• 

• 

• 

• 

După mai bine de un an de restricții impuse de pandemie și de retragere de pe scena publică a tuturor oamenilor de cultură și condei, iată că, această perioadă „mai relaxată” din punct de vedere pandemic reușește să adune, în diverse locuri, iubitori de artă, de carte, de teatru, de literatură, pasionați ai culturii din diverse domenii.
Același lucru s-a întâmplat și la Topleț, în județul Caraș-Severin, sâmbătă 12 iunie 2021, când, o mână de oameni inimoși au organizat un eveniment cultural artistic dedicat Luceafărului poeziei românești.
La 132 de ani de la moartea lui Eminescu, gruparea revistei „Theatrum civitatis” din Lugoj (Timiș) a organizat o „Noapte de veghe eminesciană” în satul Bârza, comuna Topleț, la reședința de vacanță a familiei Maria și Daniel Rogobete. O seamă de scriitori și oameni de cultură din Banatul istoric au fost invitații familiei Rogobete, ai Loredanei Lupescu și ai neobositului Ion Rațiu.
Programul, unul bogat și diversificat, s-a întins până târziu în noapte. Cu muzică, dans și poezie, timpul parcă a zburat!
În deschiderea evenimentului, participanții au fost invitați de organizatori la Căminul Cultural din Bârza, unde directorul Ion Rațiu a oferit un tur al noului spațiu cultural, povestind despre fiecare colțișor recent amenajat. Un Cămin frumos, modern, cu o mică bibliotecă, o sală de spectacole încăpătoare și o încăpere cu recuzita trupei de teatru pentru copii. Evident că în acestă „magazie de costume” invitații s-au îngrămădit la o adevărată „ședință foto”, bucurându-se de costumațiile haioase și colorate.
De la Căminul Cultural evenimentul s-a mutat în curtea casei de vacanță a familiei Rogobete și s-a derulat conform programului prezentat de amfitrioana Mia Rogobete.
Fiind prezenți poeți, prozatori, eseiști, oameni de cultură, editori și redactori ai unor cărți și reviste din România și Serbia, organizatorii au propus omagierea Poetului Nepereche prin lecturi din creația eminesciană, prin lectură din creația proprie, lansări și prezentări de cărți și reviste, precum și un program artistic susținut de cantautorii Ionel Bota și Vasile Gondoci.
Poetul Nicolae Toma și-a prezentat și a citit din volumul „Garnizoanele somnului”(Timișoara: Anthropos, 2009); poetul Costel Simedrea a recitat din proaspătul său volum de versuri „Mugur de cruce” (Editura Episcopiei Caransebeșului, 2021); scriitorul și editorul Vasile Barbu de la Uzdin a prezentat câteva dintre publicațiile Societății Literar-Artistice „Tibiscus” și a recitat din volumul de versuri „Bunavestire de Uzdin” (Panciova, 2020); jurnalistul și poetul Dumitru Buțoi a prezentat revista „Luceafărul de Vest” a Asociației Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara și i-a dedicat Eminescului câteva versuri proprii; maestrul Simion Dănilă a povestit despre noua sa carte: „Omenescul, preaomenescul Nietzsche”(Timișoara: Eurostampa, 2020); poetul Ion Rășinaru de la Anina a recitat din volumul „Versul uitat” (Oravița, 2019), urmând ca Mihai Chiper să prezinte cel mai recent număr al revistei „Arcadia” de la Anina. Și Bocșa a fost reprezentată de managerul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” fiind prezentate câteva volume apărute în seria „Bocșa, istorie și cultură”, precum și revista „Bocșa culturală”: „Picături de artă și credință la Bocșa” coord. Gabriela Șerban, imagini Nik Potocean (Reșița: TIM, 2018), „Shalom from Israel! Pagini din jurnal de pelerin” de Gabriela Șerban (Reșița: TIM, 2019) și „In memoriam Prof. Ioan Cătană” coord. Gabriela Șerban în colecția „Dascăli de frunte ai orașului Bocșa”; 2 (Reșița: TIM, 2021). De asemenea a fost dăruit bibliotecii Căminului Cultural Bârza un exemplar din volumul „Începuturile Mănăstirii din Valea Godinovei și veața ctitorului ei Protos. Macarie Gușcă” de prot. dr. Marcu Bănescu, volum reeditat de Ieromonahul Protosinghel Ioanichie de la Vasiova, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, după ediția: Editura Sf. Episcopii Ort. Rom. A Caransebeșului, 1947.
De la Târgu- Jiu a fost prezentă poeta Corina Vlădoiu, director al revistei de artă, cultură și civilizație „Perspectiva”, revistă proaspăt înființată și editată la Oravița sub directoratul lui Ionel Bota.

Tot la capitolul „Noutăți” intră și apariția unei noi reviste lugojene: „Theatrum Civitis”, periodic de cultură și conștiință civică condus de Maria Rogobete, redactor-șef Maria Voronca și secretar de redacție Loredana Livia Lupescu, cu sprijinul orăvițenilor Ion Gheorghe Chiran și Dan Leahu, la Editura Clubul Mitteleuropa din Oravița, director Ionel Bota.
Din creațiile proprii au recitat și Loredana Livia Lupescu, Maria Rogobete, Daniel Luca, Ilie Cristescu, iar despre creația eminesciană au rostit cuvinte frumoase și interesante scriitorii Gheorghe Rancu, Pavel Panduru, Sylvia Hârceagă, Aurel Bancu, Constantin Vlaicu, Ionel Bota, Dan Leahu și Cristina Zainea.
Întregul eveniment a fost presărat cu acorduri muzicale dăruite cu dărnicie de Vasile Gondoci din Lugoj și Ionel Bota de la Oravița.
O „Noapte de veghe” dedicată Poetului Național Mihai Eminescu la Topleț în Caraș Severin, nu foarte departe de Cascada Bigăr care tocmai s-a prăbușit pierzându-și rochița, și foarte aproape de miraculoasele Băi Herculane. Un eveniment cultural artistic de excepție pentru a cărui inițiativă și organizare merită alese felicitări și mulțumiri familia Maria și Daniel Rogobete, poeta și actrița Loredana Livia Lupescu, precum și inimosul manager cultural Ion Rațiu. Mulțumim pentru că ne-ați adunat, că ați adus împreună poezia și arta, cuvântul scris și tradiția, mulțumim pentru o seară de neuitat, o seară cu gândul la Eminescu și la alți scriitori dragi dispăruți. Mulțumim pentru încă o poveste cu prieteni!

Ne apropiem cu pași repezi de ziua de 3 iulie, când vom sărbători cei 250 de ani de industrie pe aceste meleaguri… Am inițiat de anul trecut mai multe proiecte & programe care să ilustreze importanța istoriei acestor locuri, începând cu ziua de naștere a Reșiței industriale până în ziua de astăzi, cu toate suișurile și coborâșurile inerente unei evoluții istorice, așa cum a trăit-o urbea noastră încă din 1769, când s-a pus de fapt piatra de temelie a ceea ce sărbătorim astăzi.
Ultimul proiect în a marca anul jubiliar Reșița 250, pe care l-am propus comunității, a fost unul muzical. Câteva amănunte: Parohia Romano-Catolică „Maria Zăpezii“ din Reșița, împreună cu Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița organizează, în perioada mai – octombrie 2021, un ciclu de Concerte de muzică de orgă, sub motto-ul „CANTICUM LAUDIS PRO RESITA – 250“, care se desfășoară pe orga Wegenstein din Biserica „Maria Zăpezii“, în fiecare a treia duminică din lună, începând cu ora 18.00. Primul concert s-a desfășurat în data de 16 mai, protagoniștii săi fiind reșițenii Cristian Roșoagă, Christine Maria Surdu și Patrick Paulescu (organiști), precum și solo: Gheorghe Colța și Christine Maria Surdu.

Cel de-al doilea concert va fi următorul:
20 iunie 2021, ora 18.00, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“ Reșița:
Concert din cadrul celor organizate lunar sub titlul „CANTICUM LAUDIS PRO REȘIȚA – 250“. Protagoniștii acestui concert sunt următorii organiști:

• Denis Moldovan, absolvent al Facultății de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest, Timișoara, organist la Biserica Romano-Catolică Timișoara I – Cetate, Biserica Sf. Ecaterina;
• Krisztián Kelemen, student la Facultatea de Muzică, Universitatea Szeged / Ungaria, organist la Biserica Romano-Catolică Timișoara III – Elisabetin.

Partenerii acestui ciclu de concerte sunt Clubul Lions Onix și Societatea „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița.
Așadar, vă așteptăm duminică la concert…

Erwin Josef Țigla

• 

În noaptea de Rusalii a anului 1951, numeroase familii din zona Banatului și Olteniei, aflate în apropierea graniței cu Yugoslavia, au fost ridicate și duse într-o direcție necunoscută lor. Li s-a spus oamenilor să-și ia strictul necesar și să nu creadă că se vor mai întoarce vreodată acasă. Peste 40.000 de familii au fost trimise să trăiască, cu Domiciliu Obligatoriu, în deșertul României – Bărăgan.
Iată că, la 70 de ani de la această tragedie – deportarea, înstrăinarea forțată, acel D.O. – Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița împreună cu Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Victimelor Dictaturii Comuniste din România, Filiala Caraș-Severin, au propus un amplu proiect de cinstire și comemorare a victimelor deportării în Bărăgan.
În perioada 10 – 20 iunie 2021, în mai multe localități din județul Caraș-Severin, au fost întreprinse activități de comemorare și cinstire a victimelor deportării în timpul regimului comunist.
Alături de Reșița, Caransebeș, Oravița, Moldova Nouă, Răcășdia s-a aflat și orașul Bocșa, iar luni, 14 iunie 2021, la Troița din Parcul Central, au fost depuse jerbe de flori și rostite rugăciuni în memoria victimelor deportării în Bărăgan. Au fost prezenți și au mărturisit oameni care au trecut prin acest experiment „Bărăgan”, urmașii unora dintre aceștia, dar și autorități locale și județene în calitate de organizatori ai evenimentului.
În partea a doua a întâlnirii, participanții s-au deplasat la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa pentru prezentarea expoziției de carte organizată cu acest prilej – „Deportarea bănățenilor în Bărăgan la 70 de ani de la începutul ei.” Deși nu foarte bogată, expoziția a reușit să stârnească interes și să capteze atenție prin valoarea documentelor expuse, iar interviul acordat de regretatul deportat Ion Cocora pentru revista „Bocșa culturală” s-a dovedit a fi punctul forte al expoziției, interviu din care au fost citite fragmente cu voce tare:
„În 18 iunie 1951, în puterea nopții de Rusalii, militari și polițiști or bătut la ușă și ne-or ordonat îmbarcarea. Nu ne-o anunțat nimeni. Noaptea, pe la ora 2.00, eram veniți de la joc, de Rusalii, tata ne-o zis să ne culcăm că dimineața trebuie să ne trezim devreme, să ne ducem la sălaș, că aveam o slugă la sălaș și trebuia să ducem mâncare la omul ăla, și, pe urmă, să mergem la biserică, că așa era la noi, dimineața la biserică și după masa la horă și, când să ne sculăm, ce să ne mai sculăm, că numa, iaca, armata la poartă. O venit un ofițer sau ce-o fost și ne-o zis că putem să ne luăm doi cai, o vacă, dacă are vaca vițel, putem să luăm și vițelul, la fel și iapa, dacă are mânz, și în trei ore să fim la gară. Când am ajuns la gară, erau trase la rampă vagoanele goale, 13 vagoane pentru 13 familii. Din alea, bou-vagon. Ne-am încărcat unii pe alții…”este un fragment din mărturiile bătrânului Cocora.
La evenimentul de la Bocșa ne-au onorat cu prezența reprezentanți ai Asociației Foștilor Deținuți Politici și a Victimelor Dictaturii Comuniste din România, Filiala Caraș-Severin, împreună cu dna. președinte Cornelia Fetea; de asemenea, membrii ai Forumului Democratic German Reșița și Bocșa în frunte cu președintele Erwin Josef Țigla, edilii orașului Bocșa – dl. primar interimar Sorin Perian și dl. viceprimar interimar dr. Mirel Patriciu Pascu, dimpreună cu reprezentanți ai partidelor politice bocșene, precum și dl. dr. Șerban Vuia, consilier județean; dar și câțiva mărturisitori ai acelor vremuri, foști deportați sau urmași de deportați, precum și istorici care au studiat fenomenul „Bărăgan”: dl. Chitescu Velemir, dl. Doru Neda, dl. prof. Ioan Gladeș, istoricul Ionel Bota, dr. Martin Olaru, prof. Gheorghe Iosifoni, dna. Alla Illeș, dna. Helena Rieser, istoricul Mihai Vișan și pr. dr. Daniel Crecan.
Mesajul a fost unanim: 70 de ani de neuitare! Istoria recentă trebuie „povestită”, mărturisită, împărtășită tinerilor! Pentru că deportarea, înstrăinarea forțată și ruperea legăturii sfinte cu pământul sunt nedreptăți și umilințe care nu trebuie uitate niciodată.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Miercuri, 23 septembrie 2020, în curtea interioară a Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” s-a inaugurat un șir de dezbateri sub genericul „Conferințele Reșița 250: Oameni – Locuri – Fapte”, o continuare a unui proiect reușit, derulat în anul 245 al industriei reșițene (2015), sub denumirea „Păreri, opinii, realități. Discuții amicale pe tema istoriei Banatului Montan”, cu sprijinul de atunci al regretatului ing. Dan Perianu din Reșița. Proiectul este dedicat împlinirii în 2021, în data de 3 iulie, a 250 de ani de industrie reșițeană (1771 – 2020 / 2021). Coorganizatorii acestui proiect sunt Centrul Universitar UBB din Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Conferințele se organizează o dată pe lună, acestea având câte un invitat special, care prezintă, așa cum o spune și genericul ciclului, o temă legată de Reșița și oamenii ei, în prim-plan fiind pusă dezvoltarea ei industrială, culturală, spirituală, educațională, patrimonială, de la începuturi până în prezent. Rezultatul concret al acestor conferințe va consta în apariția unei cărți care să poarte pecetea celor 250 de ani!

Primul conferențiar a fost, în data de 23 septembrie, prof. univ. dr. Rudolf Gräf, directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu al Academiei Române, urmat fiind de dr. Ada Cruceanu-Chisăliță în data de 1 octombrie, cu cea de a II-a conferință, de ing. Iulian Georgevici în 26 noiembrie, cu cea de a III-a conferință, de Andrei Bălbărău, coordonatorul Muzeului Cineastului Amator din Reșița, în 15 decembrie 2020, cu cea de a IV-a conferință, de prof. univ. dr. Gheorghe Popovici în 23 ianuarie 2021, cu cea de a V-a conferință și de Gheorghe Jurma în 24 februarie 2021, cu cea de a VI-a conferință. Cea de a VII-a conferință a fost susținută de arhitecta Ioana Mihăiescu, în data de 22 martie 2021, a VIII-a, în data de 27 aprilie 2021, de medicul Ioan Luca, iar cea de a IX-a, în data de 18 mai 2021, de ing. Mircea Ioan Popa.

Cea de a X-a și ultima conferință va fi susținută de Ioan Popa, actualul primar al Municipiului Reșița. Pentru a viziona această conferință, trebuie accesate paginile de Facebook și YouTube, la adresele de mai jos, marți, 15 iunie 2021, începând cu orele 20.00.

Transmiterea live se va efectua de la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița.

https://www.youtube.com/c/DemokratischesForumderBanaterBerglanddeutschen

https://www.facebook.com/Demokratisches.Forum.der.Banater.Berglanddeutschen

Proiectul având marca „Reșița: 250 de ani de industrie”, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a III-a, ultima. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Bogdan-Dascălu, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare.

În perioada 1 – 17 martie 2021 a urmat a II-a etapă. Au răspuns la cele două întrebări: Valeria Arnăutu, Robert Babiak, Jan Cornelius, Dan Doman, Daniel Goiți, Gheorghe Jorj, Sorin Keller, Doru Meilă, Iosif Corneliu Mureșanu, Francisc Potmischil, Silviu Rogobete, Valeriu Sepi, Robert Stupak, Christian Tirier, Teodora Ungureanu-Cepoi, Nicoleta Voica și Damian Vulpe în categoria personalităților consacrate, precum și Mihai Andrei Cheregi, Sabin Dorohoi, Yvonne Hergane, Cătălin Iacob, Cristina Igrișan, Ovidiu Iovanel, Árpád Cristian Kurta, Septimiu Fabian Mare, Marius Mihailovici, Camelia Mingasson, Cosmin Morariu, Cristian Paul Mozoru, Simion Novac, Doru Pîrvu, Sonia Elena Popovici, Jozsef Racz și Anca Luiza Zaharia, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare.

În prezent ne aflăm în ultima – cea de a III-a etapă în cadrul căreia publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la cele 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița, sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1.     Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

2.     Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Marți, 15 iunie 2021

Anca Andrei, sportiv de performanță, Bremen / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Din cei 250 de ani, eu am trăit doar 20 în Reșița – din 1951 – ᾽71. Am crescut cu ICMMR-ul, unde a lucrat tatăl meu, cu CSR-ul unde a lucrat mama mea, cu UCMR-ul care era aproape de blocul în care am crescut și în care mai am și acum un pat și un acoperiș prin care plouă. De la fereastră număram cele foarte multe vagoane ale trenurilor care veneau de la uzină și treceau prin fața blocului. 

Am crescut cu Școala de Beton, cu Muncitoresc-ul, cu Bastilia – secția germană. În același timp am crescut cu și în bazinul de 25 m și mai târziu și cu cel de 50 m din Luncă, la care mergeam aproape zilnic. Cu Casa de Cultură unde erau sala de gimnastică și cea de balet, școala de desen. Școala de muzică era la piața de atunci… A trebuit să le încerc pe toate pentru că părinții mei, care nu erau din Reșița, nu au vrut ca fratele meu și cu mine să „ardem gazul de pomană” pe stradă…

Am rămas la bazin, unde noi, înotătorii, am avut norocul să-l avem ca antrenor pe dl. Schuster și datorită lui, performanțe care ne-au permis să umblăm prin lume. Am crescut cu funinginea și fumul negru de la furnale care se depunea pe rufele întinse pe balcon, cu păcura și uleiul din uzină care curgeau pe Bârzava, cu zgomotul monoton al funicularului de la Cultural, care trecea aproape pe deasupra blocului… Am crescut cu Dealul Golului și Dealul Crucii, cu Semenicul, Văliugul și Crivaia, cu plimbările pe „corso”,  între Cultural și Muncitoresc… O viață frumoasă, fără griji prea mari, unde alții decideau ce-i bine pentru noi…

Până în ᾽71, când am pierdut la Viena trenul de întoarcere în țară după un concurs în Austria. Când am revenit prima dată după mulți ani la Reșița… decepție și tristețe. Nu am recunoscut nimic. Nu am mai știut cum să ajung acasă. Alte străzi, multe blocuri înalte care ascundeau blocul nostru mic, bazinele din Luncă ruinate. Nu înțeleg nici până astăzi de ce nu a încercat nimeni să le să le salveze – cu bani „europeni”. Străzi cu gropi și fără copaci, case părăginite, Universalul închis. În afară de fântână, o adevărată operă de artă, puțin frumos în oraș. Și nici industriei, de care este legat numele de Reșița și a cărei aniversare o sărbătorim, care a oferit locuri de muncă la majoritatea populației, nu-i merge mai bine.

Și totuși vin cu plăcere la Reșița – unde este mormântul părinților mei și unde mai am câțiva prieteni „de pe vremuri”. Acum mă bucur să văd că pe Bârzava sunt rațe și pești, că se fac lucrări de „înfrumusețare” a orașului. Încet, încet Reșița devine mai prezentabilă.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Dragă Reșița, îți urez LA MULȚI ANI! Îți doresc ca istoria ta ca oraș industrial să continue, ca locuitorii tăi să nu trebuiască să caute locuri de muncă prin alte părți ale lumii, îți doresc să devii din nou un centru sportiv care să producă campioni naționali și internaționali, să găsești un echilibru între viața cotidiană și viața culturală / spirituală și să te faci frumoasă din Govândari până sus la Marginea.

Ionuț Petru, medic, Marktredwitz / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Reșița este orașul care mi-a modelat într-o anumită măsură caracterul, începând cu grădinița care, deși era într-o perioadă comunistă, a reușit prin multele spectacole / piese de teatru jucate, să însămânțeze în mine ideea că orice lucru ce urmează să fie făcut, trebuie tratat serios și cu responsabilitate. Continui cu școala:

– clasa I la Liceul de Artă, unde, deși am făcut doar un an, doamna învățătoare Schneider mi-a dat încrederea că sunt bun, că dacă continui pe același drum, voi avea un viitor. Din păcate, clasa s-a desființat. Actualmente, fiind în Germania, întreb toate pacientele care se numesc Schneider dacă au fost învățătoare în România, sperând că o voi reîntâlni;

– clasele II – VIII la fosta Generală nr. 11, unde mi-am însușit fundamentul cunoștințelor școlare. A fost momentul în care am simțit cea mai profundă mândrie, când, la sfârșitul clasei a VIII-a, în calitate de cel mai bun elev al generației, am primit, simbolic, cheia liceului;

– Liceul de Matematică-Fizică, cum se numea atunci cel mai bun liceu din județ, unde am deprins seriozitatea, rigurozitatea și ce înseamnă să faci parte dintre cei mai buni.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

În primul rând, le doresc multă sănătate – având în vedere perioada tulbure prin care trecem, dar și să nu uite să se inspire din spiritul și istoria Reșiței în toate proiectele pe care le au.

Spiritul specific Reșiței și iubirea față de natură să călăuzească factorii de decizie ai orașului și județului pentru a duce zona Banatului de munte la strălucirea și aprecierea pe care o merită.

Proiectul având marca „Reșița: 250 de ani de industrie”, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a III-a, ultima. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Bogdan-Dascălu, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare.
În perioada 1 – 17 martie 2021 a urmat a II-a etapă. Au răspuns la cele două întrebări: Valeria Arnăutu, Robert Babiak, Jan Cornelius, Dan Doman, Daniel Goiți, Gheorghe Jorj, Sorin Keller, Doru Meilă, Iosif Corneliu Mureșanu, Francisc Potmischil, Silviu Rogobete, Valeriu Sepi, Robert Stupak, Christian Tirier, Teodora Ungureanu-Cepoi, Nicoleta Voica și Damian Vulpe în categoria personalităților consacrate, precum și Mihai Andrei Cheregi, Sabin Dorohoi, Yvonne Hergane, Cătălin Iacob, Cristina Igrișan, Ovidiu Iovanel, Árpád Cristian Kurta, Septimiu Fabian Mare, Marius Mihailovici, Camelia Mingasson, Cosmin Morariu, Cristian Paul Mozoru, Simion Novac, Doru Pîrvu, Sonia Elena Popovici, Jozsef Racz și Anca Luiza Zaharia, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare.
În prezent ne aflăm în ultima – cea de a III-a etapă în cadrul căreia publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la cele 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița, sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?

Luni, 14 iunie 2021

Sorin Maxim, director general ADR Vest, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Pentru mine, Reșița este leagănul unei copilării fericite și sentimentul de acasă. De copil, am colindat Reșița în sus și-n jos: toate dealurile și văile, pădurile și râurile, locomotivele din triaj, multele șantiere și fabrici, căutând joaca și aventura unui copil curios. Tresar de fiecare dată și am un sentiment de apartenență când aud de Reșița.
Am fost un copil al industriei reșițene, am absolvit Liceul Industrial 1 Reșița, unde am făcut, la 3 săptămâni de școală, una de practică, acolo am învățat lăcătușerie, mecanică, electrotehnică dar și multă matematică, am făcut practica la IMR (fosta fabrica de tunuri din Govândari).
Reșița este o poveste! Este bunica industriei românești, care acum este la azil, uitată parcă de toți. Traversează o tranziție dureroasă și nedreaptă, ghidată de o conjunctură nefastă și fără inspirație a istoriei din ultimii 30 de ani. Sunt totuși puțini cei 30 de ani, dacă ne gândim la cei 250 de când înaintașii noștri au aprins flacăra în primele două furnale de la Reșița, scriind istorie an de an la Reșița, în Banat și în Europa, cu oțel și trudă, rigoare nemțească și suflet bănățean.
Pe scurt, Reșița înseamnă pentru mine fericirea copilăriei și adolescenței, familia, prietenii și… acasă.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
La mulți ani, reșițeni, la mulți ani, Reșița, la mulți ani spiritului Reșiței care dăinuie și care trebuie purtat cu mândrie de toți tinerii noștri. Ei trebuie să fie mândri de această moștenire și apartenență, la care poate se gândesc mai puțin acum, dar cu siguranță vor fi conștienți de ea mai târziu în viață, oriunde s-ar afla și vor auzi de Reșița.
Sper ca reșițenii, împreună cu prietenii lor de peste tot, să găsească inspirația și voința de a continua această tradiție nestinsă, să-și reinventeze viitorul care stă doar în puterea noastră și în educația copiilor noștri.
Cred cu tărie că împreună, reșițeni de acasă sau plecați în lume, putem reinventa acest oraș minunat și-i putem da un nou chip: de oraș modern, nepoluat și verde, conectat la piața europeană și mondială, la valorile și principiile europene, mizând în continuare pe multiculturalitate, pe rigoarea germană și pe sufletul de bănățean de la poalele Semenicului.

Răzvan Bogdan Preda, medic, Bad Friedrichshall / Germania
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Deși am luat decizia de a pleca din Reșița, aici e locul unde mi-au rămas prietenii și o parte din apropiați. Reșița este locul de care mă leagă amintirile frumoase din copilărie, este locul unde am primit „startul” de care aveam nevoie, să ajung persoana care sunt în prezent.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
În acest moment aniversar vreau să mulțumesc și să felicit Reșița și pe reșițenii rămași acasă. Apreciez munca depusă de ei în toate domeniile, admir „noua față” a Reșiței din ultimii ani. Atunci când nu ești zi de zi în Reșița și revii aici, te impresionează cu atât mai mult schimbările aduse orașului. Pot spune cu încredere că Reșița a intrat, după ceva ani de stagnare, pe un drum nou, promițător și benefic reșițenilor și împrejurimilor orașului.

Joi, 10 iunie 2021, cu prilejul Sfintei Sărbători a „Înălțării Domnului” și a Zilei Eroilor, în comuna Răcășdia, județul Caraș-Severin, a fost dat startul evenimentelor culturale printr-o frumoasă lansare de carte a poetului Costel Simedrea.

Costel Simedrea s-a născut la Răcășdia în 7 decembrie 1956 și este unul dintre „ucenicii” poetului Gheorghe Azap.

Debutul editorial se datorează celor doi importanți scriitori și editori ai Reșiței – Octavian Doclin și Ada D. Cruceanu – prin volumul „Mucegaiuri rare” (Reșița: Modus PH, 2007).

Costel Simedrea se dovedește a fi un poet care creează mult și cu ușurință, semnând un număr important de volume între care: „Tristețea substantivelor comune” (Timișoara: Eubeea, 2008), „În căutarea timpului pierdut” (Timișoara: Eubeea, 2009), „Alba-neagra” (Timișoara: Eubeea, 2010), „Cărarea de cenușă”(Timișoara: Eubeea, 2011), „Strada mare” (Timișoara: Eubeea, 2012), „Frunze de lut” (Timișoara: Eubeea, 2013), „Născocind cuvântul” (Timișoara: Brumar, 2014), „Romanțe hemografice” (Timișoara: Eubeea, 2015), „Ouă de cuc” (Timișoara: Eubeea, 2016), „Povești pe albul zăpezii” (Arad: Mirador, 2017), „Arhiva de vise” (Timișoara: Eubeea, 2018), „Calendare de fum” (Timișoara: Eubeea, 2019), „Plecarea din clepsidră” (Caracal: Hoffman, 2020).

Iată că anul 2021 îi aduce cel de-al 14-lea volum de poezie, de astă dată un volum de factură religioasă, intitulat „Mugur de cruce” și apărut cu binecuvântarea și prin sprijinul Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, la Editura Episcopiei Caransebeșului.

Lansarea cărții s-a produs în mod firesc la Răcășdia, în excepționala coordonare a primarului Mirco Lechici, unul dintre cei mai importanți susținători ai cărților lui Costel Simedrea. Este cunoscut faptul că Primăria și Consiliul Local Răcășdia alocă, an de an, finanțare unor astfel de proiecte editoriale, sprijinind scriitorii și oamenii de cultură ai locului.

Joi, 10 iunie 2021, după săvârșirea Sfintei Liturghii cu prilejul Sărbătorii Înălțării Domnului și după oficierea unei slujbe de pomenire a eroilor neamului căzuți pe câmpurile de luptă pentru credință și libertate, părintele paroh Gheorghe Țibuleac a organizat în Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Răcășdia lansarea volumului „Mugur de cruce” de Costel Simedrea. Evenimentul a fost moderat de scriitorul Erwin Josef Țigla (Reșița), iar despre carte și autor au rostit cuvinte alese cei doi primari (tată și fiu) Lechici Mirco Ilie (Răcășdia), criticul și istoricul literar Ada D. Cruceanu (Reșița), scriitorul și editorul Ilie Chelariu (Timișoara), precum și compozitorul Sabin Păutza (Reșița), cel care a și pus pe note câteva dintre poeziile lui Costel Simedrea.

A fost o sărbătoare a cărții binemeritată de poetul talentat și îndrăgit Costel Simedrea, care a reușit să adune un număr mare de prieteni din tot Banatul: Reșița, Bocșa, Oravița, Oțelu Roșu, Marga, Anina, Belinț, Timișoara, Lugoj și, evident, Răcășdia.

Seria evenimentelor culturale de la Răcășdia a fost redeschisă de primarul Mirco Ilie Lechici, preotul Gheorghe Țibuleac și poetul Costel Simedrea, următoarea întâlnire fiind stabilită pentru sărbătoarea hramului acestei minunate Biserici din Răcășdia, lăcaș de cult cu o vechime de peste 200 de ani, care prin colorit ne duce cu gândul la albastrul voronețean, iar picturile împrospătate în 2010 poartă semnătura restauratorului Igor Isac.

Colegiul Național „Decebal” din orașul reședință de județ (director prof. dr. Marin Florin ILIEȘ) a găzduit premierea elevilor din această unitate școlară, participanții la concursul internațional de jurnalism pe tema „Sănătatea mediului – sănătatea noastră”.

Organizatori au fost ziarul „Accent Media”, Centrul Educativ „Copii și Tineri pentru Comunitatea Europeană” și Comisariatul Județean de Mediu Hunedoara.

Sprijin s-a primit și din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (președinte Doru Dinu GLĂVAN).

Elevii participanți și profesorii îndrumători (Roșu Maria Oprița, Bădău Vlad Dan, Jura Daniela, Istrate Bogdan, prof. dr. Marin Florin ILIEȘ, prof. dr. Oana FODOR și prof. dr. Iolanda IACOB) au primit din partea Gărzii Naționale de Mediu diploma și titlul de „Gardian al Mediului”, înmânarea fiind făcută de de jurnalistul Cornel POENAR, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, director al ziarului „Accent Media” și Dorel Ovidiu BRETEAN – comisar șef al Comisariatului Județean de Mediu Hunedoara.

În calitatea sa de președinte al juriului, Cornel POENAR a declarat: „Lucrările trimise în cadrul concursului au fost semnate de copii cu suflet curat, prin cuvinte și gânduri frumoase.

Prin stil și spontaneitate, semnatarii și-au valorificat dorința de a trăi și munci într-un mediu curat și sănătos.

… Activitatea s-a constituit într-un mijloc de promovare a jurnalismului ca semn al gândului curat și sincer privind sănătatea și viitorul națiunii”.

Ioan Vlad/ UZPR

Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XIV-a).

Expoziție filatelică având tematica „Fotbalul“, cu exponate ale colecționarilor Erwin Josef Ţigla și Gustav Hlinka, cu prilejul deschiderii Campionatului European de Fotbal, 2021.

Expoziția se poate vizita cu programare prealabilă.

10 iunie 2021: 43 de ani de la trecerea în eternitate

Binecunoscutul etnograf și pedagog reșițean Alexander Tietz este reprezentantul cel mai marcant al mișcării culturale germane din secolului XX în Banatul Montan. El a editat în timpul vieții un număr de cinci cărți în limba germană, care conțin legende și povestiri culese de la toți locuitorii acestui spațiu. A scris totodată multe articole în presa germană și română a timpului.

Postum i-au apărut 8 cărți, editate la Reșița și București. De asemenea i-au fost ecranizate câteva povești pentru o înregistrare pe disc.

Alexander Tietz a fost unul dintre cei mai recunoscuți pedagogi germani reșițeni din același secol, care a insuflat elevilor săi dragostea pentru locul natal, pentru cultură, turism și protecția mediului. Numele său este purtat atât de Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” din Reșița, cât și de Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din cartierul reșițean Lunca Pomostului.

Cu prilejul zilei sale de moarte, la Biblioteca Germană care îi poartă numele a fost organizată o expoziție documentară.

Alexander Tietz și familia sa

Tabelă cronologică

• În anul 1706 (sau 1726?, 1736?) a venit în Banat de la Mânăstirea Tismana din nordul Olteniei, diaconul și pictorul de biserică Vasile și s-a așezat la Srediştea Mare de lângă Vârșeț. A fost numit Diaconu de unde i se trage și numele de Diaconovici. Vasile a fost stră-stră-stră-stră-străbunicul lui Alexander Tietz din partea mamei;
• La 19 august 1829 s-a născut la Bocşa Montană Adolf Diaconovich, bunicul din partea mamei a scriitorului Alexander Tietz. El a murit la 27 mai 1886 în Reșița;
• La 19 mai 1833 s-a născut la Alt-Kalken (Boemia) Franz Xaver Tietz, bunicul din partea tatălui a scriitorului Alexander Tietz. El a murit la 26 aprilie 1912 în Timișoara;
• La 28 octombrie 1833 s-a născut la Párdány (Torontal) Margarethe Geiger, bunica din partea tatălui a scriitorului Alexander Tietz. Ea a murit la 25 iulie 1917 în Reșița;
• La 24 septembrie 1836 s-a născut la Bocşa Montană Adelaide Kostiha, bunica din partea mamei a scriitorului Alexander Tietz. Ea a murit la 26 iulie 1915 în Reșița;
• La 20 iunie 1859 a văzut lumina zilei la Timișoara (Mehala) Josef Ferdinand Tietz, tatăl scriitorului Alexander Tietz. El a fost cel de al doilea copil al lui Franz Xaver și al Margaretei (născ. Geiger) Tietz;
• La 23 ianuarie 1863 s-a născut la Viena Therese Lidia Diaconovici, mama scriitorului Alexander Tietz. Ea fost cel de-al treilea copil al familiei Adolf și Adelaide (născ. Kostiha) Diaconovici;
• În anul 1877  a venit la Reșița ca proaspăt învățător Josef Ferdinand Tietz, tatăl lui Alexander Tietz;
• La 28 august 1882 s-au căsătorit la Reșița Josef Ferdinand Tietz și Therese Lidia Diaconovici, părinții lui Alexander Tietz;
• Între anii 1886 și 1888 Cornel Diaconovici, unchiul lui Alexander Tietz, a editat la Reșița publicația „Romänische Revue” ca o publicație politico-literară, cu localitățile de apariție Budapesta – Reșița – Viena. Prin apariția acestei publicații s-a încercat propagarea culturii române în spațiul german. Publicația a apărut între anii 1885 – 1892;
• Între anii 1898 și 1904 Cornel Diaconovici a editat la Sibiu prima enciclopedie (trei volume) în limba română;
• La 9 ianuarie 1898 a văzut lumina zilei la Reșița Alexander Tietz, al șaselea copil (șapte au fost în total) al familiei Josef Ferdinand și Therese Lidia (născ. Diaconovici) Tietz;
• Alexander Tietz a urmat în perioada 1905 – 1908 cursurile școlii primare la Reșița;
• La 2 aprilie 1907 s-a născut prima soție a lui Alexander Tietz, Stella Maria Simic;
• Alexander Tietz a absolvit Gimnaziul Piarist din Timișoara cu diploma de bacalaureat la 20 iunie 1916. El a urmat acest gimnaziu în perioada 1908 – 1916. Alexander Tietz a frecventat în aceeași perioadă și Școala de Muzică din Timișoara (violoncel);
• Alexander Tietz a studiat germanistica la Cluj și Budapesta în perioada 1916 – 1920;
• În anul 1920 Alexander Tietz a efectuat stagiul militar la Regimentul 37 de artilerie de la Turnu-Severin;
• Începând cu 1 septembrie 1920, Alexander Tietz este suplinitor pentru trei ani la Gimnaziul de Băieți din Reșița;
• La 14 iunie 1922, Alexander Tietz a primit din partea Facultății de Litere din Cluj, Diploma de licență ca profesor de limba germană;
• La 20 martie 1923, Alexander Tietz a primit Diploma de profesor;
• Începând cu 1 septembrie 1923, Alexander Tietz a predat germana ca profesor titular la Gimnaziul de Băieți din Reșița;
• În anul 1923 Alexander Tietz a înființat la Reșița gruparea „Wandervögel” având drept scop propagarea drumeției și a cântecului popular german;
• La 3 aprilie 1930 a murit la Reșița Josef Ferdinand Tietz, tatăl lui Alexander Tietz;
• La 1 aprilie 1934, Alexander Tietz a primit gradul doi ca profesor titular la Gimnaziul de Băieți Reșița;
• La 26 decembrie 1938 s-au căsătorit la Timișoara Alexander Tietz și Stella Maria Simic;
• Alexander Tietz a debutat în limba română în anul 1939 cu o serie de 13 articole reunite sub titlul „Crăișori din sălașul meu”, în publicația „Reșița”;
• Printr-o adresă din 7 februarie 1940 a Ministerului Învățământului din București, Alexander Tietz a fost înștiințat că a fost numit cu caracter definitiv profesor de germană principal la Gimnaziul de Băieți din Reșița prin Decretul regal nr. 266 / 27 ianuarie 1940, începând cu 1 noiembrie 1939;
• Alexander Tietz a început în 1940 să culeagă povești populare, povestiri și legende ale germanilor din Văliug și Gărâna. Aceste prime încercări au fost continuate în 1942, adăugându-se și material cules de la români, caraşoveni și sârbi de pe întreg cuprinsul Banatului Montan;
• La 31 iulie 1948 a murit la Reșița Therese Lidia Tietz (născ. Diaconovich), mama lui Alexander Tietz;
• La Editura Tineretului din București a apărut în1956 prima carte semnată Alexander Tietz: „Sagen und Märchen aus den Banater Bergen” („Legende și povești din Munții Banatului”);
• La 7 iulie 1956 a murit la Reșița Stella Maria Tietz, soția lui Alexander Tietz;
• În anul 1958 a apărut la Editura Tineretului cea de a doua carte semnată Alexander Tietz: „Das Zauberbründl. Märchen aus den Banater Bergen” („Izvorul fermecat. Povești din Munții Banatului”);
• Alexander Tietz s-a pensionat în 1959;
• La 20 februarie 1964 Alexander Tietz s-a căsătorit cu Gertrude Antonia Klipsch;
• La Editura pentru Literatură a apărut în anul 1967 cea de a treia carte semnată Alexander Tietz: „Wo in den Tälern die Schlote rauchen. Ein Lesebuch” („Acolo unde fumegă furnalele printre dealuri. O carte de citit”);
• În anul 1967 i-a apărut cărticica „Der goldene Ritter. Märchen aus den Banater Bergen” („Călărețul auriu. Povești din Munții Banatului“) la Editura Tineretului din București, în cadrul colecției „Märchensäckel“;
• În anul 1974 a apărut la Editura „Kriterion“ din București cartea „Märchen und Sagen aus dem Banater Bergland” („Povești și legende din Banatul Montan”), ediție care a fost comercializată și în Republica Democrată Germană printr-o convenție între edituri;
• La 10 iunie 1978 a murit în urma unui accident de circulație Alexander Tietz și a fost înmormântat în cripta familiei. Ceremonia religioasă a celebrat-o mons. Paul Lackner. Au vorbit despre Alexander Tietz, Hans Kehrer, din partea oamenilor de cultură germani din România, Mircea Șerbănescu, din partea Uniunii Scriitorilor și Georg Hromadka, din partea prietenilor și a concetățenilor reșițeni;
• În anul 1980, Casa de discuri „Electrecord” a realizat un disc în limba germană sub nr. 01564, care conține pe o parte trei povești ale lui Alexander Tietz;
• La 19 octombrie 1995 s-a inaugurat la Reșița secția germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița;
• La 26 decembrie 1997 a murit la Reșița Gertrude Antonia Tietz, a doua soție a lui Alexander Tietz;
• În ziua de 9 ianuarie 1998, când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Alexander Tietz, a avut loc o comemorare la mormântul omagiatului. Despre Alexander Tietz au vorbit ing. Karl Ludwig Lupșiasca și Erwin Josef Ţigla;
• În anul 1999 Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița împreună cu Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin au hotărât decernarea anuală a Premiului „Alexander Tietz” ca fiind cea mai importantă distincție pe care o oferă minoritatea germană din Banatul Montan;
• La 29 martie 1999 i s-a atribuit printr-o Hotărâre a Consiliului Județean Caraș-Severin (nr. 31) Liceului Teoretic Nr. 4 Reșița numele de Liceul „Diaconovici – Tietz”.  Astfel au fost apreciate două personalități: dr. Corneliu Diaconovici și Alexander Tietz;  
• Consiliul Local al Municipiului Reșița a hotărât în unanimitate în ședința sa ordinară din 24 februarie 2004, de a i se conferii lui Alexander Tietz, titlul de Cetățean de onoare post mortem al orașului său natal. Înmânarea festivă a diplomei către inițiatorii Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, a avut loc în ziua de 1 mai 2004, de către Primarul Municipiului Reșița, ing. Mircea Ioan Popa, ea aflându-se în prezent la loc de cinste în cadrul Bibliotecii germane „Alexander Tietz”;
• În data de 6 octombrie 2004 a avut loc la Reșița inaugurarea festivă a noului Centru German de Tineret, Documentare și Cultură „Alexander Tietz”, în prezența a peste 400 de invitați, centru în care funcționează și secția germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița;
• În data de 6 octombrie 2004 s-a dezvelit în fața noului Centru German de Tineret, Documentare și Cultură „Alexander Tietz” un bust de bronz al lui Alexander Tietz, realizat de sculptorul bucureștean Horea Flămând. Bustul a fost dezvelit de către ultimul urmaș al lui Alexander Tietz, prof. univ. dr. Damian Vulpe din Timișoara. Acest bust este primul ridicat pe raza municipiului Reșița și primul al unei personalități germane din Banatul Montan.

Erwin Josef Țigla

• 

• 

La Spitalul Municipal din Brad lucrează doi tineri medici – soț și soție – implicați prin profesionalism și dăruire meseriei alese.
Aflați mereu de strajă sănătății semenilor ei, zi de zi, dovedesc calități profesionale și dorința de o continuă afirmare în meseria aleasă.
• Dr. Ali Iacob Alin (foto) este medic în cadrul Spitalului Municipal Brad din 2015, specialist în Obstetrică-Ginecologie cu competențe în ecografia Obstetrical și Ginecologică, Chirurgie Laparoscopică Ginecologică, Histeroscopie și Colposcopie având experiență adunată atât în țară, cât și în străinătate.
De pe agenda sa de lucru în anul 2020 am notat: nașteri naturale/ cezariene – 188; intervenții chirurgicale – 261; intervenții laparoscopice – 24.
Este un tânăr care practică o tehnică modernă și anume Cezariana Misgav-ladach modificată.
La clasica operație de Cezariană Misgav ladach se aduce o îmbunătățire a tehnicii și anume Misgav ladach modificată care constă în folosirea minimă a obiectelor tăietoare (foarfece, bisturiu, disecție prin lacerație (de regulă efectuată digital) cu avantajul că inciziile se petrec pe linia forțelor de minimă rezistență. Printre avantajele majore se numără evitarea secționării mușchilor și durata extrem de mică până la extragerea copilului (1-3 minute) și cantitatea minimă de sânge pierdut. Pe lângă rapiditate și cheltuieli minime de material, oferă o evoluție post-operatorie mult accelerată, cu posibilitatea mobilizării după 12 ore și cu nevoie de terapie antialgică mult redusă.
De notat este și o altă intervenție folosită, și anume Crisp modificată (Cystocel repair using interlocking suture of prolen). Este vorba despre tehnica de reparare a cystocelului fără meșă, dar cu rata de recidivă foarte scăzută comparabilă cu meșă și complicații mult mai rare.
• Dr. Ali Ramona Elena (foto) este medic specialist Medicină de Familie și absolventă a Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar.
Activează la Spitalul Municipal Brad ca medic în cadrul Biroului de Management al Calității Serviciilor de Sănătate.
Vorbind de conceptul Managementului Calității totale, nu a fost încă pe deplin dezvoltat în sfera serviciilor medicale. Prin „calitate totală” se înțelege astăzi atât calitatea serviciilor, cât și calitatea sistemului.
Managementul calității totale extinde conceptul managementului calității înglobând atât participarea, cât și motivarea tuturor membrilor organizației. Este un model organizațional care implică participare generală în vederea planificării și implementării unui proces de îmbunătățire continuă a calității ce depășește așteptările clienților.
La ambii medici le-am adresat o întrebare firească: Ce înseamnă pentru dvs. a fi un medic profesionist, apreciat?
– Să fii un medic apreciat, credem noi, înseamnă în primul rând să fii om, cu tot ce presupune: stări bune, stări rele, emoții, frici, anxietăți, energie, oboseală. Să ai compasiune pentru cei pe care îi salvezi. Apoi, înseamnă că scopul tău sunt oamenii din jur (pacienții) și faci tot ce știi pentru ca ei să fie bine. Iar asta e credința ta. Îți asculți pacienții, le ești aproape, le câștigi încrederea, le răspunzi cu răbdare la întrebări, le alini suferințele. (Dr. Ali Iacob Alin)
– Să fii un medic apreciat însemnă să fii om și să ai compasiune față de cel pe care-l tratezi, îl vindeci, îl faci să rămână în viață. Credem că medicina înseamnă știință și conștiință, însemnă să ai abilitatea de a combina cele două elemente pentru a învinge moartea. Să depui toată pregătirea ta, cu uneltele potrivite, pentru a trata și vindeca suferința omului de lângă tine.
Ca un rezumat la tot ce înseamnă să fii medic apreciat este: omenie, curiozitate, responsabilitate, empatie, umilitate, conștiință și comunicare, sunt primele calități de care ai nevoie ca să fii un medic bun. Orice medic știe că dincolo de tratamente și aparaturi medicale, există preocupare și interes pentru ființa umană. Și Hipocrate știa asta când a zis că „acolo unde este iubită arta medicinei, există și o dragoste pentru umanitate”. (Dr. Ali Ramona Elena)

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Aducerile aminte ale copilăriei mi-au fixat pentru totdeauna în memorie amintirea unei făpturi de o bunătate și o blândețe dumnezeiască, care vreme de optzeci de ani a fost una cu comunitatea satului Putna.
În partea de vest a României, în Țara Almăjului- o gură de rai, există satul Putna Almăj. Aici s-a născut, la 3 decembrie 1941 Pătrașcu Zaharia, din părinții Ecaterina Moșoarcă, fiica lui Tima și Anastasia Moșoarcă din satul Putna și Gheorghe Pătrașcu, fiul lui Gheorghe Pătrașcu, din satul Petnic, care s-au cunoscut păzând oile la Răchiți, în Munții Almăjului.
Viața lui a cunoscut lipsuri, drame și nenorociri, a rămas orfan la vârsta de zece ani, murindu-i mama- Ecaterina, în anul 1950. A fost crescut alături de frații săi mai mici- Efdochia (Chiuța) și Timotei, de către bunicii după mamă- Anastasia (Nasta) și Tima Moșoarcă, într-o familie de oameni ai bisericii și ai cărților bisericești. Ei îi sfătuiau pe copii să fie oameni și să îl păstreze în suflet pe Dumnezeu, deoarece ,,credința se trăiește, nu doar se învață”. Făceau parte din grupul de credincioși de la Oastea Domnului din satul Putna. Pentru că țara avea nevoie de oameni adevărați, au învățat copiii să fie credincioși, harnici, smeriți și demni păstrători ai tradiției, libertății și identității românești. A crescut fiu credincios și înțelept al Bisericii Ortodoxe Române și în dialog permanent cu sătenii, făcând cunoscute valențele nebănuite ale sufletului românesc. Cărțile citite și sfaturile bunicilor l-au făcut să înțeleagă, de mic, că cinstirea strămoșilor, cultul morților, cinstirea eroilor, creează rădăcinile spirituale necesare atât păstrării identității proprii, cât și a continuității în istorie a spiritului unui neam.
În anul 1960 s-a căsătorit cu tânăra și frumoasa Elisabeta Valușescu, fiica lui Găvrilă și Veta Valușescu, zis Țăranu. Din cauza efortului depus la munca câmpului, în același an se îmbolnăvește și merge la spital, la Eforie Sud- Constanța, unde este operat. În 1961 revine și stă încă 5 luni la spital.
În anul 1966 face școala de șoferi la Valul lui Traian- Constanța, 6 luni și 3 luni practică la Oravița și Borlovenii Vechi. Apoi a lucrat până în anul 1971 la exploatarea forestieră, cărând lemne de la pădure.
Au crescut doi copii- Ecaterina și Emanuel Pătrașcu, în morala credinței creștine și a respectului pentru semeni, iubindu-i ca pe ochii lor din cap.
Pentru Zaharia Pătrașcu casa de la Putna nu era doar locul unde s-a născut, ci o stare de spirit. De aceea el vine acasă pentru a-și lucra pământul. Aveau oi, vaci și cai. Iarna erau la Iabâlcina și vara la Răchiți și Firigari.
Zaharia rămâne la sat, unde crede că sunt izvoarele vieții românești. Aici trăia un neam de oameni care fac cinste românității, cu o limbă ,,dulce a țăranului ca fiind îmbrăcăminte a sufletului” (S. Mehedinți). El a apreciat curajul înaintașilor și dragostea lor, jertfa pentru binele comunității din sat. În acest fel a învățat de la strămoși despre iubirea de adevăr, de neam, de ceea ce este frumos, înălțător și să fii liber. A reținut că identitatea este tot ce avem mai de preț, este singurul lucru pe care nu putem și nu trebuie să-l pierdem, pentru a nu ne pierde pe noi înșine și cu aceasta libertatea neamului.
Stabilindu-se la sat, Zaharia Pătrașcu a răzbătut în viață, alături de harnica și iubitoarea sa soție, punându-și nădejdea în mâinile lui Dumnezeu. Harnic și darnic, înțelept și răbdător, unind rugăciunea cu munca a învățat copiii satului dragostea față de Dumnezeu și Biserică, de frumusețile locurilor natale și ale sufletului românesc. Plin de credință și speranță, de bunătate și smerenie, a avut mereu o ținută morală demnă și o înțelegere profundă a rostului vieții, a încercărilor și suferințelor, a bucuriei și binecuvântării lui Dumnezeu.
Țăranul nostru se îngrijea de ridicarea minții și păstrarea sufletului curat pentru a crea viitorul țării, cu bucurie și lumină divină. Pentru aceasta, la sat se cânta peste tot. Cântecul a creat o permanentă sărbătoare la Putna. Tinerii cântau seară de seară pe ulițele satului, hrănindu-ne sufletul cu lumina ce ni se dăruia prin această adâncă și inepuizabilă cântare. Unul dintre acești tineri era și Zaharia Pătrașcu. La fiecare casă ieșeau tineri și bătrâni, la poartă sau pe fereastră, să audă cântarea. Cântecele lor erau adevărate rugăciuni prin inspirație divină. Creatorii de texte și cântăreții erau apreciați și cinstiți de întreaga comunitate. Ei erau inspirați de Duhul Sfânt. Lui Zaharia Pătrașcu îi place să amintească cuvintele lui Simion Mehedinți: ,,Noi ne ospătăm din roadele generațiilor crescute la sat”.
Octogenarul meu prieten nu a contemplat timpul, i-a dat sens, ca și alți colegi de generație, dar el a fost model întru totul. Deși se trage din două familii cu rezonanțe istorice- la Petnic, Generalul Domășneanu, primar al orașului Timișoara și la Putna- Zaharia Rașcovici- primar al satului. Nu a făcut caz de aceasta, nu s-a lăudat. A fost un tânăr conștiincios, pe picioare proprii, care făcea cinste sătenilor.
Pasionat de munca câmpului și-a iubit și respectat ortacii. Indiferent de funcțiile îndeplinite, de poziția socială, a rămas același om amabil și modest. Nu a refuzat colaborarea cu sătenii, ajuta pe toți după puteri.
A participat la petreceri, la biserică. A fost prezent la toate activitățile sociale. Într-o lume bântuită de oportuniști și veleitari, a rămas același om, mare cititor, un om de curaj. Poate și din acest motiv a rămas tânăr și activ.
Satul românesc, în natură, unde toate erau în armonie, ca voință divină este expresia discretă a lui Dumnezeu în lume. Aici au fost așezate ,,cu grijă toate frumusețile și armonia naturii, căci mirosurile florilor, cântecul păsărilor, șușotitul apelor sunt expresia culminantă a unei armonii cosmice” (Ilie Bădescu- sociolog). Omul a copiat tot din natură și ieșit armonia dintre trup, minte și suflet, relațiile dintre oameni de sprijin, iubire și respect, toate guvernate de legi divine. Deci, cultura țărănească este un model care a devenit aproape un arhetip de organizare a vieții comune.
Satul reprezintă un univers scăldat în rugăciune și plămădit cu sudoarea muncii oamenilor. Vatra satului se desfașura în legătură cu biserica. Regulile bisericești erau sfinte pentru oamenii satului, numiți țărani. Ei lucrau în așa fel încât să nu mai lucreze nimeni după ei, zice părintele Teofil Părăianu. Iar Î.P.S. Ioan, Mitropolitul Banatului spunea că țăranul român este mereu în dialog cu cerul.
Ne rugăm la Bunul Dumnezeu să dăruiască valorosului octogenar sănătate, bună sporire în toate și viață lungă, împreună cu minunata sa familie.

Prof. Pavel PANDURU/UZPR

În perioada 10 – 20 iunie se vor organiza mai multe manifestări în județ dedicate împlinirii a 70 de ani de la începutul deportării în Bărăgan.

 

Organizatori principali:

Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Victimelor Dictaturii din România, Filiala Caraș-Severin, președinte Cornelia Fetea

Forum Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, președinte Erwin Josef Țigla

 

Parteneri:

Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin

Consiliul Județean Caraș-Severin

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Caransebeș

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș

Muzeul Banatului Montan, Reșița

Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin

 

Primăria și Consiliul Local Reșița

Primăria și Consiliul Local Bocșa

Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă

Primăria și Consiliul Local Oravița

 

Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” Oravița

Casa de Cultură „George Motoia Craiu” Oravița

Casa de Cultură Moldova Nouă

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa

 

Episcopia Ortodoxă a Caransebeșului

Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara prin Protopopiatul Socol

Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj

Dieceza Romano-Catolică de Timișoara

 

Uniunea Sârbilor din România, Filialele din județul Caraș-Severin

Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, Filiala zonală Banat Sud

 

Logo: Bogdan Piperiu

• 

• 

• 

Liceul Tehnologic „Matei Corvin” din Hunedoara, beneficiar al Programului ROSE – după cum ne-a informat în exclusivitate prof. Isabela Carmen SUSANYI (foto) – a recompensat elevii participanți cu excursii atractive, în locații precum Sinaia, Băile Felix, Arsenal Park, Timișoara, Dubova și Cluj-Napoca.
Într-un peisaj de poveste, recent, elevii din clasele IX-XII au poposit și au fost cazați timp de trei zile în unul din cele mai frumoase sate, aflat în zona de defileu a Dunării – Dubova din județul Mehedinți. Străjuită de Munții Almăjului și de Munții Balcani (din Serbia), Dubova a oferit o priveliște de vis care iscălește în sufletele vizitatorilor amintiri unice.
Plini de entuziasm, elevii au făcut o croazieră cu șalupa rapidă pe cel mai frumos defileu al Europei – Defileul Dunării, un loc magic unde Munții Carpați întâlnesc Dunărea.

• 

• 

Am ajuns și lângă „Chipul” regelui dac Decebal (pe care elevii l-au admirat cu o zi înainte de pe viaductul Mraconia), cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa și a șasea din lume ca înălțime, realizată din inițiativa istoricului tracolog Iosif Constantin Drăgan. Decebal „mărturisește” parcă istoria neamului său peste veacuri.
O altă atracție turistică, o bijuterie a tehnologiei româno-sârbe, a fost Hidrocentrala de la Porțile de Fier I.
Aflată în parteneriat cu Serbia – și amplasată la 15 km de orașul Drobeta-Turnu Severin – este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea.

Elevii au ascultat cu atenție sporită explicațiile ghidului și au adresat întrebări referitoare la funcționarea și întreținerea turbinelor, a debitului de apă preluat de acestea, mecanismul ecluzelor etc.
La întoarcerea spre casă am admirat cu toții farmecul Cascadei Bigăr – jud. Caraș-Severin (apa izvorăște din Peștera Bigăr și se varsă în râul Miniș de pe un mal stâncos de 8 m înălțime).
Acoperită cu mușchi, aceasta formează una din cele mai frumoase cascade naturale din lume. Este și locul de trecere prin țara noastră a Paralelei 45.
Ne-am întors acasă bucuroși. Magia naturii și-a spus povestea.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR