O lume condusă de un grup de stăpâni, fără viziunea Bunului  Dumnezeu, se transformă într-un cazan care fierbe la foc mocnit până  face explozie, fiindcă nu are  deschidere spre infinit. Un curent cât se poate de nociv (care a fost inventat) vrea să ucidă totul, pentru că el nu doreşte să mai existe nicio urmă a trecutului istoric, iar Memoria comunităților îi este cea mai nesuferită prezență.

   Cum conservarea comunicării între oameni s-a realizat prin semnele care au dat Scrisul – cel dintâi apărut pe pământul românesc – firește că dovezile scrise îi sunt insuportabile și, în consecință, trebuie eliminate, așa cum s-a întâmplat cu Cel mai mare Centru Cultural al Omenirii, Biblioteca din Alexandria, emblemă de valoare unică în Istorie cu care s-a înstelat blazonul Umanității prin marele General, Rege, Împărat și Faraon din Neamul Dac, Alexandru, supranumit cu maximă îndreptățire cel Mare.

   Primele focare de cultură au fost tipografiile mănăstirilor. Căci scriitorul francez Emil Faguet subliniază în cartea sa, Arta de A CITI: „Un autor, în zilele noastre, e un călugăr care creează pentru  mănăstirea sa, izolat  într-o mică lume  izolată. În toate cazurile, un autor rănește sentimentul de profundă egalitate pe care îl avem cu toții. El se detașează de mulțime și pretinde să fie admirat sau, cel puțin, să fie ascultat și să ne  amuze.  

   Mulți cititori sunt îngăduitori numai față de redactorii faptelor diverse din ziare, care n-au nici un fel de pretenții în ce privește imaginația, compoziția, stilul. Sunt necesari;  informează”. Generaţiile care vin din urmă schimbă regulile jocului: Nu vor mai fi  interesate de „documente scrise”, tinerilor nu prea le pasă de carte. Efectele acestui fenomen se resimt. Se urmărește deprecierea scrisului de mână în contextul exploziei tehnologice (calculator, laptop, tabletă, telefon smart cu internet). Cine are interes să promoveze cu obstinație scrisul de mână în detrimentul scrisului electronic? Orice s–ar spune, scrisul de mână are rostul său. Este nevoie ca el să existe pe anumite acte oficiale. S-au înlăturat toate materialele și informațiile cu conținut pozitiv, iar în ultimii ani presa, care a continuat mulți ani să apară după 1989, s-a diminuat, în ultimul deceniu, în ritm galopant. Internetul, excepțională realizare tehnică, este foarte periculos când vine vorba de manipulare. S-a transformat rapid într-o armă periculoasă pentru democrație, respectiv pentru popoarele din  Europa.

   Au mai rămas puține state democrate care mai opun rezistență virușilor ucigători.  Lăstăriți din mediul social negativ, din germene de exploatatori, aceşti activişti au creat prototipul societății totale, concretizând teza străbunilor lor despre O Turmă și un Păstor,prezentată însă în vorbe mincinoase. Iată cum, în afara arderii și aruncării arhivelor vechi de secole și milenii, ni se șterge memoria și, prin dispariția cuvântului scris se blochează formarea și depozitarea documentelor și informațiilor foarte necesare pentru viitor.

 FLORENŢ MOCANU / UZPR

Dragi colegi si cititori ai JURNALULUI ISRAELIAN
Pentru a celebra sărbătoarea de Pessah 2021 Editura SAGA va oferă un ebook
dedicat  – ANULUI  DANTE – 700 de ani de la moartea celui care a inventat Italia.
Cartea ilustrată se axează pe influența poetului și a operei sale Divina Comedia 
în arte și cultura europeană, adânc până în zilele noastre.
Lectură plăcută!
Cu urări de Sărbători Fericite !

Adrian Grauenfels
Editura SAGA

M-a impresionat acest ,,Cadou” dedicat ,,ANULUI DANTE”. Este o carte de excepție, pe care greu o lași din mână, adică greu închizi… ordinatorul… Cu multe mulțumiri și Felicitări!
Trimit și altor scriitori , fiind posibil să vă mulțumească cineva tot printr-o carte,
 Cu stimă,
 Melania Rusu Caragioiu

Se apropie cea mai frumoasă zi, sărbătoarea cea mai înălțătoare – Ziua Învierii Domnului.  Este ziua celei mai curate bucurii, a celei mai adânci taine în care simțim frumusețea zilelor de Paști.

Rostind „Hristos a înviat!” înseamnă că El e Paștele nostru, bucuria și sărbătoarea ortodoxiei.

În preajma acestei sărbători – l-am rugat pe pr. Radu TRIFON, Consilier cultural-educațional în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei (foto) – să ne puncteze câteva îndemnuri duhovnicești.

– Rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos din grădina Ghetsimani i-a avut ca „beneficiari direcţi” (că tot vorbim de-o vreme încoace în termeni „eurofinanciari”) pe Sfinţii Apostoli, cu precizarea foarte clară: „…nu mă rog pentru lume…”.

Beneficiarii indirecţi, însă, suntem toţi cei care credem în Hristos datorită cuvintelor apostolilor, părinţilor, ierarhilor, adică Biserica cea Vie, în ansamblul ei.

Pentru Biserica întreagă s-a rugat Hristos, să fie păzită de erezii, de greşeli dogmatice, de învăţături străine, dar şi de formalisme, de gesturi şi manifestări lipsite de fondul credinţei.

Creştinii de ieri, de azi şi de mâine vor avea, aşadar, acelaşi ţel, acelaşi scop: mântuirea, viaţa cea veşnică şi acelaşi mijloc pentru atingerea acestuia: Iisus Hristos – singura Cale, unicul Adevărul şi dăruitorul autenticei Vieţi. Dar pentru ce s-a rugat, la model concret, Hristos? Pentru ca noi toţi să fim „una”, precum El, Tatăl şi Duhul Sfânt una sunt.

Aşadar nu s-a rugat pentru ca noi să fim sănătoşi, să avem „servici bun”, să avem „noroc în viaţă”, să încheiem căsătorii reuşite, să avem bunăstare materială, să ducem o viaţă lipsită de griji, să fim dezlegaţi de farmece şi blesteme etc.

Toate aceste lucruri, pe care le regăsim, noi, preoţii, pe pomelnicele credincioşilor nu reprezintă cereri serioase duhovniceşte, ci reflectă mai mult aplecarea noastră, a oamenilor spre cele ale lumii cu precădere.

Ori Hristos nu s-a rugat pentru lume! În consecinţă şi noi ar trebui să ne rugăm în primul rând pentru mântuire, pentru ca Dumnezeu să ne arate limpede, fiecăruia în parte şi comunităţii creştine în general, modul de vieţuire creştină, personală şi comunitară, la finalul căreia să păşim în Împărăţie.

Dar ce înseamnă a fi „una”? În primul rând înseamnă să credem la fel, să gândim la fel, să mărturisim la fel, să trăim la fel viaţa în Biserică, dar mai presus de toate să iubim la fel. La acestea s-ar putea ajunge într-un singur mod: să ne împărtăşim cu toţii, în mod regulat şi conştient cu Trupul şi Sângele Domnului şi din Cuvântul Său.

Unitatea umanităţii, un deziderat al marilor lideri din toate timpurile, nu va avea niciodată substanţă dacă nu va fundamenta pe Hristos.

Toate imperiile antichităţii, culminând cu cel al lui Alexandru Macedon şi cu Imperiul Roman, au fost „uniuni” de neamuri, ţinute împreună mai mult sau mai puţin forţat. Marile imperii medievale şi moderne nu au făcut decât să repete istoria veche, desigur cu alte date tehnologice şi ideologice, dar s-au destrămat la fel de lamentabil.

Imperiile contemporane, care nu mai sunt neapărat rezultatul unor desfăşurări de forţe militare, ci mai degrabă sunt imperii economice, anunţă triumfătoare un viitor fericit, plin de bogăţie, pace, prosperitate, egalitate de şanse şi de drepturi etc.

Însă omul nou, care se prefigurează ca cetăţean al acestora, se consideră pe sine singurul stăpân al lumii, plin de drepturi şi cu datorii umanitare în cel mai bun caz. O relaţie autentică cu Hristos pare desprinsă din cărţile de basme pentru cel care crede exclusiv în ştiinţa, inteligenţa şi forţa umanităţii.

Acest om va face alianţe strategice cu alţi oameni, va încheia tratate economice şi militare, va crea uniuni artificiale inventând pretexte pentru susţinerea acestora.

Dacă recitim celebrul roman politic „1984” al lui Orwell, e posibil să nu ni se mai pară chiar o utopie, ca acum 20 de ani. Deja vorbim de Uniunea Europeană, Statele Unite ale Europei (după modelul american al USA), iar mai nou, de puţin timp, chiar de Eurasia (Uniunea Euroasiatică). Toate acestea vor reprezenta noile imperii, realităţi în care deja trăim. Vor rezista ele timpului?

Având în vedere că istoria ne-a demonstrat că ea doar se repetă, un creştin ortodox nu ar trebui să-şi pună speranţa în aceste uniuni, mai ales nu ar trebui să CREADĂ că ele i-ar putea schimba cu ceva fundamental viaţa în mai bine.

Politica, ideologia, tehnologia, economia, etica, sociologia, chiar şi o bună parte a ştiinţei, sunt lucruri ale lumii, pentru care Hristos a afirmat răspicat că nu se roagă.

Ele sunt auxiliare ale existenţei noastre, lucruri de care ne folosim pentru a trăi în lume, sunt limitate şi în timp şi în spaţiu. Iar dacă „uniunile” de toate felurile realizate de oameni îşi găsesc rostul şi argumentele tocmai în ele însele, rezultă că şi aceste uniuni vor fi la fel de limitate în timp şi spaţiu.

Aşadar, să ne străduim să fim „una” cu Hristos Dumnezeul-Om prin Taina Euharistiei, următorul pas fiind unirea credinţei, unirea gândirii, unirea cugetului şi unirea modului de vieţuire spre Veşnicie.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ „MARIA ZĂPEZII” REȘIȚA I

ORAŞUL VECHI (Poarta 1, TMK)

Joia Sfântă (1 aprilie)

19:00 – Liturghia Cinei Domnului

Vinerea Sfântă (2 aprilie)

15:00 – Celebrarea patimii Domnului nostru Isus Cristos

Sâmbăta Sfântă (3 aprilie)

20:00 – Învierea Domnului

  Vigilia Pascală

Duminică (4 aprilie): Învierea Domnului nostru Isus Cristos, Paştele

9:00 – Sfânta Liturghie în lb. maghiară

10:30 – Sfânta Liturghie în lb. germană

12:00 – Sfânta Liturghie în lb. română

Luni (5 aprilie), a doua zi de Paşti

17:00- Sfânta liturghie în trei limbi (română, germană, maghiară)

În comunitățile filiale ale Parohiei Reșița 1, luni (5 aprilie), a doua zi de Paşti

           Biserica romano-catolică Gărâna

11:00 – Sfânta Liturghie

            Biserica romano-catolică Văliug

11:00 – Sfânta Liturghie

PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ „PREASFÂNTA TREIME” REȘIȚA II

LUNCA BÂRZAVEI (lângă Spitalul Judeţean)

Joia Sfântă (1 aprilie)

19:00 – Liturghia Cinei Domnului

Vinerea Sfântă (2 aprilie)

10:00 – Devoțiunea Calea Crucii

18:00 – Celebrarea patimii Domnului nostru Isus Cristos

Sâmbăta Sfântă (3 aprilie)

20:00 – Învierea Domnului

  Vigilia Pascală

Duminică (4 aprilie): Învierea Domnului nostru Isus Cristos, Paştele

9:00 – Sfânta Liturghie în lb. maghiară

11:00 – Sfânta Liturghie în limbile română, croată și germană

Luni (5 aprilie), a doua zi de Paşti

9:00 – Sfânta Liturghie în lb. maghiară

11:00 – Sfânta Liturghie în limbile română, croată și germană

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei – după cum ne spunea în exclusivitate prof. dr. Maria ȘTEFĂNIE (foto) – are drept scop conștientizarea opiniei publice cu privire la problemele legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă.

Una dintre cele mai importante sărbători de mediu este Ziua Mondială a Apei, iar decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992.

Ziua Mondială a Apei se ține anual sub un anumit slogan. Anul 2021 a abordat o temă de interes global „Prețuiește Apa“. Trebuie să învățăm să prețuim cea mai importantă resursă a planetei, APA.

Ziua Mondială a Apei – 2021 s-a concentrat pe tema valorizării apei.

Această temă se extinde dincolo de problemele de stabilire a prețurilor pentru a include valoarea de mediu, socială și culturală pe care oamenii o acordă apei.

În fiecare an, Societatea ACTIVITATEA GOSCOM S.A., ORĂŞTIE organiza „Ziua Porților Deschise” pentru toți cei care doreau să afle mai multe despre apă, permițând accesul acestora la Stația de Tratare a Apei și Stația de Epurare a Apelor Uzate din Orăștie. Sute de elevi și adulți se bucurau să cunoască mai îndeaproape tot ceea ce ține de tratarea și epurarea apei.

Datorită pandemiei, în acest an, am marcat acest eveniment, Ziua Mondială a Apei 2021, în mediul ONLINE, prin intermediul unei Conferințe pe tema „Evaluarea apei”, urmată de o sesiune de comunicări științifice.

Am luat această decizie în contextul actual, când distanțarea socială alături de o igienă strictă reprezintă o modalitate simplă şi eficientă de a rămâne sănătoşi.

Avem nevoie mai mult ca oricând de accesul la resursele de apă și din acest motiv, este important să reamintim tuturor importanța acestei resurse mai ales acum când trecem prin această perioadă dificilă pentru noi toți.

Evenimentul a fost organizat online de Liceul Teoretic ,,Aurel Vlaicu” Orăștie (director prof. Margareta Giurgiu) în parteneriat cu Societatea Activitatea Goscom Orăștie. Au participat elevi din clasele a IX-a și a X-a, cadre didactice și domnul director Fabius Tiberiu Kiszely.

Elevii au realizat și prezentat 9 lucrări interesante, referitoare la tema abordată.

Personal am prezentat un material referitor la legislația specifică apei, precum și la Directivele Europene din domeniul apei, iar domnul Fabius Tiberiu Kiszely – director al Societății Activitatea Goscom Orăștie, a susținut un material referitor la tratarea și epurarea apei din municipiul Orăștie punctând valoarea apei și importanța evenimentului sub genericul „Apa este izvorul vieții, prețuiți-o!”

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

(dialog cu Dolores DONGEA, solistă de muzică populară – câștigătoare, cu ani în urmă, a locului I la Festivalul Național „Floare mândră de Cinciș” desfășurat în localitatea Cinciș-Cerna)

– Pentru cei care nu vă cunosc, punctați-ne câteva date biografice.

– Dansul și cântecul popular, psihologia și televiziunea. Între aceste pasiuni și profesii viața mea curge.

De la dansul popular am trecut la cântec, urmând Școala de Arte. Am participat la numeroase concursuri și festivaluri de folclor, iar mai apoi am intrat în studio pentru înregistări. Fără să las deoparte pasiunea pentru dans, mai târziu m-am specializat ca instructor și coregraf, iar de mai bine de 5 ani mă ocup de formația de dansuri a „Ansamblului Pusta Banatului” care are în componență peste 80 de membri, ansamblul susținut de Casa de Cultură din Timișoara.

Sunt licențiată în psihologie la Universitatea de Vest din Timișoara, având Formare în Psihoterapie de Familie și de Cuplu, absolventă a Programului de Masterat Management și supervizare în bunăstarea copilului și a familiei, angajată la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Totodată, sunt pasionată de televiziune, astfel că, de mai bine de 10 ani realizez și moderez o emisiune de folclor la un post local, ca ulterior să se adauge în grila televiziunii și implicit în agenda mea și una de psihologie. Tare norocoasă sunt! Și ca să întăresc cele spuse mai devreme, vă spun că recent mi-ai găsit și alesul, așa încât, într-o zi frumoasă de martie, a 8-a mai exact din lună, ne-am unit destinele.

– Ce înseamnă a fi cântăreț de muzică populară?

– A fi cântăreț de muzică populară înseamnă a strânge în jurul tău oameni, a-i bucura, a-i alina. Aceasta este misiunea interpretului, iar modul în care reușeste să facă acest lucru ține de măiestria fiecăruia, de unicitatea vocii, al costumului, al repertorului, al personalității, al actului artistic în sine.

– De unde dragostea pentru cântecul popular și ce când?

– Dragostea pentru cântecul popular a apărut ca o extensie la dragostea față de dansul popular. În jurul vârstei de 7 ani am început să activez în cadrul unui ansamblu de cântece și dansuri populare din inima Banatului, Timișoara, la propriul îndemn. Atunci a apărut prima dorință și apropiere față de muzica populară, în fapt. Înconjurată fiind de artiști, de la instructori, coregrafi, soliști instrumentiști și vocali și până la dirijori, aceștia te inspiră în timp. Ba chiar în ceea ce mă privește, au avut rolul de a contribui la descoperirea de calități și abilități, iar pentru asta le mulțumesc.

– Când și unde ați debutat ca și cântăreață de muzică populară?

– Trebuie să vă dezvălui și să îmi exprim recunoștința și fericirea față de momentul debutului meu. A fost o reală onoare pentru mine ca acesta să aibă loc la TVR 2, în cadrul unei emisiuni de folclor, moderate de doamna Niculina Merceanu. Aveam 11 ani. A fost un moment fascinant, privit prin ochii mei de copil de atunci, dar și cu ochiul de adult, de acum.

– Ce a însemnat pentru dumneavoastră Festivalul de muzică populară „Floare mândră de Cinciș” și care a fost amprenta acestuia pe formarea dvs. ca și solistă?

– O experiență care te face să vrei să fii mai bun. Competiția mă atrage și astăzi, consider că, în acest fel evoluăm, învățăm. Situații noi, persoane noi, generații, cântece, stiluri diferite, o da…câtă diversitate și cât teren nou pe care să te poți dezvolta și autoperfecționa, atât personal cât și cultural-artistic. Trebuie să ne educăm în așa fel încât să putem extrage din orice experiență, punctele forte și cele slabe. Să tragem concluzii și să trasăm noi direcții de acțiune. Festivalul „Floare mândră de Cinciș” m-a învățat să fac lucrul ăsta. Aparițiile mele scenice au continuat să se îmbunătățească, să fie apreciate și valorizate, la fel cum s-a întâmplat și la Cinciș.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră spectatorul, iubitorul de cântec popular?

– Totul. El este oglinda noastră.

– Care a fost cea mai semnificativă satisfacție în calitate de interpretă a cântecului popular?

– Sunt multe. Probabil că cele în care simți și vezi că ești apreciat și admirat de către public, așa cum spuneam, el este oglinda. Iar dacă te uiți în ea și îți place ceea ce vezi, e firesc…ești împlinit!

– Ați avut și neîmpliniri?

– Nu. Așa cum vă spuneam, experiențele mai puțin pozitive au reprezentat noi contexte de a privi totul dintr-o altă perspectivă, de a face ceva diferit în scopul de a obține rezultatele mult așteptate.

– Aveți pe „agenda de lucru” și preocuparea pentru culegeri folclorice?

– Pe agenda de lucru imediat următoare, nu. Însă sunt deschisă la noi proiecte.

– În afara cântecului popular, aveți și alte pasiuni?

– O da! Dar asta nu exclude ceea ce fac în mod curent. În orice trebuie să existe pasiune. Fie că vine vorba de interpret vocal, psiholog, intructor sau prezentator TV, pasiunea și dragul nu trebuie să lipsească.

– Pentru viitorul ascensiunii dumneavoastră, ce alte gânduri vă frământă?

– Niciunul. Trecutul a fost, prezentul este și viitorul va fi. Aleg să trăiesc prezentul cu toate fațetele sale, iar cu adaptabilitate, deschidere și perspicacitate voi încerca să fac față oricărei provocări.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

 de eCronica29/03/2021 0

Povestea ce urmează face parte din categoria celor în care viaţa bate filmul, în care oamenii mişcă inimi. Ai fi tentat să crezi că doar în filme, pasiunea nemăsurată pentru dans şi muzică a unui tinere de 16 ani, poate fi luată în serios de către mama, de familie, de comunitate, autorităţi sau chiar de state.  Si totuşi, exact aşa s-a întâmplat în urmă cu foarte mulţi ani când toate „planetele s-au aliniat” şi i-au deschis acesteia, drumul către India.

Reșițeanca Ramona Sav, povestește cu nostalgie… 

– Am fost un copil de provincie care a avut curajul să-şi urmeze visul. Am simţit de mică o atracţie specială pentru dansul indian, pentru muzica şi filmele care erau la modă în copilăria mea. Sursă de insiraţie nu prea aveam la vremea aceea, erau doar pelicule care rulau la cinematografele din Reşiţa şi pe care le învăţasem pe de rost. Ceea ce la început părea o joacă, s-a transformat, apoi, într-un lucru cât se poate de real. Mama mă încuraja si mă susţinea mereu iar eu am început să mă documentez din diferite surse (atunci nu aveam calculator acasă iar internetul abia îşi făcea loc în cotidian) cărţi de la bibliotecă, documentare tv sau materiale publicitare. Mă interesa tot ce avea legătură cu India, cartea mea de căpătâi fiind „Maitreyi” de Mircea Eliade. Citeam  despre civilizație, cultură, artă şi tradiţii și am început să învăț limba engleză, pentru că rusa și franceza predate la școală nu aveau cum să mă ajute prea mult. În timp ce colegii și prietenii mei visau America și în general Vest, eu ținteam spre polul opus, spre Orient, ceea ce multora li se părea imposibil de realizat. Probabil că de aceea nici nu am fost luată prea in serios decât atunci când lucrurile au început să prindă contur.

– Când s-a întâmplat asta, cu ce ocazie?

–  Odată cu apariţia la televiziunea publică intr-o emisiune de divertisment, când am surprins pe multă lume cu povestea mea.  Pe urmă, ţin minte, că am plecat cu mama la Ambasada Indiei, de ziua naţională a acestui stat (în 26 ianuarie) doar pentru a susţine un mic moment artistic fără să mă gândesc că acest lucru îmi va schimba viaţa! Pesemne că înalţii funcţionari din instituţie au fost foarte impresionaţi pentru că ambasadorul din vremea aceea m-a invitat la interviu. Era în anul 1995, aveam doar 17 ani şi eram in clasa a XI-a, când am obţinut prima bursă pentru studiul limbii hindi, în baza unui parteneriat româno-indian. Atunci am plecat, singură, cu avionul, fără să ştiu foarte bine limba engleză, fără vreo persoană cunoscută prin preajmă, dar a meritat fiindca această primă experienţă m-a călit şi mi-a dat aripi pe mai departe. Dupa cinci luni, în 1996, am revenit la Reşiţa unde mă aşteptau colegii de clasă şi profesorii dar şi examenul de bacalaureat pe care l-am luat cu brio. Odată încheiată această etapă, m-am înapoiat in India, la Mumbai, pentru desăvârşirea mea profesională. Urma şi bursa academică de studiu a artei dansului (două dintre cele şapte dansuri clasice indiene, caracteristice regiunilor acestui stat cu peste un miliard de locuitori).

Ramona Sav ştie că s-a născut sub zodia norocului şi că alegerea făcută în copilărie dintr-o joacă, a fost cea mai potrivită. „Pe plan profesional, pot să spun că am făcut tot ceea ce poate face un artist profesionist pentru a se face cunoscut. Am ajuns la Bollywood pentru mai multe roluri principale în seriale (dovadă fiind înregistrările  postate  pe Youtube), am lucrat în zona de entertainment, modelling, am participat la diverse show-uri de televiziune, si campanii publicitare,  într-un cuvânt am activat în industria de divertisment, ceea ce în India, este foarte bine dezvoltată şi apreciată. Am fost prezentă la diferite acţiuni culturale, evenimente corporatiste sau lansări de produse”.

Odată cu trecerea anilor, s-a specializat în dans clasic, a devenit instructor de fitnes şi yoga dezvoltând o pasiune aparte pentru aerial yoga (o modalitate de practicare a acestui sport utilizând o eşarfă petrecută printr-un dispozitiv – scripet prins în tavan).

Din păcate, pandemia de coronavirus i-a dat toate planurile peste cap. În India, ca aproape peste tot în lume unde virusul este prezent, au fost impuse restricţii de mobilitate, distanţare socială şi au fost suspendate de mai bine de un an deja, toate activităţile artistice şi spectacolele cu public.

„În prezent sunt ocupată cu viața de soție şi de mamă, implicându-mă şi susţinându-l pe fiul meu de 13 ani, să depăşească greutăţile şi presiunea impusă de şcoala on-line. Sigur că încerc să îmi rezerv timp şi  pentru mine, pentru dans, pentru a mă menţine în formă dar mă dedic şi celorlalte pasiuni pe care mi le-am descoperit pe parcursul anilor în principal yoga şi meditaţia.”

Familia Ramonei Sav a luat în calcul să părăsească India.  

– Scenariul de a ne întoarce toţi trei  în România, îl aveam planificat de mai demult, încă dinainte de pandemie. Din păcate în momentul de față  suntem în aşteptare şi o grămadă de motive ne împiedică să luăm o decizie in acest sens. În primul rând trebuie să vedem cum va evolua situaţia sanitară în lume, apoi să alegem oraşul unde să ne așezăm (Timişoara, Cluj, Braşov sau Bucureşti) pe urmă să găsim școala potrivită pentru Ivy. Soţul meu, Bhupender Sharma, nu are probleme de mobilitate, el se adaptează uşor, e un fel de cetăţean planetar pentru că a călătorit mult prin lume fiind specialist manager în industria de exploatare a zăcămintelor naturale. Chiar dacă este cetăţean indian, timp de zece ani a locuit şi in Rusia.

– De ce vă doriţi revenirea tocmai în Romania, doar aveţi profesii care v-ar avantaja oriunde în Europa, în America pentru că vorbiţi în familie engleza si limba hindi ?

– România este locul unde îmi încarc bateriile, este și va rămâne “acasă” indiferent unde voi alege să traiesc. Nici nu ştiţi cât de frumoasă şi verde e ţara asta şi mult  mai puţin poluată decât India! Fiul meu iubește Reșița, oraşul în care m-am născut poate mai mult decât mine chiar dacă a petrecut doar câteva vacanţe aici. Mulți cred că trăind în altă țară, identitatea se diminuează, însă dimpotrivă, printre străini sunt situații și momente când simți mai românește decât dacă ai fi, aici, acasă, în România. Am întâlnit indieni care ştiu cine e Nadia, au auzit despre Castelul Bran și Vlad Țepeș dar și persoane, destul de numeroase,  care atunci când le spun ca sunt din România, mă identifică „aaa, parte din Rusia”…şi mereu trebuie să explic că noi suntem un popor distinct din Europa cu limbă şi identitate proprie.

De ce vreau să revenim în România? În primul rând pentru fiul meu! El e mare iubitor de natură şi amator de sporturi extreme (bicicleta, skate) pe care din pacate în India nu le poate practica, acolo fiind la putere criketul şi tenisul. In plus este şi o chestiune de cultură. Familiile indiene preferă să fie preocupate de educaţia copiilor, decât de a-i transforma în sportivi. Părinţii îşi văd copiii mai degrabă medici sau IT-isti, decât atleţi, baschetbalişti sau fotbalişti. Eu îi las libertatea să aleagă şi să iubească mişcarea, îmi doresc să fie un  luptător, să aibă spirit de campion! Şi am să-l încurajez să facă asta! Deja am început să studiem împreună limba română, cu ajutorul cursurilor oferite pentru străini de site-uri româneşti.

Mai am un motiv pentru care îmi doresc să revin în România!  Societatea indiană este destul de exigentă, are alte așteptări de la un artist străin care, în viziunea ei, trebuie să interpreteze alte stiluri, de pildă belly dance, can-can, samba şi nicidecum dansuri indiene (deci, nu poţi fi Profet în ţara nimănui). Sunt puţini cei care încă mai apreciază dansurile tradiţionale şi cele clasice, pe care  le-am studiat.

Şi apoi eu vreau să continui dansul, visez la clipa când voi putea deschide propria mea şcoală de dans şi atunci voi avea libertatea să aleg felul în care îmi pun în valoare cunoştinţele, arta şi tehnica dobândite în atâţia ani de muncă stăruitoare. Vreau să încurajez tinerele generaţii să conştientizeze prezenţa oportunităţilor de a experimenta deprinderi vocaţionale în cât mai multe domenii mai ales artistice. Cu cât sunt mai numeroase şi mai diferite, cu atât cresc şansele de cunoaştere şi dezvoltare a unor aprtitudini speciale care asigura performanţă. Nimic nu e mai plăcut pe lume decît să faci ceea ce îţi place!

Adriana Baghiu

EXPOZIȚIE de CARTE pentru COPII

29 martie – 2 aprilie 2021

Începând din anul 1967, în 2 aprilie, cu ocazia aniversării celui mai îndrăgit scriitor de povești și basme – Hans Christian Andersen –  în întreaga lume este sărbătorită Ziua internaţională a cărţii pentru copii și tineret, „cu scopul de a insufla plăcerea de a citi şi pentru îndreptarea atenţiei către cărţile pentru copii”, notează site-ul Consiliului Internaţional al Cărţilor pentru Tineri – https://www.ibby.org/.

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, Caraș-Severin, continuă seria expozițiilor de carte și dedică o săptămână cărții pentru copii și tineret.

 Așadar, în perioada 29 martie – 2 aprilie 2021 la sediul bibliotecii bocșene, copiii și tinerii pot răsfoi cărți de ieri și de azi, mai vechi și mai noi, basme clasice și moderne, menite să stârnească interes pentru lectură și bucurie pentru suflet, să dea frâu liber fanteziei și creativității tinerilor cititori.

Căci îndemnul organizatorilor este următorul:

Dragi copii,  citiți cărți, prețuiți cărțile și pe autorii acestora, savurați-le poveștile și, mai târziu, scrieți-vă propriile povești!

Ce fericiți suntem când spunem: Bună dimineața! Noapte bună! Bună ziua! Orice salut vine de undeva, poate o voce interioară este angajată de ființa noastră numai pentru a saluta, după care zâmbește și se bucură de viață călcând pământul, își dorește să îi povestească cerului intențiile din ziua aceea, din noaptea aceea. Dar ce noroc pe noi că suntem oameni!

Mulți români au trăit în perioada lui Ceaușescu, apoi a venit Revoluția din 1989, au murit tineri strigând: Libertate! Era un adevăr, un strigăt ce întorcea pe toate părțile anii trăiți în minciună și restricții, dar am supraviețuit și cu pași repezi am intrat în mult visata democrație. Iată-ne liberi, frați români! Iată-ne liberi…au trecut 31de ani, însă țara noastră, frumoasa România a inhalat toate impuritățile primite de la alte țări, a înghițit jigniri, a fost obligată să-și mintă cetățenii, a fost plătită pentru a intra și a ieși din haos, și acum joacă după bunul plac al Occidentului. Ne-au vândut așa zișii politicieni cu partidele lor cocoașă, ne vând și astăzi, noi acceptăm, vedem, ne complacem, ne ascundem după noi înșine, ne mințim interiorul, această mașină a timpului care fiind alimentată cu adevăr și iubire, într-o bună zi va ceda și ne vom duce încet, încet la groapă, desculți și flămânzi… Dar cine este Occidentul? Cine este Uniunea Europeană, ce vor de la noi? Ce vrem noi de la ei? Suntem turma care nu se uită în spate, pentru că ne este frică de ce auzim și ce vedem, intrăm în ziua următoare din inerție, ce bine că există inerția, fără ea, cred că am muri mai repede, ha! Și biciul este în mâna lor!

2020…2021…cât o mai ducem în minciună? Să ne oprim la prima înghițitură de cafea și să ne analizăm, noi pe noi, adevărul este în noi, întotdeauna. Fie că suntem profesori, sau ingineri, muncitori sau agricultori, poeți sau instalatori, doctori sau actori, contabili sau pensionari, savanți, orice am fi, haideți să credem în mintea noastră, să o aplaudăm pentru curajul ei, să-i mulțumim că ne curăță trupul și ne amintește că suntem vii, și mai trebuie să vedem realitatea; dar în același timp să spunem adevărul.

Există loc pentru toți pământenii sub cer, îl privim, îl sărutăm, vorbim cu el, în liniștea-i divină ne regăsim și constatăm că de fapt noi suntem adevărul! Morții noștri sunt adevărați, osemintele lor sunt în cimitire, satele, orașele sunt adevărate, haideți să ne revenim!!!

A înnebunit planeta! Am înnebunit și noi, totul poate avea un final, trebuie să ne dorim asta, medicii care tratează virusul inventat să caute adânc în interior și să pună cap la cap informațiile, dar să nu uite că zâmbetul s-a născut odată cu ei, iubirea pentru oameni, empatia, din ele ne hrănim sufletele, în câteva cuvinte: Să fie oameni, numai așa ne facem bine fizic și psihic! Să oprim taifunul! Spunea odată Anton Cehov:  ”Medicii sunt ca avocații; singura diferență este că în timp ce avocații te jefuiesc, medicii te jefuiesc, dar te și omoară”. Nu spun eu, spunea Cehov, eu doar mă gândesc din când în când la acest citat…

 Politicienii, să lase ceva după ei, să înțeleagă că sunt aleși de popor și că toate nemerniciile nu își au locul într-o lume trăită curat, nu poți minții la infinit, demnitatea are întotdeauna un cuvânt de spus, iar onoarea poate fi îmbrățișată ori de câte ori este nevoie. Valurile trec, oamenii rămân, iubirea nu moare niciodată, este veșnic trează pentru noi, pentru tot universul, în palma ei ne naștem și murim.

Dumnezeu ne-a lăsat pe noi să gândim, să facem lucruri frumoase, să cântăm, să scriem, să dansăm, să trăim în armonie, să oferim șanse unora, să dăm speranțe, să mângâiem tristețea, să alungăm răutatea, să aducem lumină și bucurie în locuri întunecate, să fim așa cum vrea El, să iubim! Noi, românii inteligenți și frumoși, cu multă poftă de viață și bucurie în suflet, noi suntem adevărul!!!

De câte ori mă simt tristă, neajutorată, poate chiar frustrată că nu pot să fac ceva pentru tara mea, în aceste momente cumplite, merg în satul meu, Topleț,  intru în casa părintească, îmi pun capul pe perna copilăriei și repet în gând cuvintele Regelui Mihai care spunea cu lacrimi în ochi la ultimul discurs pe care l-a ținut în Parlament la împlinirea a 90 de ani, în data de 25 octombrie 2011: ”Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”

*Zâmbește omule! Un singur zâmbet îți poate schimbă viața pentru totdeauna! Semnează:  Zâmbetul- Iubirea pentru prezent- Viața și Eu!!!*

Mia Maria Rogobete

Comuna Topleț, județul Caraș-Severin

Foto: Mia Rogobete             

“O carte scrisă sau citită este ca o boală învinsă” spunea filozoful Lucian Blaga. Aşadar, cartea istoricului Costin Feneşan “Diplome de înnobilare şi blazon din Banat” aparută la Editura de Vest – Timişoara – 2007 are menirea de a-l vindeca pe cititor de boala ce planează asupra poporului român – pericolul de a se pierde identitatea-dovedindu-se a fi o rezistenţă a gândului şi a bunului simţ în vremurile de azi. Apariţia carţii este un gest recuperator, dar şi de justiţie pentru nobilimea română din secolele XIV-XVII- în Banat.. Ea demonstrează continuitatea românilor în spaţiul bănăţean, ca şi în ţară şi că elementul ţărănesc era dominat de români în Banatul evului mediu. Figură proeminentă a istoriografiei contemporane-istoricul Costin Feneşan se dovedeşte a fi o impresionantă personalitate culturală, cu o uimitoare perspicacitate, un cărturar umanist multilateral, de formaţie enciclopedică. Este un savant şi un gânditor autentic preocupat de descifrarea misterului originii şi continuităţii poporului român în spaţiul dintre Carpaţi si Dunare, care ţine la adevar şi este străin de orice linguşire. L-am cunoscut cu prilejul simpozioanelor de istorie națională organizate în judeţul Caraş-Severin de către profesorul Gheorghe Magas –inspector şcolar de specialitate, cât şi din cărţile Domniei Sale şi am constatat că are o ţinută ce exprimă măreţie şi demnitate, sugerând în persoana lui un spirit luminat, care aduce vederi înaintate, în epoca fripturiştilor, menite să împrospăteze cultura şi să deschidă socieţatii româneşti noi perspective. Cartea conţine 59 diplome de înnobilare şi blazon, fiind astfel întocmită încât să intereseze publicul cultivat, dar este folositoare şi stimulativă pentru studenţii, profesorii şi cercetătorii interesaţi de istoria Banatului. Ea este una dintre cele mai originale apariţii ale culturii noastre în această zonă. Este o lucrare istorică în care autorul redă obiectiv faptele şi fenomenele istorice, prin cercetarea cât mai complexă a izvoarelor inedite, analizându-le critic şi apreciindu-le fără părtinire, lucid şi imparţial. Scrierea este de un înalt nivel stiinţific, cu argumente temeinice şi un aparat critic bine pus la punct. Prin apariţia acestei cărţi, în ansamblul lor, cunoştinţele noastre asupra evului mediu bănăţean au făcut însemnate progrese, prin izvoare noi, uneori fundamentale, cu o metodă de lucru bazată pe erudiţie şi critică severă. Din ea aflăm că voievozii şi cnezii români aveau o puternică bază românească, disociată de migratori şi destul de puternică încât să-i poată asimila. Ei au obţinut nobilitatea pentru serviciile militare şi civile aduse regaliţatii maghiare, ori principilor ardeleni. Astfel-pătura feudală a românilor era numeroasă şi puternică economic, integrată păturii feudale străine, asigurând continuitatea poporului român, pe pamântul ţării sale şi corolarul ei necesar: unitatea sa etnică, lingvistică şi politică. Aşa că în secolele XIV-XVII “nobilimea bănaţeană era romanească în mare parte şi îşi păstrează limba şi etnia” ne spune autorul.“ Dar noi locului ne ţinemCum am fost aşa rămânem.” Cartea comunică, în acelaşi timp că, “prin înnobilare, românii din parţile Caransebeşului şi Lugojului nu s-au desprins de comunitatea din rândurile căreia proveneau şi nu şi-au pierdut conştiinţa de neam, credinţa şi nici tradiţiile româneşti şi locale. Poporul român a fost mai întâi şi a ajuns să fie şi cel din urmă stapân al pamântului său şi va fi în veci. Banatul de munte a fost, în aceste vremuri, o punte de legătură între est şi vest. Aşadar – stramoşii sunt însăşi substanţa vitală a poporului, iar a pierde identitatea este totuna cu a pierde ce este mai scump pe Pământ. Cartea prezentată este un argument al continuităţii şi sensibilizării conştiinţei entice ce conservă tradiţiile de cultură şi simţire românească esenţiale pentru istoria românilor. În ea se oglindeşte cerul nostru sufletesc, axa lumii noastre, ne învaţă iubirea care preface vorbele în rază de lumină, ce încântă şi purifică. Cu atât mai mult se cade să exprimăm gratitudinea noastră pentru carte şi autor.

Profesor Pavel Panduru

În județul Timiș, un consilier local ”usereplus” face propagandă comunistă obraznică, cu un tricou având imaginea Anei Pauker, care incită la violenţă în limba engleză: „Moarte chiaburilor”. Sigur că poliția, parchetul şi justiţia nu se autosesizează la o acţiune de propagandă sau elogiere pentru un fost lider criminal comunist, care a făcut apologia bolşevismului şi a instaurat de pe tancul sovietic statul totalitar în ţara noastră, din 1945. Să faci propagandă pentru statul comunist totalitar și pentru liderii extremiști prieteni cu IV Stalin în democraţia românească de azi nu deranjează nicio autoritate: prefectura locală, parchetul, poliţia sau justiţia și nici șefii de partid care se consideră ”dă dreapta”. Să fi comunist e la modă, mai nou, în România. Să clamezi moartea, printr-o lozincă veche, a unei categorii sociale ”chiaburii”, adică țăranii harnici și înstăriți, nu se pedepsește?

Cooperativizarea comunistă a fost un proces sinistru care a dus la moartea a mii de țărani, închiderea a altor zeci de mii și prin confiscarea pământului de către stat au fost traumatizați fizic și moral milioane de români sărăciți. Între 3 şi 5 martie 1949 , în cadrul unei plenare a CC al Partidului Comunist Român(PCR), s-a hotărât trecerea la cooperativizarea agriculturii. Procesul de colectivizare a agriculturii a fost construit în România după modelul sovietic, dar au existat totuși diferențe. S-a dorit de către comunişti desfinţarea completă a exploatării ”chiaburești” la sate. „Stalin cu fustă”, „Împărăteasa roşie” sau „Tovarăşa de fier” sunt doar câteva dintre supranumele cu care Ana Pauker a rămas în istoriografia, literatura şi publicistica din România. În 1951, Ana Pauker afirma că „e și azi un mic capitalist în felul lui țăranul individual mic burghez”. Termenul de „chiabur” provine din Rusia, si desemna, in epoca, țărănimea bogată. Potrivit teoriei marxist-leniniste, societatea se împarte în clase, în mediul rural fiind: proletariatul agricol (fără pământ), țărănimea săracă, cea mijlocie și „chiaburii”. Conform acestei viziuni, chiaburii îi exploatează pe ceilalți agricultori, acest fapt dând naștere „luptei de clasă” dintre chiaburi şi celelalte clase sociale. După preluarea puterii de către comuniști, în România anului 1947 s-a declanşat o campanie de presă acerba împotriva „chiaburilor”. Partidul Comunist Roman a instigat la „lupte de clasă” împotriva „chiaburilor” – la indicația partidului, membrii de partid şi simpatizanții de la sate au început o campanie de discreditare a unor țărani, pe gardurile lor au fost mâzgălite inscripții jignitoare, în gazetele de perete erau batjocoriți, în diferite chestiuni administrative erau discriminați negativ. Toate acestea, secondate de o campanie de presă acerba îndreptată împotriva lor. Colectivizarea s-a desfășurat între anii 1949–1962 şi a dus la comasarea aproape în totalitate a proprietăților agricole private din țară în ferme agricole administrate de stat. Țăranul român a fost transformat în sclav la stat Ana Pauker, una din activistele de frunte comuniste venite de la Moscova și impusă de Kominternul de la Moscova, declara că „în felul lui, țăranul individual e și azi un mic capitalist, mic burghez”.

Colectivizarea represivă în cifre a fost atroce: între 1 septembrie 1948 şi 7 noiembrie 1949, Securitatea reţinuse 23.597 de persoane, 10.152 de ţărani (4.518 de mijlocaşi, 2.979 de săraci, 2.655 de chiaburi), iar între 1951 şi 1952, Ministerul Afacerilor Interne efectuase în rândurile ţăranilor un număr de 34.738 de arestări. Dintre aceştia, 22.088 erau desemnaţi a fi „chiaburi”, 7.226 ţărani cu gospodărie mijlocie, iar 5.504, gospodărie mică.Pe 4 decembrie 1957, trupele de Securitate conduse de Nicolae Ceaușescu au încercuit Vadu Roșca, împușcând nouă țărani care s-au opus colectivizarii. Alti 18 localnici care au înfruntat mitralierele comuniștilor au fost răniți, bătuți, arestați, înfometași și condamnați la ani grei de închisoare. Cel mai mare val de deportări a avut loc în iunie 1951, când peste 12.000 de familii, respectiv peste 43.000 de persoane, din peste 250 de localităţi din zona frontierei de vest a României, au fost deportate şi li s-a fixat domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Numărul total al celor care au fost deportaţi în Bărăgan, în Dobrogea sau în alte zone din ţară în perioada 1949 – 1962 este estimat la aproximativ 200.000 de persoane.” Gheorghe Gheorghiu-Dej a sărbătorit încheierea procesului de colectivizare a agriculturii prin organizarea unei plenare speciale a CC al PMR la 23-25 aprilie 1962 și a unei sesiuni speciale a MAN în București, la 27-30 aprilie 1962. Dej a raportat că formele socialiste de proprietate dețineau 96% din terenul arabil și 93,4% din suprafața agricolă.

Faţă de propaganda celor care propagă cu inconștientă ignoranță totalitarismul comunist şi personalităţile care au făcut crime în comunism, Ordonanţa nr. 31/2002 nu se poate aplica deoarece se referă doar la extremismul de dreapta, nu la cel de stânga. După 1990 leguitorii moștenitori ai regimului militarizat al pensiilor speciale au avut grijă ca crimele comunismului să nu fie condamnate și liderii comuniști să nu fie condamnați. Deci în România este liber la propagandă bolșevică și pentru totalitarismul comunist, precum şi pentru ura faţă de cei ucişi de regimul comunist, numiţi în această speţă „chiaburi” de către Ana Pauker. Ura comunistă de clasă şi propaganda pentru moartea „chiaburilor” poate continua fără sancţionări legale și azi chiar de unii membri din consiliile locale ale marilor orașe? Drumul spre totalitarismul, propaganda şi ideologia comunistă prin oameni înscrişi în partide legale se poate perpetua până la instaurarea viitorului „luminos” al comunismului, fără ca statul, justiţia şi legea să poată opri sau sancţiona acest demers spre apologia dictaturii și desfiinarea democrației. Comunismul e „cool” pentru unii membri de partid din sfera ”userismului”, iar cei ucişi în timpul stalinismului pot fi „asasinaţi” din nou propagandistic sau ideologic de către corifeii marxismului-leninist de azi. Un partid ce se vrea nou apare urmaş al sistemului represiv securist din România? Progresul politic de astăzi să fie Uniunea Securiștilor din România?

Statul român şi democraţia nu mai are anticorpi să se apere împotriva propagandei şi ideologiei comuniste. Este la modă să fi activist radical de stânga, să citezi din Lenin, Mao și Pauker și să te pozezi cu Che Guevara, simbolul comunismului mondial care a ucis sute de oameni cu propria mână și apoi să ajungi politician, consilier de ministru sau profesor de universitatea europeană clujeană, fără să te întrebe nimeni de ce faci apologia satului totalitar și a liderilor comuniști cu mâinile pătate de sânge? Cu poza Anei Pauker pe pieptul tinerilor politicieni, România intră pe făgaşul totalitarismului comunist de tip chinez, pas cu pas. Apologia crimelor comuniste din perioada cooperativizării nu sunt sancţionate de lege. Noua generație de politiceni comunizanți face apologia crimelor stalinismului într-o țară membră UE. Iar, noi, cei care mai credem în libertate şi democraţie suntem, de fapt, noii „chiaburi”, care putem sau tebuie să fim eliminaţi? Ne reîntoarcem oare la R.P.R.? Mihai Şora poate fi mândru de ce urmaşi ideologici lasă moştenire, direct de la cabinetul Anei Pauker, care bagă „spaima în burghezi”? La școala trebuie să se învețe despre crimele comunismului și atrocitățile acestui regim totalitar, pentru a nu se mai repeta niciodată. Unui tânăr trebuie să-i fie rușine să îmbrace un tricou cu imaginea unui criminal politic de oameni și de suflete.

Ionuţ Ţene  / UZPR

În parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Guvernul României

Vă invităm să vedeți fragmente din proiectul național, monument cinematografic închinat României, realizat de regizorul de film și televiziune Dan Mironescu.
Proiectul, privit ca o campanie de promovare a valorilor românești, își propune să învioreze turismul cultural care ar putea fi nu doar la baza unei cunoașteri, dar și să dezvolte o puternică latură economică a României.
Sunt vizate toate zonele țarii, de la munte la mare, de la câmpie la deal, de la izvoare la fluviu și deltă, în care construcții, monumente, peisaje vorbesc despre istoria, cultura și nu în ultimul rând despre frumusețea acestei țări.
Proiectul este original prin modalitatea aparte de a vedea obiectivele, dimensiunea și forma elementelor ce le compun (filmări cu drona), pentru a reda privitorului senzația de zbor, de plutire, de vedere de sus.
De asemenea, toate filmele de promovare vor putea fi găsite pe site-ul Guvernului României și UZPR. Preluarea va fi gratuită, cu menționarea sursei și a regiei.
Să vedem România din zbor!
Să vedem România de sus!

Ne bucură faptul că Natalia Pojar, elev în clasa a IV-a, secția germană, a Colegiului Național „Diaconovici – Tietz” Reșița, membră al Cercului de Pictură „Deutsche Kunst Reschitza” al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, a luat un nou premiu, de data aceasta la Motru. În prezent, ea pregătește o nouă expoziție personală la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul de pe Bârzava, dedicată zilei de 1 iunie. Până atunci, îi dorim alte succese…

Erwin Josef Tigla

Dă clic pentru a accesa bc1-2021.pdf

În data de 16 martie 2020 apărea Decretul nr. 195 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Motivul? „Situația epidemiologică internațională determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care, aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea Pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, … luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2…” Atunci eram speriați, nu știam ce se va întâmpla, cum va evolua situația în România, în Europa, în lume…

Acum, la mai bine de un an de zile de atunci, România aflându-se în prezent în starea de alertă, ne aducem aminte de toți cei care au sprijinit combaterea pandemiei, de cei care au salvat vieți omenești, fiecare în domeniul său de activitate și după responsabilitatea dată, de acei care au stat alături de cei bolnavi, mângâindu-le suferința, oferindu-le speranța într-o nouă zi mai buna… Sunt mii și mii de oameni care au făcut tot posibilul ca să trecem mai ușor de această stare de pandemie, înfruntând virusul, încrezători fiind că Bunul Păstor este alături de noi, de suferința noastră comună sau individuală… Lor, cu toții, trebuie sa le mulțumim!

Din păcate, fără a putea întoarce timpul înapoi, tragem astăzi împreună linie și constatăm că am rămas în această perioadă mai săraci deoarece, oameni apropiați nouă, părinți, bunici, frați, membri ai familiei, prieteni, colegi, cunoscuți, au pierdut lupta cu virusul ucigător… În județul Caraș-Severin, primul deces asimilat Covidului a fost înregistrat în 02 aprilie 2020, conform datelor emise de DSP Caraș-Severin.

Noi, cei doi inițiatori ai unui proiect al societății civile din municipiul Reșița, Erwin Josef Țigla (președintele Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița) și dr. Felicia Quint (președinte pe zona 2 vest a Districtului 124 România, membră a Clubului Lions Onix Reșița) propunem tuturor celor care locuim în acest spațiu al Reșiței binecuvântat de Dumnezeu, să ne aducem aminte de toți concitadinii noștri care au trecut pragul spre veșnicie din momentul începerii pandemiei până în prezent. Fiecare în parte a fost membru al unei familii de-a noastre, iubit, apreciat, iar în momentul plecării, a lăsat un loc liber, definitiv neocupat, urmat de lacrimi, de durere sufletească…

Prin intermediul acestor gânduri, ne adresăm tuturor celor care locuiesc în municipiul Reșița, indiferent de sex, de vârstă, de ocupație, de orientare confesională și îi chemăm pe toți, iubitori de oameni și de loc ai Reșiței, să ne amintim în data de vineri, 02 aprilie 2021, la un an de la trecerea la cele veșnice ale primului confrate al nostru, de surorile și frații noștri care ne-au părăsit în ultimul an din cauza virusului ucigător. De data aceasta ne rezumăm la Reșița, la municipiul reședință de județ, neavând în momentul de față posibilitatea firească de a iniția o acțiune a cetățenilor la nivelul întregului județ. Precizăm că oricine din județ poate adera la inițiativa noastră și că nu există intenția de a opri pe cineva (persoană sau structură socială, economică, cetățenească) să participe la acest proiect. Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai bine…

Venim cu propunerea ca în această zi de vineri, 02 aprilie 2021, în bisericile noastre creștine să se înalțe rugăciuni pentru sufletele celor trecuți în eternitate. Cetățenii doritori sunt chemați să aprindă, de-a lungul zilei comemorative, lumânări în locurile special amenajate în incinta bisericilor reșițene, atât pentru cei plecați, cât și pentru sănătatea și bunăvoirea celor care-și plâng morții, respectând tradiția fiecărei confesiuni. Pot fi spuse rugăciuni în amintirea și pentru sufletul celor care ne-au părăsit, căci noi credem că fiecare are pe cineva pe care să-l plângă în acel moment. Nu în ultimul rând, să ne exprimăm dorința ca Bunul Păstor să își întoarcă fața spre noi, spre întreaga omenire de fapt și să ne ajute de a ieși din această cumpănă, spre a ne regăsi, cu sufletul, mintea și trupul, într-o lume mai bună, frumoasă și sănătoasă.

Răspunzând afirmativ inițiatorilor, în cadrul bisericilor aparținătoare Protopopiatul Ortodox Român din Reșița, se vor oficia vineri, 02 aprilie, începând cu ora 12, slujbe de pomenire.

În calendarul romano-catolic, ziua de 02 aprilie reprezintă Vinerea Sfântă în cadrul căreia se celebrează misterele pătimirii, morții și înmormântării Domnului nostru Isus Cristos. După această celebrare de la ora 15.00, în bisericile romano-catolice din Reșița, creștinii sunt invitați să se roage la Mormântul Domnului și pentru cei trecuți din această viață din cauza pandemiei.

De asemenea avem următoarele propuneri:

• să se stingă iluminatul public al Municipiului Reșița timp de 3 minute începând cu ora 21.00;
• cetățenii care înțeleg inițiativa și doresc să ni se alăture, să stingă luminile, din case și apartamente, la aceeași oră timp de 3 minute. Totodată sunt invitați să aprindă candele / lumânări sau alte obiecte electrice luminoase de celebrare și să le așeze în locuri vizibile (ferestre, vitrine, alte spații securizate), aducând și astfel un omagiu celor plecați dintre noi în această perioadă de grea încercare.

Pe lângă cele amintite mai înainte, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și Asociația Filateliștilor Caraș-Severin vor realiza un plic filatelic ocazional cu acest prilej și având aprobarea CN Poșta Română SA și a Federației Filatelice Române, se va realiza și o ștampila ocazională de zi, cu care se va oblitera întreaga corespondență trimisă de Oficiul Poștal Reșița 1, in data de 02 aprilie 2021, ducând astfel în lume inițiativa noastră din Reșița. 

Alături de inițiatori, iau parte, în cadrul acestui proiect, următoarele structuri, nominalizate în ordine alfabetică:

– Asociația Caritativă „Sfântul Vincențiu de Paul” Reșița;

• Asociația Filateliștilor Caraș-Severin;
  • Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița;
  • Asociația Medicilor Catolici „Sfinții Cosma și Damian” Reșița;
  • Asociația Militarilor în Rezervă și în Retragere Caraș-Severin;
  • Asociația Tineretului Ortodox Român (ATOR) Banatul de Munte;
  • Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin;
  • Centrul de Tineret Moniom;
  • Centrul Universitar al UBB Reșița;
  • Club Lions Onix Reșița;
  • Club Lions Reșița Kindness;
  • Club Lions Reșița Montană;
  • Club Rotary Reșița;
  • Crucea Roșie Caraș-Severin;
  • Filiala „Ștefan Naciu” Caraș-Severin a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România;
  • Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin;
  • Fundația Comunitară Banatul Montan;
  • Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin;
  • Muzeul Banatului Montan Reșița;
  • Parohia Romano-Catolică „Maria Zăpezii” Reșița I;
  • Parohia Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Reșița II;
  • Primăria Municipiului Reșița;
  • Protopopiatul Ortodox Român Reșița;
  • SC Calor Group SRL Reșița;
  • SC Coda Vinci SRL Reșița;
  • SC ElectroEchipament Industrial SRL Reșița;
  • Societatea „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița;
  • Spitalul Județean de Urgență Reșița;
  • Teatrul de Vest Reșița;
  • Mass-media din județul Caraș-Severin.          

Subscriind ideilor proiectului, sprijinindu-l, lista rămâne deschisă tuturor celor care agreează ideea și conceptul.

Tuturor le exprimăm public mulțumirile noastre!

(Rugăm pe toți cei care doresc să ni se alăture, să ne comunice acest lucru pe următoarea adresă de mail: contact@erwinjoseftigla.ro)