GABRIELA ȘERBAN: La aniversară ION GHERA – 75

          În 15 iunie s-ar fi cuvenit ca profesorul și scriitorul Ion Ghera să fie sărbătorit la împlinirea unei frumoase vârste – 75 de ani de viață, de zbatere într-ale vieții, atât cea cotidiană, cât și cea literară și cultural-artistică.

          Din păcate, tot mai greu ne amintim, mai ales de oamenii care, din varii motive, stau mai retrași, nu epatează cu nimic „cool” sau „de senzație”, modestia și simplitatea fiind astăzi calități neglijabile.

          Ion Ghera este unul dintre acești veritabili modești, dar este și  unul dintre   scriitorii bănățeni care se poate mândri cu o bogată activitate culturală și literară, cu o frumoasă carieră didactică, dar, mai ales cu faptul că a fondat și a condus, timp de 15 ani, la modul excepțional, Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean (2003 – 2018).

Pe lângă marea sa iubire pentru poezie și profesie, Ion Ghera se implică generos în diversele și multiplele manifestări organizate de Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean, al cărei președinte este începând cu vara anului 2003. Astfel, contribuie la editarea  periodică a revistei „Tăt Banatu-i fruncea”, făcând  parte din Colegiul director al acesteia, precum și la buna organizare a Festivalului de poezie în grai de la Ohaba-Mâtnic, căruia îi este promotor și gazdă generoasă. De asemenea, arde cu sufletul său altruist în multiplele acțiuni organizate în diferite localități ale Banatului, citind și perfecționându-se permanent, confirmând astfel calitatea de „cărturar de obște”, sintagmă propusă de poetul Nicolae Sârbu în aprecierea activității și creației unor personalități din diferite zone ale Banatului istoric.”[1] scria Ștefan Isac în anul 2013 într-un articol de presă.

          Ion Ghera s-a născut în 15 iunie 1947  în localitatea Ohaba-Mâtnic, comuna Copăcele din județul Caraș-Severin. A urmat cursurile școlii din satul natal, apoi cursuri liceale la Caransebeș și a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara devenind profesor de limba și literatura română.

          Ca dascăl, se dovedește a fi făcut pentru această profesie, are merite deosebite și este răsplătit cu funcția de director al unor școli din localitățile  Zorile și Ohaba-Mâtnic.

          Ca scriitor, s-a remarcat ca epigramist, publicist și poet, debutând cu versuri în revista „Urzica” din 1966.

          Editorial, debutează în 1999 cu volumul de versuri „Spin alb” apărut la Editura „Dacia Europa Nova” la Lugoj. Urmează, apoi, un șir de plachete și volume de versuri și epigrame, atât în limba literară cât și în grai bănățean, devenind și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara.  

          Referințe despre scriitorul Ion Ghera găsim în volume precum: „Antologia poeziei în grai bănățean” de Ștefan Pătruț.- Lugoj: Editura „Dacia Europa Nova”, 1999 (Colecția Grai Bănățan; 13); „Oglinda lui Narcis” de Constantin Buiciuc.- Timișoara: Marineasa, 2011; „Antologia literaturii dialectale bănățene. „Gura Satului” la radio Timișoara. 25 de ani. Poezie și proză 1991 – 2016” de Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă și Cornel Ungureanu.- Timișoara: Eurostampa, 2016; „Enciclopedia Banatului. Literatura” ed. a II-a, coord. Doina Bogdan-Dascălu.- Timișoara: David Press Print, 2016;  „Antologia literaturii dialectale bănățene” (poezie, proză, teatru) 1891 – 2017, ed. a II-a de Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă și Cornel Ungureanu.- Timișoara: Editura Universității de Vest, 2017, precum și în reviste de cultură și literatură din Banat.

          „Ion Ghera este un îndrumător spiritual de calibru […] Împreună cu Dorina Șovre și Petre Andraș au pus bazele Cenaclului „La Poșmândre” de la Radio 11 Plus Caransebeș ca o «replică» la Cenaclul „Gura Satului” (Radio Timișoara), reușind frumoase performanțe cu acest cenaclu la nivelul întregului Banat. […] Poetul prin factura sa este un liric: „Buna”, „Mi-i dor”, „Doină”, „Lerui-Ler”, „Ochii”, „Visu”, „Poezia mea” etc. Este un degustător de spațiu liber, de natură feerică pe care n-o putea găsi decât în sufletul hobenilor mâtniceni, în livezile aruncate pe dealurile cu pomi, pșune și de toate.  Dumnezeu a rostuit o punte mirifică pe care Ghera pășește împlinindu-se pe sine și pe ai săi.” afirma Ștefan Pătruț, cel care i-a acordat încrederea și încurajatoare sfaturi, povețe.  

          De asemenea, scriitorul Ion Ghera a pus bazele Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean, avându-i alături pe Ion Căliman și Ștefan Pătruț.

Este cunoscut faptul că Ștefan Pătruț a îndeplinit cu cinste funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor în Grai Bănățean, înființată fără înscrisuri juridice, printr-un proces verbal, la Uzdin, în Banatul sârbesc, la data de 1 aprilie 2000, apoi a devenit președinte al Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean înființată cu statut juridic, cod fiscal și toate actele legale necesare la 3 iulie 2003, în Făget, până la stingerea sa din viață, rămânând un model de voință, însuflețire, loialitate și devotament, cu un benefic spirit de organizare și predictibilitate.[2]

Misiunea președintelui Ion Ghera a fost una dificilă, deoarece urma unui titan, urma „părintelui relansării fenomenului bănățean”.

Timp de 15 ani, scriitorul Ion Ghera și-a îndeplinit misiunea de președinte al Asociației Scriitorilor în Grai Bănățean cu cinste și onoare, iar retragerea domniei sale a fost un gest de aleasă conduită. [3]

 A lăsat un nucleu solid, închegat,  o pleiadă de noi talente, dar și de scriitori consacrați, o revistă cu renume – „Tăt Banatu-i fruncea” – și o mulțime de proiecte cu tradiție deja și în curs de desfășurare sau pe punctul de a fi pornite, înfăptuite.

Astăzi, la ceas aniversar, îi dorim scriitorului Ion Ghera multă sănătate și împliniri ale unor visuri frumoase! Îi dorim inspirație și bucurii editoriale!

Iar eu voi încheia acest succint portret aniversar cu poezia de debut a poetului Ion Ghera, intitulată „La cireșul păsăresc”,

„Zorii cireșelor aprinse

când drumul arcuit se frânge,

când zilele-s de viață ninse

își lasă lacrimele-n sânge.

Cireșul păsăresc, de pază,

în focul fiecărui an

pentru iubire e o oază,

pentru durere un liman.

Sub fruntea lui începe cerul

și drumurile prin pustii…

Din sine numai adevărul

hrănește păsări și copii.

Neîmplinită stea aparte

în ochii furilor de gând:

știutul semn de așteptare,

pentru oricine și oricând.”  

La mulți ani, Ion Ghera! La mulți ani, domnule profesor!

Miercuri, 12 octombrie 2022, de la ora 12.00, la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa va fi sărbătorit scriitorul Ion Ghera la 75 de ani!

Nu se cuvenea să treacă acest an fără ca măcar să amintim de aniversarea poetului Ion Ghera! Iar biblioteca bocșană, cea care întotdeauna a avut o relație de excepție cu scriitorii în grai și cu președintele Ion Ghera, gestionând, într-o anumită perioadă, și un cenaclu al condeierilor în grai, îl va felicita pe scriitorul Ion Ghera în data de 12 octombrie 2022.

Cu acest prilej vor fi prezentate cărți, reviste și alte publicații din Banat, ne vom întâlni cu scriitori și prieteni ai cărții și ai sărbătoritului, vom lectura cu voce tare și vom ciocni împreună o cupă a prieteniei! Ne vom aminti de începuturile cenaclurilor în grai bănățean aici, la Bocșa, ne vom aminti de evenimente organizate împreună și de proiecte inedite. Pentru că la Bocșa, dintotdeauna, a fost păstrat și promovat graiul și portul bănățean!


[1] https://www.7-zile.com/poetul-profesor-ion-ghera-carturarul-de-obste/

[2] Ion Căliman, Ion Ghera. Ștefan Pătruț, cărturarul de obște. Lugoj: Editura Nagard, 2013.

[3] https://expressdebanat.ro/predare-de-stafeta-dupa-15-ani-in-fruntea-asociatiei-scriitorilor-in-grai-banatean/