Un mare politician român este tare îngrijorat de modul cum  ar putea fi gestionați banii (,,…să nu ajungă în buzunarele greșite…”), aproximativ 7 miliarde de euro, în țara vecină, Ungaria. Deocamdată, pe la noi nimeni nu prea vorbește de posibilele ,,buzunare greșite” în care ar putea ajunge ,,cu mare artă financiară” miliardele de euro de la Uniunea Europeană. Dă, Doamne, în acest context premergător alocării fondurilor europene să nu se confirme zicala: ,,Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima”! ,,Concurenții politici de temut”, câștigători și în alegerile parțiale, sunt înlăturați cu eleganță sau în forță, pentru ca să nu vadă dumnealor, să nu constate sau să dejoace anumite ,,planuri economice profitabile” pentru ,,camarila” Puterii. 

Cineva anunța mai zilele trecute că ,,stăpânirea” partidului său, nu România, are de toate:,,…resursă umană de calitate, resurse financiare și viziune…”. Formularea corectă ar fi fost: ,,România are resurse umane de calitate, resurse financiare și viziune…”. În ,,viziunea” acestui politician,  înclin să cred că ,,resursele umane de calitate” se referă la firmele pregătite să ia cu asalt licitațiile de lucrări, iar documentațiile să fie întocmite după anumite ,,formule secrete câștigătoare”. ,,Resursele financiare” cred că sunt miliardele de euro, care urmează să fie primite de la UE, că doar nu poate avea un partid resurse financiare de miliarde de euro pentru a face investiții masive în România. ,,Viziunea”, cred că se referă la actorii Majoritari, care încă de pe acum elaborează ,,strategii eficiente și…legale”, pentru ca banii să nu intre ,,în buzunare greșite”. Nu degeaba a început să curgă șampania în paharele de cristal în urmă cu vreo câteva luni, iar celebrele trabucuri să întregească ,,bucuriile financiare”, care vor veni în curând în țărișoara noastră.

Cine oare va putea superviza modul în care vor fi gestionați banii, care vor veni de la UE ?  Greu de spus și dificil de controlat mecanismul ingineriilor financiare, ancorat în ,,portițele” legislației actuale, care a început, se pare, să funcționeze ca o mașinărie extrem de performantă. Interfața este spoită cu tot felul de sloganuri inspirate din viitoare alocări financiare europene. Poporul trebuie să știe că viitoarele investiții, care se vor derula ,,în următorii 8 ani”, parcă le vor face din buzunarele lor… puternicii ,,politruci” cocoțați pe muntele Puterii. Forțele politice exilate de pe tărâmul actului decizional, poate vor găsi calea de mijloc prin intermediul căreia se va stabili corectitudinea gestionării cu maximă decență a fondurilor bănești europene.

Interesant este faptul că și în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe lângă faptul că unii parlamentari n-au avut parte de o participare activă ,,cu idei inovatoare”, nu au fost solicitați nici cercetătorii din domeniul economiei, specializați în dezvoltarea durabilă. Oare, care sunt ,,secretele facile” cuprinse în PNRR ? De ce a fost nevoie de atâta egoism în confecționarea capitolelor cuprinse în PNRR ? Nimeni nu știe, nimeni nu a făcut o analiză pertinentă menită să verifice perspectivele reale a PNRR? În schimb, celebrul nostru politician român a supervizat cu mare atenție PNRR din țara vecină și a găsit ,,greșeli” …iar dumnealui în calitate de ,,cavaler politic” european a sugerat să fie corectat PNRR pentru ca banii europeni ,,să nu ajungă în buzunare greșite…”. La noi, s-ar putea ca banii de la UE să ajungă ,,în buzunarele greșite”? La noi, cine a verificat PNRR pentru a putea desluși perspectivele, eventual ,,ticluite”, ale unor buzunare largi însetate de licoarea odihnitoare și sigură a euroilor europeni ?

Dumitru Țimerman / UZPR

În satul Prigor, unul din diamantele Țării Almăjului, un ținut plin de istorie, credință și cultură românească, s-a născut, la 28 februarie 1951, Miclău Simeon, într-o familie evlavioasă și cu dragoste față de muncă și neam. Pământeni de neam bun, ce a permis tânărului Miclău Simeon să se ridice la înălțimea misiunii ce o avea de îndeplinit. A crescut în mediul satului, printre țărani și și-a însușit tainele înaltelor trăiri din sat. Copilul bălai la care soarele zâmbea, isteț, neaoș și buclucaș, a rămas acasă, nu a plecat în lume cum era moda. Face școala primară și gimnazială la Prigor și liceul la Bozovici până în 1970. După terminarea liceului și absolvirea examenului de bacalaureat, lucrează șa UMTCF Borlovenii Vechi, pănâ în 1976 când, este numit secretar al comunei Prigor, unde slujește până la pensionare – 2016.

Se căsătorește cu harnica și frumoasa Luminița care îi aduce doi copii ca florile și pe care i-au iubit ca pe ochii lor din cap, crescându-i în morala credinței și frumosului. Stăruie în memoria noastră duhul în care a fost crescut tânărul secretar, fiind parte din duhul strămoșilor almăjeni.

Tânărul secretar spunea: ”eu sunt ce sunt prin harul Lui Dumnezeu” (apostolul Pavel) și cu obligația de a fi pildă consătenilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu curățenia și credința. Faptul că a copilărit la sat, l-a determinat să aducă în atenția oamenilor frumusețea lucrurilor simple, cu care se îndeletniceau țăranii.

Persoana domnului Simeon Miclău s-a constituit în ansamblul ei ca un tezaur din care împărtășea tuturor cele de care aveau trebuință, cunoștiințe, sfaturi, precizări în documente, pentru o viață personală și de familie, prin care să cinstească strămoșii.

Primăria, locul lui de muncă, a devenit pentru el a doua casă, în care întotdeauna venea înainte și pleca ultimul. A dus o viață centrată pe slujirea semenilor. Puterea exemplului fiind sfânt pentru el. Patriot sensibil și atent, avea credința că viața, cât ar fi ea de trecătoare, tot păstrează și transmite tainic, dramul de veșnicie, pe care astăzi nu știim să-l prețuim. În contact cu el, transmitea un calm îmbinat cu bucuria față de semeni, care se poate asemăna cu pâinea aburindă pe care o scoate bunica din cuptor. La instituția la care lucra, primăria Prigor, era înconjurat de oameni fără răutate, cu blândețe și simplitate, adevărați boieri ai spiritului.

Domnul Miclău Simeon, împreună cu iubitoarea sa soție, au dus mai departe familia tradițională, fiind un slujbaș sârguitor, un soț și un părinte iubitor și jertfelnic. Te privea cu ochii plini de dragoste și vorbea cu un glas blajin. Pe oameni îi asculta cu o răbdare de fier, nu-i grăbea niciodată. Se adresa din priviri celor care își așteptau rândul, rugându-i să aibă îngăduință. Și-a îndeplinit cu devotament și seriozitate toate sarcinile, cu respect pentru oameni dar și pentru legile țării. A fost apreciat nu pentru că a slujit regimul ci pentru că a iubit munca de birou și activitatea cu oamenii, fiind stimat de superiori, colegi și consăteni, pentru modul cum a știut să-și îndeplinească sarcinile.

Și-a iubit și își iubește mult părinții, soția și copiii, ascultându-i și slujindu-i cu răbdare pe toți. Se adresa colegilor și celor din jur ”să nu pierzi niciodată dragostea de a servi oamenii”, ca un îndemn. Nu-i plăcea să fie compătimit. Este omul căruia nu-i place să se trezească vorbind, vorbea când avea loc și strecura stropul de pace când era nevoie. Devotat muncii, a fost și este o făptură care vibrează în fața frumosului, un ascultător avizat. s-a dăruit muncii cu un devotament ce venea dinspre strămoșii săi, oameni truditori din greu ai pământului. A fost promotor al adevărului și dreptății, ca valori morale supreme. Crescut între sătenii săi, prigoreni, i s-a forjat caracterul de cinstitor al muncii, devenind un om de caracter în înțelesul cel mai deplin al cuvântului. Era și este un om cu darul ascultării și înțelegerii celor din jur. Era și este o fire rezervată, bucurându-se cu măsură. Era foarte atent la modul cum se implica în relațiile cu oamenii și la modul cum se adresa lor – fiind un model. Se entuziasma când oamenii erau mulțumiți, făcea exces de blândețe, înțelegere și călăuzire sufletească a celor din jur. Prin consecvență, răbdare și știința de a asculta și meșteșugul de a sfătui, s-a distins ca un reper de slujire, atât acasă cât și la serviciu. Un sacerdot al trăirilor, un om de cuget și trăire românească, era model în relațiile cu instituțiile din comună: școală, biserică, poliție, dispensar, comercianți, fiind apreciat și prețuit de toți, cât și de autoritățile superioare de la județ. A descoperit, de-a lungul anilor, bucuria vieții și a trăit și trăiește bucuria vieții. Este omul cu suflet de copil, cu o necuprinsă dragoste pentru oameni și bucuria de a sluji pe Hristos și aproapele. A crescut într-o familie unde a învățat cum să slujească oamenii, tata, Ion Miclău, a fost primar, fiul, Simeon Miclău a fost secretar 40 de ani la aceeași primărie iar fiica și nepoata, distinsa profesoară Simona Miclău , titulară la liceul I.C.Buracu, unde a fost și directoare, astăzi, este primăriță în Comuna Prigor. Ei au lăsat o remarcabilă amprentă în promovare și realizarea obiectivelor din comunitatea locală. Au fost și sunt un reper esențial și existențial. Și-au onorat și își vor onora profesiunea de om, demn model de urmat pentru generațiile următoare, care trebuie să păstreze autenticitatea valorilor românești. Sunt suficiente temeiuri să le urăm mulți ani cu sănătate și imunitate în vremuri pandemice, bunicului la 90 de ani, tata la 70 și primăriței de azi.

prof. Pavel Panduru

Astăzi se sărbătoresc 250 de ani de la aprinderea primelor două furnale la Reșița, „Josephus” și „Franziskus”, 3 iulie 1771 – momentul 0 a ceea ce astăzi este Reșița.

Acum doi ani am primit din partea arhivistului Diecezei Romano-Catolice Timișoara, dr. Claudiu Sergiu Călin, copia înregistrării în matricolă a sfințirii celor două cuptoare. Înregistrarea se găsește la: „Matricula Baptisatorum, Copulatorum, Defunctorum 1758-1773 [et Conversorum, cum Status Animarum et informationes historicae] Paroeciae Karassova” (pagină nenumerotată, spre finalul volumului).

Textul în original în latină și traducerea în limba română și germană:

Annô ut Supra [1771] die 3ia Julÿ primavice benedictae sunt Cæ[sare]o Regiæae ustrinæ seu Hochöfen in Neo-erecto loco Montano Reschiza dicto per me Patrem Michaëlem Grosdich Administratorem Parochiæ Carashoviensis

(În anul de mai sus [1771], ziua 3-a a lui iulie, au fost binecuvântate cuptoarele cezaro-crăiești sau Hochöfen în nou întemeiatul loc montan Reșița [binecuvântare] rostită de mine Pater [=preot-călugăr] Michaël Grosdich, administrator parohial [=paroh] de Carașova)

(Im oben angegebenem Jahr [1771], am 3. Juli wurden die Kaiserlich-Königlichen Hochöfen im neu-gegründeten Montanistischen [Berg-] Ort Reschitza von mir Pater Michaël Grosdich, Pfarradministrator in Karaschowa gesegnet)

Tot astăzi se împlinesc 150 de de ani de la inaugurarea Parcului „Josefin”, actualula Grădina Zoologică „Ioan Crișan” a Primăriei Municipiului Reșița. Demersurile creării acestui parc s-au realizat acum 150 de ani pentru a marca împlinirea la 3 iulie 1871 a 100 de ani de industrie la Reșița.

Pentru a marca ambele evenimente, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au editat câte un plic filatelic ocazional. De asemenea au realizat și câte o ștampilă ocazională, aprobate de Federația Filatelică Română și de Poșta Română. Întreaga corespondență care pleacă astăzi de la Oficiul Poștal Reșița 1, va fi obliterată cu aceste două ștampile.

Ad multos annos, REȘIȚA 250!

Erwin Josef Țigla