– CRONICA MEHADEI – nr.2/2022

Avem deosebita plăcere de a anunța ieșirea de sub tipar a numărului 2 al publicației locale – CRONICA MEHADIEI, și a o oferi spre lecturare, inclusiv în formatul electronic (pdf), aceasta putându-se face prin acționarea unui click simplu pe imaginea coperții nr. 1, postată mai sus.

Dorim tuturor cititorilor o lectură plăcută!

Constantin VLAICU/UZPR – redactor șef adjunct CRONICA MEHADIEI

(pentru arhivă, se poate accesa pagina de Internet la următorul link: https://cronicamehadiei.wordpress.com/ )

Acțiune din Programul Cadru al Inspecţiei Muncii

Ca în fiecare an, şi în anul 2022, ITM Hunedoara – ne spunea Adrian Florin BOZDOG (foto), inspector șef al acestuia – este implicat într-o serie de acţiuni cu caracter preventiv în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.

Astfel, una dintre acțiuni se îndreptă către verificarea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă la angajatorii care desfăşoară activitatea în domeniul Comerţului cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete.

Campania are ca obiective specifice eliminarea neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă în activitățile specifice din cadrul societăților comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă.

Având în vedere statistica la nivel național, motivarea acțiunii este determinată de: numărul mare de lucrători din domeniu (peste 350.000); numărul mare al accidentaților în muncă care situează această activitate economică pe locul 2 la totalul accidentelor de muncă; accidentele din acest domeniu sunt în proporție de 98% accidente cu incapacitate temporară de muncă.

Situația accidentaților în muncă în acest domeniu se prezintă astfel: în anul 2017, din totalul de 228 de accidentați, 10 au decedat, iar 218 din aceștia au suferit răniri care s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă; în 2018, din totalul de 238 de accidentați, 7 au decedat, iar 231 din aceștia au suferit răniri care s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă; în 2019, din 218 de accidentați, 8 au decedat, iar 187 din aceștia au suferit răniri care s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă; în 2020, numărul total al accidentaților a fost de 195, din care 8 decese și 187 au suferit incapacitate temporară.

Din analizele cauzelor care au produs accidentări, dar și cu ocazia controalelor efectuate în ultimii ani în domeniul securității și sănătății în muncă s-a evidențiat faptul că lucrătorii din domeniul comerțului cu ridicata sunt expuși la o gamă largă de riscuri de accidentare și îmbolnăvire la locul de muncă, cum ar fi: cele datorate manipulării unor mase grele și foarte grele, care conduc la o serie de probleme de sănătate asociate cu dureri de spate și dureri musculare; lucrul la temperaturi ridicate sau scăzute; risc de lovire prin răsturnarea mărfurilor greșit depozitate; risc de accidentare datorat manevrării necorespunzătoare a motostivuitoarelor; perioade lungi în care angajații stau în picioare; activități repetitive; stresul provocat angajaților datorită unui comportament neadecvat al clienților; risc de accidentare la operațiunile de încărcare-descărcare a mărfurilor; alunecări pe pardoseala umedă; ventilație insuficientă; echipamente de muncă incorect utilizate.

Având în vedere riscurile la care sunt expuși lucrătorii în domeniul comerțului cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete – CAEN 46 este necesară organizarea periodică a unor acțiuni de control privind modul în care lucrătorii conștientizează riscurile din unitate, ca primă condiție pentru adoptarea unor atitudini, comportamente și acțiuni adecvate în prevenirea producerii de accidente.

Pe raza județului Hunedoara, în perioada 2006-2021, au avut loc 19 accidente de muncă dintre care 8 de traseu sau rutiere.

Un număr de 17 accidente de muncă au fost urmate de incapacitate temporară de muncă, unul de invaliditate gradul 3 și unul de deces.     

Ca de fiecare dată ITM Hunedoara se implică în acţiuni de prevenţie pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă sperând ca pe această cale să reducem la minim accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale, să contribuim la îmbunătăţirea mediului de muncă şi la conştientizarea riscurilor ce pot să apară.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

GABRIELA ȘERBAN: Concursul de creații literar-artistice „PRO LECTURA” prima ediție, 2022, și-a desemnat câștigătorii și la Bocșa!

Cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovcici” Caraș-Severin a inițiat un concurs de creații literar-artistice dedicat elevilor de toate vârstele intitulat „Pro Lectura”. Au fost invitate să participe bibliotecile din județ, așadar Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa s-a alăturat acestui frumos îndemn spre lectură.

Juriul de la Bocșa a avut în componență cadre didactice și oameni de cultură, președinte fiind prof. dr. Liana Ferciug, iar între membrii amintim prof. Manu Lațcu, prof. Ionela Vuia și prof. Luminița Miloș.

La această primă ediție participarea nu a fost una numeroasă, deoarece elevii – și nu numai! –  au confundat, într-un fel, concursul „Pro Lectura” cu cel județean „Gânduri către Dumnezeu”, ambele derulându-se în aceeași perioadă.

Însă, dintre cei 19 participanți la concursul „Pro Lectura” ediția I, doar doi au primit diplomă de participare; ceilalți 17 elevi au fost câștigătorii premiilor I, II și III, atât la secțiunea literară, cât și la cea artistică.

La secțiunea literară au fost premiate cu locul I lucrările elevelor: Coste Irene, Silviana Maria Ferciug, Flavia Martonoș, Paula Drăgulescu și Cristian Emanuel Toma, elevi coordonați de prof. Gianina Mură, Liana Ferciug, Ștefania Taligaș și Andreea Gheorghe, iar la secținea artistică locul I i-a revenit elevei Gesica Iordache îndrumată de prof. Marius Câlniceanu.

Premiul al II-lea, la secțiunea literară, a fost câștigat de elevii: Rebeca Cega, Andreea Nichiteanu, Rebeca Dumitru, Gesica Iordache, Cristiana Bold și Alexia Vișan, aceștia fiind îndrumați de prof. Manuela Stăniloiu,  Maria Prodan, și Liana Ferciug; iar pentru premiul III, conform deciziei juriului, au fost lucrările elevelor Rebeca-Vanesa Dumitru, Rosalinda Adelina Todor și Cristiana Dumitru, eleve îndrumate de inimoasa profesoară Manuela Stăniloiu.

La secțiunea artistică, premiul II a revenit elevei Cega Rebeca (prof. Marius Câlnicean), iar premiul III, elevei Dumitru Rebeca (prof. Ștefania Taligaș).

Organizatorul concursului a fost Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, iar premiile au constat în diplome și cărți, asigurate cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa.

GABRIELA ȘERBAN – De Ziua Europei, orașul Bocșa a fost în sărbătoare!

Bocșa a fost pentru o zi capitala culturală a Banatului Montan!” consemna pe rețelele de socializare unul dintre participanții la evenimentul din 9 Mai 2022 de la Bocșa, distinsul domn Bogdan Andrei Mihele din Reșița. Și domnia sa avea dreptate!

Luni, 9 Mai 2022, în sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa, s-a desfășurat un eveniment special, cu oameni speciali, un eveniment la care au participat invitați din oraș și din alte localități, pentru a fi martorii unor întâmplări frumoase, de ținută și de excelență.

În această zi cu importante semnificații istorice, a avut loc și festivitatea  de înmânare a Titlului de Cetățean de Onoare unor personalități care aparțin orașului Bocșa sau care, prin activitatea desfășurată de-a lungul vremii, au adus onoare și au promovat această frumoasă localitate din Banatul Montan.

Evenimentul a debutat cu intonarea celor două imnuri – Imnul Europei și Imnul României – în interpretarea maiestuoasă a drei. Dariana Cocora de la Liceul de Artă „Sabin Păuța” din Reșița, însoțită și îndrumată de dna. prof. Cornelia Balogh-Remelei.

Apoi, elevi ai Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, însoțiți de dir. Dragoș Vasile și îndrumați de prof. dr. Liana Ferciug, au susținut un recital de poezie dedicat Zilei Europei, dedicat României într-o Europă unită: Amelia Belgea (creații proprii), Silviana Maria Ferciug și Bianca Mură. Fiind și voluntare ale Centrului Catehetic „Sf. Stelian” Bocșa Română, domnișoarele l-au avut alături și pe preotul paroh dr. Silviu Ferciug.

După aceste încântătoare momente artistice, primarul orașului Bocșa, dr. Mirel Patriciu Pascu, a făcut trecerea la momentul ceremonios al înmânării Titlului de Cetățean de Onoare al Orașului Bocșadomnilor:Erwin Josef Țigla, bibliotecar, scriitor, editor și important promotor cultural; Gheorghe Jurma, scriitor, editor și important critic și istoric literar; Titus Emil Suciu, profesor și scriitor; iar post-mortem: sportivului pugilistIoan Mocanu și artistului plastic Viorel Coțoiu.

Au fost clipe de vădită emoție, atât din partea organizatorilor, cât și a participanților veniți în număr impresionant pentru a le fi alături celor omagiați și cinstiți de către orașul Bocșa.

„Ieri, 9 Mai 2022, într-o zi de sărbătoare, o zi cu semnificații diverse, am avut onoranta misiune de a înmâna Titlul de Cetățean de Onoare al Orașului Bocșa, în semn de recunoaștere și prețuire a activității desfășurată, de-a lungul vremii, pentru promovarea orașului, aducând onoare și contribuind la ridicarea nivelului cultural, artistic și sportiv al urbei noastre, unor personalități care fac cinste întregului Banat și nu numai: scriitorilor și editorilor Gheorghe Jurma, Erwin Josef Țigla și Titus Emil Suciu, iar, post-mortem, sportivului Ioan Mocanu și artistului plastic Viorel Coțoiu.

A fost o zi plină, bogată cultural-artistic, pentru care deoresc să mulțumesc cadrelor didactice implicate, precum și talentatelor eleve de la Liceul Teoretic „Tata Oancea” din Bocșa (Silviana Maria Ferciug, Amelia Belgea, Bianca Mură) și de la Liceul de Artă „Sabin Păuța” din Reșița (Dariana Cocora însoțită de dna. prof. Cornelia Balogh-Remelei).

Mulțumesc, de asemenea colegilor de la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” pentru organizare și tuturor participanților veniți de aproape sau de mai departe. Sperăm că am fost gazde bune.

Felicit, încă o dată, deținătorii Titlului de Cetățean de Onoare al Orașului Bocșa și sunt convins că vom avea o bună și fructuoasă colaborare!

Doamne ajută, să fim sănătoși, cu pace și înțelegere!” consemna pe blogul său primarul orașului Bocșa, dr. Mirel Patriciu Pascu.

Așadar, în ziua de 9 mai 2022, Bocșa a fost într-un fel „capitala culturală a Banatului Montan”, reușind să adune scriitori și artiști, oameni de seamă și personalități din întreg Banatul, pentru a sărbători valori ale Bocșei de ieri, dar, mai ales, de azi, și, cu siguranță, această zi va rămâne înscrisă cu litere de aur în cartea de onoare a acestui mic „burg” multicultural și multiconfesional, constituind o veritabilă pagină de istorie locală.

(https://www.btv.ro/o-sarbatoare-pentru-bocsa/?fbclid=IwAR2iwgvq2YJjWYWvbor4_jTMvAGWkpZKHa7uoB_g0hhaOWJMI7O3buFCgsA)