Criza politică. De unde vine şi ce o hrăneşte

Niciodată în ultimii 30 de ani nu s-a văzut mai bine ca acum că România e condusă de „Statul Profund”. Incompetenţa, amatorismul, iresponsabilitatea, micimea unor Klaus Iohannis, Florin Cîţu, Marcel Ciolacu, Dacian Cioloş ne lasă să vedem prin ei, ca printr-o pânză subţiată la maximum, păpuşarii, marionetiştii din spatele lor. Iar partidele par a fi doar nişte cenacluri de colaboratori ai Securităţii. Ai Securităţii proteiforme, mereu fascinantă şi aparent nemuritoare. În schimbul unor avantaje mai mici sau mai mari, uneori iluzorii, aceşti colaboratori la vedere ai Statului Subteran trebuie să-şi asume întreaga răspundere. Uneori o răspundere penală mergând până la câţiva ani de puşcărie şi pierderea, deocamdată parţială, a averii.

Dar de ce mai sunt totuşi încă votaţi aceşti interpuşi, aceste interfeţe palide, lipsite de vreo reală putere de decizie ? Adevărul brutal e că nu prea mai sunt votaţi. Prezenţa la vot e din ce în ce mai slabă. S-a ajuns la 31,84 % la alegerile parlamentare din 2020, alegerile care dau actuala configuraţie a Parlamentului. Iar aceşti actori jenanţi, de mică provincie fac un tărăboi asurzitor : P.N.L. se luptă cu U.S.R, Klaus Iohannis se luptă cu P.S.D., „ciuma roşie” etc. Iar presa, media, la fel de gras plătită (recent a demarat discuţia pe această temă) de stat, de contribuabili – de cine altcineva ? – ca şi fantomaticele partide, analizează „viaţa” politică până la greaţă. Se fabrică astfel o realitate paralelă, o realitate media.

Dar de unde vine criza politică absurdă în care am intrat ? Pe lângă celelalte crize – socială, sanitară, economică, a energiei… Simplu : vine de la ideea care a fost băgată în capul politic gol al lui Klaus Iohannis, aceea că ar avea dreptul august, discreţionar la un guvern al său, „guvernul meu”. După ce i s-a dat, printr-un fals ceremonial democratic, un popor creştin ortodox, pe care l-a considerat imediat „al său”. După modelul regelui Carol I de Hohenzollern şi al reginei Maria, soţia regelui Ferdinand, Maria de Saxa-Coburg-Gotha, ducesă de Edinborough, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, fiica marii ducese Maria Alexandrovna a Rusiei, care au abuzat de expresia propagandistică din epocă „poporul meu”. Probabil pentru că amândoi erau străini şi trebuiau să-şi afirme „împământenirea”.

Criza politică de acum, din toamna lui 2021, a început, de fapt, în mai 2019, când, în urma unor alegeri europarlamentare, probabil grav traficate şi ele (STS, softuri, Dominion şi alte aparate americane de „numărat” voturi), i-au fost date peste 20 de procente invenţiei neosecuriste-străinăteşti U.S.R. A doua zi după alegeri s-a găsit că ar fi oportună arestarea lui Liviu Dragnea, atotputernicul preşedinte al P.S.D. (numise singur trei prim-miniştri!). Dragnea şi P.S.D. se făceau vinovaţi de nesupunere la „diktatorul” Klaus, de suveranism şi de naţionalism (păcate capitale !).

P.S.D., partidul de guvernământ, cel care câştigase alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 (45,48 % din voturi) şi conducea coaliţia cu A.L.D.E. (Călin Popescu Tăriceanu), a fost fragilizat după arestarea la punct fix a preşedintelui său. Trebuie să ne amintim că Parlamentul şi guvernul se formează în urma unor alegeri parlamentare naţionale, şi nu în urma unor destul de inutile şi artificiale alegeri europarlamentare. O banalitate care nu e valabilă şi pentru gălăgioşii gargaragii din U.S.R. şi din P.N.L. care, practic, au preluat „guvernarea mea” în urma unor alegeri europarlamentare. Viorica Dăncilă a devenit în mod impostor preşedinte al P.S.D. şi contracandidată comodă la preşedinţie pentru Klaus Iohannis, pentru că, din perspectiva naraţiunii propagandistice, era uşor de bătut. Iar guvernul P.S.D., abandonat de A.L.D.E., a fost răsturnat. Toate au fost realizate pentru noul Carol cel Fals, Klaus Iohannis von Brukenthal Hermannstadt Frankenstein ot Sekurität und F.D.G.R.

Aşa a început sarabanda „guvernelor mele” Ludovic Orban şi Florin Cîţu. Pentru Sistem, realegerea Marelui Sas a fost un joc de copii. E limpede că din toate aceste forţări grosolane ale realităţii, alegeri aranjate sau fraudate nu se mai poate ieşi decât prin alegeri anticipate (cinstite !). În acest punct, P.S.D. are dreptate. Ar trebui să avem două rânduri de votări: alegeri parlamentare anticipate şi referendum privind demiterea lui Klaus Iohannis pentru încălcarea repetată, grosolană a Constituţiei. Ca să facem o economie, cele două votări ar putea avea loc în aceeaşi zi. Rezultatele nu sunt greu de anticipat.

Nici Carol I nu a fost un geniu politic, nu e neapărat un mare erou al istoriei noastre. Nu e în nici un caz comparabil cu Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Nu se poate compara nici cu marii oameni de stat români din secolul al XIX-lea: N. Bălcescu, Ion Ghica, I.C. Brătianu, Eugeniu Carada, Mihail Kogălniceanu sau cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Carol I a avut, în schimb, educaţia, pregătirea pentru a conduce de care se bucura un prinţ în secolul al XIX-lea. Educaţie pe care nu a avut-o modestul profesor de fizică de la Sibiu, intrat, probabil, la facultate pe listele minorităţilor, cum era obiceiul sub regimul comunist.

Vom mai afla, foarte probabil, că, la fel ca Petrov-Băsescu, Klaus Iohannis a fost recrutat de Securitate în liceu sau în facultate, la Sibiu sau la Cluj. Desigur, doar după ce-şi va încheia şi cel de-al doilea mandat. Pentru că astfel îşi bate joc de noi Statul Subteran, care dictează. A avut cumva Traian Băsescu o contribuţie decisivă la desemnarea lui Klaus Iohannis drept candidat la preşedinţia României ? Pe modelul Elţin-Putin, desigur. Şi să nu uităm, preşedintele Klaus Iohannis „al României” a stabilit totuşi un record cel puţin european, dacă nu chiar mondial. E singurul „şef de stat” ai cărui părinţi nu trăiesc în ţara preşedintelui, şi asta chiar înainte de a fi ales. Şi sunt aproape necunoscuţi alegătorilor români. Despre traficul de copii (ca şofer !) şi despre achiziţionarea unor case cu bani câştigaţi din meditaţii s-a scris pe larg.

Toate aceste lucruri neclarificate, obscure din biografia reală a lui Klaus Iohannis ar fi trebuit să fie demult investigate de presă. Dar mai avem noi o presă de investigaţie în vremea lui Klaus Vodă ? Avem doar jurnalism-spectacol de prost gust, manelist.

La 30 de ani de „mândră lume nouă”, pe lângă că nu ştim dacă am avut într-adevăr o revoluţie în 1989 sau doar o banală lovitură de stat, trebuie să mai şi acceptăm cu amărăciune că nu am reuşit să clădim un autentic sistem democratic de guvernare. Securitatea a câştigat „revoluţia” pentru ea însăşi în 1989 şi nu a mai dat-o înapoi poporului până azi. Ultimele patru mandate prezidenţiale, două Băsescu-Petrov şi două Iohannis-Enigmă, dovedesc că dictatura Securităţii e un mare eşec. Poate mai simplu ar fi să se prezinte la viitoarele alegeri S.R.I. contra S.I.E., contra D.I.A. şi S.P.P., iar alegerile să fie organizate tot de S.T.S. (cu softuri recente, dacă nu chiar noi). Cât de jos am putut ajunge ? Care este prioritatea absolută a guvernului interimar cenzurat în Parlament Florin Cîţu, cu mai mulţi miniştri în pioneze ? Să cedeze către SRI noi terenuri în Băneasa, evaluate foarte jos, la 7 milioane de lei, şi să facă o investiţie pentru un nou spital S.R.I., de 580 de milioane de lei, la Baloteşti. De ce să ne mai întrebăm cine l-a pus pe Florin Cîţu prim-ministru ?!

În lipsa unui guvern al poporului, prin popor şi pentru popor (Abraham Lincoln, 1863), am fost livraţi noilor fanarioţi. Guvernarea lor poate fi la fel de lungă şi de distrugătoare ca a grecilor din Fanar. Iar cei care se ridică împotrivă o pot păţi ca vlădica Neofit : „Grecii se înmulţiră şi intrigile şi împilarea pământenilor începură. Din norocire însă, aceasta nu ţinu mult, căci la 1679, Şerban Cantacuzino se urcă pe tron. În domnia acestuia şi a succesorului său, Constantin Brâncoveanu, intrigile Grecilor se precurmară şi ţara se linişti şi începu a se întemeia. Grecii atunci văzând că ţara le scapă din mână, se gătiră să dea o lovitură hotărâtoare. Unele din familiile fanariotice precum Mavrocordaţii, aflându-se în mare influenţă la Poartă, intrigară şi în doi ani capetele Brâncovenilor, Cantacuzinilor, Văcăreştilor, Dudeştilor căzură sub securea otomană şi Fanarioţii dobândiră pe seamă-le cu hotărâre tronul românesc […]. În 21 mai fiind ceremonie la mitropolie, vlădica Neofit, folosindu-se de o dispută ce se aţâţase între boierii Români şi Greci, luă crucea în mână şi îndreptându-se către boieri şi poporul adunat, strigă : Urmaţi-mi. Astfel însoţit el merse la capicibaşa, care se afla în Bucureşti, şi adeveriră cu toţii jalba ce un medelnicerul Ştefanache dedese la Poartă în contra Domnului Matei Ghica Vodă. Trei zile după aceea, mitrolitul bolnăvindu-se Grecii mituiră pe doctor, care-i dete o doctorie aşa de tare, încât sărmanul vlădică înnebuni. Grecii atunci scoaseră că el era nebun când a făcut acea vrednică faptă” (N. Bălcescu – „Românii şi fanarioţii”, Magazinul istoric pentru Dacia, 1848).

Criza politică de care se fac vinovaţi Klaus Iohannis şi păpuşarii săi, dar şi Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Marcel Ciolacu şi P.S.D.-ul este doar partea vizibilă şi foarte zgomotoasă a unei crize mult mai profunde, în care s-a afundat România începând cu 2005. Rezolvarea acestei crize nu se poate imagina cu aceleaşi personaje, idei, instituţii.

Petru Romoşan

art-emis.ro

Sabin Pautza, bănățeanul

Ediția a VIII-A a Festivalului Internațional ,,Sabin Pautza’’ se desfășoară în Reșița, în perioada 29 septembrie – 24 octombrie 2021 și onorează municipiul de pe Bârzava la 250 de ani de istorie industrială. Anul acesta manifestarea a avut în program și o lansare de carte, un album intitulat ,,Din ormanul cu țoale’’, ce cuprine o colecție de costume populare , carte semnată de Anca BOLDAN. Gazda evenimentului, care s-a desfășurat recent, a fost Muzeul Banatului Montan.

Invitați speciali ai manifestării au fost profesorul universitar dr. Sabin Pautza și de la muzeu, dr. Carmen Albert.

Despre costumele  populare reunite în cadrul expoziției de la Muzeul Banatului Montan, a vorbit Carmen Albert. Ea a precizat că instituția a avut pe parcursul timpului mereu montată câte o expoziție care, aduce în fața privitorului portul popular, obiecte și țesături din mediul rural. Cadrul s-a potrivit așadar cu tema cărții lansate, care ne poartă prin 13 subareale etnografice și ne prezintă în cel mai frumos mod, straiul nostru popular. Criticul Ada Cruceanu a transmis observațiile ei legate de carte. Materialul a fost citit de dr. Dana Bălănescu.

,,Albumul este o lucrare de autor în adevăratul sens al cuvântului, prin conținutul său, rezultat al unor „munci și zile” îndelungate, pornite din Petnicul caraș-severinean unde, mărturisește autoarea, a întâlnit pentru prima dată costumul femeilor din zonă, nu altundeva decât în „lada bunicii” – cândva ladă de zestre a mamei-soacre, altfel spus „ormanul” din titlu (cu dublă origine: sârbă – pentru sensul de „dulap, ladă de haine, lada miresei”, respectiv, turcă – pentru sensul de „pădurice, vale mică , împădurită, loc de pășunat cu tufișuri”, conform DEXonline). Cu siguranță, prima impresie, de ordin estetic, s-a sedimentat în timp și a generat interesul pentru portul popular din întreg Banatul (cel puțin), iar întâmplarea fericită (tot după mărturisirea autoarei) a fiicei devenită (și) interpretă de muzică populară, a obligat-o, aproape, să caute, inițial în zona timișană a Banatului, piese de port, să le evalueze tot estetic la început, apoi, ajutată și de profesioniștii pe care i-a întâlnit în jurul său, să purceadă la colecționarea acestora și pe criterii de vechime, de circulație, de stare de conservare ori, în anume cazuri, de posibilitățile de a fi recondiționate/ restaurate, să devină, așadar, un profesionist „de teren” și să închege astfel o colecție cu virtuți muzeale. Cuprinzând, deopotrivă, piese din arealul timișan, arădean și din cel cărășean, cu mențiuni, în fiecare caz, privind nu doar vechimea – așa cum a dedus-o autoarea din mărturiile deținătorilor ori, de la un timp, cum a învățat singură să o aprecieze – ci și modul de compunere a costumului, doamna Boldan accentând, pe bună dreptate, un fapt de viață nu îndeajuns cercetat de etnografi: costumul rezistă, din varii motive, rareori timp îndelungat cu toate piesele sale ințiale, așadar, el se „completează” cu piese provenind din alte costume (mai noi ori mai vechi), din cele care prezintă o stare materială bună și, mai cu seamă, „se potrivesc”, pot realiza împreună un ansamblu armonios, cu ornamentică și cromatică similară sau complementară; un fapt ce pune în lumină, acolo unde se realizează „in situ”, adică în gospodăria rurală, un anume cod al semnelor cu care este împodobit costumul (chiar dacă el nu mai este descifrabil, uneori nici pentru etnografi), o anume bună-cuviință în echilibrarea ținutei. Sigur, odată intervenind materialele industriale – încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ele sunt suficient de ieftine, în Banat, pentru a fi achiziționate –, acestea devin materiale de fond, croite după tipare străvechi, pe care se adaugă ornamentica (cipca, broderia plină, broderia spartă ori, de pe la începutul secolului al XX-lea, „bănuții”, mici piese metalice, confecționate tot în ateliere semiindustriale, care vor înlocui „firul de aur/ argint”, dând însă, în continuare, strălucire costumului)’’.

Autoarea albumului, Anca Boldan, a venit ,,înțolită’’ cu un frumos costum din zona Lugojului. Ea ne-a vorbit despre catalogul  biling român-englez, despre căutările de costume vechi și autentice, despre truda de-a completa piesele lipsă și mai apoi, despre răbdarea  fiicei sale care, a îmbracat și s-a pozat cu  fiecare costum din acest album. Sunt 180 de straie populare din Timiș, Arad și Caraș-Severin.

Compozitorul și dirijorul Sabin Pautza,omul care prețuiește și iubește folclorul, tradițiile, obiceiurile și Banatul, a vorbit despre bucuria de-a fi român. Despre dragostea pe care o are pentru meleagurile natale, duioșia ce-l încearcă atunci când vorbește despre ai lui și hotărârea fermă de-a se întoarce acasă, după o carieră remarcabilă în SUA.

 ,,Acasă e ceva ce nu găseşti nicăieri . Este acel ceva ce ne aparţine şi ne identifică. 33 de ani am stat în America şi nu simt asta. Eu nu sunt compozitor american, eu sunt compozitor român nevoit să trăiască în exil. Acasă e acasă.‘‘ a mărturisit Maestrul Sabin Pautza.

Întâlnirea s-a încheiat minunat cu un moment muzical, susținut de 2 studenți ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, Maria BOLDAN (anul III) și Darius GRUIȚĂ (anul I). Ei au cântat și încântat pe cei prezenți cu ariidinde Gerges BIZET- ,,Habanera’’, Emmerich KALMAN-,,Aria Silviei’’, W.A.Mozart- ,,Non piu andrai’’, Riccardo CONCCIANTE- ,,Le temps de Cathedrales’’, Emmerich KALMAN –,, Așa-i amorul’’. La pian a fost profesorul  Lorand BALOGH REMELEI, de la Liceul  ‘’Sabin Păuța’’Reșița.

Organizator al Festivalului Internațional ,,Sabin Pautza’’ este, ca de fiecare dată, Societatea pentru Cultură ,,METARSIS’’ – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană.

Parteneri culturali: Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița, Consiliul Local Reșița, Inspectoratul ȘcolarCaraș-Severin, Centrul Universitar UBB Reșița, Muzeul Banatului Montan, Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan, TMK Reșița, Club Rotary Reșița,  Lion’s Onix Reșița, Colegiul Farmaciștilor din Caraș-Severin, Liceul de Artă‘’Sabin Păuța’’, Muzeul Național George Enescu  București, Muzeul CineastuluiAmator, Caraș S.A., Magaziile Refill, Cartierul Francez, Librăria Semn de Carte.

ADRIANA TELESCU

eCronica

 de eCronica21/10/2021

FISP VIII, RESITA 250

21OCT.

Sabin PAUTZA și George ENESCU. Sabin PAUTZA și Bossa Nova

Motto: „ În Reșița se nasc ceremonii/ De pe Bârzava, dealuri-veșnicii./ La Reșița dă floarea vieții-n spic/ Precum izvoarele în Semenic.” Imnul Reșiței, text Octavian  DOCLIN, muzica Sabin PAUTZA

Festivalul Internaţional SABIN PAUTZA (FISP)  ediţia a VIII-a, 2021, 29 sept.- 24 oct. 2021,  onorează  REȘIȚA la 250 de istorie industrială.

Vineri, 22 octombrie 2021, ora 18:30, Liceul de Arte din Reșița va fi gazda unei expoziții omagiale. „George Enescu 140” este titlul generic al unor evenimente complexe derulate cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea compozitorului român, organizate de Muzeul Național ”George Enescu” din București. În semn de omagiu, acesta prezintă o expoziție foto-documentară ce aduce în prim plan imagini ale muzicianului din diverse etape ale vieții sale, punctând aspecte esențiale ale activității creatoare. Fotografiile au fost selectate și puse în pagină de realizatorii Adina Sibianu (muzeograf), Irina Nițu (cercetător științific) și graficianul Horia Andrei Nițu, expoziția fiind vernisată la Ambasada Suediei din Stockholm în luna august a. c., sub egida Institutului Cultural Român.

Tot vineri, 22 octombrie 2021, ora 19:00, la sala LIRA a Liceului de Arte din Reșița ”copilul” Sabin PAUTZA va intra în dialog direct cu ”moșul” Florian LUNGU. Foști colegi de Conservator, cei doi vor prezenta ”miracolul Bossa Nova”. Vom asculta cele trei Bossa Nove scrise și interpretate de Sabin PAUTZA. Florian Lungu va vorbi despre geneza bossa novei la Rio de Janeiro – acum mai bine de o jumătate de veac – şi va face cunoscute, prin semnificative ilustrări video şi audio, numele unor muzicieni reprezentativi precum Antônio Carlos Jobim, Sergio Mendes, Gal Costa, Djavan, Joao Donato, Roberto Menescal, Oscar Castro Neves, Lenny Andrade, Ivan Lins, Joao Bosco, Eliane Elias, Yamandu Costa, grupul „Os Cariocas” etc.  Melomanii reșițeni se vor întâlni cu autorii reuşitului album discografic „Tempo de amor”, vocalista Gabriela Costa şi chitaristul Alex Man.

Cei doi ne vor oferi un mănunchi de celebre piese întruchipând semnificativ miracolul muzicii braziliene. Dăruiţii interpreţi români lanseză prin expresivitatea artei lor o amplă punte către îndepărtata ţară din America Latină, Brazilia. Ascultându-i pe Gabriela Costa și Alex Man ajungi să nutreşti convingerea că ei sunt născuţi şi nu făcuţi pentru bossa nova, pentru samba, pentru choro – specii muzicale exotice cu care cei doi se identifică afectiv şi profesional în totalitate. (Camelia DUCA)

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor restricțiilor impuse  de SARS-CoV-2:  ocuparea salii 50% din capacitate, intrarea făcându-se în ordinea sosirii, pe bază de: certificat verde, dovada medicală de trecere prin boală, test covid. Organizatorii pun la dispoziția participanților dezinfectante și măști de protecție.

Revista UZP nr. 23, implicare și prestigiu

Încă nu s-a răcit tiparnița după apariția celui de-al treilea număr al revistei UZP din acest an. Așteptată cu nerăbdare de cei peste 3000 de membrii cotizanți ai UZPR, probabil singura revistă care tratează problema jurnalismului și a jurnaliștilor, in corpore, și-a propus și în acest număr atât teme de breaslă, cât și de implicare socială. Grupată în jurul unui subiect pe alocuri inflamabil, mass-media din străinătate, gazeta asociației fixează atenția pe colegii jurnaliști din diaspora, cu problemele și neajunsurile lor sau cu satisfacția profesiei peste graniță, nu numai în Europa, dar și în Canada sau SUA.

În sumar găsim și prestigiosul eveniment al Galei Premiilor UZPR pentru anul 2020, concurs ce a avut anul acesta tema „Sens și contrasens în mass-media”, subiect ce a pus în dispută diverse atitudini de presă.

Revista continuă periplul vieții în pandemie, cu articole care ne privesc încă sub tensiunea psihotică a incertitudinii viitorului și a luptei caustice împotriva știrilor false.

Vedem că, în ciuda pandemiei, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România continuă seria parteneriatelor materializate cu succes. Prezente în acest număr de revistă, Asociaţiile Iniţiativa Ecologistă Europeană şi Profamilia au ca scop atragerea cetăţenilor şi în special a tinerilor către actul cultural-educativ. Astfel asistăm la o premieră: UZPR, organizator al Festivalului Internațional al Filmului Ecologist EcoFest România de la Craiova, în anul 2021.

Din mulțimea evenimentelor sub egida UZPR, revista prezintă trei întâlniri de marcă. Seratele „Eminescu, jurnalistul” au ca oaspeți două personalități marcante, savantul de talie mondială Denis Buican și cosmonautul Dumtru Prunariu, la 40 de ani de la singurul zbor al unui român în spațiu. La fel de însemnat, UZPR a propus o amplă dezbatere publică ce a avut ca temă: „23 august 1939, între trecut și actualitate”, organizată la celebrul Han al lui Manuc, acolo unde s-a semnat, în 1812, cedarea Basarabiei către Imperiul țarist.

În paginile de final regăsim inițiativa UZPR de a privi presa prin ochii caricaturiștilor și epigramiștilor, ca un act de creație ce-și poate face ușor loc în sfera publicistică. Nu sunt scăpate din vedere nici ultimele cărți apărute sub Editura UZP.

Și amplă, și densă, se cuvine să punctăm meritele acestui număr în dreptul redactorului-șef al publicației, Daniela Gîfu, secondat de Miron Manega, sub stricta atenție și contribuție a secretarului de redacție, Mădălina Corina Diaconu.

Ovidiu Zanfir / UZPR

Caravana ATOR Banatul de Munte a ajuns la copiii și tinerii de pe Valea Cernei

21 October 2021

Caravana ATOR Banatul de Munte a ajuns la copiii și tinerii de pe Valea Cernei

Luni, 18 octombrie 2021, o delegație a Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a desfășurat două activități cu copiii și tinerii din Băile Herculane și Mehadia, participanți la proiectul eparhial „Împreună pentru copiii noștri”, desfășurat sub forma taberelor în comunitate pe parcursul verii acestui an.

Prima întâlnire a fost găzduită de sala de festivități a Protopopiatului Băile Herculane și s-a bucurat de prezența a aproximativ 25 de copii din Băile Herculane și comuna Topleț, copii cu vârste între 12 și 16 ani, marea majoritate participanți la tabăra desfășurată la  ziua de tabără de la Băile Herculane la finele lunii august. Alături de copii, au fost prezenți preoții și profesorii coordonatori ai Centrului de Tineret ”Sf. Ap. Andrei” Valea Cernei, iar activitatea a constat într-o dezbatere de grup și jocuri de interior, susținute de cei doi reprezentanți ai ATOR Banatul de Munte – Anita Radics și George Lăpădat – care au încercat în acest fel o continuare a activităților derulate în vară. În cadrul întâlnirii au fost prezentate și proiectele propuse de organizația de tineret a Episcopiei Caransebeșului, iar cei care au împlinit vârsta de 14 ani au completat și adeziuni prin care au dobândit calitatea de membri în asociație. În paralel, părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al eparhiei, a purtat discuții cu conducerea Liceului ”Hercules” din localitate, precum și cu dascăli voluntari, în scopul încheierii unor parteneriate educaționale pentru elevii din zona Văii Cernei.

Activitaea de la Băile Herculane a fost urmată de una similară, de data aceasta cu tinerii de la Mehadia, participanți la TDIS Mehadia, în perioada 7-11 iulie 2021. Întâlnirea a avut loc în biserica parohială din localitate și s-a concretizat într-un dialog deschis, pe teme de interes pentru tineri, care au vizat inclusiv schimbările din viața celor care au participat la tabăra din vară, dialog care a fost moderat de către cei doi reprezentanți ai ATOR Banatul de Munte. De asemenea, tinerii prezenți au putut afla mai multe despre proiectele viitoare ale ATOR-ului și au completat adeziuni de înscriere ca și membri în asociație.

”Cele două întâlniri au avut dublu rol, și anume: pe de o parte ne-am împlinit promisiunea de a reveni cu activități în mijlocul copiilor care au participat la taberele din vară, iar, pe de altă parte, delegații ATOR Banatul de Munte au avut posibilitatea să promoveze activitățile și proiectele viitoare ale asociației și să recruteze noi membri, în cadrul unei caravane pe care, cu acest prilej, au pornit-o în satele și orașele din Caraș-Severin. Suntem foarte bucuroși, deci, că roadele eforturilor noastre din această vară încep să apară, în aceste două comunități conturându-se deja două nuclee frumoase de copii și tineri în jurul Bisericii”, a mărturisit părintele inspector Mihai Ciucur.

Activitățile de la Băile Herculane și Mehadia sunt parte a proiectului ”Împreună pentru copiii noștri”, care prevede continuarea activităților în parohiile care au găzduit tabere în acest an și, totodată, deschid Caravana ATOR Banatul de Munte – un proiect misionar important, derulat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

https://www.episcopiacaransebesului.ro/

Lucrări de reparații și restaurare la sălile de judecată ale Curții de Apel Alba Iulia

Liviu Gheorghe ODAGIU, președintele Curții de Apel Alba Iulia

Sala de ședințe „Constantin Hamangiu” (201) situată la etajul al II-lea al Palatului Justiției din Alba Iulia unde se judecă de regulă dosare aflate pe rolul secției a I-a civilă și secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Alba Iulia – după cum ne spunea judecător Liviu Gheorghe ODAGIU (foto) în calitatea sa de președinte – a intrat în renovare pe o perioadă estimată de 30 de zile.
Ședințele de judecată, care au termen stabilit în sala „Constantin Hamangiu”, se vor desfășura într-una din celelalte săli de judecată ale Curții de Apel Alba Iulia, conform programării și disponibilității zilnice. Curtea de Apel Alba Iulia va publica zilnic pe portalul instanței (accesibil pe Portalul instanțelor de judecată http://portal.just.ro) la rubrica Anunțuri Importante, categoriile de cauze la care se modifică locul desfășurării ședinței de judecată.
Recomandăm justițiabililor să verifice pe portalul Curții de Apel Alba Iulia în ziua anterioară termenului stabilit, sala de judecată în care este relocată cauza ce fusese anterior programată la sala „Constantin Hamangiu”.
Precizăm că în această perioadă este posibil să fie afectată programarea orară a ședințelor de judecată, care se pot prelungi după ora estimată inițial, având în vedere supraaglomerarea parțială a cauzelor în sălile de judecată disponibile.
În acest context, dar având în vedere și situația pandemică actuală reiterăm recomandarea către toți justițiabilii, avocații și ceilalți participanți la actul justiție să limiteze prezența la sediul instanței strict la situațiile în care prezența este obligatorie pentru înfăptuirea justiției și doar pentru timpul necesar îndeplinirii obligațiilor judiciare sau profesionale și să respecte toate recomandările de conduită esențiale pentru limitarea riscurilor de îmbolnăvire:
• Respectarea pe durata prezenței în instanță a măsurilor de igienă și protecție recomandate de Ministerul Sănătății și afișate în spațiile publice ale instanței;
• Folosirea exclusiv a mijloacelor electronice de comunicare cu instanța, de transmitere a documentelor și de informare disponibile permanent la nivelul instanței: e-mail (ca-albaiulia@just.ro – Registratură; cosmin.muntean@just.ro – Biroul de informare și relații publice); fax (0258810286); telefon (0258810289 – Arhivă, Registratură; 0258819877, 0746100207 Biroul de informare și relații publice).
• Utilizarea aplicației informatice DOSAR ELECTRONIC pentru informare sau studierea dosarului și limitarea deplasării fizice la Arhiva instanței sau la celelalte compartimente publice;
• Exprimarea acordului pentru citarea și comunicarea actelor de procedură în format electronic prin intermediul aplicației „TDS” (Trimitere Document Securizat) și eliminarea astfel integral a contactului fizic cu documentele de procedură comunicate de instanță prin intermediul serviciilor poștale;
• Justițiabilii care se află în carantină sau izolare la domiciliu să înștiințeze în scris în cel mai scurt timp completul de judecată prin mijloacele tehnice disponibile: fax sau e-mail.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Sabin Pautza, bănățeanul

Ediția a VIII-A a Festivalului Internațional ,,Sabin Pautza’’ se desfășoară în Reșița, în perioada 29 septembrie-24 octombrie 2021 și onorează Reșița la 250 de ani de istorie industrială. Anul acesta manifestarea a avut în program și o lansare de carte, un album intitulat ,,Din ormanul cu țoale’’, ce cuprine o colecție de costume populare, carte semnată de Anca BOLDAN. Gazda evenimentului, care s-a desfășurat marți 12 octombrie 2021, de la ora 17, a fost Muzeul Banatului Montan.

Invitați speciali ai manifestării profesor universitar dr. Sabin Pautza și de la muzeu dr. Carmen Albert.

Despre costumele  populare reunite în cadrul expoziției de la Muzeul Banatului Montan, a vorbit Carmen Albert. Ea a precizat că instituția a avut pe parcursul timpului mereu montată câte o expoziție care, aduce în fața privitorului portul popular, obiecte și țesături din mediul rural. Cadrul s-a potrivit așadar cu tema cărții lansate, care ne poartă prin 13 subareale etnografice și ne prezintă în cel mai frumos mod, straiul nostru popular. Criticul Ada Cruceanu a transmis observațiile ei legate de carte. Materialul a fost citit de dr. Dana Bălănescu. ,,Albumul este o lucrare de autor în adevăratul sens al cuvântului, prin conținutul său, rezultat al unor „munci și zile” îndelungate, pornite din Petnicul caraș-severinean unde, mărturisește autoarea, a întâlnit pentru prima dată costumul femeilor din zonă, nu altundeva decât în „lada bunicii” – cândva ladă de zestre a mamei-soacre, altfel spus „ormanul” din titlu (cu dublă origine: sârbă – pentru sensul de „dulap, ladă de haine, lada miresei”, respectiv, turcă – pentru sensul de „pădurice, vale mică , împădurită, loc de pășunat cu tufișuri”, conform DEXonline). Cu siguranță, prima impresie, de ordin estetic, s-a sedimentat în timp și a generat interesul pentru portul popular din întreg Banatul (cel puțin), iar întâmplarea fericită (tot după mărturisirea autoarei) a fiicei devenită (și) interpretă de muzică populară, a obligat-o, aproape, să caute, inițial în zona timișeană a Banatului, piese de port, să le evalueze tot estetic la început, apoi, ajutată și de profesioniștii pe care i-a întâlnit în jurul său, să purceadă la colecționarea acestora și pe criterii de vechime, de circulație, de stare de conservare ori, în anume cazuri, de posibilitățile de a fi recondiționate/ restaurate, să devină, așadar, un profesionist „de teren” și să închege astfel o colecție cu virtuți muzeale. Cuprinzând, deopotrivă, piese din arealul timișean, arădean și din cel cărășean, cu mențiuni, în fiecare caz, privind nu doar vechimea – așa cum a dedus-o autoarea din mărturiile deținătorilor ori, de la un timp, cum a învățat singură să o aprecieze – ci și modul de compunere a costumului, doamna Boldan accentând, pe bună dreptate, un fapt de viață nu îndeajuns cercetat de etnografi: costumul rezistă, din varii motive, rareori timp îndelungat cu toate piesele sale ințiale, așadar, el se „completează” cu piese provenind din alte costume (mai noi ori mai vechi), din cele care prezintă o stare materială bună și, mai cu seamă, „se potrivesc”, pot realiza împreună un ansamblu armonios, cu ornamentică și cromatică similară sau complementară; un fapt ce pune în lumină, acolo unde se realizează „in situ”, adică în gospodăria rurală, un anume cod al semnelor cu care este împodobit costumul (chiar dacă el nu mai este descifrabil, uneori nici pentru etnografi), o anume bună-cuviință în echilibrarea ținutei. Sigur, odată intervenind materialele industriale – încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ele sunt suficient de ieftine, în Banat, pentru a fi achiziționate –, acestea devin materiale de fond, croite după tipare străvechi, pe care se adaugă ornamentica (cipca, broderia plină, broderia spartă ori, de pe la începutul secolului al XX-lea, „bănuții”, mici piese metalice, confecționate tot în ateliere semiindustriale, care vor înlocui „firul de aur/ argint”, dând însă, în continuare, strălucire costumului)’’.Darius GRUIȚĂ, Maria BOLDAN, Anca BOLDAN si maestrul Sabin PAUTZA

Autoarea albumului, Anca Boldan, a venit ,,înțolită’’ cu un frumos costum din zona Lugojului. Ea ne-a vorbit despre catalogul  biling român-englez, despre căutările de costume vechi și autentice, despre truda de-a completa piesele lipsă și mai apoi, despre răbdarea fiicei sale care, a îmbracat și s-a pozat cu  fiecare costum din acest album. Sunt 180 de straie populare din Timiș, Arad și Caraș-Severin.

Compozitorul și dirijorul Sabin Pautza, omul care prețuiește și iubește folclorul, tradițiile, obiceiurile și Banatul, a vorbit despre bucuria de-a fi român. Despre dragostea pe care o are pentru meleagurile natale, duioșia ce-l încearcă atunci când vorbește despre ai lui și hotărârea fermă de-a se întoarce acasă, după o carieră remarcabilă în SUA.

 ,,Acasă e ceva ce nu găseşti nicăieri. Este acel ceva ce ne aparţine şi ne identifică. 33 de ani am stat în America şi nu simt asta. Eu nu sunt compozitor american, eu sunt compozitor român nevoit să trăiască în exil. Acasă e acasă.‘‘ a mărturisit Maestrul Sabin Pautza.

Întâlnirea s-a încheiat minunat cu un moment muzical, susținut de 2 studenți ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, Maria BOLDAN (anul III) și Darius GRUIȚĂ (anul I). Ei au cântat și încântat pe cei prezenți cu arii de Georges BIZET- ,,Habanera’’, Emmerich KALMAN- ,,Aria Silviei’’,  W.A.Mozart- ,,Non piu andrai’’, Riccardo CONCCIANTE- ,,Le temps de Cathedrales’’, Emmerich KALMAN – ,, Așa-i amorul’’. La pian a fost profesorul Lorand BALOGH REMELEI, de la Liceul  ‘’Sabin Păuța’’ din  Reșița.

Organizator al Festivalului Internațional ,,Sabin Pautza’’ este, ca de fiecare dată, Societatea pentru Cultură ,,METARSIS’’ – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană.

Partenericulturali: Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița, Consiliul Local Reșița, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, Centrul Universitar UBB Reșița, Muzeul Banatului Montan, Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan, TMK Reșița, Club Rotary Reșița,  Lion’s Onix Reșița, Colegiul Farmaciștilor din Caraș-Severin, Liceul de Artă‘’ Sabin Păuța’’, Muzeul Național George Enescu  București, Muzeul Cineastului Amator, Caraș S.A., Magazinele Refill, Cartierul Francez, Librăria Semn de Carte.

De vorbă cu Dumnezeu în Israel

     *ÎN CĂUTAREA FERICIRII? A IUBIRII? A BUCURIEI DE A TRĂI?                                 

                           ÎN CĂUTAREA NEMURIRII?* 

De când mă știu vorbesc cu Dumnezeu, cel mai mult dimineața, atunci îi adresez mulțumirile mele pentru tot, dar mai ales pentru faptul că pot să deschid ochii, pot să vorbesc, să pășesc, să spun omului drag de lângă mine: Te iubesc! Să-i mulțumesc că respir aerul curat din fața casei, să privesc cerul și să-mi limpezesc ochii obosiți de la ecrane, peste tot ecrane, ecran la telefon, ecran la televizor, ecran la calculator, ecran la cinema, dar evoluția vine tot cu ajutorul lui Dumnezeu. Vorbesc cu El în fiecare clipă a vieții mele, îi cer iertare, îi cer părerea, îi mulțumesc pentru orice lucru, fie el mic sau mare, de multe ori îi spun prostii și el mă ascultă, nu se plictisește niciodată, este atât de răbdător, de bun, de inteligent. Dumnezeu are toate calitățile din lume, cred că de aceea m-am îndrăgostit de El, cu siguranță o să-l iubesc toată viața, sunt legată de el sufletește. Cel mai mult îmi place faptul că nu pot să-l mint, nici nu am cum, orice vorbă de-a mea este cernută în secunda următoare și din nou îmi văd ochii lipiți de cer, am văzut că nu-i plac nemulțumiții, prefăcuții, ipocriții, răutăcioșii, urâcioșii, ăstora le mai dă o palmă după cap atunci când îl apelează.

Cel mai bun tratament pentru ființa omenească este dialogul cu Dumnezeu!!!

Îmi vine să strig cu toată puterea mea: Oameni buni, oameni dragi, oameni frumoși, vorbiți cu Dumnezeu, el este singurul nostru prieten adevărat, dacă vorbim cu El, tot ce este gri în jurul nostru se transformă în albastru deschis, în verde strălucitor, în roșu aprins. Cât de benefic este pentru suflet atunci când spui unui prieten, coleg de muncă, chiar unui necunoscut: Bună dimineața! Și el îți zâmbește! Zâmbetul este darul cel mai de preț al feței umane. În acel moment primești toată dragostea divină și o împarți cu oamenii din jur, apoi vin nebuniile, comicăriile, poveștile, nervozitățile, stresul, nemulțumirile, în timpul zilei se adună multe întâmplări, important este să nu uităm să zâmbim și să pășim cu dreptul, atunci când te întâlnești cu un om posomorât și nemulțumit ce faci? Cauți să pleci cât mai repede din preajma acestuia și zici ”Doamne ferește” apoi zâmbești și te bucuri enorm că nu ești așa, iată, vorbești cu Dumnezeu, ai învățat lecția de la Dumnezeu și o predai mai departe, o predai aceluia ce își dorește să fie fericit, să zâmbească, toate lucrurile frumoase, importante și sănătoase se fac întotdeauna cu zâmbetul pe față, acesta aduce bucurie în corp și ne modelează spiritul.

Vorbind cu Dumnezeu, spunându-i ce te doare, rugându-te la el, arătându-i fericirea din tine, devii mult mai înțelept pe zi ce trece, acest lucru este de fapt un izvor dătător de viață pe care tu l-ai descoperit și care a rămas în curtea casei tale, din el poate să bea oricine apă și chiar trebuie să fii darnic. Dumnezeu nu se vede, dar se simte în atingerea apei, în respirație, în mângâiere, îl simți în stropul de ploaie, în adierea vântului, în mâinile înghețate, în soarele ce-ți pătrunde în obraji, în stelele de pe cer, în pulsul mâinii, în bătaia inimii, Dumnezeu este în noi, Dumnezeu este peste tot.

Primii mei pași pe aeroportul Ben Gurion din Israel mi-au scris un bilețel și l-au înmânat gândului bun, pe acesta scria cu litere mari:  ”Bucură-te că ești româncă!”.

Atunci nu am înțeles aceste cuvinte dar în cele opt zile, acestea mi-au consolidat pereții inimii, m-am bucurat în fiecare dimineață și în fiecare seară că m-am născut în România, aveam această trăire în mine care îmi dădea impuls, îmi lua notițe, îmi amintea să zâmbesc și să privesc mereu cerul, acolo unde norii dansau într-una, mă bucuram că sunt româncă mai ales pentru faptul că țara mea este o țară creștină, o țară cu oameni credincioși, acest lucru se vedea la tot pasul în minunatul pelerinaj.

Aeroportul Internațional Ben Gurion (cunoscut în lume și ca „aeroportul Tel Aviv) se află la periferia orașului Lod. Se simțea mirosul de nou în autocar, bărbatul frumos de la volan avea stil, slăbuț, ochi negri, părul creț, frumos aranjat, iar gesturile, îmbrăcămintea și fața îmi spuneau că este foarte educat, mă simțeam atât de bine, era acel moment pe care îl așteptam de multă vreme și care astăzi a ieșit la lumină, și-a dat jos paltonul și a rămas în costum, cămașa era strălucitor de albă…și ghidul grupului nostru, preotul Ioan Bălăngean începea povestea primului Loc Sfânt pe care urma să-l vizităm.

Am pornit spre orașul Lod, unul din cele mai vechi orașe din lume, existând încă în epoca calcolitică, în română se spune Lida. Populația este mixtă, evreiască și arabă. Lod se află la circa 15 km la sud-est de Tel-Aviv, în districtul la centru. Localitatea a fost menționată în Biblie, a fost un oraș însemnat în Regatul Iudeei în timpul dinastiei Hasmoneilor și a rămas astfel până în perioada creștină timpurie. În antichitate era cunoscut și sub numele grecești de Lidda și apoi Diospolis-(orașul lui Zeus). Am intrat în marea cunoaștere, sentimentul de bucurie pe care-l aveam în mine se amestecase acum cu niște sentimente întrebări.

De ce mai există astăzi oameni fără credință, când sunt atâtea dovezi, atâtea mesaje, minuni care apar în viața multora, de ce foarte mulți turiști au devenit creștini în clipa când au călcat pe Pământul Sfânt?

De ce nu înțelegem că adevărata lumină este Dumnezeu, când acest lucru îl simțim și îl vedem peste tot? De ce există oameni care trăiesc fără rugăciuni, fără modestie, fără rușine, fără frică, fără demnitate, fără onoare, fără respect, fără dragoste, fără iubire, când totul în jurul lor miroase a curățenie sufletească, a frumusețe?

   DE CE ÎN MOMENTUL ÎN CARE AM PĂȘIT ÎN ISRAEL AM SIMȚIT ÎN MINE BUCURIA DE A FI ORTODOX, DE A MĂ FI NĂSCUT ÎN ROMÂNIA? MĂ SIMȚEAM BINE ÎN PIELEA MEA DE BĂNĂȚEANCĂ, DE OM CRESCUT

LA SAT.

*OMULE, AI PRIMIT O VIAȚĂ, TU TREBUIE SĂ CUNOȘTI ȘI SĂ IUBEȘTI PĂMÂNTUL, DAR ȘI PE SEMENII TĂI SĂ-I IUBEȘTI, SĂ PRIVEȘTI CERUL ORI DE CÂTE ORI EȘTI TRIST, SĂ PRINZI SOARELE ÎN OCHI ATUNCI CÂND TE ÎMPIEDICI, SĂ TE ODIHNEȘTI LA PIEPTUL LUNII CÂND EȘTI OBOSIT, LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ INTRE ÎN SUFLETUL ȘI ÎN INIMA TA ȘI ROAGĂ-L SĂ RĂMÎNĂ ACOLO PENTRU  TOTDEAUNA!!!*

MARIA ROGOBETE

Tradiții și obiceiuri

Cristian Laurențiu PINTE

D.J.S.T. Hunedoara – ne spunea recent Cristian Laurențiu PINTE (foto), reprezentantul legal al acesteia – a implementat cu succes un reușit proiect educațional intitulat metaforic „Tradiții și obiceiuri” care a oferit participanților și grupului țintă o varietatea culturală din diversele zone ale țării.

Printre locațiile unde s-au desfășurat acțiunile, dovedindu-se gazde ospitaliere, se numără Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu, Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” Orăștioara de Sus, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva și Liceul Teoretic „Teglas Gabor” din Deva.  

Dintre participanți nu au lipsit dansatorii de la Școala Populară de Artă și reprezentanții Palatului Copiilor din Deva.

În cadrul proiectului au fost prezentate dansuri, tradiții și obiceiuri cu accent pe frumusețea portului popular din județ și țară.         

A încântat frumusețea costumelor dansatorilor a căror motive naționale au atras curiozitatea și aprecierea din partea celor prezenți.   

S-au jucat hore, brâuri, jiene și nu a lipsit un interesant concurs ad hoc „Cine știe câștigă” pe marginea temei proiectului, câștigătorii, dar și remarcații prin dans au primit premii.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Gânduri la început de an școlar

La fiecare nou început de an şcolar – după cum ne spunea în exclusivitate prof. Monika HOMPOT (foto), Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Deva –  fiecare dintre noi, indiferent dacă suntem elevi, părinţi, bunici sau profesori sperăm ca acesta să fie unul cu împliniri. Filele întoarse din calendarul ajuns în luna octombrie, ne fac să rememorăm primele zile de şcoală din viaţa fiecăruia dintre noi, cu emoţiile, sfiala şi optimismul, pe care cu toţii le-am trăit an de an în acest anotimp.

Odată cu acest nou început, nădăjduim ca în inimile noastre şi ale elevilor să renască speranţele într-un viitor mai bun, pentru fiecare în parte. Un nou început înseamnă o nouă şansă, înseamnă un drum pe care pornim cu forţe proaspete şi cu nădejdea că vom reuşi mai multe în acest nou an, decât în cel ce a trecut. 

Sunt profesor diriginte la o clasă de a V-a. Am preluat cu emoție acești copii de la doamna învățătoare, care mi i-a ,,predat”, pe fiecare în parte, pe baza unei descrieri/caracterizări. Am așteptat cu interes prima zi de școală, pentru a-i cunoaște pe viitorii mei elevi, pentru care voi reprezenta un părinte de la școală, pentru următorii 4 ani. Mi-am propus să conduc această clasă cu multă responsabilitate și seriozitate, pentru a obține rezultate, atât în ceea ce privește parcursul lor educațional, cât și comportamental. Pentru a atinge obiectivele propuse, în planul meu de activități extracurriculare sunt cuprinse o serie de activități, menite să unească colectivul de elevi, să-l responsabilizeze și să-l pregătească pentru a face față provocărilor apărute la tot pasul. Ca urmare, pentru acest semestru am propus activități de intercunoaștere și cunoaștere a propriei persoane. Am început cu o activitate de amenajare a clasei, după gusturile elevilor, astfel creând un spațiu, în care fiecare dintre ei, să petreacă plăcut timpul alocat cursurilor și să se simtă bine. Vom ieși puțin din perimetrul școlar, pentru a ne cunoaște orașul și dacă situația epidemiologică ne va permite, ne vom cunoaște și județul. Aceste activități le vom realiza cu respectarea tuturor regulilor impuse, pentru a proteja sănătatea și securitatea fiecăruia dintre noi. Sărbătoarea Hallowen-ului este un eveniment îndrăgit de copii, de aceea m-am gândit să o marcăm cumva. Elevii vor compune povești specifice acestei teme, pe care le vor prezenta în fața colegilor din clasă, costumându-se în unul din personajele poveștii create. De asemenea, vom decora sala de clasă cu dovleci pictați și sculptați. Următoarea activitate va fi dedicată zilei de 1 Decembrie, când vom marca Ziua Naţională a României şi Ziua mondială HIV. În săptămâna premergătoare acestei date din calendar, elevii vor purta la școală ie și vor participa la o dezbatere cu tema: Cunoaşterea importanţei desăvârşirii unităţii naţionale a poporului român. De asemenea, vom avea o întâlnire cu medicul școlii, care ne va ajuta să înțelegem ce este un virus. Pentru a ne ridica sufletele în atmosfera sărbătorilor de iarnă, vom încheia seria de activități a semestrului I, cu o audiție de colinzi.

Cu optimismul care trebuie să ne caracterizeze pe fiecare dintre noi, sperăm să fim sănătoși pentru a putea realiza toate aceste activități propuse.

 Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

FISP VIII, REȘIȚA 250

CUBB REȘIȚA. Muzică live pe colaj film- REȘIȚA 250- realizat de Muzeul Cineastului Amator

Motto: „ În Reșița se nasc ceremonii/ De pe Bârzava, dealuri-veșnicii./ La Reșița dă floarea vieții-n spic/ Precum izvoarele în Semenic.” Imnul Reșiței, text Octavian  DOCLIN, muzica Sabin PAUTZA

Festivalul Internaţional SABIN PAUTZA (FISP)  ediţia a VIII-a, 2021, 29 sept.- 24 oct. 2021,  onorează  REȘIȚA la 250 de istorie industrială.

Sâmbătă, 16 octombrie 2021, ora 19:00, Centrul Universitar Babeș-Bolyai din Reșița va fi gazda unui nou eveniment din cadrul Festivalului Internațional Sabin PAUTZA, ed. a VIII-a, REȘIȚA 250, sub genericul “Sabin  PAUTZA și muzica de film”. Compozitor, dirijor, profesor universitar, muzicianul român Sabin PAUTZA- născut la 8 februarie 1943 la Câlnic-Reșița, județul Caraș-Severin, cu o carieră prestigioasă în țară și străinătate, membru al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a orchestrat mult, în perioada rezidenței în America, pentru Hoolywood. În onoarea Sa și pentru a marca acest aspect al personalitații artistice, un tânăr entruziast, creator al Muzeului Cineastului Amator – Andrei BĂLBĂRĂU a realizat un colaj de filme vechi din arhiva Muzeului Cineastului Amator având drept temă Reșița industrială. Imaginile, extrem de bine alese vor fi insoțite de muzică live, interpretată de tânărul pianist Alex Emanuel MOLDOVAN. (Camelia DUCA)

Seara se va incheia cu proiecție de film KineDoc.

Invitați special:  prof.univ.dr. Sabin PAUTZA, prof. univ.dr. Cristian Paul CHIONCEL

Moderator: Andrei BĂLBĂRĂU

La pian: Alexandru Emanuel MOLDOVAN

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor restricțiilor impuse de pandemie.

Organizator: Societatea pentru Cultură METARSIS în parteneriat cu Centrul Universitar Babeș-Bolyai Reșița și Muzeul Cineastului Amator.

Parteneri culturali: Consiliului Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița, Consiliul Local Reșița, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, TMK Reșița, Muzeul Banatului Montan, Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan, Club Rotary Reșița,  Lion s Onix Reșița, Colegiul Farmaciștilor din Caraș-Severin, Liceul de Artă Sabin Păuța, Muzeul Național George Enescu  București, Caraș S.A., Magaziile Refill, Cartierul Francez, Librăria Semn de Carte.

Oferta educațională – siguranța unui loc de muncă

Începutul de an școlar 2021-2022 – după cum remarca prof. Daniel Cosmin ARDELEAN (foto), directorul Liceului Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara – este unul așteptat de elevi, dat fiind faptul că școala începe în clase cu prezență fizică. În speranța că situația epidemiologică va permite continuarea cursurilor la școală, elevii și profesorii sunt pregătiți pentru un nou an de studiu.
Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” își actualizează constant oferta educațională în funcție de necesitățile pieții muncii, astfel încât să dea societății oameni de valoare, calificați, pentru că dorim nu să fim în pas cu lumea modernă, ci să contribuim activ la dezvoltarea acesteia.
Astfel, oferta educațională a instituției noastre cuprinde specializări și calificări diferite, de nivel 3, 4 și 5, din domeniul tehnic, după cum urmează: tehnician ecolog și protecția calității mediului, tehnician mecatronist, electromecanic utilaje și instalații industriale, sudor, sculer-matrițer, constructor montator de confecții metalice, fierar-betonist montator prefabricate, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, tehnician infrastructură rețele de telecomunicații, tehnician devize și măsurători în construcții, tehnician laborant pentru protecția mediului și maistru instalator în construcții. Toate aceste calificări le vor oferi siguranța locului de muncă la finalizarea studiilor, datorită parteneriatelor solide cu agenții economici din Hunedoara și anume companiile Draexlmaier, Assa Abloy, Recom Sid, Macon și Salonul Nobblesse.
Caracterul inovator al strategiilor didactice centrate pe elev aduce plus-valoare procesului instructiv-educativ și răspunde nevoilor de formare ale elevilor, iar rolul profesorului se extinde către facilitarea descoperirii de către aceștia a potențialului lor. Aplicarea acestor strategii asigură creșterea motivației elevilor pentru dezvoltare și perfecționare. Folosirea consecventă și îndelungată a acestor metode poate duce la transpunerea lor, de către elev, în viața personală: viitorul loc de muncă, întemeierea unei familii, relații sociale sănătoase.
Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” adaugă valoare fiecărui elev al său, indiferent de ruta de pregătire aleasă: liceu zi, seral sau frecvență redusă, școală profesională, învățământ dual sau școală postliceală și de maiștri. Scopul nostru este ca fiecare elev să aibă șansa de a învăța și a-și îmbogăți cunoștințele, iar pentru a realiza acest lucru asigurăm condiții potrivite.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

ADIO, DAR VEI RĂMÂNE ÎN AMINTIRILE NOASTRE DRAGĂ PERUTI!

Astăzi, ne-a mai părăsit unul dintre ziariștii care au pus bazele presei de după decembrie 1989 – PETRU BUZZI. Peruti cum îi spuneam noi, colegii de redacție. Peste două luni, la 18 decembrie 2021, ar fi împlinit 70 de ani, ne-ar fi adunat în jurul lui, cum a făcut-o în alți ani, și-ar fi oferit tradiționalul meniu de 1 Decembrie: fasole cu cârnați.
Peruti a intrat în presă în 1981, la ziarul Flamura, și a fost unul dintre cei zece ziariști care au pus bazele ziarului Timpul, ale trustului de presă Timpul, format din ziar, tipografie, agenție de publicitate – perioada cea mai liberă și dezlănțuită, nebunesc de frumoasă a vieții noastre de ziariști. Din 4 ianuarie 1990, când a contribuit la editarea primului număr al unui ziar liber, a fost rând pe rând: redactor șef adjunct, redactor șef al ziarului Timpul, director general al societății Timpul SRL, până în 2004 când a decis să părăsească presa pentru domeniul afacerilor. Din 2004 până în 2018, când s-a pensionat, a deținut funcția de președinte-director general al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Caraș-Severin.
A fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, un condei când ironic când acid, exploziv de cele mai multe ori și totuși autorul neașteptat al unor versificări, ziaristul Petru Buzzi va rămâne în paginile ziarelor reșițene, dar și în amintirile noastre. Pentru mine este tânărul subțirel și pletos din Oțelul Roșu, pe care mi l-a recomandat pasiunea pentru scris, iar eu la rândul meu l-am recomandat pentru profesia de ziarist.
Acum când ai pornit în Marea Călătorie îți spun dragă Perutino: drum lin și Dumnezeu să te odihnească în pace!

Dorina Sgaverdia
Filiala „Ștefan Naciu” Caraș-Severin a UZPR


„Într-o succintă notă biografică pe care ne-a încredinţat-o, cunoscutul gazetar reşiţean precizează că s-a născut în 18 decembrie 1951 în Clopotiva, judeţul Hunedoara. A absolvit Facultatea de Ziaristică a Academiei „Ştefan Gheorghiu“ din Bucureşti şi cursurile postuniversitare ale aceleiaşi facultăţi. Între anii 1981 – 1989 a lucrat ca redactor la ziarul „Flamura“ din Reşiţa la secţiile social-cetăţeneşti, agricultură şi sport. Se numără printre fondatorii ziarului „Timpul“, unde, între anii 1990 – 2004, a fost, la început, redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef şi director general. Între 1997 – 2003 a realizat emisiunea duminicală de dezbateri social-politice şi economice la Televiziunea „Terra Sat“ din Reşiţa. În 2004 a fost ales preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Caraş-Severin, funcţie pe care o îndeplineşte şi în prezent.
În anul 2005, reînfiinţează pentru o perioadă de şase luni săptămînalul „Flamura“, unde este redactor-şef. În 2006 – 2007 este pentru o perioadă de un an administratorul cotidianului reşiţean „Sud-Vestul“. Apoi se dedică definitiv Camerei de Comerţ.
În 2015, cînd a fost declarat Cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin, o scurtă biografie a celui alintat de prieteni „Peruti“, a prezentat chiar Sorin Frunzăverde, preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean:
„S-a născut la Clopotiva demult, foarte demult, a învăţat la Oţelu Roşu, şcoala generală şi liceul şi după aceea a intrat, în condiţiile în care nu se intra foarte uşor atunci, la singura Facultate de Jurnalistică din România, pe care o termină în 1981, când vine şi lucrează la Flamura. Petru Buzzi a lucrat la ziarul Timpul, practic pînă în 93, din 93 pînă în 2004 a fost director al noului ziar Timpul, a condus Sud-Vestul şi a mai avut cîte o scurtă perioadă nostalgia cînd a mai scos săptămînalul Flamura. Din 2004 este preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie. Sigur că asta l-a detaşat de viaţa jurnalistică, dar reuşeşte să facă faţă acolo cu o echipă redusă numeric, trăind practic din finanţări europene. Face faţă în condiţiile în care această instituţie, nu numai în Caraş-Severin, ci în toate judeţele mici ale României, traversează o perioadă foarte grea“.
Această laconică prezentare nu este suficientă în cazul unui gazetar cu o vie prezenţă în presă, cu un spirit dinamic şi cu o mare capacitate de optimism în timpuri, fie dinainte, fie după 1989, în care unii şi-au pierdut busola. Temperament coleric, izbucnind patetic în împrejurări dificile, Petru Buzzi a reuşit să păstreze prietenia şi unitatea jurnaliştilor. La chemarea lui, cei de azi şi cei de demult se mai întîlnesc pentru a omagia lumea şi luminile presei. Promite, de mai multă vreme, o carte care să valorifice experianţa sa gazetărească”.

Gheorghe Jurma, din volumul „Panorama presei din Caraș-Severin”, pag.269-270

FISP VIII, REȘIȚA 250

Muzeul Cineastului Amator, Colaj film REȘIȚA 250, muzica Sabin PAUTZA

Motto: „ În Reșița se nasc ceremonii/ De pe Bârzava, dealuri-veșnicii./ La Reșița dă floarea vieții-n spic/ Precum izvoarele în Semenic.” Imnul Reșiței, text Octavian  DOCLIN, muzica Sabin PAUTZA

Festivalul Internaţional SABIN PAUTZA (FISP)  ediţia a VIII-a, 2021, 29 sept.- 24 oct. 2021,  onorează  REȘIȚA la 250 de istorie industrială.

 Vineri, 15 octombrie 2021, ora 19:00, Salonul de Fotografie Industrială din Vila de Protocol a TMK Reșița va fi gazda unui nou eveniment din cadrul Festivalului Internațional Sabin PAUTZA, ed. a VIII-a, REȘIȚA 250 sub genericul “Sabin  PAUTZA și muzica de film”. Compozitor, dirijor, profesor universitar, muzicianul român Sabin PAUTZA- născut la 8 februarie 1943 la Câlnic-Reșița, județul Caraș-Severin, cu o carieră prestigioasă în țară și străinătate, membru al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a orchestrat mult, în perioada rezidenței în America, pentru Hoolywood. În onoarea Sa și pentru a marca acest aspect al personalitații artistice, un tânăr entruziast, creator al Muzeului Cineastului Amator – Andrei BĂLBĂRĂU și curator al Salonului de Fotografie Industrială din cadrul Vilei de protocol TMK din Reșița, str. Traian Lalescu 27, va prezenta un colaj de filme vechi din arhiva Muzeului Cineastului Amator având drept temă Reșița industrială. Imaginile, extrem de bine alese, au ca fond muzical un fragment din Jocuri IX, autor Sabin PAUTZA  cu ansamblul de suflători Nova Viva Muzica din Iași.

Evenimentul din Noaptea Galeriilor se va încheia cu două proiecții Sahia, parte a programului KineDok: Reportaj de la Steagul Roșu ( Alexandru Sîrbu/ 1956/ 19 min./ Alb-Negru) și Uzina (Slavomir Popovici/ 1963/ 18 min./ Alb-Negru)

Invitat special: Sabin Pautza

Moderator: Andrei Bălbărău

Organizator: Societatea pentru Cultură METARSIS în parteneriat cu TMK și Muzeul Cineastului Amator.

Parteneri culturali: Consiliului Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița, Consiliul Local Reșița, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, Centrul Universitar UBB Reșița, Muzeul Banatului Montan, Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan, Club Rotary Reșița,  Lion s Onix Reșița, Colegiul Farmaciștilor din Caraș-Severin, Liceul de Artă Sabin Păuța, Muzeul Național George Enescu  București, Caraș S.A., Magaziile Refill, Cartierul Francez, Librăria Semn de Carte.

Parteneri media: Uniunea Ziariștilor Profesionioști din România, Banat TV, Banat FM, Radio România Timișoara, Radio România Reșița, Jurnal de Caraș- Severin, Argument CS,  Express de Banat.

Servicii profesionale: PIPERIU ARTE, piperiu.eu

NICOLAE PĂTRUȚ : ”În meseria de  jurnalist, chiar și  când îți este  greu, trăiești frumos !”

  IOAN VASIU: – Ești un jurnalist și scriitor bine cunoscut, din sud-vestul României. Te rog să te prezinți în câteva fraze.

NICOLAE PĂTRUȚ: – Jurnalist sunt, scriitor, ba! Numele îl am datorită  gazetelor la care am lucrat, nu cărților pe care le-am scris. Așa că nu îmi trădez menirea pentru  care , cred, am fost adus pe lume. De mama, Maria, o  țărancă simplă, iubitoare de carte, muzică și film și a lui Iosif, miner, la  cărbunele Aninei și uraniul  de la  Lișava, îndrăgostit de pământ și animale, până la lacrimă. Sunt omul simplu, trăitor la sat, la Ilidia, toată viața, (doar  provizoriu am  habitat prin câteva orașe). Sat unde am învățat   să citesc pe ziar  înainte de a scrie , să trăiesc liber și să spun ce gândesc, dar fără grabă și nu la necaz și nici la bucurie. Acolo, în sat, am învățat să privesc și să ascult lumea. Am învățat să văd și să  aud. Lecții de viață fără de care nu poți ajunge jurnalist adevărat. Acolo am fost  cel mai fericit, deși, uneori,  îmi era și foame, eram și  dezbrăcat și cu  găuri în tălpile  cizmelor de cauciuc pe care le încălțam  când, în ciclul  gimnazial, patru ani de zile  am mers la ,școală, pe  jos, cale de  opt kilometri. Acolo am învățat gustul pâinii, a mea avea dulceață  de cărbune și de  pământ.

  IOAN VASIU : – Unde și când ai debutat ca jurnalist?

NICOLAE PĂTRUȚ : – Adevăratul  debut  s-a întâmplat prin ianuarie  1990, cu o tabletă. ”Au dispărut  fluturii albaștri”, scrisă în 1989  și publicată  la data amintită în săptămânalul ”Noi tinerii” din Reșița. Viața m-a învățat că  popă poți să fii în satul tău, dar niciodată duhovnic. Și atunci am ales să plec din județ și am ajuns ăn presa regională, la ”Renașterea bănățeană”. Acolo am ajuns pe mâna lui Ion Marin Almăjan, om  greu, cu personalitate, scriitor  consacrat, fost director de editură. O vreme  i-am  fost ucenic, apoi l-am cunoscut pe Dumitru Oprișor, de la care am învățat arta reportajului. Însă, hainele  de ziarist profesionist  mi-au fost dăruite de George Boieru, mare  constructor de gazete, directorul Renașterii de atunci, care mi-a cerut transferul de la fostul loc de muncă, iar peste ani, cel care mi-a pus coroana de  jurnalist de reportaj literar, pentru ani de zile, a fost  scriitorul Mircea Cavadia. Sigur că am  publicat  și până în  1990. Avea Ionel Bota , omul care ne-a îndrumat  primii pași  spre  presă,   avea mașină de scris și-mi dactilografia textele la , Cenaclul ”Accente”  și o revistă,”Foaia Oraviței”, trasă la un copiator rudimentar. Acolo  ne publicam  creațiile  din  acele vremuri.

   IOAN VASIU : – Când ai debutat ca scriitor ?

NICOLAE PĂTRUȚ : – Ioane, îți repet, nu mă consider scriitor. Toate cărțile mele  sunt  de reportaj literar și, mai recente, de poveste -reportaj, dar  reale, cu personaje  care au existat, cu numele lor adevărat. Nu-mi place ficțiunea. Nu o  iubesc și nici nu o pot scrie. De fapt, ce nu iubesc, nu pot pune pe  hârtie. Cred că acesta e mesajul  Divinității pentru mine. Să scriu despre ce mi se  dăruiește, ca să rămână  mărturia  trecerii noastre prin lume, și nu despre  situații imaginare .Eu cred că poți fi vizionar prin adevăr, nu prin închipuiri . E adevărat, câteodată, m-am îmbrăcat cu hainele de duminică, cum zicea  regretatul tău prieten, Ioan Nicolae Cenda, adică am  scris poeme. El zicea că poezia este haina de duminică. Și, datorită poemelor, scrise pentru  mama  și  muzele din  viața mea, cred că am  fost  catalogat   și scriitor. Criticii îi salut, dar nu-i sărut, nu-i ling, nu-i împing. Îi las să-și mănânce pita lor, așa cum cred, si cum simt. Nu le trimit cărti și nici nu îi rog sa  îmi scrie despre ele prin gazete. Dacă mă nimeresc, pot scrie ce doresc. Imaginarul e ușor  de criticat și combătut, pentru  realitate îți trebuie adevăr și argumente. Ori adevărurile nu le  afli la telefon și nici pe internet. Trebuie să mergi la rădăcină, ceea ce, în lumea noastră comodă, e greu, greu de tot. Și ca să revin la întrebarea ta, cred că  debutul scriitoricesc  a fost în 2012, la Strasbourg, la librăria Kleber, de ziua națională a României, de fapt a fost pe  30 noiembrie, când am lansat  cartea  ”Mama o lacrima de cer ”, o carte  scrisă la două mâini cu o  fata din Maramures, Ileana Vlad și tradusă în franceză de universitara Dorina Chis-Toia. Nu zic  că a fost  premiul   de  valoare al carții. Ci darul destinului meu. Pentru că o lansare la Kleber, unde își lansează   opera marii scriitori ai lumii (după noi  era lansarea unui laureat  al premiului Nobel) face mai mult decât o sută de cronici de carte,  laudative. E ca  o carte  de rugăciuni   de lăsat posterității. Așa au reușit si  mama  mea , țăranca din Ilidia, și a fetei  din Maramures, să ajungă în lume, prin cuvânt , poezie și dragoste.

IOAN VASIU : – De ce nu ai ales o altă profesie ?

NICOLAE PĂTRUȚ : – Pentru ca  asta mi-a fost menirea. Îmi zicea mama: când se naște un miel, Dumnezeu crește și firul de iarba. Pentru că am descoperit lumea din ziare. Pentru că la  cinci ani, înainte de a învăța să scriu , am  citit pe ziar, cursiv. Pe ziarul împrumutat de la vecinul Adam Catina, pe ziarul bunicului meu din partea mamei, din Socolari, Nicolae Rotaru. Pentru că din ziua aceea am   știut  despre premiul Nobel și George Emil Palade, în clasa a cincea, la fel cum am știut în ce hotel, Waldolf Astoria, a dormit  Ceaușescu, la New York. Și pentru că știam  astea și  capitalele lumii, dascălul meu de  geografie și istorie îmi dădea  zece  fără  sa mă întrebe nimic de lecția de zi. Pentru că  după ce m-am îndrăgostit  de lume, am descoperit   taina iubirii de adevăr. După care, totul a venit de la sine. Dar nu mai înainte  de a învăța că  pentru acest drum este nevoie de cărți, de multe cărți citite. Am ales să devin jurnalist pentru că e  cea mai  frumoasă  meserie din lume. Pentru că  m-a făcut să merg dimineața la muncă cu bucurie și nu îmi pasa  de orele de program. Puteam să merg la  ora  10, la  fel cum puteam sta  la muncă până la miezul nopții. Nu îmi era nici prea mult  și nici prea greu. Am adorat meseria asta. Nu am avut   niciodată concediu de odihna. Am lucrat și pe mult și pe puțin. Iar până am ajuns  să  scriu săptămânal, ani de zile, câte două pagini de ziar , de reportaj literar, am trecut  cam prin  toate  departamentele unei gazete. Pentru că în meseria de  jurnalist, chiar și  când îți este  greu, trăiești frumos. Cred că acesta este secretul  bucuriei.

  IOAN VASIU : – Care sunt publicațiile la care ai lucrat ,ca angajat sau la care doar ai colaborat ?

NICOLAE PĂTRUȚ : – Din 1990 și până mai ieri, angajat cu carte de muncă, am fost  doar în  trei trusturi de presă. ”Renașterea Bănățeană”, din Timișoara, ”Național” , la București și ”24 de Ore”, la Reșița. Colaborator în presa  scrisă  , dar și  la  radio  și televiziune,  am  mai fost la ”Noi tinerii” din Reșița, ”Evenimentul zilei”, ”Flacăra lui Adrian  Păunescu”, ”Ziarul agricol”, ”Ziarul politic”, ”Palia Expres” de la Orăștie , ”Graiul Maramureșului” , iar afară cum se zice, am  scris pentru ziare din Serbia, Spania, Italia, Republica Moldova. Poate că am  mai fost preluat și de alții, nu mai știu. Iar în audiovizual am lucrat  ani buni  realizator de  emisiuni și corespondent  pentru Radio Timișoara și  TVB.

IOAN VASIU : – Ce părere ai despre faptul că numărul publicațiilor tipărite este tot mai redus, în timp ce numărul publicațiilor online sporește mereu ?

NICOLAE PĂTRUȚ : – Presa  tipărită a fost distrusă de  cercurile de interese. Deranja prea tare și lăsa urme. Azi e mult mai ușor. Cu un clic ștergi pagina. Înainte nu puteai topi  o ediție de ziar. Presa  tipărită  a fost condamnată la  dispariție  în  timpul guvernării Nastase, odată cu privatizarea  Rodipetului. A murit  motorul de distribuire, s-a  terminat și presa scrisă. În  țară  mai sunt doar puține  ziare județene tipărite. E mare minune cum au reușit să  supraviețuiască.

IOAN VASIU : – Mai poate fi socotită presa a patra putere în stat ?

NICOLAE PĂTRUȚ : – Presa nu mai este de vreo 20 de ani a patra putere în stat. E doar iluzia unora. Când ceri  bani, nu poți avea libertate. Când nu ai libertate, ți-ai pierdut puterea. Sigur, majoritatea celor din UZPR  avem  saci cu ani  de  gazetărie în spate. Știm  când negrul este negru și albul alb. Nu așteptăm comenzi și nici nu scriem după dictare. Și, din păcate, nu mai poți avea putere cÂnd nu faci teren. Presă  făcută la  telefon sau de  pe internet, nu mai  este presă. Presa nu  se învață doar  după manual. Îti  trebuie  mentori, dascăli ziariști, nu  dascăli dascăli.

IOAN VASIU:- De ce ai aderat la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România ? 

 NICOLAE PĂTRUȚ : – Pentru că  este ultimul și singurul  refugiu al ziariștilor  profesioniști. Pentru că  aici mai poți publica ce simți, ce gândești. E o insulă fără  curenți, adică fără cenzură. Dacă nu ai  echilibru, e greu să fii profesionist. Și ceea ce a făcut UZPR-ul pentru  cei  de aici, în special pentru  cei  care așteaptă  ultimul refugiu în gradina  cu  păsări albe de deasupra localităților, i se datorează, în mare măsură, lui Doru Dinu Glăvan. Eu nu sunt un laudativ, dar aceasta este realitatea.

  IOAN VASIU : – Ce te nemulțumește în jurnalismul practicat astăzi în țara noastră ?

NICOLAE PĂTRUȚ : – În  special lipsa celor  șapte  ani  de  acasă. Apoi, la  cei  tineri, superficialitatea, aroganta, lipsa de  educație, de cultură, comoditatea și lipsa de discernământ. Agresivitatea și lipsa  de decență și de bun simț. Nimeni  nu mai face  teren, toți de folosesc de telefoane, internet. Ori  așa nu poți simți nici viața, nici omul  și  nici lumea despre care vrei să scrii. Nouă ne pasa de oameni, pentru ei scriam. AZI NU LE MAI PASĂ. Cu omul nu te poti juca. Cuvântul scris, tipărit, este și binecuvântare și blestem. Rămâne!

  IOAN VASIU : – Ce proiecte ai pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat ?

NICOLAE PĂTRUȚ : – Nu am proiecte. Când tu  îți  faci  planuri, strici gândurile lui Dumnezeu. Scriu ce simt, ce  gândesc ,mai pun de  câte o carte. Sunt  pe final cu volumul  de reportaje, ”Fata cu soarele în palmă”, și poate  reușesc, daca mă lasă  viața, să  termin trilogia  despre locurile  mele  natale. Până acum  am   scos ”Copil prin satul de piatră” și  ”Destine printre ziduri”. Dar scriu  aproape în fiecare zi. Nu ca pe  vremea când  eram în activitate, dar  scriu. La calculator, ca să fiu în rând cu lumea, dar, sa stii, îmi lipsește ”cântecul” mașinii de scris. Și repet, numai   despre realitate, despre  ce văd pe unde mă mai duce  viața și întâmplările, din când în  când. Cu nume, cu locuri , cu întâmplări. După tine, oamenilor trebuie să le lași o busolă, un punct de  sprijin și de reper. Altfel, totul ar fi un joc. Cred, o să vină vremuri când mulți nu vor mai avea jucării și nu-și vor mai permite nici jocul . Și  atunci  îți va rămâne doar  adevărul și lumea prin care treci. 

  Interviu consemnat de Ioan Vasiu / UZPR