MIHAI EMINESCU A FOST COMEMORAT ÎN COMUNA TOPLEȚ

În palma eroului Iovan Iorgovan, pe malurile Cernei, la doi pași de morile de apă, acolo unde și astăzi se macină timpul, luminați de Crucea Albă de pe dealul Bârzei, în spiritul lui Gheorghe Băltean, poetul Toplețului, apărați de ”Sfinxul Bănățean” sau ”Sfinxul de la Topleț”, sâmbătă, 12 iunie, orele 17, 2021, satul Bârza din Comuna Topleț a fost onorat de prezența multor oameni de cultură din România și Serbia, poeți, prozatori, eseiști, jurnaliști, actori, care au pășit pe meleagurile toplicene pentru a-l omagia pe marele poet Mihai Eminescu, au fost lecturi din creația eminesciană și din creația originală a autorilor prezenți, muzică folk, lansări de cărți ale autorilor participanți, revistele „Theatrum Civitatis” (Lugoj-Maria Rogobete); „Perspectiva” (Târgu Jiu-Claudia Vlădoiu); ”Bocșa Culturală”, Cărțile: ”Picături de artă și credință la Bocșa”, ”Shalom from Israel! Pagini din jurnal de pelerin”, ”In memoriam Prof. Ioan Cătană” din colecția ”Dascăli de frunte ai orașului Bocșa” (Bocșa-Gabriela Șerban),; ”Almăjul” (Șopotul Vechi-Gheorghe Rancu); „Arcadia” (Anina- Mihai Chiper); ”Revoluționarul” , Cartea ”Garnizoanele somnului” (Timișoara- Toma Nicolae); ”Vestea” (Mehadia-Constantin Vlaicu); ”Luceafărul de Vest” (Timișoara-Dumitru Buțoi); Cartea ”Omenescul, preaomenescul NAietzche” (Belinț-Simion Dănilă)”, ”Tibiscus” (Uzdin-Vasile Barbu).
Atât de tânăr, atât de chipeș, atât de talentat, atât de român, Mihail Eminovici a fost comemorat în Bârza, se împlinesc 132 de ani de la moartea marelui poet național, Luceafărul țării noastre (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889), considerat reperul absolut al spiritualității românești, așa cum spune acest motto: ”Dacă poporul român dispare de pe fața pământului și rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va ști cine au fost românii”.
Evenimentul a fost organizat de GRUPAREA REVISTEI „THEATRUM CIVITATIS”, LUGOJ, coordonatorii evenimentului fiind: Maria Rogobete, Loredana Livia Lupescu și Ion Rațiu.
A fost o gură de cultură, sau pot spune ” a fost cultură fără mască” pentru toți participanții la ecest eveniment cultural, un eveniment fără restricții impuse de pandemie, iubitorii de artă, de carte, de teatru, de literatură, iubitorii de condei, s-au entuziasmat foarte mult de revedere, pot spune că a fost o zi în care Toplețul a fost încântat de versuri eminesciene, dar și o seară în care oamenii de cultură au reușit să aducă strălucire locului, după mai bine de un an de pauză obligați-forțați de un virus ciudat care a întors lumea pe dos.
”Omul sfințește locul”, cât adevăr în aceste cuvinte, lucrul acesta s-a văzut în această zi frumoasă de vară, când un grup de oameni iubitori de poezie eminesciană, iubitori de cultură, au organizat evenimentul cultural artistic dedicat Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu.

La deschiderea evenimentului, câteva clipe au fost ”furate” de Ion Rațiu, directorul celor două Case de Cultură din Topleț, atunci când participanții au fost invitați la Căminul Cultural din Bârza, fiind întâmpinați cu pâine și sare, un moment memorabil pentru prezentul în care ne ducem zilele. Aici, invitații au făcut un tur noului spațiu cultural, delectându-se cu frumusețea tuturor încăperilor, sala de intrare, biblioteca, sala de spectacole, muzeul, ”bucătăria”, birourile, scena, cabina de probă unde recuzita trupei de teatru pentru copii a făcut deliciul invitaților, scriitoarea și directoarea bibliotecii ”Tata Oancea” din Bocșa- Gabriela Șerban- dând tonul la voie bună și armonie, aceasta oferind cu mare drag cărți, bibliotecii din căminul cultural, iar din acest moment toți participanții și-au relaxat psihicul și s-au încărcat pozitiv, zâmbetul lor s-a împrietenit cu locul de poveste, comuna Topleț. După vizitarea Căminului Cultural Bârza, directorul căminului cultural, Ion Rațiu, a ținut un discurs pe scenă, vorbind despre importanța operei eminesciene, dar și despre activitatea sa profesională în decursul zecilor de ani în comuna Topleț, după care toți invitații au fost poftiți în curtea și grădina casei familiei Rogobete unde s-a ținut un moment de reculegere pentru poetul national Mihai Eminescu, dar și pentru toți prietenii scriitori care au plecat la Dumnezeu și de care ne amintim ori de cite ori ne întâlnim (Gheorghe Băltean, Nicolae Danciu Petniceanu și mulți alții), versurile eminesciene au început să curgă în sufletele tutruror, muzica și-a făcut loc printre petale de tradafiri, au cântat la chitară Vasile Gondoci (Lugoj) și Ionel Bota (Oravița), a fost un basm eminescian în care Cerna asculta tăcută poeziile recitate cu drag și dor, în care merii încărcați se aplecau parcă și mai tare la pământ pentru a nu pierde nicio strofă, iar smochinul din cărarea ce duce spre sălciile de pe malul apei își trimitea mirosul frunzelor pe mesele invitațiilor, în semn de respect.
Am dat tonul serii vorbind de opera lui Eminescu și recitând poezia ”De-aș avea”, primul poem publicat de poet la vârsta de 16 ani.

Oamenii de cultură care au participat la eveniment și au luat cuvântul au fost: poeta, actrița Loredana Livia Lupescu, poetul, jurnalistul Dumitru Buțoi (Timișoara), scriitorul, traducătorul Simion Dănilă (Belinț), istoricul, poetul, scriitorul Ionel Bota (Oravița), istoricul, scriitorul Pavel Panduru ( Prigor), poetul Daniel Luca (Timișoara), poetul, jurnalistul Nicolae Toma (Timișoara), poetul, jurnalistul Vasile Barbu( Uzdin-Serbia), poetul Costel Simedrea (Reșița), scriitorul, jurnalistul Gheorghe Rancu, (Șopotul Vechi), poeta Silvia Constanța Hârceagă, director bibliotecă ”Tata Oancea”, scriitoarea Gabriela Șerban (Bocșa), Mihai Chiper (Anina), poeta Corina Vlădoiu (Târgu Jiu), poetul Ion Rășinaru (Anina), scriitorul Aurel Muntoiu (Lugoj), scriitorul Aurel Bancu (Timișoara), Dan Leahu (Oravița), Cristina Zainea (Oravița), Ion Rațiu (Topleț), scriitorul Ilie Cristescu (Herculane), poeta, actrița Maria Rogobete (Topleț).
Pe parcursul evenimentului, am primit din partea invitațiilor cele mai frumoase cadouri, acestea fiind: ”Picături de artă și credință la Bocșa” –din partea Gabrielei Șerban-manager cultural la Biblioteca ”Tata Oancea” Bocșa, ”Omenescul, preaomenescul NIETZSCHE”- din partea traducătorului Simion Dănilă, ”Viața lui Eminescu” – din partea profesorului, istoricul Gheorghe Rancu, ”MONOGRAFIA NOVISAD”- din partea scriitorului Bancu Aurel și multe alte reviste și cărți, prezentând totodată revista lugojeană: „Theatrum Civitatis”, periodic de cultură și conștiință civică condusă de Maria Rogobete, redactor-șef Maria Voronca și secretar de redacție Loredana Livia Lupescu, mulțumind orăvițenilor: Ion Gheorghe Chiran și Dan Leahu, la Editura Clubul Mitteleuropa din Oravița, director Ionel Bota.
A fost o seară de neuitat în comuna Topleț, județul Caraș-Severin, cu oameni valoroși, vă mulțumesc tuturor pentru participare, mulțumesc domnilor Sorin Muntean (Lugoj), Gheorghe Oniga (Lugoj), Tibi Șerban (Bocșa), Andreea V. Mircea (Topleț), pentru iubirea ce purtați culturii românești, drept pentru care mă înclin în fața tuturor!

Dragul nostru Mihail Eminovici, ai fost și vei rămâne cea mai importantă voce din literatura poetică a țării noastre!
Maria Rogobete


Maria Rogobete

La final de an școlar, în pandemie

Profesor Monika HOMPOT

Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” – după cum ne spunea prof. Monika HOMPOT (foto) – este o instituție de învățământ hunedorean ce-şi propune drept viziune, cuvintele marelui filozof Seneca: „Nu pentru şcoală, ci pentru viaţă vă pregătim“.
Este o unitate școlară cu 55 de ani de tradiție în pregătirea specialiștilor din domeniul tehnic și care își propune să valorizeze fiecare elev la potențialul său maxim, conform aspirațiilor și aptitudinilor, astfel încât aceștia să se remarce prin ceea ce știu și pot să facă, prin competențe și abilități specifice domeniilor de pregătire, asigurându-li-se astfel o mai bună adaptare la exigențele crescute ale vieții contemporane.
Toate cadrele didactice sunt calificate, preocupate permanent pentru dezvoltarea profesională, metodică și asigură capacităţi educaţionale, de formare profesională tuturor elevilor. Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva a beneficiat de proiectul „Reabilitarea ansamblului de clădiri și echiparea structurii educaționale” prin care au fost îmbunătățite semnificativ spațiile școlare, fiind dotate cu echipamente noi, devenind astfel cea mai modernă unitate de învățământ din domeniul tehnic din județul Hunedoara. Ca resurse materiale, amintim: internatul cu 120 de locuri, săli de sport, terenuri de sport, cabinet consiliere psihopedagogică, bibliotecă cu peste 24000 volume, două cabinete de consiliere psihopedagogică și unul de logopedie.
Unitatea dispune de 51 săli de clasă, 18 cabinete (legislație rutieră, mecanică, multimedia, electrotehnică, estetică, construcții, instalații, geografie, religie, limba română etc.) şi laboratoare (3 laboratoare informatică cu acces la Internet, biologie, chimie, fizică etc.), activitățile didactice desfășurându-se într-un cadru modern și primitor.
Elevii ce se pregătesc pentru a fi Tehnicieni multimedia desfășoară instruirea de specialitate și în studioul de televiziune al școlii.
În anul școlar 2020-2021 elevii de gimnaziu au participat la activități online cu ocazia Zilei Europei, unde au susținut dezbateri, au prezentat proiecte și au realizat afișe, respectiv au fost prezenți la activități sportive în varianta fizică.
Echipa de fotbal a elevilor de gimnaziu a câștigat locul al II-lea în cadrul proiectului ,,Hai în echipa mea!”, proiect de prevenire a consumului de droguri adresat elevilor din ciclul gimnazial din municipiul Deva.
Acest proiect este desfășurat în parteneriat de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara, Primăria Municipiului Deva, Direcția Poliția Locală Deva și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.
Toți participanții la minicampionatul de fotbal au fost premiați și au primit din partea organizatorilor rucsaci, mingi, medalii, diplome și cupe.
Elevii de liceu s-au remarcat prin activități de voluntariat. În cadrul proiectului ,,O săptămână fără violență!” inițiat de către Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, elevii liceeni au desfășurat activități împreună cu colegii lor și au obținut diplome de voluntariat. În această campanie, desfășurată online, s-au avut în vedere: dezvoltarea voluntariatului pentru prevenirea şi combaterea violenţei școlare în unitatea noastră de învățământ și identificarea modalităţilor de prevenire şi combatere a violenţei prin implicarea în program a cât mai multor elevi din școala noastră.
Trei echipe de elevi, din liceul nostru, au participat la dezbaterea Earthbate, având ca tematică efectele schimbărilor climatice și combaterea acestora, eficiența energetică și protecția mediului. Elevii au lucrat în echipă, punând accent atât pe colaborare, cât și pe pregătire pentru dezbatere, au cules idei și informații legate de tema dezbaterii, au formulat argumente, au învățat ce înseamnă efectele climatice asupra mediului înconjurător și cum pot fi combătute.
Dezbaterile au fost vizionate de colegi, cadre didactice, informațiile având un impact pozitiv, mai ales că soluțiile exprimate de echipele participante la dezbatere, au fost bine formulate și argumentate, bazându-se pe informații și studii relevante. Transmiterea informațiilor de la egal la egal, întotdeauna este o abordare mai eficientă, elevii fiind mai receptivi la primirea unor informații de la colegi sau prieteni.
Chiar dacă mediul online oferă elevilor o deschidere la un click distanță de ceea ce înseamnă lumea, interacțiunea umană, fizică, nu va putea fi niciodată înlocuită.
Mixul acesta între a vorbi cu prietenul meu pe o platformă de socializare și a mă întoarce la școală și a-l vedea fizic și a vorbi cu el e bun în acesta perioadă, pentru că online-ul a ținut loc interacțiunii fizice. Dar nu o poate înlocui. Asta e o regulă de care trebuie să ținem cont.
Generațiile acestea care au acces la platformele de socializare și la foarte multă tehnică, au un avantaj față de generațiile din trecut, dar dacă acești copii se vor închide doar în mediul online, însemnă că ei nu vor ști cum să socializeze în mod normal, de la om la om.
În concluzie, au fost importante pentru elevi și acele puține săptămâni, în care ei au putut fi prezenți fizic la școală, s-au întâlnit și au putut beneficia de câteva activități plăcute pentru ei. Cu speranța într-un an școlar 2021-2022, cu prezență fizică la școală, le doresc tuturor participanților la educație: Vacanță plăcută!

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

INVITAȚIE

24 iunie 2021, ora 15.00, galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Proiectul „Luna iunie – luna expozițiilor” (ediția a XIV-a). Reșița: 250 de ani de industrie.

Expoziție de artă plastică de Sânziene (24 iunie): Adina Ghinaci.