,,O carte scrisă sau citită este ca o boală învinsă”- spunea filozoful Lucian Blaga. Așadar, cartea istoricului Costin Feneșan- Diplome de înnobilare și blazon din Banat, apărută la Editura de Vest, Timișoara, 2007 are menirea de a-l vindeca pe cititor de boala ce planează asupra poporului român- pericolul de a se pierde identitatea- dovedindu-se a fi o rezistență a gândului și a bunului simț în vremurile de azi.

Apariția cărții este un gest recuperator, dar și de justiție pentru nobilimea română din secolele XIV- XVII, în Banat. Ea demonstrează continuitatea românilor în spațiul bănățean, ca și în țară și că elementul țărănesc era dominat de români în Banatul evului mediu.

Figură proeminentă a istoriografiei contemporane – istoricul Costin Feneșan se dovedește a fi o impresionantă personalitate culturală, cu o uimitoare perspicacitate, un cărturar umanist multilateral, de formație enciclopedică. Este un savant și un gânditor autentic preocupat de descifrarea misterului originii și continuității poporului român în spațiul dintre Carpați și Dunăre, care ține la adevăr și este străin de orice lingușire.

L-am cunoscut cu prilejul simpozioanelor de istorie națională organizate în județul Caraș- Severin de către profesorul Gheorghe Magas- inspector școlar de specialitate, cât și din cărțile Domniei Sale și am constatat că are o ținută ce exprimă măreție și demnitate, sugerând în persoana lui un spirit luminat, care aduce vederi înaintate, în epoca fripturiștilor, menite să împrospăteze cultura și să deschidă societății românești noi perspective.

Cartea conține 59 diplome de înnobilare și blazon, fiind astfel întocmită încât să intereseze publicul cultivat, dar este folositoare și stimulativă pentru studenții, profesorii și cercetătorii interesați de istoria Banatului. Ea este una dintre cele mai originale apariții ale culturii noastre în această zonă. Este o lucrare istorică în care autorul redă obiectiv faptele și fenomenele istorice, prin cercetarea cât mai complexă a izvoarelor inedite, analizându-le critic și apreciindu-le fără părtinire, lucid și imparțial.

Scrierea este de un înalt nivel științific, cu argumente temeinice și un aparat critic bine pus la punct.

Prin apariția acestei cărți, în ansamblul lor, cunoștințele noastre asupra evului mediu bănățean au făcut însemnate progrese, prin izvoare noi, uneori fundamentale, cu o metodă de lucru bazată pe erudiție și critică severă. Din ea aflăm că voievozii și cnezii români aveau o puternică bază românească, disociată de migratori și destul de puternică încât să-i poată asimila. Ei au obținut nobilitatea pentru serviciile militare și civile aduse regalității maghiare, ori principilor ardeleni. Astfel, pătura feudală a românilor era continuitatea poporului român, pe pământul țării sale și corolarul ei necesar: unitatea sa etnică, lingvistică și politică. Așa că în secolele XIV-XVII ,,nobilimea bănățeană era românească în mare parte și își păstrează limba și etnia”- ne spune autorul.

,,Dar noi locului ne ținem

Cum am fost așa rămânem.”

Cartea comunică, în același timp că, ,,prin înnobilare, românii din părțile Caransebeșului și Lugojului nu s-au desprins de comunitatea din rândurile căreia proveneau și nu și-au pierdut conștiința de neam, credința și nici tradițiile românești și locale.

Poporul român a fost mai întâi și a ajuns să fie și cel din urmă stăpân al pământului său și va fi în veci.

Banatul de munte a fost, în aceste vremuri, o punte de legătură între est și vest. Așadar- strămoșii sunt ei înșiși substanța vitală a poporului, iar a pierde identitatea este totuna cu a pierde ce este mai scump pe Pământ.

 Cartea prezentată este un argument al continuității și sensibilizării conștiinței etnice ce conservă tradițiile de cultură și simțire românească esențiale pentru istoria românilor. În ea se oglindește cerul nostru sufletesc, axa lumii noastre, ne învață iubirea care preface vorbele în rază de lumină, ce încântă și purifică. Cu atât mai mult se cade să exprimăm gratitudinea noastră pentru carte și autor.

                                                                      Profesor Pavel Panduru/UZPR

În Grădina Maicii Domnului, care este România, există o insulă etnografică, numită Țara Almăjului. Așezată în partea de vest a țării, este o depresiune intramontană, în Munții Banatului, între masivele Semenic și Almăj. Țara Almăjului este străbătută de râul Nera, pe direcția nord-sud. De o parte și de alta a râului, asemenea unui colier cu diamante sunt așezate 13 sate. Unul dintre diamante este satul Rudăria, astăzi Eftimie Murgu, așezat pe râul cu același nume, la poalele Munților Almăj.

În acest loc nici nu știi când și unde începe istoria, pentru că ea se pierde în vremuri legendare, arătându-ne parcă, cu degetul, pe dacii de altădată care îi populau pădurile. Vechii oieri și hrisoavele care grăiesc despre vechimea așezării ne fac să percepem locul ca fiind o poartă a veșniciei.

Locurile mirifice ale Rudăriei sunt locuite de oameni gospodari, simpli, serioși și credincioși. Au fost și sunt oameni virtuoși care au descoperit frumusețea Împărăției lui Dumnezeu pe acest pământ, viața trăită de aceștia fiind o pregustare a Raiului. Adevăratul duh al Rudăriei era și este în sufletul locuitorilor și a marilor personalități. Din trecutul Rudăriei răzbat până la noi dragostea de muncă, neam și credință.

În satul Rudăria au apărut o serie de personalități, precum florile primăvara, care s-au remarcat în lupta pentru libertate și unitate națională, precum marele revoluționar de la 1848-Eftimie Murgu, creator de școală filozofică românească, generalul Traian Doda, luptător pentru limbă și credință, creatorul Comunității de Avere, preot doctor Ion Sîrbu, reprezentantul Almăjului la Alba Iulia în 1918 și membru în Delegația română de la Conferința de Pace de la Paris din 1919, autorul lucrării Viața lui Mihai Viteazul, profesorul Pavel Sîrbu, în zilele noastre, luptător pentru păstrarea valorilor naționale românești și mulți alții.

Profesorul Pavel Sîrbu s-a născut la Rudăria, la 13 septembrie 1941, din părinții Iacob și Romonița.Se trage din familia preotului doctor Ion Sîrbu. Părinții săi- Iacob și Romonița au fost în Rudăria icoane de lumină, modele de omenie, cucernicie și credință, fiind cinstiți de toți sătenii, ca și strămoșii lor- Murgu, Doda și popa Sîrbu.

Face clasele I-VI la Rudăria, în perioada 1949-1955, a VII-a la Bozovici, în 1955-1956, apoi urmează cursurile Liceului Traian Doda din Caransebeș în perioada 1956-1960. În anul 1960 intră la Institutul de Agronomie din Timișoara și practică handbalul de performanță. Din 1962 se transferă la echipa armatei în București, face și armata și se înscrie la Institutul de Cultură Fizică și Sport.

În 1967 se căsătorește cu tânăra și frumoasa studentă la matematică- Ileana Vasilache din Craiova. Au fost dăruiți de Dumnezeu cu două fete, Cristina-Maria și Adriana-Paula,  pe care le-au crescut și iubit ca pe ochii lor din cap. La terminarea facultății au fost repartizați la Grupul Școlar Comercial din Arad, în anul 1968.

În paralel cu activitatea didactică este și antrenor al echipei de fete UTA și apoi, al echipelor de băieți,, Constructorul” și ,,Gloria”.

 După 12 ani se transferă în interesul învățământului la Liceul Miron Constantinescu, actualul Colegiu Național Elena Ghiba Birta.

În anul 1982, familia de profesori Ileana și Pavel Sîrbu participă la un interviu la Ministerul Învățământului pentru învățământul din Maroc. La Educație Fizică,  din 188 de candidați au reușit 6, printre care și Pavel Sîrbu, care este repartizat în învățământul superior Marocan, iar doamna Ileana Sîrbu la un liceu.

 Lucrează în Maroc în perioada 1982-1984. Pentru activitatea desfășurată în învățământ a fost apreciat și felicitat de către ministrul învățământului al acestei țări, mulțumindu-i-se pentru ,, modul cum a înțeles cooperarea româno-marocană”. Tot acum i se face propunerea să rămână în Maroc, la C.P.R. din localitatea Taza, de la poalele munților Atlasul Mijlociu. Domnul profesor Pavel Sîrbu refuză oferta, spunând că dorul de țară îl cheamă pe meleagurile natale.

În orașul Arad a fost ales  președinte al Asociației Județene de Handbal, iar după pensionare a rămas președinte de onoare.

După anul 1990 este ales director la Colegiul Național ,,Elena Ghiba Birta” funcție îndeplinită în perioada 1991-1993, apoi a fost numit în funcția de Inspector General al Inspectoratului Școlar al Județului Arad, în perioada 1993-1997. Revine Inspector General în perioada 2001-2003. Anul școlar următor este numit din nou director la Colegiul Național Elena Ghiba Birta până în anul 2004, când iese la pensie.

În această perioadă a fost consilier județean timp de 8 ani. A fost arbitru de handbal în Corpul de Elită al României. Era planificat la meciurile grele, de promovare în prima ligă sau care decideau titlul național. A fost un om cu coloană vertebrală, fără compromisuri, fiind propus și ales în Colegiul Central de Arbitri, de către președintele colegiului. În Colegiul Central erau doar trei membri din țară, restul erau din București.

Ca să poți înțelege înțelepciunea simplă a locuitorilor de la Rudăria, trebuie să vii acolo. Domnul profesor Pavel Sîrbu era și este un model pentru eternitate, ca și înaintașii săi- Eftimie Murgu, Traian Doda și Ion Sîrbu. Ei au fost izvor de inteligență și dăruire pentru neam.

Înzestrat de Dumnezeu cu o minte ageră și o dăruire deosebită, profesorul Pavel Sîrbu avea o protecție specială din partea Părintelui Ceresc.

Venirea sa din Munții Banatului în Câmpia Mureșului a fost un dar al Almăjului către orașul Arad, mai ales că ambele zone românești au avut o contribuție importantă la realizarea României Mari. Prin cuvântul și faptele sale i-a cucerit repede pe arădeni, atât pe intelectuali, cât și pe oamenii simpli.

A lăsat urme adânci în locul unde a slujit o viață, prin calitățile sale: om bun, un om de mare omenie, sincer, altruist, optimist, mereu cu zâmbetul pe buze, fericit că poate să ajute pe cei din jur, prieten de nădejde, cinstit, curat sufletește, modest și cumpătat, patriot adevărat și personalitate de înaltă ținută profesională. Este un om înzestrat cu darul scrisului. Dovadă sunt cărțile sale scrise despre locurile sfinte pe care le-a vizitat în Israel, Egipt și Grecia(Sf/ Munte Athos) Cărțile se adresează contemporanilor, cât și generațiilor viitoare.

Un alt dar al profesorului Pavel Sîrbu este acela al elocinței, fiind un abil mânuitor al cuvântului. Vorbea și vorbește rar, apăsat, cu o inflexiune specifică dascălului. Știa să se facă ascultat atât de colegi, cât și de elevi. Alocuțiunile sale erau ascultate cu plăcere de către auditoriu, făcându-i să se simtă bine în preajmă. Astfel aducea și prin aceasta cinstire și prețuire școlii românești. A fost și este un om integru, tenace, care ținea ca și înaintașii săi la demnitatea sa de dascăl și se mândrește cu opera sa scrisă, dar mai ales înfăptuită în locurile unde a fost. Este un om ce ține cu sfințenie la principiile sale. Spre deosebire de marii săi înaintași care erau intransigenți, profesorul a adus duhul blândeții, pace și armonie în societatea arădeană. A contribuit la realizarea unor relații de prietenie între instituțiile locale: scoală, biserică și autoritățile locale.

A fost un dascăl de vocație, lăsând o dâră luminoasă în școala românească. A fost un sportiv de elită și un politician apreciat. Activitatea sa rodnică de la birou, catedră ori de pe teren i-a fost recunoscută maxim de toți cei care l-au cunoscut și de toți cei care i-au fost aproape. Toate cele spuse până acum conturează uriașa personalitate a unui Om mare și a unui dascăl, sportiv și politician mare. A fost și este un om al faptelor. Găsește timp în fiecare zi să fie prezent la școală, să primească oaspeți, să se bucure, să participe la evenimente culturale, lansări de carte, simpozioane, chiar și în Almăj.

Cunoscându-l pe profesorul Pavel Sîrbu descoperi blândețea oamenilor, prin care sufletul se apropie de simplitate- idealul ființei umane. Stând de vorbă cu profesorul Pavel Sîrbu transpare profilul acestuia de om, nu numai de cultură, ci și un om moral și bun patriot. Crezul după care și-a ghidat existența a fost salvarea valorilor umane. A trecut prin viață cu rară înțelepciune și superioară îngăduință. Izvora din ființa lui lumina menită să se dăruiască unui pământean, să-și slujească aproapele, să i se dedice până la uitare de sine. Ce frumusețe de caracter, o lumină vie în viața aproapelui. A fost un profesor cu inițiativă, cunoscut și apreciat la Arad și nu numai, ca un dascăl înțelept și milostiv.

L-am cunoscut pe profesorul Pavel Sîrbu ca pe un om calm, totdeauna binevoitor și foarte respectuos și onest, dascăl de vocație. A arătat o grijă deosebită și față de familia sa, fiind atent cu soția și cu cei doi copii pe care i-a dăruit Dumnezeu. Prin viața de familie, dar și prin faptele bune era un model pentru arădeni și pentru toți cei care l-au cunoscut. A semănat în solul sufletesc al oamenilor sămânța credinței, însoțită de aromele tradițiilor sănătoase de la munte. A fost omul total, consacrat plugăriei spirituale.

A reprezentat județul Arad de mai multe ori, la Adunări Generale și Conferințe ale Regiunilor Europei cum au fost: Cel de-al 6–lea Forum economic a Regiunilor Europei desfășurat între 2 și 5 mai 1999 la Weimar (Germania), sau Adunarea Generală și Conferința Regiunilor Europei, desfășurată între 16 ȘI 20 Octombrie 2002 la Papenburg, în nordul Germaniei.

Primea acasă pe toți copiii din Almăj, veniți la școlile din Arad cu iubire delicată. Despre acest aspect ne vorbește frumos domnul Vichente Motorga, care spune că profesorul Pavel Sîrbu avea o minte de bătrân înțelept și un suflet ca Raiul. În el găseam pacea, odihna și bucuria, fericirea împărtășită și bunătatea.

A ales în viață să meargă pe calea adevărului și a iubirii jertfelnice. Pe unde a umblat a revărsat iubire, bunătate, iertare, milă și milostivire. A cultivat armonia și pacea.

Deși cu părul nins și încărcat de vrednicii, profesorul Pavel Sîrbu a rămas același om apropiat de oameni, cu sufletul deschis, cucernic și iubitor de Sfânta Tradiție. De aceea chipul său trebuie păstrat în inimile noastre, ca a unui adevărat dascăl de cuget, de cultură și de simțire românească. Prin tot ce a făcut a căutat să revigoreze tradițiile românești și să țină vie și strălucitoare făclia românismului european.

                                                                                 Prof. Pavel Panduru/UZPR