Proiectul „Reșița își deplânge concitadinii uciși de COVID-19”, la final

Vineri 02 aprilie 2021, în județul Caraș-Severin și îndeosebi în municipiul Reșița – reședința județului, s-au comemorat victimele pandemiei în mijlocul căreia ne aflăm, la un an de la înregistrarea primul caz de deces asimilat virusului Covid-19 în această parte de țară. Din păcate, fără a putea întoarce timpul înapoi, constatăm că am rămas în această perioadă mai săraci deoarece oameni apropiați nouă, părinți, bunici, frați, membri ai familiei, prieteni, colegi, cunoscuți, au pierdut lupta cu virusul ucigător…

Noi, cei doi inițiatori ai  proiectului  societății civile pentru comemorare, Erwin Josef Țigla (președintele Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița) și dr. Felicia Quint (președinte pe zona 2 vest a Districtului 124 România, membră a Clubului Lions Onix Reșița) mulțumim tuturor acelora care ne-au fost aproape în derulare si fără implicarea cărora omagierea nu ar fi fost o activitate împlinită.

Mulțumim în primul rând Primăriei Municipiului Reșița pentru faptul că a făcut posibilă întreruperea iluminatului public, la ora 21:00, în locurile esențiale ale urbei. De asemenea, mulțumim Protopopiatul Ortodox Român din Reșița și bisericilor arondate, precum și bisericilor romano-catolice de pe raza municipiului, Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR) Banatul de Munte și membrilor Cluburilor Lions din Reșița pentru deosebita implicare în organizare și desfășurare. 

Dorim în continuare să amintim câteva dintre acțiunile care au avut loc in cadrul proiectului, precizând faptul că acestea sunt doar câteva exemple pe lângă multe altele care au fost realizate în această zi de către cetățeni, de instituții și ONG-uri, care au răspuns afirmativ apelului inițiatorilor.

În Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Reșița Română, PO părinte protopop icon. stav. Gheorghe Adrian Şuveţi împreună cu părinții coslujitori pr. icon. Gheorghe Cristian Manole și pr. sachelar Cosmin Florin Cosma au oficiat, în prezența celor doi inițiatori ai proiectului și ai altor enoriași aflați în sfântul locaș, o slujbă de pomenire pentru toți cei trecuți la cele veșnice din cauza coronavirusului în județ și țară. În încheiere, PO părinte protopop Gheorghe Adrian Şuveţi a adresat cuvinte de încărcătură spirituală pentru cei prezenți în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. Totodată el a mulțumit atât inițiatorilor cât și celor prezenți pentru rugăciunea desfășurată  împreună.

În Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Moniom, părintele icon. stav. Mihai Cătălin Ciucur, împreună cu membrii Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR) Banatul de Munte (fiind prezentă și președinta acesteia – Anita Radics) au participat, la ora 21:00, în biserica neiluminată electric, cu lumânări aprinse, la o slujbă de pomenire pentru toți cei trecuți la cele veșnice din cauza SARS-COV-2.  În încheiere, părintele icon. stav. Mihai Cătălin Ciucur a adresat cuvinte cu încărcătură spirituală pentru cei prezenți în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. Totodată a mulțumit inițiatorilor și celor prezenți. Înainte de slujba de pomenire au fost aprinse lumânări și s-au pus flori la intrarea în sfântul locaș. La rugăciune au participat, pe lângă numeroșii tineri și cei doi inițiatori ai proiectului precum și alți enoriași.

Având în vedere faptul că în calendarul romano-catolic ziua de 02 aprilie a reprezentat, anul acesta, Vinerea Sfântă, în Bisericile romano-catolice din Reșița „Maria Zăpezii” (începând cu ora 15:00)  și  „Preasfânta Treime”  (începând cu ora 18:00) s-au celebrat misterele pătimirii, morții și înmormântării Domnului nostru Iisus Cristos. În aceste biserici s-au rostit rugăciuni și s-a amintit despre proiectul aflat în desfășurare, la ambele slujiri participând alături de credincioși și inițiatorii.

La ora 21:00, membrii Cluburilor Lions din Reșița au aprins lumânări în piața din Centrul Civic al Reșiței pentru comemorarea victimelor Covid-19, unde, pentru câteva minute, în mod simbolic, a fost întrerupt iluminatul public, în același context.

Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița a fost împodobită cu lumânări electrice în memoria celor trecuți la cele veșnice din cauza coronavirusului în județ și țară. Lumânări au fost aprinse și la geamurile multor locuințe ale reșițenilor, care au răspuns astfel printr-un gest simplu dar plin de semnificație și afecțiune. Tot la chemarea proiectului, în numeroase apartamente s-au stins luminile pentru câteva minute la ora 21:00.

Nu în ultimul rând, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și Asociația Filateliștilor Caraș-Severin a realizat un plic filatelic ocazional cu acest prilej. Având aprobarea CN Poșta Română SA și a Federației Filatelice Române, cele doua organizații a realizat și o ștampila, ocazională de zi, cu care a fost obliterată întreaga corespondență trimisă de Oficiul Poștal Reșița 1 în data de 02 aprilie 2021, ducând astfel în lume inițiativa noastră din Reșița.

Alături de inițiatori au luat parte, în cadrul acestui proiect, următoarele structuri, nominalizate în ordine alfabetică:

–   Asociația Caritativă „Sfântul Vincenţiu de Paul” Reșița;
–   Asociația Culturală „Platanus” Reșița;
–   Asociația Filateliștilor Caraș-Severin;
–   Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița;
–   Asociația Medicilor Catolici „Sfinții Cosma și Damian” Reșița;
–   Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „A.I. Cuza”, Filiala Caraș-Severin;
–   Asociația Tineretului Ortodox Român (ATOR) Banatul de Munte;
–   Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin;
–   Biblioteca Maghiară „Sándor Bácsi” Reșița;
–   Centrul de Tineret Moniom;
–   Centrul Universitar al UBB Reșița;
–   Club Lions Onix Reșița;
–   Club Lions Reșița Kindness;
–   Club Lions Reșița Montană;
–   Club Rotary Reșița;
–   Crucea Roșie Caraș-Severin;
–   Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin;
–   Fundația Comunitară Banatul Montan;
–   Fundația pentru Promovarea Prevenției și Sănătății – HelpPrevent Reșița;
–   Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin;
–   Mass-media din județul Caraș-Severin, în ordine alfabetică: „Argument”, „Banat FM”, „Banat TV”, „eCronica”, „Jurnal de Caraș-Severin”, „Radio România Reșița”, „Reșița.ro”, UZPR C-S și alții; din București: „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“;

–   Muzeul Banatului Montan Reșița;
–   Parohia Romano-Catolică „Maria Zăpezii” Reșița I;
–   Parohia Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Reșița II;
–   Primăria Municipiului Reșița;
–   Protopopiatul Ortodox Român Reșița;
–   SC Calor Group SRL Reșița;
–   SC Coda Vinci SRL Reșița;
–   SC ElectroEchipament Industrial SRL Reșița;
–   Societatea „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița;
–   Spitalul Județean de Urgență Reșița;
–   Teatrul de Vest Reșița;
–   Uniunea Croaților din România, Carașova;
–   Uniunea Sârbilor din România, Organizația Locală Reșița;
–   Uniunea Ucrainenilor din România, Organizația Locală Reșița;
–   Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Ștefan Naciu” Caraș-Severin.

Tuturor le exprimăm public recunoștința si mulțumirile noastre!

Inițiatorii

GABRIELA ȘERBAN – Scriitoarea și cercetătoarea Dana Bălănescu sau tinerețea fără bătrânețe!

Nu cred că mai există cineva în Banatul de Munte care să nu fi auzit măcar de Dana Bălănescu!

Omniprezentă, neobosită, eficace, vivifiantă, Dana Bălănescu este „argintul viu” al fiecărui eveniment cultural din Banatul Montan! Dana Bălănescu se hrănește cu actul cultural! Trăiește fiecare eveniment și-l aspiră prin toți porii!

Dragă prietenă și veche colaboratoare a Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa, Caraș-Severin, scriitoarea și cercetătoarea Dana Bălănescu face parte deja din echipa „Bocșei culturale”, face parte din echipa celor care iubesc frumosul în toată complexitatea lui.

Astăzi, prietena și colaboratoarea noastră se află la ceas aniversar!

În urmă cu câțiva ani, la împlinirea unei sume rotunde, în sala de ședințe a Consiliului Local Bocșa o sărbătoream pe Dana Bălănescu. Ar fi fost frumos să ne sărbătorim prietenii scriitori în fiecare an prin întâlniri festive; din păcate… nu reușim întotdeauna să facem ce s-ar cuveni. Viața și evenimentele vieții ne tăvălesc planurile și ni le disipează…

Dana Antoaneta Bălănescu s-a născut la Reșița, în data de 5 aprilie 1955, este numismat cu un doctorat în istorie, este publicistă și scriitoare, cunoscută, mai ales, ca autoare de literatură pentru copii și tineret.

Semnează studii în diverse publicații de specialitate, dar și în diverse reviste de artă, literatură și cultură (vezi „Reflex” – Reșița, „Bocșa culturală” – Bocșa, „Arcadia”- Anina, „Confluențe” – Oravița etc.); este membră a Societății Numismatice Române din anul 1981 (președinte secția Reșița), a Societății de Studii Clasice (Filiala Cluj) și a Asociației Istoricilor din Transilvania și Banat (Filiala Caraș-Severin).

Editorial, Dana Antoaneta Bălănescu debutează în 1990 la editura „Facla” din Timișoara cu volumul „Taina dealului”: proză pentru copii, un volum frumos ilustrat de Petru Comisarschi; în 1998 îi apare cartea „Monede în Banatul antic” la editura Modus P.H. din Reșița, precum și un volum de literatură „O seară ca-n povești” (Reșița: Modus P.H., 1998).

Despre cărțile Danei Bălănescu au scris Ionel Bota, Liubița Raichici, Oana Andrei și, evident, prozatoarea Dana Bălănescu e fost cuprinsă în „Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin” (Reșița: Timpul, 1998, volum coordonat de Nicolae Sârbu), precum și în „Reșița literară” a lui Gheorghe Jurma (Reșița: TIM, 2016).

Într-o anumită perioadă, Dana Bălănescu a colaborat cu Radio Reșița susținând o emisiune pentru copii intitulată „Micul basm”.

Plină de viață și într-un continuu studiu, este cunoscătoare a mai multor limbi străine, este pasionată de limba și civilizația greacă, pasionată de călătorii și noi descoperiri, devenind o foarte bună traducătoare.

Un hobby important în existența Danei Bălănescu este teatrul, idolatrizând actorii și munca și talentul acestora. Iar, o altă mare pasiune a fost și continuă să fie muzica, arta muzicală. Dana Bălănescu demonstrează tuturor că educația nu are vârstă, că pasiunile trebuie urmate în orice perioadă a vieții, ea însăși fiind elevă a Școlii de Artă din Reșița, studiind pianul.

Dana Bălănescu este o minune de om! Și este colaboratoarea noastră! Este inteligentă, spirituală, iubitoare de frumos, receptivă la nou, este un veritabil personaj de basm în care zâna bună și iubitoare de bine îi dăruiește tinerețe fără bătrânețe!

La mulți ani, draga noastră Dana! Spor la lucru și mult succes în toate proiectele tale și, evident, așteptăm noul tău volum!