1 septembrie 2021, ora 18.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Prima zi a Răpciunelui, sub semnul culturii (ediția a II-a).
Expoziție de icoane Maria Tudur (Reșița), cu prilejul Anului Nou bisericesc în Biserica Ortodoxă.
Expoziție documentară Rolf Bossert și evocare Ludwig Vinzenz Fischer.
Prezentare de carte: „Topire la rece / Cold melting“, autor: George Lână, apărută la Editura „Waldpress” din Timișoara, 2020. Momentul muzical: Maria Gloria Mihai, violonistă la Filarmonica „Banatul” din Timișoara.
1. September 2021, 18:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Der erste Septembertag im Zeichen der Kultur (II. Auflage).
Ikonenausstellung Maria Tudur (Reschitza), zum Beginn des neuen Kirchenjahrs für die Orthodoxe Kirche.
Dokumentationsausstellung Rolf Bossert und Würdigung Ludwig Vinzenz Fischer.
Buchpräsentation: „Topire la rece / Cold melting“, Autor: George Lână, erschienen im Temeswarer „Waldpress”-Verlag, 2020. Musikalische Einlagen: Maria Gloria Mihai(„Banatul”-Philharmonie Temeswar).
VASILE VANCEA STÂNGU s-a născut în data de 4 iulie 1941 în localitatea Cetatea de Baltă județul Alba. Absolvent al Facultății de Istorie Filozofie a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specialitatea pedagogie.
Activitate; asistent, Institutul pedagogic Bacău, cercetător științific Centrul de Științe Sociale, Filiala Timișoara a Academiei Române, asistent universitar, Institutul Politehnic ,,Traian Vuia” din cadrul Universității Timișoara. Ziarist, redactor, Radio Televiziunea Română, Studioul Timișoara, până la pensionare 2004.
Din ianuarie 2018 a fost cel ce s-a străduit și a adunat în jurul său nucleul de ziariști de toate vârstele, constituiți în ,,Grupul Bega” și, și-a văzut încununate eforturile când în prezența la Timișoara a domnului Doru Dinu Glăvan, președinte UZPR, august 2020, s-a înființat Filiala UZPR ,,Valeriu Braniște” Timiș.
Domnul Vasile Vancea a fost un om cu sufletul risipit prin oameni, un om deosebit cu o bogată experiență în domeniu, un spirit activ, propunând pe agenda de lucru a Filialei Timișene o serie de acțiuni, avea preocupări importante pentru atragerea de tineri jurnaliști, realizarea unor proiecte și evenimente pentru promovarea imaginii UZPR și a breslei noastre și totodată îndeplinirea obiectivelor de organizație de utilitate publică în slujba comunității.
Filiala Timiș și toți cei ce l-am cunoscut și ascultat la Radio Timișoara, îi vom păstra vie în amintirea noastră chipul blând și vocea sa caldă și inconfundabilă.
DUMNEZEU SĂ-L BINECUVÂNTEZE ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
● MIHAI EMINESCU. Poporul român și fatalismul raselor nefericite
● MIRON MANEGA. Repudierea lui Silvian-Emanuel Man sau dezbinarea din fașă a unei posibile mișcări patriotice
● Insulina descoperită de Paulescu, celebrată fără Academia Română
● DENIS BUICAN. „Frântură de soare, spărtură de flaut”
● AUREL C. POPOVICI. Progresiștii și adevărurile lor
● CONSTANTIN 7 GIURGINCA. Arhivele transcendente conservate în memoria colectivă a neamului românesc
● CHRISTIAN MOCANU. Rondeluri pelasge
● NAGY ATTILA-MIHAI. Meditațiile unui secui. Xenofobia de stadion a suporterilor din Constanța este efectul războiului iluzoriu al secuilor împotriva românilor
● ION COSTAȘ. Aderarea Basarabiei la Uniunea Europeană este posibilă doar în componenţa României
● DUMITRU IONCICĂ. Spovedania: slavă sau vedică?
● ȘERBAN POPA. Fundamentele identitare ale antisemitismului versus „Legea Vexler” ca inspiratoare a „Legii Șoșoacă”
● G-ral MARIAN V. URECHE. Statul-imperiu al lui Burebista. Rolul serviciilor informative din vremea sa
● CONSTITUȚIA LOR și CONSTITUȚIA NOASTRĂ. Administrația publică. Structura și personalul
● TEODOR PALADE. Dictatura
● O MIRCEA ȘERBAN. Al cui este Emil Hurezeanu?
● DAN DIACONU. „Valul 4 va fi valul nevaccinaților”? De unde-ați scos-o, nemernicilor?”
● NATO, crucișătoarele erotice, oile de la Deveselu și imunitatea de a fi român – Interviu cu Dan Puric
● G-ral (r) Dr. MIRCEA CHELARU. Europa – ultima generație de copii albi
● DAN DIACONU. N-aduce anul / Ce-aduce Afganistanul! Grandiosul spectacol al fugii americane
● Teatrul Globe din Londra își informează spectatorii că Romeo și Julieta aveau „probleme psihice” care i-au împins spre sinucidere
● Acad. CONSTANTIN IONESCU-TÂRGOVIȘTE. Despre știința lui Paulescu și neștiința altora
● Prioritățile mondiale ale lui Paulescu
● Dr. IOAN ROȘCA. Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)
● MIRON MANEGA. Studiu de caz: dictatura incompetenței sau cât de greu e să-ți câștigi drepturile atunci când ai dreptate. Cazul Liliana Coldea
● OVIDIU DANTEȘ. Scurt inventor al resursele minerale (încă) imense ale României
● ION STAICU, poet genial
● Festivalul Internațional al Filmului de Dragoste „B. Loved”, ediția a IV-a
● Marșul Național „Avram Iancu” Ediția a XI-a!
● DANIEL ROXIN. Peste 99% dintre infectații cu Covid SE VINDECĂ! Iată adevăratele statistici…
● CONSTANTIN BEJENARU-BECO. Pastel marin cu Întrebare
● DANIELA GÎFU. Las ideile romantice în grija altor gâsculițe
● DAN DIACONU. Tâmpiții lumii sau topul știrilor tembele
În sunet de fanfare, trecutul, prezentul și viitorul stau de pază la granițele iubirilor. Le cer oamenilor pașaportul bucuriei, cine nu are atunci poate să spună o poezie eminesciană, iată identitatea românilor. In noi sunt toate frământările pământului, cuminți trecem podul, cu zile, săptămâni, luni, ani pe umeri. Anotimp după anotimp spunem adio verdelui crud, apoi licuricilor înfierbântați, spunem adio ruginiului pentru a ne îmbrăca în cele mai pufoase, reci și scumpe haine albe, astăzi le spunem: Adio! Dar mâine: Bine ai venit! În tot acest timp ne ține de mână un anotimp apărut de mulți ani, plimbându-ne prin toate cotloanele pământului, inimii, sufletului, iubitor, cu speranțe, prietenos, câteodată trist, niciodată pierdut, Anotimpul Eminescu! În freamătul codrului acest anotimp minune tresare ori de câte ori lacul produce scântei, legănându-se sub soare, de la răcoare ascultăm pitpalacul, izvoarele, gârlele, apa somnoroasă sună…apoi se aruncă în valuri sperioase, Doamne câtă frumusețe în lume, câtă frumusețe în acest lan de grâu cu gust de anotimp, ce bine că există, ce minunat este! Aici cântă mereu cucul, mierle, presuri, neamurile păsărilor care ciripesc pitite-n ramuri și vorbesc cu înțelesuri, Eminescu…Eminescu… Oare toți românii simt puterea acestui anotimp apărut din prea multă dragoste de viață, de iubire, de oameni, de vise, răgușit, îmi răspunde un tei vechi, cu bunătate în crengi, spune că toți românii, de la mic la mare, țin în suflete izvorul cântător, câteodată trist, atunci când își pierde crăiasa cu părul moale despletit, apoi pădurea vorbitoare, atotștiutoare, ce-și lasă stejarii să viseze la ochi vineți care lucesc pentru toți o vară-ntreagă. Haideți în crânguri! Vă aștept! Ne strigă anotimpul Eminescu, acolo sunt poveștile adevărate, câteodată întunecate, haideți, nu vă fie frică de nimic, oamenii pot să aibă câte anotimpuri vor, ei aleg bucuria, tot ei dau la o parte nefericirea din viața lor și tot ei pot să se transforme în crai și crăiese, după bunul plac, în cântec de cuci… Și dacă am primit de la univers acest minunat cadou, de ce să nu sărim în sus de bucurie, să alergăm pe livezile pline cu fragi, desculți și plini de cântece, să ne aruncăm în clăile bătătorite de săteni, să spunem șerpilor că vremea lor a trecut, noi suntem astăzi cei care umblăm prin iarbă, bătuți de soare, noi suntem cei care urcăm în cireși bătrâni, uitați pe culmile satelor, să râdem ca nebunii, ca mai apoi să ne certăm cu ecourile bântuite de vânt, să fim cum vrem, chiar dacă toată pădurea se miră de nebunia ce ne-a cuprins, să dăm libertății libertate, semnături pe certificate de fericire, să spunem tuturor că o zi nu e ca alta și o clipă, oricât de mică ar fi, trebuie sărutată și îmbrățișată, pentru că este clipa noastră, miez de viață într-un ocean de divinitate! ”Cucu-ntreabă: Unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zână să răsară Tuturora.” (”Freamăt de codru” Mihai Eminescu) Și nu doar al cincilea anotimp îl avem în noi, mai avem și recunoștința, adorația, milioanele de sentimente, iubirea, avem tot universul în noi, dacă vrem, pentru că această figură clasică cu plete mari, cu fruntea înaltă și senină, ochi blânzi și suflet fereastră, acest bărbat cu suflet de copil chinuit de vremuri ne-a lăsat cea mai mare moștenire, grea dar prețioasă, POEZIA! Contemporan cu noi, Eminescu, ne face să ne simțim mândri că suntem români, de la Dumnezeu este acest cadou și pentru asta îi mulțumim! ”Răsai asupra mea, lumină lină Ca-n visul meu ceresc d-odinioară; O, maică sfântă, pururi fecioară, În noaptea gândurilor mele vină.” (*Răsai asupra mea” Mihai Eminescu)
Cu recunoștință și iubire nemăsurată, Mia Rogobete
Au trecut doisprezece ani de când destinul și interesele mele profesionale m-au îndreptat spre Marea Britanie care a devenit ulterior țara mea adoptivă. Dincolo de ce am dobândit printre străini, sălășluiește în sufletul meu dragostea de țară și de satul nostru Dalboșeț, de cei ce m-au crescut și au contribuit la formarea mea, îndrumându-mă spre ceea ce am devenit acum.
Doamna profesoară Icoana Budescu este unul dintre acești oameni foarte importanți pentru mine din mai multe motive: are un merit deosebit în lumea satului nostru, i-am fost elev și m-a format, mi-a oferit acum deosebita plăcere de a așterne un “Cuvânt înainte” la cea de-a doua ediție a acestei lucrări. Prin acest gest mă simt apreciat și valorizat ca fiu al satului și păstrez cu mândrie în memorie, oamenii și locul de unde am plecat.
Povestesc adesea familiei mele și celor de aici, din Marea Britanie, unde m-am născut în România și am trăit în sate învăluite de magie întro atmosferă pitorească, arhaică, precum Dalboșețul. Oriunde aș merge în lume nu cred că voi mai întâlni niciodată ceva similar istoriei, tradițiilor și obiceiurilor noastre care au o vibrație rar întâlnită. Aceste amintiri fac parte din memoria emoțională care îmi îndreaptă gândurile spre origini.
Deși trecem printr-o perioadă de tranziție și traversam timpuri în care omul citind tinde să uniformizeze totul și să uite de esența lucrurilor în mijlocul cărora trăiește, studiul monografic al Dalboșețului făcut de doamna profesoară Icoana Budescu, conservă cu îndârjire ultimele rămășițe ale culturii strămoșilor noștri. Dar nu numai, această valoroasă lucrare reflectă de altfel și modul în care satul s-a adaptat în viața de zi cu zi la modernitate. De fiecare dată, cu prilejul sărbătorilor și momentelor importante, satul se înnoiește păstrând tradițiile și valorile ancestrale, ale căror adevărate înțelesuri s-au pierdut parțial. Este important să ținem cont că înțelepciunea și succesul dezvoltării noastre personale sunt influențate de reconectarea cu vatra și locul de unde am plecat. Din perspectiva aceasta, monografia satului Dalboșeț poate fi văzută ca un vehicul de trecere de la o generație la alta.
De altfel, un viitor durabil al identității noastre va depinde de această reconectare intergenerațională, concept care în psihoterapie se poate interpreta ca fiind conștiința colectivă a neamului nostru.
Acest termen poate fi înțeles ca un set de credințe, idei, atitudini morale și cunoștințe comune unui grup social și care funcționează ca o forță unificatoare în societate. Cunoștința colectivă hrănește sentimentul de apartenență și identitate, precum și comportamentul nostru. Termenul a fost definit inițial de psihanalistul elvețian Carl Gustav Jung și este menționat în munca sa drept “psihicul obiectiv”. Concret, se referă la ideea că un segment din cea mai profundă parte a psihicului nostru ar fi moștenit genetic și nu modelat de experiența personală.
Din acest punct de vedere, opinia mea este că structurile formale ale societății actuale, operează dintr-o formă inferioară și limitată a conștiinței neamului nostru. De aceea, cred cu tărie că doar veșnicia satului ne mai poate ajuta să depășim această condiție. Satele se identifică astfel cu diferitele faze ale vieții noastre și cu rolurile pe care le jucăm în timp ce trecem printr-un anumit ciclu de viață. Nașterea, copilăria, ritualurile vieții și morții sunt toate faze pe care satul le recunoaște, le deține și le susține într-un mod unic.
În sate încă mai dăinuie credința într-o “lume magică” condusă de forțe supranaturale, populate de demoni, iele, strigoi și vrăjitoare.
Superstițiile sătenilor așa cum mi le amintesc recompun un univers arhaic în care fiecare element este încărcat de semnificații, iar lumea de dincolo este o prezență cât se poate de vie pentru acești oameni care știu să își cinstească morții. Anumite sărbători sunt dedicate special pomenirii sufletului acestora. Vorbirea cea de toate zilele, este colorată aici de nenumărate vorbe de duh ce par să provină din înțelepciunea orientală.
Ca psiholog, autor și educator, dar mai mult decât orice ca fiu al satului Dalboșeț, recunosc importanța înțelegerii zestrei nostre spirituale și sunt de altfel conștient de importanța împărtășirii acestuia ca suport istoric generațiilor viitoare. Ar fi regretabil să nu valorizăm și să punem în evidență o moștenire atât de bogată și să nu o facem cunoscută, mai ales că ea este parte din geneza noastră. De aceea, susțin că studiul monografic al localității Dalboșeț nu este un dar ce trebuie știut și înțeles, ci reprezintă valoarea care trebuie împărtășită și transmisă copiilor și nepoților noștri.
Cu emoție Psiholog Dr. Nistor Becia Cardiff, Marea Britanie
O vorbă din bătrâni spune că meseria e brăţară de aur. Numai că meseriile din ziua de azi şi-au schimbat complet denumirile. Nu mai dai peste lăcătuş, strungar, dulgher, tâmplar. Azi avem numai director, manager, şef, preşedinte. E adevărat că brăţara de aur nici nu se potriveşte cu altceva. La fel de adevărat e că unii dintre cei cu „meseriile” de mai sus ajung să poarte şi altfel de brăţări…
Din fericire pentru el, Victor Nafiru e jurnalist. Nu e el cu brăţările, dar are un inel magic pe care atunci când îl răsuceşte (de obicei, seara- târziu, atunci când pregăteşte editorialul pentru a doua zi dimineaţă) îi bagă pe mulţi în boală. Să spui despre Victor Nafiru că nu este jurnalist este ca şi când ai spune că actualul şef al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, nu este un om de afaceri bun sau că preşedintele României, Klaus Iohannis, nu ştie să schieze. Oricine poate să fie cârcotaş şi să spună din răutate că Victor Nafiru nu ştie să scrie, că denaturează adevărul, că are ceva cu un personaj anume sau că este plătit de altul să închidă ochii. În adâncul sufletului, fiecare astfel de cârcotaş ştie că Victor Nafiru are dreptate.
După „Amanţi de sfârşit de săptămână” (2009), „Dalmaţienii” (2009), „Boschetarul” (2017) „Sfârşitul unei lumi, începutul alteia” (2019) şi „Jurnal de pandemie” (2020), era momentul ca Victor să se concentreze pe realitatea contemporană, atât de diversă şi de neobişnuită pentru tot ce a însemnat până acum administraţia în Caraş-Severin. Cartea de faţă surprinde momente care cel mai probabil vor rămâne unice în istorie şi demonstrează că nu întotdeauna un om şmecher (adică abil, isteţ, dezgheţat, cum zice DEX-ul, ca să nu avem discuţii) este bun şi în administraţie. Că pe lângă talent, administraţia publică îţi mai cere şi un strop de carte. Măcar câteva capitole acolo. Abecedarul nu-i destul, că legea nu se face pe genunchi şi nici pe „cum ne pică bine”. Administraţia are nişte reguli clare, nu merge să negociezi ca la privat.
„S.O.S. Preşedinte în derivă” ne arată ce înseamnă să te trezeşti mare peste cei mici, într-un domeniu cu care ai fost toată viaţa paralel (adică n-ai avut tangenţe, din nou, ca să n-avem discuţii), fără o echipă high class în spate şi fără îndrumători care să aibă curajul (şi puterea!) să te tragă de căpăstru atunci când eşti pe cale să ajungi în şanţ. Sau ce înseamnă să te crezi mai deştept decât cei care au trecut deja prin ce treci tu. Până la urmă, cartea asta este o lecţie de viaţă pentru oricine se trezeşte cu o pălărie prea mare.
Ce a mai vrut să zică autorul? Că uneori nu-i destul să fii baştan (DEX-ul zice că asta înseamnă om bogat şi influent), mai ales dacă ai intrat într-o horă cu lupi bătrâni. Da, poţi avea o şansă: dacă eşti tobă de carte şi dacă ai capacitatea de a-ţi susţine viziunile cu argumente din Codul Administrativ. Dar dacă n-ai pus mâna pe el niciodată, visele tale nu sunt decât nişte SF-uri.
Ce mai demonstrează Victor Nafiru prin cartea de faţă? Că avem un preşedinte care nu e lider, ci e şef. Un lider este mai presus de orice angajat ca nivel al cunoştinţelor, în timp ce un şef are doar impresia că e mai deştept şi singura lui armă n-are nicio legătură cu vreo carte de specialitate, ci cu cei 7 ani de acasă (pentru cunoscători, o replică ce ne-a făcut celebri: „Eu nu vă fac prost, asta v-a făcut mama dvs.”).
Recunosc, îl apreciez pe Victor pentru consecvenţă. Mulţi nu-şi dau seama cât e de greu să ai de-a face cu un personaj atât de ofertant, care azi spune una, mâine se răzgândeşte. Că în presă nu e ca la uzină, ai nevoie de concentrare, de momentul oportun, nu e doar o muncă fizică. Zi de zi să arăţi lumii că preşedintele a luat-o din nou pe arătură şi că e tot în derivă, trăgând după el judeţul, este solicitant. Tocmai de aceea, cartea de faţă este un strigăt de ajutor. Poate, poate cineva înţelege semnalul. O mai fi pe acolo un meseriaş care cunoaşte limbajul Morse.
Dar gata, nu vă mai ţin de vorbă, ştiu că n-aţi pus mâna pe cartea asta ca să vă pierdeţi timpul cu prefaţa care, de altfel, este mult mai plictisitoare decât orice veţi citi în următoarele pagini. Pentru că aşa e Victor: îţi aduce zâmbetul pe buze chiar şi atunci când faptele despre care vorbeşte le vei plăti chiar tu, din buzunarul tău.
Am atâtea trăiri în mine, nici nu știu cum să-mi exprim clipele pline de fericire atunci când sunt întrebată: De ce râzi? Nu pot să spun de ce. Sunt emoționată, iar aceste emoții vin de la prea plinul vas de bucurie ce mi-a fost dăruit la naștere, dar și mai târziu, pe drumul vieții mele am primit un diamant ce-l port în piept, pe el sunt pictate poeziile marelui Eminescu. Ciripitul păsărelelor, foșnetul frunzelor, mugetele vacilor, lătratul câinelui, strigătul pisicii de pe acoperiș, ronțăitul iepurașilor, măcănitul rațelor, apoi florile din curtea mea, mușcatele veșnic frumoase și arătoase, invincibile și nemuritoare, parcă îmi spuneau: ”Vezi, așa trebuie să fi, ca noi!” Auzeam în fiecare seară un cântec, era cântat în surdină, venea de la Regina Nopții ce își avea palatul pe pervazul ferestrei bunicii, vai cât era de frumoasă…intram în noapte ținându-ne de mână, mama mă striga: Mariana, Mariana, hai la culcare! Dar Regina Nopții nu mă lăsa, noi două scriam o poezie într-un sat cu oameni plini de viață și dorințe, Topleț. Apoi diminețile, natura cobora din pat și înviorată trăgea clopotele să audă cei mai leneși, undeva, pe-un picior de plai, într-o pajiște ca un rai, pluteau versurile lui Eminescu, de mic copil tata îmi recita versuri eminesciene iar eu mă contopeam cu armonia ce se înfiripase în tot ce exista, pentru că Eminescu…pentru că el, marele poet a existat. Eminescu mi-a dat putere să văd cum sunt, de ce îmi strălucesc ochii, cât de bine îmi șade rochița, ce roșu aprins au obrajii, să simt razele de soare care dansează pe mâinile mele, apoi berzele, Doamne, cum stau acolo sus și dansează cu picioarele alea lungi, totul din jurul nostru este o minune, ziua cu parfumul ei energic, apoi seara pe dealuri, pe văi, pe lunci, cu chemările și dorințele și deodată noaptea ce-și ascunde secretele în stelele atât de misterioase, de câte ori nu l-am întrebat pe marele poet, oare eu sunt o stea? El a spus mereu: Da! Și atunci cine suntem cu adevărat? Răspunde-mi drag poet, pentru că nu ai scris degeaba poezia ”Demonism”, răspunde-mi! Ești atât de departe, însă atât de aproape de inimile noastre, pentru totdeauna în gânduri, pentru totdeauna în ființa noastră, te rog, răspunde! În mintea mea răsună: ”O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie/ Bătute-n ea și soarele fereastră/ La temnița vieții”. Glasul lui Eminescu răsună peste toată țara românească, copii, părinți, bunici, până și muzica pe versuri eminesciene fac licuricii să danseze în noapte…și chiar a vorbit serios atunci când mi-a spus că sunt o stea, voi străluci mereu și voi dansa atât cât mă lasă noaptea pentru că dimineața mă voi transforma într-un dor, așteptând liniștea serii, lăsată să mor, la marginea mării… ”Luceferi, ce răsar Din umbră de cetini, Fiindu-mi prieteni, O să-mi zâmbească iar” Dor de Eminescu, dor de frumusețea vieții, dor de iubire, dor de magia inimilor înfierbântate, dor de liniștea din jur, dor de oameni curați la suflet!
Ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“: Deschiderea festivă a celei de a XXXI-a ediții a „Zilelor Literaturii Germane la Reșița“ prin Erwin Josef Ţigla; Lectura autoarei Nora Iuga (București) din creația poetică, tradusă din limba română în limba germană de Georg Aescht și prezentarea volumului „Ausgewählte Gedichte” („Poezii alese”), autoare: Nora Iuga (București), carte apărută în Editura „Banatul Montan“ Reșița, 2020, cea de a 102-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița; Prezentare de carte în limba română și germană: „Geschichte Siebenbürgens” („Istoria Transilvaniei”), autori: Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan (Cluj Napoca), editor: Traian Pop, traducere din română în germană: Werner Kremm, apărută în Editura „Pop” Ludwigsburg, Germania, 2020, în prezența autorului Ioan Bolovan, a editorului și a traducătorului; Prezentări de carte în limba română: „Patrimoniu preindustrial și industrial în România”, volumul 8, autor: dr. Volker Wollmann (Obrigheim / Germania), apărută în Editura „Honterus” Sibiu, 2020, și „Reșița: Viziuni 2 / Reschitza: Visionen 2”, editori: Gheorghe Jurma, Erwin Josef Țigla, apărută în Editura „Banatul Montan” Reșița, 2021, cea de a 110-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
Vineri, 27 august 2021Ora 10.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“:
Vernisajul expoziției de artă plastică Veronika Haring (Maribor, Slovenia); Veronika Haring (Maribor, Slovenia) împreună cu Aleš Tacer (Radlje ob Dravi, Slovenia) prezintă antologia apărută în 2020: „Vezi med ljudmi. 19. Zbornik kulturnega društva nemško govorečih žena MOSTOVI = Zwischenmenschliche Bindungen. 19. Sammelband des Kulturvereins Deutschsprachiger Frauen BRÜCKEN“ („Legături interumane. Cea de-a 19-a antologie a Asociației Culturale a Femeilor Germane PODURI“); Lectura autorului Joachim Wittstock (Sibiu): „Aus dem Auf und Ab im Leben des Petrus Benvenuto Bogner. Erzählende Prosa“ („Suiș și coborâș în viața lui Petrus Benvenuto Bogner. Proză narativă”); Prezentare de proiect: Edith Ottschofski (Berlin, Germania) își prezintă cartea în curs de apariție anul acesta la Editura „Casa de Pariuri literare“ București, „Clipe / Augenblicke / Clins᾽doeil“, carte trilingvă în traducerea Norei Iuga (română) și a lui Alain Jadot (franceză); Beatrice Ungar (Sibiu) prezintă volumele „Werte haben keinen Preis. Leseproben einer Seelenverwandtschaft. Band III“ („Mărturii scrise ale unei legături sufletești. Volumul III”), autori: Erna Hennicot-Schoepges (Luxemburg) și Beatrice Ungar, precum și „Lehren Lieben Leben. Ein Lehrerroman” („A învăța, a iubi, a trăi. Un roman de dascăl”) de Alfred Ernst Ungar, cuvânt înainte: Hermann Pitters, postfață: Christoph Klein, ambele apărute la Editura „Honterus“ Sibiu în 2020 respectiv 2021.
Ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“: Lectura autoarei Mariana Gorczyca (Sighișoara) din „Cu domiciliu obligatoriu / Zwangswohnsitz“, traducere în germană: Beatrice Ungar (Sibiu), un fragment din romanul în curs de apariție; Anton Sterbling (Fürth, Germania) prezintă volumul „Deportationen. Literarische Blickwinkel“ („Deportări. Puncte de vedere literare”), editori: Albert Bohn și Anton Sterbling, apărut în 2021 la Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, în prezența unor autori; Anton Sterbling (Fürth, Germania) și Werner Kremm (Reșița) prezintă volumul „Die Verschleppung der Deutschen aus dem Banat in die Sowjetunion aus der Sicht ihrer Kinder. Erzählberichte“ („Deportarea germanilor din Banat în Uniunea Sovietică, văzută prin prisma copiilor lor. Relatări narative”), editori: Albert Bohn, Werner Kremm, Peter Dietmar Leber, Anton Sterbling și Walter Tonța, volum realizat în anul 2021 în cadrul seriei „Banater Bibliothek, 20“ de către Asociația Șvabilor Bănățeni stabiliți în Germania cu sediul în München, Bavaria / Germania, în prezența unor autori; Prezentare de carte în limbile română și germană: scriitorul Viorel Marineasa (Timișoara), editorul Traian Pop (Ludwigsburg, Germania) și Werner Kremm (Reșița) prezintă volumul „Werkzeuge, Waffen, Instrumente. Kurzprosa“ („Scule, arme, instrumente. Proză scurtă”), tradus din română de Georg Aescht, Maria Herlo, Werner Kremm și Sigrid Kuhn, apărut în 2021 în cadrul seriei „Epik“ la Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, în prezența unor autori; Jurnalistul Werner Kremm (Reșița) prezintă volumul „Wohin führt der Weg? Die rumänischen Roma zwischen New Delhi und New York“ („Încotro se-ndreaptă? Romii României între New Delhi și New York”) al autorului Franz Remmel, carte apărută în Editura „Banatul Montan“ Reșița, 2019, cea de a 101-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.Sâmbătă, 28 august 2021 Ora 10.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“:
Autoarea Henrike Brădiceanu-Persem (Timișoara), conducătoarea Cenaclului literar german „Ștafeta” din Timișoara, citește din creația proprie; Dr. Annemarie Podlipny-Hehn (Timișoara) își prezintă ultimele apariții editoriale realizate în cadrul Forumului Democrat al Germanilor din Timișoara în anii 2020 și 2021; Autorul Arnold Schlachter (Timișoara) prezintă proiectul său „Gedicht und Bild” („Poezie și imagine”) și lecturează din seria „Pandemiebeeinflusste Gedichte“ („Poezii influențate de pandemie”); Autorul Anton Sterbling (Fürth, Germania) lecturează din volumele sale: „Klimadelirium und andere furchtbare Erzählungen“ („Deliriu climatic și alte povestiri groaznice”), și „Die versunkene Republik. Erzählungen“, („Republica afundată. Povestiri”), ambele apărute în cadrul seriei „Epik“ a Editurii „Pop“ Ludwigsburg, Germania, în 2020 respectiv 2021; Lectura autoarei Carmen Elisabeth Puchianu (Brașov): „Text-Collage” („Colaj de text”) – înregistrare video.Ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“:
Jurnalista și traducătoarea Beatrice Ungar (Sibiu) prezintă volumul „Du bist mein Kreuz / Tu ești crucea mea“, carte apărută în Editura „Honterus“ Sibiu, 2020; Horst Samson (Neuberg, Germania) își prezintă noul volum „In der Sprache brennt noch Licht“ („În limbă mai arde lumină”), volum care apare 2021 în Editura „Pop” din Ludwigsburg, Germania; Hellmut Seiler (Backnang, Germania) își prezintă noul volum „Gnomen, Gedankensplitter und lyrische Launen“ („Aforisme, scânteieri si capricii poetice”), volum apărut 2021 la „edition offenes feld“ Dortmund, Germania, urmat fiind de lectură din creația nouă; Katharina Kilzer (Frankfurt am Main, Germania) prezintă volumul autoarei Ana Blandiana „Herr der Mühle. Gedichte“ („Stăpânul morii. Poezii”), volum apărut 2021 în Editura „Pop” din Ludwigsburg, Germania, precum și volumul autoarei născute la Reșița, Kristiane Kondrat „Bild mit Sprung. Erzählungen“ („Imagine cu ruptură. Povestiri”), apărut 2021 în Editura „danube books“ Ulm, Germania; Decernarea Premiului literar „Rolf Bossert“ pentru anii 2020 și 2021:
Introducere prin inițiatorul Premiului, Hellmut Seiler (Backnang, Germania);
Laudatio asupra premiantului pentru anul 2020 al Premiului literar „Rolf Bossert“, Alexander Estis (Aarau, Elveția), prin Nora Iuga (București), președinta juriului pentru anul 2020;
Cuvinte de mulțumire și lectura premiantului pentru anul 2020 al Premiului literar „Rolf Bossert“, Alexander Estis (Aarau, Elveția);
Laudatio asupra premiantei pentru anul 2021 al Premiului literar „Rolf Bossert“, Britta Lübbers (Oldenburg, Germania), prin dr. Anton Sterbling (Fürth, Germania), președintele juriului pentru anul 2021;
Cuvinte de mulțumire și lectura premiantei pentru anul 2021 al Premiului literar „Rolf Bossert“, Britta Lübbers (Oldenburg, Germania); Incursiuni muzicale la final de zi, cu formația „Intermezzo“ Reșița. Duminică, 29 august 2021 Ora 10.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“: Lectura autorului Heinrich Heini Höchsmann (Stockach, Germania) din volumul „Alte und neue Heimat: Stories aus dem Tage- und Nächtebuch eines Hermannstädters“ („Vechiul și noul loc de baștină: Povestiri din jurnalul de zile și nopți ale unui sibian”), apărut în 2020 în Editura „Books on Demand“ Hohenwarsleben, Germania; Beatrice Ungar (Sibiu) prezintă volumul bilingv „Beleuchtete Busse in denen keiner saß / Și trec autobuze goale“, al autoarelor Dagmar Dusil (Bamberg, Germania) și Ioana Ieronim (București / Washington), ilustrații: Gerhild Wächter, apărut în 2021 în Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, urmată de lecturarea autoarei Dagmar Dusil; Werner Kremm prezintă volumul „Roms Flair in flagranti” („Flairul Romei în flagrant“), autoare: Ilse Hehn (Ulm, Germania), apărut 2020 în Editura „Pop“ Ludwigsburg, Germania, Seria „Epik“; Sigrid Katharina Eismann (Ulm, Germania) lecturează din romanul ei „Paprikaraumschiff”, apărut 2020 la Editura „danube books“ Ulm, Germania.
Ora 16.00, excursie literară în Banatul Montan: de data aceasta, spre Carașova.
Ora 17.00, sediul central al Uniunii Croaților din România, Carașova: Prezentare de cărți:
„Alexander Tietz und seine Welt“ („Alexander Tietz și lumea sa“), editor: Erwin Josef Ţigla, carte apărută în Editura „Banatul Montan“ Reșița, 2018, cea de a 94-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița;
„Alexander Tietz și Banatul Montan“, editor: Erwin Josef Ţigla, carte apărută în Editura „Banatul Montan“ Reșița, 2019, cea de a 96-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița;
„Milja Šera: Karaševsko ogledalo vrišti / Mihai Șera: Floarea mea de cireș“, carte bilingvă croată / română, apărută în Editura „Pro Marketing“ Reșița, 2020, apariție editorială a Uniunii Croaților din România; Întâlnire culturală cu membrii comunității croate din Carașova.
٭ Manifestările, cu excepția programelor unde este altceva menționat, se vor desfășura în limba germană.
Reguli de confidențialitate: Fotografiile și înregistrările audio-video care se efectuează în cadrul desfășurării activităților organizate de noi sunt necesare pentru documentare, informare și realizarea de materiale jurnalistice, existând posibilitatea de a fi publicate de noi sau de terțe persoane sau grupuri, îndeosebi în cadrul produselor media.
Respectarea condițiilor de siguranță sanitară: În vederea asigurării sănătății tuturor participanților, vor fi respectate toate condițiile prevăzute și conforme Măsurilor și regulilor pentru evenimentele / acțiunile culturale organizate pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, așa cum sunt ele stipulate de către instituțiile abilitate în acest sens. La manifestare vor putea participa doar persoane vaccinate, pentru aceasta prezentându-se certificatele de vaccinare valabile. De asemenea, participarea este valabilă și cu un test PCR, valabil 72 de ore.
Cea mai veche organizație de pe teritoriul țării care militează pentru protecția mediului, Societatea Progresul Silvic, se reorganizează. În ultimii ani au fost oprite intrările silvicultorilor în asociație, iar generații întregi de ingineri așteaptă acum să fie primiți în rândurile ONG-ului.
Asociația Societatea Progresul Silvic a fost înființată în 1886, la 5 ani de la prima legislație silvică din Regatul României. Societatea a fost fondată de 42 de ingineri silvici cu studii în străinătate, la acea dată școala din România nefiind la nivelul studiilor superioare. Specialiștii cu bune practici în silvicultură militau pentru menținerea și creșterea suprafețelor de pădure, pentru o recoltă sustenabilă, împotriva tuturor fenomenelor legate de defrișare.
„Erau foarte respectați la adunările forestiere, în cazul multora participând și regii României. Ferdinand a participat și la inaugurarea sediului construit cu contribuția societății și cu ajutor de la Ministerul Agriculturii, pe bulevardul Magheru din București. Există și poze de la inaugurare, unde pe bulevardul Magheru erau încă arbori, era poate nu un maidan, dar o zonă nici pe departe atât de construită ca acum.”, a declarat Adrian Băban, președintele Filialei Timișoara a Societății Progresul Silvic.
Societatea s-a desființat în 1946 și s-a reînființat în februarie 1990. Activitatea Progresului Silvic a fost una importantă în perioada anilor ’90 până spre anii 2000, însă preponderent pe teme științifice. În timp, imaginea silvicultorilor s-a deteriorat, unul dintre motive fiind legat și de faptul că ingineri din domeniu au fost implicați în scandalurile legate de defrișările ilegale de păduri.
„Acum există un nou curent de refacere a societății, ținând cont de noile provocări. Practic, suntem cel mai vechi ONG din țară și presiunea care există pe pădure, statutul social al silvicultorilor care a pierdut foarte mult în ultima vreme îi face pe aceștia să își dorească să aibă o organizație mult mai puternică, vizibilă, care să participe în dezbateri și să aducă soluții pe masa decidenților. Legat de statutul actual al silvicultorilor, desigur sunt și cauze care li se datorează. Silvicultorii sunt extrem de conservatori și faptul că ei au făcut politica de mediu până în anii 90, au fost frustrați apoi că au apărut toate organizațiile de mediu care gestionează nu numai pădurea, ci și problemele de mediu în general, s-au simțit dați la o parte și reacția a fost că nu au reușit să se adapteze la niște provocări ale lumii moderne, parcurile naționale, ariile protejate. Pe de altă parte, s-a schimbat și societatea în ansamblul ei. Oamenii vor să știe, să participe, chiar s-a creat un curent de protecție al mediului mai mult în zona în care nu e profesional, sunt mai mult emoții, se aruncă pe piață tot felul de povești, cu despăduriri, urși. Iar când au comunicat, au făcut-o prost, cu foarte multe date tehnice. Lumea a interpretat asta ca pe o fugă de răspundere.”, a povestit Băban.
În acest context, președintele asociației îi aduce în discuție pe „escrocii” sentimentali, acei activiști de mediu care apelează, spune el, la sensibilitatea populației în ceea ce privește problemele de mediu cu care se confruntă România.
„În zona de ONG-uri există unele de foarte bună calitate, cu specialiști, fonduri și care fac niște lucruri admirabile. Dar sunt și acești escroci sentimentali, adică gen un agent green. Ei au o structură extrem de redusă, foarte multe fonduri în spate, vin cu foarte multe abilități de comunicare și creează niște narative. Acele narative sunt foarte frumos croșetate în spate, au un impact foarte mare.”, a spus Băban.
Pe acest fond, Progresul Silvic strânge acum rândurile. Societatea își dorește să nu facă politică, nici nu militează, precum o mișcare sindicală, pentru salarii sau zile libere. Obiectivele sunt două: pădurea și statutul silvicultorului.
„Societatea dă apartenență la grup, la meserie. Sunt foarte mulți tineri care vor acum să intre în societate tocmai pentru că simt că aparțin la ceva. Vor să le fie recunoscut efortul. Noi suntem cea mai mare filială din țară, acoperim Timiș, Arad și Caraș-Severin. Am fost 320 de membri, dar nu s-au făcut primiri noi în ultimii ani, iar acum suntem 240 de membri. Nu s-au făcut primiri pentru că societatea nu a fost bine organizată. Există un filtru, eu cred că într-un nou statut ar trebui să existe niște condiții de etică pentru că nu e firesc să afectezi imaginea inginerilor silvici, dacă ai probleme în zona asta. Sigur, în țară au fost tăieri ilegale, au fost ingineri silvicultori implicați în povestea asta. Iar o persoană care și-a asumat să facă niște lucruri care nu sunt corecte nu poate să facă parte din Progresul Silvic.”, a mai explicat președintele asociației.
În prezent, pot deveni membri ai societăţii absolvenţi ai unui institut de studii superioare din domeniul silviculturii, al exploatării lemnului, al ştiinţelor naturii, din domeniul social şi din cel tehnic. Membrii societăţii pot fi și persoane active sau pensionari, care, chiar dacă pot fi membri ai unor partide, nu au dreptul să desfăşoare activități politice în cadrul societăţii.
„Carașul are un patrimoniu fantastic”
Adrian Băban spune că vestul țării, cu excepția scandalului din anii ’90 legat de jaful de la Ocolul Silvic Lugoj, primul din țară de mari dimensiuni, a fost ceva mai ferit de tăierile ilegale masive și practicile neconforme în pădure.
„Eu cred că silvicultura pe cele trei județe este una performantă și oarecum una cu o privire mai spre vest. Timișul și Aradul practică licitații internaționale cu bune practici în comercializare, foarte transparente. Carașul are un patrimoniu fantastic, acea zonă de păduri tezaur, adică de arii protejate, care trebuie să o spun corect că sunt în protecție nu din anii 90, ci cu mult înainte. Silvicultorii au făcut treaba asta. Parcurile naționale – Carașul e cel mai bun pe partea asta și pe cele naturale, au fost constituite pe aceste suprafețe pe care silvicultorii le conservau de 50 de ani. Așa s-a ajuns ca la Nera să existe acea pădure virgină de fag, cea mai mare din Europa. Din grija silvicultorilor, nu prin neputința lor.”, a declarat Adrian Băban.
Filiala Timișoara a Societății Progresul Silvic și-a reluat activitatea la începutul lunii august, în urma Adunării generale la care au participat aproximativ 100 de persoane. Fostul președinte, Ion Chisăliță, și-a dat demisia ca să nu fie incompatibil cu funcția de primar al orașului Moldova Nouă.
Ce s-a întâmplat? De ce Hercules este trist? De ce nu a vorbit astăzi cu noi? El, puternicul, invincibilul, marele Hercules care a luptat cu Hydra și a învins-o, el, eroul timpului care a salvat-o pe Ana, cea mai frumoasă tânără, micuța prințesă. E drept că nu ne-am văzut de câțiva ani, dar ultima dată l-am întâlnit și l-am văzut fericit, sau așa am avut impresia. Povestea stațiunii balneare a început din vechi timpuri, înainte de vremurile marilor imperii ale antichității, o poveste în care s-a născut cea mai cunoscută legendă. Și este foarte cunoscută, este iubită, este apreciată, însă nu mai este cea mai frumoasă, a fost cândva…a fost cea mai frumoasă stațiune de pe continent, așa spuneau regii, reginele, prinții și prințesele, așa spuneau mulți împărați despre locul unde puterea vindecătoare a apelor termale se contopește cu unicitatea prospețimii a aerului ionizat, dar și cu puterea energiei pozitive de la primul pas făcut pe pământ herculean. Orașul aflat pe Valea Cernei, la doi pași de locul copilăriei mele pe nume Topleț, stațiunea minune, iubită de continente, a trecut prin momente grele, dar și de glorie, apreciată și venerată de Împăratul Traian, Prințesa Sisi, Carol I al României și mulți alții, își plânge astăzi anii frumoși în care a avut parte de strălucire. O înțeleg, odată cu ea plâng și anii copilăriei mele, atunci când mergeam de mână cu părinții mei, fericită îl salutam pe Hercules, apoi urmau pozele cu animalele împăiate, peste tot flori, bănci colorate, tonete cu înghețată, terase frumoase, prăjituri la tot pasul, mulți, foarte mulți turiști de toate naționalitățile, Doamne Dumnezeule, acum zeci de ani orașul Herculane strălucea și Hercules ne zâmbea…unde suntem acum, în 2021? De ce plânge istoria acestei stațiuni? De ce s-a degradat o valoare a României? De ce suntem conduși de oameni incompetenți, fără suflet, fără minte, fără…de ce? De ce? De ce acceptăm ca popor aceste distrugeri? Suntem lași, sau pur și simplu nu ne mai interesează soarta acestor locuri miraculoase? Priviți-l bine pe Marele Hercules, tristețea i-a acoperit înfățișarea, este parcă și mai slab, nu mai vrea să lupte nici cu Hydra, nici cu prezentul, nici pentru iubita lui, despre viitor nici vorbă, se bucură de sosirea și plecarea unui turist, atât. A fost odată, a fost ca niciodată, a fost odată o stațiune minune, cea mai frumoasă din lume, iubită de toți oamenii, fie ei regi sau oameni simpli, intelectuali sau țărani, a existat odată un loc în care oameni de pe toate continentele sorbeau din frumusețea naturii dar și din apele termale, aici s-a născut „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, aici au respirat aerul strămoșii noștri, acum noi, mâine viitorul omenirii, a existat odată Băile Herculane!!!
Hercules nu mai vorbește cu noi…doar Biserica Romano- Catolică ne-a arătat calea spre Grota Haiducilor-fără haiduci- doar o tonetă-microbuz cu înghețată ne-a atras cu decorurile ei, nicio bancă pe care să ne așezăm, nicio floare, am mâncat înghețata delicioasă la picioarele lui Hercules, vai de turiști…apoi cu mare, mare grijă am pornit mai departe, peste tot gropi mari, cabluri ieșite, pereți picați și multă mizerie, coșuri de gunoi pline, miroseau. Mi-a atras atenția trenulețul stațiunii, el era cel mai voios, bravo lui, se bucură singur! M-am simțit bine câteva clipe atunci când am dat cu ochii de bustul marelui poet Mihai Eminescu. Sincer, îndrăgostit de natură, îi curgeau strofele valuri, valuri, pe Cerna în jos…pe un mal frumos…Eminescu, veșnicul Eminescu, este mereu cu noi, el este cartea de identitate a poporului român.
De ce nu suntem în stare să punem în valoare aceste locuri lăsate de la Dumnezeu? De ce distrugem și nu ne mai uităm în urmă? De ce se întâmplă toate astea? De ce nu mai suntem acei români iubitori de țară? De ce distrugem România? De ce? De ce nu mai vorbește Hercules cu noi? Răspundeți, voi cei care conduceți România, voi cei care vă bateți joc de oameni, de valori, de tradiții, de viață!!! Cu dezamăgire profundă:
Fundația „Stânca Veacurilor”, cu sediul în Constanța, are ca obiective ale activității sale educația în penitenciare, dar și activitațile de prevenire a delincvenței juvenile în școli.
În județul Hunedoara – după cum ne-a explicat în exclusivitate Dorin GHERMAN (foto) în calitate de coordonator zonal – activitățile fundației au început în anul 2005 prin preluarea sub coordonarea sa, a unui program derulat și în Penitenciarul Deva de către un grup de voluntari. – Începând din anul 2005 am avut frumoasa experiență a prezentarii programului de prvenire a delincvenței juvenile „Pentru o tânără generație responsabilă” în 14 școli din muncipiul Hunedoara și împrejurimi. Acest lucru a durat până în anul 2014, în unele dintre școli fiind prezentat de mai multe ori. În Penitenciarul Deva am îndeplinit, timp de mai mulți ani, programele de alfabetizare pe care unitatea trebuie să le organizeze. Activitatea fundației în penitenciar s-a desfășurat foarte bine până la începutul anului 2020, când viața lumii a fost tulburată de nemilosul coronavirus, care a întrerupt cu brutalitate totul. Ultima noastră prezență în penitenciar a fost pe 13 martie 2020, cu două zile înainte de a încheia un program de alfabetizare, lucru care a ramas să fie făcut de cineva din personalul unității. Când ne pierdusem orice speranță de a relua aceste activități, pe care noi le facem pentru că ne place asta, conducerea Fundației a fost cotactată, prin toamna anului 2020, de către conducerea departamentului de educație din cadrul Administrației Nationale a Penitenciarelor, în vederea inițierii unor programe sau proiecte online. După cum vedeți, am folosit doi termeni, „program” și „proiect”, pentru că aceste cuvinte nu-s sinonime perfecte, mai ales în lumea noastră, a celor care lucrăm în penitenciar. Noi când spunem „proiect”, ne referim la o activitate care presupune un număr redus de întâlniri cu deținuții, pentru care aceștia nu primesc credite ca recompensă sau primesc un număr redus de credite. Proiectul poate avea la bază un material scris sau nu. Un program este o activitate educațională mai complexă, care nu poate întruni mai puțin de douăsprezece întâlniri, bazată pe un material scris care trebuie să fie acreditat de către Administrația Națională a Penitenciarelor cu cel puțin 25 de credite. Cei care participă cu respectarea tuturor regulilor privind un număr minim de absențe și anumite condiții de evaluare, primesc aceste credite care îi ajută în probleme de eliberare condiționată sau de regim de detenție. Fundația „Stânca Veacurilor” a realizat, prin membrii săi, un număr de opt programe care au obținut acreditarea din partea serviciului de educație al A.N.P. Aceste programe sunt realizate într-o concepție creștină despre lume și viață, fără a avea neaparat un caracter religios. Temele tratate caută să răspundă problematicii persoanelor private de libertate, dar oferă, de asemenea, cunoștințe din diferite domenii, la nivel de cultură generală. Soluțiile pe care le propunem pentru aceste probleme sunt cele pe care le recomandă Scriptura. De foarte multe ori, acestea se suprapun cu cele pe care le recomandă științele despre om sau etică. E vorba de fapt aici, despre viață. Fundația „Stânca Veacurilor” a realizat în ultima parte a anului trecut și până la ora actuală, trei programe educaționale în Penitenciarul Deva. În alte unități din sistem au fost derulate și proiecte. Primul program desfășurat la Penitenciarul Deva a fost cel intitulat „Liber și reintegrat”, un program care își propune să fie un ajutor pentru cei care urmează să se libereze într-un viitor apropiat. Programul începe cu teme despre personalitate (identitatea, mânia, anxietatea și stresul, răzbunarea), menite să-l ajute pe om să adopte o gândire corectă și adecvată situației sale, continuând apoi cu teme care să-l ajute să se reintegreze în familie și societate, să știe cum să-i abordeze pe eventualii angajatori, să înțeleagă corect ce e aia libertate, ce înseamnă prietenia și anturajul și nu în ultimul rând, cum să reacționeze corect la reținerile celor din jur, învățând atitudinea potrivită pentru a depăși situații limită. Al doilea program derulat a fost cel numit „Un nou început”, care conține, de asemenea, teme despre personalitate (imagine de sine, temperament, sănătate, educație). Urmează o suită de lecții despre dependențe: de alcool, tutun, droguri de mare risc, pornografie, televizor, internet, jocuri de noroc. Al treilea program desfășurat se numește „Ființa umană între drepturi și responsabilități”, un program care începe cu diferite concepții despre om, cu accent pe evoluționism și creaționism și continuă cu omul ca ființă personală și socială, definirea și justificarea drepturilor omului, clasificarea acestora ca drepturi care țin de libertate, egalitate și fraternitate, lucruri care apar în Biblie înainte de a fi apărut pe pancartele revoluției franceze. Urmează studiul resposabilităților: față de propria pesoană, față de familie (soți – soții, părinți – copii), față de societate, față de mediul înconjurător, față de Dumnezeu. Alte programe ale Fundației au ca preocupări relațiile de familie („Pași spre familia de acasă”), alte feluri de relații, gestionarea finanțelor. Avem și un program care se numește „Femeia, nevoi și împliniri”, neaplicabil la Penitenciarul Deva. În luna septembrie sperăm să reluăm activitatea online prin derularea unuia dintre programele amintite mai sus, cu speranța de a relua cât mai curând activitatea la fața locului.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a anulat sesiunea omagială, programată pentru 1 – 3 septembrie, în onoarea savantului român Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, înlocuind-o cu „o conferință dedicată marelui savant Moses Gaster, membru marcant al Academiei Române”.
Reamintim că pe 21 iulie a avut loc un simpozion informal organizat de Academia Română consacrat centenarului descoperirii insulinei, la care președintele Pop a fost absent și despre care, pe 26 iulie, declara la G4Media: „Mi se pare o acțiune decentă față de descoperirea științifică epocală pe care a făcut-o un român acum o sută de ani, el are întâietate, chiar dacă datele Nobel au consemnat alți doi oameni de știință.”
În urma acestui simpozion, dr. Peter Manu, profesor de medicină de la Universitatea Hofstra, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale a României, coautor, împreună cu istoricul Horia Bozdoghină, al cărții Polemica Paulescu, în care demontează teoria întâietății lui Paulescu la descoperirea insulinei, prezentându-l ca pe un antisemit fanatic și un rasist biologic, a scris un e-mail adresat organizatorului simpozionului, vicepreședintele Academiei Române, profesorul Victor Voicu, în care-i cere să renunțe la organizarea sesiunii din septembrie consacrate lui Paulescu.
„Vă spun deci, cu regret, că dacă delimitarea Academiei de această persoană, cerută de guvernul României, nu va fi publicată cât mai curând, voi notifica Anti-Defamation League, American Jewish Committee, și United Nations Commission for Human Rights”.
Ceea ce, probabil, s-a și întâmplat, căci, la foarte scurt timp, președintele Academiei i-a trimis lui Peter Manu acest e-mail destinat publicării: „Nu va avea loc în acest an, la Academia Română sau sub egida Academiei, nicio conferință despre descoperirea insulinei. Evident, o astfel de conferință nu ar fi inutilă, dacă ar fi fost pregătită, dacă ar fi fost invitați specialiști reputați de la mari universități ale lumii. Este clar că descoperitorii insulinei sunt laureații premiului Nobel. S-au afirmat și alții pe drumul anevoios al descoperirii, dar o manifestare encomiastică la adresa lui Paulescu ar fi rușinoasă, de neacceptat. Am discutat pe această temă și cu dl prof. Jean Askensy – căruia îi port un mare respect – și am ajuns la aceleași concluzii. Vom organiza, în schimb, o conferință dedicată marelui savant Moses Gaster, membru marcant al Academiei Române, născut la București acum 165 de ani. Prin savanții săi evrei, Academia Română a prosperat deopotrivă științific și material. Fără Fundația Familiei Menachem Elias, am fi azi mult mai săraci, inclusiv din punct de vedere spiritual”.
Înainte de orice alte considerații, mai mult sau mai puțin hazardate, trebuie știut că Nicolae Paulescu a descoperit pancreina (denumirea dată de el celei ulterioare, de insulină) în 1921, iar în 1922 a obținut, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de fabricare”.
Brevetul a precedat cu 10 luni anunțarea, de către Fr. Grant Banting și Ch. Herbert Best din Canada, a descoperirii insulinei (același extract pancreatic, dar denumit altfel), pentru care au fost răsplătiți cu Premiul Nobel în 1923.
În 1969, răspunzând campaniei internaționale declanșată de fiziologul scoțian Ian Murray (care-i considera pe Banting și Best doar niște cercetători care au confirmat descoperirile lui Paulescu), Fundația Nobel a recunoscut meritele lui Nicolae Paulescu și prioritatea sa în descoperirea tratamentului antidiabetic.
Pe de altă parte, nu trebuie negată nici valoarea lui Moses Gaster (rabin, filolog, istoric literar, publicist și folclorist român-evreu de rit sefard, erudit în domeniul limbii și culturii române și al studiilor iudaice, luptător pentru emanciparea evreilor din România, mason sionist și Membru de Onoare al Academiei Române din 1929). Întrebarea este: de ce trebuie opus Moses Gaster lui Nicolae Paulescu, personalitate științifică de mult mai amplă anvergură, cel puțin în raport cu binele adus omenirii? Cine a vrut să-și arate mușchii și să demonstreze cine-i stăpânul Academiei Române, pe seama unei false concurențe în care Paulescu este din nou nedreptățit?
În concluzie: a cui academie este Academia Română?
P.S. Această umilitoare rocadă se înscrie într-o paradigmă mai largă, în care sunt demonizate toate reperele noastre culturale și istorice. Iată două exemple recente:
• După șase luni de la inaugurarea bustului lui Octavian Goga la Iași (1 aprilie 2021), la intervenția Institutului „Elie Wiesel”, primarul municipiului, Mihai Chirica, a trebuit să monteze pe bust o plăcuță cu următoarea inscripție:„Din păcate, activitatea sa politică este una regretabilă pentru istoria României, întrucât a fost un militant antisemit și fascist”. Apropo de această demonizare: în 1929, la propunerea lui Sextil Puşcariu „antisemitul” de Octavian Goga este cel care a susţinut alegerea evreului Moses Gaster ca membru de onoare al Academiei Române!
• Tot anul acesta, la 30 iunie, după 19 ani de „ilegalitate”, Vergil Chițac, primarul orașului Constanța, la intervenția publică a ambasadorului Israelului la București, David Șaranga, a schimbat numele străzii care purta numele Mareșalului Ion Antonescu.
În ziua de 22 ianuarie 2020, în sala căminului Cultural ”General Nicolaie Cena” din Mehadia, a avut loc cea de-a 13-a ediție a Simpozionului ”Serbările Cetații”. Au fost dezbătute temele: – Ziua Națională a culturii române.-170 ani de la nașterea lui Mihai Eminescu-420 ani de la Unirea lui Mihai Viteazu din anul 1600-161 ani de la Unirea Principatelor din anul 1859-200 ani de la nașterea domnitorului Alexandru Ioan CuzaComuna Mehadia, așezată pe valea Belarecăi, între masivele Retezat-Godeanu și munții Banatului, o gură de rai în grădina Maicii Domnului, este un spațiu ”mândruși binecuvântat de Dumnezeu” în care poți zări veșnicia. La frumusețile locurilor s-a adăugat nobilitatea sufletească a locuitorilor despre care generalul Nicolaie Cena spunea că s-au născut nobili. Așezați la hotarele dintre cultura și civilizația orientală și cultura și civilizația occidentală, și-a creat o civilizație proprie, fiind guvernați de legile divine, zamolxiene, pentru cei mulți. Aici era aceeași limbă și credință creștină și ortodoxă, ce da unitatea și identitatea neamului. Credința și limba erau stâlpi ai dăinuirii poporului român, ai culturii noastre, în același timp elemente esențiale prin care ne-am integrat în cultura și civilizația universală. De-a lungul vremii, la Mehadia, a fost protopopiat a Bisericii Creștine Ortodoxe și centru militar de apărare a granițelor. Ca o continuitate a celor ce au fost, astăzi, se păstrează triada autorități locale (primărie – consiliu local), școală și biserică, care în armonie se ocupă de problemele sociale și cultural-spirituale a comunității, înfățisând modele de fapte sfinte, menite să dăinuie veșnic.Prin grija Lui Dumnezeu, cu ani în urmă, a fost ales primar – primul din comunitate – Iancu Panduru, care a înțeles valoarea oamenilor de cultură și a format un trio cu scriitorul Nicolaie Danciu Petniceanu și cu inginerul, publicistul și pictorul Constantin Vlaicu, care au organizat numeroase manifestări culturale cu scopul de a aminti și a pomeni pe cei din trecut, ca modele pentru urmași. Obiectivele sărbătorilororganizate la Mehadia, de către aceste personalități, constă în formarea sentimentelor de iubire și admirație pentru valorile spirituale, îmbogățirea cunoștiințelor despre marii oameni ai neamului românesc, cunoașterea istoriei adevărate a poporului nosrtru. Aceste întâlniri cu oameni de cultură din toată țara, sunt sărbători de suflet, adevărate liturghii laice, sunt lecții de istorie culturală prin care se exprimă recunoștiința pentru valorile naționale, pentru marile personalități ale românilor. Ele au rolul de luminare a semenilor, rol de la care nu au abdicat și sperăm să nu abdice.Lucrările Simpozionului din acest an au debutat cu o rugăciune oficiată de preotul Constantin Grozîvescu, iar deschiderea oficială a fost făcută de primarul Iancu Panduru. Sarcina de a conduce și a modera lucrările celei de-a 13-a ediții a Simpozionului ”Serbările Cetății” a revenit doamnei profesoare Ionela Mihaela Domilescu, lipsind scriitorul Nicolaie Danciu Petniceanu.La simpozionul de la Mehadia, din acest an, au fost rostite cuvinte cu putere dea transforma sufletele, de a îmblânzi inimile ascultătorilor. Și foarte important este că în sală ai fost dascălii liceului din localitate, în frunte cu directorul, Iancuța, care vor face să ajungă la copii aceste cuvinte despre trecut și înaintași, pentru a le păstra trează conștiința încă de mici, spre a deveni oameni de nădejde ai neamului. Au prezentat comunicări oameni de cultură din diferite zone ale Banatului. Au vorbit pe rând cu respect și recunoștiință, despre românii luminați de cuvântul Domnului, care visau la unitate politică a neamului, un ideal de veacuri al românilor de pretutindeni șiizbândit. Așa a fost cinstită memoria vrednicilor înaintași. Deosebit de interesante au fost lucrările pregătite de dascălii Liceului Tehnologic ”Nicolaie Stoica de Hațeg din Mehadia”. Profesoarele Iohana Zimbran, Maria Panduru și Ana Doina Zeicu au vorbitdespre Eminescu – poet și publicist. Profesoara Ionela Mihaela Domilescu și profesordr.Iulian Lalescu au vorbit despre Unirea de la 1600 a lui Mihai Viteazul, despre Unirea Principatelor de la 1859 și despre Alexandru Ioan Cuza. Au mai vorbit profesorii Pavel Panduru și Gheorghe Rancu din Valea Almăjului, despre Mehadia și Unirea. De asemenea au vorbit, doamna Gabriela Șerban de la Bocșa, prof.universitardr. Ioan Vela de la Reșița și prof.universitar dr. Ilie Cristescu de la Herculane. Au vorbit și invitații de la Timișoara, Silvia Hârceagă, Ion Ionescu, Dănilă Surulescu și Nicolaie Toma.În partea a doua a evenimentului au fost prezentate reviste și cărți. Inginerul și publicistul Constantin Vlaicu a subliniat apariția unui nou număr al revistei ”Vestea de Mehadia”. Gabriela Șerban, redactor șef, a prezentat noul număr al revistei ”Bocșa Culturală”, iar Nicolaie Toma a prezentat revista timișoreană ”Talpa Țării”. Apoi au fost prezentate câteva cărți, cum ar fi ”Bocșa, istorie și cultură” de către doamna Gabriela Șerban, ”Nemuritorii” de către Pavel Panduru și ”Istoria Bisericii Ortodoxe din Almăj” de către Gheorghe Rancu.Simpozionul ”Serbările Cetății” s-a încheiat cu un frumos program artistic, prezentat de către elevi ai liceului din Mehadia, pregătiți de către inimoasa profesoară Ana Doina Zeicu. Pe parcursul lucrărilor manifestării culturale a cântat și a încântat auditoriu, valorosul rapsod, Iosif Pușchiță din Petnic. În final gazdele au invitat participanții la o masă festivă. Profesorul universitar dr. Ion Vela a remarcat valoarea istorică a discursurilor șia subliniat valoarea academică a lor. S-a vorbit despre neamul românesc care a păstratfirul tradițiilor creștine, care au fost izvoare permanente venite din rădăcina strămoșilor. Cu căldura inimilor, au transmis informaații adevărate, cu răbdare, bunătate și blândețe, auditoriului. S-a subliniat că Eminescu a adus lumină în viața românilor. A fost arhitectul spiritual al României moderne. S-a spus că filosoful Adrian Botez îl definea pe Eminescu ca ”un om” – noi adăugăm că a fost și este o măreață catedrală zidită de Dumnezeu, cum spune ÎPS Ioan al Banatului. Această definiție se potrivește și pentru Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza, despre care Eminescu spunea, când a plecat din țară, că ”se stinse un luceafăr”. S-a vorbit despre deviza școlii ardelene ”prin cultură spre libertate”.Discursurile și mesajele transmise au fost adaptate la nivelul ascultătorilor, pentru a curăța conștiința, a dărui înțelepciune, pentru a deosebi binele de rău, pentru a face față provocărilor din societatea de astăzi. Vorbitorii au subliniat că la Mehadia se observă o conlucrare între Primărie, Școală, Biserică și Familie, în scopul unei educații pe linia moralității, a respectului, empatiei, a speranței în puterea binelui, a credinței și a iubirii creștine. Impactul avut de aceste manifestări la nivelul comunității a fost mare și este mare. Locuitorii din comună s-au înălțat sufletește prin sentimentele naționale reieșite din aceste discursuri. Atât vorbitorii cât și ascultătorii au participat cu întreaga ființă.
Despre activitățile desfășurate de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara am discutat cu domnul Cristian Laurențiu PINTE (foto) reprezentant legal în cadrul instituției și care ne-a spus:
– Prin proiectele derulate ne-am propus să obținem un impact major asupra participanților promovând în rândul lor un stil de viață sănătos și activ, în care să fie inclusă activitatea fizică, care să stimuleze dorința de practicare a sportului, să îmbunătățească starea fizică și mentală a tinerilor. Tinerii au fost încântați de proiectele desfășurate în contextul în care acțiunile derulate au fost organizate după o perioadă de restricții.
Iată și activitățile desfășurate:
În cadrul proiectului „Minte sănătoasă în corp sănătos” Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara în parteneriat cu Crucea Roșie Deva au prezentat tinerilor tehnici de acordare a primului ajutor în situații neprevăzute. Participanții au fost tineri de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, de la Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva și de la Liceul Teoretic „Teglas Gabor” Deva .
Cele cinci ateliere susținute au fost: resuscitare, poziția laterală de siguranță, hemoragii și arsuri, entorse și luxații, obstrucția căilor respiratorii superioare.
Am organizat două acțiuni în care am chemat la masa de ping-pong pe acei tineri care au dorit să joace alături de alți colegi tenis de masă. S-a desfășurat și o reușită întrecere între participanți, cei mai buni primind din partea DJST Hunedoara premii.
Am organizat plimbări cu biciclete, jocuri de tenis, fotbal, baschet și trasul cu arcul.
DJST a organizat proiectul „Sunt sănătos, arăt bine, mă simt bine”, în cadrul căruia a avut loc un curs de servicii de consiliere nutrițională prezentată pentru 16 tineri.
În cadrul proiectului „Hai pe munte”, studenți de la mai multe specializări ale Universității din Petroșani au participat la o drumeție pe munte descoperind peisaje deosebite din Masivul Parâng.
În cadrul proiectului de tineret „Să ne cunoaștem țara!” a fost organizată o excursie unde tinerii au fost informați cu privire la reperele istorice ale zonelor Cetăților Dacice prin vizitarea Cetății Costești și Cetății Sarmizegetusa Regia.
La Hunedoara s-a desfășurat competiția de tenis denumită generic „Cupa Cristal”. Peste 40 de copii s-au întrecut pe teren pentru obținerea locurilor fruntașe. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara a premiat câștigătorii cu diplome și cupe sportive.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului s-a organizat la Timișoara Convenția Națională pentru Tineret. Organizatorii evenimentului au fost Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Fundația Națională pentru Tineret, Consiliul Tinerilor din România, Federația Tinerilor din Cluj și MIERT.
La întâlnire a participat reprezentantul legal al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara, Cristian Laurențiu PINTE, care a declarat: „Anul 2021 este anul adoptării Strategiei Tineretului 2030, al redactării arhitecturii viitoarelor programe operaționale din perioada de finanțare 2021-2027, precum și al adoptării pachetului de propuneri legislative în domeniul tineretului, astfel considerăm necesar ca cei mai relevanți actori ai sectorului public din domenii de resort pentru tineret, alături de sectorul neguvernamental de și pentru tineret să se descopere reciproc”.
Confluențe în luna lui Secerar. Poezie, artă plastică, fotografie și muzică la ceas de după-amiază.
În program:
– Expoziție de fotografii ale maestrului fotograf reșițean Hermann Stephanus Heel (*25 decembrie 1954, Cornea – †28 octombrie 1964, Reșița), realizată cu sprijinul Muzeului Cineastului Amator Reșița (coordonator: Andrei Florin Bălbărău), expoziție dedicată Zilei mondiale a fotografiei (19 august);
– Expoziție de desene „Banatul meu drag”, ca rezultat al concursului transfrontalier organizat cu copiii având vârsta de 7 – 10 ani din județul Caraș-Severin, România, și din Serbia – Banatul Central și Banatul de Sud;
UZPR CARAS SEVERIN 