerită!

Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Mesaj la o dublă aniversare

În fiecare an sunt pus în fața unei dileme: care dintre ei este primul? Doi foarte buni prieteni își serbează zilele de naștere alături, într-o apropiere curioasă: în 4 februarie Gabriela Șerban, iar a doua zi, în 5 februarie, Gheorghe Jurma. Și în fiecare an dau târcoale calendarului, cum nu am bunul obicei să-mi notez datele cad mereu în cursă și îi întreb delicat cam când ar fi… Ei, amuzați, mă îndreaptă pe drumul cel bun. Și nu greșesc. Anul acesta însă i-am uitat pe amândoi. Mărturisesc păcatul și cu un fel de ușurare, pentru că am tăiat în felul acesta nodul gordian. Dar, alte încurcături. Cereți scuze…
Pentru mine gestul (să-mi cer scuze) este obligatoriu pentru că față de fiecare dintre ei am mari datorii. Coincidențe ale soartei au făcut să îi cunosc pe amândoi de o grămadă de ani, timp în care s-au adunat multe evenimente pe care le-am petrecut împreună, experiențe extraordinare pe care le-am împărtășit, ne-au unit și, poate, au contribuit a ne defini mai bine pe noi înșine.
Gabi Șerban este, pentru mine, însuși spiritul încarnat al Bocșei. Nu spun vorbe mari, așa simt eu, că adună în voluntarismul ei, în încăpățânarea de a scoate la lumină trecutul cultural al orașului, în neobosita și de multe ori dureroasa, la propriu, întreprindere de a afirma spiritualitatea locului, însăși strădania înaintașilor ei de a se afirma, de a scrie și a rămâne în istorie. Ce a făcut fata asta pentru orașul ei este de mirare. Biblioteca – și ce este o bibliotecă decât câteva încăperi cu rafturi de cărți? – a devenit un adevărat generator de cultură. Din care răsar chipuri prestigioase și ni se adresează cu familiaritate, devin ființe vii, se preling în conștiințele noastre, muncesc în noi pentru a deveni mai buni, mai înalți, mai luminoși. Biblioteca ei devine astfel, nu mi se pare deloc exagerată comparația în fondul ei, un fel de Bibliotecă din Alexandria, unde marile învățături ale unor figuri importante ale orașului glăsuiesc spre noi, devin părți din noi înșine. Poetul, prozatorul, editorul Tata Oancea, scriitorul Mihail Gașpar, pictorul Tiberiu Bottlik, sculptorul Constantin Lucaci, pictorul Filip Matei, compozitorul Zeno Vancea, și am dat doar câteva nume, rămân în memoria noastră și datorită strădaniilor bibliotecarei Gabriela Șerban de a le marca locurile în care au viețuit, le-a scris biografiile, le-a publicat operele. Mai mult decât atât, se străduiește să așeze în inimile celor mai tineri amintirea străbunilor, crează punți între vremuri, pune temelii pentru construcțiile viitoare. Ceea ce face Gabi Șerban la Bocșa este de mirare pentru întreaga țară, experiența ei este ascultată, admirată, urmată și pe alte meleaguri, ca o pildă de vitalitate într-un domeniu parcă dedicat uitării.
Mărturisesc că îi datorez multe Gabrielei, dar înainte de toate, atunci când m-am pensionat – și nu știu dacă știți, dar atunci te încearcă o derută grozavă, când ajungi să te întrebi care îți mai este rostul în lume –, ea a venit și a spus: „Nu, Vasile nu s-a pensionat, avem foarte multe de lucru de acum înainte împreună!” Și m-a pus la treabă. Aveam deja experiența celor două filme, realizate împreună cu Diana Trocmaier, despre Tata Oancea și Tiberiu Bottlik, am continuat cu serii de cărți despre Bocșa, cu proiectul în curs de derulare despre opera fundamentală a lui Tata Oancea, revista „Vasiova” oglindită în paginile jurnalului său intim, și pe care sper să îl văd încheiat încă antum. Ei îi datorez înalta încredere ce mi-a fost acordată, titlul de „Cetățean de Onoare” al Bocșei, de fapt o plasă subtil întinsă să fac și mai mult pentru orașul ei, al nostru. Și o fac cu plăcere. Gabi, ai toată recunoștința și dragostea mea!
A doua zi, pe 5 februarie, îl aniversăm pe Gheorghe Jurma. Aici lucrurile se complică. Timpul trebuie dat cu mult în urmă, cu mai bine de jumătate de veac, când, încă pe băncile Facultății de Filologie ne cunoșteam în aventura editării unei noi publicații a Universității din Timișoara, „Forum”. El redactor-șef, eu adjunct. O revistă cu de toate, dar și mult suflet, care încerca să spargă anodinul, cenușiul acelor zile, să fie pe placul, curiozitatea vârstei, nu lipsită însă de o anume morgă. Nu știam atunci că, de fapt, viața aranjase să nu ne despărțim niciodată. Țin însă minte, printre șotiile de atunci, un afiș anunț al unui nou număr al revistei, pe o imensă coală de hârtie, un punct aproape minuscul, pierdut în oceanul alb, care anunța apariția. Îți trebuia o lupă să distingi semnele, și mulți „au mușcat” aplecându-se să descifreze ceva din curiozitatea aceea. Inițiativele noastre erau privite cu amuzament și îngăduință, cadrele universitare nu se sfiau a colabora la întreprinderea noastră, revista lega o anume nouă atmosferă de prospețime în lumea științifică, sobră, în care trăiam pe atunci.
Și am devenit, ulterior, ziariști la același cotidian, „Flamura” din Reșița. Deși lucram în două încăperi alăturate, el la „Cultural”, eu la „Reportaj”, drumurile ni se vor despărți de fapt pentru că Jurma avea să devină legendarul mentor al cenaclului „Semenicul”, care va fi casă și familie, laborator de mari personalități literare ce vor scrie, de facto, o nouă istorie a Reșiței focului nestins, o Reșiță a spiritului incandescent, mereu fremătător, mereu nou și strălucitor. Așa cum este și astăzi. Orașul Reșița și-a salvat viitorul datorită, culmea, pleiadei de scriitori plămădiți de Jurma cu zeci de ani înainte, la lumina flăcărilor din furnale.
Încet, încet, după Revoluție, ziaristul a cedat locul editorului, la fel de important, Jurma devenind o emblemă a vieții intelectuale din oraș și Caraș-Severin. „Timpul”, mai apoi „Tim” a ajuns o editură prestigioasă, care îmi îngăduie și mie câte o apariție și trebuie să mărturisesc că multe din cele mai importante cărți ale mele s-au născut la imboldul, din încrederea nedesmințită pe care mi-a acordat-o bunul meu prieten și coleg.
Între Gabi Șerban și Gheorghe Jurma s-a creat, zic eu că ar fi fost și inevitabil acest lucru, o colaborare, care acum adună câteva decenii, pentru propășirea culturală a Bocșei. Talentele se atrag, ajung să conlucreze aproape inconștient, se completează, proiectele se așază alături, se întrepătrund, și astfel apar acea revistă admirabilă care este „Bocșa culturală”, alte numeroase cărți, ce au dus faima Bibliotecii devenite casă de editură, creatoare de literatură ea însăși. Printr-o coincidență, zilele lor de naștere sunt alăturate, dar, nu dintr-o coincidență, ci asumat, responsabil, cei doi sunt alături și pe plan ideatic, trudesc la aceeași căruță înflorită care este cultura acestui oraș minunat.
Cred că nu greșesc dacă și în perspectivă voi uita care în ce zi s-a născut, poate și faptul că s-au născut cândva, într-atât îmi sunt de firești și naturali în ipostaza de a fi acolo, fiecare la locul lui. Imuabili, permanenți. Pentru mine ei sunt și vor rămâne însuși spiritul Bocșei, oameni pentru care verbul a dărui se confundă cu viața, bucuria de a trăi. La mulți ani și o colaborare la fel de spornică și pe mai departe cu sănătate și voie bună!

Timișoara 12 februarie 2023

Vasile Bogdan

Una dintre misiunile culturale însușite de către Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița este cea de-a reaminti iubitorilor de cultură și spiritualitate, personalitățile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spațiu de interferențe culturale.

De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate care s-a născut la Oravița. Câteva date biografice despre cel aniversat:

Franz Kumher s-a născut la 16 iulie 1927 în Oravița. Anii copilăriei și ai tinereții i-a petrecut la Timișoara. În ianuarie 1945 a fost deportat în Rusia, de unde, în toamna anului 1946 a fost dus, prin intermediul unui transport de bolnavi, în zona de est a Germaniei. La sfârșitul anului 1946 a ajuns în zona de ocupație britanică a Germaniei.

Și-a început studiile în perioada 1948 – 1950 în cadrul Facultății Pedagogice Alfeld / Leine, specializarea artă plastică. Au urmat, între anii 1953 și 1955 – 1957, pregătirea sa la Hanovra, între anii 1957 și 1961, la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității Hamburg. În perioada 1953 – 1955 a fost asistentul profesorului Kurt Schwerdtfeger în cadrul Facultății Pedagogice Alfeld / Leine, între anii 1950 și 1963, educator de arte plastice în cadrul unor universități populare și gimnazii, iar din anul 1963 a fost profesor de arte plastice în cadrul Facultății Pedagogice Alfeld / Leine, aparținătoare mai apoi de Universitatea Hildesheim. Activitatea artistică a prof. Franz Kumher cuprinde pictură, grafică, cinetica luminii.

Expoziții personale ale prof. Franz Kumher:printre altele, în Hildesheim, Hamburg, Bremen, Kassel, München, Goslar, Düsseldorf, Roma, Milano, Palermo, Bologna, Trieste, Dubrovnik, Reșița, Oravița. Participă la expoziții de grup pe toate meridianele lumii.

Prof. Franz Kumher a fost distins cu nenumărate premii și distincții, printre care, în anul 1988, cu Crucea Federală de Merit al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, iar în anul 1999 a fost distins cu Premiul Cultural al Șvabilor Dunăreni pentru artă plastică, oferit de Landul german Baden-Württemberg. La inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, orașul său natal, Oravița, i-a conferit la 28 mai 2007 titlul de Cetățean de Onoare al orașului Oravița. A trecut în eternitate la 13 februarie 2018, în Germania.

Anul acesta, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița marchează împlinirea a 5 de ani de la trecerea în eternitate a artistului plastic Franz Kumher printr-o expoziție dedicată acestuia.

13 – 16 februarie 2023, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:

Personalitățile noastre: artistul plastic și pedagogul Franz Kumher (*16 iulie 1927, Oravița – † 13 februarie 2018, Hildesheim / Germania), la 5 de ani de la trecerea sa în eternitate. O expoziție comemorativă.

Erwin Josef Țigla

Omenirea asistă în prezent la un incredibil și nemaiîntâlnit progres tehnologic, o revoluție tehnologică care deschide în acest context provocări majore în gestionarea noilor descoperiri. Printr-o analiză superficială, fenomenul creează un îndreptățit motiv de speranță într-un viitor luminos al omenirii. Inteligența artificială, calculul cuantic, editarea genelor, crearea conexiunii între calculator și creier, imprimarea 3D, supravegherea digitală, nanoboții, chatboții, metaversul, sunt câteva dintre elementele care dau forța și speranța unei evoluții și implicit a unor beneficii majore aduse progresului uman. Însă, ele prefigurează, în același timp, orizonturi necunoscute spre care se îndreaptă rasa umană, context care ne îndeamnă a ne pune întrebarea: oare omenirea este pregătită pentru a întâlni și a utiliza aceste pârghii ale potenței în dezvoltarea sa? Unul dintre motivele de a ne pune această întrebare este contextul global actual în care unitatea de viziune și acțiune este grav zdruncinată de disensiunile și interesele divergente ale națiunilor, între aceste națiuni foarte îngrijorător este faptul că se numără și marile puteri ale lumii. Înmulțirea stărilor conflictuale, o nouă cursă a înarmării, epuizarea necontrolată a resurselor naturale, cărora li se adaugă și distrugerea inconștientă a mediului înconjurător, sunt câteva aspecte care dau dovada că omenirea se află într-un grav impas și nu poate fi pregătită pentru a i se atribui o putere sporită atâta timp cât pornirile sale distructive nu sunt domolite.

În această împrejurare, universul tehnologic actual și dezvoltarea lui, prefigurată pentru viitor, crează un veritabil spațiu de desfășurare al intențiilor și al faptelor rele, în care potențialul malițios poate fi de această dată mult peste limitele tuturor necazurilor cunoscute omului în întreg trecutul său. Viitorul omenirii va sta în gestionarea prudentă și foarte rațională a tuturor acestor noi forțe create. De aceea răspântia în fața cărei ne aflăm naște o întrebare firească: este aceasta o cale a distrugerii sau dimpotrivă a unui progres nemaipomenit al omenirii? Din păcate, aflarea răspunsului la această întrebare presupune un risc major, pe care omul se pare că este foarte dispus să și-l asume!

Constantin VLAICU/UZPR

Foto: i.pcmag.com

Mass media alocã spații importante atât în presa scrisã cât și în cea audio-vizualã, a unui subiect atât de mult comentat de toatã lumea, acela al deșeurilor, care ne sufocã de la zi la zi. Acum ne vom referi numai la deșeurile urbane, cele industriale le vom analiza separat.

Foarte pompos, aleșii neamului, dându-și ochii peste cap, ne explicã savant cã au implementat managementul deșeurilor care va rezolva, în viitor, aceastã problemã spinoasã. S-au alocat ceva bani pentru gropi ecologice, pentru selectarea gunoiului menajer, etc. Planuri frumoase dar care, în realitate, nu prea funcționeazã. Când sunt puși în fața unor exemple concrete, autoritãțile scot din joben vinovatul de serviciu – cetãțeanul. Lipsã de educație, prostie, rãutate și mai știu eu câte i se aruncã în spate cetãțeanului, care, nici el nu este chiar fãrã vinã!

Zbuciumul contemporanilor noștri în aceastã problemã nu are nici o șansã sã fie rezolvat mulți ani de aici înainte. Se cheltuiesc bani pentru studii și analize, care mor înainte de a fi implementate sau acolo unde se realizeazã ceva, se descoperã ulterior cã nu pot fi susținute financiar, așa cã este necesar ca totul sã se revizuiascã. Și ca într-un perpetuum mobile o luãm de la capãt.

Problemele acestea, foarte bine cunoscute de cãtre toatã lumea, treneazã de mult timp și vor deveni tot mai grave în viitor. Cu toatã teoria prezentatã, observãm cã problema deșeurilor a fost rezolvatã în micã mãsurã, peste tot în lume. Chiar statele cele mai dezvoltate economic se sufocã sub presiunea deșeurilor și, în lipsa soluțiilor, încearcã sã exporte ilegal propriile reziduuri în țãri precum România, care sunt mai puțin vigilente, ca sã nu spun altcumva.

Sã aruncãm și noi o scurtã privire asupra acestei complicate probleme, fiindcã se dovedește cã nu s-a gãsit o soluție infailibilã pânã acum. Cum am ajuns aici? Ce putem face? Nu cumva cei care au gândit managementul deșeurilor, așa cum se aplicã el acum, nu au privit în direcția bunã?

Sã vedem faptele. Problema deșeurilor a explodat relativ de puțin timp în comparație cu istoria omenirii. Cineva ar putea spune cã explozia demograficã a contribuit direct la agravarea situației. Este adevãrat! Dar, spun eu, acest adevãr este parțial numai, fiindcã mai existã ceva care complicã lucrurile: dorința de securizare sanitarã.

Cunoaștem dezvoltarea economicã mondialã uriașã de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. Instaurându-se un oarecare calm social, omul a încercat sã trãiascã din ce în ce mai bine. Economia, gãsind o cerere în creștere, a început sã se dezvolte încercând sã satisfacã aceastã cerere. Oamenii au devenit mai pretențioși în asigurarea așa zisei siguranțe sanitare (fie ea alimentarã sau industrialã). Dacã pânã prin anii 1960 în România, comerțul bunurilor de consum se realiza cu preponderențã prin vânzarea vrac (asta însemnând folosirea unor ambalaje de mari dimensiuni), ulterior, s-a trecut la ambalarea produselor în cantitãți tot mai mici pe fiecare tip comercializat. Motivându-se creșterea siguranței sanitare alimentare, s-a trecut la o ambalare excesivã, care a dus și la dezvoltarea explozivã a industriei de ambalaje. Astãzi avem produse ambalate în cantitãți de 7 – 8 – 10 sau 100 de grame, în majoritate pânã la 1 kg. Am întâlnit și în domeniul farmaceutic același lucru: un comprimat minuscul, ambalat pe o folie de plastic pe care ar fi încãput cel puþin 10 bucãți, așezat într-o cutie de carton cât douã pachete de țigãri și având în interior un prospect scris pe o coalã de hârtie de dimensiunea a douã foi A4. Este util sã avem aceste componente dar, cred cã ar trebui sã fim mai atenți la mãrimea ambalajelor care se vor transforma în deșeuri. Tendința este în creștere odatã cu creșterea nivelului de trai (aici nu luãm în calcul recesiunea ultimilor doi ani).

În aceste condiții, managementul deșeurilor se va lovi de noi provocãri. Se încearcã fel și fel de metode precum înlocuirea pungilor de PVC cu altele biodegradabile, metode care nu rezolvã decât în micã mãsurã problema.

Dacã în momentul de fațã, situația mondialã este gravã, este simplu sã ne imaginãm ce va fi peste 15-20 de ani dacã nu se gãsesc soluții eficiente. O soluție de diminuare a creșterii explozive a deșeurilor ar trebui sã ia în calcul și o regândire a sistemului de ambalare, atât pentru produsele de mici dimensiuni cât și pentru cele mari. Mãsura ar putea domoli rata de creștere și ar da timp pentru identificarea altor tehnici de reducere realã a deșeurilor care, sigur nu ar fi acceptatã de cãtre industria ambalajelor. De aceea este necesar ca statul sã intervinã ferm, fiindcã în curând va deveni problemã de siguranțã naționalã.

Gãsirea unor tehnologii pentru reciclare, pentru obținerea gazelor combustibile prin fermentarea deșeurilor alimentare sau pentru obținerea energiei electrice, sunt mãsuri care nu rezolvã în totalitate problema deșeurilor. De aceea sunt necesare soluții care sã diminueze substanțial cantitatea de deșeuri care nu pot fi revalorificate.

Unele minți bolnave ale secolului nostru, continuã sã arunce vina pe creșterea demograficã mondialã și se aud tot mai des voci care propun mãsuri de scãdere a populației globului prin acțiuni radicale: pandemii, rãzboaie, foamete sau vaccinãri obligatorii cu substanțe care produc infertilitate sau deces. Sã fie vorba despre incompetențã, prostie sau poate, un plan diabolic?

Andrușa R. Vãtuiu – U.Z.P.R.

La Tribunalul Hunedoara a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor, în cadrul căreia domnul judecător Flavius Dacian CONTA (foto) – preşedintele Tribunalului Hunedoara a prezentat Raportul de activitate pe anul 2022 al Tribunalului Hunedoara.

În anul 2022 Tribunalul Hunedoara a înregistrat un volum de activitate (stoc plus dosare nou intrate) de 11416 de cauze pe rol, în scădere cu 300 de cauze faţă de anul 2021 când numărul dosarelor pe rol a fost de 11716.

Volumul de activitate pe secţii la nivelul Tribunalului Hunedoara a fost următorul: Secţia I Civilă a fost învestită, în anul 2022, cu soluţionarea unui număr de 5709 cauze, Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu 4207cauze, Secţia Penală cu 1500cauze.

La Tribunalul Hunedoara, în cursul anului 2022, s-a înregistrat o încărcătură de 961,6 cauze/ judecător.

Separat pe secţii, se constată că, cea mai mare încărcătură de cauze/ judecător a fost la Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, unde s-a înregistrat un număr mediu de 1200,7 cauze/ judecător, faţă de 971,9 cauze/ judecător la Secţia I Civilă şi 435,3 cauze/ judecător la Secţia Penală.

Volumul de activitate al celor 6 judecătorii din raza de competenţă a Tribunalului Hunedoara a fost în anul 2022 de 45453 cauze pe rol, în creștere cu  un număr de 2427 de cauze față de anul 2021, când pe rolul judecătoriilor s-a înregistrat un număr de 43026 cauze.

Numărul de cauze/ judecător la judecătoriile din circumscripţia Tribunalului Hunedoara, în anul 2022, a fost următorul: Brad s-au înregistrat 1133,5 cauze/ judecător, Deva – 960,9; Haţeg –  1750,0; Hunedoara – 879,2; Orăştie – 1236,4 și Petroşani – 1294,1.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR