“O carte scrisă sau citită este ca o boală învinsă” spunea filozoful Lucian Blaga. Aşadar, cartea istoricului Costin Feneşan “Diplome de înnobilare şi blazon din Banat” aparută la Editura de Vest – Timişoara – 2007 are menirea de a-l vindeca pe cititor de boala ce planează asupra poporului român – pericolul de a se pierde identitatea-dovedindu-se a fi o rezistenţă a gândului şi a bunului simţ în vremurile de azi. Apariţia carţii este un gest recuperator, dar şi de justiţie pentru nobilimea română din secolele XIV-XVII- în Banat.. Ea demonstrează continuitatea românilor în spaţiul bănăţean, ca şi în ţară şi că elementul ţărănesc era dominat de români în Banatul evului mediu. Figură proeminentă a istoriografiei contemporane-istoricul Costin Feneşan se dovedeşte a fi o impresionantă personalitate culturală, cu o uimitoare perspicacitate, un cărturar umanist multilateral, de formaţie enciclopedică. Este un savant şi un gânditor autentic preocupat de descifrarea misterului originii şi continuităţii poporului român în spaţiul dintre Carpaţi si Dunare, care ţine la adevar şi este străin de orice linguşire. L-am cunoscut cu prilejul simpozioanelor de istorie națională organizate în judeţul Caraş-Severin de către profesorul Gheorghe Magas –inspector şcolar de specialitate, cât şi din cărţile Domniei Sale şi am constatat că are o ţinută ce exprimă măreţie şi demnitate, sugerând în persoana lui un spirit luminat, care aduce vederi înaintate, în epoca fripturiştilor, menite să împrospăteze cultura şi să deschidă socieţatii româneşti noi perspective. Cartea conţine 59 diplome de înnobilare şi blazon, fiind astfel întocmită încât să intereseze publicul cultivat, dar este folositoare şi stimulativă pentru studenţii, profesorii şi cercetătorii interesaţi de istoria Banatului. Ea este una dintre cele mai originale apariţii ale culturii noastre în această zonă. Este o lucrare istorică în care autorul redă obiectiv faptele şi fenomenele istorice, prin cercetarea cât mai complexă a izvoarelor inedite, analizându-le critic şi apreciindu-le fără părtinire, lucid şi imparţial. Scrierea este de un înalt nivel stiinţific, cu argumente temeinice şi un aparat critic bine pus la punct. Prin apariţia acestei cărţi, în ansamblul lor, cunoştinţele noastre asupra evului mediu bănăţean au făcut însemnate progrese, prin izvoare noi, uneori fundamentale, cu o metodă de lucru bazată pe erudiţie şi critică severă. Din ea aflăm că voievozii şi cnezii români aveau o puternică bază românească, disociată de migratori şi destul de puternică încât să-i poată asimila. Ei au obţinut nobilitatea pentru serviciile militare şi civile aduse regaliţatii maghiare, ori principilor ardeleni. Astfel-pătura feudală a românilor era numeroasă şi puternică economic, integrată păturii feudale străine, asigurând continuitatea poporului român, pe pamântul ţării sale şi corolarul ei necesar: unitatea sa etnică, lingvistică şi politică. Aşa că în secolele XIV-XVII “nobilimea bănaţeană era romanească în mare parte şi îşi păstrează limba şi etnia” ne spune autorul.“ Dar noi locului ne ţinemCum am fost aşa rămânem.” Cartea comunică, în acelaşi timp că, “prin înnobilare, românii din parţile Caransebeşului şi Lugojului nu s-au desprins de comunitatea din rândurile căreia proveneau şi nu şi-au pierdut conştiinţa de neam, credinţa şi nici tradiţiile româneşti şi locale. Poporul român a fost mai întâi şi a ajuns să fie şi cel din urmă stapân al pamântului său şi va fi în veci. Banatul de munte a fost, în aceste vremuri, o punte de legătură între est şi vest. Aşadar – stramoşii sunt însăşi substanţa vitală a poporului, iar a pierde identitatea este totuna cu a pierde ce este mai scump pe Pământ. Cartea prezentată este un argument al continuităţii şi sensibilizării conştiinţei entice ce conservă tradiţiile de cultură şi simţire românească esenţiale pentru istoria românilor. În ea se oglindeşte cerul nostru sufletesc, axa lumii noastre, ne învaţă iubirea care preface vorbele în rază de lumină, ce încântă şi purifică. Cu atât mai mult se cade să exprimăm gratitudinea noastră pentru carte şi autor.

Profesor Pavel Panduru

În județul Timiș, un consilier local ”usereplus” face propagandă comunistă obraznică, cu un tricou având imaginea Anei Pauker, care incită la violenţă în limba engleză: „Moarte chiaburilor”. Sigur că poliția, parchetul şi justiţia nu se autosesizează la o acţiune de propagandă sau elogiere pentru un fost lider criminal comunist, care a făcut apologia bolşevismului şi a instaurat de pe tancul sovietic statul totalitar în ţara noastră, din 1945. Să faci propagandă pentru statul comunist totalitar și pentru liderii extremiști prieteni cu IV Stalin în democraţia românească de azi nu deranjează nicio autoritate: prefectura locală, parchetul, poliţia sau justiţia și nici șefii de partid care se consideră ”dă dreapta”. Să fi comunist e la modă, mai nou, în România. Să clamezi moartea, printr-o lozincă veche, a unei categorii sociale ”chiaburii”, adică țăranii harnici și înstăriți, nu se pedepsește?

Cooperativizarea comunistă a fost un proces sinistru care a dus la moartea a mii de țărani, închiderea a altor zeci de mii și prin confiscarea pământului de către stat au fost traumatizați fizic și moral milioane de români sărăciți. Între 3 şi 5 martie 1949 , în cadrul unei plenare a CC al Partidului Comunist Român(PCR), s-a hotărât trecerea la cooperativizarea agriculturii. Procesul de colectivizare a agriculturii a fost construit în România după modelul sovietic, dar au existat totuși diferențe. S-a dorit de către comunişti desfinţarea completă a exploatării ”chiaburești” la sate. „Stalin cu fustă”, „Împărăteasa roşie” sau „Tovarăşa de fier” sunt doar câteva dintre supranumele cu care Ana Pauker a rămas în istoriografia, literatura şi publicistica din România. În 1951, Ana Pauker afirma că „e și azi un mic capitalist în felul lui țăranul individual mic burghez”. Termenul de „chiabur” provine din Rusia, si desemna, in epoca, țărănimea bogată. Potrivit teoriei marxist-leniniste, societatea se împarte în clase, în mediul rural fiind: proletariatul agricol (fără pământ), țărănimea săracă, cea mijlocie și „chiaburii”. Conform acestei viziuni, chiaburii îi exploatează pe ceilalți agricultori, acest fapt dând naștere „luptei de clasă” dintre chiaburi şi celelalte clase sociale. După preluarea puterii de către comuniști, în România anului 1947 s-a declanşat o campanie de presă acerba împotriva „chiaburilor”. Partidul Comunist Roman a instigat la „lupte de clasă” împotriva „chiaburilor” – la indicația partidului, membrii de partid şi simpatizanții de la sate au început o campanie de discreditare a unor țărani, pe gardurile lor au fost mâzgălite inscripții jignitoare, în gazetele de perete erau batjocoriți, în diferite chestiuni administrative erau discriminați negativ. Toate acestea, secondate de o campanie de presă acerba îndreptată împotriva lor. Colectivizarea s-a desfășurat între anii 1949–1962 şi a dus la comasarea aproape în totalitate a proprietăților agricole private din țară în ferme agricole administrate de stat. Țăranul român a fost transformat în sclav la stat Ana Pauker, una din activistele de frunte comuniste venite de la Moscova și impusă de Kominternul de la Moscova, declara că „în felul lui, țăranul individual e și azi un mic capitalist, mic burghez”.

Colectivizarea represivă în cifre a fost atroce: între 1 septembrie 1948 şi 7 noiembrie 1949, Securitatea reţinuse 23.597 de persoane, 10.152 de ţărani (4.518 de mijlocaşi, 2.979 de săraci, 2.655 de chiaburi), iar între 1951 şi 1952, Ministerul Afacerilor Interne efectuase în rândurile ţăranilor un număr de 34.738 de arestări. Dintre aceştia, 22.088 erau desemnaţi a fi „chiaburi”, 7.226 ţărani cu gospodărie mijlocie, iar 5.504, gospodărie mică.Pe 4 decembrie 1957, trupele de Securitate conduse de Nicolae Ceaușescu au încercuit Vadu Roșca, împușcând nouă țărani care s-au opus colectivizarii. Alti 18 localnici care au înfruntat mitralierele comuniștilor au fost răniți, bătuți, arestați, înfometași și condamnați la ani grei de închisoare. Cel mai mare val de deportări a avut loc în iunie 1951, când peste 12.000 de familii, respectiv peste 43.000 de persoane, din peste 250 de localităţi din zona frontierei de vest a României, au fost deportate şi li s-a fixat domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Numărul total al celor care au fost deportaţi în Bărăgan, în Dobrogea sau în alte zone din ţară în perioada 1949 – 1962 este estimat la aproximativ 200.000 de persoane.” Gheorghe Gheorghiu-Dej a sărbătorit încheierea procesului de colectivizare a agriculturii prin organizarea unei plenare speciale a CC al PMR la 23-25 aprilie 1962 și a unei sesiuni speciale a MAN în București, la 27-30 aprilie 1962. Dej a raportat că formele socialiste de proprietate dețineau 96% din terenul arabil și 93,4% din suprafața agricolă.

Faţă de propaganda celor care propagă cu inconștientă ignoranță totalitarismul comunist şi personalităţile care au făcut crime în comunism, Ordonanţa nr. 31/2002 nu se poate aplica deoarece se referă doar la extremismul de dreapta, nu la cel de stânga. După 1990 leguitorii moștenitori ai regimului militarizat al pensiilor speciale au avut grijă ca crimele comunismului să nu fie condamnate și liderii comuniști să nu fie condamnați. Deci în România este liber la propagandă bolșevică și pentru totalitarismul comunist, precum şi pentru ura faţă de cei ucişi de regimul comunist, numiţi în această speţă „chiaburi” de către Ana Pauker. Ura comunistă de clasă şi propaganda pentru moartea „chiaburilor” poate continua fără sancţionări legale și azi chiar de unii membri din consiliile locale ale marilor orașe? Drumul spre totalitarismul, propaganda şi ideologia comunistă prin oameni înscrişi în partide legale se poate perpetua până la instaurarea viitorului „luminos” al comunismului, fără ca statul, justiţia şi legea să poată opri sau sancţiona acest demers spre apologia dictaturii și desfiinarea democrației. Comunismul e „cool” pentru unii membri de partid din sfera ”userismului”, iar cei ucişi în timpul stalinismului pot fi „asasinaţi” din nou propagandistic sau ideologic de către corifeii marxismului-leninist de azi. Un partid ce se vrea nou apare urmaş al sistemului represiv securist din România? Progresul politic de astăzi să fie Uniunea Securiștilor din România?

Statul român şi democraţia nu mai are anticorpi să se apere împotriva propagandei şi ideologiei comuniste. Este la modă să fi activist radical de stânga, să citezi din Lenin, Mao și Pauker și să te pozezi cu Che Guevara, simbolul comunismului mondial care a ucis sute de oameni cu propria mână și apoi să ajungi politician, consilier de ministru sau profesor de universitatea europeană clujeană, fără să te întrebe nimeni de ce faci apologia satului totalitar și a liderilor comuniști cu mâinile pătate de sânge? Cu poza Anei Pauker pe pieptul tinerilor politicieni, România intră pe făgaşul totalitarismului comunist de tip chinez, pas cu pas. Apologia crimelor comuniste din perioada cooperativizării nu sunt sancţionate de lege. Noua generație de politiceni comunizanți face apologia crimelor stalinismului într-o țară membră UE. Iar, noi, cei care mai credem în libertate şi democraţie suntem, de fapt, noii „chiaburi”, care putem sau tebuie să fim eliminaţi? Ne reîntoarcem oare la R.P.R.? Mihai Şora poate fi mândru de ce urmaşi ideologici lasă moştenire, direct de la cabinetul Anei Pauker, care bagă „spaima în burghezi”? La școala trebuie să se învețe despre crimele comunismului și atrocitățile acestui regim totalitar, pentru a nu se mai repeta niciodată. Unui tânăr trebuie să-i fie rușine să îmbrace un tricou cu imaginea unui criminal politic de oameni și de suflete.

Ionuţ Ţene  / UZPR

În parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Guvernul României

Vă invităm să vedeți fragmente din proiectul național, monument cinematografic închinat României, realizat de regizorul de film și televiziune Dan Mironescu.
Proiectul, privit ca o campanie de promovare a valorilor românești, își propune să învioreze turismul cultural care ar putea fi nu doar la baza unei cunoașteri, dar și să dezvolte o puternică latură economică a României.
Sunt vizate toate zonele țarii, de la munte la mare, de la câmpie la deal, de la izvoare la fluviu și deltă, în care construcții, monumente, peisaje vorbesc despre istoria, cultura și nu în ultimul rând despre frumusețea acestei țări.
Proiectul este original prin modalitatea aparte de a vedea obiectivele, dimensiunea și forma elementelor ce le compun (filmări cu drona), pentru a reda privitorului senzația de zbor, de plutire, de vedere de sus.
De asemenea, toate filmele de promovare vor putea fi găsite pe site-ul Guvernului României și UZPR. Preluarea va fi gratuită, cu menționarea sursei și a regiei.
Să vedem România din zbor!
Să vedem România de sus!

Ne bucură faptul că Natalia Pojar, elev în clasa a IV-a, secția germană, a Colegiului Național „Diaconovici – Tietz” Reșița, membră al Cercului de Pictură „Deutsche Kunst Reschitza” al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, a luat un nou premiu, de data aceasta la Motru. În prezent, ea pregătește o nouă expoziție personală la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul de pe Bârzava, dedicată zilei de 1 iunie. Până atunci, îi dorim alte succese…

Erwin Josef Tigla