Cu ce am putea începe? Cu reluarea înceată a activității, încercând să creăm o nouă normalitate …S-a acceptat să ne reluăm activitatea, să ne ocupăm din nou de cazuri noncovid, respectând distanțarea și regulile de prevenire a infectării. Discret începe să crească natalitatea: pornind de la un timid scor de 33 nașteri pe lună, tot creștem. Reluarea activității a adus modificări și în structura spitalului: neonatologii ne oferă un sprijin crescut, asigurând prezența lor prețioasă în orice moment dificil pentru mame și pentru obstetricieni. Acest aport nesperat, cu efortul lor deosebit, crește încrederea viitorilor părinți în aceste timpuri în care ne-am obișnuit să sperăm cât mai puțin ca să nu fim dezamăgiți. Și totuși… ca și o „luminiță”: vine o nouă recomandare din partea Ministerului să permitem unui aparținător să asiste, în limitele posibilităților medicale, la naștere! Ca o noua provocare, ne străduim să venim în sprijinul acestei inițiative care aduce atâtea satisfacții viitorilor părinți! Ne-am reluat activitatea și cu celelalte cazuri, ginecologice. Aici lucrurile nu stau la fel de bine. Întâlnim pacienți care și-au neglijat problemele, din motive personale sau datorită pandemiei. Nu putem decât să ne străduim să-i tratăm, să-i echilibrăm, să-i programăm astfel încât să nu depășim momentul oportun pentru tratament. Le câștigăm încrederea că vor fi în siguranță în spital, că ne vom asigura că vom face totul pentru binele lor. Limitările noastre? Respectarea acelor condiții de distanțare pentru siguranța pacientului, care încă ne obligă la amânarea cazurilor cronice, chiar dacă perioada de amânare s-a redus. Prezentarea pacienților într-o stare deplorabilă în unele situații, ceea ce face dificilă rezolvarea situației lor. Amenințarea cu valul 4 al pandemiei care aduce cu sine semne de întrebare cu privire la viitor… Cum ne-a schimbat pandemia? E greu de stăpânit frica… frica să nu te îmbolnăvești la servici… frica să nu fi purtător și să îmbolnăvești pe cei dragi și vulnerabili… frica să nu îmbolnăvești pacienții… frica să mai trăiești pur și simplu… lupta cu lipsa de empatie a celor din jur… lupta cu cei care nu cred în virus… care de fapt nu cred în nimic… lupta cu lipsurile…. oboseala cronică… Cum suntem acum? E interesant cât de plini de resurse suntem noi, oamenii! Cu toate dificultățile prin care am trecut, personal medical și pacienți deopotrivă, avem o poftă de viață de nestăpânit, care ajută să ne reluăm activitățile fix de unde le-am lăsat, reușim să alinăm suferința noi, cei din sistemul sanitar, cu o abnegatie prea puțin alterată de evenimentele precedente. Iar pacientul ni se adresează cu speranță și încredere. Nu pot privi decât cu încredere spre viitor, în ciuda amenințărilor care planează asupra noastră din punct de vedere al deciziilor, mai mult sau mai puțin bune, care se vor lua, în ce privește sectorul public/privat din sănătate. Cred că toate se vor rezolva în favoarea pacientului, fără să ne afecteze major pe noi, cei care îi îngrijim, un rol major avându-l dezbaterile publice. Cu toții ne dorim în definitiv un sistem de sănătate cât mai bine pus la punct, centrat pe pacient. Dar înainte de toate, doresc să ne reluam viața așa cum o știam, dar cu mai mult respect față de tot ce ne înconjoară!
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
De doamna profesoară Monica Drăgulescu își amintesc, cu siguranță, mai multe generații de elevi. Cei cărora le-a predat biologie, dar mai ales cei care au avut-o și dirigintă la Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” din localitatea Mehadia, județul Caraș-Severin. Deși este inginer agronom, și-a descoperit pasiunea pentru pedagogie treptat, apropiindu-se de elevi, de copii, în general, în timp ce aceștia participau toamna la așa numita „practică agricolă”, adică recoltarea de legume, fructe, porumb, sfeclă sau cartofi, în timpul orelor de curs. Greu de crezut, dar așa era pe vremea aceea.
Cum a ajuns o ardeleancă de la Turda tocmai în celălalt capăt al țării, în apropiere de Băile Herculane? Povestea e lungă și cuprinde anii de studenție de la Timișoara, apoi stagiatura la Cooperativa Agricolă de Producție din comuna Vermeș, Caraș-Severin. Erau anii de dinainte de ’89, când soarta fiecărui absolvent de facultate era decisă prin repartiție guvernamentală. Cu alte cuvinte, ocuparea locului de muncă atribuit era indiscutabilă. Astfel, a ajuns împreună cu soțul său, agronom și el, la singurul CAP care avea două posturi disponibile, unul în satul Valeapai. Mărturisește că adaptarea la viața la țară, chiar dacă e orășeancă get beget, a fost destul de ușoară, iubindu-și meseria pentru care s-a pregătit cu pasiune. Cel mai mult a suferit însă din cauza drumurilor, a noroaielor care nu se mai terminau și a posibilităților limitate de călătorie până la casa părintească aflată la Plugova, naveta de la Vermeș fiind acoperită cu două autobuze și un tren.
Catedra de biologie la Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” din Mehadia s-a potrivit ca o mănușă și a fost o fericită întâmplare în viața doamnei profesoare, așezată după anul 1990 acasă la Plugova. Dar pasiunea pentru cunoaștere, pentru studiu, a determinat-o să abordeze încă o specializare, luând Facultatea de Biologie de la Timișoara de la început. Spune că are cele mai mari satisfacții de pe urma activității didactice, perioadă în care a fost în contact direct cu tineri, a modelat caractere, a avut ocazia să fie punct de sprijin pentru elevii care au decis la rândul lor să îmbrățișeze profesia de dascăl.
De la Plugova i se trage dragostea pentru tot ceea ce înseamnă mediu rural și crede că acolo, în lumea satului plină de magie, i-a fost dat să se pregătească pentru ce urma să vină. Apreciază acum cât de mult au ajutat-o toate experiențele, devenind îndemânatică aproape în orice domeniu. După 20 de ani petrecuți în Banat, a luat cu sine amintirile legate de cosit, strânsul fânului și clăditul în căpițe sau în podul șurii, creșterea animalelor, mulsul vacilor, prepararea brânzei, culegerea roadelor de pe câmp.
„Familia mea avea unul dintre cele două cazane ale satului astfel că vreo două luni pe an ocupația noastră principală, cu rândul, era fiertul țuicii de prune. Se știe, cazanul cu manivelă trebuie să funcționeze non-stop! Iar somnul se fură câte puțin pe un prici improvizat într-o odaie alăturată. Gustul cartofilor copți în spuză și al porumbului, atmosfera de sărbătoare și bucuria oamenilor care dădeau «uiumul» nu se pot uita niciodată!”, spune Monica Drăgulescu.
Niciodată nu știi dinainte pe ce căi te poartă viața, în ce locuri îndepărtate ai putea să ajungi! Pentru că exact acolo s-a stabilit, la capătul lumii, (la un pas de Honolulu, destinația-reper invocată în jocurile copilăriei noastre). Într-o bună zi și-a făcut bagajele și a plecat în poate cea mai frumoasă, colorată, inedită și exotică zonă a globului, în Noua Zeelandă! S-a stabilit în Auckland de mulți ani și-a construit o carieră în cercetare și continuă această activitate ce presupune multă pasiune. Dar nu toate au fost roz de la început!
Proaspăt sosită din România și de la înălțimea funcției de director adjunct al Liceului Agricol din Turda, apoi, din necunoașterea suficientă a limbii engleze, a acceptat un post de horticultor la un liceu de fete. Nu pentru mult timp a fost nevoită să îngrijească plante, lume vegetală de care oricum era foarte atașată. Pentru că ambiția și dorința de reușită au determinat-o să caute altceva, mult mai interesant. Și oferta a venit de la o Clinică medicală unde, după o altă specializare intensivă, a devenit flebotomist, adică personal medical recoltator de sânge pentru analize de laborator. Din nou a conștientizat că este atrasă și că poate interacționa excelent cu oamenii, că nu are nicio problemă legată de comunicarea directă și relația cu publicul. Astfel că după mai puțin de un an a devenit supervizor al Centrului de recoltare Mount Eden Clinic din Auckland.
De parcă suișurile și coborâșurile nu ar fi fost destule, după trei ani de muncă de laborator și alt concurs pe post, Monica Drăgulescu a fost admisă în corpul cercetătorilor de la Institute for Plant and Food Research din Auckland. Este singura româncă din instituția cu șase filiale în întreaga țară, iar echivalarea ambelor diplome de inginer agronom și biolog confirmă faptul că școala românească superioară de la Timișoara are recunoaștere internațională, cel puțin în Noua Zeelandă.
De 11 ani lucrează în cercetare și se ocupă de diferite soiuri și hibrizi pentru a scurta timpul de producere și intrarea pe rod. Lucrează la observarea genelor care dau rezistență sporită fructelor de kiwi și mere, ferindu-le de boli și dăunători. Sunt cercetate soiuri de kiwi galben și mere cu miez roșu, soiuri rezistente la bacteria care provoacă făinarea. Se mai studiază efectul frigului, al temperaturilor scăzute asupra merelor și perelor, încercându-se obținerea de soiuri care să înflorească tot anul. Ca formă aduc cu ramuri de salcie plângătoare. Rezultatele sunt valorizate și comunicate la nivel internațional, astfel încât de beneficiile cercetărilor să se bucure cât mai multă lume.
20 de ani trăiți la Plugova, în județul Caraș-Severin, nu pot fi uitați, spune Monica Drăgulescu. „Sunt anii care m-au ajutat să mă descurc în orice împrejurare, în contactul cu oamenii și știu să lucrez cu ei, indiferent de poziția ocupată. Am trudit mult la țară și acum îmi dau seama cât de multe am învățat, cât a contat totul pentru mine. Am fiert săpun la nivel rudimentar din diferite grăsimi de animale și sodă caustică, însă atunci doar m-am pregătit pentru ceea ce fac acum, la alt nivel. Săpunuri fine, de lavandă, cu cafea, ciocolată, adaos de aloe vera, fulgi de ovăz, miere și lămâie. Îți vine să le mănânci, nu alta! Știu să fac și prepar în casă, exact așa ca la Plugova, brânză cu cheag sau urdă, cu diferite mirodenii, pâine simplă sau cu semințe. Gătesc cu pasiune și fac prăjituri pe care le așteaptă și le apreciază colegii mei de birou, cunoscuții sau apropiații. Sunt în continuare îndrăgostită de grădinărit, uneori mai am timp și de câte un terarrium (aranjamente cu flori și pietre așezate în vase transparente. Să dăruiesc e cea mai mare plăcere a mea!”.
Monica Drăgulescu e în continuare fascinată de oameni și simte energia lor pozitivă pentru că la rându-i oferă același lucru: energie. Chiar dacă asta vine de la distanță, pe Facebook, sau prin alte forme de comunicare. Se simte vibe-ul pozitiv de la cei dragi rămași acasă, unii răspândiți prin lume, rude, cunoștințe sau foști elevi care trimit adesea gânduri de mulțumire. Spune că, odată cu trecerea timpului, dragostea, dorul de țară și de oameni au rămas neschimbate. Îi este dor și vorbește mereu, cu accentul neaoș, specific, despre tradițiile din Banat și jocul popular care i-au marcat tinerețea. Mărturisește că de multe ori se întâmplă să încingă câte un brâu, așa ca la Plugova, atunci când cineva îi trimite o melodie populară care îi trezește nostalgii.
A ales să locuiască în Noua Zeelandă, o țară de imigranți, într-o zonă de basm, cu relief domol, vegetație interesantă și cu marea aproape. Face călătorii dese după cum îi permite timpul și merge de multe ori la Oceanul Pacific, locul unde se arată imagini care iți taie respirația… Gânduri bune primiți de la țărm de mare!
Proiectul concertistic „Reșița 250” continuă duminică!
Am trecut de ziua de 3 iulie, când am sărbătorit cei 250 de ani de industrie pe aceste meleaguri… Am inițiat de anul trecut mai multe proiecte & programe care să ilustreze importanța istoriei acestor locuri, începând cu ziua de naștere a Reșiței industriale până în ziua de astăzi, cu toate suișurile și coborâșurile inerente unei evoluții istorice, așa cum a trăit-o urbea noastră încă din 1769, când s-a pus de fapt piatra de temelie a ceea ce sărbătorim astăzi.
Ultimul proiect în a marca anul jubiliar Reșița 250, pe care l-am propus comunității, a fost unul muzical. Câteva amănunte: Parohia Romano-Catolică „Maria Zăpezii“ din Reșița, împreună cu Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița organizează, în perioada mai – octombrie 2021, un ciclu de Concerte de muzică de orgă, sub motto-ul „CANTICUM LAUDIS PRO RESITA – 250“, care se desfășoară pe orga Wegenstein din Biserica „Maria Zăpezii“, în fiecare a treia duminică din lună, începând cu ora 18.00. Primul concert s-a desfășurat în data de 16 mai, protagoniștii săi fiind reșițenii Cristian Roșoagă, Christine Maria Surdu și Patrick Paulescu (organiști), precum și solo: Gheorghe Colța și Christine Maria Surdu. Cel de-al doilea concert a fost organizat în data de 20 iunie 2021, avându-i ca invitați pe timișorenii Denis Moldovan și Krisztián Kelemen.
Cel de-al treilea concert se va desfășura duminică, 18 iulie 2021, începând cu ora 18.00, la Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“ Reșița.
Invitatul acestui concert va fi organistul Viorel Ciurtin, născut în anul 1982 la Timișoara. A studiat pianul și orga la Colegiul Național de Muzică „Ion Vidu” din capital Banatului. A urmat cursurile Facultății de Muzică a Universității de Vest din Timișoara, susținând licența în muzică și interpretare instrumentală, cu specializarea orga, la clasa prof. univ. dr. Felician Roșca. În anul 2009 și-a finalizat activitatea de masterat. Concomitent continuă în anul 2008 studiile la Szeged în Ungaria la clasa prof. Laszlo Czanadi. În cursul anului 2010 s-a perfecționat în arta organistică în Italia la Conservatorul Național din Cuneo, la clasa prof. Massimo Nosetti. A urmat de asemenea cursuri de măiestrie artistică cu celebrul profesor Helmut Plattner la Bayreuth în Germania.În anul 2008 câștigă Medalia de Bronz la Concursul Internațional de Orgă de la Szeged (Ungaria), iar în anul următor obține Premiul Eduard Terenyi la Concursul de Orgă din cadrul Festivalului Timorgelfest de la Timișoara. Susține concerte simfonice C.Saint-Saens: Simfonia a III-a în do minor, op. 78, Simfonia de orgă – Filarmonica Banatul. Concertele susținute în Austria, Ungaria, Polonia, Italia și România (Brașov, Arad, Oradea, Bucuresti, Cluj Napoca, Sibiu etc) s-au bucurat de un remarcabil succes.
Este profesor la Colegiul de Arte ,,Sabin Drăgoi” din Arad de 11 ani unde a înființat clasa de orgă. Elevii săi au urmat cu toții cariera de organist. A înființat Școala privata Universul Muzicii având profesori renumiți în cariera artistică. A înființat orchestra „Universul Muzicii”. De asemenea a deschis un magazin de instrumente muzicale cu denumirea „Universul Muzicii” în Timișoara cu cele mai bune instrumente și cele mai bune mărci recunoscute din Europa. Este organist titular la Biserica Reformată Mileniul Nou din Timișoara, promovând concerte și evenimente muzicale.
Partenerii acestui ciclu de concerte sunt Clubul Lions Onix și Societatea „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița.
Ce faceți? Sunteți bine? Vă prefaceți, sau nu vă pasă? Sau ziceți ”Fie ce o fi, într-o zi se vor termina toate acestea”. Un 2020 numit ”Impact mortal!”, minciună, bâjbâială, haos, drumuri închise, oameni pierduți printre morminte, suflete rămase pentru totdeauna goale, triste, un 2021 numit ”Dictatorul”, fără intrări, fără ieșiri, fără viață, numai bariere, închise frontiere, libertatea îmbrăcată în cojoc făcut din blană de lup și toate astea ca un joc…să fie oare un 2022 al lor? Tot al lor? Ăstora care trag de funiile păpușilor, păpușarii, odată oameni, astăzi cârpe mototolite și aruncate pe pământul proaspăt săpat, gropi adânci, oameni fără fețe, nicio vorbă, niciun răspuns, nu se mai nasc întrebări, nu se mai nasc nici speranțe, fie ele pitite printre gânduri. În schimb s-au deschis fabrici de făcut- Certificat Covid-. Aici s-a angajat jumătate din omenire, milioane de oameni legați la ochi intră în fiecare zi pe porțile acestor uzine și ies atunci când li se dă voie. Aproape toți îl așteptam pe Iisus, dar…ce să vezi, a coborât Dictatorul, nu are față, nici mâini, nici picioare, însă are Certificat, ceea ce mă face să cred că undeva, cândva, s-a născut acest personaj. Unde? Mai are rost să pierdem timp și bani pentru căutări, oricum nu s-ar rezolva nimic, bogații lumii s-au ascuns în casele lor uriașe de unde trimit directive celor supuși, creduli, nevoiași, oameni fără cer. Ca și Iuda, s-au vândut pe niște arginți, acum nu mai pot da înapoi, neavând curajul lui Iuda să-și pună ștreangul, astăzi trimit mesaje de panică unde pot și ei, unde li se permite, încă mai sunt ființe care se vând pe trei mici și o bere, încă mai sunt persoane care își vând sănătatea pentru un sejur la marea străinătății, încă mai cred oamenii în binele omenirii făcut de șacali, păcat. Dacă ne-am pune să analizăm o singură zi, de dimineață până târziu în noapte, am înțelege că soarele ne trimite aceleași raze de soare, noi deschidem ochii atunci când vrea Dumnezeu, inimile bat la fel doar pentru noi, am înțelege că prânzul oricum vine, chiar dacă am servit sau nu micul dejun, că se face înserarea și e totul frumos, atât de magic dispare soarele, lăsând culoar liber, presărând liniște, iubire, dorință, pentru oameni, pentru tăcuta Lună, ea și noaptea ce-i ține secretele în mijlocul stelelor aprinse sau stinse, să căutăm în noi, doar o zi, vom vedea că mașina timpului șlefuiește sufletele și inimile de mii de ani. Nu este prea târziu să ne trezim la realitate, după al douăsprezecelea ceas vine o nouă zi, o nouă încercare. Ce ar fi spus marele actor de comedie Grigore Vasiliu Birlic despre toate astea? Probabil juca în piesă și îi punea porclă virusului, Spide-Man, că doar e comedie-tragedie, nu? Cei care conduc lumea sunt doar niște marionete, oameni fără suflet, politicieni de carton, nebuni scăpați din ghearele vieții, puțini conducători cu demnitate, respect pentru poporul său, cum mai sună oare fraternitate? Nu suntem încă pierduți, pe malul celălalt stă se se arunce în apă curajul, știe să înoate, ne face cu mâna să-l urmăm, ne putem răcori și noi puțin, aștia care am mai rămas neștampilați, apoi să mergem mai departe prin viață, așa cum am venit, goi, cu mama, tata și Certificatul de Naștere pe care Tatăl Ceresc și-a pus semnătura, singurul Certificat Adevărat, Certificatul Libertate!
În 12 iulie 2021 se împlinesc 10 ani de la plecarea preotului Ioan Ieneșel la cele veșnice, lăsând în urmă, îndurerată, o familie formată din soția Ana, fetele Marinela și Monica și ginerele, Petru, soțul Marinelei.
Preotul Ioan Ieneșel s-a născut în 13 ianuarie 1940 la Forotic și s-a stins în 12 iulie 2011 la Bocșa Vasiova. A absolvit școala primară și gimnazială în satul natal, apoi a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Caransebeș. În 1963 s-a căsătorit, iar în 1964 a intrat în preoție. Timp de șapte ani a slujit în Parohia Milcoveni. Din 1971 până în 1993 a fost preot paroh în Parohia Țerova, iar din 1993 până în 2007 a slujit în Parohia Șoșdea, comuna Măureni. Din scriptele vremii aflăm că Biserica din Șoșdea a fost pictată în 1977, iar, din pricina cutremurului și a inundațiilor aceasta a suferit grave deteriorări. În anul 2006 a fost consolidată infrastructura, iar în anul 2007 a fost refăcut exteriorul bisericii sub păstorirea preotului Ioan Ieneșel. În data de 12 noiembrie 2007 credincioșii din Șoșdea au fost martori la sfințirea acestor lucrări de către P.S. Lucian, episcopul Caransbeșului. Iată că, după 43 de ani de preoție și vrednică slujire, la timpul pensionării, părintele Ioan Ieneșel s-a retras la Bocșa Vasiova împreună cu toată familia. Despre părintele Ieneșel se rostesc cuvinte calde și frumoase. Se spune că părintele Ieneșel avea un glas foarte frumos și era un talentat cântăreț. Amintiri duioase deapănă părintele Viorel Braia de la Bocșa Română, fost coleg de Seminar; de asemenea, părintele Ioanichie de la Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor, dar și părintele Damaschin Tătaru de la Reșița, care mărturisește cu emoție: „ Părintele Ieneșel a fost cu 20 de ani mai mare ca mine, dar, eu fiind secretar la Protopopiatul Reșița și dânsul în activitate, l-am cunoscut personal. Și întâmplarea a făcut că eu l-am îmbrăcat în veșmintele preoțești când a trecut la cele veșnice. Părintele Ioan Ieneșel a fost originar din satul Forotic. A studiat la Seminarul Teologic din Caransebeș. În timpul activității sale preoțești a activat la parohiile Milcoveni, Țerova și Șoșdea. A fost un preot vrednic cu o voce deosebită. În tinerețe a fost solist de muzică populară românească bănățeană, fiind la un moment dat cap de afiș la „Doina Banatului” din Caransebeș. A fost un preot deosebit de gospodar, mai ales în perioada cât a slujit la parohia Țerova. Cu multă dragoste față de Biserica lui Hristos și față de cele sfinte! Are două fete care locuiesc în Bocșa Vasiova alături de doamna preotească, care este în vârstă și bolnavă. Într-un cuvânt, părintele a fost un om de omenie și aleasă slujire preoțească și de înaltă ținută morală. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!” Și vasiovenii își amintesc cu drag de acest preot harnic și bun care s-a stabilit la Bocșa în ultima parte a vieții, familia acestuia fiind și astăzi una dintre cele mai apropiate și slujitoare Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Vasiova. Din păcate, astăzi pe preotul Ieneșel îl plâng soția și fiica Marinela Adriana. Fiica Monica și ginerele Petru s-au stins la sfârșitul lunii martie 2021, la distanță de două zile, o încercare extraordinar de dureroasă pentru Marinela Adriana, care și-a pierdut și soțul și sora aproape concomitent. De asemenea, o mare durere pentru doamna preoteasă Ana, care și-a îngropat, alături de soț, și fiica cea mică și ginerele. Dumnezeu să le întărească, iar pe cei adormiți să-i ierte și să-i odihnească!
Bucurie, respect, furie și dezamăgire (ne-a vorbit prof. dr. Maria ȘTEFĂNIE (foto) – Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie)
… În calitate de dascăl cu 25 de ani vechime în învățământ, din care 16 ani am ocupat funcții de conducere, îndrumare și control, acum, după mai bine de un an de la revenirea la catedră, mărturisesc, sincer, că mă încearcă un amalgam de sentimente: bucurie, admirație, respect, dar și furie și dezamăgire. Indiferent de funcția sau postul pe care l-am ocupat, m-am străduit tot timpul să îmi fac datoria și am pus întotdeauna interesul instituției și al elevilor mai presus decât interesul personal. Îmi desfășor activitatea didactică în calitate de profesor de chimie, la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie. Am avut oportunitatea să predau și la Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” Orăștioara de Sus. Deși sunt cadru didactic titular într-o unitate de învățământ de prestigiu din județ, din mediul urban, am dorit să experimentez și să lucrez cu elevi din mediul rural. Nu regret acest lucru, ci dimpotrivă, pentru mine a fost o experiență deosebită, deoarece elevii pe care i-am avut m-au impresionat foarte mult prin atitudinea, comportamentul și dorința lor de a învăța. Le mulțumesc tuturor elevilor mei și le transmit, și pe această cale, faptul că îi apreciez foarte mult pentru efortul depus în anul școlar încheiat, un an atipic, datorită pandemiei. Învățământul online ne-a forțat pe toți să ne reinventăm, să regândim activitățile didactice de predare – învățare – evaluare, să reașezăm realțiile cu cei din jur. Este foarte greu, ca dascăl, să nu îți vezi elevii și să nu interacționezi direct cu ei. Cea mai frumoasă zi din acest an școlar, pentru mine, a fost ziua de 5 mai 2021, ziua în care s-au reluat cursurile cu prezență fizică la școală în Orăștie, ziua în care mi-am revăzut toți elevii în clasă. Totodată, având în vedere specificul disciplinei chimie, care este, prin excelență, o disciplină experimentală, ne-a lipsit foarte mult laboratorul real de chimie. Cu ajutorul tehnologiei, am utilizat laboratorul virtual de chimie, dar nu este la fel de eficient. Cu toate acestea, am reușit să ne atingem obiectivele și să încheiem cursurile din acest an școlar, printr-un efort comun al cadrelor didactice, al elevilor și, cu siguranță, cu sprijinul și implicarea părinților, care au avut un rol important, mai ales în învățământul online. Referitor la examenele naționale susținute de absolvenții clasei a VIII-a, dar și de absovenții de studii liceale, doresc să îi felicit pe toți cei care au reușit să performeze și să promoveze aceste examene, mai ales în acest context. Consultând site-ul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, putem observa faptul că rezultatele obținute de elevii hunedoreni sunt comparabile cu cele înregistrate la nivel național și anume: la evaluarea națională procentul mediilor peste 5 la nivelul județului este 75,41%, iar la nivel național este 76,90% – rezultate finale, iar la examenul de bacalaureat, promovabilitatea la nivelul județului este 64,61%, la nivel național rata de promovare fiind de 67,80% rezultatele inițiale, înainte de contestații. Ce demonstrează aceste rezultate? Demonstrează faptul că școala românească este valoroasă și are capacitatea de a face față multor provocări, o caracteristică importantă a sistemului fiind adaptabilitatea. Sentimentele de bucurie, admirație și respect adresez elevilor, colegilor mei dascăli, dar și părinților pentru efortul depus în acest an școlar și pentru responsabilitatea și înțelegerea de care au dat dovadă. Simt furie și dezamăgire când văd că dascălii sunt desconsiderați și acuzați, mai ales de conducerea Ministerului Educației, exact instituția care trebuie să susțină sistemul de învățământ și, implicit, corpul profesoral. Sunt de acord cu faptul că există, din nefericire, în sistem, cadre didactice care nu fac cinste școlii și abuzează de funcția pe care o dețin, dar acestea sunt cazuri izolate și nu trebuie să generalizăm. Cu certitudine, majoritatea cadrelor didactice sunt de bună credință și se străduiesc să își facă datoria indiferent de context. Sunt dezamăgită deoarece am văzut că principala preocupare a conducerii Ministerului Educației, în acest an școlar, a fost, de a găsi noi metode de evaluare a cadrelor didactice de către elevi și părinți, punând astfel presiune pe întregul sistem. Nu știu ce se dorește și care vor fi rezultatele. Să nu se înțeleagă faptul că sunt împotriva acordării unui feedback din partea elevilor și a părinților cu privire la activitatea unui dascăl, ci, dimpotrivă, consider că este important să se realizeze acest lucru, în vederea reglării activității didactice și a îmbunătățirii rezultatelor învățării. Însă, acest lucru se realiza și până acum la nivelul multor unități de învățământ, mai ales cu prilejul inspecțiilor școlare. Nu cred că acest aspect este prioritar pentru sistemul de învățământ din România. Cadrele didactice trebuie susținute și încurajate să își perfecționeze permanent activitatea, trebuie recompensate, atunci când este cazul, și tratate cu respect pentru munca lor și, cu siguranță, trebuie să aibă condiții mai bune de muncă și salarizare. Oricărei persoane, întâi trebuie să îi oferi și apoi să îi ceri rezultate. Tot în acest registru se înscriu și încercările domnului ministru al educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, de a elabora o metodologie și de a organiza concursul de directori și directori adjuncți, care, după cum am văzut, s-a amânat pentru perioada de toamnă. Nu vreau să dezvolt acest subiect, deoarece sunt atât de multe de spus, încât ar necesita o discuție specială dedicată acestei teme. Sper doar ca forma finală a metodologiei să fie mult îmbunătățită și să vizeze creșterea calității managmentului unităților de învățământ. Acum se lucrează la o nouă Lege a Educației, care este categoric necesară, însă, în calitate de dascăl, mi-aș dori să avem o lege clară și previzibilă care să asigure premisele pentru creșterea calității actului educațional și care să conducă la modernizarea și reformarea întregului sistem de învățământ și, mai ales, să reașeze școala pe făgașul firesc în societatea românească, dar și europeană. De notat este faptul că tinerele generații care au primit o educație de calitate, cărora li s-au transmis valorile morale, culturale și istorice, pot duce mai departe valorile națiunii. O societate educată poate face diferența între bine și rău, frumos și urât, adevăr și minciună, între influențele negative și cele pozitive. Aveți încredere în valorile școlii românești!
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Recent, elevi de la Palatul Copiilor Deva, componenți ai grupei de performanță – Mistik, pregătită de prof. Gabriela Sorina COBORI (foto), au participat la întrecerea de dans Bucharest Dance Festival, desfășurată la Palatul Snagov. Urmare a unei bune pregătiri și a dorinței de succes, s-a obținut un meritat loc doi la secțiunea dans contemporan „flash modern” – grupa amatori. Pe acest fond, prof. Gabriela Sorina COBORI ne-a declarat în exclusivitate: „Sunt mândră de dansatorii mei și îi felicit pentru acest onorant premiu. Toți sunt niște tineri minunați, talentați, perseverenți, cu rezultate deosebite la învățătură, ce știu să îmbine studiul cu dansul modern. Așteptăm cu interes următoarele concursuri, după o vacanță binemeritată. Mulțumesc părinților pentru toată susținerea și colaborarea.”
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Clubul de lectură ÎN-SEMNĂRI din cadrul Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara coordonat de prof. Mariana STOICA (foto) s-a constituit și în anul școlar recent încheiat într-un sprijin pentru valorificarea creativității elevilor din ciclul gimnazial, printr-o participare activă și responsabilă a acestora în dezvoltarea personalității și creșterea gradului de implicare la viața comunității, cu reușite activități cultural-literare desfășurate online. Dintre activitățile la care elevii acestui colegiu au participat, am notat: Concursul „În miezul lucrurilor”, organizat de bunătate.ro – (premiul I – Larisa Gâdei, mențiune – Sergiu Sfăt); Ziua Internațională a Cititului Împreună, Poveștile lui Creangă, de ziua lui – în parteneriat cu Liceul Teologic Ortodox „Antim Ivireanul” Timișoara. Nu a lipsit participarea la Concursul Regional de Literatură „Olimpiada poveștilor”, Săptămâna poeziei – contând pentru Concursul Național Lecturiada, Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor. Reușită a fost implementarea proiectului „Caravana lecturii” – în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani. De reținut este și faptul că lucrările câștigătorilor concursului „Povești de cartier”, organizat de Editura Arthur, printre care se numără Larisa Gîdei și Mircea Purcar au fost publicate în revista „Arthur”. În desfășurare se află „Lecturiada 2021” (Istoria unui posibil viitor. Al treilea pas. Școală și școli. Călătoriile de studiu ale ucenicilor solomonari în căutarea celor mai bune școli) – concurs național organizat de Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română „Ioana Em Petrescu” ANPRO.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
AL FORUMULUI DEMOCRATIC AL GERMANILOR DIN JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN ŞI AL ASOCIAŢIEI GERMANE DE CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE A ADULŢILOR REŞIŢA
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița își aduc aminte în aceste zile că în data de 6 iulie se împlinesc 110 de ani de la nașterea lui Georg Hromadka. Cu acest prilej, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din municipiul de pe malul Bârzavei organizează o miniexpoziție documentară dedicată lui Georg Hromadka. Totodată a fost realizată o ștampila filatelică ocazională cu plic aferent, aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin, cu prilejul împlinirii celor 110 de ani de la nașterea acestuia. Întreaga corespondență care pleacă de la Oficiul Poștal Reșița 1, marți, 6 iulie, va fi obliterată cu această ștampilă ocazională.
Câteva date biografice despre cel comemorat:
Georg Hromadka
– Social democrat convins, jurnalist, editor;
– născut la 6 iulie 1911, în Lupeni;
– decedat la 12 aprilie 1985, în Singen / Hohentwiel (Germania).
Prin mărturia proprie, Georg Hromadka declara că a fost crescut de părinți de etnie germană într-un mediu social-democrat și într-un spirit de filosofie și morală a clasicismului german al socialismului științific.
În timpul prezenței sale la Reșița, în 1929 devine secretar al organizației locale a Tineretului Socialist, care tocmai s-a fondat, iar mai târziu, secretar al Partidului Social-Democrat din Reșița. Se implică în perioada 1932 – 1933 la publicarea revistei săptămânale „Freies Wort” (= „Cuvântul liber“) din Reșița, în jurul căreia se aduna atunci toată stânga socialistă din Banatul Montan.
Desființarea sindicatelor și partidelor în 1938 i-a condus pe majoritatea membrilor Tineretul Socialist în subteran, unde celulele Partidului Comunist, desființat în 1924, i-au acaparat. Instabilitatea acestor celule ușurează descoperirea lor de către autoritățile de securitate. Georg Hromadka este arestat prima oară în 1940 – 1941 și din nou în 1942.
În fața unei comisii a Wehrmachtului în 1943, în închisoarea din Arad, refuză să intre în trupele SS.
Eliberat din închisoare în august 1944, a aderat la Partidul Social-Democrat restabilit, dar în 1948 este arestat, alături de alți funcționari conducători ai partidului, în baza unor acuzații false, și condamnat la 20 de ani în închisoare.
În 1956 este grațiat cu ajutorul foștilor camarazi și devine jurnalist la redacția ziarului „Neuer Weg” (= „Drum Nou“) din București. Deși s-a format ca autodidact, Hromadka a impresionat prin cunoștințele și talentul său jurnalistic, devenind și editor. În 1970 Hromadka conduce anuarul turistic „Komm mit” (= „Vino cu noi”) al cotidianului „Neuer Weg“.
După o scurtă perioadă petrecută ca pensionar în Reșița, la sfârșitul anului 1980, emigrează în Republica Federală Germania.
Articole publicate:
articole care promovează păstrarea limbii și istoria culturii germane din România, plaiurile din Banatul Montan, apărute în „Neuer Weg“, „Komm mit“ și Almanahul „Neuer Weg“;
articole având ca tematică principală mișcarea muncitorească din Banatul Montan.
Cărți publicate:
„Kleine Chronik des Banater Berglands“, mit einen Nachwort von Heinrich Lauer; München: Südostdeutsches Kulturwerk, 1993 (Veröffentlichungen des Südostdeutschen Kulturwerks; Reihe C: Erinnerungen und Quellen; Band 10); ISBN: 3-88356-051-0.
„Scurtă cronică a Banatului Montan”, traducere, note și redactare de Rudolf Gräf și Werner Kremm, cuvânt înainte: Elke Sabiel; editor: Fundația „Friedrich Ebert“ Bonn – Germania; Oradea: Imprimeria de Vest, 1995; ISBN: 973-96858-4-6.
La inițiativa Partidului Social-Democrat, Consiliul Local și Primăria Municipiului Reșița l-au declarat pe Georg Hromadka, în data de 26 martie 2002, Cetățean de Onoare post mortem al Municipiului Reșița. Pe frontispiciul Casei de Cultură a Sindicatelor se află montată o efigie a lui Georg Hromadka, realizată de asemenea la inițiativa Partidului Social-Democrat și finanțată de Fundația „Activity” din Reșița (președinte: prof. dr. ing. Nadia Potoceanu), în anul 2000, de artistul plastic reșițean Petru Comisarschi. Ea fost turnată la UCMR, prin grija ing. Iulian Georgevici.
La inițiativa Fundației „Friedrich Ebert“, reprezentanța din România, și a doamnei Elke Sabiel, TVR București, prin redacția în limba germană, a realizat, în anul 2000, documentarul „Georg Hromadka – Sieger oder Besiegter“ (= „Georg Hromadka – învingător sau învins“).
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au organizat de-a lungul anilor mai multe manifestări comemorative dedicate lui Georg Hromadka. De asemenea, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a realizat în această perioadă 4 plicuri filatelice ocazionale cu ștampile adecvate, care să aducă aminte de această personalitate, în momentul de față adăugându-se cel de-al patrulea plic cu ștampila aferentă. În anul 2011, prin grija și cu finanțarea celor două organizații ale etniei germane caraș-severinene, Monetăria Statului din București a realizat o medalie comemorativă.
Din anul 1997, de la atribuirea oficială Sfântului Ilie patronatul orașului Bocșa de către autoritățile locale, luna iulie se află sub semnul acestui Sfânt și Mare Proroc Tesvitean și, de câțiva ani, și sub semnul artei lui Constantin Lucaci. Mai precis, din anul 2012 când la Bocșa a fost inaugurat Muzeul „Spațiu și Lumină” al maestrului Constantin Lucaci.
Cu acest prilej, încă din 1997 Biblioteca publică „Tata Oancea” a inițiat și desfășurat un proiect cultural intitulat „La Bocșa, de Sf. Ilie”, proiect devenit tradiție, în cadrul căruia sunt desfășurate activități culturale, literar-artistice, diverse.
Mai mult, în anul 2011, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” este cea care se ocupă de realizarea Muzeului Constantin Lucaci la Bocșa, Muzeu inaugurat în iunie 2012. Din buna prietenie cu maestrul Lucaci s-au născut evenimente inedite, întâlniri notabile, veritabile acte cultural-artistice.
Maestrul Constantin Lucaci s-a născut în Bocșa bănățeană în data de 7 iulie 1923 și s-a stins la București în 19 iulie 2014. Iată că luna iulie se află sub semnul sculptorului luminii, nașterea și moartea maestrului fiind momente de vrednică aducere aminte.
Sculptorul Constantin Lucaci este cunoscut publicului larg mai ales datorită fântânilor cinetice care înfrumusețează câteva orașe importante din țară și sunt făurite de maestrul Lucaci. Aceste fântâni sunt descrise metaforic de specialiști ca „simfonii ale apei” izvorâte dintr-un suflet bântuit de stări contradictorii: frumos, armonie, visare, lumină, pace, pe de o parte, iar pe de altă parte trudă, tehnică, ştiinţă, rigurozitate, meticulozitate.
Prima fântână este cea de la Constanţa, realizată în 1971. Urmează Turnu Severin 1979, Vaslui 1981, Reşiţa 1984, Brăila cu trei fântâni 1988- 1992, Giurgiu 2000, Alba Iulia 2007.
Constantin Lucaci a inventat un pantograf spaţial, care a fost brevetat mai întâi în Italia şi Franţa apoi în România. Oficiul de Stat pentru Invenţii a premiat pantograful considerându-l cea mai interesantă invenţie a anului 1957.
A urmat etapa figurativului în arta sa, dând naştere sculpturilor în granit şlefuit. În această perioadă a genului figurativ participă la nenumărate expoziţii din ţară şi străinătate. Figurativul i-a dezvoltat personalitatea artistică, iar la acest gen maestrul a renunţat când visurile sale n-au mai fost terestre, când ideile sale n-au mai fost reprezentate de figuri umane, ci de aştrii, de mişcarea spaţială, de misterul cosmic.
Apoi, a urmat o perioadă a călătoriilor de studii în Italia, dar şi în Franţa, iar oraşul luminilor i-a stârnit primele încercări de sculptură în oţel inoxidabil, proiectând opere mari şi medii, iniţiind ciclul de lucrări „Spaţiu şi lumină”.
Cu fântâna de la Constanţa şi ciclul „Spaţiu şi lumină” începe zodia lui Constantin Lucaci, acestea consacrându-l ca un artist modern, un renascentist modern, un sculptor al metaforelor şi ideilor în inox.
De-a lungul vremii, a participat şi a adunat nenumărate premii de la expoziţii din ţară şi străinătate.
În 1982 a primit din partea guvernului italian Ordinul „Cavaler al Meritului Republicii Italiene”; în 1984 Universitatea din Viena şi Fundaţia Alfred Toepfer cu sediul în Hamburg, Germania, îi acordă premiul „Herder”, „Premiul Nobel al Estului”, devenind primul sculptor român care primeşte acest premiu, aşezându-l între personalităţile marcante ale artelor şi ştiinţelor spiritului din Europa; în 1999 i s-a atribuit Medalia de Aur la Bienala Internaţională Dantescă de la Ravena, iar în 2007, sub patronajul Vaticanului, în Pinacoteca Sanctuarului San Francesco di Paola, Italia, a fost inaugurată „Colecţia Constantin Lucaci”, fiind singurul artist român care beneficiază de acest privilegiu muzeistic din partea Sfântului Scaun. „Un artist cu loc în orice proiect al lumii!” Astfel a fost perceput maestrul Constantin Lucaci. „Sculptând lumina” şi-a sculptat nemurirea!
Un strop din această lumină, o picătură din geniul maestrului se află şi la Bocşa. În Bocşa Montană, pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 43. În data de 5 iunie 2012 la Bocşa a fost inaugurat Muzeul „Constantin Lucaci” – „Spaţiu şi lumină”. Din anul 2008 maestrul Constantin Lucaci este Cetățean de onoare al orașului Bocșa și al județului Caraș-Severin.
Maestrul își doarme somnul de veci în Cimitirul Străulești 2 din București alături de mari artiști și importante nume ale artei românești.
Întreaga viață a fost sprijinit de soția sa, Irina, care s-a născut în 10 aprilie 1925 la Focșani și s-a stins în 28 martie 2021 la București, dormindu-și somnul de veci alături de maestru.
Dacă în anul 2012 familia Lucaci a donat orașului Bocșa 17 lucrări de o valoare inestimabilă, precum și desene ale maestrului, în anul 2016, într-un gest de nobilă generozitate, Irina Lucaci a donat Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București o valoroasă colecție alcătuită din 21 de piese de sculptură din inox, lucrări rămase în atelierul artistului după dispariție și care au fost expuse public pentru prima dată, într-o colecție permanentă, în Foaierul Sălii Mari a Teatrului Național. Colecția e completată de o sculptură expresivă în piatră, precum și de una din celebrele „fântâni” amplasată la una din intrările teatrului dinspre Bulevardul Carol.
În anul 2020, doamna Irina a donat Primăriei Sectorului 1 din București cinci lucrări de sculptură realizate de maestrul Constantin Lucaci, lucrări care au reprezentat România la bienala de la Veneția în anul 1976. Acestea au fost amplasate în fața palatului Primăriei Sectorului 1 de pe Bulevardul Banu Manta și sunt un dar din partea familiei Lucaci pentru orașul București, alături de colecția de la Teatrul Național și de sculpturile din curtea TVR.
Se știe că maestrul Lucaci este celebru în special pentru fântânile cinetice care stau mărturie a talentului său, dar este celebru și pentru extraordinarele valențe artistice pe care le-a dat inoxului realizând sute de lucrări sculpturale de diverse dimensiuni, până la acelea monumentale. Una dintre cele mai cunoscute creații ale sale este lucrarea intitulată „Dialogul undelor”, realizată în 1972 și devenită emblema Televiziunii Române. Este înaltă de aproape 12 metri, este așezată în curtea TVR, alături de alte lucrări de dimensiuni mai mici și poate fi admirată de oricine trece pe Calea Dorobanți din București.
Sculptorul Constantin Lucaci rămâne un maestru al artei monumentale românești, deținător al premiului Herder pentru opera sa artistică, unul dintre artiștii români ale cărui opere pot fi văzute în multe locuri din țară, dar și în străinătate, la Vatican, în Antwerp, în Copenhaga, în Ferrara, în Milano sau Veneția, alături de operele lui Picasso, Mark Tobey sau Marc Chagall.
În anul 2019, la 5 ani de la plecare, unul dintre ucenicii maestrului Lucaci, tânărul Cosmin Hristea, i-a făurit o efigie care a fost amplasată pe clădirea în care a trăit maestrul Lucaci în București; o alta urma să fie amplasată pe monumentul funerar, iar un exemplar era pregătit pentru muzeul din Bocșa, localitatea natală a maestrului. Pandemia a mărit distanța între Bocșa și București, între timp s-a stins și Irina…
La șapte ani de la plecare, maestrul Constantin Lucaci este încă viu în memoria și inima celor care l-au cunoscut. Iar cărțile dedicate și lucrările care se regăsesc în Bocșa și nu numai îl vor menține veșnic viu răspândind Lumina pe care a modelat-o cu har și dăruire.
Dumnezeu să-i odihnească pe dragii noștri Constantin și Irina Lucaci!
Să le dăruiască Lumină veșnică și pace divină!
Referinţe: Mic dicţionar al personalităţilor culturale din Caraş-Severin/ Gheorghe Jurma: Reşiţa. 1976; Constantin Lucaci/ Romulus Balaban. Bucureşti. Meridiane. 1977; Nu vă doare depărtarea, domnule?…/ Dorina Sgaverdia. Reşiţa. Timpul. 2000; Constantin Lucaci. Metafora luminii/ Giorgio Segato. Bucureşti. Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. [2001]; Constantin Lucaci/ Pietro Amato. Bucureşti. Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. 2005; Constantin Lucaci în căutarea LegendeiPersonale/ Dorina Sgaverdia. Timişoara. Marineasa. 2008; Bocşa din inimă/ Vasile Bogdan. Reşiţa. TIM. 2008; Identitate şi destin cultural II/ Titus Crişciu. Oraviţa. 2008; Memento. Evenimente și personalități din Banatul istoric./ Coord. Vasile C. Ioniță. Editura Banatul Montan, 2008; Cărăşeni de neuitat XII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa,2011; Cărăşeni de neuitat XV/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa, 2012; Întâlniri cu destine: interviuri/ Adalbert Gyuris. Cluj-Napoca: Grinta, 2012; Cărăşeni de neuitat XIX/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa, 2013; Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură (30); Cărăşeni de neuitat XXXI/Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa, 2016; în revista Bocşa culturală și http://www.probr.ro/creatorul-fantanii-cinetice-din-braila-constantin-lucaci-trecut-eternitate/
6 iulie 2021, ora 17.30, Centrul German „Alexander Tietz” Reșița:
Proiectul „Reșița: 250 de ani de industrie”.
Prezentare de carte: „Comunitatea germană din Banatul Montan (1918 – 1940). Aspecte socio-economice, politice și culturale“, autor: Rudolf Cristian, Cluj-Napoca: „Argonaut”, 2020.
Ne aducem aminte de predecesorii noștri: 110 ani de la nașterea lui Georg Hromadka (*6 iulie 1911, Lupeni – † 12 aprilie 1985, Singen / Hohentwiel, Germania).
O expoziție documentară.
Expoziția de artă plastică „Impresii industriale în creația lui Iosif Vasile Gaidoș (*7 iulie 1919, Ardud / Satu Mare – † 3 martie 1998, Bocșa).
Oameni de teatru, regizori, scenografi, muzicieni, coregrafi, sunt cei care descoperă „talentul”, cei care descoperă crezul și chemarea pentru scenă. Cei care îi învață, îi îndrumă, îi formează pe cei chemați, să pășească pe sfânta scândură a scenei, pentru a împlini „miracolul spectacolului”. Totul e să-i întâlnești și să te bucuri de această întâlnire: „Norocul e de partea celor buni”. Semnatara acestor rânduri declară cu bucurie că a avut acest noroc de a întâlni „oameni de teatru” încă de la debutul debutului pe scenă, adică în 1953-1954. Începând cu doamna actriță Any Capustin Șerbănescu, Mariantty Banu, Gheorghe Leahu, Kora Ilona și până la Val Mugur și Vlad Mugur, Victor Tudor Popa, Constantin Dimischiotu, Aureliu Manea, Dorel Vișan, Ion Ieremia, Anca Maria Colțeanu, Rodica Rădulescu (canto), Edith Potoceanu (balet). Toți acești oameni de cultură și-au pus amprenta pentru formarea mea ca slujitor al scenei. D-na Any Capustin Șerbănescu m-a descoperit la o modestă serbare școlară…așa a început descoperirea misterului scenei. Importanți sunt primii pași, dar și mai important este cum privești tu cel vizat…Dacă ești hotărât și doritor să primești învățăturile celor meniți să te învețe. Oare îi putem numi acești „primi pași” cu cei șapte ani de-acasă?! -„Da, cred că da”. Așadar, cu dorința ta, viitorul actor, dar și cu dorința îndrumătorilor pornim spre marea descoperire a misterului spectacolului. Școala populară de artă a orașului Lugoj – ”Conservatorul popular” cum era numit la acea vreme. Școala era acreditată și avea girul ministerului culturii. Primul dascăl: D-na actriță Any Capustin Șerbănescu: -sarcina principală a actorului: dicțiune perfectă, cu un glas impostat și intonație ușor teatrală -repetiții în fața oglinzii -sinceritate și convingere D-na Any Șerbănescu a jucat în cariera domniei sale roluri de gen „cochete”, adică roluri de femei frumoase și elegante. Din acest motiv, cred, ne sfătuia și pe noi elevele, să fim tot timpul puse la punct în ținuta noastră: -”Fetelor”, ne spunea, ”puteți să purtați o rochiță simplă de stambă, dar…întotdeauna să fiți coafate și pantofii și ciorapii să nu lipsească chiar și pe caniculă, o femeie nu umblă fără ciorapi subțiri, bineînțeles, oricât de cald ar fi afară”. Am rămas cu acest obicei până acum la această vârstă onorabilă…nu ies din casă nici până la prăvălia din colț fără să fiu cât de cât aranjată. Dar iată că d-na Șerbănescu s-a pensionat și a venit profesor de actorie d-na Banu Mariantty-regizor la opera Română Timișoara. Și totul se schimbă, metoda de predare și reguli de teatru: -exerciții de respirație -respirație diafragnică -exerciții de improvizație -impostare de glas -sinceritate și firesc în vorbire -fără privit în oglindă -și tot ce se spune pe scenă – vers, proză, să fie căptușit de gânduri -gândurile sunt al doilea text al rolurilor. Și așa a început învățarea meșteșugului actoricesc. -lecții de canto pentru impostație -lecții de balet pentru mișcarea scenică -dăruirea de sine, adică cum îți iubești mama, tata, sora, fratele, prietenii și pe Dumnezeu, tot așa te vei dărui scenei și rolului tău. Spun cu mândrie că toți acei dascăli ai școlii de artă din acele vremuri au fost atât de dăruiți și loiali profesiei lor, ca de altfel tot sistemul de învățământ era bazat pe conștiinciozitate. Această temelie bine făcută mi-a fost de un real folos în momentul când am ajuns să profesez actorie. Regizorii cu care am lucrat la Teatrul de Stat Turda au fost destul de mulți în atâția ani de teatru: și aici pot spune că am avut noroc să întâlnesc somități: Val și Vlad Mugur, Anca Maria Colțeanu, Aureliu Manea, Constantin Dinischiotu, Dorel Vișan , Victor Tudor Popa. De la seniorul Vlad Ungur am învățat armonia culorilor într-un spectacol plin de culoare în mișcare. De la Vlad Mugur, fiul, am învățat cât de important este începutul unui spectacol, țin minte că am repetat începutul spectacolului „Casa Bernardei Alba” de cel puțin 7-8 ori (mergeam cu spectacolul la București), ”Maia, de tine depinde cum demarează spectacolul spălând scena”. Așa că, scena teatrului a fost spălată până am albit-o dar vorba e că la București a fost succes. De la domnul Victor Tudor Popa am învățat că actorul poate să joace pe scenă fără să aibă un text mare ”Voroncuța (așa mă alinta), ți-am dat acest rol, pentru că tu știi să joci tăcând”. (Oare poate fi ceva mai măgulitor pentru un actor?) La acest rol m-au ajutat lecțiile de machiaj pe care le-am luat de la vestitul domnul Vașș, șeful serviciului machiaj al operei Timișoara. Domnul Tudor Popa îmi spunea: „Când simți că ceva nu-ți iese…detașează-te de personaj…și repetă simplu, fără să te concentrezi, ca și cum ai povesti cuiva. Deci, distanțare, pentru ca apoi să revii ca și cum ai lua-o de la zero.” Când am primit pentru a doua oară în cariera mea ”Chirița în provincie” sub regia domnului Dorel Vișan (prima dată a fost la 35 de ani, regia Stelian Stancu), meșterul Dorel Vișan a făcut o scenă de mare haz la începutul piesei când Chirițoaia se rostogolește cu Musiu Charles. Îi plăcea atât de mult, că ne punea să o tot repetăm această scenă. Eu eram proaspăt operată de litiază biliară. ”Meșterul: Hai mai faceți o dată scena! Eu: Meștere…știți că am fost operată de curând? Meșterul: O singură dată…te rog…e așa de faină scena! Și nu pățești nimic…doar după operație ai plecat în turneu în Suedia!” ( na…mai spune ceva, dacă ai ce?) Și acum am să amintesc din nou tot despre învățămintele primite în acel minunat locaș al culturii; Școala de Artă a Lugojului, și anume lecțiile de canto pe care le-am luat cu doamna Rodica Rădulescu, o minunată soprană de coloratură, care a contribuit la impostarea vocii mele. Într-un moment al vieții mele, când din motive familiare a trebuit să ne mutăm la Craiova, am ajuns actriță la Teatrul liric din Craiova. În fiecare teatru liric este nevoie de o actriță (cu ceva glas), care să joace rolurile de comedie din operetă așa zisele rolurile de „duenă”. Deci, din nou am avut noroc că am întâlnit-o pe suava Rodica Rădulescu la acea minunată școală de artă din Lugoj. Încă odată „Norocul e de partea celor buni”. Dacă în 1954 eram un pui de om la începuturile cunoașterii în ale scenei, acum, după 67 de ani, întorcându-mă la izvoare, la Lugojul meu drag, am devenit un slujitor credincios scenei. Aici am întâlnit-o pe minunata regizoare Anca Maria Colțeanu, care m-a făcut să-l îndrăgesc pe Eugen Ionescu, Ancuța, care mi-a dezvăluit gânduri despre concepții regizorale… stăteam amândouă până în miez de noapte, dezvăluindu-ne idei, concepții, despre arta spectacolului. Nimic nu e întâmplător! Nimic nu se întâmplă degeaba! Și acum…când anii au trecut…amintirea dascălilor, a regizorilor, a scenografilor, muzicienilor, revin în mintea și sufletul meu, de-a lungul vieții au fost călăuzele și învățătorii mei. Din tot sufletul meu aș dori să transmit mai departe aceste învățături, acest miracol al scenei, dar mai ales, să descopăr pe cei chemați să pășească pe sfânta scândură a scenei. Și astfel „miracolul spectacolului rămâne peste timp devenind „De când lumea” Cu drag, Maria Voronca, o ilustră actriță anonimă! Lugoj 2021
MATERIAL SCRIS DE MARIA VORONCA – ACTRIȚĂ ȘI REGIZOARE A TEATRULUI MUNICIPAL ”TRAIAN GROZĂVESCU” LUGOJ
THEATRUM CIVITATIS – este o nouă revistă culturală a Lugojului care reunește în paginile sale creații literare ale oamenilor de cultură din întreg Banatul. Pot spune că este o încercare temerară, îmi doresc să fie un catalizator al multor inițiative culturale, să-și mențină valoarea prin calitatea materialelor care vor apărea în timp: poezie, proză literară, pagini din istoria localității și nu numai, personalități, proiecte culturale. Este o Revistă Periodică de Cultură și Conștiință Civică Știm acest adevăr, cultura este un ansamblu de valori materiale și spirituale, iar acum, în aceste momente grele pentru omenire, este nevoie de promovarea tuturor lucrurilor frumoase ale poporului român, prioritățile fiind: limba, cultura, tradiția civilizația românească. Trebuie să ținem steagul sus în toate domeniile, nu ne putem pierde ca neam, ca popor, trebuie să transmitem continuu materiale, tuturor românilor, chiar și celor care pășesc pentru prima dată pe pământ românesc și vor să ne cunoască țara, avem un patrimoniu cultural iar acest patrimoniu trebuie șlefuit în fiecare moment al vieții noastre, tradiția, literatura, cultura, obiceiurile românești, sunt îngerii care îndrumă românii pe cele mai frumoase cărări, îi îmbărbătează și le transmite iubire, avem comori inestimabile care definesc un popor, suntem unici, statornici, suntem nemuritori, și da, spun din toată ființa mea: Un popor fără iubire de cultură este un popor pierdut!
Dar să nu cumva să uităm cuvintele lui Immanuel Kant: „Un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat „.
Maria Rogobete
Mulțumesc, Colegiului de Redacție. Mulțumesc, Grupului de Publicații ” Carașul” Director: Ionel Bota
UZPR CARAS SEVERIN 