Deși în plină pandemie, mulți oameni de vârsta a treia din orașul de pe Cerna – Hunedoara, au ochii zâmbitori și dorință de viață, cât și voința de a fi mereu ei înșiși.
Aproape zilnic pe „Lipscaniul” orașului îl vedem în trecere pe unul dintre veteranii localității, omul ce depășește vârsta de 90 ani, reflectându-și energia personalității ce-l face să străbată în viață prin voință exemplară, dovedindu-se pe deplin stăpân pe destinul său.
Acesta este ec. Viorel RĂCEANU, unul dintre cei 7 copii ai familiei Răceanu, crescuți sub semnul dragostei în Dumnezeu și adevăr, a respectului față de semeni.
Localitatea Baia lui Crai – Toplița este pentru el și acum un meritat loc al copilăriei, zonă de vis, un miraj de flori ale livezilor cu fructe și speranțe.
El este omul găsit de fiecare dată acolo unde îi era locul și unde ajungea datorită experienței personale.
Pornind pe propriile-i cărări ale vieții, cu o reîntoarcere în timp, am aflat că a făcut ucenicia în domeniul construcțiilor metalice și civile și a lucrat ca șef de echipă la secția Reparații și întrețineri a C.S.H., unde s-a remarcat prin pricepere și pasiunea pentru meseria aleasă.
După îndeplinirea stagiului militar finalizat cu gradul de sergent, s-a angajat la Trustul de construcții, iar mai târziu a fost promovat ca director la industria locală.
Nu după mult timp era întâlnit făcând parte dintr-o echipă „bine sudată” ce avea ca responsabilitate implementarea electrificării în județ, ocazie cu care a fost decorat cu „ORDINUL MUNCII”.
Fiind un om cu talent de bun organizator și vorbitor înnăscut care știe să capteze auditoriul, a fost numit președintele Sfatului popular al orașului Hunedoara, funcție care a deținut-o mai mulți ani la rând, perioadă în care s-au construit mii de apartamente, unități școlare, spitalul etc.
Mai târziu a devenit directorul Grupului de întreprinderi cu sediul în Deva.
Făcând o reîntoarcere în timp, fostul siderurgist, Dorel TĂLĂBAN, ne-a declarat: „Viorel RĂCEANU este un om de pe meleagurile copilăriei mele. Drumurile lui profesionale nu l-au îndepărtat niciodată de semeni, de oamenii comunității, de fiecare dată făcând totul cu credință și pasiune pentru lumina adevărului. Fiecare funcție deținută a fost pusă în slujba comunității prin obiectivitate, promptitudine, consecvență, echilibru și inspirație în stabilirea deciziilor.
Și încă un amănunt: era pasionat de muzică și vânătoare”.
… În discuțiile cu Viorel RĂCEANU, printre altele, a punctat o părere sinceră față de activitatea primarului Dan BOBOUȚANU, punctând faptul că acesta „și-a conturat personalitatea prin cultivarea respectului pentru oamenii comunității, prin receptivitate, echilibru, onestitate și caracter”.
Ca om al comunității, Viorel RĂCEANU are mai multe idei care putând fi finalizate ar concura la completarea imaginii orașului și dintre care am spicuit: înființarea unui muzeu istoric; reamenajarea centrului vechi; construcția de parcări peste râul Cerna; ridicarea unui monument al eroilor din cele două războaie mondiale; reamenajarea fântânii din curtea castelului, extinderea pietonalei etc.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Luna martie a anului 2021 la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a debutat cu o expoziție de carte de poezie, expoziție care a adunat volume de versuri ale poeților bănățeni, apropiați bibliotecii și Bocșei culturale: Iulian Barbu, Octavian Doclin, Costel Stancu, Nicolae Sârbu, Liubița Raichici, Iacob Roman, Costel Simedrea, Ionel Bota, Vasile Barbu, Dinu Barbu, Robert Șerban, Ion Șerban Drincea, Daniela Marchetti, Ion Rășinaru, Ioan Petraș și Claudius Myron Ișfan au fost poeții etalați în această expoziție de început de martie și primăvară.
Următoarea săptămână – perioada 8 – 12 martie – este destinată cărților muzicologului și compozitorului Doru Popovici.
„Omagiu Dorului…” se intitulează expoziția de volume și documente care ni-l amintesc pe muzicologul bănățean Doru Popovici, plecat în urmă cu doi ani, într-o zi de 5 martie; apoi ni-l vom aminti pe regretatul lingvist Vasile C. Ioniță printr-o expoziție valoroasă și-l vom „aniversa” pe scriitorul și protopopul Vasile Petrica organizându-i, de asemenea, o săptămână pentru expunerea numeroaselor sale volume.
„Zilele de primăvară/ Sunt fermecătoare/ Ce lumină vie, dulce,/ Ce senin și soare…./ … Și câtă speranță dulce/ Între omenire/ Aduci mândră Primăvară/ Cu a ta venire” ne-ar spune Tata Oancea. Iar noi, cu bucurie, alăturăm mândrei primăveri, cartea.
Ultima expoziție din luna martie va fi dedicată cărții pentru copii – Cartea pentru copii, ieri și azi – eveniment ce cuprinde și Ziua Internațională a Cărții pentru Copii.
Așadar, la Bocșa, primăvara începe cu poezie, iar cartea rămâne cel mai fidel și de încredere prieten din toate anotimpurile!
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania. În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie! În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, luni, 8 martie 2021, vom citi răspunsurile profesorului Robert Stupak și ale regizorului Sabin Dorohoi, căruia îi spunem și La mulți ani, căci astăzi își sărbătorește și ziua de naștere:
Luni, 8 martie 2021
Robert Stupak, prof. pian, Gerlingen / Germania Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Orașul Reșița, orașul meu natal, a însemnat totul pentru dezvoltarea mea ulterioară. Mama mea m-a îndrumat să fac muzică, așa că am intrat la Școala elementară de muzică din Reșița și am învățat pian cu doamna prof. Busch Barbara și teorie, solfegii cu domnul prof. Giurgiu Victor. Aici mi s-au pus bazele cunoștințelor mele muzicale pe care am putut să le dezvolt în continuare la Școala de muzică și arte plastice „Ion Vidu” din Timișoara și la Conservatorul de muzica „Gheorghe Dima” din Cluj. Tatăl meu care a lucrat la U.C.M.R – secția Motoare Diesel m-a învățat să joc tenis de masa și apoi am continuat să joc la Sala de sport de pe lângă cinematograful Muncitoresc din Reșița. Meseria de profesor de pian am practicat-o la Timișoara timp de 20 de ani, apoi m-am stabilit în Germania la Gerlingen, lângă Stuttgart, unde am practicat-o încă 30 de ani. Mereu sunt în legătură cu orașul Reșița, vizitez împrejurimile lui frumoase și vorbesc cu oamenii lui minunați. Le mulțumesc tuturor oamenilor care m-au ajutat de-a lungul timpului. Cu muzica și sportul început la Reșița am reușit să duc o viață bună și sănătoasă până în prezent. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Doresc orașului Reșița să se dezvolte în continuare în toate direcțiile și să ofere locuitorilor lui posibilități de afirmare în toate domeniile. Reșițenilor mei dragi le doresc sănătate și împlinirea tuturor dorințelor.
Sabin Dorohoi, regizor și producător de filme, București Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Încă de acum câțiva ani, apropierea momentului 3 iulie 2021, m-a făcut să mă gândesc la un film documentar despre povestea Reșiței în acest moment solemn. Așa că pentru mine împlinirea a 250 de ani de tradiție siderurgică a însemnat să mă pun pe treabă. La propriu! Încă din 2018 am început să creionez scenariul acestei povești. Și cu toate greutățile impuse de pandemie, în 2020 am luat camera în mână și m-am apucat intens să filmez o primă parte din povestea „Orașului de Foc”. Reșița la 250 de ani. 3 iulie 2021 pentru mine înseamnă un „deadline” cum se spune acum. Înseamnă un moment în care eu trebuie să am gata un film documentar foarte elaborat despre povestea orașului în care am copilărit. Astfel, 250 de ani de industrie înseamnă pentru mine peste 250 de zile de muncă hotărâtă, concretă, pentru a lăsa ceva în urmă orașului și reșițenilor. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Lucrând în această perioadă la documentarul „Orașul de Foc”, despre povestea înființării și evoluției acestui oraș, am înțeles că momentul evenimentelor istorice din decembrie 1989 a lăsat o amprentă puternică în sufletul reșițenilor cu care sunt contemporan. Eu am fost mic, nu îmi amintesc ce s-a petrecut atunci. Dar pentru mulți oameni de vârsta tatălui meu schimbările care au urmat au fost dureroase. Anii tranziției au fost o perioada grea, când oamenii au început să-și piardă speranța. Ani în care destinul s-a întors împotriva Reșiței. Cumva parcă acele momente au lăsat o cicatrice pe care reșițenii au purtat-o multă vreme. Când am început facultatea de film, am plecat la București. Și de atunci revin la intervale mari acasă. Doar de Sărbători și atunci când mai aduc un proiect de film în zonă. Lipsind perioade lungi, percep probabil mult mai puternic schimbările care au loc aici. Însă în ultimii ani parcă văd un suflu nou al întregului oraș. Parcă e tot mai fain și arată tot mai bine cu fiecare vizită nouă pe care o fac aici, acasă. În plus, cunosc tot mai mulți oameni faini și tineri sau chiar foarte tineri care fac lucruri tare faine pe aici: concursuri sportive, evenimente culturale tot mai ample, e un „vibe” nou în Reșița. Și de asta mi se pare că de fapt gloanțele de la ᾽89 au ucis, au găurit ziduri și au spart ferestre, dar nu au putut distruge spiritul „Orașului de Foc”.
Conducerea Ligii Scriitorilor Români anunță cu durere în suflet trecerea în eternitate a poetei Ligya Diaconescu, vicepreședinte al Ligii Scriitorilor, “Doamna Limbii Române “, așa cum a numit-o președintele național al acestei organizații profesionale, răpusă de Covid 19.
”Ligya Diaconescu era persoana care împreună cu conducerea Ligi Scriitorilor organiza în fiecare 31 august sărbătoare Zilei Limbii Române în diferite orașe din țară, la care participau scriitori români de pe toate meridianele lumii.
Numele ei va rămâne în conștiința noastră ca o amintire frumoasă și luminoasă, iar veșnicia îi va rezerva o pagină în Istoria Literaturii Român.
Dumnezeu să o odihnească în pace” transmite Comitetul Director al Ligii Scriitorilor Români.
Doamna Ligya Diaconescu era organizatoarea tradițională a Zilelor Limbii Române de la Hurezu, eveniment de referință pentru literatura contemporană.
O scurtă sinteză a vieții și activității celui ce a fost un promotor al jurnalismului românesc dar și un om de spirit și vocație europeană, Valeriu Braniște, ne-a fost prezentată la sediul UZPR Timiș, din Timișoara, în cadrul întâlnirilor de luni, de la ora 12,00, de către ex- magistrat Ioan I.Ionescu. Alocuțiuni complementare referitoare la subiectul propus, au mai rostit, prof. Sylvia Hârceagă, dr. istoric Nicola Trăilă și Nicolae Toma.
Moderator Dumitru BUȚOI
Valeriu Braniște, s-a născut la 10 Ianuarie 1869 în comuna Cincu Mare județul Brașov. Tatăl său, Moise Braniște a fost o perioadă stenograf la Dieta ardeleană (1863-1865), judecător multă vreme, deputat sinodal, prim pretor, funcționând în mai multe județe. Valeriu Braniște urmează liceul la Brașov, iar Universitatea la Budapesta și Viena. În anul 1891 onține la Universitatea din Budapesta, Diploma de doctor în filosofie și de profesor seundar pentru limba și literatura maghiară .La Brașov funcționează timp de 3 ani ca profesor la liceul român. În paralel începe să scrie, să se dedice jurnalismului la ziarul ,,Tribuna” din Sibiu. În anul 1983 ,la inițiativa lui Al.Mocioni, care fondează ziarul ,,Dreptatea”, V.Braniște devine redactor-șef al ziarului, iar la 1 Noiembrie 1894 devine director al acestui ziar. În 1918 se stabilește în Banat la Lugoj, unde pune bazele ziarului ,,Drapelul”, se îngrijește de apariția lui bisăptămânală pînâ în 1920. Concomitent cu ,,Drapelul” V.Braniște scoate și gazeta săptămânală ,,Banatul” cu subtitlul ,,Foaie pentru poporul român”.
Drapelul s-a pretins a fi un ziar pentru intelectuali, pe când ,,Banatul” a fost un ziar pentru popor. În politică Valeriu Braniște a rămas credincios Partidului Național cu al cărui Program a candidat de mai multe ori la alegerile parlamentare, dar fără succes. Pe tărâm jurnalistic V. Braniște a scris numeroase articole, dacă le-am aduna s-ar forma o serie de volume. În calitate de conferențiar a ținut peste 200 de conferințe, pe cele mai importante le-a publicat în ziarul ,,Drapelul” dar și în ,,Anuarul Sociatății pentru crearea unui fond de teatru român”. La împlinirea a 151 de ani de la nașterea sa, UZ PR ,Filiala Timiș îi cinstește memoria, adoptând, denumirea UZPR Filiala ,,Valeriu Braniște” Timiș. Astfel acest titlu ne onorează și ne ne îndeamnă să-i păstrăm neștirbită amintirea de om cutezător, demn, cu adevărat patriot, jurnalist desăvârșit, cu care noi ne mândrim, urmând a-l cinsti ori de câte ori se ivește prilejul.
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania. În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie! În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, duminică, 7 martie 2021, vom citi răspunsurile profesorului Silviu Rogobete și ale directoarei de proiecte Camelia Mingasson:
Duminică, 7 martie 2021
Silviu Rogobete, prof. univ. dr., fost Consul General al României în Africa de Sud, Timișoara Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Onorat de această invitație, cu permisiunea dumneavoastră voi împărți întrebarea în două. Mai întâi ce înseamnă Reșița pentru mine? Fiind locul copilăriei si al adolescenței, este în primul rând paradisul inocenței și al bucuriei, un paradis pierdut, dar în mod cert neuitat. Locuind in Piața Lenin 1 / actuala Traian Vuia, am avut șansa să copilăresc în parcul din fața „Blocului 800”, locul unde brazii care acum sunt înalți de 15 metri erau „căluții” peste care săream în fugă împreună cu o trupa excepțională de copii. Ca mulți dintre copiii reșițeni din acele vremuri, de la 5-6 ani am făcut „cunoștință”, aproape concomitent, cu bazinul de înot, cu sala de gimnastică de la Casa de cultură și evident, cu Prietenii munților și schiul pe Semenic. Antrenamentul pentru Semenic se întâmpla oarecum în „curtea blocului”, adică pe Dealul Golului, de unde îmi amintesc perfect si acum traseul pe care mă întorceam pe schiuri, împreună cu tatăl meu, până acasă! Mai apoi, orele de la Bastilia transformate de câteva ori în superbe escapade clandestine la Barajul Secu, la „o baie”! Toate acestea nu pot fi uitate. Trecând acum la partea a doua a întrebării, aceste experiențe se legau cumva organic de Uzinele din Reșița. Oarecum paradoxal, spațiul natural de excepție coexista cumva armonios cu spațiul industrial! Te-ai aștepta ca asta sa fie imposibil! Nu și in Reșița. In Reșița, superba si bogata natură se îmbină cu o bogată tradiție tehnică, perpetuată de-a lungul generațiilor. Tatăl meu, Ilie Rogobete, care a intrat in Uzină la 12 ani, m-a dus și pe mine, tot la 10-12 ani în primele ture de uzină. A făcut-o cu aceeași lejeritate si naturalețea cu care m-a așezat pe schiuri la patru ani! Evident că nu ai cum să uiți urcatul până în vârful furnalului pe scările exterioare, învățând că acolo focul nu fusese stins de peste două veacuri! Nu ai cum sa uiți șarjele imense de oțel topit care rulau in laminoare, motoarele Diesel navale înalte cât un bloc cu trei etaje sau motoarele pentru locomotive, nu mai puțin impresionante. Ca semn că aceste vizite m-au marcat, prima mea aventură academică a fost Facultatea de Mecanică din Timișoara, cu multe ore petrecute in uzinele din Reșița acelei perioade a anilor 1980. Deși libertatea dobândită după 1989 mi-a oferit șansa unui nou început academic in Marea Britanie, Reșița așa cum am cunoscut-o în acei ani, își păstrează o magie greu de egalat. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Magia dată de istoria Reșiței nu are voie sa dispară. Dragi reșițeni, dacă v-ați intersectat în vreun fel cu ea, asigurați-vă că e bine dusă mai departe! Dacă nu o cunoașteți, faceți tot ce se poate să o însușiți! Sunt puține locuri în lume care au șansa să beneficieze de o asemenea istorie! Un oraș a cărui tradiție tehnică trece acum dincolo de un sfert de mileniu poate și trebuie să se reinventeze. La ceas aniversar, doresc ca Reșița și reșițenii, precum Pasărea Phoenix, să renască din propria cenușă! La mulți ani!
Camelia Mingasson, director de proiecte cu caracter național și internațional, Timișoara Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Acum și mereu, la propriu și la figurat, Reșița este, pentru mine, „foc nestins”. Pe de o parte, cuptoarele care ne fac mândri de 250 de ani. Pe de alta, tot ce mi-a definit copilăria și adolescența: Govândariul, cu al său Universal Victoria, unde mergeam să ne luăm bomboane de 75 de bani; Generală 7, unde drapelul era arborat în curtea școlii la fiecare reușită a noastră la olimpiadele naționale, unde Doamna Profesoară Mihălțan a devenit în inima mea, atunci și acum, cea mai bună profesoară de limba română din galaxie, iar domnul Diatlov, omul datorită căruia am știut să-mi ajut copiii la matematică până-ntr-a opta, deși am făcut Facultatea de Filologie. Apoi, era scurtătura dintre Govândari și Câlnic, unde mă ducea tata duminica, în plimbare, să-mi povestească despre utilaje și despre materiale de construcție, sălașul lui nea Pătru, unde mergeam de vreo trei ori pe săptămână după lapte, era planșeta tatei, de la uzină, care îmi prilejuia o inefabilă mândrie, la gândul că de tata depindea buna funcționare a țevii de tun. Și pădurile din spatele IMR-ului, unde îmi plăcea să-mi fac veacul, citind și așteptând să aud tragerile din poligon. Ne petreceam iernile la patinoarul de lângă Trandafirul și la Prietenii Munților, iar verile, la adunat plante medicinale și la bazinul din Luncă, de la „7 Noiembrie”, unde soții Schuster ne-au explicat din prima că știe să înoate doar acela care se descurcă fără să atingă fundul apei. Toate au fost de folos… Din gașca noastră, nu-mi amintesc să fi fost cineva care să nu știe să patineze, să schieze și să înoate. A, și să vorbească, măcar un pic, nemțește. Ceva mai târziu, Reșița a devenit Calea Timișorii, „pasarela” de la gară și trenul navetiștilor, pe care îl foloseam ca autobuz, spre și dinspre LMF, unde domnul Lazăr vorbea despre Blaga cum nu cred că am mai auzit pe cineva vreodată. Verile ni le petreceam acum la Văliug, iar iernile tot la „Prieteni” și la patinoar, care devenise un fel de „discotecă” pe gheață. De pe Timișorii, mi-au rămas la inimă mirosul de pateuri proaspete cu brânză, pe care Tanti Isac le făcea ca nimeni alta, ușile mereu descuiate la apartamente, partidele de săniuș din spatele blocului, unde aveam un derdeluș de milioane, și, fără drept de apel, vecinii mei de palier – o familie cu cinci băieți, care îmi ieșeau în întâmpinare, să-mi care ghiozdanul peste pasarelă, dacă mă vedeau opintindu-mă de-atâta carte. Și care târziu, foarte târziu, mi-au mărturisit că opreau instantaneu meciurile de fotbal din apartament când mă auzeau învățând. (Nu, nu erau la mine acasă, dar pereții blocurilor comuniste erau subțiri, iar eu învățam cu voce tare…) Când, și mai târziu, am dat la Filo, aceiași vecini aproape că mi-au organizat un chef, de bucurie că intrasem a doua din câteva sute de adolescenți care ne bătuserăm pe 45 de locuri. Cred că nici eu nu m-am bucurat cum s-au bucurat ei… Dar știu că, de aproape 30 de ani, la Timișoara, mă cuprinde mereu o bucurie nestăvilită când întâlnesc reșițeni, a căror descoperire îmi aduce instantaneu zâmbetul pe buze, soluții aproape oricăror probleme și răspunsuri oricăror întrebări. Asta a fost pentru mine Reșița. O lume de o bunătate aristocrată, în ciuda caracterului muncitoresc al orașului și al melting pot-ului cultural care aducea împreună bănățeni, moldoveni, olteni, dar și nemți, unguri, sârbi sau pemi. O lume în care am crescut liberi, copii ai pădurilor și ai munților. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Sunt pe deplin încredințată că a venit vremea să ne mândrim cu valori care ne definesc de veacuri. Că este capital să ne amintim mereu cine am fost și de unde venim, ca să înțelegem mai bine încotro ne îndreptăm. Reșița înseamnă azi oameni care au construit împreună un sfert de mileniu de industrie, de istorie. Și de foc nestins. Mi-aș dori ca reșițenii de acum și de mâine, de aici și din lumea întreagă, să nu uite asta niciodată. Eu n-am să uit.
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania. În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie! În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, sâmbătă, 6 martie 2021, vom citi răspunsurile / gândurile chimistului de talie internațională Francisc Potmischil și ale medicului-cercetător Cristina Igrișan:
Francisc Potmischil, prof. univ. dr., chimist, București Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Reșița este un loc în care familia mea are deja rădăcini adânci. Bunicii mei dinspre tata au cumpărat casa din Reșița în anul 1919, deci, în urmă cu peste 100 de ani. În această casă m-am născut și eu, în anul 1939. Existența familiei noastre a fost permanent dependentă de activitatea industrială din Reșița, deoarece părinții mei și părinții părinților mei au fost salariați ai uzinelor ale căror denumiri (UDR, CMR, UCMR, CSR etc.) s-au schimbat de multe ori în cursul existenței lor. Deși eu nu mai sunt locuitor al Reșiței de aproape 60 de ani, știu din auzite că în ultimul timp producția industrială a uzinelor reșițene este în scădere și numărul șomerilor este în creștere. Consider regretabil faptul că la aniversarea a 250 de ani de industrie reșițeană, pe lângă unele succese (sunt convins că trebuie să existe și așa ceva), rezultatele financiare nu sunt mulțumitoare. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Reșiței și harnicilor locuitori ai Reșiței le urez LA MULTI ANI! și însănătoșirea situației economice internaționale, care ar avea efecte benefice și pentru industria reșițeană.
Cristina Igrișan, medic cercetător, antreprenor, Timișoara Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021? Am crescut printre români și nemți, am făcut grădinița și școala germană. De fiecare dată când trec pe la Muncitoresc mă apucă o nostalgie foarte plăcută, când îmi revăd școala. Colegii mei sunt acum în Germania, dar deși suntem împrăștiați prin lume, încă păstrăm legătura de prietenie și ne vedem cât de des putem. Am făcut mult sport în Reșița. Părinții mei erau profesori de sport, deci nu se putea să nu fac sport. Dar poate în alt oraș nu aș fi avut atâtea opțiuni, sporturi și de vară și de iarnă, și de echipă și individuale. Tradiția sportivă a Reșiței este întrecută doar de cea industrială. Deși mă pregăteam pentru medicină, am făcut liceul de informatică la LMF. Nu mă atrăgeau deloc schemele logice, dar acum mă bucur că le-am învățat cândva. La 19 ani am plecat la Timișoara la facultate și am rămas aici. Acum am două case, dar în sinea mea tot reșițeancă am rămas. Mi-am urmat visul, am ajuns medic cercetător. Am înființat în 2003 prima clinică de cercetare de faza 1 din România. Am condus această clinică și un concern internațional de cercetare, timp de 14 ani. In 2018 am decis să devin și antreprenor și am înființat Nova-Clin Medical Research Center, cel mai profesionist centru de cercetare clinică „Early Phase” din România. Colaborez și cu Facultatea de Medicină și Institutul Oncogen din 2007, fiind consultant pe proiecte de cercetare clinică și medicină tranzițională. Una din bucuriile mele a fost că am fost prima care am atras medici reșițeni în proiecte de cercetare. E foarte fain să lucrezi cu „ai tăi” și să simți că faci ceva pentru orașul în care te-ai născut. Reșița pentru mine a însemnat și va însemna întotdeauna ACASĂ. Este orașul copilăriei mele, locul unde m-am format ca om. Multe orașe sunt definite de clădirile lor. Reșița e altfel, Reșița este definită de oamenii ei. Mă leagă prietenii vechi de peste 40 de ani de oameni minunați cunoscuți în Reșița. Orașul nostru este un oraș de suflet! Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar? Urez din suflet Reșiței și reșițenilor „La Mulți Ani” cu ocazia împlinirii celor 250 de ani de industrie. Industria a fost sensul existenței acestui oraș. Este o aniversare foarte importantă și sper să dea un impuls proaspăt dezvoltării viitoare. Le doresc reșițenilor să fie mândri de orașul lor și fericiți că trăiesc acolo. Dacă nu este cum și-ar dori ei să fie, să pună umărul să facă acest oraș așa cum și-l doresc. Pentru că se poate. Pentru că merită!
Nimeni, nici în cele mai negre vise, nu şi-ar fi putut imagina vreodată că vom ajunge să trăim cu această molimă, de un an, deja. Doar că povestea nu e la trecut, e încă aici şi va mai fi o vreme. Sunt multe întrebări rămase deocamdată fără răspuns. Cele mai multe legate de stabilitatea genetică a virusului, ale cărui tulpini noi par că sunt mai dibace decât cele dintâi documentate. Ca primă măsură impusă şi cea mai sigură a fost distanţarea socială. Şcoli închise, magazine, teatre şi restaurante închise, străzi şi viaţă încremenite.
Studii recente au arătat că izolarea din perspectivă psihologică poate produce o gamă largă de efecte, incluzând stări de anxietate sau depresive, de psihoze, stres, sentimente de confuzie, furie, frică, incertitudine şi teamă faţă de instabilitate. În asemenea împrejurări mulţi oameni ajung să îşi piardă orientarea.
În Marea Britanie se intervine operativ în gestionarea unor astfel de situaţii pentru a preîntâmpina forme agravate. Doctor în psihologie Nistor Becia, originar din Dalboşeţ, jud.Caraş-Severin şi stabilit la Cardiff, spune că „teama, incertitudinea, izolarea şi alţi factori generatori de dezechilibru emoţional au contribuit la impactul tot mai mare asupra sănătaţii mintale a populaţiei iar cazurile de criză în domeniul psihiatric sunt în creştere”. El este un admirator al sistemului naţional de sănătate britanic, despre care se spune că „e mândria ţării fiind unul dintre cele mai generoase din lume care oferă ficărui nativ sau imigrant, o asigurare ce acoperă toate nevoile medicale, inclusiv cele de consiliere în terapia cognitiv-comportamentală. De la începutul pandemiei, numarul persoanelor care s-au oferit voluntar să ajute serviciul naţional de sănătate se apropie de un milion. Numeroşi voluntari au lucrat în punctele cheie, acolo unde trebuia dus greul, in spitale, servicii publice sociale, etc”
Cum s-a implicat aflându-se în prima line?
Nistor Becia
„În aprilie 2020, când epidemia de Coronavirus era la apogeu în Marea Britanie, în timp ce majoritatea oamenilor erau izolaţi la domiciliu, eu am decis să mă alătur armatei de lucrători din sistemul public de sănătate care la fel ca şi mine şi-au lăsat familiile şi pe toţi cei apropiaţi pentru a ajuta în lupta cu pandemia. Aşa că timp de trei luni a trebuit să mă izolez şi eu de restul familiei locuind intr-o anexă din spatele casei de unde o puteam vedea pe fetiţa mea Elena de 9 ani, doar pe geam. Măsurile au fost stricte dar le-am respectat întru totul pentru a-i proteja pe cei dragi mai ales că în centrul de sănătate unde lucram şi la spitalele pe care le vizitam zilnic, intram în contact cu foarte mulţi pacienţi infectaţi. Pandemia a adus cu sine numeroase modificări îndeosebi în ceea ce priveşte protocolul de intervenţie, lucrăm diferit faţă de normal. Relaţia mea de consiliere şi îngrijire a pacienţilor are loc în condiţii de igienă maximă, cu echipament de protecţie şi mască şi de cele mai multe ori cu ajutorul tele-medicinei, prin platformele on-line. Mă stânjeneşte această metodă de lucru, imposibilitatea de a citi expresia de pe fețele acoperite de măști, de a simți o atingere fizică, de a distinge o formă umană sub echipamentul de protecție, eu preferînd să construiesc o relaţie terapeutică reală, împreună cu pacientul meu. E clar că nimic nu poate înlocui prezenţa fizică iar realitatea este întotdeauna mai bună decât contactul on-line cu oamenii aflaţi în îngrijirea mea.”
Psiholog clinician şi psihoterapeut, Nistor Becia, este îndrăgostit de ceea ce face, de profesia nobilă şi mult respectată, pe care şi-a ales-o. Consideră că evoluţia pacienţilor săi înseamnă şi propria evoluţie, cu fiecare caz pe care îl tratează, cu fiecare persoană care are nevoie de întervenţia sa. Preţuieşte mult mediul profesional în care s-a dezvoltat încă din anul 2009 şi care l-a ajutat să acumuleze o bogată experienţă indeosebi în diferitele terapii comportamentale, evaluarea psihologica a copiilor şi adulţilor şi în supervizarea specialiştilor clinicieni.
Ulterior a devenit coordonatorul Departamentului Psihologic al Spitalului privat de psihiatrie „Priory” din Cardiff şi a fost ales membru în Consiliul Diversităţii Culturale şi Etnice în cadrul Federaţiei Europene a Asociaţiei Psihologilor (EFPA) cu sediul la Bruxelles, organizaţie a societăţilor naţionale în domeniul psihologiei, aflata în Spaţiul Economic European.
Intre „a fi” si „a deveni” sau carieră în studiul poveştilor sufletului
Intre ce a fost la un moment dat şi ce a devenit ulterior, pentru Nistor Becia, e cale lungă, de peste 12 ani.
A fost jandarm in România şi a devenit doctor in psihologie in Marea Britanie, acolo unde şi locuieşte.
De ce a ales astfel? Pentru că inimii nu-i poţi pune zăvor! A ales cu inima (dar şi cu mintea) şi spune ca nu regretă nicio clipa decizia!
Provenit dintr-o familie modestă, cu o situaţie finaciară ce nu i-a permis să urmeze o facultate la zi, aşa cum şi-ar fi dorit şi cum cei mai mulţi foşti colegi ai săi au facut-o, a optat pentru cariera militară. Insă, după liceul absolvit in localitatea Bozovici, judeţul Caraş-Severin, alţi cinci ani de viaţă cazonă şi haină soldăţească au devenit amintire odată cu anul 2005 când unitatea de Transmisiuni din Caransebeş a fost închisă. Cum anumite structuri ale armatei române, la vremea aceea, se desfiinţau rând pe rând si cum tânărul Nistor îşi dorea să rămână mai aproape de locul copilăriei sale, şansa i-a surâs oferindu-i o conjunctură favorabilă astfel încât tânărul soldat a reuşit, prin concurs, angajarea la Inspectoratul de Jandarmi din Reşiţa.
Curios din fire, dornic să studieze şi mai mult, aflat singur impotriva valului (colegii jandarmi optând pentru drept) el a urmat psihologia la Universitatea braşoveană „Spiru Haret”.
„Zâmbesc acum când privesc în urmă şi îmi amintesc că mulţi colegi şi superiori din militărie faceau glume pe seama intersului meu de a studia psihologia. De fapt ei mă priveau ca pe unul dintre mulţi alţii care încearcă să obţină o diplomă de licenţă doar pentru a spune că are studii superioare, ceea ce la vremea respectivă părea o normă în societatea românească. Doar că mie, această diplomă, mi-a deschis drumul spre cunoaştere, spre viaţa europeană şi mi-a dat aripi”, spune Nistor Becia care motivează decizia plecării din România prin întâlnirea persoanei dragi, a celei care urma să îi devină soţie, Amanda Holbrok, de origine britanică.
„Ajuns la Cardiff in anul 2009, odată cu echivalarea studiilor de licenţă, am reuşit să profesez în domeniul psihologiei într-un spital-penitenciar pentru deţinuti cu boli mintale. Un job greu, solicitant care m-a pus în faţa multor situaţii provocatoare în gestionarea stărilor de criză, în motivarea manifestărilor emoţionale a pacienţilor, în descifrarea diferitelor tipologii umane. Aici am lucrat ca psiholog asistent pînă în anul 2012, când, printr-o întâmplare neaşteptată dar şi încurajat de supervizorul meu din instituţie am decis să fac pasul următor. Voiam mai mult şi aveam certitudinea că şcoala superioară urmată în România m-a format cu adevărat. Astfel m-am înscris la doctorat, la Institutul Metanoia din Londra, unde am avut şansa de a fi studentul celebrei profesoare Vanja Orlans cunoscută în lumea academică anglo-saxonă”.
Admiterea la doctorat -„The Golden Ticket” sau tichetul câştigător pentru un viitor sigur
„În Marea Britanie, concurenţa în domeniul psihologiei este acerbă şi cu greu te poţi apropia de profesie fără un doctorat”, povesteşte Nistor Becia şi spune că admiterea la programele de doctorat in psihologie este unul dintre cele mai dificile examene. Mult timp a reflectat asupra momentului în care se afla, cu şanse egale, alături de absolvenţi de Oxford şi ai altor universitaţi londoneze de top, ca în final să fie singurul admis din sală, în programul şcolii doctorale. Examinatorii i-au apreciat „back-ground”ul profesional, cariera militară, diversitatea culturală, motivând că în profesia de psiholog este nevoie de oameni originali, cu capacitate de introspecţie şi reflecţie personală sporite, aşa cum de altfel a dovedit a fi.
Diploma de doctor in psihologie i-a adus bucuria de a fi promovat, iar din aprilie 2020 este Psiholog ‘senior’ şi şef clinic în sistemul naţional de sănătate (NHS) al Serviciului de Diagnostic al Autismului din sudul Ţării Galilor, unde supervizează procesul de coordonare şi management al situaţiei de criză generate de epidemia de Coronavirus pentru persoanele cu dizabilităţi.
„In paralel cu activitatea desfăşurată în spital şi în sistemul naţional de sănătate pot spune ca m-am facut cunoscut şi în cadrul Societatii Psihologilor din Marea Britanie (BPS) unde, pe durata studiilor de doctorat, am deţinut funcţia de ofiţer de legătură şi reprezentant al studenţilor doctoranzi, în felul acesta colaborînd cu diferite universităţi din Regatul Unit. In prezent reprezint Societatea psihologilor din Marea Britanie fiind desemnat membru în Consiliul Diversității Culturale și Etnice în cadrul Federației Europene a Asociațiilor Psihologilor (EFPA) cu sediul la Bruxelles”, mai spune psihologul.
Stabilit din motive familiale în Ţara Galilor, cu studii definitivate la Londra, psihologul român Nistor Becia, a primit cu respect, ceea ce ţara de adopţie, i-a oferit: cetăţenia! Şi asta după zece ani de carieră susţinută cu mult efort şi sacrificii, cu tot sprijnul primit din partea celor apropiaţi.
„Sunt mândru să fiu britanic! am spus după primirea certificatului de cetățenie în cadrul unei onorante şi impresionante ceremonii. De multe ori m-am întrebat dacă există ceva care să determine o persoană să se simtă britanică în afară de mândria de a fi parte din țara în care locuieşte. Nu contează că nu te-ai născut aici, nu îţi sunt rădăcinile, părinţii sau bunicii, aici. Contează sentimentul de apartenență dobândit în timp şi faptul că eşti mândru de asta! Eu sunt mândru de împlinirea mea profesională şi sufletească, aici, într-o ţară anglo-saxonă, multiculturală, de şansele care mi-au fost oferite şi de modul în care ţara acesta m-a acceptat şi m-a adoptat! De aceea mă gândesc mereu la ceea ce pot să dau mai departe, la cum pot să răsplătesc cu bucurie atât de multe oportunităţi pe care viaţa mi le-a scos în cale!”
Nistor Becia nu a uitat nicio clipă ţara natală, locul unde s-a format ca psiholog şi psihoterapeut, fiind co-autor al unor lucrări şi articole apărute în publicaţii de specialitate. Păstrarea legăturii în domeniul academic cu rădăcinile sale din România se face prin intermediul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Braşov, care i-a oferit premiul de prietenie şi apreciere pentru succesul său în domeniul psihologic şi eforturile sale continue de a menţine o strânsă colaborare cu locul de unde a plecat şi unde va continua să inspire studenţi şi specialişti. Periodic, revine la Braşov, unde susţine un curs de specialitate, punându-şi în practică abilităţile sale didactice.
Dalboşeţ-ul copilăriei sale nu l-a uitat după cum nu şi-a uitat nici diriginta din şcoala generală, pe d-na profesoară pensionară, Icoana Budescu, semnatara monografiei satului. Volumul apărut în urmă cu aproape 15 ani, are nevoie de completările care ar ţine astfel pasul cu evoluţia şi transformările satului bănăţean din Valea Almăjului. Cartea se află în pregătire şi va fi în curând reeditată cu sprijinul lui Nistor Becia.
„Visul meu este ca acest volum să fie tradus în limba engleză şi publicat apoi în Marea Britanie, astfel încât monografia satului meu să rămână veşnică şi oricine, oriunde în lume să poată accesa pe internet această carte cu informaţii de suflet. Dar cel mai important, fiica mea şi nepoţii care vor urma şi care nu sunt sigur că vor fi vorbitori de limba română, vor putea să înţeleagă astfel, rădăcinile şi originea lor românească. Acesta va fi darul meu, pentru Elena! De la Tata, cu drag!”
Recent a avut loc online Festivalul național FIRST Remote HUB în cadrul FIRST LEGO League Explore. Au fost 20 echipe înscrise la nivel național. Din județul Hunedoara singura care a participat a fost echipa Alphabot Junior, de la Liceul Tehnologic „Matei Corvin” – Școala Gimnazială nr. 6, coordonată de înv. Tiberiu DÎSCĂ (foto). Echipele cu cele mai bune proiecte pot fi invitate să participe la evenimentul international FIRST® LEGO® League World Festival – august 2021, (Detroit, Michigan, USA) – în funcție de pandemie și de evoluțiile acesteia.
Deși pandemia a făcut mai dificilă colaborarea, cel puțin în prima parte a pregătirilor, totul desfășurându-se online, echipa Alphabot Junior s-a sudat și a colaborat mai întâi la domiciliu și apoi în cadrul Cercului de robotică din școală. Acest cerc are și o grupă de gimnaziu, numită Alphabot, coordonată de prof. Gheorghe PĂIUȘ și Adrian BUDIUL, care a participat la alte festivaluri și concursuri. „Dacă mulțumesc conducerii școlii, d-lui director Claudiu VOINIA – ne spunea Tiberiu DÎSCĂ – o fac pentru că ne-a oferit ajutorul efectiv și înțelegerea necesară pentru buna desfășurare a cercului”.
Echipa, alcătuită din elevii Tirian Matei, Ilyes Ianis, Baciu Tudor, Radoni Andrei, Mărginean Mihai, Cicea Darrin și Vasile Tudor, toți din Clasa Pregătitoare C, a prezentat ideile unor jocuri în parc, în care mișcarea a fost redată și cu ajutorul pieselor Lego și a unui robot EV3 programat de copii, cu ajutorul unui coleg de clasa a VIII-a, Antonovici Nicolas.
Fiind un festival, nu s-a făcut ierarhizarea echipelor, ci s-au acordat premii pentru diverse categorii. Echipa Alphabot Junior a fost singura cu elevi de clasa pregătitoare (6-7 ani) și a reușit să obțină premiul pentru cel mai bun poster. Când juriul a pus o întrebare echipei, dacă preferă jocurile pe calculator sau în aer liber, răspunsul tuturor, spontan, a fost „NU! Ne-am săturat de online, vrem să venim la școală și vrem să ne jucăm în aer liber!”
Echipa de robotică este mai numeroasă, având 13 copii, dar la festival era limita de 6, așa că doar cei menționați au fost selectați, împreună cu Tudor V. care a fost „fotograful” și a avut o contribuție importantă la poster. Demn de apreciat este faptul că ceilalți copii din cerc au participat cu piesele lor de Lego, astfel încât a fost o colaborare frumoasă, fiecare ajutând cu ce poate, chiar dacă, de data aceasta, nu au fost printre cei aleși.
Sincer, la început am crezut că anul acesta, fiind și pandemie, nu vom reuși să ducem la bun sfârșit proiectul. De altfel, multe echipe din țară, inclusiv din județ, au renunțat! Totuși am continuat și cu entuziasmul copiilor am depășit orice barieră pusă de pandemie. Îi felicit pe toți copiii, dar în mod special pe Matei T. El a învățat și știe singur să asambleze robotul în diverse feluri, în funcție de misiune, a „prins” secretele programării robotului.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Marți, 5 martie 2019, la 87 de ani, se stingea la București compozitorul și muzicologul bănățean Doru Popovici, iar joi, 7 martie 2019 a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală, lângă Rotonda Compozitorilor.
Drag colaborator al revistei „Bocșa culturală”, important om de cultură și un mare sufletist, maestrul Doru Popovici a rămas în inimile noastre și ni-l vom aminti întotdeauna cu mare drag și cu aleasă plăcere.
În memoria sa, una dintre expozițiile de carte organizate la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa, îi va fi dedicată în perioada 8 – 12 martie 2021 și va fi intitulată „Omagiu Dorului…”
Compozitor, muzicolog, scriitor şi profesor, Doru Popovici s-a născut la 17 februarie 1932 la Reşiţa. Studiile muzicale le-a început în oraşul natal continuându-le la Timişoara și încheindu-le la Conservatorul din Bucureşti (1950-1955) S-a perfecţionat la Darmstadt (1968) – „o Meccă a muzicii de avangardă” – cu György Ligeti, Erhard Karkoschka, Günter Becker, Christoph Caskel.
Redactor şi realizator la Radiodifuziunea Română (1968-2002), profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi la Universităţile particulare „Luceafărul” şi „Spiru Haret” din Bucureşti. A publicat studii, articole, cronici, recenzii etc.
A prezentat comunicări ştiinţifice în ţară şi peste hotare, a susţinut conferinţe radiofonice şi de televiziune. A fost membru SACEM din Paris. A fost preşedintele Soc. MUZICA din Bucureşti (1972). A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1953, 1969, 1970, 1972, 1975, 2004), cu Ordinul MERITUL CULTURAL cls. IV (1969), Premiul Uniunii Compozitorilor din Iugoslavia (1970), Premiul PRO MUSICA al Radiodifuziunii Ungare (1971), Premiul Academiei Române (1972).
Doru Popovici a avut o activitate muzicologică susţinută, iar preocupările sale s-au extins şi în domeniul literar şi cel jurnalistic, devenind o personalitate completă nu doar a muzicii româneşti, ci a artei româneşti. Fără îndoială, domnia sa este unul dintre marii compozitori contemporani, compoziţiile sale putând fi grupate în trei perioade: postimpresionistă, postexpresionistă – după ziarul Le Monde, a fost primul compozitor dodecafonic din România – şi neobyzantină.
A creat 176 de opusuri: muzică de cameră, simfonică, vocal-simfonică, de operă, de balet, corală; 8 opere; 4 simfonii şi peste 100 de lieduri.
A abordat toate genurile muzicale: de la muzică simfonică (simfonii, concerte instrumentale, poeme simfonice, lucrări pentru orchestră de coarde, etc.) la muzica de teatru; de la lied la cantată, de la piesa instrumentală la creaţia corală.
De asemenea, opera muzicologică a domniei sale este exemplară: amplă, exprimată în diverse forme – de la eseul teoretic la studiul monografic, oferindu-ne peste 5000 de articole, peste 40 de cărţi, poeme în proză şi romane. Este editat la Paris, Tokio, Leipzig şi Stockholm, iar compoziţiile i-au fost prezentate în Europa şi SUA.
Ca om media a realizat peste 5000 de emisiuni de radio şi televiziune. O bună prezentare şi o listă bogată a lucrărilor muzicologului reşiţean Doru Popovici se găseşte în volumul lui Viorel Cosma Muzicieni din România: lexicon. Vol. VIII (P-S). Bucureşti: Editura Muzicală, 2005, pag. 91 – 101.
Din scriptele vremii reiese că muzicologul Doru Popovici a fost unul dintre răsfăţaţii presei mondiale: Le Monde – Paris; Times, Music and Musicians; – Londra; The Evening Star – Washington; Diario Popular – Lisabona; Revue Clés pour musique – Bruxelles; Washington Star – SUA.
„Doru Popovici este o personalitate de factură enciclopedică, unul dintre spiritele tot mai rare astăzi. Nu exagerez deloc afirmând că prin capacitatea sa de cuprindere a mai multor domenii şi mai ales prin felul în care le ilustrează, aminteşte de oamenii Renaşterii. Ca şi în cazul acestora, devine imposibil să spui care dintre domeniile abordate are prioritate, în care dintre ele valoarea atinge cote superlative. Contribuţia sa muzicologică este la fel de importantă ca opera muzicală; talentul de scriitor nu este mai prejos decât cel al muzicianului, spiritul critic se împleteşte, cum rar se întâmplă, cu o cuceritoare naturaleţe a exprimării ideilor şi atitudinilor, capacitatea analitică se exprimă în formulări memorabile. Nici o urmă de preţiozitate nu împiedică, în scrisul său dar şi în vorbire, claritatea enunţului. În plus, omul farmecă prin darul său de causeur.”(Costin Tuchilă)
Din anul 2009 maestrul Doru Popovici a susținut o frumoasă prietenie și colaborare cu Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa și cu revista „Bocșa culturală”, dovedindu-se, în timp, un fidel prieten de un real sprijin.
Dumnezeu să-l odihnească și veșnică fie-i memoria!
Veronica TOPOR, directorul executiv al Centrului Județean Hunedoara
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – după cum ne informa d-na Veronica TOPOR, directorul executiv al Centrului Județean Hunedoara – începând cu data de 1 martie 2021, a demarat Campania de primirea Cererilor Unice de Plată în anul 2021.
Având în vedere că siguranța în contextul pandemiei Covid 19 este extrem de importantă pentru instituția noastră, fermierii vor putea să-și înregistreze Cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la Centrele județene/locale APIA şi/sau al Centrul Municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2021.
Se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.
Ca în fiecare an, APIA HUNEDOARA va fi alături de cei 17000 fermieri pe tot parcursul Campaniei și va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene.
Fermierii își vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) și toate informațiile din cerere, prin accesarea aplicației IPA ONLINE din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie).
De asemenea, fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia dețin terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a terenului și să permită primăriei să transmită la APIA adeverința.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii Cererii.
Astfel, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziția fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale Centrelor APIA ce se regăsesc la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/centre-judetene-apia).
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
În cazul în care fermierii deţinanimale în exploataţie, au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) (medic veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă sunteţi utilizator SNIIA) și să se adreseze Centrului județean/local al APIA şi/sau al Centrului Municipiului Bucureşti în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.
Funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii și pentru programarea acestora în vederea semnării Cererii și declarațiilor atașate acesteia.
Atragem atenția ca înainte de semnarea Cererii unice de plată sector vegetal și zootehnic, să se verifice încă o dată datele înscrise și documentația depusă!
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic; măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020) și ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.
Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2021, au obligația să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei).
Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
1.1.Expoziția filatelică interjudețeană cu participare internațională „ETNIC 2021” – „REȘIȚA 250” – Un panou se va organiza la Reșița în perioada 25 – 26 iunie 2021. Aceasta va fi organizată de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș Severin în colaborare cu Asociația Filateliștilor din județul Caraș Severin și Centrul Universitar UBB din Reșița. Expoziția filatelică bianuală „ETNIC” se află la cea de a VII-a ediție.
1.2. Expoziția este dedicată împlinirii a 250 de ani de activitate industrială la Reșița și „In memoriam ing. Ion Borca” (1935 – 2020).
1.3. Expoziția se va desfășura în conformitate cu prezentul regulament precum și în baza reglementărilor Federației Filatelice Române de organizare a expozițiilor filatelice din România.
1.4. La expoziție sunt invitați să participe filateliști din țară și străinătate, care posedă exponate cu tematica Reșița, județul Caraș-Severin, minorități naționale și tot ce decurge din acestea.
2. CONDIȚII DE PARTICIPARE
2.1. Expoziția este deschisă tuturor filateliștilor români și străini cu exponate „Un panou”.
2.2. Participarea la expoziție se va solicita prin completarea Cererii de participare pusă la dispoziție de Comitetul de organizare. Prin completarea cererii de participare, solicitantul își exprimă acordul cu prezentul regulament.
2.3. Cererile de înscriere trebuie să ajungă la Comitetul de organizare până la data de 15 aprilie 2021, având viza asociației din care face parte expozantul. Cererile de înscriere se trimit pe adresa: Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, Bd. Revoluția din Decembrie, nr. 22, RO-320086 Reșița, județul Caraș-Severin.
2.4. Comitetul de organizare, în funcție de spațiul disponibil, își rezervă dreptul de a accepta exponatele și va confirma acceptul participării până la data de 20 aprilie 2021.
2.5. Exponatele vor avea 15 file A4 și trebuie protejate în folii de plastic, iar pe verso se vor completa datele de identificare ale expozantului și numărul filei de pe panou.
2.6. Exponatele acceptate trebuie să ajungă la comitetul de organizare până la data de 15 mai 2021, la adresa de mai sus.
2.7. Fiecare exponat va fi însoțit de un inventar în 3 exemplare, cu indicarea numărului de mărci sau piese ce se găsesc pe fiecare foaie și cu valoarea exponatului.
2.8. Cheltuielile pentru expedierea exponatelor la Comitetul de organizare vor fi suportate de către expozanți
2.9. Exponatele vor fi returnate de Comitetul de organizare în maximum 30 zile de la închiderea expoziției, prin grija și cheltuiala Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș Severin.
3. CLASE DE PARTICIPARE
3.1.Clasa de onoare rezervată membrilor juriului și ai familiilor acestora și invitaților.
3.2.Clasa de competiție – maturi și tineret cuprinzând exponate de:
– Istorie poștală locală și din zonă
– Filatelie tematică și de subiect, reprezentând tot ce este legat de Reșița și județul Caraș-Severin, personalități etnice, aspecte din cultură, literatură, artă, patrimoniu și religie din mediul etnic sau interetnic, regiunile unde conviețuiesc minoritățile naționale în România și în străinătate;
– Maximafilie
– Cartofilie
– Întreguri poștale
4. JURIUL EXPOZIȚIEI
4.1. Juriul expoziției va fi alcătuit din 3 membri și un secretar fără drept de vot.
4.2. Hotărârile juriului nu vor fi motivate și sunt definitive.
4.3. Juriul expoziției va acorda distincții în rang de maxim vermeil mare la maturi și vermeil la tineret, în funcție de numărul de puncte acordat fiecărui expozant.
5. DISPOZIȚII FINALE
5.1. Cu ocazia expoziției, Comitetul de organizare va marca evenimentul prin mijloace filatelice specifice (catalogul și palmaresul expoziției, diploma expoziției, plicuri și ștampile speciale și medalia expoziției). Toate materialele realizate se vor distribui gratuit tuturor expozanților, membrilor Comitetului de organizare, membrilor juriului, oficialităților și tuturor celor care vor contribui la buna organizare a acestei expoziții.
5.2. Expozanții care vor participa cu mai multe exponate vor primi numai un set din materialele realizate cu ocazia expoziției.
5.3. Cele mai valoroase exponate vor fi recompensate cu premii speciale constând în diferite materiale filatelice, cărți etc.
5.4. În cazul în care, din motive pandemice, expoziția nu se va putea organiza cu public, ea va putea fi urmărită virtual pe canalele de socializare
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie!
În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, joi, 4 martie 2021, vom citi răspunsurile / gândurile medicului Gheorghe Jorj și a arhitectului Ovidiu Iovanel:
Gheorghe Jorj, dr. în med., dr. în filozofie, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița este orașul în care am făcut toată școala până la facultate, în care m-am format și am devenit adult, nu doar fizic ci, cred eu, și în ceea ce privește anumite opțiuni etice și, să spun așa, unele ce țin de „proiectul meu vital” de mai apoi. Am avut imensa șansă să am profesori adevărați, atât la gimnaziu cât și la liceu (nu doresc să numesc vreunul dintre ei pentru că lista ar fi prea lungă, dar tuturor le păstrez o amintire frumoasă, din păcate cei mai mulți au plecat dintre noi), am avut șansa unor colegi de liceu minunați și am avut șansa de a intra în grupul de performanță al Școlii de înot reșițene (nu am făcut eu mare performanță, dar eram acolo zi de zi, muncind cu cei care într-adevăr au fost campioni) în care Domnul Schuster („Hansi-Bácsi”) funcționa nu doar ca un mare antrenor de înot ci și ca un mare formator de oameni. Apoi era și cenaclul literar „Semenicul”, la care mă duceam gură cască în fiecare săptămână; și de nu am prea învățat să scriu acolo, măcar am învățat cum să citesc, pentru că oamenii acolo vorbeau de cărți, le comentau, le criticau și cred că asta m-a îndemnat un pic să-mi dezvolt un binevenit spirit critic.
Toate astea m-au ajutat cumva să știu nu neapărat ce vreau de la viață, dar măcar ce fel de om vreau să fiu, indiferent de profesie sau alte conjuncturi, altfel spus, să-mi conturez „proiectul vital”.
Am păstrat legătura cu mulți reșițeni (inclusiv cu cei din grupul de „seniori” de înot) și parcă de fiecare dată am sentimentul că, dincolo de cuvinte, recunosc ceva familiar, un „ceva” care ne este comun tuturor, greu de cuantificat și pe care, poate și alții îl recunosc ca „atmosfera reșițeană”; sau poate e doar o proiecție nostalgică a celui plecat.
În atmosfera aceea a anilor ᾽70 nu prea știam noi de politică, eram mult prea centrați pe noi înșine, ca toți adolescenții, dar puteam sa ne vedem, să vorbim și (eu cel puțin) să citesc tot ce-mi doream și ce-mi pica la mână. Poate că acum amintirile din acea perioadă îmi sunt oarecum învăluite de ceața unui sentimentalism de înțeles, dar mă gândesc cu imensă bucurie cât de proaspăt era totul, cât de viu, cu ce intensitate îmi trăiam și bucuriile și marile drame din paharul meu cu apă.
Revin din când în când la Reșița și mă doare de fiecare dată să văd locuri vii de „pe vremea mea” devenite aproape ruine și orașul legendar al adolescenței, care mi se părea atât de frumos și viu, devenit anost, cenușiu și parcă târându-se să supraviețuiască, ca un animal bătrân, răpciugos și bolnav.
Totuși în ultima vreme, parcă lucrurile au început să se miște și mă bucur de fiecare stradă curată, de fiecare construcție nouă și de fiecare față relaxată pe care o văd.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Și în an jubiliar și întotdeauna gândul către reșițeni e același: Reșița își poate reveni, orașul poate redeveni frumos și atmosfera din el relaxată și caldă. Îmi doresc să revăd viață, bucurie, plăcere de a ieși pe stradă. Iar asta nu depinde de nu știu ce investitori, ci de ceea ce fiecare investim în propria viață. Depinde de fiecare reșițean.
Ovidiu Iovanel, arhitect, pictor, Austria Superioară
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
M-am născut și am crescut în Reșița. Deși locuiesc de mult în străinătate, sunt legat cu nostalgie de acest oraș. M-am plimbat prin multe țări și am văzut orașe mult mai frumoase. Vorbește acum arhitectul din mine. Dar Reșița, așa mic și gri cum e acest oraș, rămâne totuși locul pe care îl numesc „acasă”. Puțin probabil așadar ca anii de pensie să mi-i trăiesc altundeva decât în orașul natal…
De la fereastra dormitorului meu se vede emblema de pe clădirea de birouri a U.C.M.R-ului. An de an, de când ne-am mutat în 1989 în centrul orașului, mă uit la acea emblemă, la acele cifre și calculez anii. Cifrele rotunde îmi dau fiori. Laurii și gloria din trecut a orașului, subordonate situației din prezent, mă fac să-mi dea lacrimile. Au trecut 220, 230, 240 și acum am ajuns la 250 de ani de când strămoșii noștri au început să construiască faima Reșiței și în ultimii 30 de ani, generația părinților mei și a mea au „reușit” să distrugă aproape tot. De asta sunt nostalgic și pe undeva mă simt vinovat. Și nu sunt un nostalgic după „epoca Ceaușescu” când spun asta. Nici eu, nici mulți alții ca mine, n-am făcut nimic pentru a împiedica furtul și minciuna, corupția și indolența.
Poate ne vom trezi totuși înainte să rămânem doar în cărțile de istorie…
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
E de prisos să transmit ceva cuiva. De urări de sănătate, prosperitate și fericire sunt pline gurile oamenilor. Mai degrabă spun ce mi-aș dori.
Îmi doresc să fim mai înțelepți și mai responsabili. Ba chiar să fim mai deștepți. Îmi doresc ca noi, reșițenii, să ne redescoperim interesele, să alegem în fruntea orașului oameni corecți și competenți, care să „mai tragă jar și pe turta noastră comună”, fără a sluji altor interese. Îmi doresc să renaștem. Atât.
Proiectul având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului, la 1 ianuarie 2021, merge mai departe cu etapa a II-a. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În prima etapă (1 – 16 ianuarie 2021) au răspuns invitației noastre de a răspunde la două întrebări: Hugo Eduard Balazs, Steriana Aurelia Bogardo / Stela Enache, Aloisia Bohn-Fabry, Doina Dascălu-Bogdan, Dan. D. Farcaș, Maria Gheorghiu, Rudolf Gräf, Dimitrie Grama, Werner Henn, Mircea Hohoiu, Helmut Kulhanek, Mircea Martin, Daniel Onaca, Anton Schulz, Ioan Ernest Stendl și Marius Țeicu în categoria personalităților consacrate, precum și Lavinia Bârlogeanu, Diana Cuzmanovici-Bogea, Florin Deaconu, Vlad Elian Duca, Silvia Fierăscu, Lorena Garoiu, Rudolf Gräf jr., Ionuț Alexandru Hergane, Andrei Hoduț, Andreea Kremm, Bogdan Piperiu, Paul Gabriel Sandu, Oana Raluca Topală, Carla Troner-Negrea, Attila Varga și Walter Woth, ca făcând parte din categoria personalităților în devenire / consacrare. Cu toții facem parte din marea familie a noastră, a tuturora, a celor care sărbătorim cu sufletul Reșița, la 250 de ani de industrie!
În perioada 1 – 15 martie 2021 vom publica pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități consacrate, legate prin naștere de Reșița sau personalități în curs de formare, de asemenea legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Astăzi, miercuri, 3 martie 2021, vom citi răspunsurile / gândurile muzicienilor Daniel Goiți și Cătălin Iacob:
Daniel Goiți, prof. univ. dr. muz., muzician, Cluj Napoca
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
În perioada anilor 1974 – 1980, pe când eram elev la Școala de Muzică veche, ce funcționa pe vremea aceea aproape de Muncitoresc, treceam zilnic pe lângă colosul de beton, fier și piatră ridicat de oamenii Reșiței, copleșit fiind de impresiile puternice cauzate de imensitatea în special a celor două furnale fumegânde, care „îți luau ochii”. Ce neputincios, ce înfiorat dar și ce mândru și entuziast te puteai simți în fața acestui obiectiv, unde visam și eu să ajung să lucrez într-o zi… Era o forfotă, un du-te-vino tăcut al sutelor de muncitori ce îmi păreau acționând ca o armată de furnici harnice. Am fost de față când se schimba ultima cifră ce indica vârsta venerabilă a combinatului. Erau pe atunci „207 ani foc nestins la furnale”. Ce vremuri…
Combinatul Siderurgic Reșița rămâne pentru noi, reșițenii, reperul nr. 1 al orașului, o realizare incredibilă, care, împreună cu UCMR, a plasat Reșița între cele mai importante centre metalurgice și industriale din Europa, și poate chiar din întreaga lume.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Transmit acum la ceas aniversar Reșiței și locuitorilor ei viață lungă, multă bucurie și sănătate. Vă urez un călduros „La mulți ani” și vă îmbrățișez pe toți cu dor și drag.
Cu stimă prof. univ. dr. Daniel Goiți
Cătălin Iacob, prof. univ. dr. muz., muzician, Milwaukee / SUA
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Bună ziua tuturor. Probabil nu greșesc dacă spun că asemenea majorității reșițenilor și eu am avut membri ai familiei care au lucrat în uzinele Reșiței. Deși m-am născut în anii ’90, când perioada de glorie a Reșiței Industriale era pe pagina tocmai întoarsă din carte, spun cu încredere că am cunoscut sentimentul acela de mândrie și satisfacție că provin dintr-un oraș care a contribuit la atâtea construcții în Europa și nu numai, prin ceea ce uzinele Reșiței produceau.
Pe de altă parte, faptul că după 250 de ani de la începuturile acestei călătorii Reșița încă produce din aceste uzine nu poate decât să îmi dea speranța că tradiția și renumele Reșiței de „Cetatea de Foc”, vor continua.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Reșiței îi urez să prospere și să continue pe drumul pe care a pornit cu câțiva ani în urmă, iar nouă, reșițenilor, transmit toate gândurile de bine și să nu uităm că fiecare dintre noi, fie plecați fie că locuim în oraș, reprezentăm Reșița într-un fel sau altul, iar acțiunile noastre contribuie la ceea ce Reșița este astăzi.
UZPR CARAS SEVERIN 