GABRIELA ȘERBAN: Seară cultural-spirituală la Bocșa

Lansare de carte și recital muzical în Catedrala orașului Bocșa

„Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru,

Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat

trimițându-le lor Duhul Sfânt

Și printr-înșii lumea ai vânat

Iubitorule de oameni, mărire Ție!”

În seara praznicului Sfântului Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa a avut loc un eveniment inedit: o seară cultural-spirituală dedicată cărții, preoților și tradițiilor românești.

În 26 octombrie 2022 a fost lansat cel de-al doilea volum al cărții „Portrete de preoți și teologi ortodocși din Bocșa de ieri și de azi”, volum apărut recent la Editura TIM din Reșița și poartă semnătura celor doi autori, Gabriela Șerban și pr. Valentin Costea.

Cu doi ani în urmă, în plină pandemie, la subsolul aceleiași biserici se lansa primul volum al acestei cărți, un proiect inițiat în seria „Bocșa – istorie și cultură”, o serie editorială inițiată și realizată sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa, în care au văzut lumina tiparului 59 de titluri.

Cel de-al doilea volum al „Portretelor de preoți și teologi ortodocși din Bocșa de ieri și de azi” a fost tipărit cu binecuvântarea P.S. Lucian, Episcopul Caransebeșului și înmănunchiază 15 medalioane ale unor preoți – de ieri și de azi – care aparțin Bocșei, fie prin slujire, fie prin naștere: Dorel Viorel Cherciu, Alin Chicoș, Daniel Crecan, Iustinian Dalea, Efrem Gogea, Trăilă Gherga, Ioanichie Petrică, Cornel Ișfan Stan, Cristian Gheorghe Manole, Doru Melinescu, Constantin Miloș, Cristian Gabriel Miloș, Nicolae-Ion Petrișor, Gheorghe Ștefan și Ioan Vîșcu.

Volumul a fost prezentat, evident, de autori, dar acestora li s-au alăturat personaje ale cărții, precum și importanți colaboratori: criticul și istoricul literar Gheorghe Jurma, editorul cărții, istoricul dr. Mihai Vișan, pr. dr. Daniel Crecan și prof. dr. Dorel Viorel Cherciu.

A fost o seară a bucuriei, eveniment întregit prin participarea Corului „Laudae” al Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Moniom, dirijor prof. Georgiana Ciucur, pricesnele și cântecele interpretate răsunând a sărbătoare în noua Catedrală a orașului Bocșa.

Un eveniment amplu creat de apariția unei cărți!

O sărbătoare a credinței străbune mărturisită prin cântec și cuvânt!

O seară cultural-spirituală inedită la Bocșa!

Iar pentru această sărbătoare se cuvine să mulțumim celor care susțin actul cultural bocșean, apariția de cărți și tipărituri, păstrând și promovând Bocșa frumoasă, cu oamenii ei model, cu faptele lor de cinstire și onoare: primarul orașului Bocșa, dr. Mirel Patriciu Pascu, dimpreună cu membrii Consiliului Local al Orașului Bocșa. 

GABRIELA ȘERBAN: Comuna Belinț în sărbătoare!

-Evenimente cultural-literar-spirituale în comuna timișană Belinț-

         Ziua de 23 octombrie 2022 a fost pentru comuna Belinț din județul Timiș o zi a bucuriei, o Sărbătoare a culturii și spiritualității belințene.

         Devenit tradiție, la Școala Gimnazială din Belinț s-a desfășurat cea de-a IX-a ediție a Colocviului Național de Folclor „Sabin Drăgoi”, eveniment coordonat de prof. dr. Constantin Tufan Stan.

         În cadrul Colocviului au fost prezentate cărți și reviste, proiecte cultural-artistice, precum și pagini de istorie muzicală a Banatului.

         Au susținut comunicări prof.dr. Adrian Călin Boba, prof. Diana Pistrui, prof. dr. Constantin Tufan Stan, prof. Simion Dănilă, col. Ion Teca, prof. dr. Dumitru Jompan, dr. Ioan Hațegan, prof. Aurelia Onae, precum și scriitorii-jurnaliști Simona Stoiță (Timișoara), Ionel Bota (Oravița), Gabriela Șerban (Bocșa).

         De asemenea, au fost prezentate cărți apărute recent sau în perioada de pandemie, precum și unele cărți apărute mai demult, dar unice, și în strânsă legătură cu tema propusă.

         Muzicologul Dumitru Jompan (Marga) și-a prezentat cele șase titluri apărute sub semnătură proprie în perioada de pandemie, punând accent pe cea mai recentă carte – „Bibliografia lucrărilor științifice ale intelectualilor Văii Bistrei” vol. III (Ohaba – Bistra-Iaz) – volum apărut la Editura Eurostampa din Timișoara în 2022; traducătorul Simion Dănilă (Belinț) și-a prezentat cel mai recent volum intitulat „Antologie a poeziei sepulcrale românești”, apărut la Timișoara, editura Eurostampa, 2021; bibliotecara Gabriela Șerban (Bocșa) și-a prezentat volumul dedicat unei interprete valoroase a Banatului – „Aurelia Fătu Răduțu – vocea de aur a cântecului bănățean” –  o carte apărută la Editura TIM din Reșița în anul 2010, singura monografie a acestei interprete publicată până în prezent, volum prezentat în contextul susținerii unei comunicăriIn memoriam, la 50 de ani de la moartea acestei îndrăgite soliste a folclorului bănățean.

         De asemenea, a fost prezentat cel mai recent număr al revistei „Bocșa culturală” – anul XXIII de apariție, nr. 3 (118)/ 2022, într-un scurt istoric al celor 25 de ani de presă neîntreruptă la Bocșa.

         Cel din urmă volum prezentat a fost cel al gazdei, o carte de referință alcătuită de muzicologul Constantin Tufan Stan și intitulată „Corul din Chizătău 1840 – 2020”, volum apărut în cea de-a doua ediție la editura timișoreană „Eurostampa” în perioada de pandemie, 2020.

         A fost momentul care a făcut legătura cu un alt eveniment, unul artistic, desfășurat în continuare la Chizătău: Festivalul „Trifu Șepețean”, ediția a II-a, conținând o primă ediție a unui nou proiect denumit Olimpiada corală „Doina și Hora”, eveniment desfășurat la Căminul Cultural din Chizătău, menit să  marcheze Centenarul Asociației Corurilor și Fanfarelor Române din Banat – 1922 – 2022 .

         Pe scena Căminului Cultural din Chizătău au urcat, ca protagoniste ale Olimpiadei Corale „Doina și Hora” ed. I, șase coruri venite din diverse locuri: Corul „Doina Banatului al Parohiei Ortodoxe Române Timișoara – Iosefin, dirijor Florin Nicolae Șincari; Corala „Sargeția” – Deva, dirijor Mihaela Popa; Corul de copii al Academiei de Arte „Lugoj Clasic”, dirijor Claudia Crețiu și solistă Aura Twarowska; Corul „Laudae” al Parohiei „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Moniom, dirijor Georgiana Ciucur; Corul „Învierea” al Bisericii Ortodoxe „Sf. Mare Mc. Dimitrie” Teregova și Corul Parohiei Ortodoxe Șag, dirijor pr. Florin Băran.

         Invitații au avut parte de o primire extraordinară din partea membrilor Ansablului folcloric „Hora Belințului”, instructor Adrian Zîmbran, tineri care au încântat publicul prin dans și costumație, portul popular fiind la loc de cinste, îmbrăcat cu mândrie la ceas de frumoasă sărbătoare.

         În aceeași zi – duminică, 23 octombrie 2022 – Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului” din localitatea Belinț, aparținătoare Protopopiatului Lugoj și păstorită de pr. paroh Daniel Gabriel Otescu, a fost resfințită, în urma unor lucrări de restaurare și consolidare, slujba târnosirii și Sfânta Liturghie fiind oficiate de P.S. Paisie Lugojanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

         Așadar, o zi istorică pentru comuna Belinț din județul Timiș!

Foarte mulți credincioși au participat la târnosirea Bisericii; mulți au participat la Colocviul Național de Folclor „Sabin Drăgoi”, ed. a IX-a; și foarte mulți dintre localnici și invitați au fost prezenți la Olimpiada Corală „Doina și Hora”, ed. I.

         Pentru această extraordinară sărbătoare a bucuriei desfășurată la Belinț se cuvine a aduce mulțumiri și felicitări truditorilor și susținătorilor: prof. dr. Constantin Tufan Stan, tânărului primar ing. Laurențiu Târziu, dnei. dir. Diana Pistrui și dlui. dir. Adrian Zîmbran. Sunt doar câțiva dintre cei care s-au străduit ca ziua de 23 octombrie 2022 să pună localitatea Belinț pe harta cultural- spirituală a Banatului la un loc de frunte!