Profesionalism și dăruire la Șopotu Vechi: Gheorghe Rancu – 75

Există oameni care, prin faptele și acțiunile lor, sfințesc locul în care trăiesc, îl înnobilează și îi dau plusvaloare. Acești oameni, prin râvnă și strădanie, realizează lucruri remarcabile, devenind, la rândul lor, modele pentru cei tineri și nu numai.

Un astfel de om este profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog,  dascălul de la Șopotu Vechi, inimosul scriitor, editor și om de cultură din Țara Almăjului.

Născut în 2 aprilie 1946 în localitatea Hodoș Bodrog din județul Arad, Gheorghe Rancu este absolvent al Institutului Pedagogic Arad, iar, din 1969 și până în 2010, când devine tânăr pensionar, îndeplinește nobila profesie de dascăl la Școala din Șopotu Vechi.

Filologul chinez Lin Yutang spunea că „Speranța este ca un drum de țară: nu a existat niciun drum la început, dar când oamenii au mers pe el, drumul a devenit realitate.” Așa s-a întâmplat și în cazul profesorului Gheorghe Rancu-Bodrog  de la Șopotu Vechi. Prin muncă susținută, prin ambiție și speranță, prin dragoste și respect pentru oameni, a reușit, de-a lungul vremii, să întreprindă planuri și proiecte importante, cărora să le dea viață.

A deținut importante funcții în cariera sa de dascăl, dar și ca harnic activist cultural. Apoi, în perioada 2001 – 2004, a absolvit Facultatea de sociopsihopedagogie la Colegiul Universitar Pedagogic și Facultatea de drept a Universității „Dacia Hercules” din Băile Herculane.

Întotdeauna profesorul Gheorghe Rancu a fost fascinat de ideea de a încerca, prin munca pe care o gândește și o depune, să le ofere celor din jurul său noi perspective și noi provocări, astfel încât să scoată în evidență valorile și principiile sănătoase din acest mirific colț de țară și, de ce nu, să devină un model de inspirație pentru cei tineri.

Dascăl cu vocație, profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog s-a dăruit profesiei sale de-a lungul timpului, ceea ce a fost benefic și pentru comunitate, pentru viața satului, dar și pentru oamenii de aici, pe care i-a încurajat să devină mai buni, mai receptivi și mai deschiși ideii de noutate; să-și iubească și să-și respecte mai mult istoria și tradiția, să-și poarte straiele și obiceiurile cu demnitate și să –și prețuiască graiul.

William Shakespeare ne spune că „Obstacolele ce împiedică dorința, devin elanuri ce te-mping spre împlinire”. Profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog a înfruntat și obstacole, așa cum se întâmplă în viața oricărui om, mai ales atunci când acel om nu se mulțumește cu sintagme precum „merge și așa” sau „o lăsăm pe altădată”. Dar, într-adevăr, obstacolele au devenit elanuri și au dus la împlinire. Iar, în anul 2004, la propunerea Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, încăpățânarea profesorului Gheorghe Rancu în munca pe care a desfășurat-o cu patimă și dăruire, a fost răsplătită de președintele României cu „Medalia pentru Învățământ Clasa I”.

În decursul anilor, profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog a participat la diverse sesiuni de comunicări științifice, la simpozioane și congrese, la mese rotunde, lansări de cărți și prezentări de autori sau simple întâlniri de lucru, workshop-uri, însă, întotdeauna, a mers pregătit, informat și capabil să ia cuvântul, să susțină un referat, o expunere,  indiferent de nivelul evenimentului.

Evident că, pentru activitatea sa, a fost răsplătit cu premii și diplome din partea multor instituții din țară și străinătate; mai mult, a fost ales în conducerea unor asociații și fundații culturale, precum și la nivel de Eparhie a Caransebeșului ca membru mirean în Consiliul eparhial.

Este bine știut faptul că profesorul Gheorghe Rancu a dezvoltat, de-a lungul vremii, o foarte bună relație cu românii din Banatul Sârbesc. Așadar, este o prezență constantă la evenimente precum Simpozionul Internațional „Oameni de seamă ai Banatului” de la Uzdin sau „Forumul publiciștilor presei rurale din Banatul istoric”.

De altfel, calitatea acțiunilor gândite și trudite de profesorul Gheorghe Rancu, precum și personalitatea sa, pot fi lesne deslușite din expunerile de motive care preced acordarea unor premii importante: „pentru contribuții la promovarea și afirmarea  valorilor cultural-spirituale românești în spațiu banatic”; „în semn de recunoaștere pentru faptul că lumina i se așterne pe chip ori de câte ori lucrează pentru neam, cât și pentru răbdarea, perseverența, inspirație și înaltul profesionalism de care a dat mereu dovadă”; „pentru izbânda credinței în ziaristica independentă, pentru înalta pâlpâire a spiritului de jurnalist stând de veghe la izvoarele adevărului, pentru cinstita slujire a cuvântului scris, pentru tenacitatea cu care apără limba română, pentru că este făptuitor de dreptate și pentru curajul de a fi corect”; „pentru promovarea istoriei locale”; ”pentru profesionalism și dăruire în munca didactică la clasă  și o impecabilă carieră didactică”;„Pentru sprijinirea comunității românești din Serbia, întărirea iubirii de neam a românilor și pentru înfăptuirea dezideratelor de unitate culturală în Patria noastră comună în Limba Română” etc.

Profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog  a colaborat la realizarea unor volume importante pentru cultura și istoria Banatului; de asemenea, este colaborator al multor publicații din țară și străinătate; este inițiatorul și directorul revistei „Almăjul” – revistă de cultură, credință, școală, limbă și istorie a neamului; mai mult, este fondatorul și proprietarul unui tezaur –  „Colecția de etnografie și arheologie „Almăjul” din Șopotu Vechi – , în care sunt expuse peste 2000 de piese de arheologie, etnografie, icoane pe sticlă și carte veche, obiecte  de o valoare inestimabilă.

Ca autor de carte, profesorul Gheorghe Rancu semnează volume interesante și importante, menite să evidențieze aspecte din istoria și spiritualitatea  locului său drag, Almăjul.

„Predarea istoriei românilor în școala primară” (Drobeta Turnu Severin: Radical,  2003); „Istoria bisericilor ortodoxe din Almăj” (Reșița: Neutrino, 2007, două ediții); „Din Panteonul Banatului istoric – Studii” (Caracal: Hoffman, 2018); „Pribeag prin imperiu – protopop militar Kuk Pavel Boldea” (Caracal: Hoffman, 2020) sunt câteva dintre titlurile semnate de Gheorghe Rancu-Bodrog.

Cartea profesorului Gheorghe Rancu-Bodrog „Istoria bisericilor ortodoxe din Almăj” se înscrie, pe drept cuvânt, în categoria lucrărilor monumentale legate de istoria bisericească din această parte a Banatului” afirmă dr. Doru Sinaci în „Cuvânt înainte”, iar Preasfințitul părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului dă binecuvântare apariției cărții: „Binecuvântăm strădania autorului pe care o considerăm demnă de toată lauda, mulțumim pentru că istoria Bisericii este pusă în evidență de oameni de bine ai Eparhiei noastre și nădăjduim ca Bunul Dumnezeu să rânduiască multă bună sporire vrednicilor slujitori ai Bisericii și ai culturii noastre.”

Am încercat în câteva cuvinte să creionez personalitatea unui om drag, veritabil colaborator al meu și al instituției pe care o conduc și o reprezint, un prieten care se află la ceas aniversar și căruia îi dorim și noi, bocșenii, dar și membrii familiei revistei „Bocșa culturală”,  mulți ani cu sănătate în slujba culturii Banatului istoric!

Scria undeva prof. univ. dr. Anton Ilica despre profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog  că  „ceea ce a făcut în învățământ, în istorie, în activități publice și în animarea activității culturale e garanția că va continua să-și onoreze  demnitatea și să semene modele de umanitate în tot ceea ce face.” Ei, asta îmi doresc și îi doresc și eu: să nu lase garda jos! Și, mai ales, să ne fie aproape. Mie și Bocșei culturală!

Domnule profesor Gheorghe Rancu-Bodrog, vă doresc mulți ani alături de noi și îl rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să realizăm în continuare lucruri bune împreună și să ne fim alături mulți ani cu sănătate! Dumneavoastră n-aveți vârstă! Prin ceea ce continuați să clădiți demonstrați că 75 este doar un număr! Dumnezeu să vi-l sporească!

Cu mare drag și imensă admirație,

Gabriela Șerban

manager Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa,

 redactor-șef al revistei „Bocșa culturală”

„Reșița își deplânge concitadinii uciși de COVID-19”

În data de 16 martie 2020 apărea Decretul nr. 195 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Motivul? „Situația epidemiologică internațională determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care, aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea Pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, … luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2…” Atunci eram speriați, nu știam ce se va întâmpla, cum va evolua situația în România, în Europa, în lume…

Acum, la mai bine de un an de zile de atunci, România aflându-se în prezent în starea de alertă, ne aducem aminte de toți cei care au sprijinit combaterea pandemiei, de cei care au salvat vieți omenești, fiecare în domeniul său de activitate și după responsabilitatea dată, de acei care au stat alături de cei bolnavi, mângâindu-le suferința, oferindu-le speranța într-o nouă zi mai buna… Sunt mii și mii de oameni care au făcut tot posibilul ca să trecem mai ușor de această stare de pandemie, înfruntând virusul, încrezători fiind că Bunul Păstor este alături de noi, de suferința noastră comună sau individuală… Lor, cu toții, trebuie sa le mulțumim!

Din păcate, fără a putea întoarce timpul înapoi, tragem astăzi împreună linie și constatăm că am rămas în această perioadă mai săraci deoarece, oameni apropiați nouă, părinți, bunici, frați, membri ai familiei, prieteni, colegi, cunoscuți, au pierdut lupta cu virusul ucigător… În județul Caraș-Severin, primul deces asimilat Covidului a fost înregistrat în 02 aprilie 2020, conform datelor emise de DSP Caraș-Severin.

Noi, cei doi inițiatori ai unui proiect al societății civile din municipiul Reșița, Erwin Josef Țigla (președintele Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița) și dr. Felicia Quint (președinte pe zona 2 vest a Districtului 124 România, membră a Clubului Lions Onix Reșița) propunem tuturor celor care locuim în acest spațiu al Reșiței binecuvântat de Dumnezeu, să ne aducem aminte de toți concitadinii noștri care au trecut pragul spre veșnicie din momentul începerii pandemiei până în prezent. Fiecare în parte a fost membru al unei familii de-a noastre, iubit, apreciat, iar în momentul plecării, a lăsat un loc liber, definitiv neocupat, urmat de lacrimi, de durere sufletească…

Prin intermediul acestor gânduri, ne adresăm tuturor celor care locuiesc în municipiul Reșița, indiferent de sex, de vârstă, de ocupație, de orientare confesională și îi chemăm pe toți, iubitori de oameni și de loc ai Reșiței, să ne amintim în data de vineri, 02 aprilie 2021, la un an de la trecerea la cele veșnice ale primului confrate al nostru, de surorile și frații noștri care ne-au părăsit în ultimul an din cauza virusului ucigător. De data aceasta ne rezumăm la Reșița, la municipiul reședință de județ, neavând în momentul de față posibilitatea firească de a iniția o acțiune a cetățenilor la nivelul întregului județ. Precizăm că oricine din județ poate adera la inițiativa noastră și că nu există intenția de a opri pe cineva (persoană sau structură socială, economică, cetățenească) să participe la acest proiect. Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai bine…

Venim cu propunerea ca în această zi de vineri, 02 aprilie 2021, în bisericile noastre creștine să se înalțe rugăciuni pentru sufletele celor trecuți în eternitate. Cetățenii doritori sunt chemați să aprindă, de-a lungul zilei comemorative, lumânări în locurile special amenajate în incinta bisericilor reșițene, atât pentru cei plecați, cât și pentru sănătatea și bunăvoirea celor care-și plâng morții, respectând tradiția fiecărei confesiuni. Pot fi spuse rugăciuni în amintirea și pentru sufletul celor care ne-au părăsit, căci noi credem că fiecare are pe cineva pe care să-l plângă în acel moment. Nu în ultimul rând, să ne exprimăm dorința ca Bunul Păstor să își întoarcă fața spre noi, spre întreaga omenire de fapt și să ne ajute de a ieși din această cumpănă, spre a ne regăsi, cu sufletul, mintea și trupul, într-o lume mai bună, frumoasă și sănătoasă.

Răspunzând afirmativ inițiatorilor, în cadrul bisericilor aparținătoare Protopopiatul Ortodox Român din Reșița, se vor oficia vineri, 02 aprilie, începând cu ora 12, slujbe de pomenire.

La Biserica Ortodoxă din Moniom, membri ai Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR) Banatul de Munte vor intra la ora 21.00 în biserica neluminată, cu lumânări aprinse și vor participa la o slujbă de pomenire.

În calendarul romano-catolic, ziua de 02 aprilie reprezintă Vinerea Sfântă în cadrul căreia se celebrează misterele pătimirii, morții și înmormântării Domnului nostru Isus Cristos. După această celebrare de la ora 15.00, în Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” Reșița și ora 18.00 în Biserica romano-catolică „Preasfânta Treime” din Reșița / Govândari, creștinii romano-catolici sunt invitați să se roage la Mormântul Domnului și pentru cei trecuți din această viață din cauza pandemiei.

De asemenea avem următoarele propuneri:

  • să se stingă iluminatul public al Municipiului Reșița timp de 3 minute începând cu ora 21.00;
  • cetățenii care înțeleg inițiativa și doresc să ni se alăture, să stingă luminile, din case și apartamente, la aceeași oră timp de 3 minute. Totodată sunt invitați să aprindă candele / lumânări sau alte obiecte electrice luminoase de celebrare și să le așeze în locuri vizibile (ferestre, vitrine, alte spații securizate), aducând și astfel un omagiu celor plecați dintre noi în această perioadă de grea încercare.

Pe lângă cele amintite mai înainte, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și Asociația Filateliștilor Caraș-Severin vor realiza un plic filatelic ocazional cu acest prilej și având aprobarea CN Poșta Română SA și a Federației Filatelice Române, se va realiza și o ștampila ocazională de zi, cu care se va oblitera întreaga corespondență trimisă de Oficiul Poștal Reșița 1, in data de 02 aprilie 2021, ducând astfel în lume inițiativa noastră din Reșița. 

Alături de inițiatori, iau parte, în cadrul acestui proiect, următoarele structuri, nominalizate în ordine alfabetică:

– Asociația Caritativă „Sfântul Vincențiu de Paul” Reșița;

  • Asociația Culturală „Platanus” Reșița;
    • Asociația Filateliștilor Caraș-Severin;
    • Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița;
    • Asociația Medicilor Catolici „Sfinții Cosma și Damian” Reșița;
    • Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „A.I. Cuza”, Filiala Caraș-Severin;
    • Asociația Tineretului Ortodox Român (ATOR) Banatul de Munte;
    • Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin;
    • Biblioteca Maghiară „Sándor Bácsi” Reșița;
    • Centrul de Tineret Moniom;
    • Centrul Universitar al UBB Reșița;
    • Club Lions Onix Reșița;
    • Club Lions Reșița Kindness;
    • Club Lions Reșița Montană;
    • Club Rotary Reșița;
    • Crucea Roșie Caraș-Severin;
    • Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin;
    • Fundația Comunitară Banatul Montan;
    • Fundația pentru Promovarea Prevenției și Sănătății – HelpPrevent Reșița;
    • Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin;
    • Mass-media din județul Caraș-Severin.          
    • Muzeul Banatului Montan Reșița;
    • Parohia Romano-Catolică „Maria Zăpezii” Reșița I;
    • Parohia Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Reșița II;
    • Primăria Municipiului Reșița;
    • Protopopiatul Ortodox Român Reșița;
    • SC Calor Group SRL Reșița;
    • SC Coda Vinci SRL Reșița;
    • SC ElectroEchipament Industrial SRL Reșița;
    • Societatea „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița;
    • Spitalul Județean de Urgență Reșița;
    • Teatrul de Vest Reșița;
    • Uniunea Croaților din România, Carașova;
    • Uniunea Sârbilor din România, Organizația Locală Reșița;
    • Uniunea Ucrainenilor din România, Organizația Locală Reșița;
    • Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Ștefan Naciu” Caraș-Severin.

Subscriind ideilor proiectului, sprijinindu-l, lista rămâne deschisă tuturor celor care agreează ideea și conceptul.

Tuturor le exprimăm public mulțumirile noastre!

(Rugăm pe toți cei care doresc să ni se alăture, să ne comunice acest lucru pe următoarea adresă de mail: contact@erwinjoseftigla.ro)

GABRIELA ȘERBAN – Ufologul Dan D. Farcaș la ceas aniversar!

În perioada 5 – 9 aprilie 2021 utilizatorii serviciilor Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa, Caraș-Severin, vor fi întâmpinați de cărțile ufologului român Dan D. Farcaș.

Dan D. Farcaș s-a născut la 1 aprilie 1940 la Reșița.

Tatăl, care lucra ca tehnician proiectant în uzina reșițeană, era din Bocșa Montană, iar mama era timișoreancă.

Absolvent al școlii reșițene, în 1956 Dan D. Farcaș devine student al Facultății de matematică și fizică din Timișoara, în același timp cochetând cu literatura. Trimite poezii revistei literare „Scrisul bănățean” (devenită „Orizont”) fiind apreciat de Anghel Dumbrăveanu, dar renunță la poezie dedicându-se științelor.

Șef de promoție la facultatea de matematică-fizică din Timișoara, devine profesor la liceele din Gătaia și Deta (1960 – 1962), apoi se angajează la Institutul Politehnic Timișoara, fiind primul matematician cu normă întreagă de programare la calculatorul electronic MECIPT – 1 (al doilea calculator din țară după cel de la Institutul de Fizică Atomică), având și sarcini didactice (1962 – 1967). În 1967 se căsătorește devenind și bucureștean fiind invitat ca expert-instructor, specialist în informatică la prima școală de management din România – CEPECA.

Literar debutează în 1966 cu povestiri de „anticipație” publicate sub pseudonimul Dan Arcașul în Colecția de „Povestiri Științifico-Fantastice”.

Apoi au apărut primele cărți de informatică și de matematică, chiar și de eseuri cvasifilosofice din care amintim doar câteva: „Calculatorul electronic și gândirea umană”(1978), „De ce tac civilizațiile extraterestre?” (1983), „Cui i-e frică de calculatorul electronic?” (1987), „Informatica medicală” (1988, distinsă cu premiul Academiei Române), „Extratereștrii printre noi?” (1991) „Sinergetica gândirii” (1993), „Labirintul cunoașterii” (2009) etc.

Din cele peste 35 de cărți scrise și publicate de Dan Farcaș, jumătate sunt dedicate ipotezelor privind presupusele civilizații extraterestre și fenomenului OZN. Pe lângă volume publicate, dl. Dan Farcaș se poate mândri cu peste 1200 de articole semnate în țară și străinătate, precum și zeci de apariții radio și tv.

Doctoratul în matematici l-a susținut la Universitatea din București în 1978 cu teza „Automate aleatoare cu utilități”, publicată în 1987.

Din 1993 a fost pentru mult timp singurul matematician membru titular al Academiei de Științe Medicale, a fost director al Institutului Român de Management, director adjunct la Centrul de Calcul și Statistică Sanitară al Ministerului Sănătății, a deținut diverse multe alte funcții.

Dan Farcaș este o personalitate cu preocupări multiple în domeniul științelor exacte, istoriei, culturii, este o personalitate cu preocupări „enciclopedice”.

În anul 2006, la Reșița, editura TIM – director Gheorghe Jurma, a văzut lumina tiparului prima ediție a volumului „Hoinărind prin Reșița pierdută”, un volum postfațat de Marcu Mihail Deleanu, un volum care s-a bucurat de succes născând, astfel, încă două ediții: una în 2008 și alta în 2010. Se dovedește a fi cea mai citită carte despre Reșița la ora actuală pentru că „ evocă serios și echilibrat, cu ochii copilului de altădată și ai omului matur de azi, orașul anilor 50 – 60, școala, jocurile, pasiunile unei generații. Documentarea solidă și stilul atrăgător au un impact deosebit asupra cititorului.”

În anul 2015, Dan D. Farcaș vine la Reșița cu un nou volum autobiografic intitulat „Fapte și răspântii”, apărut tot la editura reșițeană a dlui. Jurma și, din nou, Dan Farcaș se dovedește a fi un bun povestitor.

Tot la editura TIM din Reșița vede lumina tiparului un volum de povestiri SF semnat de Dan D. Farcaș sub titlul „Marea spirală așteaptă” (Reșița: TIM, 2016).

Cetățean de onoare al municipiului Reșița, Dan D. Farcaș este unul dintre cei mai importanți cercetători ai fenomenului OZN și ai civilizațiilor extraterestre, unul dintre cei mai importanți ufologi români.

Cu bucurie trebuie să precizez că am avut onoarea să-l cunosc pe dr. Dan D. Farcaș, să particip la câteva lansări de carte ale domniei sale și, mai mult, să obțin un text pentru revista „Bocșa culturală”, un text excepțional intitulat: „Amintiri din Bocșa”. (vezi revista „Bocșa culturală” Anul XII, nr. 1 (72)/ 2011, p. 22 – 28).

Așadar, seria expozițiilor de carte de la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa continuă cu volume semnate Dan D. Farcaș. Este modul nostru de exprimare pentru a-i transmite autorului un sincer „la mulți ani”!