Cea mai veche organizație pentru protecția mediului din România, despre „escrocii” sentimentali: Se aruncă pe piață tot felul de povești, cu despăduriri și urși

De Raluca Pantea în 20 august 2021

forest 4674703 1280

Cea mai veche organizație de pe teritoriul țării care militează pentru protecția mediului, Societatea Progresul Silvic, se reorganizează. În ultimii ani au fost oprite intrările silvicultorilor în asociație, iar generații întregi de ingineri așteaptă acum să fie primiți în rândurile ONG-ului. 

Asociația Societatea Progresul Silvic a fost înființată în 1886, la 5 ani de la prima legislație silvică din Regatul României. Societatea a fost fondată de 42 de ingineri silvici cu studii în străinătate, la acea dată școala din România nefiind la nivelul studiilor superioare. Specialiștii cu bune practici în silvicultură militau pentru menținerea și creșterea suprafețelor de pădure, pentru o recoltă sustenabilă, împotriva tuturor fenomenelor legate de defrișare.

„Erau foarte respectați la adunările forestiere, în cazul multora participând și regii României. Ferdinand a participat și la inaugurarea sediului construit cu contribuția societății și cu ajutor de la Ministerul Agriculturii, pe bulevardul Magheru din București. Există și poze de la inaugurare, unde pe bulevardul Magheru erau încă arbori, era poate nu un maidan, dar o zonă nici pe departe atât de construită ca acum.”, a declarat Adrian Băban, președintele Filialei Timișoara a Societății Progresul Silvic.

Societatea s-a desființat în 1946 și s-a reînființat în februarie 1990. Activitatea Progresului Silvic a fost una importantă în perioada anilor ’90 până spre anii 2000, însă preponderent pe teme științifice. În timp, imaginea silvicultorilor s-a deteriorat, unul dintre motive fiind legat și de faptul că ingineri din domeniu au fost implicați în scandalurile legate de defrișările ilegale de păduri.

cottage 4727095 1280

„Acum există un nou curent de refacere a societății, ținând cont de noile provocări. Practic, suntem cel mai vechi ONG din țară și presiunea care există pe pădure, statutul social al silvicultorilor care a pierdut foarte mult în ultima vreme îi face pe aceștia să își dorească să aibă o organizație mult mai puternică, vizibilă, care să participe în dezbateri și să aducă soluții pe masa decidenților. Legat de statutul actual al silvicultorilor, desigur sunt și cauze care li se datorează. Silvicultorii sunt extrem de conservatori și faptul că ei au făcut politica de mediu până în anii 90, au fost frustrați apoi că au apărut toate organizațiile de mediu care gestionează nu numai pădurea, ci și problemele de mediu în general, s-au simțit dați la o parte și reacția a fost că nu au reușit să se adapteze la niște provocări ale lumii moderne, parcurile naționale, ariile protejate. Pe de altă parte, s-a schimbat și societatea în ansamblul ei. Oamenii vor să știe, să participe, chiar s-a creat un curent de protecție al mediului mai mult în zona în care nu e profesional, sunt mai mult emoții, se aruncă pe piață tot felul de povești, cu despăduriri, urși. Iar când au comunicat, au făcut-o prost, cu foarte multe date tehnice. Lumea a interpretat asta ca pe o fugă de răspundere.”, a povestit Băban.

În acest context, președintele asociației îi aduce în discuție pe „escrocii” sentimentali, acei activiști de mediu care apelează, spune el, la sensibilitatea populației în ceea ce privește problemele de mediu cu care se confruntă România.

„În zona de ONG-uri există unele de foarte bună calitate, cu specialiști, fonduri și care fac niște lucruri admirabile. Dar sunt și acești escroci sentimentali, adică gen un agent green. Ei au o structură extrem de redusă, foarte multe fonduri în spate, vin cu foarte multe abilități de comunicare și creează niște narative. Acele narative sunt foarte frumos croșetate în spate, au un impact foarte mare.”, a spus Băban.

Pe acest fond, Progresul Silvic strânge acum rândurile. Societatea își dorește să nu facă politică, nici nu militează, precum o mișcare sindicală, pentru salarii sau zile libere. Obiectivele sunt două: pădurea și statutul silvicultorului.

„Societatea dă apartenență la grup, la meserie. Sunt foarte mulți tineri care vor acum să intre în societate tocmai pentru că simt că aparțin la ceva. Vor să le fie recunoscut efortul. Noi suntem cea mai mare filială din țară, acoperim Timiș, Arad și Caraș-Severin. Am fost 320 de membri, dar nu s-au făcut primiri noi în ultimii ani, iar acum suntem 240 de membri. Nu s-au făcut primiri pentru că societatea nu a fost bine organizată. Există un filtru, eu cred că într-un nou statut ar trebui să existe niște condiții de etică pentru că nu e firesc să afectezi imaginea inginerilor silvici, dacă ai probleme în zona asta. Sigur, în țară au fost tăieri ilegale, au fost ingineri silvicultori implicați în povestea asta. Iar o persoană care și-a asumat să facă niște lucruri care nu sunt corecte nu poate să facă parte din Progresul Silvic.”, a mai explicat președintele asociației.

În prezent, pot deveni membri ai societăţii absolvenţi ai unui institut de studii superioare din domeniul silviculturii, al exploatării lemnului, al ştiinţelor naturii, din domeniul social şi din cel tehnic. Membrii societăţii pot fi și persoane active sau pensionari, care, chiar dacă pot fi membri ai unor partide, nu au dreptul să desfăşoare activități politice în cadrul societăţii.

„Carașul are un patrimoniu fantastic”

Adrian Băban spune că vestul țării, cu excepția scandalului din anii ’90 legat de jaful de la Ocolul Silvic Lugoj, primul din țară de mari dimensiuni, a fost ceva mai ferit de tăierile ilegale masive și practicile neconforme în pădure.

„Eu cred că silvicultura pe cele trei județe este una performantă și oarecum una cu o privire mai spre vest. Timișul și Aradul practică licitații internaționale cu bune practici în comercializare, foarte transparente. Carașul are un patrimoniu fantastic, acea zonă de păduri tezaur, adică de arii protejate, care trebuie să o spun corect că sunt în protecție nu din anii 90, ci cu mult înainte. Silvicultorii au făcut treaba asta. Parcurile naționale – Carașul e cel mai bun pe partea asta și pe cele naturale, au fost constituite pe aceste suprafețe pe care silvicultorii le conservau de 50 de ani. Așa s-a ajuns ca la Nera să existe acea pădure virgină de fag, cea mai mare din Europa. Din grija silvicultorilor, nu prin neputința lor.”, a declarat Adrian Băban.

Filiala Timișoara a Societății Progresul Silvic și-a reluat activitatea la începutul lunii august, în urma Adunării generale la care au participat aproximativ 100 de persoane. Fostul președinte, Ion Chisăliță, și-a dat demisia ca să nu fie incompatibil cu funcția de primar al orașului Moldova Nouă.

https://expressdebanat.ro/

Hercules nu mai vorbește cu noi…

Ce s-a întâmplat? De ce Hercules este trist? De ce nu a vorbit astăzi cu noi? El, puternicul, invincibilul, marele Hercules care a luptat cu Hydra și a învins-o, el, eroul timpului care a salvat-o pe Ana, cea mai frumoasă tânără, micuța prințesă. E drept că nu ne-am văzut de câțiva ani, dar ultima dată l-am întâlnit și l-am văzut fericit, sau așa am avut impresia.
Povestea stațiunii balneare a început din vechi timpuri, înainte de vremurile marilor imperii ale antichității, o poveste în care s-a născut cea mai cunoscută legendă. Și este foarte cunoscută, este iubită, este apreciată, însă nu mai este cea mai frumoasă, a fost cândva…a fost cea mai frumoasă stațiune de pe continent, așa spuneau regii, reginele, prinții și prințesele, așa spuneau mulți împărați despre locul unde puterea vindecătoare a apelor termale se contopește cu unicitatea prospețimii a aerului ionizat, dar și cu puterea energiei pozitive de la primul pas făcut pe pământ herculean.
Orașul aflat pe Valea Cernei, la doi pași de locul copilăriei mele pe nume Topleț, stațiunea minune, iubită de continente, a trecut prin momente grele, dar și de glorie, apreciată și venerată de Împăratul Traian, Prințesa Sisi, Carol I al României și mulți alții, își plânge astăzi anii frumoși în care a avut parte de strălucire. O înțeleg, odată cu ea plâng și anii copilăriei mele, atunci când mergeam de mână cu părinții mei, fericită îl salutam pe Hercules, apoi urmau pozele cu animalele împăiate, peste tot flori, bănci colorate, tonete cu înghețată, terase frumoase, prăjituri la tot pasul, mulți, foarte mulți turiști de toate naționalitățile, Doamne Dumnezeule, acum zeci de ani orașul Herculane strălucea și Hercules ne zâmbea…unde suntem acum, în 2021? De ce plânge istoria acestei stațiuni? De ce s-a degradat o valoare a României? De ce suntem conduși de oameni incompetenți, fără suflet, fără minte, fără…de ce? De ce? De ce acceptăm ca popor aceste distrugeri? Suntem lași, sau pur și simplu nu ne mai interesează soarta acestor locuri miraculoase? Priviți-l bine pe Marele Hercules, tristețea i-a acoperit înfățișarea, este parcă și mai slab, nu mai vrea să lupte nici cu Hydra, nici cu prezentul, nici pentru iubita lui, despre viitor nici vorbă, se bucură de sosirea și plecarea unui turist, atât.
A fost odată, a fost ca niciodată, a fost odată o stațiune minune, cea mai frumoasă din lume, iubită de toți oamenii, fie ei regi sau oameni simpli, intelectuali sau țărani, a existat odată un loc în care oameni de pe toate continentele sorbeau din frumusețea naturii dar și din apele termale, aici s-a născut „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, aici au respirat aerul strămoșii noștri, acum noi, mâine viitorul omenirii, a existat odată Băile Herculane!!!


Hercules nu mai vorbește cu noi…doar Biserica Romano- Catolică ne-a arătat calea spre Grota Haiducilor-fără haiduci- doar o tonetă-microbuz cu înghețată ne-a atras cu decorurile ei, nicio bancă pe care să ne așezăm, nicio floare, am mâncat înghețata delicioasă la picioarele lui Hercules, vai de turiști…apoi cu mare, mare grijă am pornit mai departe, peste tot gropi mari, cabluri ieșite, pereți picați și multă mizerie, coșuri de gunoi pline, miroseau. Mi-a atras atenția trenulețul stațiunii, el era cel mai voios, bravo lui, se bucură singur! M-am simțit bine câteva clipe atunci când am dat cu ochii de bustul marelui poet Mihai Eminescu. Sincer, îndrăgostit de natură, îi curgeau strofele valuri, valuri, pe Cerna în jos…pe un mal frumos…Eminescu, veșnicul Eminescu, este mereu cu noi, el este cartea de identitate a poporului român.


De ce nu suntem în stare să punem în valoare aceste locuri lăsate de la Dumnezeu? De ce distrugem și nu ne mai uităm în urmă? De ce se întâmplă toate astea? De ce nu mai suntem acei români iubitori de țară? De ce distrugem România? De ce? De ce nu mai vorbește Hercules cu noi? Răspundeți, voi cei care conduceți România, voi cei care vă bateți joc de oameni, de valori, de tradiții, de viață!!!
Cu dezamăgire profundă:

Mia Rogobete/UZPR