Un nou an școlar…un nou început

Prof. dr. Adela Ioana – MATEȘ

Anul acesta – după cum ne spunea în exclusivitate, doamna prof. dr. Adela Ioana – Mateș  (foto), directorul Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” – clopoțelul a sunat mai repede decât de obicei pentru a ne întâlni cu toții, profesori, elevi și părinți, în curtea școlii, astfel că ziua de 5 septembrie 2022 a primit o semnificație aparte. A fost ziua în care elevii mai mici sau mai mari, însoțiți de părinți, bunici am pășit din nou pe porțile Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” după o vară în care am colindat țara sau continentul în lung și lat, ne-am cufundat în lectura cărților preferate sau pur și simplu ne-am bucurat de prietenii dragi.

Pentru unii dintre elevii Colegiului vacanța a însemnat și muncă în echipă, implicare, pentru a demonstra că poți „să faci rai din ce ai” dacă îți dorești acest lucru. E vorba de proiectul de arhitectură al școlii noastre, coordonat de doamna profesoară Petruțiu Ileana și doamna arhitect Dona Diana, prin care unele spații ale școlii noastre au prins viață peste vară, fiind mult mai primitoare pentru a-și întâmpina cu brațele deschise  elevii.

În curtea Colegiului, dar și la celelalte locații: fosta Școală Gimnazială 5, Școala Primară Răcăștie, Școala Postliceală Sanitară curtea a fost neîncăpătoare și a vibrat de emoția și nerăbdarea celor prezenți. E un nou an școlar, pentru unii primul în acest Colegiu, dar un an pe care ni-l dorim cu toții bogat în cunoștințe acumulate, în noi proiecte, experiențe și noi prietenii.

Ne-am bucurat că am avut alături de conducerea Colegiului, la festivitatea de deschidere a noului an școlar, pe doamna inspector coordonator prof. Cristina Bauman, care a transmis cuvântul Inspectoratului Școlar Hunedoara, pe domnii consilieri locali Ioan Butuc, Virgil Sevastru și Maria Cristea, care au transmis cuvântul domnului primar Dan Bobouțanu, pe reprezentantul Poliției de Proximitate, agent Bereczki Eva, iar din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei, preoții Valentin Crainic și Daniel Bembea, care au  binecuvântat elevii și acest nou început de an școlar.

Și dacă Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” înseamnă tradiție-inovație-performanță e bine de știut faptul că în spatele oricărei reușite e o muncă asiduă, e încrederea în forțele proprii, e pasiunea și dorința de a reuși. Tuturor elevilor noștri le dorim să aibă un an bun, cu note mari, să reușească în tot ceea ce și-au propus, iar profesorilor le dorim înțelepciune, calm și devotament față de nobila meserie de dascăl! Un nou an școlar cât mai  bun tuturor!

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița

Program săptămâna 12-16 septembrie 2022

12 septembrie 2022, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Repere cărășene. Prezentare de carte: „Obiceiuri tradiționale de pe Valea Bistrei, județul Caraș-Severin“, autor: Avram Boța, apărută la Editura „Dantony” din Timișoara, 2022.

13 septembrie 2022, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

„Măreția punctului”: Întâlnire cu pictura și literatura istoricului cultural și scriitorului, dr. Ionel Bota (Oravița).

15 septembrie 2022, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

La mijloc de Răpciune, sub semnul culturii (ediția a II-a).

„În prag de toamnă”: lansare de carte – Ana Kremm, „Rădăcini de poem”, Editura „Banatul Montan” Reşiţa, 2022 şi „Descifrând cărţi. Lecturi cu creionul în mână”, Editura „TIM” Reșița, 2022.

Expoziție documentară Ludwig Vinzenz Fischer și Rolf Bossert.

Hotel VACANȚA – sănătate, tratament, odihnă

Încercăm să îndeplinim dorința mai multor pensionari, foști mineri în abatajele din Teliucu Inf. și Ghelari, mai concret, să afle amănunte despre condițiile de odihnă și tratament întâlnite la hotelul Vacanța din stațiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi și pentru care se pot solicita bilete prin Casa Județeană de Pensii.
Primele aprecieri și date pentru o vacanță plăcută de odihnă și tratament la acest hotel am aflat de la Carmen Miclea, consilier la Casa Județeană de Pensii Deva care manifesta profesionalism în relația cu oamenii solicitanți de bilete.
Ajunși la hotelul în cauză, am constatat amabilitate și respect din partea recepționerelor Lucia Itu și Mihaela Suciu.
Primul interlocutor ne-a fost însă directorul hotelului, Sorin Achim, care ne-a prezentat așezarea geografică: altitudinea de 350 m și depresiune între dealuri de mică altitudine, în sudul Munților Apuseni, la contactul acestora cu Valea Mureșului.
Hotelul deține 236 locuri și căsuțe – sat vacanță.
Cât despre factorii naturali de cură, a punctat: ape mezotermale, climat reconfortant, tonic, băi cu apă termală, izvoare cu apă pentru cură internă, împachetări cu parafină, masaj etc.
Cunoscuta și apreciata medic reumatolog, Marica Jovanovic, ne-a prezentat indicațiile terapeutice: afecțiuni reumatismale, degenerative inflamatorii, ginecologice și ale sistemului nervos periferic, cure interne: gastrite, ulcere, colite, afecțini renale etc.

Emil GROZA


Am reușit să stăm de vorbă și cu directorul societății, Simona Dehelean, dar și cu administratorul – un apreciat manager, Emil Groza (foto 1), acesta punctându-ne: Colectivul de muncă al hotelului se străduiește să ofere de fiecare dată confort și ospitalitate, o atmosferă relaxantă, cât și o gamă diversă de preparate din bucătăria tradițională românească. Serviciile medicale în baza de tratament și procedurile solicitate sunt de calitate și efectuate de personal calificat.
De reținut este peisajul pitoresc al ținutului, izvoarele termale și punctele de atracție ale Munților Metaliferi.

Mihai CHEZAN


…Iată și o declarație, în exclusivitate, făcută de un pensionar, fost inspector financiar, pe care l-am întâlnit în stațiune, și anume, Mihai Chezan (foto 2): aici la Vacanța totul este deosebit – ospitalitate, confort, servicii de calitate etc. De reținut sunt indicațiile și procedeele terapeutice, factorii naturali de cură și nu în ultimul rând, posibilitatea unor frumoase și interesante drumeții.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Foto: Smaranda Lazăr