Nistor Becia, președinte UZPR-UK, promotor al proiectului de sănătate mintală „Da, am nevoie de ajutor”

În cadrul unui dialog-eveniment cu Diana Stroia Matthews, Consul Onorific în Ţara Galilor, Nistor Becia, psiholog, doctor în Psihologie și președinte al Filialei Marea Britanie a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a punctat câteva dintre reperele activității sale profesionale și, de asemenea, modalitățile prin care coagulează energiile comunității românilor din Țara Galilor. „Am început să fiu interesat de psihologie datorită oamenilor care m-au inspirat, apoi am devenit autodidact, am citit, m-am documentat și am urmat cursuri de psihologie. Nu eu mi-am ales meseria, ci meseria m-a ales pe mine”, afirmă președintele UZPR-UK.

Nistor Becia a detaliat apoi despre practica de fiecare zi în profesia aleasă și despre proiectul social denumit „Da, am nevoie de ajutor”, în care are alături personalități care doresc să sprijine comunitatea românilor din Țara Galilor în special și din Marea Britanie în general, „facilitând creșterea gradului de conștientizare a importanței sănătății mintale”, după cum argumentează Nistor Becia: „În viața de fiecare zi ofer asistență sistemului social, dar și familiilor pacienților. Prin jobul meu, înlesnesc accesul la serviciile de ajutor social. Vreau să subliniez importanța solicitării de ajutor. Nu suferiți în tăcere și singurătate! Cereți ajutor specializat!”.

Acest prim episod al acestui dialog care va continua a fost realizat de Consulatul Onorific al României în Țara Galilor, în colaborare cu Uniunea Ziaristilor Profesioniști din România – Filiala Marea Britanie (UZPR-UK).

Interviu cu Diana Stroia Matthews, consulul onorific al României  si psiholog dr Nistor Becia

GABRIELA ȘERBAN – Pr.dr. Daniel Crecan, la ceas aniversar – 50

În acest an, 2022, Biserica Ortodoxă Română omagiază, în prima parte a anului,  Rugăciunea în viața Bisericii și a creștinului, iar credincioșii, enoriașii Bisericilor noastre, cunosc cât este de importantă Rugăciunea în viața omului.

Astfel, în această perioadă, preoții, urmând și îndemnul Preasfințitului nostru părinte Episcop Lucian al Caransebeșului, înmulțesc rugăciunile pentru sănătate, intensifică programul de slujbă oficiind mai des Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu, deplasându-se, în ciuda pandemiei și înfruntând pericolul bolii, în mijlocul bolnavilor, fie la domiciliu, fie în cămine și azile de bătrâni, pretutindeni unde sunt absolut necesare credința și rugăciunea, încrederea în rugăciune și tămăduire prin voia și puterea lui Dumnezeu.

În acest context, considerăm că și noi, credincioșii, beneficiarii  jertfei acestor preoți, suntem datori să înălțăm umilele noastre rugăciuni pentru sănătatea și puterea parohilor și duhovnicilor noștri.

Cu atât mai mult, când preotul paroh se află la ceas aniversar, împlinește o frumoasă și rotunda vârstă, iar enoriașii, în număr mare, aleg să-i fie alături și să-l sărbătorească!

Așa s-a întâmplat duminică, 6 februarie 2022, la Biserica Ortodoxă cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Bocșa Vasiova, când preotul dr. Daniel Crecan, parohul Bisericii, a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 50 de ani.

După oficierea Sfintei Liturghii și Împărtășirea cu Sfânt Trupul și Sângele Domnului, prieteni, colaboratori, apropiați ai Bisericii, enoriași ai parohiei Vasiova, l-au  purtat în rugăciunea lor pe pr. Daniel Crecan, i-au adresat urări de bine și sănătate, alese cuvinte și, evident, tradiționalul La mulți ani!

E cunoscut faptul că părintele Daniel Crecan este un intelectual rasat al orașului Bocșa, unul dintre oamenii preocupați de cercetare istorico-religioasă a urbei, unul dintre oamenii cărora Dumnezeu le-a sădit „talanții” în minte și în suflet.

Preotul Daniel Crecan este un exemplu de viață frumoasă și de aleasă slujire a lui Dumnezeu, a Bisericii și a Cărții. Mânuitor de condei, dar și iubitor și cititor de carte, ticluiește cu atenție cuvântul, astfel încât este capabil să atingă sufletul oamenilor, să le pătrundă la inimă și să obțină, adesea, ascultare.

Este un preot cu chemare și asta o demostrează modul în care își îndeplinește misiunea încredințată. Desfășoară o activitate impresionantă pe toate planurile în care se cuvine să lucreze, să acționeze un preot: pastoral, liturgic, cultural, misionar și, excepțional, administrativ!

Deși se află de puțină vreme la cârma Parohiei Vasiova (din toamna lui 2018), atât frumoasa Biserică a lui Tata Oancea, cât și casa parohială, au fost restaurate, renovate, s-au efectuat lucrări de amenajare și modernizare și, încă, se lucrează în incinta lăcașului sfânt, părintele Crecan dorind să îngrijească și să scoată în evidență frumusețea acestei Biserici, după cum o binemerită!

După cum spun scriptele, Biserica din Vasiova s-a zidit în anul 1775 și a fost pictată în 1897 de Filip Matei, iar, între anii 1954 – 1958, sculptorul Petru Encovetti Oance, cunoscut sub numele de Tata Oancea, realizează iconostasul. Pictura interioară va fi executată apoi de Gheorghe Vânătoru (1958-1959), iar cea exterioară de Ieremia Profeta (1975 – 1976).

O astfel de „bijuterie” a Bocșei merită a fi îngrijită și pusă în valoare cum se cuvine, iar parohul Daniel Crecan, ajutat de autoritățile locale, de enoriașii vasioveni și alți credincioși apropiați familiei, fac acest lucru cu dăruire și meticulozitate.

Mai trebuie să precizăm că, preotul Daniel Crecan nu este doar un vrednic slujitor al Domnului, care își îndeplinește cu cinste misiunea, ci este și un pasionat cercetător, cu un doctorat în filozofie, emițând concepții morale și filozofice înțelepte, împărtășite atât din amvon, cât și în cadrul diverselor simpozioane, conferințe și alte evenimente culturale, la care participă cu interes sau pe care el însuși le organizează. 

Pentru toate acestea și pentru multe altele omise aici, preotul dr. Daniel Crecan merită prețuirea noastră, sprijinul nostru și înțelegerea noastră, iar astăzi, 7 februarie, ziua de naștere a parohului Daniel Crecan, se cuvine să-i transmitem toate gândurile noastre bune, urări de bine și de sănătate, putere de muncă și rodnic spor în toate cele plăcute lui Dumnezeu!

La mulți și binecuvântați ani!