La structura Brad se învață lucruri interesante și utile, pentru un parcurs în viață ușor și dinamic

Rodica Pleșa

La structura Brad se învață lucruri interesante și utile, pentru un parcurs în viață ușor și dinamic

La Palatul Copiilor Deva și la structurile acestuia – după cum ne spunea prof. Rodica Pleșa (foto 1), directorul acestuia – se desfășoară activități instructiv educative specifice, în afara cursurilor școlare, prin care se aprofundează și completează cunoștințe, se dezvoltă aptitudini potrivit vocației și opțiunii copiilor.

Pe acest fond, în calitatea sa de coordonator al structurii Brad, prof. Sava Voicu Constantin (foto 2), ne-a relatat:

Voicu Constantin

– Parafrazând un citat celebru, care spune că „educația este pâinea sufletului”, putem argumenta că activitățile extrașcolare și nonformale care se desfășoară la structura Brad din cadrul Palatului Copiilor Deva au o mare importanță socio-umană și didactico-pedagogică în rândul copiilor și elevilor, atât din municipiul Brad, cât și și din zonele adiancente acestuia (Crișcior, Baia de Criș, Luncoiu de Jos, Vălișoara etc.).

De-a lungul timpului, cercurile la care au participat generații întregi de elevi au avut un impact pozitiv asupra personalității multor dintre aceștia; tot aici s-au pus bazele multor cariere. Mediul plăcut, antrenant și ,,ispititor” au atras de-a lungul timpului toate categoriile de elevi, mulți dintre ei având rezultate excepționale.

Instituția își are sediul în municipiul Brad, str. Victoriei nr.1, având spații moderne, dotate cu tot ceea ce este necesar pentru ca elevii să își poată desfășura activitățile într-un climat cât mai plăcut și atractiv.

În momentul actual, la Brad funcționează următoarele cercuri: educație rutieră (activitate coordonată de prof. Sava Voicu Constantin), aeromodele-karting (sub îndrumarea prof. Macsim Adrian), orientare turistică (cerc coordonat de prof. Rus Daniela) și dansuri moderne (activitate desfășurată sub îndrumarea prof. Cobori Sorina).

Dăruirea, priceperea și inteligența metodico-pedagogică de care dă dovadă întregul colectiv de cadre didactice de la structura Brad au motivat plăcut foarte mulți elevi dornici de cunoaștere, de a desfășura noi activități față de disciplinele formale la care participă în mod normal la școală.

Activitățile tehnico-aplicative (educație rutieră, karting, aeromodele) motivează în mod deosebit toate categoriile de vârstă de elevi, aceștia atingând apogeul „carierei” la concursurile de profil (județene, naționale, internaționale) la care participă și obțin rezultate deosebite cu care ne putem mândri cu toții, de la profesori și până la părinți și întreaga comunitatea locală.

Cercurile sportive, de orientare turistică și dans modern strâng foarte mulți participanți, pasionați de mișcare, dornici de socializare și interacțiune, atât în cadrul activităților zilnice, cât și atunci când participă la diverse competiții, de toate nivelurile.

Interacțiunea pozitivă și extrem de profesională dintre cadrele didactice mai sus menționate și colectivul de profesori, învățători și educatori de la instituțiile școlare partenere de pe raza municipiului Brad și comunitatea locală și județeană, este deosebit de benefică pentru toți cei care frecventează activitățile extrașcolare din cadrul filialei Brad a Palatului Copiilor Deva. Această legătură permanentă între formal și nonformal constituie baza dezvoltării personale și profesionale continue a participanților.

Este important de menționat că toate activitățile sunt oferite în mod gratuit, începând cu vârsta de 6 ani. Participarea este voluntară, structura activităților fiind flexibilă și permanent adaptată la nevoile și interesele elevilor. Gama diversă de cercuri oferă posibilitatea ca fiecare participant să aleagă la ce activitate dorește să participe, precum și ce aptitudini și competențe vrea să acumuleze ori să dezvolte.

În ciuda faptului că ultima perioadă a fost dificilă din toate punctele de vedere, chiar și pentru mediul școlar, numărul participanților la activitățile desfășurate la Brad este în continuă creștere, lucru care ne bucură și totodată ne face să fim mai responsabili și mai dedicați spre a educa noua generație în spirit civic și profesional. Bucuria revederii cu copiii și elevii de zi cu zi constituie pentru noi, cadrele didactice, un motiv de imensă satisfacție profesională, umană și sufletească.

Așteptăm în continuare ca „familia” filialei Brad a Palatului Copiilor Deva să crească la fel de frumos ca și până acum, porțile instituției fiind deschise mereu pentru toți cei care doresc să socializeze, să învețe lucruri interesante și utile, pentru un parcurs în viață mai ușor și mai dinamic.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Un strop de sănătate: A doua șansă cu Stelian Fulga

Isabela Susanyi

Pe fondul unui motto semnat de Stelian Fulga, terapeut român școlit de călugării șaolin: „Nu există nici boli și nici bolnavi. Toate bolile vin de la o alimentație necorespunzătoare”, am purtat discuții cu mai mulți hunedoreni, foști siderurgiști, pe tema „Sănătatea – cel mai de preț dar al vieții”.

Din vorbă în vorbă, aflată lângă noi, prof. Isabela Susanyi (foto), ne-a sugerat ideea să citim cartea lui Stelian Fulga intitulată „A doua șansă cu Stelian Fulga”.

Rugând-o să ne facă totuși o prezentare succintă a acestei cărți, cu bunăvoința ce-o caracterizează, ne-a onorat dorința.

Așa că, ne-a oferit o scurtă recenzie a cărții amintite.

Receptiv la suferințele neamului său, înzestrat cu har divin, cunoaștere și empatie față de semeni, dl. Stelian Cătălin Fulga vine în întâmpinarea noastră cu o carte salvatoare „A doua șansă cu Stelian Fulga/ Alimentele leacuri sau otrăvuri?”

Deși se naște în Oltenia (Bistreț, jud. Dolj), tânărul Fulga se instruiește departe de hotarele țării, în America, la San Francisco, și urmează cursurile Facultății de Parapsihologie din California. Însetat de cunoaștere, timp de 4 ani se inițiază în conceptele și misterele călugărilor shaolin, retras în toposul sacru tibetan. Captivat de miracolele naturii, de plantele magice, de armonie și de echilibru, valorifică învățăturile dobândite și se consacră vindecării suferinzilor de pretutindeni.

În opera de față, dl. Stelian Fulga expune argumente științifice, vorbește detaliat despre importanța alimentației în funcție de grupele sanguine, explică procesele biologice care se desfășoară în organism, modul de funcționare corectă a acestuia, analizează, oferă soluții. Însuși titlul cărții sintetizează conținutul și dezvăluie secretul celei de-a doua șanse pe care o primim, dacă alegem alimentația corectă.

Limbajul ghidului terapeutic este simplu, pe înțelesul oricărui cititor, pentru  o înțelegere totală și imediată a mesajului, dar și pentru a se evita confuziile.

Cartea debutează cu implementarea detaliilor care alcătuiesc „cura de dezintoxicare” (repetată după 14 zile). Tot aici lecturăm „Ciorba de legume fără foc”, pentru mine, recunosc, o noutate și o curiozitate.

Absorbită de ineditul informațiilor, mi-am dat seama/ am conștientizat că mă aflu pe un teritoriu necunoscut. Am învățat că este obligatoriu să ne hrănim sănătos și am avut revelația multor greșeli de alimentație, datorate ignoranței.

Granița dintre „leacuri” și „otrăvuri” este una subțire, invizibilă, pentru neinițiați, iar fără documentare, fără înțelegere și cercetare, trendul de consumerism ne transformă în victime sigure.

Vă recomand cu drag o carte care ne apără de primejdii, de boli și de moarte. O carte a speranței. Țineți cont de faptul că bolile încep și se sfârșesc cu regimul alimentar, un regim sănătos, pe care îl găsim în învățăturile acestui OM deosebit, trimis de Dumnezeu să ne ajute.  

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR