Iisus este iubire, nimeni nu are iubire mai mare decât El, a murit pentru noi, iată cea mai mare expresie de iubire arătată de un Om, căci Iisus a fost Om, a dat lumii tot ce a avut mai bun. Ne-a învățat că cele mai importante lucruri despre viață le aflăm de la animale și flori, că putem oricând să vorbim cu o pisică, cu un câine, cu orice viețuitoare, sau de ce nu, cu o luncă, să învățăm ce înseamnă dragostea, mângâierea, îmbrățișarea, să ne tratăm psihicul cu acest medicament unic, binefăcător.
-Acolo locuiește Iisus!- Vocea bunicii îmi spunea să privesc cerul.
-Atinge-l dacă vrei, ochii tăi îl pot mângâia, inima ta este parfum de liliac, trebuie doar să urci muntele…Atunci am înțeles că trebuie să iubim!
Trebuie să ne păstrăm spiritul de sacrificiu, să facem totul bine și cu iubire, să admirăm tot ce ne înconjoară, să prețuim oamenii, să-i acceptăm pe toți, să punem suflet în tot ceea ce facem, să lăsăm poarta deschisă îngerilor.
Și atunci îți spun ție, Doamne Dumnezeule, ce frumos este sufletul omului, dar cât de frumoasă este viața!!!

O poveste…

Am o poveste, iar această poveste nu este a unui om care a fost opt zile în concediu într-un loc frumos, s-a simțit bine și cam atât, nu este o întâmplare petrecută pur și simplu, aceste zile sunt cele mai importante zile din viața mea, sunt opt zile care fac cât o viață, sunt opt zile care au trecut foarte repede ca timp, dar atât de încet ca trăire, sunt opt etape din lungul drum al anilor din viața mea, cu aceste opt zile pot să mă duc în orice parte a lumii, le pun în geamantan și acolo unde ajung deschid geamantanul, le mângâi, pot să recapitulez în orice moment tot ce am trăit și ființa mea se încarcă cu liniște, credință și iubire, cele opt zile petrecute pe Pământul Sfânt, în Israel, sunt bagajul vieții mele, acestea sunt bogăția mea, mă culc cu ele în gând și mă trezesc cu ele în inimă.
Cele opt zile și șapte nopți petrecute în Țara Sfântă mi-au scris încă o dată în cartea vieții că toți suntem egali pe acest pământ, nu avem niciun drept să judecăm săracii, bolnavii, leneșii, bârfitorii, răutăcioșii, invidioșii, meschinii, ipocriții, ei sunt deja judecați și plătesc pentru diferite fapte, putem doar să-i ajutăm și dacă nu primesc ajutorul nostru, atunci să ne detașăm de ei, secretul celor opt zile este ca să apreciem fiecare secundă a existenței noastre pe pământ, asta însemnând să fim prieteni cu viața, să învățăm ce înseamnă demnitate, onestitate, curaj, să luăm oamenii așa cum sunt, pe cei slabi să-i ajutăm cum putem, dacă putem, pe cei puternici să-i admirăm și să încercăm să-i ajungem. Am învățat multe lucruri de la aceste zile trăitoare, grăitoare, dar cele mai profunde învățăminte au fost date de cele șapte nopți, în tăcerea lor, în liniștea divină și-au scris în inima mea o carte.
Această carte am descoperit-o în cele mai grele momente ale omenirii și am început să citesc din ea în fiecare seară, înainte de culcare. Toate paginile au fraze care îmi spun cum să procedez în ziua ce urmează, îmi indică locul unde trebuie să ajung pentru a evita conflicte, îmi spun că nimic nu este întâmplător în drumul vieții mele și trebuie să primesc tot ce mi se oferă, dar cel mai important este că trebuie să dau mai departe tot ce primesc, asta face parte din perfecțiunea creată de Dumnezeu, face parte din Univers, dacă zâmbesc, cu siguranță o să zâmbească și cel din fața mea, dacă mă bucur, îl fac și pe cel de lângă mine să se bucure, dansez și simt fericirea, atunci și cel din preajma mea simte, nu iau saci în spate dacă nu pot să-i duc, cele șapte nopți mi-au scris în Cartea Vieții că trebuie să las lucrurile să curgă, momentele, întâmplările, să-mi încredințez sufletul Domnului Isus Hristos și să iubesc, așa cum știu eu, cum pot eu, să iubesc cu toată forța pe care am primit-o de la naștere. Citesc în fiecare seară din manuscrisul imaginar al celor opt zile și șapte nopți, până adorm, citesc cu ochii închiși, dau paginile mai departe cu sfială și bucurie, totul se continuă, ziua, noaptea, anul, viața, oamenii mor și se nasc, totul se continuă, învăț mereu, păstrez tainele și intru în somn mai curajoasă.

Simt că toate cuvintele din Carte sunt scrise de mai multe mâini, sunt multe pasaje din viață care trebuiau spuse, fiecare om are întâmplări ciudate sau mai puțin ciudate, vrem să credem, ținem cu tărie să credem, spunem celor din jur, suntem ascultați, dar repede uitați, însă mintea noastră nu uită aceste trăiri pentru că sunt semnate de Mâna plină de sânge, Mâna care a fost bătută în cuie pe cruce, Mâna Mântuitorului Iisus Hristos.

Au fost opt zile și șapte nopți în care am tot derulat banda vieții, au fost opt dimineți în care mă uitam la cer și îi spuneam ce fericită sunt că mă pot uita la el, au fost opt zile în care mă aplecam și mângâiam pământul, luam o pietricică și o frământam în mână, pe aici a trecut Mântuitorul îmi striga în urechi un gând, poate chiar în locul acesta a făcut un popas și s-a uitat ca și tine la cer, același gând vorbitor, au fost șapte seri în care respiram aerul acestui loc sfânt, în interiorul meu se nășteau atâtea dorințe și speranțe, voința își cumpărase și ea o haină argintie, au fost șapte nopți în care somnul intra în casa visului și uita de mine, acolo mă întâlneam cu părinții și bunicii mei, care îmi arătau cum trebuie sădită în noi iubirea adevărată și ce rol avem pe pământ, alarma telefonului îmi aducea realitatea în ochi, mă rupeam pur și simplu dintr-un vis în care îmi erau prezentate toate secretele vieții, acolo existând o singură lege și anume legea binelui.
De ce am fost atât de fericită în aceste opt zile petrecute în Israel? De ce în gândul meu zburda armonia, dansa bucuria, se picta liniștea? Pentru că eram foarte aproape de Fiul Domnului, știu că au existat clipe în care El ne-a luat pe fiecare în parte și ne-a sărutat pe frunte, am simțit când mi-a mângâiat obrajii, părul, Iisus ne-a trimis invitație, iar noi am venit, am simțit când ne-a mulțumit de vizită, am avut trăiri care semănau cu puterea unei raze de soare, străluceam și totodată încălzeam pământul, toate aceste minuni se adunau în gândul meu, toate aceste trăiri s-au făcut buchet de lumânări și s-au aprins în inima mea, acolo vor arde pentru totdeauna.
Opt zile în Țara Sfântă a însemnat zeci de ani în țara mea, România mea, dacă iubirea din mine a înflorit în fiecare clipă, după aceste opt zile petrecute în Israel această „iubire floare” s-a transformat în „iubire fruct”. Încă din prima zi a pelerinajului am gustat din fructul iubirii iar în următoarele opt zile l-am mâncat pe tot. Omule, ai primit o viață, tu trebuie să cunoști și să iubești pământul, dar și pe semenii tăi să-i iubești, să privești cerul ori de câte ori ești trist, să prinzi soarele în ochi atunci când te împiedici, să te odihnești la pieptul lunii când ești obosit, lasă-l pe Dumnezeu să intre în sufletul și în inima ta și roagă-l să rămână acolo pentru totdeauna.

Povestea unor povești…și din nou timpul își face apariția, niciun om nu este identic cu alt om, nicio poveste nu este la fel cu o altă poveste, nicio viață nu este la fel cu o altă viață, oamenii se află în locuri diferite, fac lucruri diferite, dar în același timp, Doamne Dumnezeule, oare câte iubiri sunt la fel sau diferite, dar în același timp!

Mia ROGOBETE (Cartea ”Pelerinaj în Țara Sfântă –Mia Rogobete)
Foto: Alin Bruznican-2019- (pelerin din Trupa ”Grupir”)

De Adriana Baghiu în 12 decembrie 2021, ora 7:07 PM

• https://expressdebanat.ro/

Referent cultural în aparatul Primăriei Băile Herculane, Dan Buru, este unul dintre numeroșii români căruia pandemia i-a dat un restart, determinându-l să-și reconsidere prioritățile! Nici în visele cele mai sumbre nu ar fi visat că va trebui să frâneze brusc, să ia decizii de pe o zi pe alta. Că va fi nevoit să-și abandoneze viața tumultoasă, plină de surprize, veselă și boemă pe care a dus-o ani de zile pe mare și să o ia de la început pe uscat. A revenit acasă, în orașul copilăriei sale, unde a avut parte de un altfel de început, de surpriza vieții!

Vorbește acum detașat și face haz de necaz de ceea ce i s-a întâmplat în martie 2020, anul de cumpănă al multor destine, când întreaga planetă intrată în panică pe motiv de COVID se oprea din mersul ei firesc. De urgență a trebuit să-și facă bagajele și să plece de pe Celestyal Crystal unul dintre vasele liniei maritime cipriote Celestyal Cruises, acolo unde lucra. Era director de croazieră, poziție de top în administrația navei, unde a ajuns după ce a trecut etape pornind de jos de la simplu host sau cum se mai spune – animator. Dar, mai era ceva: era om de show, artist! Membru în corp-ansamblu și adeseori solist în programele de divertisment sub luminile rampei. Se simțea bine la microfon, iar rolurile de entertainer i se potriveau mănușă!

Cu asemenea background se întorcea în Băile Herculane pentru a închide parcă cercul ce se cerea închis, fiindcă tot de aici a plecat în aventura vieții sale, în urmă cu aproape 15 ani. Pe vremea aceea, era director de marketing la hotelul Ferdinand, singurul hotel de patru stele din stațiune, care, pentru anii aceia de după 2000 era ceva wow! Și cu toate acestea și-a dorit să încerce și altceva. Fire curioasă și energică, a vrut să știe cum e să fii plecat pe mare cu lunile, să nu ai internet la dispoziție, să faci față stresului, vieții disciplinate, aproape militarizate și mai ales privațiunilor de tot felul. Așa că dus a fost!

In 2006, în doar trei zile cât i s-a dat termen, a reușit să ajungă la Genova, pe vremea când circulația fără vize în UE nu era la îndemâna oricui. S-a îmbarcat pe vasul MTS Coral al companiei cipriote Luis Cruises Lines unde și-a  luat în primire responsabilitățile de bază. Trebuia să se ocupe de primirea și însoțirea turiștilor la bord, socializarea cu oaspeții și asigurarea divertismentului de seară. Vasul de croazieră parcurgea distanțe lungi din Marea Egee, pe Marea Mediterană și Adriatică, până la întâlnirea cu Atlanticul din dreptul Spaniei și nordul Africii cu escale în numeroase porturi. Stagiile de muncă pe vas înseamnă între 4 și 7 luni pe mare cu două până la cinci luni acasă. Cine și-ar putea imagina că se lucrează non-stop, câte 10-12 ore pe zi?

„Nu simți oboseala, pur și simplu pe vas timpul trece altfel. Ți se setează mintea, știi că muncești în forță câteva luni după care pleci acasă cu salariul întreg. La vremea aceea 1.200 de dolari pe lună era ceva nesperat de obținut pe uscat. În plus, ai mult timp la dispoziție, pentru că sunt numeroase activități pe care acolo nu ești nevoit să le faci: nu ești ocupat cu aprovizionarea, cu gătitul, cu naveta către și de la locul de muncă. Toate sunt asigurate fără să trebuiască să te gândești la altceva decât la muncă, să ai o stare cât mai bună și să fii creativ. Există și un bar al personalului iar pe vasele mai noi, piscină sau sală de sport cu aparate de întreținere, toate cu circuit închis. La un moment dat eram la bord, un mix de multinaționali, adică 320 de persoane dintre care 55 de români care lucram pentru ca aproape 1.000 de turiști să aibă o vacanță cât mai plăcută. Am fost pe vase de croazieră mari, adevărate orașe plutitoare, cu săli de spectacole și de cinema, baruri, magazine, piscine externe și loc de petrecere a timpului liber.”

Absolvent al Universității Româno-Americane, pregătit pentru turism internațional, dar și cu un master făcut la ASE în industria ospitalității, Dan Buru, a fost timp de 12 ani, director de croaziere, activitate care presupune o serie de responsabilități pornind de la îmbarcarea pasagerilor la bord, debarcarea în orașele de escală, organizarea și desfășurarea vizitelor pe țărm dar și a programelor de divertisment, cu animație pe timp de zi și de seară. Se ocupa de informări făcute în limba engleză și în cea a naționalității pasagerilor aflați la bord. A fost nevoit astfel să își însușească mai multe limbi în care acum poate comunica destul de ușor.

„Când am plecat, în urmă cu 15 ani, vorbeam bine engleza iar franceza o știam de la școală. Între timp am învățat italiană, spaniolă, greacă și sigur că îmi doresc să pot comunica în  ucraineană. Mi-au plăcut mereu limbile străine și nu mi s-a părut deloc greu să vorbesc chiar dacă nu știam prea bine. Nu am avut rețineri din cauza nesiguranței. Lucrând în industria ospitalității, cu foarte mulți turiști din întreaga lume, știu cât de important este să te adresezi în limba țării lor, cât sunt de sensibili și de pretențioși. Mai organizam și evenimente speciale, conferințe, întâlniri private, cocktailuri și eram responsabil cu editarea știrilor de croazieră. Adică apariția zilnică a unui ziar cu informații diverse. În plus coordonam echipe de câte 24-36 de animatori, adică dansatori, cântăreți, muzicieni, echipa tehnică, DJ, de diverse naționalități. Colaboram cu scenografi, artiști de circ, magicieni pentru organizarea de evenimente multidisciplinare.”

Dan Buru spune că a avut marea șansă de a traversa de câteva ori Atlanticul pentru croaziere organizate în America centrală, mai exact în Cuba atunci când era iarnă în Europa. Își amintește cu mare plăcere de succesul spectacolelor de cabaret și a celor gândite împreună cu mari maeștri ai genului care erau foarte apreciate de turiști, primind de la aceștia, la final de călătorie, evaluări foarte bune. La fel de apreciate au fost spectacolele tematice grecești, concursurile de dans, de miss sau recitalurile muzicale. Valul 2010, cel de după criza economică din 2008, a deschis cumva apetitul pentru călătorii (inclusiv al românilor) iar industria de croazieră s-a adaptat turismului de masă. Ceea ce odată era foarte costisitor, acum a devenit accesibil ca preț oricui. De aceea au sporit nu doar ofertele ci și navele de croazieră.

Toate acestea au devenit însă amintire, odată ce s-a întors acasă, la Băile Herculane.

Iar dacă în timp ce vă plimbați prin oraș întâlniți o mămică și un tătic (care împing un cărucior) vorbind între ei în limba engleză, atunci trebuie să știți că nu sunt turiști. Ci sunt localnici! Este vorba despre protagonistul poveștii noastre: Dan Buru și soția sa Nadia, ucraineancă din Odessa, parteneră de viață și de călătorii pe mare din ultimii zece ani.

Bine se spune că „atunci când Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o fereastră”. Fiindcă dacă li s-a închis calea către croaziere, li s-a deschis fereastra către o nouă viață! Au venit pe lume, nesperat și neanunțat, gemenii Bogdan și Alexandra, ei fiind cel mai de preț dar al pandemiei și cel mai puternic motiv pentru ca părinții să-și regândească prioritățile și să facă alegerile cele mai potrivite pentru viitor.

După cum vă spuneam, Dan Buru ocupă postul de referent cultural în aparatul propriu al Primăriei Băile Herculane și este pus pe fapte mari. A scos deja o revistă cultural-istorică, intitulată „Domogled” iar dacă va putea să miște cât de puțin lucrurile, se declară mulțumit: „îmi doresc ca orașul să redevină ceea cea a fost odată! Să atragem turiști străini pentru ca stațiunea să nu fie sezonieră cum este acum. Iar pentru tineri îmi doresc să aibă acces la mai multă informație, să studieze limbi străine, dans, instrumente muzicale, să aibă mai multe șanse pentru a rămâne acasă. Eu cred în viitorul prosper al orașului!”