La sfârșitul lunii august 2022 am avut bucuria să mă aflu în vizită la prietenii noștri din județul Timiș, mai precis în satul Ictar-Budinț din comuna bănățeană Topolovățu Mare, la familia Stroia.

Doru și Lia sunt oameni extraordinari și gazde minunate, bocșeni stabiliți în Timiș și trăitori în Germania, însă frumoasa gospodărie amenajată la Ictar-Budinț dovedește că nu peste mult timp prietenii noștri se vor întoarce definitiv acasă, în România, în Banat.

Vorbind despre una-alta de prin Bocșa noastră dragă, am ajuns la Aleea cu Tei de la Bocșa Izvor și, spre surprinderea mea aflu că și la Ictar-Budinț există o Alee cu Tei, mai mult, chiar o pădure cu tei, iar la capătul Aleii se află un bust al poetului Mihai Eminescu. Un bust recent inaugurat în satul Ictar-Budinț într-un spațiu de poveste, cu iz eminescian!

Bineînțeles că am plecat în căutarea bustului!

Satul se situează pe malul drept al râului Bega și se află destul de aproape de Recaș, localitatea cunoscută datorită viilor și cramelor de aici, de asemenea foarte aproape de Timișoara și Lugoj.

Satul Ictar-Budinț a luat naștere în 1968 prin unirea celor două sate, fiecare dintre ele având vechime considerabilă: Ictar atestată în 1365 și Budinț în 1444.[1]

De o parte și de alta a străzii principale pot fi admirate case vechi, care, deși modernizate în interior, exteriorul păstrează arhitectura veche, de o frumusețe cuceritoare.

Am străbătut ulița până la biserică, Biserica Ortodoxă Română cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, zidită în 1887 și târnosită de curând (în 2019) după ce s-au săvârșit lucrări de renovare și reabilitare la acoperiș, la exterior și la  sfântul altar, apoi, la răscruce de drum, am cerut ajutorul localnicilor care-și scuturau prunii. Aceștia m-au îndrumat spre o pădure de tei la poalele căreia curge lin râul Bega.

Într-un peisaj de basm am descoperit bustul poetului nepereche, care se ridică falnic spre un cer amețitor!  

Am căutat informații cu privire la autorul lucrării, la data inaugurării, dezvelirii monumentului. Nimic din toate acestea! Doar, în fața bustului se află o placă din piatră pe care sunt inscripționate următoarele cuvinte: „Fără Eminescu, nici o delegație românească la Înaltele Porți nu are nici o șansă la întregirea țării. Ioan, Mitropolitul Banatului”.

Frumusețea locului nu poate fi redată în cuvinte! Bustul e simplu, iar cărămizile așezate într-un anume fel îi dau o notă aparte. Cred că este unicat în țara noastră această lucrare: un bust Eminescu, într-un sat, pe o alee cu tei!

L-am întrebat pe părintele Nicu-Daniel de la Biserica „Sf. Gheorghe” despre acest bust, din păcate domnia sa e doar de puțină vreme în sat și încă nu cunoaște istoricul locului.

Totuși, prin intermediul internetului, am reușit să mă dumiresc cât de cât cu privire la acest recent bust al „luceafărului” poeziei românești răsărit în satul Ictar-Budinț din Banat.

În revista „Banchetul” nr. 55-56-57 (iulie-august-septembrie) 2020 apare un articol semnat de Diandra David, intitulat „Eminescu, chipul de aur”,  datat 28 august 2020 și înnobilat cu imagini reprezentând bustul Eminescu de la Ictar-Budinț. În acest articol autoarea vorbește despre bust, despre aleea cu tei și despre cărțile lansate cu prilejul inaugurării bustului „Aleea Mihai Eminescu” din Ictar-Budinț:        „Bustul său, fie că e înălțat la Montreal de artistul Petre Ilie-Birău, fie la Ictar-Budinț de Anonymus, păstrează în amintirea razelor crepusculare ale soarelui strălucirea cetății cu merele de aur, pe care un popor le primește spre hrană spirituală.”[2]

În urma articolului Diandrei David, mi-a fost mult mai simplu să găsesc și o altă informație, mai edificatoare:

„La Editura „Ardealul” din Târgu Mureș, a apărut, în plină pandemie, cartea acad. Alexandru Surdu Eminescu și filosofia. Întâmplarea a făcut ca la una dintre lansări, cea din data de 23 august 2020, în satul bănățean Ictar, com. Topolovăț din apropierea Lugojului, să fiu prezent, lucrarea fiind prezentată de profesorul Simion Dănilă, traducătorul Operelor complete, în șapte volume, ale lui Friedrich Nietzsche. Prilejul: dezvelirea unui bust Mihai Eminescu, într-un peisaj eminescian, evocând șirul plopilor fără soț, dar, de astă dată – în ipostaza atât de familiară a teilor eminescieni, străjuitori ai aleii. Bustul a ajuns la Ictar prin strădania neobositului împătimit de Eminescu, părintele Teofil Bradea, sprijinitor și al acestei apariții editoriale (vezi Prefața autorului, p. 12).[3](Theodor Codreanu)

Iată deci, bustul lui Mihai Eminescu de la Ictar-Budinț a fost realizat prin grija scriitorului preot Teofil Bradea și a fost dezvelit în 23 august 2020.

Ce nu înțeleg eu este faptul că presa nu a consemnat nicăieri acest eveniment, deoarece realizarea unui monument Mihai Eminescu este un eveniment! Cu atât mai mult cu cât acest monument se află într-un sat! Pe o Alee cu Tei…

---

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ictar-Budin%C8%9B,_Timi%C8%99

[2] https://en.calameo.com/read/0060770648a9458f446aa

[3] https://www.activenews.ro/opinii/ALEXANDRU-SURDU-EMINESCU-FILOSOFUL-164195

Recent, Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara – după cum ne informa consilierul CRP, Cristina CREȚ, (foto) – a desfășurat campania națională privind respectarea de către beneficiari sau împuterniciți ai acestora a prevederilor Legii nr. 52/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a normelor metodologice de aplicare ale acesteia, prin acțiuni de control cu caracter inopinat.

După cum stabilește Legea nr. 52/2011, zilierii sunt persoane fizice, cetățeni români sau străini care au capacitatea de muncă și care desfășoară activități necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar sau un împuternicit al acestuia, contra unei remunerații, activând în mai multe domenii, printre care agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură, pescuit și acvacultură, activități de alimentare (catering) pentru evenimente, restaurante, baruri, hoteluri și alte facilități de cazare, baze și cluburi sportive, grădini zoologice, botanice, întreținere peisagistică și spații verzi etc.    

Obiectivele campaniei au fost de a identifica beneficiarii care folosesc zilieri și de a aplica măsurile care se impun pentru nerespectarea de către aceștia a prevederilor legislației privind munca zilieră, identificarea beneficiarilor care utilizează munca tinerilor și a copiilor fără respectarea prevederilor legale, identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri în condițiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru respectarea de către beneficiari din domeniile care fac obiectul campaniei.

Scopul campaniei a fost de a diminua consecințele sociale și economice negative rezultate din nerespectarea de către beneficiarii din domeniile controlate și determinarea beneficiarilor de a respecta obligația de a înființa, completa registrul de evidență a zilierilor și de a transmite un extras al acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă în raza căruia se afla sediul societății.

S-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a beneficiarilor sau împuterniciților acestora și a zilierilor care desfășoară activități cu caracter ocazional în domeniile stabilite de către legiuitor, în ceea ce privește necesitatea aplicării și respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, stipulate de Legea nr. 52/2011

Cu ocazia acestei campanii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a efectuat controale la un număr de 21 de beneficiari din județul Hunedoara, pentru care desfășurau activitate un număr total de 142 zilieri, din care 71 femei, 66 bărbați și 5 tineri sub 18 ani.

Pentru neconformitățile identificate, inspectorii de muncă au dispus 6 măsuri de remediere a acestora.

Având în vedere complexitatea relațiilor de muncă, considerăm că acest tip de controale tematice reprezintă un cadru legal, coerent și preventiv de acțiune în vederea respectării legislației specifice de către toți angajații și angajatorii.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

În 30 septembrie 1997, la Bocșa, sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, la inițiativa primarului Victor Creangă și în coordonarea bibliotecarei Gabriela Tiperciuc, a apărut primul număr al periodicului „Bocșa 2000”. Nimeni nu s-a gândit în acel moment că acesta va fi primul pas în realizarea unei reviste de cultură la Bocșa!

„ «Bocșa 2000» dorește să prezinte în paginile sale realitatea cotidiană a unui oraș aflat în perioada sfârșitului de mileniu și care se confruntă cu problemele tranziției prin care trece țara noastră. Publicația se dorește a fi un buletin cu caracter informațional, venit în sprijinul cetățeanului preocupat de grijile existenței de zi cu zi, o punte de legătură între locuitorii orașului și oamenii aleși să-i reprezinte. În acest fel vor fi făcute publice hotărârile primăriei, intențiile acesteia ca instituție, dar și dorințele cetățenilor, sugestiile și opiniile lor. Nu ne rămâne decât să așteptăm urmările acestei colaborări, iar pe dumneavoastră, dragi cititori, să vă rugăm să ne primiți în fiecare casă prin intermediul distribuitorilor de presă.” Acesta era argumentul, cuvântul de început, al redacției  buletinului informativ „Bocșa 2000”, redacție constituită din tineri inimoși precum: Claudia Udoviță, Gabriela Tiperciuc, Patricia Stoica, Mircea Sorin Laslo, Laura Ion, Rodica Țene, Gheorghe Vesa, Ioana Cioancăș, alăturându-se, mai târziu, Marius Tötös și Daniel Melcescu.

Mai trebuie precizat că, încă de la început, echipa „Bocșa 2000” l-a avut alături, ca îndrumător și editor, pe maestrul Gheorghe Jurma. Gabriela Tiperciuc, cea care avea misiunea realizării unui periodic, habar n-avea de modul în care acesta se realiza, iar colaboratorii cei mai apropiați la fel. Așadar, a apelat din start la profesionalismul jurnalistului și editorului Gheorghe Jurma și de atunci această colaborare s-a dovedit a fi rodnică și de succes.

Bineînțeles că orașul Bocșa nu se afla la prima încercare de editare a unui periodic.

În volumul „Presa și viața literară în Caraș-Severin” (Reșița, 1978) și, mai târziu, în volumul „Panorama presei din Caraș-Severin”(Reșița, 2018) Gheorghe Jurma prezintă un istoric al presei bocșene, precum și importanța acestei localități ca centru de presă, de tipar, în Banat. Este redată o precizare din 1947 privind situația presei din Banat demonstrând aceste afirmații: „ În Banatul întreg mai apar astăzi trei gazete săptămânale: «Curierul Banatului» care apare la Timișoara sub direcția d-lui Iancu Cioncatu, fiind într-al XXVIII-lea an de apariție; «Răsunetul» de la Lugoj condus, de 25 de ani, de către inimosul tipograf Gh. Țăran și «Curentul nou», care apare de două decenii la Bocșa Montană, sub îndrumarea neobositului M. Velceleanu./ Trei făclii care au învins imposibilul, continuând să existe fără subvenții și fără fondurile partidelor politice. Trei tribune independente, cari au răzbit să trăiască pentru a lumina calea adevărului asupra Timiș-Torontalului, Severinului și Carașului.” (Const. Severeanu, Trei tribune bănățene, în „Curentul nou”, XIX, nr. 689, 1 iulie 1947.)

Citește articol întreg:

Un nou an școlar – după cum ne relata în exclusivitate prof. Nicolae Cîrstea în calitatea sa de director – a debutat mai repede față de anii trecuți, a sosit cu emoție și bucurie pentru elevii Școlii Gimnaziale Teliucu Inferior, care fremătau de nerăbdarea începerii cursurilor în școala care, parcă, se gătise și ea în așteptarea lor. La rândul lor, cadrele didactice, au fost copleșite de emoțiile care pluteau în aer.

Comuna Teliucu Inferior este situată în apropierea orașului care găzduiește maiestuosul Castel al Huniazilor, fiind străbătută de DJ 687D, care conduce călătorul spre pitorescul peisaj al ținutului pădurenilor. Elevii învață în clădirile recent renovate și dotate ale școlii, în urma implementării unui vast proiect de investiții inițiat de oameni inimoși care s-au mobilizat pentru a duce un suflu nou învățământului în comuna de pe malurile Cernei. Asftel, în urma unei colaborări fructuoase între conducerea Școlii Gimnaziale și persoanele din fruntea Comunei, primar Pupeză Daniel și viceprimar Modîrcă Mircea, cu sprijinul echipei de proiect condusă de Larisa Ienășescu, a prins contur visul copiilor de a învăța într-o școală „ca afară”.

Aceste emoții copleșitoare s-au accentuat, în momentul în care elevii au intrat în noile lor clase renovate, dotate cu mobilier nou și aparatură de ultima generație. Toate dotările ajutând noile generații să descopere o altă față a educației. O față mult mai practică și mai aplicabilă în viața de zi cu zi.

Trecând printr-o perioadă de reabilitare a școlii, dar și printr-o perioadă pandemică, în care orele online au permis cadrelor didactice să pătrundă mai bine în viața și în familia elevilor, acestea au înțeles mai bine nevoile și oportunitățile de care elevi au nevoie. Astfel, am creat un sistem de valori prin care ne dorim să punem mai mult accent pe părerea, sentimentele și emoțiile elevilor, dar și a cadrelor didactice. Creăm un mediu sigur, în care atât elevii, cât și profesorii să se poată dezvolta armonios și eficient. Avem ca și scop formarea deprinderilor, abilităţilor şi competenţelor ce permit încadrarea elevilor în normele societății moderne.

Un aspect foarte important pe care noi punem accentul este menținerea unui mediu motivațional și de încredere pentru toți elevii care îi trec pragul, lăsând o amprentă valoroasă în suflete, dar și în cariera pe care aceștia o vor urma. Un exemplu pertinent este chiar Ana C., fostă elevă a școlii, care, în prezent, s-a întors în postura de cadru didactic pentru a-și face meseria așa cum a învățat de la doamna învățătoare… ,,cu multă dragoste”.

Cine va trece pragul Școlii Gimnaziale Teliucu Inf., va descoperi ,,secretele” celei mai frumoase comunicări dintre elevi și profesori, va vedea munca și satisfacția care o depunem în mod unitar pentru a avea rezultate deosebite, pentru o comunitate de valoare.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR