Anul trecut, la început de martie, Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla se aflau pe meleagurile moldave pentru a prezenta cartea-album „Monumentele Mihai Eminescu”, Reșița: Editura „Banatul Montan”, 2018, apărută sub egida Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin.
Prima prezentare a avut loc în data de 3 martie 2020 în cadrul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chișinău, Republica Moldova, la Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu”, prezentare la care au participat printre alții MarianaHarjevschi (director general al Bibliotecii Municipale), Elena Dabija (directoarea Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău), iar în calitate de oaspete de onoare, acad. Mihai Cimpoi (membru al Academiei Republicii Moldova și al Academiei României). Două zile mai târziu, în data de 5 martie 2020, a fost organizată o nouă prezentare a cărții-album, de data aceasta la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, în Sala „B. P. Hasdeu”.
Pentru a rememora evenimentul din capitala Republicii Moldova, din Chișinău, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și Biblioteca Germană „Alexander Tietz” împreună cuCentrul Academic Internațional „Mihai Eminescu” Chișinău vor realiza un duplex online miercuri, 3 martie, începând cu ora 16.00, care poate fi urmărit pe rețelele de socializare ale instituțiilor partenere.
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania. În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie! În prima parte a lunii martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, marți, 2 martie 2021, vom citi răspunsurile / gândurile scriitorilor Dan Doman și Yvonne Hergane:
Dan Doman (pseudonimul literar al lui Valentin Dan Tiberiu Pomârjanschi), poet de fotohaiku si poeme vizuale, scriitor pentru copii, București Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? În cei două sute și cincizeci de ani ai Reșiței s-au adunat și câteva zeci de ani ai mei, ce-i drept, atipici pentru Cetatea de Foc de odinioară. Până la nouăsprezece ani am trăit în Reșița mea natală zi cu zi, ca orice reșițean, apoi am plecat la Cluj, la facultate, și am venit acasă doar ocazional. Totuși, am urmărit mereu viața Reșiței, iar în perioadele când am lucrat ca geolog în Munții Semenic am stat în casa bunicilor din Valea Domanului. Primăvara răsădeam roșii în grădină, pe care le udam seara, la întoarcerea din munți. Mă întâlneam uneori cu colegul de bancă din liceu, prietenul meu, care rămăsese la Reșița și lucra în uzină. Beam bere, în față se ridica Dealul Golului, luminat de razele roșietice ale soarelui la apus, iar noi ne simțeam bine. El glumea: „Mă, tu te-ai făcut paore!” În casa bunicilor am scris, într-un octombrie și în primele zile din noiembrie, prima variantă a poveștii Laura în Ținutul Pădurilor, care a devenit apoi un roman. Îmi aduc aminte că era 4 noiembrie și în grădină începuse să fulguiască. A doua zi trebuia să plecăm la București, mașina de teren era încărcată cu probe, echipament, sticle de bulion și un dovleac de 12 kilograme, botezat Dolo, crescut toată vara și toamna în grădina bunicilor, devenit personaj în poveste. Colegii așteptau – ce să facă? Eu eram șeful de echipă! – până când am scris cuvântul Sfârșit. Plecam, știind că poate nu o să mai văd niciodată casa bunicilor, fiindcă începuse demolarea cartierului Valea Domanului. Vibraţiile de odinioară, din timpul demolării cartierului meu natal, Valea Domanului, şi a casei bunicilor, în care m-am născut şi am copilărit, astăzi au dispărut. Nu aş mai putea scrie povestea Laura în Ţinutul Pădurilor, cel puţin nu în forma în care am scris-o în 1988 pentru fiica mea, reluată după zece ani, pe când o pregăteam pentru tipar. Iată alte amintiri, de câțiva ani mai târziu, pe care le-am scris pentru un proiect al apreciatului om de cultură Gheorghe Jurma. Subiectul era întoarcerea poetului în copilărie şi în locurile copilăriei sale. Dar însemnările mele nu au mai ajuns la destinatar, colegul meu de haiku, Marc Orheianu, cel care îmi dăduse „tema”, plecând dintre noi la puţin timp după aceea. Într-un sfârşit ploios de mai am refăcut traseul miniautogirului Brânduşa din poveste, mergând ca umbra unui nor prin oraş, de la pâlcul de duglaşi bătrâni de pe Valea Stârnicului (înainte erau cinci; rămăseseră doar doi), trecând pe lângă stadion şi prin cartierul meu de odinioară, împănat cu blocuri, apoi pe lângă fântâna cinetică a lui Constantin Lucaci, traversând Bârzava şi mergând paralel cu ea, deşi nu o vedeam, pe lângă furnale, până dincolo de podul Stavila, un pod istoric, dar acum mascat complet de un pasaj denivelat. Ca de fiecare dată când mă întorc acasă, la Reşiţa, periplul meu s-a încheiat în cimitirul de pe dealul de lângă Casa Muncitorească, ajunsă şi ea între timp o amintire, ca şi bunicii mei, înconjuraţi de tot mai mulţi cunoscuţi, oameni în floarea vârstei pe când eram eu copil. Trist de moarte în inimă cu amintirea trecutului şi nimeni cu care s-o poată împărţi (Eifuku Mon’in, 1271 – 1342; traducere de Constantin Abăluţă) Dar în aceleaşi zile am fost invitat, mulţumită scriitorilor Nicu Cramanciuc şi Marcu Mihail Deleanu, la Şcoala generală nr. 10 din Reşiţa, unde mi-am lansat cartea Laura în Ţinutul Pădurilor în prezenţa unui public fermecător, format din copii de clasa a patra şi chiar mai mici, cu care am avut plăcerea să discut. A avut loc o lansare şi la librăria Vestala, pe atunci în Govândari, organizată de bunul meu prieten de-o clipă înaintea veşniciei, talentatul poet de haiku, Marc Orheianu (Nicu Cramanciuc). A cântat muzică folk Ion Băileşteanu şi a participat scriitoarea Stela Brie, cea care scrisese Legendele Reşiţei, Frumoasa de pe stea şi multe alte cărţi pentru copii. Am cunoscut la un cenaclu pe câţiva scriitori şi oameni de cultură reşiţeni: Iacob Roman, Liubiţa Raichici, Dana Bălănescu, Steva Pantelici şi l-am reîntâlnit pe vechiul meu coleg de universitate clujeană, istoricul Valeriu Leu. Astăzi Valeriu Leu şi Steva Pantelici sunt trecuţi şi ei în lumea umbrelor. Da, Reşiţa la 250 de ani de existenţă ca vatră industrială (că satul Reşiţa Română exista cu mult timp înainte, devenind ulterior cartierul Valea Domanului din municipiul Reşiţa) cuprinde şi poveşti soft, legate de cărţile pentru copii şi de poezie şi de amintiri scrise de reşiţeni. Mă bucur că aţi avut răbdare şi m-aţi urmărit până aici. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Ce gânduri vreau să le trimit reșițenilor la început de an jubiliar? Pe lângă toate lucrurile de bun simț pe care le-au spus cei dinaintea mea (construirea de șosele, investiții, industrie, turism, cultură, sport, creșterea calității muncii, mândrie de reșițean…, care vor veni sau nu vor veni pe nepusă masă, dar sper ca reșițenii să le realizeze, totuși, cu timpul), le doresc tinerilor să iubească natura Banatului Montan la fel de mult ca noi, cei mai vechi. Să umble prin păduri, prin chei, prin peșteri, să meargă la munte cu prietenii, să adune amintiri. Să planteze un copac, să adune un gunoi, să privească un apus de soare, să se minuneze de zăpada care acum cade mai mult la munte. Să-și facă timp să se bucure și de natura reșițeană, pe lângă noile dispozitive electronice, de care, oricum, se bucură fără nici un îndemn!
Yvonne Hergane, scriitoare, Brunsbüttel / Germania Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Printre primele texte pe care doamna Ziegler, învățătoarea mea de școală primară, le trimise pe furiș la suplimentul pentru copii „Raketenpost“ al cotidianului german „Neuer Weg”, era o compunere despre excursia la oțelărie pe care noi o făcusem cu câteva zile înainte. „Sunt mândră că există așa industrie importantă în orașul meu natal“ – asta era ultima propoziție. Era anul 1978, eu aveam 10 ani și eram foarte intimidată că niște mici cuvinte pe care eu le scrisesem cu mâna au fost tipărite. Ce sentiment unic! Dar asta nu a fost singura șansa pe care Reșița mi-a oferit-o. Cu mama nemțoaică și tata român, am crescut bilingvă, și prietenii mei erau nemți, români, unguri, sârbi, romi, ucrainieni… Nu ne păsa, ne jucam împreună, ne certam, ne împăcam, eram prieteni și gata. Aceasta lecție mi-a prins bine toata viața. Reșița – aici m-am născut, aici am crescut. Duminica mă duceam cu tata sus pe deal sau mă cățăram pe locomotiva nr. 1, vara mergeam la Secul, iarna ne dădeam cu sania în fața blocului. Am avut noroc să pot merge la o grădiniță și la o școală germană, să primesc o educație profundă la multe materii. Mama îmi cumpăra orice carte care era de cumpărat. Mulți ani am fost la înot, și acolo am învățat lecții pentru viață – cum să nu te prăbușești când pierzi, cum să nu porți nasul pe sus când câștigi, cum să te bucuri de lucruri mărunte, de exemplu cele 10 minute de „baie liberă“ după 4 ore de antrenament. Cum să fii fericit chiar dacă nu ai mai nimic, nici un uscător de păr, numai niște palmare făcute dintr-o bucată de plastic de care mama a făcut rost cine știe unde. În iarna ´80 tata nu a mai răbdat sistemul comunist și a fugit peste Dunăre. În 1982 am plecat și noi după el, să reunim familia. Aveam pe atunci 14 ani și o inimă grea ca muntele Semenic, crezând că nu-mi voi mai revedea niciodată prietenii, bunica, orașul… De zeci de ani de zile trăiesc acum în Germania, am terminat școala, am studiat, am născut și crescut un copil, am muncit, iar și iar am reînceput de la zero în diferite orașe – și până la urma mi-am împlinit visul din copilărie: să devin scriitoare. Ce se întâmpla în România și mai ales la Reșița, am urmărit de la distanță, dar cu inima bătând ca nebuna. În primăvara anului 2019 am revenit pentru prima dată la Reșița, fiind invitată de domnul Țigla la „Zilele Literaturii Germane”, un festival cultural nemaipomenit de frumos. Nu cunoșteam pe nimeni personal, dar am fost primită cu brațele și inimile deschise, de toți reșițenii, dar și de toți ceilalți invitați din alte orașe și țări. Am petrecut câteva zile incredibil de emoționante. Școala Generală 6, blocul meu la Moroasa, toate arătau tot ca acum 37 de ani, bazinul de înot era o ruină. Dar am simțit imediat că o felie din sufletul meu a rămas pentru totdeauna la Reșița, și o felie de Reșița mă va însoți veșnic oriunde mă duc. La Zilele Literaturii am avut onoarea de a citi dintr-un roman care pe atunci abia era în formare. Între timp a apărut – și povestește despre patru generații de femei puternice născute la Reșița. Adică m-am întors la Reșița și pe mod literar. Și sentimentul este exact ca atunci în 1978, când apăruse la ziar compunerea mea despre industria orașului meu natal. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Mesajul este simplu: Suntem toți în aceeași oală (pe nemțește se zice: în aceeași barcă). Trebuie să înțelegem că numai împreună putem face ceva bun, fără ceartă, fără invidie, fără comparații. Să avem grijă de noi, de cei iubiți, de animale, de planetă. Nu contează ce limbă vorbești sau unde trăiești, la Reșița sau altundeva – puterea oțelului reșițean o porți peste tot cu tine și îți permite să te afirmi oriunde. Reșiței îi doresc să se facă tot mai frumoasă (am văzut că aerul acum e mult mai curat, Bârzava e mai limpede, multe străzi sunt reconstruite), să-și revină și să aibă încredere în sine. O să trecem de această pandemie cum am trecut de multe altele, și atunci ne revedem. Multă sănătate la toți!
„Oravița este un orășel bătrân, construit din vremuri greu memorabile pe versantul de vest al Semenicului” (Pop Simion), dar „la Oravița viața pulsează în plină romanță. Parcă aici s-ar fi concentrat tot romantismul cărășenilor” (Virgil Birou). Iar noi, cei care vizităm adesea Oravița, și astăzi confirmăm ambele afirmații.
Oravița este orășelul cu parfum de epocă, este micul burg al sensurilor unice, care te farmecă prin arhitectură și străduțe înguste, este orășelul care păstrează amintiri nemuritoare ale trecerii prin el a unor personalități precum Mihai Eminescu, George Enescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga sau Camil Petrescu. Este „frumos ca ploaia verii…, ca mugurul în pragul primăverii…”, este „duios ca o bunică/ trăindu-și visul ei baroc/ în vechi brocarduri cu miros de busuioc…” spune poetul Nicolae Murgu.
Oravița este locul în care bocșeanul Tata Oancea a fost ucenic, a învățat să sculpteze și a realizat, în perioada 1929 – 1934, revista „Vasiova”, pe frontispiciul căreia este consemnat: „Redacţia şi Administraţia: unde dă Dumnezeu, deocamdată Oraviţa, str. Principaă, 55 sau str. A. Şaguna 104”.
Așadar, Oravița este orășelul în care fiecare casă are propria istorie.
Într-una dintre aceste case, care adăpostește astăzi Muzeul de monetărie imperială, vineri 26 februarie 2021, o grupare culturală coordonată de istoricul și scriitorul Ionel Bota a organizat cea de-a XXXII-a ediție a Colocviilor „Presă și cultură în Banatul Cărășan”.
Potrivit tradiției acestor colocvii, reprezentanți ai culturii Banatului și scriitori de pe plaiul bănățean au fost prezenți cu reviste, cărți și publicații pentru a îmblânzi pandemia prin cultură și poezie.
Din Țara Almăjului, poetul Iosif Băcilă și prof. Pavel Panduru au prezentat revista „Almăjana”, precum și cărți reprezentative ale zonei: „Valea Almăjului – Oameni și fapte” – patru volume trudite de Florina Maria Băcilă și Iosif Băcilă, dar și un frumos volum de versuri semnat Iosif Băcilă, prefațat de Constantin Teodorescu și postfațat de Ilie Chelariu și Ionel Bota.
Bocșa culturală a fost reprezentată de Gabriela și Tiberiu Șerban, iar volume precum „Catalogul cărților cu autograf de la Biblioteca „Tata Oancea” Bocșa” sau „Gânduri către Dumnezeu”, realizate sub egida bibliotecii bocșene, au fost aduse în atenția publicului alături de revista trimestrială „Bocșa culturală”, apărută cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa, aflată în anul XXI de apariție la editura TIM din Reșița.
Ca de obicei, și Anina culturală a fost prezentă prin inimoșii ei slujitori: Mihai Chiper și ing. Nicolae Marișescu, dimpreună cu revista „Arcadia”.
La această a XXXII-a ediție a Colocviilor „Presă și cultură în Banatul Cărășan” au fost prezenți și lugojeni. Lugojul cultural a fost reprezentat de scriitoarea Mia Rogobete, care i-a fost alături poetei Loredana Livia Lupescu pentru o frumoasă întâmplare cultural-editorială: prezentarea volumului de poezie „Doar veșnicia…”, volum apărut la Oravița, Clubul Mitteleuropa în 2020, semnat de Loredana Livia Lupescu, îngrijit de Ioan Gheorghe Chiran și postfațat de Ionel Bota.
Din Valea Bistrei (Bucova) a venit la Oravița prof. Adriana Ilin, cea care i-a adus un omagiu muzicologului Dumitru Jompan prin prezentarea celor mai recente publicații care aparțin dirijorului de la Marga; în același timp, Adriana Ilin și-a prezentat un nou volum de poezie intitulat „Cu alte cuvinte”, apărut la Clubul orăvițan Mitteleuropa în 2019, volum care beneficiazaă de o postfață sub semnătura criticului și istoricului literar Ionel Bota.
Despre Oravița culturală, despre revistele și publicațiile orăvițene, a vorbit în cadrul acestor colocvii directorul revistei „Oravița. confluențe culturale, istorice, artistice”, Ion Gheorghe Chiran.
De asemenea, a fost prezentată și dăruită celor prezenți revista de cultură europeană „Arte” (director Daniela Marchetti), revistă în paginile căreia se regăsesc semnăturile multora dintre participanți.
Cea de-a XXXII-a ediție a Colocviilor „Presă și cultură în Banatul Cărășan” s-a dovedit a fi o întâlnire a unor pasionați de cultură și carte, a unor slujitori ai condeiului și truditori pe tărâmul din ce în ce mai anevoios al culturii. Un eveniment derulat sub auspiciile Prieteniei, provocând, parcă, o rezistență prin cultură împotriva pandemiei. Felicitări, tuturor!
Formația muzicală „Intermezzo”, activă sub tutela Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, a apărut în public pentru prima oară sub acest nume, la Reșița, în 20 ianuarie 2016. De atunci până în prezent, „Intermezzo” a participat la aproape toate manifestările importante ale etniei germane din Banatul Montan, fiind totodată invitată și în Austria și Ungaria. În perioada 20 ianuarie 2016 – 1 martie 2021 a apărut de 162 de ori în cadrul unor manifestări în 19 localități din țară și peste hotare.
Dintre realizările formației până în prezent se pot enumera cele două imprimări: în anul 2018 imprimă alături de corul „Franz Stürmer” un CD de muzică tradițională germană din Banatul Montan, sub genericul „Salutări din Banatul Montan / Gruss aus dem Banater Bergland, Nr. 3”, iar în anul 2020 apare, sub aceeași denumire, volumul 4, de data aceasta cu înregistrări interpretate doar de „Intermezzo”.
Componenții formației au fost de-a lungul celor 5 ani de activitate până în prezent: Lucian Duca (coordonatorul formației) / chitară, Marianne Chirilovici / voce, pr. János Várga / voce, Camelia Duca / voce, Walter Karl Fleck / orgă electronică precum și Corina & Harald Bouda / percuție și chitară. În prezent, Marianne Chirilovici și Lucian Duca încântă publicul iubitor de muzică bună, chiar dacă, din motive pandemice, nu atât de des cum și-ar dori-o atât publicul iubitor, cât și ei însăși.
Formația „Intermezzo” se prezintă online, de Ziua Mărțișorului 2021, publicului, începând cu ora 17.00, cu CD-ul de muzică tradițională germană din Banatul Montan, „Salutări din Banatul Montan / Gruss aus dem Banater Bergland, Nr. 4”, sărbătorind în acest mod împlinirea a 5 ani de activitate.
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania. În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie! În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, luni, 1 martie 2021, vom citi răspunsurile / gândurile scriitorului Jan Cornelius și ale tânărului medic Mihai Andrei Cheregi: Jan Cornelius, scriitor, Düsseldorf / Germania Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Eu sunt născut la Reșița și am locuit la Reșița până la vârsta de 19 ani, apoi am plecat la facultate, la Timișoara, iar în 1977 am fugit de regimul comunist în Germania. O, ești din Reșița! îmi spun ades prieteni scriitori din București, Cluj sau Iași, ca să nu mai vorbim de Timișoara, și zâmbesc toți plini de simpatie și bunăvoință, asta arată cât de pozitivă și unică este imaginea acestui oraș în conștiința țării. Deci la Reșița mi-am petrecut copilăria și adolescența, etape esențiale ale vieții, am avut profesori buni acolo și am avut norocul să întâlnesc multe spirite luminate și deschise, în ciuda restricțiilor cumplite ale dictaturii. Industria Reșiței a fost omniprezentă în viața mea în această perioadă, cu furnalele și laminoarele din oraș și cu fumul care se înălța mereu din coșurile uzinelor și sunetul sirenei dimineața la șapte, la începerea schimbului, și la ora trei și la ora zece sau unsprezece, când se termina schimbul, acest sunet făcând parte din cotidianul meu precum răsăritul și apusul soarelui. La orele acelea, orașul se umplea brusc de oameni, mii de muncitori apăreau pe stradă, era o animație enormă și se auzeau frânturi de dialoguri atât în română, cât și în germană pentru că aceste două națiuni au trăit și conviețuit cât se poate de armonios în perioada aceea la Reșița. Fumul și funinginea făceau parte din viață mea zilnică, dar nici nu le băgam în seamă, era problema mamei să spele cămașa albă care seara era gri, dacă te plimbai prin oraș o vreme. Tatăl meu a fost muncitor, lăcătuș mecanic, la uzinele din Reșița, asta a fost legătura mea cea mai nemijlocită cu uzinele, lucra din greu acolo, uneori două schimburi la rând și venea ades cu ochii înroșiți de oboseală, dar și mândru de realizările de acolo. Pe mine, în schimb, mă interesau cărțile și iar cărțile și biblioteca de la Casă de Cultură, la uzină nu am intrat decât în cadrul orelor de atelier de la școală, însă fără fabrici și uzine, fără ritmul acela trepidant impus de sirene, orașul e inimaginabil pentru mine, dacă mă gândesc la copilărie. Orașul s-a schimbat azi radical, uzinele au fost închise, apa Bârzavei este curată și aerul e curat de asemenea, dar au dispărut și muncitorii și ritmul trepidant al vieții. Nu glorific nicidecum trecutul, a fost multă sărăcie pe timpuri și viața n-a fost deloc ușoară în dictatură, și desigur că libertatea de azi e mai de preț decât orice, însă acuma problemele sunt de alt ordin. Un prieten mi-a arătat la o vizită că o treime din luminile blocurilor sunt seara stinse, dat fiind că o mare parte din populație lucrează în străinătate, la Reșița nu prea mai este de lucru, situația e tristă, totul a intrat într-o stare de semiletargie, din păcate. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Nu vreau să fac uz de formule standard, dar ce altceva pot dori locuitorilor Reșiței decât un viitor minunat, care să aducă din nou viață și energie în acest oraș. Îl cunosc oarecum pe primarul Ioan Popa care, împreună cu mulți alții, a dovedit în ultimul timp multă inițiativă și spirit pragmatic în revitalizarea și înfrumusețarea orașului ajuns o semiruină, le doresc locuitorilor Reșiței o continuare rapidă a drumului în această direcție. La ora actuală, după câte știu, se produce acolo o reprofilare a orașului în domeniul producției, îi doresc orașului să găsească o cale să-și valorifice talentele și energia și să oprească emigrarea înspre alte tărâmuri.
Mihai Andrei Cheregi, medic, Waiblingen / Germania Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Reșița este orașul unde m-am născut și am crescut până la vârsta majoratului, este locul unde părinții și bunica mea, dar și o parte din prietenii mei care n-au ales drumul Timișoarei sau străinătății încă locuiesc, este orașul pe care îl port în suflet și unde mereu mă întorc cu drag. Copilăria trăită atât în „Lunca” mea iubită, cât și în splendorile naturii aflate în împrejurimi, meciurile trăite pe Stadionul „Mircea Chivu”, „nebuniile nevinovate ale tinereții”, toate aceste amintiri le port mereu oriunde aș fi. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Reșițenilor mei le trimit să aibă parte de un an mai prosper, după ce 2020 a fost pentru toată lumea un an dificil și cu pierderi pe diferite planuri. Atragerea de noi investitori și formarea unor noi locuri de muncă să fie dorite și realizabile. Reșița nu mai e de mult „Cetatea de foc a Banatului”, da, este de datoria noastră, a tuturor reșițenilor, să o aducem din nou într-un loc fruntaș.
UZPR CARAS SEVERIN 