Gânduri la sfârșit de an 2022

Anul 2022 a însemnat pentru mine, după primii doi ani de pandemie, 2020 – 2021, un al treilea an în care CULTURA ÎN PANDEMIE, CULTURA ÎN TRANSFORMARE, CULTURA este cea INVINGĂTOARE!
Chiar dacă nu visam până în martie 2020 că vom trăi aceste vremuri, astăzi, aducându-ne aminte și de războiul din apropierea granițelor țării, Dumnezeu ne-a arătat, nouă, celor care trăim în acest nou secol al transformărilor, că suntem atât de mici și firavi, vulnerabili la o simplă adiere de vânt… Dar, ca un Dumnezeu bun care este, ne-a dat puterea ca, privind la greșelile noastre din trecut, să mergem mai departe, împreună cu EL!
Și am mers mai departe, noi cei activi în cultura locului, crezând și sperând în El și în ceea ce ne unește: limba, spiritualitatea, cultura și spațiul în care trăim! Și împreună am răzbit, am ieșit învingători!
Anul 2022, anul jubileelor reșițene „150 de ani de la fabricarea pe teritoriul actual al României a primei locomotive cu abur / 100 de ani de la construirea Fabricii de locomotive / 50 de ani de la inaugurarea la 29 aprilie 1972 a Muzeului de locomotive în aer liber”, a fost în parte un an al solidarității și comuniunii! Iar acesta nou care va veni, 2023, cel în care vom sărbători împlinirea celor 120 de ani de la inaugurarea sistemului hidroenergetic Reșița – Secu – Văliug – Semenic, să fie acel an în care suntem chemați să fim împreună, să mergem mai departe, datori fiind trecutului nostru comun, generațiilor de dinaintea noastră, fiecare făuritoare de speranțe la timpul său! Și să nu uităm de personalitățile noastre jubiliare în anul 2023: 100 de ani de la trecerea în eternitate dr. Corneliu Diaconovici (18.02.1859, Bocșa – †17.08.1923, Reșița), 125 de ani de la nașterea lui Alexander Tietz (9.01.1898, Reșița – †10.06.1978, Reșița) și 100 de ani de la nașterea lui Constantin Lucaci (*7.07.1923, Bocșa – †20.07.2014, București).
Prin El – Bunul Păstor -, cu El vom merge și în anul 2023 mai departe și vom învinge, trăind în speranță și dragoste față de adevăr și frumos!

Erwin Josef Țigla

GABRIELA ȘERBAN: Târgul de Crăciun de la Bocșa, prilej de bucurie și distracție!

Ce-a de-a II-a ediție a Târgului de Crăciun de la Bocșa  s-a derulat în perioada 20 – 23 decembrie 2022 și s-a dovedit a fi un bun prilej pentru bucuria și încântarea celor care au fost cuprinși de spiritul Crăciunului și de magia sărbătorilor de iarnă.

Și de această dată, organizatorii  – Primăria Orașului Bocșa, Consiliul Local, Casa Orășenească de Cultură, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, primarul orașului Bocșa, dr. Mirel Patriciu Pascu, – cu sprijinul excepțional al SPG Bocșa și al dnei. Anca Pascu – s-au străduit să  ofere bocșenilor clipe de relaxare și bucurie, iar programul oferit să fie pe gustul diferiților participanți.

Astfel că, în deschiderea Târgului de Crăciun de la Bocșa, a fost invitată o tânără interpretă, în vogă la ora actuală, îndrăgita ANDIA, aceasta reușind să adune o mare de oameni, mai ales tineri, care au cântat și au dansat împreună cu solista, pe tot parcursul concertului!

Seara de marți, 20 decembrie 2022, a continuat cu DJ cunoscuți și recunoscuți în lumea muzicală, precum DJ Victor Stan și DJ Allia.

Mulțimea de participanți la eveniment s-a putut răsfăța cu parfumate pahare de  vin fiert sau ceai, cu produse tradiționale oferite de producători recunoscuți ai zonei, au putut admira și achiziționa ornamente handmade de sezon sau lucrări de artă ale cunoscutului pictor bocșean Nik Potocean, prezent la eveniment.

Unele dintre căsuțele de Crăciun au pus la dispoziție aranjamente decorative în scop caritabil: de exemplu, în căsuța elevilor de la Liceul Teoretic „Tata Oancea” s-augăsit ornamente lucrate chiar de ei, iar banii obținuți din vânzarea acestora s-au dus către familii nevoiașe. Un alt exemplu este cel al căsuței Primăriei Orașului Bocșa în care, oameni inimoși au adus spre vânzare obiecte decorative  cu scopul de a aduna bani pentru sprijinirea colegei noastre Gabriela, care se confruntă cu grave probleme de sănătate.

De asemenea, pentru cei mai mici dintre participanți a fost amenajat un parc de distracții care, în ciuda frigului, a fost asaltat de copilași însoțiți de părinți și bunici.

Punctul de atracție l-a constituit Căsuța lui Moș Crăciun, în care Moșul i-a primit cu dulciuri pe toți cei care l-au vizitat, fie pentru o fotografie, fie pentru a-l colinda.

Următoarele seri ale Târgului de Crăciun au adus în prim-plan colindul sfânt și bun transmis de copiii și tinerii Bocșei, de diferite culte și naționalități. Vestea Nașterii Domnului a fost transmisă cu bucurie și însuflețire de peste 500 de colindători, în mai multe limbi, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ de pe raza orașului Bocșa, reprezentanțiai Bisericilor de diferite confesiuni, ai Centrelor Catehetice și ai unor grupări creștine. Au fost momente de veritabilă înălțare spirituală oferite, cu generozitate, de membri – tineri și vârstnici – ai  comunității noastre!

Tot în cadrul Târgului de Crăciun de la Bocșa au fost prezentate spectacole artistice pentru copii cu sprijinul Teatrului de Vest Reșița, manager Florin Ionescu și al Teatrului DA Reșița, manager Dan Mirea. La invitația primarului Mirel Patriciu Pascu, cei doi fii ai Bocșei au fost „acasă” pentru Târgul de Crăciun, și Florin Ionescu și Dan Mirea (Szüsz) fiind bocșeni, iar unul dintre scopurile acestui eveniment a fost cel de a readuce acasă, la ceas de sărbătoare, fiii locului!

Un proiect inedit încadrat în acest eveniment al Târgului de Crăciun de la Bocșa a fost Concursul „Cel mai frumos brad”, ed. I, un concurs care s-a adresat instituțiilor școlare de pe raza orașului și la care au participat șase instituții de învățământ, cu 10 brazi: Liceul Teoretic „Tata Oancea” (3 brazi), Liceul Teologic Baptist, Liceul Tehnologic „Constantin Lucaci”, C.S.E.I. Christiana, Școala Gimnazială nr. 1(3 brazi) și Școala Gimnazială nr. 2.

În urma votului pe pagina „Cel mai frumos brad al Târgului de Crăciun de la Bocșa https://www.facebook.com/profile.php?id=100087606833163”, cu 1900 de voturi a câștigat C.S.E.I. Christiana, premiul constând într-o Diplomă de premiant, o carte și un plic cu suma de 500 lei; ceilalți brazi înscriși în concurs au primit din partea organizatorilor câte o Diplomă de participare, o carte și câte un plic cu suma de 300 lei fiecare.

Concursul s-a dovedit a fi o provocare frumoasă și o competiție tratată cu seriozitate, fiecare brad având o poveste, realizarea acestora dovedind, nu doar creativitate, ci și studiu și meticulozitate.

Cea din urmă seară a Târgului de Crăciun de la Bocșa, ed. a II-a, 2022 a adus pe scenă excepționalul colind interpretat de poetul și cantautorul George Popovici, iar fiecare seară a Târgului de Crăciun s-a încheiat cu muzică mixată de DJ importanți și recunoscuți în lumea muzicală: DJ Gabriel Todașcă și Grațian M. Denis, DJ Ist și DJ Alli, DJ Mocco, DJ Allia și DJ Victor Stan. Fiecare dintre aceștia, de la pupitru, au oferit seri minunate, încântând prin muzică de calitate și valoroase cunoștințe tehnice și muzicale, ținând publicul în priză  până aproape de miezul nopții.

Și în acest an, grație echipei de la SPG Bocșa,  Insula „Paradis” arată ca desprinsă din poveste, iar în perioada Târgului de Crăciun, s-a transformat într-un frumos orășel al lui Moș Crăciun. Luminițe, ornamente, vată de zahăr, acadele, brad și ghirlande luminoase, toate acestea au constituit un loc desprins din  povestea celei mai frumoase perioade din an!

         Sărbători fericite, tuturor! La mulți ani!

EROII NU MOR NICIODATĂ EROII REVOLUȚIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 TRĂIESC ÎN SUFLETELE NOASTRE

Au trecut 33 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, a fost un an însângerat, un an care a schimbat soarta poporului român. Mulți dintre noi au privit la televizor, alții au avut curajul să iasă în stradă și să strige: Jos, Ceaușescu! Sau: Libertate! Indiferent de locul în care ne-au prins acele zile ale revoluției cred că pentru fiecare român care a trăit în epoca lui Ceaușescu, acele zile au rămas întipărite în minte, fuga familiei Ceaușescu fiind o zi de sărbătoare, o sărbătoare a libertății.
Foarte mulți lugojeni au ieșit în stradă cu pieptul gol și inima deschisă, cu mult curaj și speranța de mai bine, din păcate trei dintre ei au fost uciși, Dumnezeu să-i odihnească în pace pe Valentin Rosada, Norbert Pongracz și Daniel Brocea.
Lugojul a fost al doilea oraș care s-a scăpat de comunism, Lugojul este un oraș martir, iar acest lucru nu trebuie uitat niciodată.
În ziua de 20 Decembrie a acestui an, am participat la slujba de pomenire a eroilor revoluției din 1989, slujbă ce a avut loc la Biserica „Învierea Domnului”, ora 9, după care toți participanții s-au adunat la Ceasul Electric de unde au pornit în marș pe același traseu pe care au pășit și manifestanții din Decembrie 1989, a fost impresionant momentul, a fost impresionant mai ales când au depus coroane din flori la mormintele celor trei lugojeni, eroii noștri care au crezut într-un destin mai bun, într-o țară mai frumoasă și mai prosperă, au crezut în LIBERTATE!!! Manifestările comemorative au fost organizate de către Asociația 16-21 Decembrie 1989 și Asociația Luptătorilor, Participanților și Arestaților în Revoluție (ALPAR)- Lugoj 20 Decembrie 1989 în parteneriat cu Federația Națională Loja de Onoare a Revoluționarilor din Decembrie 1989.
I-am privit pe tinerii curajoși ce au purtat steagul țării mele, au trecut peste ei 33 de ani, însă tot tineri și frumoși au rămas, puțini triști, însă bucuroși și mândri că au putut face ceva, curajul nebun și poate un pic de inocență au schimbat soarta unui popor, ei sunt unii dintre cei care ne-au scăpat de dictatură, ei sunt cei care ne-au adus libertatea, ochii lor încă mai aveau acea strălucire, acea bucurie, sufletul lor purta haina amintirii noastre, erau în fața mea și cred că pentru câteva secunde am auzit oftaturile lacrimilor pierdute pe covorașul din biserică.
Cinste lor, cinste eroilor! Cinste revoluționarilor!
Am aprins lumânări, o liniște deplină ne cuprindea ca o haină groasă și roasă de timp…au trecut 33 de ani de când am crezut în ceva, am crezut în noi, sufletele eroilor plecate de pe scena vieții se rostogolesc în morminte, printre nori, se zbat sub aripa unui destin, sufletele acelea nevinovate, tinere, bătrâne, stau cu ochii lipiți de pământ și se întreabă: Cum e posibil ca după 33 de ani românii să tot fluture steagul țării și să strige: Libertate, jos guvernul, hoții, nu mai vrem să fim săraci, ba mai mult, astăzi strigăm: Nu ne vindem țara! Astăzi suntem parcă mai săraci și mai puțini, pământul, bogățiile țării au fost vândute pe nimic, tinerii pleacă în străinătate, din păcate e tot mai trist, politicienii de carton dau vina tot pe popor pentru eșecurile lor, dau vina pe acest popor care l-a dat jos pe Ceaușescu, cu mâinile goale și curaj, cu strigătul durerii ce-l purta de ani și ani în toată ființa lui.
Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din țară….
„Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni…”
Ce cântec trist!!!
Cine a tras în noi? O întrebare care s-a născut fără răspuns!
Din Timișoara, în toată țara…
După 33 de ani unde suntem?
Din păcate, suntem într-o fundătură, într-o lume care ține piept cotropitorilor- politicienilor, ținem piept guvernelor care ne dezbracă și ne terfelește sufletul. Întrebarea care persistă pe buzele românilor este: Ce putem face? E din ce în ce mai trist…
Eroii revoluției și-au dus la capăt misiunea, că au fost și mâini invizibile care au pus umărul…tot ce se poate, acum am rămas noi, ce trebuie să facem pentru a da strălucire acestui popor?
Încă mai sunt români care iubesc România, încă mai sunt eroi, încă mai sunt oameni care nu și-au pierdut demnitatea, onoarea, cinstea, onestitatea.
În fiecare din noi există o revoluție, cu viața, cu sentimentele și cu trăirile avute, cu trecutul mut sau prezentul vorbitor, însă amintirile din Decembrie 1989 trebuie să le păstrăm la loc de cinste în cutiuța existenței noastre, din când în când să punem trandafiri pentru sângele vărsat.
Este foarte important să se vorbească mai mult în școli despre -Eroii poporului român- altfel cum am putea să facem ca speranța de mai bine să renască?
În dimineața lui 20 Decembrie, stând față în față cu minunații români lugojeni revoluționari am simțit că nu e totul pierdut, chiar dacă au trecut, oameni buni, 33 de ani de la Revoluția din 1989, chiar dacă România este văzută ca o țară de mâna a doua de către cei care tocmai ne jefuiesc, chiar dacă ne pleacă elitele din țară, chiar dacă…haideți să nu uităm că nu poporul ci politica a distrus țara, valorile ei, idealurile românilor, haideți să nu uităm că au fost odată marii noștri: Mihai Viteazul, Ștefan Cel Mare, Avram Iancu, Constantin Brâncoveanu, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși, Arsenie Boca…și mulți, mulți care au trăit pentru idealurile poporului român, au crezut în înțelepciunea acestui popor și au murit pentru el.
Să nu ne pierdem niciodată încrederea, nădejdea, curajul, suntem creștini și Dumnezeu este mereu cu noi, în ființa noastră, în tradiția și în cultura noastră, suntem un popor care a supraviețuit vremurilor, sângele nostru are culoarea puterii, de aceea spun din toată ființa mea: Cred în Dumnezeu, cred în oamenii acestei țări si cred în viitorul României!
Cinste lor, cinste lor, cinste eroilor!!!
Respect, revoluționarilor!

Maria ROGOBETE Lugoj 27.12.2022 MEMBRU UZPR

UN STROP DE BUCURIE

Grupul vocal ,,Lira” parte a Corului misionar din Timișoara, în aceste zile premergătoare sărbătorilor de sfârșit de an, străbate orașul de-alungul și de-a latul și bate pe la uși și porți, a diverselor instituții, școli, case de copii , cămine de bătrâni, cu credință în Dumnezeu, pentru a vesti semenilor aflați în suferință și nevoi despre Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel i-am întâlinit recent pe holurile Spitalului județean din Timișoara, zgribuliți de frig dar bucuroși că din magia colindelor tradiționale pot transmite în sufletele celor pentru care spitalul și nu numai, este un spațiu al luptei pentru viață, un strop de bucurie și gânduri luminate.
Doamna Camelia Condescu, coordonatoarea acestui Grup vocal, ne-a spus: Colindăm voluntar de mulți ani, facem această activitate cu mult suflet pentru semenii indifferent de starea socială ori alte opțiuni, conștienț că prin mesajul nostru de compasiune sinceră, liniște și pace firească le vom face trecerea peste încercările timpului mai ușoară și să-i asigurăm că nimeni nu este singur pe acest pâmânt! Subscriem cu toată prețuirea noastră, și le dorim tuturor, multă sănătate și ,,Sărbători fericite” anul 2023 să fie mai bun!

Dumitru BUȚOI/ UZPR Timiș

Profesor diriginte – educator și formator de oameni

A fi cadru didactic – după cum ne spunea Mariana Crăciun, profesor la Colegiul Național „Decebal” Deva – e mai mult decât o profesie, e o misiune prin care valorile unei societăți civilizate, educate, normate se prepetuează și se dezvoltă pentru o lume mai bună, superioară, după idealurile cele mai înalte pentru care se militează: binele, frumosul, adevărul.
Lumea a evoluat prin idei, prin dialectica aspirațiilor unor temerari care urmează calea timpului și la care fiecare contribuie în marea trecere. În acest proces evolutiv, dascălul are un rol esențial, prin însoțirea novicelui spre problematizare și spirit critic, spre cunoaștere și curiozitate, prin jocul didactic în care învățarea devine fundament al unei personalități capabile să-și găsească locul în lume, precum o albină în țesătura hexagonală a fagurelui.
Inspirat din modelul mistagogic din Antichitate, raportul profesor-elev se fundamentează în cadrul instituțional al sistemului de învățământ, reglementat prin norme și metodologii care profilează dascăli ce însoțesc educabilii într-un proces de formare a unor competențe care să le desăvârșească propria personalitate. Astfel, profesorul devine parte a acestui demers educațional, responsabil de formarea unui viitor cetățean care să ducă mai departe aspirațiile societății din care face parte. Indiferent de disciplina predată, cadrul didactic trebuie să se adapteze la dinamica societății, la noutățile lumii, raportându-se la particularitățile de vârstă ale elevilor și la nevoile personale.
Profilul cadrului didactic este dublat de cel al dirigintelui, care dincolo de pregătirea universitară, se pliază pe cerințele desemnate de curriculumul național pentru disciplina Consiliere și dezvoltare personală (gimnaziu), respectiv Consiliere și orientare (liceu). Curriculumul național este ansamblul conținuturilor activităților destinate procesului educațional ce integrează etape concepute pentru parcursul școlar al educabilului prin diverse experiențe de învățare, prin care se urmărește continuitatea și realizarea de competențe.
Dirigintele trece dincolo de bancă și de catalog; el devine îndrumător, consilier în orientare spre carieră, un partener de nădejde, un fin observator și psiholog în demersul didactic de identificarea stilurilor de învățare, a nevoilor personale și a idealurilor unui adolescent bine pregătit pentru provocările lumii contemporane. Din perspectiva lui Constantin Noica, profesorul adevărat trebuie să fie un întârzietor, cineva care te oprește în elanul de a te instala. De aceea, diversitatea activităților didactice, îndrumarea spre cunoaștere, plurivalența dascălilor și parcursul școlar devin provocări pentru elevi în căutarea locului și rolului lor în lume. Idealurile în orientarea școlară și în carieră capătă o dinamică nemaipomenită; nu de puține ori, elevii năzuiesc la cariere în anumite domenii, apoi conștientizează prin problematizare și diverse ipostazieri că sunt potriviți pentru alte profesii. În acest demers personal, elevul are cei mai sinceri parteneri: școala și familia.
Dirigintele urmărește activități multiple: întocmește planificarea activităților specifice clasei de elevi, propune teme, comunică în mod constant cu părinții și profesorii clasei, organizează și coordonează activitățile, monitorizează activitatea elevilor, colaborează cu psihologul școlar sau alți parteneri și informează optim.
Programa în baza căreia dirigintele își desfășoară activitatea se caracterizează prin continuitate și armonizare a competențelor urmărite din primii ani de școală, din ciclul gimnazial până în cel liceal, având temei realizarea profilului adolescentului conform recomandărilor europene. Dacă în clasele primare se urmăresc competențe generale ce rezidă în formarea unei imagini pozitive despre sine în raport cu ceilalți, în exprimarea adecvată a emoțiilor și autocontrol, precum și în formarea unor comportamente dezirabile, în gimnaziu, acestea sunt continuate prin adoptarea unei atitudine pozitive față de sine și un stil de viață sănătos, relaționarea armonioasă cu ceilalți în diverse contexte, reflectarea asupra motivației pentru învățare, luarea deciziilor pentru continuarea studiilor și pregătirea pentru carieră. Toate aceste se vor augmenta și prelungi în ciclul liceal, prin angajarea unor activități care să formeze adolescenților competenţe interpersonale, interculturale, sociale şi civice, competențe pentru a învăţa să înveţi, competenţe digitale (bazate pe deprinderi de utilizare a tehnologiei pentru gestionarea informaţiei şi comunicarea electronică) și competenţe antreprenoriale.
În tot acest demers, dirigintele facilitează și determină exprimarea atitudinii elevilor faţă de progresul personal, identificarea intereselor şi abilităților particulare, ilustrarea perspectivei pozitive față de sine și dezvoltarea coeziunii în grup, acesta fiind mereu un partener de nădejde, un suport motivațional al devenirii care contribuie evident prin vocația sa, prin tactul pedagogic și prin personalitatea sa la luarea deciziilor și valorificarea învățării pentru reușita personală și profesională a propriilor elevi.
Profesorul diriginte este un educator și un formator de oameni, parte integrantă a procesului educațional atât de important în parcursul fiecărui elev, care prin succesul personal ajută la progresul întregii societăți. Dirigintele rămâne un idealist care oferă elevilor încredere, ascultă pulsația aspirațiilor lor și îi sprijină în planificarea unui traseu educațional, la capătul căruia să fie capabili de alegeri bune, de adaptare la schimbare și de cutezanță la idei înalte.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Evenimentele din decembrie 1989,în centrul atenției activităților culturale la Reșița

În aceste zile ne aducem cu toții aminte de Revoluția din Decembrie 1989, la împlinirea a 33 de ani de la evenimentul care a schimbat istoria României. La 21 decembrie, se aprindea flacăra și la Reșița…
Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița organizează anul acesta două expoziții tematice: una filatelică și o expoziție de fotografii, „Monumente și plăci comemorative, dedicate Revoluției din Decembrie 1989, ridicate în Timișoara“, cu fotografii realizate de Nelu Florea (Reșița).
Manifestările expoziționale sunt realizate cu sprijinul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“ Caraș-Severin.
Arhitecta și artista plastică reșițeană Ioana Mihăiescu a realizat logo-ul evenimentelor culturale dedicate împlinirii celor 33 de ani de libertate.

Erwin Josef Ţigla

Prin colinde s-a simțit în suflet bucuria Crăciunului

Și în acest an, Marele Praznic al Crăciunului ne va umple inimile de bucurie prin soliile pe care le aduce, iar colindele străbune ne îmbracă sufletul în haină luminoasă, căci prin pruncul Iisus s-a născut soarele iubirii și al dreptății.
Pe acest fond în Biserica ortodoxă din Cinciș-Cerna s-a continuat implementarea proiectului „Trăim în Dumnezeu și El trăiește în noi” în organizarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (președinte Sorin Stanciu), Episcopia Devei și Hunedoarei (episcop Preasfințitul Părinte Nestor) și ziarul „Accent Media” (director Cornel Poenar – membru UZPR).
Astfel auditoriul prezent în număr mare a participat la un reușit moment cultural – religios de colinde care i-a făcut pe toți cei prezenți să simtă în suflet bucuria Marelui Praznic care surpă peretele urii și al vrajbei, zidind în fiecare dragostea și înfrățirea în duh și adevăr.
Au colindat prof. Ica Pop, Cristina Ramona Muzur și Mihaela Gabriela Cioran, fiecare primind Diploma de onoare „Drag de Dumnezeu” pentru promovarea prin cântec și trăire sufletească a învățăturii creștine, a Ortodoxiei, care este viața în Hristos, în Duh și Adevăr.
Părintele paroh a oferit cântărețelor cărți de rugăciuni, doamna Mihaela Gogu, buchete de flori, iar ec. Carmen Pușok, tradiționalul cozonac.
Ascultând colindele prezentate, după cum susținea Carmen Pușok, ne-am simțit lângă peștera sfântă din Betleem trăind în duhul iubirii lui Hristos, ieșirea din umbra morții duhovnicești și câștigarea echilibrului moral.
Acolo la porțile Betleemului s-a deschis în noaptea Crăciunului cea dintâi pagină a unui catehism de viață nouă. Am auzit parcă îngerii din albastrele înălțimi ale cerului rostind „Mărire întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
De consemnat este și mesajul trimis cu ocazia implementării acestui proiect cu genericul „Trăim în Dumnezeu și El trăiește în noi” de către dl Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România: Momentul religios creștin – ortodox „Trăim în Dumnezeu și El trăiește în noi” s-a constituit într-o activitate prin care s-a punctat faptul că din credința religioasă creștin ortodoxă curg virtuți morale și sociale, ea fiind reazimul și tăria vieții.
Acest moment a fost o sărbătoare a reculegerii și luminătoare a sufletului. Mulțumim părintelui Apietroaie Cosmin Gabriel pentru că a oferit prilejul ca acest proiect cultural – religios să fie implementat în biserica pe care o păstorește, iar cântărețelor, auditoriului prezent, sărbătorile Crăciunului să le dăruiască lumină, har și înțelepciune – Sărbători fericite! și La mulți ani!
Aceleași gânduri și mulțumiri pentru Episcopia Devei și Hunedoarei și ziarul „Accent Media”.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Foto: Nicolae Șișu, Oprica Andrei

Forumul publiciștilor bănățeni la Giarmata Vii

Sâmbătă, 17 decembrie în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din localitatea Giarmata Vii, s-au desfășurat lucrărilor Forumului Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat.

Lucrările au debutat cu o slujbă de Tedeum oficiată de către P. C. Părinți Vasile D. Suciu, Ioan Mermeze (parohia Giarmata Vii), Iliia Pavlovici Pătruț (parohia Mașloc), Valentin Bugariu (parohia Birda) și Marian Chirilă (parohia Sasca Montană).

Un cuvânt de bun venit a fost rostit de către părintele Vasile D. Suciu, parohul bisericii și redactor-șef al revistei ,,Vatră nouă”, prin care a întâmpinat ospeții și a vorbit de rolul binefăcător al presei sătești născută în tinda Bisericii și Școlii, cei doi piloni de bază  ai dezvoltării spirituale a satelor bănățene. În continuare a prezentat lăcașul de cult, ridicat cu mari sacrificii de către preotul Filip Doboș sprijinit de credincioșii ortodocși din vatra cea nouă a satului.

Prof. Ioan Traia, președintele Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat a prezentat etapele acestei activități: lansarea lucrării monografice Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat, Editura Eurostampa, Timișoara, 2022, 342 p. (autor: Ioan Traia); decernarea ,,Premiului ,,Pavel Filip și Aurel Turcuș” al Asociației pentru cinci publiciști și schimburi culturale.

Volumul Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat, revăzut și adăugit, a fost prezentat de părintele dr. Valentin Bugariu. Vorbitorul a apreciat această a II-a ediție, care oferă cititorilor un istoric al Asociației, întâlnirile membrilor, aniversarea unor reviste sau lansarea unor cărți, evenimente petrecute în Voivodina (Serbia) și în județele Caraș-Severin și Timiș. În marea lor majoritate, aceste activități s-au desfășurat în bisericile satelor: Birda, Colonia Gătaia, Giarmata Vii, Ferendia, Partoș și Șopotu Vechi, în școli la Birda, Giarmata Vii și Urseni, la căminele culturale: Torac și Săcălaz.

Față de anul 2018 s-au afiliat Asociației opt noi reviste, noi publiciști care au îmbogățit zestrea culturală a Banatului. În încheiere părintele Valentin Bugariu a apreciat faptul că noua lucrare poate fi considerată un veritabil Dicționar al sufletului românesc dintre Mureș și Dunăre.

În partea a doua a întâlnirii au fost premiați cinci publiciști: Vasile D. Suciu, cuvântul de prezentare a fost întocmit de Gheorghe Blejușcă, redactor al revistei ,,Foaia Săcălazului”; Valentin Bugariu, cuvântul de întâmpinare a fost rostit de prof. Octavian Gruița de la Giroc; judecător Ion Ionescu, prezentat de prof. Gheorghe Lungu, prof. Dorinel Stan, președintele Asociației Românilor liberi din Serbia și părintelui Cornel Juica, redactor-șef al revistei ,,Foaia Codrenilor” din Serbia.

Părintele Vasile D. Suciu, gazda întâlnirii a prezentat cele mai noi apariții tipografice: Vasile Derunc, Până când Doamne? Psalmi din carantină, Editura Kult, Drobeta-Turnu Severin, 2020, 69 p. și Din an în an. 77 colinde și 7 scenete religioase, ediția a V-a, îngrijită de…, Editura Partoș, Timișoara, 2019, 151 p..

Tot la îndemnul părintelui Vasile s-a rostit o rugăciune pentru eroii Revoluției din 1989 și a fost sărbătorit părintele coslujitor Ioan Mermeze care astăzi a împlinit  frumoasa vârstă de 65 de ani.

Au fost schimburi culturale între participanți. Pe lângă cărțile sus-amintite au fost dăruite revistele: ,,Arhanghelul” (Birda), ,,Sfeșnicul” (Mașloc), ,,Vatra Satului” (Ferendia), iar prof. Octavian Gruița a dăruit celor prezenți broșura monografică Giroc. Arc peste timp, Editura Partoș, Timișoara, 2022, 66 p..

La final întâlnirii, membrii Asociației au intonat colinde.

Valentin Bugariu

Natură pentru lectură

După cum ne spunea prof. Lucia Ordean (foto) directoarea Școlii Gimnaziale Lunca Cernii de Jos, sub genericul „Natura este singura carte în care fiecare filă păstrează câte un adevăr”, elevii acestei unități școlare în parteneriat cu Asociația „Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală” au demarat proiectul „Natură pentru lectură”.

Prin activități diverse, elevii au conștientizat astfel faptul că natura trebuie prețuită și îngrijită, ei bucurându-se de tot ce le oferă aceasta.

În acest context, elevii acestei școli au participat cu dragoste și spor la plantarea de copăcei oferiți de Direcția Silvică Hunedoara.

În dorința de-a demonstra respectul pentru pădure, ei au creat povestea „Incendiul din pădure” – prilej de  îndemn, grijă și atenție pentru „plămânul verde” al naturii.

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Primăria CERBĂL mereu alături de oamenii comunității

Din agenda de lucru a Primăriei din Cerbăl, am consemnat recent reușite activități cultural educative desfășurate în anul 2022, printre care Festivalul Plăcintelor Pădurenești, măsuratul oilor, nedeia tradițională, dar și cea a Crăciunului.

Pe același fond al preocupării Primăriei pentru noi investiții, printre care modernizări și amenajări etc. în comună, am stat de vorbă cu primarul Mircea Claudiu COSTA care ne-a punctat câteva dintre aceste obiective.

  • Modernizarea DC 115 A sat Ulm, DC 121 sat Arănieș, DC 118 sat Merișoru de Munte, străzi în  Cerbăl, sistem de alimentare cu apă în comuna Cerbăl (sursa de finanțare Anghel Saligny)
  • Amenajare piste de biciclete în comună, înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public-achiziția de vehicule nepoluante, achiziție accesorii pentru un buldoexcavator (sursa de finanțare PNDR)
  • Amplasare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice (sursa de finanțare AFM)
  • Primăria Cerbăl face parte dintr-un parteneriat cu 4 consilii județene și 120 de primării pentru implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice la nivel național (proiectul Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic).
  • Amenajarea în satul Poiana Răchițelii a unui loc de relaxare și joacă Aventura Park destinat în egală măsură copiilor și adulților.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

REVOLUȚIA NOASTRĂ CONTINUĂ

33 de ani de la Revoluție, 16, 17, 18….25 Decembrie, 1989 Timișoara

Noi am învățat Revoluția prin grădinițe, școli și amfiteatre
Am învățat din mers, fără profesori licențiați în economie ori istorie
– deși la unele lecții absența era obligatorie-
Pașii noștri chiar obosiți de-atâta noapte, noroi, asfalt și beton
Știau singuri drumul spre baricade , spre casă și spre victorie!
Noi am învățat Revoluția prin singurele noastre Universități de lux
Prin câmpia de la marginea satului și șantierul din inima orașului
Inundat de râul de sudoare izvorât din fascinația salopetelor albastre
Clipa de libertate și fericire era suspans-ul dintre flux și reflux
Și momentul de contemplare al zbaterii de aripi din zborul păsării măiastre!
Și azi Revoluția noastră continuă,
Prin oameni, prin flori și pomii ce nu mai vor să înflorească
Prin migrația poporului de crini spre alte zări străine
Umilit prin vămi și alte săli de așteptare
Prin țipătul copilului din pântecul mamei, care refuză să se nască,
Prin vântul ce șuieră-a pustiu prin fabrici și uzine.
Prin tristețea mea că-n țară avem mai multe cozi decât topoare!
Și azi Revoluția noastră continuă
Prin eroii anonimi multiplicați în cruci de lacrimi, în cimitirul de la margine de sat
Printr-o nouă Revoluție morală, nu mai cred într-o altă lovitură de stat
Cred în Revoluția din sângele meu în care, globulele roșii și albe împreună cu îngerii din Univers mă cheamă la răscoală!
Și azi Revoluția noastră continuă,
Prin plânsul pământului și plânsul istoriei, care ne spun că viața este o luptă
Pentru triumful poporului meu și eu voi lupta până-n pânzele albe
Chiar dacă ar fi să mai ud încă odată cu sânge florile din cer, florile dalbe!
Și azi revoluția noastră continuă,
Prin tăcerea zidurilor celeste, ce cresc între noi și spaima dintre șoapte
Prin verticalitatea tatălui meu în fața ghilotinei, erou de poveste
Prin zâmbetul mamei ce sfidează incertitudinea dintre viscole și ploi
Revoluția noastră continuă, pașnic, fără violență, aici și dincolo de moarte!

Cinstire și recunoștință veșnică eroilor Revoluției române, din 1989.


,,LA MULȚI ANI POPOR ROMÂN”!


Dumitru BUȚOI/UZPR Timiș
Un revoluționar fără niciun merit!

Rolf Bossert la 70 de ani de la naștere

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița își aduc aminte în aceste zile de poetul, traducătorul, eseistului și editorul german născut la Reșița, Rolf Bossert, de la a cărui naștere se împlinesc, la 16 decembrie a.c., 70 de ani.
Iată câteva date de referință despre această personalitate a Reșiței:
Rolf Günther Bossert, născut la 16 decembrie 1952 (părinții: Alice și Emil Bossert), urmează cursurile școlii generale (Nr. 1 – Casa Muncitorească) și de liceu („Bastilia“, astăzi Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“) în localitatea sa natală, Reșița (1959 – 1971). Apoi urmează studii de germană – engleză la Universitatea din București (1971 – 1975).
Ca tânăr absolvent este numit profesor la Bușteni / Prahova (1975 – 1979). Între anii 1979 și 1981 activează ca instructor cultural al Casei de Cultură „Friedrich Schiller“ din București. În 1981 devine redactor la Editura „Meridiane“ din capitală, iar din 1982 la Editura „Kriterion“.
În 1984 Rolf Bossert înaintează actele de emigrare în Germania, ceea ce îi aduce interzicerea de publicare. În decembrie 1985 emigrează împreună cu soția, Gudrun, și cei doi fii, Frank și Klaus. La 17 februarie 1986, după numai două luni de locuit în Germania, se sinucide în Frankfurt pe Main.
Rolf Bossert debutează ca poet în 1971 în revista de literatură în limba germană „Neue Literatur“ din București, an 22, nr. 2 / februarie 1971. Aici îi apare poezia „Japanisches Märchen“ („Poveste japoneză“). În 1979 îi apare cartea de debut, „siebensachen“.
Între anii 1972 și 1974 devine membru al grupării literare „Aktionsgruppe Banat“ din Timișoara. În anul 1979 primește Premiul de poezie al Uniunii Tineretului Comunist, în anul 1980 Premiul pentru literatură pentru copii „Ileana Cosânzeana“, iar în anul 1982, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traducerea din opera lui Gellu Naum, în germană. În același an i se decernează Premiul cercului literar „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timișoara.
În perioada 1996 – 2022, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin au editat un număr de 10 plicuri filatelice ocazionale și au emis un număr de 8 ștampile filatelice ocazionale, toate dedicate amintirii lui Rolf Bossert. În anul 2002, ambele organizații ale etniei germane din Banatul Montan au finanțat și lansat o medalie jubiliară „Rolf Bossert”, realizată la Monetăria Statului din București.
De asemenea, din inițiativa celor două organizații germane s-au desfășurat de a lungul anilor un număr de 26 manifestări comemorative în diferite instituții de învățământ și cultură reșițene, dar și în cadrul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“ din municipiu.
Consiliului local al Municipiului Reșița, reunit la 10 februarie 2011, a hotărât, la inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, să confere titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița, post mortem, poetului născut la Reșița.
De curând, una dintre sălile de clasă ale Colegiului Național „Diaconovici – Tietz” Reșița a primit numele de SALA „ROLF BOSSERT”.
Cunoscut și apreciat pentru cele 10 volume proprii (din care 6 postume), 4 volume cu traduceri și multe apariții în publicații din țară și de peste hotare, Rolf Bossert rămâne cel mai cunoscut literat german din Banatul Montan al ultimelor decenii din secolul XX.
Pentru a marca împlinirea celor 70 de ani, în 16 decembrie 2022, începând cu ora 11.00, la Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“ Reșița, în Sala „Rolf Bossert”, va fi organizată o manifestare dedicată scriitorului, cu participarea elevilor secției germane a Colegiului Național „Diaconovici – Tietz”, coordonatoare fiind prof. Sonia Maria Chwoika, dir. adj. și profesor de germană – limbă maternă.
Pentru a marca împlinirea celor 70 ani, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița lansează un plic filatelic ocazional. Cu același prilej a fost confecționată o ștampilă filatelică ocazională. Ștampila este folosită la oficiul poștal Reșița 1, în data de 16 decembrie. Menționăm faptul că această ștampilă a fost aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română pentru întreaga corespondență expediată în data de 16 decembrie din Reșița.
Trebuie totodată evidențiat faptul că, anul acesta, se află în plină desfășurare cea de a IV-a ediție a Concursului literar internațional de limbă germană „Rolf Bossert”, inițiat de scriitorul Hellmut Seiler din Germania, originar din România, un apropiat al poetului reșițean, concurs care își va găsi finalitatea prin decernarea Premiului Literar Comemorativ „Rolf Bossert” în cadrul „Zilelor Literaturii Germane la Reșița”, ediția a XXXIII-a, care se vor desfășura în luna mai a.c. Secretariatul concursului se află la Reșița.

Erwin Josef Țigla

INVITAȚIE: CONCERT DE DEBUT AL NOII CORALE MIORIȚA

Marți, 20 decembrie 2022, ora 19:00, sala LIRA a Liceului de Arte Sabin PAUTZA din Reșița va fi gazda concertului de debut al noii Corale MIORIȚA, cu Emanuela MOLDOVAN la pupitru. Înființată în l975 din inițiativa tânărului și talentatului dirijor Doru Petru MORARIU ( 17.11.l951- 21.02.2020) formația devine, treptat, una de prestigiu, dovadă stând numeroasele premiile naționale și internaționale obținute. În anul 1990 formația intră în stand by, Doru Petru MORARIU devenind, prin concurs, dirijorul Corului Academic al Filarmonicii „Moldova” din Iași. Au existat încă două etape scurte în viața Coralei, prima sub bagheta Corneliei PONORAN, cea de-a doua sub bagheta dirijorului Cornel TODEA. Marți, 20 decembrie 2022, vom deschide o nouă etapă. Cea de-a treia. Corul de Cameră reunește, sub bagheta talentatei Emanuela MOLDOVAN, vechi coriști cu tineri, voci proaspete, într-o formulă apropiată de cea de debut. O formație eterogenă care-și propune prin talent, entuziasm, pasiune, dăruire, efort, să readucă arta corală bănățeană în prim plan. Aici unde, spune tradiția, cântecele se aud înainte ca soarele să răsară „Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai…”

DAR DIN DAR SE FACE RAI este cel de-al VII-lea concert caritabil (edițiile din 2020 și 2021 fiind anulate de pandemia de Covid). CRĂCIUNUL, sărbătoare emoţională şi emoţionantă, ne invită să redescoperim, an de an, lumina din noi, să o împărtășim cu familia și prietenii noștri. Toți trecem, mai devreme sau mai târziu, prin perioade dificile în viață. Fie că pierdem o ființă dragă, fie că trecem prin situații de criză, suntem greu încercați, ne însingurăm, devenim triști. Un zâmbet şi o mână întinsă, o îmbrăţişare caldă, un gest de solidaritate pot să șteargă din lacrimi, să aducă lumină în ochi și suflete şi dovada că fiecare dintre noi contăm pentru ceilalți, că nu suntem singuri. Anii trecuți daruri din suflet pentru suflet au adus mângâiere, un licăr de lumină în ochi plânşi. Spuneți-ne, dacă stiți, persoane însingurate de Crăciun. Sau bolnave, sau triste. Vom încerca să le alungăm din tristețe, fiindu-le alături. Pentru că nimeni, dar nimeni nu ar trebui să fie singur de CRĂCIUN.

Veniți la concert și donați. DAR DIN DAR, cu ajutorul D-vs, SE VA FACE RAI.

Organizator: METARSIS – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană

Parteneri culturali: Liceul de Arte Sabin PAUTZA, Rotary Club Reșița, Magazinele Refill.

„O, ce veste minunată!” – eveniment de întâmpinare a Crăciunului, la Timișoara

Academia Română Filiala Timișoara, Biblioteca cademiei Române – Filiala Timișoara, Mitropolia Banatului Parohia Ortodoxă Română Iosefin – Timișoara, Biblioteca Politehnică din Timișoara, în colaboare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Valeriu Braniște” Timiș organizează joi, 15 decembrie 2022, ora 11:00, în Aula Filialei din Timişoara a Academiei Române, evenimentul de întâmpinare a Sărbătorii Crăciunului intitulat „O, ce veste minunată!”.

După „Cuvântul de de întâmpinare” rostit de aad. Dan Dubină, președintele Filialei Timișoara a Academiei Române, este programată o „Meditație duhovnicească”, susținută de preot-vicar dr. Ionel Popescu, evenimentul incluzând, de asemenea, colinde interpretate de Corala bărbătească „Epifania” a preoților, diaconilor și profesorilor de religie din Timișoara – dirijor prof. Nicolae Florin Șincari – și „Colindul celor nouă cerbi”, prezentat de Lia Lungu (SUA), interpret de folclor tradițional. De asemenea, va rula filmul de scurt metraj „Nașterea Domnului, sărbătoarea iubirii divine”, regizat de Victor Popa.

Moderatorul evenimentului este conf. univ. dr. Ioan David, directorul Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timișoara, președinte al Filialei „Valeriu Braniște” Timiș a UZPR

George Vlaicu, redactor-șef adjunct al revistei „Cronica Timpului”, premiat la Gala Celebrităților 2022

Pentru strălucita sa activitate juridică și publicistică, de peste 45 de ani, la Gala Celebrităților 2022, desfășurată într-o atmosferă hollywoodiană la Autentic Events, din București, domnul George Vlaicu, doctor în Drept și scriitor, avocat în Baroul București, redactor-șef adjunct al revistei „Cronica Timpului”, publicație a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a primit Trofeul Gala Celebrităților 2022, constând într-o superbă statuetă aurită.

George Șt. Savu

scriitor și publicist