VASILE VANCEA STÂNGU s-a născut în data de 4 iulie 1941 în localitatea Cetatea de Baltă județul Alba. Absolvent al Facultății de Istorie Filozofie a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specialitatea pedagogie.
Activitate; asistent, Institutul pedagogic Bacău, cercetător științific Centrul de Științe Sociale, Filiala Timișoara a Academiei Române, asistent universitar, Institutul Politehnic ,,Traian Vuia” din cadrul Universității Timișoara. Ziarist, redactor, Radio Televiziunea Română, Studioul Timișoara, până la pensionare 2004.
Din ianuarie 2018 a fost cel ce s-a străduit și a adunat în jurul său nucleul de ziariști de toate vârstele, constituiți în ,,Grupul Bega” și, și-a văzut încununate eforturile când în prezența la Timișoara a domnului Doru Dinu Glăvan, președinte UZPR, august 2020, s-a înființat Filiala UZPR ,,Valeriu Braniște” Timiș.
Domnul Vasile Vancea a fost un om cu sufletul risipit prin oameni, un om deosebit cu o bogată experiență în domeniu, un spirit activ, propunând pe agenda de lucru a Filialei Timișene o serie de acțiuni, avea preocupări importante pentru atragerea de tineri jurnaliști, realizarea unor proiecte și evenimente pentru promovarea imaginii UZPR și a breslei noastre și totodată îndeplinirea obiectivelor de organizație de utilitate publică în slujba comunității.
Filiala Timiș și toți cei ce l-am cunoscut și ascultat la Radio Timișoara, îi vom păstra vie în amintirea noastră chipul blând și vocea sa caldă și inconfundabilă.
DUMNEZEU SĂ-L BINECUVÂNTEZE ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
● MIHAI EMINESCU. Poporul român și fatalismul raselor nefericite
● MIRON MANEGA. Repudierea lui Silvian-Emanuel Man sau dezbinarea din fașă a unei posibile mișcări patriotice
● Insulina descoperită de Paulescu, celebrată fără Academia Română
● DENIS BUICAN. „Frântură de soare, spărtură de flaut”
● AUREL C. POPOVICI. Progresiștii și adevărurile lor
● CONSTANTIN 7 GIURGINCA. Arhivele transcendente conservate în memoria colectivă a neamului românesc
● CHRISTIAN MOCANU. Rondeluri pelasge
● NAGY ATTILA-MIHAI. Meditațiile unui secui. Xenofobia de stadion a suporterilor din Constanța este efectul războiului iluzoriu al secuilor împotriva românilor
● ION COSTAȘ. Aderarea Basarabiei la Uniunea Europeană este posibilă doar în componenţa României
● DUMITRU IONCICĂ. Spovedania: slavă sau vedică?
● ȘERBAN POPA. Fundamentele identitare ale antisemitismului versus „Legea Vexler” ca inspiratoare a „Legii Șoșoacă”
● G-ral MARIAN V. URECHE. Statul-imperiu al lui Burebista. Rolul serviciilor informative din vremea sa
● CONSTITUȚIA LOR și CONSTITUȚIA NOASTRĂ. Administrația publică. Structura și personalul
● TEODOR PALADE. Dictatura
● O MIRCEA ȘERBAN. Al cui este Emil Hurezeanu?
● DAN DIACONU. „Valul 4 va fi valul nevaccinaților”? De unde-ați scos-o, nemernicilor?”
● NATO, crucișătoarele erotice, oile de la Deveselu și imunitatea de a fi român – Interviu cu Dan Puric
● G-ral (r) Dr. MIRCEA CHELARU. Europa – ultima generație de copii albi
● DAN DIACONU. N-aduce anul / Ce-aduce Afganistanul! Grandiosul spectacol al fugii americane
● Teatrul Globe din Londra își informează spectatorii că Romeo și Julieta aveau „probleme psihice” care i-au împins spre sinucidere
● Acad. CONSTANTIN IONESCU-TÂRGOVIȘTE. Despre știința lui Paulescu și neștiința altora
● Prioritățile mondiale ale lui Paulescu
● Dr. IOAN ROȘCA. Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)
● MIRON MANEGA. Studiu de caz: dictatura incompetenței sau cât de greu e să-ți câștigi drepturile atunci când ai dreptate. Cazul Liliana Coldea
● OVIDIU DANTEȘ. Scurt inventor al resursele minerale (încă) imense ale României
● ION STAICU, poet genial
● Festivalul Internațional al Filmului de Dragoste „B. Loved”, ediția a IV-a
● Marșul Național „Avram Iancu” Ediția a XI-a!
● DANIEL ROXIN. Peste 99% dintre infectații cu Covid SE VINDECĂ! Iată adevăratele statistici…
● CONSTANTIN BEJENARU-BECO. Pastel marin cu Întrebare
● DANIELA GÎFU. Las ideile romantice în grija altor gâsculițe
● DAN DIACONU. Tâmpiții lumii sau topul știrilor tembele
În sunet de fanfare, trecutul, prezentul și viitorul stau de pază la granițele iubirilor. Le cer oamenilor pașaportul bucuriei, cine nu are atunci poate să spună o poezie eminesciană, iată identitatea românilor. In noi sunt toate frământările pământului, cuminți trecem podul, cu zile, săptămâni, luni, ani pe umeri. Anotimp după anotimp spunem adio verdelui crud, apoi licuricilor înfierbântați, spunem adio ruginiului pentru a ne îmbrăca în cele mai pufoase, reci și scumpe haine albe, astăzi le spunem: Adio! Dar mâine: Bine ai venit! În tot acest timp ne ține de mână un anotimp apărut de mulți ani, plimbându-ne prin toate cotloanele pământului, inimii, sufletului, iubitor, cu speranțe, prietenos, câteodată trist, niciodată pierdut, Anotimpul Eminescu! În freamătul codrului acest anotimp minune tresare ori de câte ori lacul produce scântei, legănându-se sub soare, de la răcoare ascultăm pitpalacul, izvoarele, gârlele, apa somnoroasă sună…apoi se aruncă în valuri sperioase, Doamne câtă frumusețe în lume, câtă frumusețe în acest lan de grâu cu gust de anotimp, ce bine că există, ce minunat este! Aici cântă mereu cucul, mierle, presuri, neamurile păsărilor care ciripesc pitite-n ramuri și vorbesc cu înțelesuri, Eminescu…Eminescu… Oare toți românii simt puterea acestui anotimp apărut din prea multă dragoste de viață, de iubire, de oameni, de vise, răgușit, îmi răspunde un tei vechi, cu bunătate în crengi, spune că toți românii, de la mic la mare, țin în suflete izvorul cântător, câteodată trist, atunci când își pierde crăiasa cu părul moale despletit, apoi pădurea vorbitoare, atotștiutoare, ce-și lasă stejarii să viseze la ochi vineți care lucesc pentru toți o vară-ntreagă. Haideți în crânguri! Vă aștept! Ne strigă anotimpul Eminescu, acolo sunt poveștile adevărate, câteodată întunecate, haideți, nu vă fie frică de nimic, oamenii pot să aibă câte anotimpuri vor, ei aleg bucuria, tot ei dau la o parte nefericirea din viața lor și tot ei pot să se transforme în crai și crăiese, după bunul plac, în cântec de cuci… Și dacă am primit de la univers acest minunat cadou, de ce să nu sărim în sus de bucurie, să alergăm pe livezile pline cu fragi, desculți și plini de cântece, să ne aruncăm în clăile bătătorite de săteni, să spunem șerpilor că vremea lor a trecut, noi suntem astăzi cei care umblăm prin iarbă, bătuți de soare, noi suntem cei care urcăm în cireși bătrâni, uitați pe culmile satelor, să râdem ca nebunii, ca mai apoi să ne certăm cu ecourile bântuite de vânt, să fim cum vrem, chiar dacă toată pădurea se miră de nebunia ce ne-a cuprins, să dăm libertății libertate, semnături pe certificate de fericire, să spunem tuturor că o zi nu e ca alta și o clipă, oricât de mică ar fi, trebuie sărutată și îmbrățișată, pentru că este clipa noastră, miez de viață într-un ocean de divinitate! ”Cucu-ntreabă: Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora.” (”Freamăt de codru” Mihai Eminescu) Și nu doar al cincilea anotimp îl avem în noi, mai avem și recunoștința, adorația, milioanele de sentimente, iubirea, avem tot universul în noi, dacă vrem, pentru că această figură clasică cu plete mari, cu fruntea înaltă și senină, ochi blânzi și suflet fereastră, acest bărbat cu suflet de copil chinuit de vremuri ne-a lăsat cea mai mare moștenire, grea dar prețioasă, POEZIA! Contemporan cu noi, Eminescu, ne face să ne simțim mândri că suntem români, de la Dumnezeu este acest cadou și pentru asta îi mulțumim! ”Răsai asupra mea, lumină lină Ca-n visul meu ceresc d-odinioară; O, maică sfântă, pururi fecioară, În noaptea gândurilor mele vină.” (*Răsai asupra mea” Mihai Eminescu)
Cu recunoștință și iubire nemăsurată, Mia Rogobete
UZPR CARAS SEVERIN 