„DECADA CULTURII GERMANE ÎN BANATUL MONTAN“,ediția a XXXII-a, octombrie 2022

Stimați oaspeți și prieteni,
iubiți concetățeni!

Avem deosebita plăcere de a vă invita pentru a 32-a oară la „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, cel mai important ciclu de manifestări culturale ale etniei germane din acest spațiu.
Ea se va desfășura, ca urmare a situației pandemice în care ne situăm cu toții, altcumva decât până în 2019, și cu toate acestea, va avea loc, la fel ca anul trecut și acum doi ani. Decada se va desfășura în 10 zile calendaristice de-a lungul întregii luni octombrie și va demonstra astfel că se poate derula cu toate opreliștile cotidiene pandemice existente. Dacă există voință, se găsesc și soluții, respectând însă toate normele și măsurile impuse de autorități, reglementate pentru aceste zile. Avem o Decadă 2022 limitată din mai multe puncte de vedere, însă totodată vizibilă, virtuală sau cu prezență fizică, invitându-vă să ne fiți alături. Căci numai împreună vom reuși să mergem mai departe…
Ediția din acest an este dedicată împlinirii a 30 de ani de la semnarea Tratatului între România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa și a 35 de ani de la constituirea Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
În vederea asigurării sănătății tuturor participanților, vor fi luate toate măsurile necesare conform măsurilor și regulilor pentru evenimentele / acțiunile culturale organizate în aer liber sau în interior, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, așa cum sunt ele stipulate de către instituțiile abilitate în acest sens. Multe vor fi anul acesta, precum anunțam deja, altfel. Am adaptat programul la actualitățile cotidiene de astăzi, dar am păstrat și activități care se vor putea desfășura în condițiile date, mizând pe continuitate. Și așa precum ne-am propus de la bun început, „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, ediția 2022, se dorește a fi, ca și cele din anii precedenți, o punte de legătură între ceea ce a fost și ceea ce va fi de acum înainte. Suntem convinși că Dumneavoastră, ca oaspeți, participanți sau spectatori, veți găsi momente de trăire spirituală înălțătoare la manifestările programate. Cu această speranță vă dorim o participare fizică sau online cât mai plăcută alături de noi, sperând că veți rămâne și de data aceasta cu amintiri frumoase!

Erwin Josef Țigla
Octombrie, 2022Sâmbătă, 1 octombrie 2022 (Ziua 1 în cadrul Decadei) SASCA MONTANĂ

• Biserica romano-catolică „Sfântul Francisc de Assisi” / ora 11.00:
Sfânta Liturghie de hram, celebrată de pr. Martin Jäger (Anina).

• Piațeta de lângă biserica romano-catolică „Sfântul Francisc de Assisi” / ora 12.00:
Program cultural prezentat cu prilejul hramului, cu participarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne și Nelu Florea).

• Centrul Cultural / ora 12.30:
Să ne cunoaștem Banatul Montan: În vizită la muzeele din centrul localității și la galeria de artă.RADNA / LIPOVA

• Basilica Minor „Maria – Mama Harurilor“ / ora 10.00:
Sfântă Liturghie Pontificală celebrată de mons. József Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, cu prilejul Pelerinajului clerului, al persoanelor consacrate și al colaboratorilor parohiali la Maria-Radna, la care participă și pelerini din Banatul Montan.STEIERDORF - ANINA

Cel de-al 16-lea Festival al Fanfarelor la Steierdorf

• Spațiul din fața sediului Forumului German / ora 16.30:
Concert de muzică de fanfară.

• Sediul Forumului German / ora 17.30:
Program cultural, cu participarea fanfarei din Anina – Steierdorf și a invitaților ei din România și din Serbia.REȘIȚA

Noaptea Albă a Galeriilor, 2022
Anul jubiliar „150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reșița, 1872 – 2022”

• Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / orele 18.00 – 21.00:
Expoziție de artă plastică „Locomotivele cu abur”, cu lucrări ale artiștilor plastici din Stuttgart / Germania (Adriana Hermle), Bocșa (Nik Potocean), București (Luciana Cristina Ionescu), Reșița (Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Tatiana Țibru) și Timișoara (Lia Popescu).Duminică, 2 octombrie 2022 (Ziua a 2-a în cadrul Decadei) VĂLIUG

• Piațeta de lângă biserica romano-catolică „Sfântul Francisc de Assisi” / ora 14.30:
Program cultural prezentat cu prilejul hramului, cu participarea Fanfarei din Anina (dirijor: Dimitrie Omescu).

• Biserica romano-catolică „Sfântul Francisc de Assisi” / ora 15.00:
Sfânta Liturghie de hram, organizată cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la construirea bisericii, celebrant fiind pr. Veniamin Pălie, paroh de Reșița 1 („Maria Zăpezii”) și arhidiacon al Banatului Montan. Înfrumusețarea liturgică: corul de tineret „Fiamma” din Reșița (coordonator: Christine Maria Surdu).

• Piațeta de lângă biserica romano-catolică „Sfântul Francisc de Assisi” / ora 16.00:
Sărbătoarea „Kirchweih“-ului, cu ridicarea pomului și program cultural cu participarea Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne și Nelu Florea) și a Fanfarei din Anina (dirijor: Dimitrie Omescu).Luni, 3 octombrie 2022 (Ziua a 3-a în cadrul Decadei) REȘIȚA

Ziua Unității Germane și 30 de ani de la semnarea Tratatului între România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa

• Centrul Social „Frédéric Ozanam“ / ora 10.00:
Expoziții dedicate Zilei Unității Germane:

  • Expoziție de fotografii „Berlin, capitala Germaniei”, cu fotografii realizate în anii anteriori de Erwin Josef Țigla;
  • Expoziție de filatelie dedicată Zilei Unității Germane, din colecțiile Erwin Josef Țigla și Gustav Hlinka.

• Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin / ora 12.00:
Expoziție de artă plastică din colecția Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

Proiect „Reșița: 250 + 1 ani de istorie industrială“

• Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / orele 16.00 – 18.00:
Expoziția filatelică dedicată Reșiței industriale, din colecțiile Erwin Josef Țigla și Gustav Hlinka.

Festivalul-concurs „Tradiții cărășene“, ediția I, faza finală

• Cinematograful „Dacia“ / ora 16.30:
Participarea corului „Franz Stürmer” Reșița (dirijoare: Elena Cozâltea).BOCȘA

• Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” / ora 13.30:
Expoziție de artă plastică a pictorilor reșițeni Eleonora și Gabriel Hoduț.

• Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” / ora 14.00:
Prezentare de carte: editorul Erwin Josef Țigla prezintă cartea „Alexander Tietz și Banatul Montan”, apărută la Editura „Banatul Montan“ Reșița, 2019, cea de a 96-a publicație a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.