OMUL DE LÂNGĂ NOI

Patima șofatului și pedalarea propriei biciclete

Nicolae JURCĂ

După sfârșitul carierei de fotbalist la „Corvinul” Hunedoara, pe Nicolae JURCĂ îl vedem mereu prin orașul de pe Cerna sau pe străzile cartierului Buituri, la volanul autoturismului propriu sau pedalând, cu zâmbetu-i cunoscut, o elegantă bicicletă.

Mereu dezinvolt, prietenos sau pus pe glume, privind retrospectiv, ni-l imaginăm cu ani în urmă, cum era admirat ca un adevărat „stâlpul de beton” al liniei de apărare a „Corvinului”, mereu atent la minge și adversar, cu verticalitate și eficiență.

Motivat de un „gabarit” demn de un fotbalist, era adeptul unui joc bărbătesc, sigur pe el și bine înfipt pe picioare, remarcându-se de fiecare dată în victoriile alb-albaștrilor pe care îi reprezenta cu cinste pe „dreptunghiul  verde” unde gestiona judicios jocul din fața propriei porți.

S-a dovedit astfel un jucător serios, ambițios și mereu dornic de performanță.

Acum la vremea odihnei binemeritată, printre altele, are patima șofatului și plimbarea cu bicicleta. Își oferă o plăcere în a-și răsfăța timpul liber, amintindu-și că fotbalul a fost pentru el un liant care  l-a făcut cunoscut, apreciat și puternic sufletește.

Despre Nicolae JURCĂ și astăzi se mai aud vorbe frumoase, laudative, de admirație.

Pentru prestările sale pe teren, iubitorii fotbalului hunedorean îi respectă calitățile sportive și morale.

Recent, în grabă, i-am solicitat un scurt interviu.

– Ce mai faci, dle Jurcă?

– După ce am ieșit la pensie, în anul 2000, am continuat activitățile la F. C. „Corvinul”. Am format două grupe de copii, una pentru Mini Fotbal patronată de Ovidiu Crișan.

–  Cum vă apreciați activitatea dvs. ca fost fotbalist?

– Am fost și sunt mulțumit până unde am ajuns. Dar am avut probleme cu accidentările.

– Despre o amintire de neuitat din viața dvs. sportivă, ce ne puteți zice?

– Clipe foarte fericite am avut în 1976 când am promovat cu „Corvinul” în divizia A. La fel de fericit am fost în 1990 (1 mai), când am câștigat campionatul de juniori la „Centre Olimpice”. Am jucat pe stadionul „23 August” în deschidere la meciul din Cupa României: Dinamo – Steaua, scor  6 – 3.

– Cât despre o neîmplinire, vă amintiți?

– Da, neîmpliniri am avut: prea multe accidentări.

– Ce a însemnat pentru dvs. echipa „Corvinul” Hunedoara?

– După familia ce am format-o la Hunedoara, pot spune din suflet că echipa „Corvinul” a fost a doua familie a mea.

– Numiți câțiva colegi de echipă de care vă amintiți cu plăcere.

– Aș începe cu Remus Vlad, Mircea Pătrașcu, Bucur, Doancă, Dumitriu IV, Gălan, Georgescu.

– Ce transmiteți foștilor suporteri, celor care v-au încurajat în jocurile când erați pe teren în „11-le” Corvinului?

– Anul Nou cu bucurii și să fim mai buni.

– Mulțumiri deosebite, cui adresați?

– Gânduri bune și mulțumiri pentru M. Dăscălescu, Bogdan Andone, dlui Rus și nu în ultimul rând, lui Gigi Naghi.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Programul pentru anul 2023 al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița*              

  1. 78 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică și 73 de ani de la întoarcerea ultimilor deportați: manifestări comemorative în mai multe localități din județ, desfășurate în perioada 26 – 30 ianuarie 2023;
  2. Manifestări de fășang, 30 ianuarie – 21 februarie 2023;
  3. „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii“ (manifestare ecumenică dedicată sărbătorii Paștelui, ediția a XVI-a), 30 martie 2023;
  4. Simpozionul internațional „Minoritatea germană în sud-estul și estul european: Împreună pentru Casa Europei“, ediția a V-a, 28 – 30 aprilie 2023;
  5. „Zilele Literaturii Germane la Reșița” (ediția a XXXIII-a), 4 – 7 mai 2023;
  6. „Primăvara culturală germană la Reșița” (ediția aXXI-a), mai 2023; 
  7. „Cinste ție, copilărie!“ (ediția a XV-a), 25 mai – 7 iunie 2023;
  8. 250 de ani de la colonizarea Steierdorf-ului și 150 de ani de la ridicarea Bisericii Romano-Catolice „Preasfânta Treime“ din Steierdorf, 4 iunie 2023;
  9. 72 de ani de la începutul deportării bănățenilor în Bărăgan: manifestări comemorative în Banatul Montan, desfășurate în iunie 2023;
  10. „Iunie – luna expozițiilor” (ediția a XVI-a), iunie 2023;
  11. Pelerinaj la Biserica romano-catolică „Maria Stâncii” din Ciclova Montană, cu prilejul împlinirii a 296 de ani de la recunoașterea oficială ca loc de pelerinaj și a 246 de ani de la ridicarea actualei biserici de pelerinaj, 2 iulie 2023;
  12. Pelerinaj la Basilica Minor romano-catolică „Maica Harurilor” din Radna / Lipova, cu prilejul Pelerinajului anual al germanilor, 2 august 2023;
  13. „Gărâna în septembrie” (ediția a XXV-a), 16 – 17 septembrie 2023;
  14. Expoziția de filatelie interjudețeană cu participare internațională „Etnic 2023 / Un panou”, ediția a VIII-a,6 – 8 octombrie 2023;
  15. „Decada Culturii Germane în Banatul Montan” (ediția a XXXIII-a), octombrie 2023, cu cea de-a XXX-a ediție a Sărbătorii „Heimat”-ului germanilor din Banatul Montan la Steierdorf, în 15 octombrie 2023;
  16. Cea de-a 20-a Întâlnire a formațiilor muzicale și a corurilor germane în Banatul Montan, 14 octombrie 2023;
  17. Proiectul „Mai multe lumânări în cimitirele noastre“ (ediția a XVI-a), 1 – 2 noiembrie 2023;
  18. 36 de ani de activitate a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița (19 noiembrie 2023) și manifestarea „Toamna culturală germană la Reșița“ (ediția a XXI-a), noiembrie 2023;
  19. 125 ani de la naștere și 45 de ani de la trecerea în eternitate, Alexander Tietz (*9.01.1898 – †10.06.1978): pe tot parcursul anului 2023;
  20. Derularea unor evenimente dedicate proiectului „1903 – 2023: Sistemul hidroenergetic Reșița – Semenic – 120“: pe tot parcursul anului 2023;
  21. Organizarea de evenimente în parteneriat în cadrul Programului „Timișoara: Capitala Europeană a Culturii, 2023”: pe tot parcursul anului 2023.

În cursul anului 2023, revista în limba germană „Echo der Vortragsreihe = Ecoul Asociației” va apărea trimestrial, cu câte un număr dublu: martie, iunie, septembrie și decembrie.

Pe lângă manifestările mai înainte evidențiate, se vor organiza multe alte manifestări distincte sau făcând parte din proiectele curente anuale sau multianuale, multe dintre ele fiind cu participări naționale și internaționale. Despre toate acestea, puse sub semnul limbii, culturii, spiritualității si civilizației germane sau sub semnul culturii Banatului Montan în general, se vor oferi informații la momentul respectiv.

Erwin Josef Ţigla

* Datorită unor motive întemeiate, pot surveni modificări de-a lungul anului.