Corneliu Diaconovici (Diaconovich), primul enciclopedist roman, s-a născut la Bocşa, jud. Caraş-Severin, în 18 februarie 1859, şi s-a stins la Reşiţa în 17 august 1923.
Este fiul lui Adolf Diaconovici și al Adelei Costiha și este descendent al unei mari familii de cărturari și buni români, familie venită în Banat de la Srediștea Mare (azi în Banatul Sârbesc), cu origini însă în Oltenia.
Străbunicul lui Corneliu a fost Gheorghe Diaconovici, cel care, la presiunea autorităților sârbești, a trebuit să-și schimbe numele din Diaconu în Diaconovici, iar din cauza procesului de sârbizare, a părăsit Srediștea și s-a stabilit la Bocșa Montană. Gheorghe Diaconovici a fost tatăl scriitorului bănățean Constantin Diaconovici-Loga, acesta fiind fratele bunicului lui Adolf Diaconovici, tatăl lui Corneliu Diaconovici.
Corneliu Diaconovici urmează clasele primare la Reşiţa şi Viena, iar cele secundare la Lugoj, Carei şi Timişoara. A urmat dreptul la Oradea, apoi la Budapesta, termină studiile în 1880 şi se întoarce la Lugoj profesând avocatura. În 1883 obţine titlul de Doctor în drept la Universitatea din Budapesta, cu teza „Despre apărarea îndreptățită”.
Dr. Corneliu Diaconovici desfăşoară o activitate culturală intensă. Şi-a cucerit merite nepieritoare în organizarea ASTREI de la Sibiu, a bibliotecii şi muzeului acesteia, dar şi a instituţiilor bancare şi a vieţii economnice din Transilvania, fiind o personalitate complexă, un bun economist și finanțist. De altfel, a fost director adjunct al Băncii „Albina” din Sibiu, secretar al Conferințelor Băncilor Românești din Transilvania, inițiator și ctitor al Asociației Băncilor Românești din Ardeal.
Editând mai mult de un deceniu revista “Romänische Revue”(1885 – 1895), Corneliu Diaconovici a prezentat spaţiului European de limbă germană valorile culturii şi literaturii române. În 1895 a fost numit director al revistei„Transilvani” din Sibiu, revistă oficială a Asociației ASTRA. În această perioadă, Asociația i-a încredințat și realizarea – coordonarea și redactarea – „Enciclopediei Române”, prima enciclopedie românească.
Este o mare realizare editarea “Enciclopediei Române”, prima de acest fel în istoria noastră, apărută în trei volume între anii 1898 – 1904 (Sibiu, editura și tipografia lui W. Krafft). Pentru realizarea acesteia a depus o muncă titanică, principala dificultate constituind-o gestionarea numărului mare de colaboratori. Au colaborat savanți, scriitori, clerici, militari, cadre didactice, literati, diplomați etc.
În anul 1907 a întemeiat în România Banca „Solidaritatea” și „Muntele de pietate”, iar în 1910, Banca „Carpați”. În urma acestor activități bancare, s-a stabilit definitiv la București, păstrând însă legătura cu ASTRA.
În 1918, după înfăptuirea Marii Uniri, Corneliu Diaconovici s-a întors la Reșița, fiind bolnav și sărac, în urma crizei puternice prin care trecuse sistemul bancar. În ultimii ani de viață a lucrat ca secretar general la Uzinele și Domeniile Reșița.
Pentru munca depusă pe teren cultural, economic, politic a fost decorat: în 1906 cu Medalia de Aur “Benemerenti” cl. I ca o răsplată pentru munca literară depusă la editarea revistei “Romanische Revue”; Coroana României pentru editarea Enciclopediei Române; Medalia de Aur cl. I pentru organizarea băncilor româneşti din Ungaria.
În anul 2002 Consiliul Local al Oraşului Bocşa îi acordă, postmortem, Titlul de Cetăţean de Onoare, iar în anul 2004, la iniţiativa Bibliotecii Orăşeneşti “Tata Oancea”, este amplasată o placă comemorativă pe faţada casei în care s-a născut Dr. Corneliu Diaconovici.
Referinţe: „Romänische Revue”: studiu monografic și antologie de Walter Engel.- Timișoara: Facla, 1978; Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa: Timpul, 1997; Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin/ Victoria I. Bitte… Reşiţa: Timpul, 1998; Un enciclopedist român aproape uitat: Dr. Corneliu Diaconovici. Reşiţa: Timpul, 1998; Istorie şi artă bisericească/ Jurma Gheorghe şi Vasile Petrica. Reşiţa: Timpul, 2000; Dicționarul presei literare românești (1790 – 2000)/ I. Hangiu. Ed. a III-a.- București: Institutul Cultural Român, 2004; Dicționar al Scriitorilor din Banat.- Timișoara: Editura Universității de Vest, 2005; Oameni și locuri din Bocșa/ Iosif Cireșan Loga, Tiberiu Popovici.- Reșița: TIM, 2005; Dr. Corneliu Diaconovici (1859-1923) – enciclopedist şi ambasador al culturii române/ Vasile Petrica. Reşiţa: TIM, 2009; Cărăşeni de neuitat I/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2009; Cărăşeni de neuitat VIII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2010; Cărăşeni de neuitat XI/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2011; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara: Mirton, 2011; revista Bocşa culturală. ; Gheorghe Jurma. Bocşa în Enciclopedia lui Diaconovici în: Bocşa culturală. Anul XIII. Nr. 4(79)/ 2012; Scrieri. 3. Istoria presei române din Banat/ dr. Aurel Cosma.- Timișoara: David Press Print, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Cărăşeni de neuitat XXIX/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2016; Cărăşeni de neuitat XXX/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2016; Reșița literară/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2016; Panorama presei din Caraș-Severin/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2018; Cărăşeni de neuitat XLI/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2020; Enciclopedia Banatului. Vol. II: Istoriografia.- București: Editura Academiei Române; Timișoara: David Press Print, 2020.
https://cultura.sibiu.ro/personalitati/details/diaconovici_cornel
https://bibliotecapublicadrept.wordpress.com/2019/02/19/160-de-ani-de-la-nasterea-lui-corneliu-diaconovici-18-02-1859-17-08-1923/

„În decursul activității mele de până acum m-am ghidat după experiența reșițeană de a acorda meseriei un loc privilegiat, ce l-am urmat cu seriozitate și perseverență. Asemeni unui experiment alchimic, am presărat în meserie un dram de poezie, ca să schimbe totul în artă. Rămâne o întrebare, dacă am izbutit…
Ca un pescuitor de perle m-am scufundat mereu, dar am ieșit la suprafață de cele mai multe ori cu un pumn de nisip!
Am plecat de acasă la 18 ani, am studiat și mi-am găsit rostul la București, dar parcă în acest lung răstimp am stat mereu cu picioarele desculțe în Bârzava, înconjurat de Dealul Crucii, Dealul Golului și Driglovăţ…
Mai am un reazim: casa din Colonia Oltului nr. 6, unde m-am născut, am copilărit și care apare mereu în visele mele.
După plecarea părinților mei în lunga lor călătorie fără întoarcere, mi-au rămas mai departe Bârzava și dealurile din jur, dar și un larg cerc de prieteni care mă iubesc și mă ocrotesc, și datorită dumnealor sunt azi aici prezent.
Sunt adânc emoționat, onorat peste măsură de acordarea acestei înalte distincții pe care o înserez ca o nestemată în palmaresul meu și pentru care vă mulțumesc din inimă!”
Cu aceste cuvinte simple și totuși pline de sens, artistul plastic de renume internațional Ion Stendl a mulțumit Consiliului Județean Caraș-Severin la data de 19 noiembrie 2008 pentru înalta onoare care i-a fost dată, de a fi numit Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin.
Pentru noi, reșițenii și locuitorii Banatului Montan deopotrivă, Ion (Hans) Stendl înseamnă foarte mult. Născut pe meleagurile Reșiței în data de 18 februarie 1939, a urmat între anii 1945 și 1956 Școala elementară și Liceul Mixt la Reșița, după care, între anii 1957 – 1963, a studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Arte Decorative, secția Pictură Monumentală, cu profesorii Ion Popescu-Negreni, Ștefan Constantinescu și Gheorghe Popescu. În anul 1962 s-a căsătorit cu Teodora Moisescu, colegă de studii, de asemenea un nume de referință în arta plastică românească contemporană. Cu imense regrete, după 60 de ani de căsnicie, Teodora Moisescu-Stendl a părăsit această lume anul acesta, în data de 24 ianuarie. Uniunea Artiștilor Profesioniști din România a făcut referire despre ea în anunțul decesului, ca fiind „una dintre doamnele artei contemporane românești”.
În anul 1963, după absolvirea studiilor, Ion Stendl a fost repartizat preparator la Catedra de Pictură Monumentală, în anul 1966 a devenit asistent, iar în 1973 lector. Avansarea ulterioară i-a fost oprită, nefiind membru P.C.R. Reparator, în anul 1990, a fost numit profesor la catedra de Artă Murală, activând ca profesor până ieșirea la pensie. În anul 2002 a susținut o teză de doctorat în Arte Vizuale la Universitatea Națională de Arte din București, cu tema „Desenul – estetica, suporturi, materiale”.
Expoziții personale în țară purtând numele de Ion Stendl au fost nenumărate, dar o evidențiem aici numai pe prima: 1966, București, Sala „Kalinderu”. A participat, de asemenea, la numeroase expoziții internaționale, precum : 1967 – Tokyo; 1967, 1975, 1977, 1979, 1981 – Ljubljana; 1968, 1970 – Buenos Aires; 1968, 1972, 1978 – Geneva; 1969 – Paris; 1969, între 1970 și 1981 – Barcelona; 1970, 1977, 1979 – Viena; 1970, 1972 – Banska-Bistrica; 1970, 1972, 1974, 1978 – Cracovia; 1972 – Bruxelles; 1972 – Veneția; 1972, 1976, 1978 – Frechen; 1972 – Noto; 1973 – Milano; 1974, 1978 – Erfurt; 1974, 1976, 1978, 1980 – Rijeka; 1977 – New York; 1978 – Friedrikstad; 1978 – Wroclaw; 1979, 1980 – Kyoto; 1979 – Tuzla; 1980 – Berlin; 1981 – Baden-Baden; 1982 – Bilbao; 1982 – Mulhouse; 1982 – Sofia; 1982 – Grenchen; 1983 – Biella; 1984 – Chicago; 1985 – Lahti; 1985 – Varna; 1988 – Ankara; 1989 – Grenoble; 1990 – Mirabel; 1990 – Darmstadt, Mathildenhöhe; 1993 – Amersfoort; 1993 – Budapesta; 1998 – Leipzig; 2009 – Ulm; 2009 – Beratzhausen; 2014 – München.
Alte participări, la expoziții de grup, au fost: 1976 – Paris; 1983 – Sofia; 1984 – Viena, Athena și Mannheim; 1990 – Namur; 1991 – Wageningen; 1993, 1999 – Nürnberg; 1993, 1994, 1995 – Beratzhausen, Zehentstadel; 1994 – București – Bonn; 1995 – Timișoara, Budapesta și München; 1995 – Nijmegen; 1997 – București; 1997 – Nürnberg; 1998 – Amstelveel; 2004 – București și Cluj Napoca; 2010 și 2019 – București.
Din 1963 participă la aproape toate manifestările expoziționale naționale, precum și la numeroase expoziții de artă românească în străinătate.
Și iată o parte dintre premiile primite: 1969 – Paris, Premiul Bienalei de tineret; 1970 – Cracovia, Medalie la cea de a 3-a Bienală; 1970 – Banska-Bistrica, Mențiune de onoare; 1972 – Noto, Premiul II ex aequo al Bienalei de artă; 1974 – Barcelona, Mențiunea a 3-a la concursul Joan Miró; 1977 – Viena, Premiu al Bienalei; 1983 – București, Premiul revistei „Arta“; 1984 – București, Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române; 1984 – Chicago, Placheta de aur la Expoziția internațională de afiș de film; 1995 – București, Premiul special al Uniunii Artiștilor Plastici; 2000 – București, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer; 2013 – Medalia de merit a Ordinul de Merit al Republicii Federale a Germaniei, în urma un decret semnat de președintele Germaniei de la acea vreme, Joachim Gauck.
Germanii din Banatul Montan i-au conferit cea mai înaltă distincție pe care o acordă anual, Premiul „Alexander Tietz” pentru merite deosebite, în data de 17 noiembrie 2012.
Până în prezent au apărut următoarele cărți și albume semnate Ion Stendl: „Teodora și Ion Stendl”, album, Editura „Institutul Cultural Român” București, 2004; Ion Stendl: „Desenul – estetica, suporturi, materiale”, Editura „Semne” București, 2004; Ion Stendl: Desene = Zeichnungen. Editura „Banatul Montan” Reșița, 2006, carte-album editată de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Acest volum, apărut la Reșița, în orașul său natal, a fost o lucrare de excepție. Nu numai dorința de a edita un album de calitate superioară a stat la baza acestei apariții, ci și dorința de a cinsti pe cel căruia i-a fost acordată, în ziua de 27 noiembrie 1998, într-un cadru festiv, la reședința Ambasadei Republicii Austria din București, Diploma de Membru de Onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, pe cel căruia i-a fost decernat, tot într-un cadru festiv, la Casa Municipală din reședința județului Caraș-Severin, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița, cu prilejul Zilelor Reșiței, în anul 2000, și nu în ultimul rând, pe cel care a rămas credincios „Heimat”-ului / ținutului său natal, prof. univ. dr. Ion (Hans) Stendl. În anul 2012 a apărut cartea de interviuri „Ion Stendl în dialog cu Titus Crișciu”, publicată la Editura „TIM” Reșița, care exemplifică și întărește această legătură cu Reșița.
Personal i-am cunoscut foarte bine pe ambii săi părinți, Hans și Emilia Stendl-Loidl. Dânșii au fost membri fideli ai Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, încă de la începuturi, din 1987. Prin intermediul lor, Ion Stendl a conceput pentru Asociație stema, prezentată în luna mai a anului 1990.
Îmi amintirea deportării în fosta Uniune Sovietică a tatălui său, Ion Stendl, a conceput în perioada 1993 – 1994, Monumentul dedicat victimelor deportării germanilor în fosta Uniunea Sovietică, monument dezvelit oficial la 14 octombrie 1995 la Reșița, în Parcul „Episcop martir Valeriu Traian Frențiu”, fost „Cărășana”.
Ion Stendl i-a rămas fidel „Heimat“-ului său și printr-o donație considerabilă de opere de artă din diferite etape ale creației pentru Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, cu prilejul inaugurării acesteia în octombrie 2004, iar la 27 aprilie 2007, în cadrul Muzeului Banatului Montan din Reșița, a deschis, împreună cu soția sa Teodora Stendl-Moisescu, o expoziție permanentă „Stendl”, cu cele mai reprezentative lucrări ale lor, donate acestei instituții județene.
Acum, la ceas aniversar, când Ion (Hans) Stendl își serbează a 84-a aniversare, îi dorim multă sănătate, împliniri artistice și tradiționalul „La mulți ani!”.

20 februarie 2023, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ziua Națională Constantin Brâncuși (19 februarie). Conferențiază dr. Ionel Bota (Oravița).

„Ziua Internațională a Limbii Materne: 21 februarie 2023“. Invitată: dr. Liubița Raichici, poetă și traducătoare.

Incursiuni muzicale cu prof. George Gassenheimer, Liceul de Arte „Sabin Păuța“ Reșița.