La nivelul județului Hunedoara, atunci când vine vorba despre adolescenți și colaborarea acestora cu organismele de specialitate, precum Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, există o certitudine clară. Și anume aceea că, interesul tinerilor faţă de proiectele comunitare sau participarea la conferinţe, dezbateri, activități, acțiuni ori ateliere de creaţie nu a fost diminuat nicio clipă, ci, din contră. Zeci, chiar sute de elevi și/sau studenți de la mai multe instituții de învățământ din județul nostru au continuat și dezvoltat în permanență parteneriate de succes atât pentru generația lor, cât și pentru comunitățile din care aceștia fac parte. Supervizați de cadre didactice și/sau consilieri din cadrul DJST Hunedoara, tinerii au reușit să dezvolte strategii și să participe activ în viața socială, culturală și economică. Potrivit conducerii DJST Hunedoara, și primul trimestru al lui 2022 a fost marcat de implicarea lor, a tinerilor. Un exemplu în acest sens este dat de beneficiarii proiectului „Vreau să fiu copil, nu părinte ACUM”. „Chiar dacă a debutat anul trecut, acest proiect s-a dovedit a fi un adevărat tur de forță care nu numai că s-a bucurat de implicarea a zeci de elevi, cadre didactice de specialitate și consilieri din rândul DJST Hunedoara, dar își continuă și acum ecourile pozitive. Altfel spus, tinerii participanți -beneficiari ai unor seminarii, dezbateri, cursuri cu tematică foarte complexă – reușesc în prezent să disemineze informațiile obținute în rândul altor sute de elevi din diverse unități de învățământ hunedorene. Aceștia din urmă vor deveni participanți activi în școlile lor la discuții și dezbateri comune despre subiecte care vizează responsabilitatea, incluziunea, sănătatea, educația sexuală, relațiile tânăr – societate”, susținea Cristian Laurențiu PINTE (foto), directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara. Spiritul civic și dorința de implicare a adolescenților hunedoreni sunt demne de toată lauda, mai spune directorul DJST, totodată declarându-se mândru că din ce în ce mai mulți tineri văd DJST ca pe un partener de încredere în derularea inițiativelor lor. Un alt exemplu elocvent a fost și a doua ediție a proiectului „The Joy of Painting”. Desfășurată în luna februarie a.c., acțiunea a vizat amatorii de pictură (prin cursurile de artă), scopul final fiind cel de suflet, unul luminos și plin de culoare: strângerea de fonduri pentru adăpostul de câini din Sântuhalm. … Iată că generația aceasta tânără, în ciuda tuturor încercărilor și necunoscutelor cărora a trebuit să le facă față în acești ultimi ani, continuă să își păstreze spiritul treaz, nonconformist și neînțeles uneori, dar neîntinat, plin de creativitate și de compasiune, de cele mai multe ori – conchide Cristian Laurențiu Pinte.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
În Ţara Almăjului, un colţ de Rai din grădina Maicii Domnului, la ieşirea Nerei din Munţii Semenic, se află localitatea Pătaş un mirific spaţiu românesc. Aici a vieţuit timp de aproape 300 de ani, nobiliara familie Popovici, din care au ieşit preoţi şi dascăli, care au mucenicit şi rodit, arzând întru Hristos, ocupându-se de educaţia pătăşenilor, a almăjenilor şi a tuturor românilor, mărturisind credinţă şi sădind în suflete dragostea de muncă, de semeni şi de Dumnezeu pentru purificare şi mântuire. Continuator al familiei sale, învăţatorul şi dascălul Vasile Popovici, om al faptei, misionar de idei, a fost un agent al Proniei Cereşti, de-a lungul celor 92 de ani, pentru a răspândi Cuvântul divin printre pătăşeni, almăjeni şi printre români pe unde paşii l-au purtat. Crescut în spiritul evlaviei creştine de către familie şi a respectului pentru semeni, a mucenicit toată viaţa, a răspândit lumină din lumina strămoşilor printre sătenii săi, dându-le lumină şi frumuseţe spirituală. Dascălul şi omul Vasile Popovici a trăit în trei regimuri – cu intensitate maximă, contribuind la dezvoltarea şcolii şi bisericii româneşti şi a fost un izvor de enrgie şi lumină. A fost animat de un patriotism şi naţionalism luminat, fiind un aprig luptător pentru păstrarea valorilor culturale şi intelectuale ale românilor. Cu discreţie educată a contribuit la introducerea unei note de umanitate şi de distincţie morală în viaţa comunităţii. A fost un stâlp al tradiţiei familiale, de onestitate şi decenţă, fiind un valoros intelectual şi cu deosebită modestie, incapabil de ranchiună. Vasile Popovici a fost un dascăl socrato – cristo – haretist cu darul cel mai de preţ: smerenia, evlavia şi harul divin, iradiind lumină, bucurie şi fericire. Astfel a avut o influenţă majoră asupra evoluţiei sufleteşti a celor din jurul său. Avea credinţa că valoarea unei şcoli se măsoară prin calitatea şi ţinuta dascălilor, dar mai ales a oamenilor care ies din ea, ca dovadă zecile de generaţii ieşite din mâinile sale cu care se mândreşte. A moştenit de la familie şi a fost educat în spiritul iubirii pentru carte, ceea ce a transmis şi elevilor săi. Pentru el cărţile erau prieteni reci şi sinceri. O altă formă de manifestare a energiei sale şi a apostolatului a fost muzica şi pictura. A pictat zeci de tablouri, în mod deosebit peisaje şi portrete. În acelaşi timp a pregătit numeroase formaţii artistice conducând coruri de copii şi adulţi ale căror prestaţii au fost apreciate de către public. Înzestrat cu darul muzicii, a învăţat copiii să cânte la vioară şi la alte instrumente, creând tarafuri şi formaţii de fete şi băieţi cu care a prezentat numeroase spectacole în zonă şi în ţară, cântând alături şi fiind apreciat de mari violonişti ca Ion Stan şi Efta Botoca. Sub adevărul diafan al creaţiei artistice a crescut zeci de generaţii de copii transmiţându-le lumina şi căldura sufletului său. Activitatea desfăşurată de-a lungul carierei didactice a fost răsplătită cu numeroase distincţii, ordine şi medalii, în judeţ şi în ţară. În tot ce a realizat în plan şcolar şi extraşcolar a avut un real sprijin în distinsa şi iubitoarea sa soţie, Lina Popovici. La casa lor se întâlnesc toate drumurile, toate disperările şi toate încercările. Aici a fost şi este o intersecţie de duh şi speranţă. Ei au vindecat locuitorii satelor, el sufleteşte, ea trupeşte ( fiind asistent medical ), ridicându-le moralul cu o vorbă de duh, cu un sfat, cu o pildă, luându-i drept tovarăşi de drum pentru calea vieţii frumoase – ,,îndumnezeire,,. În acest fel înţeleptul şi omul Vasile Popovici a trăit cu generozitate pentru ceilalţi. Glasul lui de clopot a sunat peste sate ca şi clopotele bisericilor înălţându-le sufletele spre ceruri. De la el am învăţat lucruri elementare, considerate în anumite vremuri de tip burghez, iar azi de tip comunist, cum sunt: ordinea, respectarea timpului tău şi a celuilalt, respectarea cuvântului, igiena personală, respectul pentru intimitatea celuilalt, discreţia, libertatea cuvântului, libertatea de mişcare, rigoarea muncii, virtuţi care aş vrea să rămână capitale pentru tinerii noştrii colegi, pentru urmaşii care să dea valoare naţiunii noastre. Faptele Domniei sale dovedesc că de-a lungul vieţii nu a făcut compromisuri, nici la nivel local şi nici naţional. În regimurile care au trecut s-a impus prin demnitate şi curaj, fiind un aprig apărător al legii, al identităţii neamului şi a intereselor sătenilor săi, oameni pe care îi reprezenta în diferite organisme politice şi de administraţie locală. Temerara acţiune, din anii 1980, prin care a mobilizat locuitorii comunei, opunându-se şi învingând pe Ceauşescu, deoarece nu a fost ales primar candidatul dorit de regim, l-a impus ca pe un Horea al Ţării Almăjului. Prin tot ce a făcut a dovedit că ,, este om şi este un român,,. Neclintirea în credinţa şi iubirea sa faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu se aseamănă cu diamantul care nu poate fi zgârâiat de nicio piatră. Întreaga activitate a domniei sale a fost şi va fi pentru toţi cei ce simt româneşte o lecţie de istorie şi de viaţă. Şi-a impus statura uriaşă în epocă şi cu siguranţă lumina lui va depăşi nu numai veacul, ci veacurile. Viaţa sa este un model de smerenie, de jertfelnicie şi de dragoste pentru pătăşeni, almăjeni, pentru români şi pentru ,, Cel care ne-a creat,,. La 92 de ani de viaţă, prin tot ce a făcut rămâne un model şi un simbol pentru afirmarea fiinţei naţionale. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze între sfinți!
Referitor la finalizarea proiectului cultural-artistic ,,Eminescu, un vis în așteptare”, am cerut și alte amănunte de la inițiatorul acestuia, Dumitru BUȚOI (foto), membru UZPR Timiș și președinte al Asociației ,,Luceafărul de Vest” Timișoara. – În contextul în care am primit lucrări și din partea unor personalități cu notorietate în domeniul cultural-artistic academic, românesc, în cadrul acestui proiect de suflet și iubire, ne-am simțit onorați și le suntem recunoscători, pentru iubirea de Eminescu, pentru o viață în slujba comunității. Asociația ,,Luceafărul de Vest” Timișoara prin inițiatorul acestui proiect a acordat distincția ,,Meritul Cultural” următorilor: Dumitru Mnerie, Horia Ciocârlie, Ioan I. Ionescu, Luca Alex. Codrean, Horia Țâru, Ion Medoia, Nicolae Toma – Timișoara, Oana Glăvan – Reșița, Constantin Falcă și Ionela Grațiana Blagoe – Oravița, Mihai Chiper – Anina, jud. Caraș Severin, Maria Voronca, Henrieta Szabo, Nicolae Silade, Adriana Weimer – Lugoj, jud. Timiș, Miron Țic, Ioan Vlad, Georgeta Ileana Cizmaș, Mariana Pândaru, Ioan Vasiu, Deva-Hunedoara, Vasile Vulpașu – Strehaia, jud. Mehedinți, Andrușa Roua Vătuiu, Dan Șalapa, Florea Constantinescu – Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, Ion Ungureanu – Țicleni, jud. Gorj, Adina Andrițoiu, Teodor Dădălău, Dan Ilie Morega – Târgu Jiu, jud. Gorj, Nicolae Grigorie Lăcrița, Doina Drăguț și Constantin Stan – Craiova, Ion Nălbitoru – Brezoi, jud. Vâlcea, Mariana Popa – Brașov, Ioan Gligor Stopița – Sibiu, Nicolae Constantin Gavrilescu – Crevedia, jud. Dâmbovița, Nicolae Vasile, Elian Băcilă, Rodica Subțirelu, Antoaneta Rădoi, Ion Machidon, Claudia Negroiu – București, Mihaela Radu, Elena Trifan, Constantin Bidulescu, Ioan Vintilă Fintiș, Gelu Ionescu – Ploiești, Ioan Nicolae Mușat – Buzău, Ionel Marin – Focșani, jud. Vrancea, Olga Văduva Grigorov – Tulcea, Livia Ciupercă – Iași, Andrei Breabăn – Suceava, Paraschiva Abutnăriței – Vatra Dornei, jud. Suceava, Vasile Bele – Baia Mare, jud. Maramureș, Dumitru Țimerman – Satu Mare, Alexandru Florin Țene – Cluj-Napoca, Miorița Săteanu și Pașcu Balaci – Oradea, Anton Ilica și Floare R. Cândea – Arad, Vasile Barbu – Uzdin, Serbia, Nistor Dumitru Becia – Filiala UZPR, Anglia, Mircea Ioan Popi – Filiala Europa, Alexandru Cetățeanu – Filiala Canada, Damian Theodor – Filiala SUA, Doina Dabija și Iurie Brașoveanu – Chișinău, Republica Moldova. Echipa de organizare mulțumește tuturor participanților și celor implicați în susținerea și mediatizarea acestui inedit proiect cultural-artistic ,,Eminescu, un vis în așteptare” și îi asigurăm de toată prețuirea noastră. Menționăm că majoritatea lucrările trimise la concurs vor fi publicate într-o antologie care va fi lansată în luna iunie 2022 cu prilejul ,,Zilelor Eminescu”.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Una dintre misiunile culturale însuşite de către Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi de către Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa este aceea de a reaminti iubitorilor de cultură şi spiritualitate personalităţile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spaţiu de interferenţe culturale. De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate uitată în Banatul Montan, amintită actualmente în treacăt de dr. Ionel Bota sau de doctorul Julius Gálfy din Timișoara. Reproducem în continuare un text despre Friedrich Bach, redactat de doctorul Julius Gálfy din Timișoara, de curând trecut în eternitate, care s-a ocupat profund de viața medicală a Oraviței.
Friedrich Bach (1817 – 1865): medic și poet
Medicul poet Friedrich Bach s-a născut la 13 martie 1817 la Königsgrätz în Boemia, ca fiul funcționarului imperial Francisc Bach, făcând parte dintr-o familie cu mulți copii: doi frați mai mari și trei surori. În anul 1827, părinții lui Bach se mută la Praga, unde tânărul Friedrich urmează școala elementară și gimnaziul. Ca elev a făcut însemnate studii muzicale, ajungând un apreciat pianist. Deși de tânăr se simte atras de științele naturale, studiază concomitent clasicii literaturii germane și se face remarcat ca un desenator talentat. Medicina o urmează la Facultatea din Praga. După ce își dă examenele de absolvire la 6 aprilie și la 8 iulie 1842, în același an, în 22 iulie susține disertația sa intitulată: „De tussi convulsiva“. În 27 iulie 1842 este promovat ca doctor în medicină, iar în 1843 obține și titlul de doctor în chirurgie. Ca student frecventează cercurile tinerilor cehi cu vederi progresiste. Tot ca student și apoi ca medic cunoaște ideile progresiste ale tineretului maghiar prin intermediul prietenului său Friedrich Hirsch-Szavardy. Tânărul medic începe să practice la Praga și împrejurimi medicina, dar nu poate concura cu numărul mare al colegilor săi mai în vârstă. În anul 1847 începe construcția căii ferate montane între Oravița și Lișava. Lucrările de construcție au fost conduse de fratele lui Friedrich Bach, inginerul Karl Bach. În același an, în timpul unei epidemii de febră tifoidă, care a bântuit între muncitorii de la calea ferată, se sting din viață medicul montanistic Gheorghe C. Roja și chirurgul regal montanistic Peter Wierzbicky, îngrijind muncitorii bolnavi. Neputându-și asigura existența la Praga, Friedrich Bach, la sfatul fratelui său, se mută în toamna anului 1847 la Oravița unde este numit „Bergphysikus” provizoriu și medic la căile ferate, post înființat după epidemia din anul 1847. În drum spre Banat, Bach se oprește la Viena, unde îl cunoaște personal pe marele poet Nikolaus Lenau. La Budapesta, la prietenul său, Friedrich Hirsch-Szavardy (1822 – 1882), diplomatul de mai târziu al lui Kossuth, îl introduce în Clubul Național Revoluționar. Deși la început, Friedrich Bach consideră Oravița ca un loc de exil, activitatea sa zilnică de medic, societatea unor intelectuali cu idei progresiste și viața familiară, îl leagă treptat de acest orășel. Friedrich Bach sprijină cererile juste ale minerilor din Oravița din 9 aprilie 1848, adresate Direcției Miniere, fiind cunoscut simpatizant al ideilor progresiste. La 15 octombrie 1849 se căsătorește cu Maria Piskovics. Din această căsătorie va avea doi copii: Maria și Friedrich care va ajunge primar al Oraviței. Drept presiune pentru ideile sale progresiste, Bach este mutat în anul 1851 de către Direcția Minieră la Steierdorf, ca medic montanist, localitate care începe să se dezvolte datorită minelor sale de cărbuni. Depune muncă grea și plină de abnegație în mijlocul coloniștilor din Steierdorf, în rândul cărora apar numeroase boli contagioase, favorizate de aglomerația și subalimentația cronică. În anul 1854, dr. Bach este transferat la Reșița, unde va funcționa și în anul 1855, figurând pe liste medicilor care au intrat în serviciul Societății StEG. După scurt timp este însă din nou transferat ca medic al căilor ferate la Vârșeț, unde își va desfășura activitatea timp de 10 ani. În dimineața zilei de 5 septembrie 1865, în drum spre un bolnav, decedează de ictus apoplectic, fiind în vârstă de 48 de ani. Astăzi, mormântul său din cimitirul din Vârșeț nu mai este identificabil. Dragostea pentru literatură a lui Friedrich Bach se manifestă deja ca elev, fiind îndrumat în acest domeniu de profesorul său din Praga, Josef Jakob Jungmann (1773 – 1847). Ca student scrie poezii lirice, care apar în publicațiile literare ale vremurilor. Dintre poeții germani îl influențează mai ales Nikolaus Lenau (1802 – 1850) și Friedrich Rückert (1788 – 1866). Acest tânăr visător, cu părul blond, ondulat, cu o sănătate șubredă, era socotit pe lângă Alfred Meissner (1822 – 1885) și Moritz Hartmann (1821 – 1872) unul dintre poeții tineri talentați din Austria. Sub influența lui Jungmann și a poetului ceh Karl Macha, Bach scrie câteva poezii și în limba cehă. În anul 1839 apare volumul său de poezii intitulat: „Die Sensitiven“ („Sensibilii”) la Leipzig, în editura „Baumgärtner”. Prin acest volum de poezii, Bach pătrunde în lumea literară contemporană. Scurt timp, în anul 1847, după stabilirea lui la Oravița, apare o a doua ediție, iar în anul 1900 una îmbunătățită și completată a poeziilor sale la Praga, editată de Julius Reinwarth. La Oravița, Bach are legături de prietenie cu poetul și folcloristul Arthur Schott (1814 – 1875), autorul primei culegeri de povești românești, și cu poetul Julius von der Traun (Julius Alexander Schindler, 1818 – 1885), poet și scriitor cu concepții liberale, care funcționa în acel timp la Oravița ca avocat. Deși preocupările profesionale zilnice, sănătatea sa precară și desele mutări, îl împiedicau pe dr. Bach să-și mai manifeste în continuare talentul său de poet liric, în acești ani, el a rămas unul din poeții apreciați ai literaturii germane și mai ales ai literaturii bănățene de limbă germană. Friedrich Bach a fost unul dintre importanții promotorii culturali ai Oraviței din perioada existenței sale aici, activând și în cadrul multiplelor activități ale teatrului orăvițean, ca centru de cultură al întregii regiuni.
Reproducem în continuare și un text redactat de dr. Ionel Bota referitor la personalitatea celui comemorat din punct de vedere medical.
„Organizările pe principii moderne ale serviciului medical vor deveni, după 1855, parte din responsabilitățile asumate de StEG. La moartea lui Wierzbicky, inginerul de căi ferate Karl Bach îl aduce pe fratele său, medicul Friedrich Bach (născut în 13 martie 1817 la Königsgrätz în Boemia, mort la Vârșeț în 5 septembrie 1865, de ictus apoplectic). Își susține teza de doctorat cu tema „De tussi convulsiva“ în 1842, iar în 1843 susține și al doilea doctorat în chirurgie. Din 1851 este medic uzinal la Steierdorf, din 1854 e la Reșița, din 1855 ajunge medic la căile ferate din Vârșeț. Împreună cu Friedrich Bach, în Oravița, medicii R. Weinberger și F. Dobrovsky depun o activitate meritorie în domeniu, mai ales când, pentru un scurt interval de timp, Alexandru Popovici, viitor director al Băilor Herculane, este numit, în 1861, prin decizia Consiliului Comitatens Caraș, prezidat de Emanoil Gojdu, comite suprem, medic districtual cu sediul în Oravița.” („Medicină și societate în Banatul Montan“, de Ionel Bota, Editura TIM, 2016, pag. 10 – 11).
Pentru a marca împlinirea celor 205 de ani, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița lansează un plic filatelic ocazional. Cu același prilej a fost confecționată o ștampilă filatelică ocazională. Ștampila este folosită la oficiul poștal Reșița 1, în data de 14 martie. Menționăm faptul că această ștampilă a fost aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română pentru întreaga corespondență expediată în data de 14 martie din Reșița.
UZPR CARAS SEVERIN 