La 22 februarie 2021 se împlinesc 15 ani de la moartea marelui coregraf și om de cultură Ion Velișcu Boldea

Pentru noi cei care l-am avut drept model și exemplu, va rămâne ca ideal de trăire și simțire. Om de nobilă delicatețe sufletească era generos și cu un acut simț al prieteniei și al alegerii oamenilor – oameni. Vorba lui dulce, dar hotărâtă a fost un balsam pentru cei care îl ascultau, printre care ne-am numărat și noi almăjenii. Toată viața lui a risipit-o pentru păstrarea Sfintei Tradiții – port, cântec și joc – adevărata cultură a neamului nostru, pentru mai binele poporului român. Nu accepta chiciurile, trădarea autenticului și pe trădători. Acum când Dumnezeu l-a chemat pentru alte rosturi, noi cei care am fost apropiați maestrului ne rugăm pentru odihna sufletului său în veșnicie

ION VELIȘCU BOLDEA a trecut în lumea celor sfinte, miercuri 22 februarie 2006. A plecat dintre noi prea devreme și e păcat că a plecat un cercetător de prestigiu, meticulos căutător de nestemate ale creației populare, un om de concepție și de realizare a faptelor de cultură consistente.

Ion Velișcu Boldea s-a născut la 2 noiembrie 1937, în localitatea Prilipeț, în familia contabilului Comunității de Avere, Petru Boldea. Copilăria o petrece alături de frații săi,în satul natal, unde aude prima dată noțiunea de român și românism, în sânul familiei, în constituirea căreia hărnicia și cinstea, iubirea de neam și de Dumnezeu erau valențe educative obișnuite, ce i-au creat caracterul.

Școala primară o face la Prilipeț, apoi este transferat la București, unde urmează cursurile liceului și ale Facultății de limbi străine. În anii 60 vine la Raionul Bozovici, ca inspector cultural și director de Casă de Cultură. Acum începe o prodigioasă activitate de valorificare a creației și tradiției populare.

Fire complexă, a înțeles de timpuriu că folclorul este un mijloc de comunicare între suflete și că prin muzică și joc se transmit trăiri ale neamului românesc. Astfel, a creat la Bozovici Ansamblul de cântece și jocuri populare, cu care a participat la numeroase festivaluri.

Din anul 1968 este numit director al Casei Județene a Creației Populare. Acum , cu instrumentiști de valoare, înființează Ansamblul de cântece și jocuri „Semenicul”, cu care materializează ideea de renaștere națională prin folclor, ducând faima cântecului românesc pe toate meridianele globului, făcând ca stropii de apa să devină cântec, iar cântecul să devină dor.

Interesant la înfățișare, captivant la cuvânt, exemplar la fapte, avea vocația spre misiunea de coregraf, dovedindu-se un vrednic slujitor al tradiției populare străbune, devenind o legendă vie a folclorului cărășean și românesc.

A realizat scenarii de esență folcloristică: „Cucu răscucu” , „Nunta almăjană”, „Măsuratul oilor” etc., a scris cărți despre tradiții, ritualuri și obiceiuri populare. A scris lucrarea „Acolo sus, în Vârful Călvii”.

Din august 2000 devine membru al Academiei Artelor Tradiționale, iar în noiembrie – membru al Asociației Bănățenilor de Pretutindeni. Coautor la înființarea Festivalului Internațional de Folclor „Hercules”, a Festivalului Văii Almăjului ș.a.

Cuvintele și faptele lui s-au dăltuit în inimile oamenilor de toate vârstele – cu care era în contact. Vedea în copiii și tinerii cu care lucra și pentru care a ars ca o lumânare – până s-a ars ceara, mândria neamului, deșteptarea noastră încununată cu lauri.

A fost un om mare și rar întâlnit, pentru care secretul reușitei stă în prietenie și exigență.

Simțea valoarea și frumosul, apreciindu-le și a încercat să-i învețe pe ceilalți să le cunoască și aprecieze. A luptat și muncit toată viața pentru a impune binele și frumosul din viață, adevărul absolut.

În măreția ființei sale – era eliberat de orice complexe de inferioritate, dar și de preamândrie – apreciind simplitatea vieții – așa cum era și el. Aprecia și căuta să-i învețe și pe cei tineri prețuirea legilor zamolxiene – divine – legile pentru cei mulți – azi legea bunului simț – care nu lezau demnitatea și identitatea nimănui.

– Fie-i amintirea veșnică!

Prof. Pavel Panduru/UZPR

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița își aduc aminte în această săptămână de poetul, traducătorul, eseistului şi editorul german născut la Reșița, Rolf Bossert, de la a cărui moarte se împlinesc la 17 februarie a.c. 35 de ani.

Iată câteva date de referință despre această personalitate a Reșiței:

Rolf Günther Bossert, născut la 16 decembrie 1952 (părinții: Alice şi Emil Bossert), urmează cursurile școlii generale (Nr. 1 – Casa Muncitorească) și de liceu („Bastilia“, astăzi Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“) în localitatea sa natală Reșița (1959 – 1971). Apoi urmează studii de germană – engleză la Universitatea din București (1971 – 1975).

Ca tânăr absolvent este numit profesor la Bușteni / Prahova (1975 – 1979). Între anii 1979 – 1981 activează ca instructor cultural al Casei de Cultură „Friedrich Schiller“ din București. În 1981 devine redactor la Editura „Meridiane“ din capitală, iar din 1982 la Editura „Kriterion“.

În 1984 Rolf Bossert înaintează actele de emigrare în Germania, ceea ce îi aduce interzicerea de publicare. În decembrie 1985 emigrează împreună cu soția Gudrun şi cei doi fii Frank şi Klaus. La 17 februarie1986, după numai două luni de Germania, se sinucide în Frankfurt pe Main.

Rolf Bossert debutează ca poet în 1971 în revista de literatură în limba germană „Neue Literatur“ din București, an 22, nr. 2 / februarie 1971. Aici îi apare poezia „Japanisches Märchen“ (= „Poveste japoneză“). În 1979 îi apare cartea de debut „siebensachen“.

Între anii 1972 – 1974 devine membru al grupării literare „Aktionsgruppe Banat“ din  Timișoara. În anul 1979 primește Premiul de poezie al Uniunii Tineretului Comunist, în anul 1980 Premiul pentru literatură pentru copii „Ileana Cosânzeana“, iar în anul 1982 Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traducerea din opera lui Gellu Naum în germană. În anul 1982 i se decernează Premiul cercului literar „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timișoara.

În perioada 1996 – 2021, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin au editat un număr de 9 plicuri filatelice ocazionale și a emis un număr de 7 ștampile filatelice ocazionale, toate dedicate amintirii lui Rolf Bossert. În anul 2002, ambele organizații ale etniei germane din Banatul Montan au lansat o medalie jubiliară Rolf Bossert, realizată la Monetăria Statului din București.

Amfiteatrul Colegiului Național „Diaconovici – Tietz” Reșița a primit cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la intrarea sa în eternitate, printr-o omagiere desfășurată în data de 17 februarie 2016, numele de SALA „ROLF BOSSERT”.

De asemenea, din inițiativa celor două organizații germane s-au desfășurat de a lungul anilor un număr de 24 manifestări comemorative în diferite instituții de învățământ și cultură reșițene, dar și în cadrul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“ din municipiu.

Consiliului local al Municipiului Reșița, reunit la 10 februarie 2011, a hotărât să conferă titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița, post mortem, poetului născut la Reșița, la inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin.

Cunoscut și apreciat pentru cele 10 volume proprii (din care 6 postume), 4 volume cu traduceri și multe apariții în publicații din țară și de peste hotare, Rolf Bossert rămâne cel mai cunoscut literat german din Banatul Montan al ultimelor decenii din secolul XX.

Pentru a marca împlinirea celor 35 de ani, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița lansează un plic filatelic ocazional. Cu același prilej a fost confecționată o ștampilă filatelică ocazională. Ștampila este folosită la oficiul poștal Reșița 1, în data de 17 februarie. Menționăm faptul că această ștampilă a fost aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română pentru întreaga corespondență expediată în data de 16 decembrie din Reșița.

În sala de manifestări a Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” a fost organizată o miniexpoziție documentară dedicată scriitorului reșițean. Tot în aceeași locație, în după-masa zilei de 16 februarie a fost organizată o manifestare online dedicată lui Rolf Bossert la care au participat conectați din Germania, prietenii reșițeanului Rolf Bossert încă din anii din înainte de emigrarea lor: Hellmut Seiler și Horst Samson. Înregistrarea se poate viziona pe Facebook și pe YouTube.

Erwin Josef Țigla

Ultimele zile de iarnă, primele zile de primăvară, întotdeauna pașii noștri semnează intrările și ieșirile unor clipe bătrâne, tinere, unele abia născute. Întâia zi de martie marchează debutul primăverii calendaristice, dar asta nu înseamnă că zăpada nu își mai face apariția, sau că atmosfera de iarnă s-a dus dintr-odată.

Dar cine este această Iarnă? O femeie cochetă, părăsită de iubit, cu inima rece, însă foarte puternică, se știe că nimeni nu a putut să-i mai cucerească sufletul de la despărțire, iar adevăratul prieten al ei este Gerul, singurul cu care se mai întâlnește atunci când este supărată. Această prințesă cu haine mereu albe poate fi și generoasă, dar o face pentru a-și arăta puterea, complotând cu razele de soare, aduce de multe ori căldură pe pământ, dar după zilele frumoase trimite zăpada, viscolul și gerul, aceasta este Iarna, prietena noastră din copilărie. Sunt momente în care îmi spun că Iarna a îmbătrânit, sau poate forța i s-a slăbit, nu știu ce să mai cred, totul era odată special, troieni de zăpadă, ninsori care nu se mai terminau, atât de pură acea pătură groasă de fulgi lipiți, atât de liniștită, de grațioasă, de strălucitoare, Doamne Dumnezeule, atât de magică! Trăiam o poveste în fiecare an al copilăriei, o poveste în care Moș Crăciun avea glasul bunicii mele sau al vecinului…

România și comunismul ei sufocant, dar cine mai ținea cont de restricții când era vorba de balurile din luna Decembrie, cu mic, cu mare intram în Căminul Cultural din sat, să prindem loc pe scaune bunicilor și părinților noștri, după care ne pierdeam prin mulțimea de oameni, care nu mai simțeau frigul, jocul îi transforma, erau cei mai fericiți, acesta a fost românul copilăriei, acestea erau iernile de altădată. În fiecare zi a lunii Decembrie simt mirosul de portocale, sunt fructele copilăriei mele, și le primeam în seara de ajun, însă mirosul lor stătea pitit printre haine, de multe zile… Sărbătorile era sărbători, foarte respectate, pline de prăjituri, fripturi, distracții, cadouri, împăcări, iubiri, cine mai ținea cont de faptul că nu aveam dreptul la cuvânt, cine se mai văita de statul la coadă cu orele pentru pâine, carne, mezeluri, cine se mai supăra pe Ceaușescu pentru lipsa de căldură și curent? Nimeni nu mai avea treaba comuniștilor, atunci eram toți frați, țuica, vinul fiert, porcul, cozonacii, toate erau la fel pentru oameni, toate aveau același gust. Eram român în România mea!

Haide, apropie-te  primăvară, te aștept. Ți-am deschis toate porțile sufletului meu, ferestrele casei strălucesc de bucurie, adu-mi diminețile acelea pline de cântece înfrunzite, adu-mi amiezile liniștitoare, înmiresmate, adu-mi după amiezile cu gust de iarbă fragedă și clipe calde, adu-mi serile răcoroase, cu miros de pădure pieptănată, adu-mi nopțile confortabile, acelea care sorb vinul din pahare de cristal. Haide, dragă prietenă, lasă pământul să se scuture, lasă păsările să cânte, prinde seninul cerului în ochi și parfumează-l cu vântul ce bate revigorant, privește în jur, nu vezi arhitectul din coaja de copac, fiecare respirație a naturii dă naștere la flori, frunze, la tot ce răsare din pământul globului zurliu pe care pășim.

Cine ești tu Primăvară? Ai fost și vei rămâne anotimpul bucuriei tuturor viețuitoarelor, ai fost și vei rămâne anotimpul noilor începuturi, Doamne, atâtea ne-ai dat nouă, pământenilor, dar cel mai frumos cadou cred că este această nobilă renaștere a tuturor timpurilor – Primăvara, femeia strop de ploaie, femeia sămânță, femeia rădăcină, femeia cântec, femeia care aduce căldură în toate trupurile, sufletele, inimile…

Mai sunt câteva zile geroase, răbdăm, suntem eroi, dar vin ele zilele de primăvară și încep să se audă zumzete de albine, foșnete de păsări harnice care își regăsesc cuiburile sau își reclădesc altele, soarele își trimite razele dezmorțite pe pământ, un fel de artificii uitate de Crăciun, dar cu mult mai multă căldură și strălucire, covorul verde se întinde în fiecare secundă pe pământ, vântul își face de cap împrăștiind mirosul florilor peste tot, ura, răutatea, tristețea și dușmănia își pierd sufletul, pământul renaște, alte nume, alte voci, alte fericiri!

Acum, în 2021, lumea se zbate între viață și moarte, între frică și speranță, între dragoste și ură, iubim viața mai mult ca niciodată, însă urâm nebunia creată de ciudatul virus apărut de nicăieri. Un virus care face ca oamenii să respire greu purtând mască, în același timp ajută pământul să respire mai ușor, poate că este un lucru totuși bun pentru că acest glob pământesc avea nevoie de aer mai mult ca oricând, își dorea să respire iar pe noi acest lucru nu ne interesa și deodată: bum! Totul s-a cutremurat, pandemia apărută a distrus mersul vieții oamenilor, însă a dat câteva lecții importante care nu se vor uita niciodată, iată cum vorbele lui C. S. Lewis sunt atât de vii în gândurile noastre astăzi:

 ”Nu poți să te întorci și să schimbi începutul, dar poți să începi de acolo de unde te afli și să schimbi sfârșitul”

Trăim o istorie cruntă, și știm cu toții acest lucru, ne confruntăm cu o criză care și-a multiplicat clipele instabilității, sănătatea noastră este afectată, dar mintea are un rol hotărâtor în aceste momente ale istoriei, o nebună cu picioare lungi, cu mâini tip gheară, ca să poată arunca frici pe pământ. Toate continentele sunt în război cu această pandemie, spre norocul nostru avem cea mai modernă armă și anume  sănătatea mintală, care ne ajută să rezistăm și să supraviețuim crizei. Al Treilea Război Mondial, de care s-a tot povestit a sosit, oamenii de pe întreaga planetă se luptă cu necunoscutul, dar nu cu arme chimice, nici cu sabia sau arcul, nici cu lupta corp la corp, ci cu tratamente cu medicamente și vaccinuri, cu echilibrarea gândirii, ne apărăm sănătatea și nu granițele țării, contracarăm fenomene prin fel și fel de modalități eficace în care creierul nostru este arma cea mai puternică, el ne ghidează, ne ajută să câștigăm războiul cu necunoscutul inamic, de fapt ne ține de mână pentru a traversa în siguranță această perioadă periculoasă, într-adevăr trăim clipe unice, scriem și citim în același timp istoria lumii.

O parte din cei care supraviețuiesc acestui război inedit, vor fi afectați de anxietate, stres, vulnerabilitate, devastare, dezumanizare, și vor fi tratați toată viața, de aceea trebuie să avem speranță, multă speranță, doar ea mai are curajul să iese din buncărele lunilor de criză și să se lupte cu nemilosul virus, care și-a desfăcut aripile în 2020, lăsând foc și cărbuni încinși în viața multora. Sigur că ne vom lupta mai departe noi de noi, bolile fizice și psihice nu se vor da duse din această lume îngenuncheată și de febra politicului, dar faptul că noi de noi ne putem înveli în speranțe, noi de noi ne putem acoperi cu pături creative, astfel că ajutându-ne unii pe alții vom crea empatia de care are nevoie întreaga omenire.

Vom câștiga războiul și vom deveni o generație de atașament în care speranța are rolul de a construi relații puternice între oameni.

Vom supraviețui acestui virus inamic și vom deveni o lume mai puternică, o lume care va stăpâni necunoscutul din cauza căruia suferim astăzi, vom fi braț la braț cu speranța care ne permite să gestionăm temerile.

Vom fi cei mai inteligenți supraviețuitori, un exemplu pentru viitoarele generații, vom inspira celor din viitor ce înseamnă să rămâi calm și să găsești soluții de ieșire din impas în situații dificile.

Vom fi liberi și sănătoși pentru că va  veni femeia cu rochie verde, pe numele ei de fată, Primăvara. Acest anotimp oferă lumii întregi spiritualitatea de care este atâta nevoie, ne vom simți aproape de natură, vom prinde curaj să extragem protecție, îmbrățișare, sărut și putere, dragoste de viață, vom fi lumina călăuzitoare pentru cei care vin după noi, vom da un consemn la frontiera tuturor anotimpurilor și vom spune că am câștigat cel mai greu război, suntem liberi, suntem fericiți, nimic fără Dumnezeu! Primăvara este pe drum.

                                 Mia Maria Rogobete/UZPR

Informația eternizată pe o coală tipărită a fascinat generații de cititori, educați să împartă cafeaua de dimineață cu aruncatul ochilor pe știri şi fotografii, opera unor oameni anume formați să ascută minți şi să creeze pofta de a înţelege prezentul caleidoscopic, aşa cum se vede el prin obiectivul jurnalistului. E suficient să citești printre rândurile ziarului preferat, pentru a vedea cotidianul pus în ecuația unui suflet întins ca o pajiște peste care, dumneata cititorule, calci pe vârfuri cu gândul, împărtăşindu-te cu opinia autorului.

Ziarul tipărit este locul de întâlnire între cititor hotărât să înțeleagă realitatea în care viețuiește, cu o altă opinie care să îi confirme, sau dimpotrivă, să-i cenzureze cu argumente, propriile convingeri despre orice şi oricine, pornind de la banal până la sofisticate întâmplări, bazate pe intrigi cusute cu ață albă, din viaţa privată sau politică! În toate situațiile, uneori picante, alteori uşor de digerat, ajunse la cititorul ocazional sau abonat, în straiele unei știri, interviu, foileton, dezbatere etc, un profesionist își asumă curajul de a formula un punct de vedere, responsabil şi dârz, acolo unde iţele prezentului se încurcă în interesele celor care se înghesuie să ne conducă, legitim sau răsăriți peste noapte din te miri ce mișcare obscură. E clar că lumea în care trăim are nevoie de știri. Pe această necesitate s-a clădit arhitectura online, din capul locului prezentându-se drept alternativă la presa scrisă. Argumentul forte, lesne de intuit, ar fi că e mai promptă, mai agresivă în a deschide uși, mai pregătită să amăgească vigilența cititorului, care nu știe cu precizie la ce creier s-a conectat când citește o postare așezată pe monitorul calculatorului sau pe sticla telefonului celular!

Din această cauză „presa online” e un spațiu de testare a vigilenţei, răbdării sau inteligenţei interlocutorului, dar şi de capturare a sa într-o lume fără granițe, legi şi cetățeni responsabili! Ziarul nu suportă vulgaritatea, obrăznicia, grosolănia şi agresivitatea autorului, întâlnite în eter pentru că vorba zboară dar… nu putem înghiți orice! De fiecare dată, indiferent de opinie eşti egal cu tine, cititorul te citește pe dinafară cu ochii şi pe dinăuntru cu satisfacția că datorită ţie, ziaristule, s-a luminat în problema care îl frământă, a despărțit îndoiala de certitudine, s-a eliberat de spaimă, a dobândit echilibrul necesar înțelegerii lumii în care trăiește! Susțin cu tărie încurajarea de către stat a presei scrise, apariția de noi publicații, întoarcerea la pagina de jurnal, singura mărturie trainică a realității, mesager peste timp şi generaţii a ceea ce am fost, pentru o clipă cât o viaţă de om! E cazul să punem punct sufocării spiritului cu formulări, telegrafice, eliptice, vulgare, agramate, fără conținut emoțional, fără profil, de către cei care şi-au făcut o profesiune de credință în schimbarea macazului bunului simţ, acceptând bălăcăreala, miştocăreala, înjurătura neaoșă în locul seriozității! De aceea se impune urgent o lege a presei care să despartă grâul de neghină, pentru a oferi cetățeanului în instrument fin de înţelegere în toate articulațiile ei a vieții sociale şi politice, ceva mai tăios ca un bisturiu: adevărul! Precizare: În articolul de faţă nu discutăm oportunitatea apariţiei presei online asumate! În schimb, credem că sub acest scut se ascund „persoane” care îşi închipuie că postând online informaţii de tot felul cred că schimbă adevărata faţă a presei autentice.

Florenț Mocanu / UZPR

15 februarie 2021, online, ora 17.00, din studioul amenajat în Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița:

Fășang 2021. Dezbatere online în limba română despre tradiții și obiceiuri de Fășang în centrul și sudul Banatului Montan.

Participă:

• prof. Raluca Anda Chirilă, director Școala Gimnazială Cărbunari & Petru Țăranu din Sasca Montană;
• Dorin Tismănariu, director Casa de Cultură Moldova Nouă;
• prof. Petar Hațegan, profesor de religie romano-catolică la Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat din Carașova;
• Sonia Kugler, președinte Asociația „Dirndl und Lederhosen” Anina;
• Marianne Florea, coordonatoarea Formației de dansuri populare germane „Enzian” Reșița;
• prof. Adela Lungu-Schindler, autoarea cărții „Practici carnavaleşti de Lăsatul Secului“, Editura TIM Reșița, 2015.

Moderator: Erwin Josef Țigla

Adresele unde se poate urmări manifestarea online:

https://www.facebook.com/Demokratisches.Forum.der.Banater.Berglanddeutschen

https://www.youtube.com/channel/UC_kYvj3wj9oGipq7pmZoS_g

Erwin Josef Țigla

Întâlnirile online ale conducerii UZPR cu membrii Consiliului Național Consultativ – dezbatere, decizie, acțiune

O nouă serie de întâlniri ale conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România cu șefii de filiale, care fac parte din Consiliul Național Consultativ al UZPR, s-a derulat în trei serii și a permis ca întregul Consiliu să participe activ la activitatea curentă de la centrul Uniunii și să se adopte hotărâri importante.

Punctând succint realizările de anvergură din ultima perioadă ale organizației – seria de succes „Săptămâna presei românești. Pagini luminoase de istorie”, care a fost puternic mediatizată în țară și peste hotare, și filmul „Odă lui Brăncuși. Pe calea eroilor” – președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a anunțat că producția UZPR va fi difuzată de numeroase televiziuni la 19 februarie și ulterior. În ce privește seria „Săptămâna presei românești. Pagini luminoase de istorie”, aceasta va continua cu prezentări despre publicații emblematice – „Lumea”, „Magazin istoric”, „Tribuna economică”, „Gazeta sportuilor” etc., – prezentate de unii dintre cei mai reputați jurnaliști, membri ai UZPR, cu o activitate legată de aceste nume de referință. 

La întâlnirea cu conducerea centrală a UZPR au participat coordonatorii de filiale Sorin Blada (Deva), Mircea Pospai (Craiova), Nicolae Dinescu (Vâlcea), Dorina Sgaverdia (Caraș-Severin), Adina Andrițoiu (Gorj), Claudius Dociu (Prahova), Gheorghe Coandă (Dâmbovița), Dragoș Bako (Sibiu), Sorin Blada (Hunedoara), Paulian Buicescu (Olt), Nicolae Băciuț (Târgu Mureș), Maria Stanciu (Galați), Emanoil Dobrescu (Brăila), Cornel Cepariu (Bacău), Anca Dincă (Alba Iulia), Radu Comănescu (Radio România), Elena Câmpan (Bistrița), Firiță Carp (Editura Detectiv literar), Șerban Cartiș (Bihor), Dumitru Țimerman (Satu Mare), Silvia Pintea (Cluj). 

Întâlnirile au abordat în format extins tema Adunării Generale cu caracter ordinar care va avea loc în luna martie și pentru care a fost votat în majoritate formatul de întâlnire online, dată fiind situația pandemică încă pronunțată, care nu permite reuniuni față în față. „Oricât de mult mi-aș dori să ne vedem, va trebui ca pentru această Adunare Generală să ne adaptăm cerințelor timpului și să ne organizăm activitatea în deplină siguranță”, a punctat Doru Dinu Glăvan, care a reamintit, totodată, șefilor de filială că înscrierile pentru concursul „Sens și contrasens în mass-media”, cu materiale de presă publicate în anul 2020, se încheie la 1 martie.

De asemenea, în cadrul sesiunilor online de întâlniri cu membrii Consiliului Național Consultativ al UZPR s-a lansat pentru reprezentanții jurnaliștilor din organizație, cu o îndelungată activitate în breaslă, propunerea de a creiona reperele și cadrul profesional care vor trebui să stea la baza acceptării viitoare ca membri ai Uniunii a jurnaliștilor care activează în presa online.

Departamentul Comunicare 

Când apele se umflă, ies deasupra gunoaiele. Criza medicală scoate acum în evidență inimaginabila incompetență a unui minister „Dandanache”, „mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”. Adică, parafrazând, mai prost decât Dăncilă și mai canalie decât Băsescu. În privința sistemului public de sănătate, pe fond situația are aceiași parametri, adică lăcomia, corupția, incompetența ministerului aferent, numai că pandemia le-a grăbit identificarea, ca un fel de test PCR, ca să facem analogie cu un reper actual.

Situația gravă din spitale, soldată cu incendii și morți, te duce, evident, cu gândul la incendiul de la Colectiv, când „a fost nevoie să moară oameni” ca să cadă un guvern. Atunci a căzut un guvern pentru un incendiu într-un club privat. Acum incendiile se țin lanț în spitale. Dar, atenție, în spitalele publice, adică cele aflate în subordinea Guvernului! Iar guvenul nici nu cade, nici nu rezolvă situația. Nici măcar ministerul Sănătății, condus de un economist fără diplomă. Iar oamenii continuă să moară. Și vor continua, probabil, căci cauzele incendiilor sunt „conservate” cu grijă. Iar una dintre ele este infrastructura electrică neadaptată la suprasarcina determinată de aparatura nouă cu care au fost dotate spitalele. O altă cauză, extrem de periculoasă, este oxigenul din secțiile de ATI, care poate provoca oricând un incendiu, pentru că spitalele nu sunt dotate cu aparate de măsurare a nivelului de oxigen din spațiile închise (cum sunt cele din galeriile de mină, de exemplu). În aceste condiții, incendiul poate fi declanșat chiar de o scânteie produsă de încărcătura electrostatică  a echipamente anticovid de plastic ale cadrelor medicale.

Și totuși, nimeni nu ia nicio măsură. Se mențin intenționat, haosul și pericolul din spitale parcă pentru a obține consensul public că sistemul public de sănătate trebuie… privatizat!

„Proiectul” e vechi și a intrat în derulare încă din 1999, când lui Adrian Năstase i s-a pus pata ape cele 7 miliarde de euro care se colectau prin CASS. Sumă grasă și frumoasă, de care nu se putea atinge nimeni, pentru că aparținea exclusiv spitalelor publice, pentru asigurarea serviciilor de sănătate ale populației… Aici trebuie făcută o precizare: sistemul public de sănătate nu e bugetar, cum este, de pildă, sistemul de educație, în care se alocă în fiecare an bani de la buget. Sistemul public de sănătate (conform Legii Spitalelor) se autofinanțează iar una dintre sursele de autofinanțare este CASS-ul. Ei, bine, pentru ca Guvernul (sau guvernanții) să aibă acces la cele 7 miliarde, în 2002 s-a promulgat Legea bugetului general consolidat, prin care fondurile CASS-ului au fost băgate la „sacul mare” al bugetului. Astfel, guvernul a putut să-și ia din acești bani cât avea nevoie (nevoi obiective, evident, cum ar fi campanile electorale și altele de genul ăsta), iar restul a fost distribuit, în ordinea priorităților, după cum urmează: rețelelor de farmacii private (străine), spitalelor private și, „ultimul pe listă”, sistemului public de sănătate. Adică exact cel prin care s-a constituit și căruia îi era destinat fondul CASS. „Repartiția” banilor s-a făcut (și se face) prin sistemul de decontare. În această situație, cu doar 40% din fondurile CASS (cam atâta mai rămânea pentru spitalele de stat), sistemul public de sănătate s-a degradat, iar cadrele medicale au început să plece din țară.

Loviturile de grație au fost date de industria farmaceutică transnațională prin managerii și doctorii spitalelor de stat. Nu intru în amănunte, se cunoaște tehnica achizițiilor și a „rețetelor dedicate”. Cei peste 3.000 de medici români sponsorizați de Pfizer nu reprezintă decât o palidă ilustrare a unei „infecții” generalizate la nivelul întregului sistem… Și uite așa s-a ivit „necesitatea” privatizării spitalelor publice, proiect atât de drag fostului președinte Băsescu. Aici a intrat în ecuație mass-media, care vânează non-stop neregulile din spitalele publice, dar nu scoate un cuvânt despre ce se întâmplă în cele private. Păi, nu, pentru că le strică imaginea. Dar știe cineva că moartea lui Adrian Pintea a fost provocată de o intervenție chirurgicală (pentru implant dentar) făcută la o clinică privată? Nu știe. Știe, în schimb că a murit la Spitalul Colentina, căci doar atât a scris presa! Sau: știe cineva că poetul Cezar Ivănescu a fost operat la o clinică privată din Bacău, înainte de a ajunge la Spitalul Județean? Nu, pentru că presa a scris doar de spitalul Județean, de la care i s-a tras moartea,

La tot acest proces de dezintegrare a sistemului public de sănătate se adaugă rețeaua spitalelor CFR, de care Cătălin Drulă, actualul ministru al Transporturilor, vrea să se debaraseze urgent, transferându-le la Ministerul Sănătății. S-a mai făcut asta iar rezultatul a fost dezastruos: după ce le-a preluat, ministerul Sănătății le-a dat primăriilor, iar primăriile au zis că nu le pot întreține. Au fost „repatriate” în cele din urmă, grație „războiului” cu sistemul, dus de Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, singura „baricadă” pe care miniștrii transporturilor n-au reușit s-o dărâme. Ba, mai mult, toți cei care s-au atins de aceste spitale au pățit tot felul de chestii (Relu Fenechiu a intrat la pușcărie, Valentin Preda a fost ridicat cu cătușele de la minister etc.).

Cătălin Drulă (nume predestinat unei rime nefericite) n-a fost, se pare, informat despre aceste „antecedente”, ca să nu mai vorbim că habar n-are despre rolul și rostul spitalelor din sistemul feroviar. Acestea au apărut ca o necesitate distinctă a CFR, datorită specificităţii complexe a acestui domeniu economic şi social (Ex. comisiile teritoriale şi comisia centrală de siguranţa circulaţiei, parte componentă majoră a siguranţei cetăţeanului). Un caz similar este cel al spitalelor militare, care constituie o suprastructură specifică a Armatei Române, impusă de un regim profesional distinct. Iar CFR-ul a fost considerat dintotdeauna „a doua armată a ţării”.

Dar ce să-i ceri unui ministru al Transporturilor (presimt că nu pentru multă vreme) care nu știe nici câte spitale are în subordine? A declarat că vrea să cedeze Ministerului Sănătății toate cele 18 spitale. Păi sunt 15, domnule Drulă, cine v-a făcut ministru? Știu, de fapt: cei care l-au făcut ministru și pe Vlad Voiculescu. Și care vor, cu orice preț, să pună mâna pe TOATE fondurile CASS. Și să să privatizeze spitalele publice. 

Miron Manega

În ultimii trei ani, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a derulat un atractiv proiect de aniversare a scriitorilor „din imediata apropiere” născuți în zodia vărsătorului, deoarece foarte mulți dintre colaboratorii bibliotecii s-au născut în această perioadă, eveniment intitulat „ La o cafea cu scriitorii – Sub zodia Vărsătorului”. Evident că, la această întâlnire a scriitorilor nu participau doar „vărsătorii”; dimpotrivă, aceștia aveau invitați, ideea fiind ca scriitori și colaboratori ai bibliotecii bocșene să se adune împreună și să se sărbătorească dimpreună cu cărțile lor. Era o sărbătoare a Cărții și a Prieteniei.

În acest an, din cauza pandemiei și a restricțiilor, evenimentul a fost amânat (desfășurându-se, cu siguranță, sub altă zodie!), dar sărbătoriții sunt aduși în atenția bocșenilor prin organizarea unor expoziții de carte.

Astfel, încă de la începutul anului, fiecare săptămână este dedicată unui scriitor important (unii chiar prieteni al bibliotecii bocșene), iar cărțile acestuia pot fi răsfoite, cercetate sau doar observate într-o mică expoziție.

După ce prima săptămână a lunii februarie a fost dedicată criticului și editorului Gheorghe Jurma, cea de-a doua săptămână, perioada 8 – 12 februarie 2021 – am dedicat-o muzicologului Constantin Tufan Stan, aniversat în 13 februarie.

Cu bucurie putem afirma că volumele expuse au stârnit interes, iar unii dintre vizitatori au observat chiar lipsa unor lucrări omise la  așezarea expoziției. Bineînțeles că, expoziția a fost completată, iar cei interesați au revenit în bibliotecă pentru a cerceta volumele dorite.

Constantin Tufan Stan s-a născut în 13 februarie 1957 la Bocşa Montană, jud. Caraş-Severin, este căsătorit la Belinț, în județul Timiș și își desfășoară activitatea la Lugoj.

Muzicolog, profesor, publicist, compozitor. Absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, iar din 2008 Doctor în Muzicologie titlu obţinut  cu calificativul summa cum laude la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca cu teza Vocaţia muzicală a oraşului Lugoj. Monografie. Conducător ştiinţific prof. univ. dr. Francisc László.

Are o activitate didactică remarcabilă. Din 1981 este profesor titular la Şcoala de Arte Frumoase „Filaret Barbu” din Lugoj, catedra de pian principal, iar din 2010 lector la Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara.

Din 2004 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România; în 2010 dr. Constantin Tufan Stan primeşte Premiul pentru istoriografie al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 2009.

Cetăţean de Onoare al Comunei Belinţ, jud. Timiş (2006), iar, la propunerea Bibliotecii „Tata Oancea”, din 2009 este Cetăţean de Onoare al Oraşului său natal Bocşa. Evident, este o prezență constantă în cadrul activităților culturale și de gen: Festivalul – concurs de interpretare folclorică „Aurelia Fătu Răduțu”, precum și la Festivalul de romanțe și lieduri „Nicolae Florei”.

De asemenea, profesorului dr. Constantin Tufan Stan i se datorează parteneriatul Şcolii de Arte Frumoase „Filaret Barbu” din Lugoj cu Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, dar și cu Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, derulând împreună activități cultural-artistice deosebite și atractive, atât la Lugoj, cât și la Bocșa.

Volume: Rapsodia din Belinţ. Timişoara. Marineasa. 2003; Corul din Chizătău. Timişoara. Marineasa. 2004; Societatea Corală „Lira” din Lugoj. Timişoara. Marineasa. 2005; Zeno Vancea. Etape biografice şi împliniri muzicale. Reşiţa. Timpul. 2007; Laurian Nicorescu. Compozitorul şi artistul liric. Timişoara. Anthropos. 2008; Titus Olariu. Artistul şi epoca sa. Timişoara. Anthropos. 2008; György Kurtág. Reîntoarcerea la matricea primordială. Cluj-Napoca. MediaMusica. 2009. Centenar Dimitrie Stan. Cântecul străbate lumea (coautor). Timişoara. Eurobit. 2006; Remus Taşcău – 40 de ani de activitate artistică în fruntea corului „Ion Vidu” din Lugoj (1968 – 2008). Timişoara. Brumar. 2008; Victor Vlad Delamarina şi familia sa. Contribuţii biografice. (coautor). Timişoara. Eurostampa. 2009; George Enescu în Banat. Timişoara. Eurostampa. 2009; De la Reuniunea Română de Cântări şi Muzică la Corul „Ion Vidu” 1810 – 2010. Timişoara. Eurostampa. 2010; Aurel C. Popovici-Racoviţă. Preotul-compozitor şi profesorul. Timişoara. Eurostampa. 2010.; Muzicieni din Banat. Timişoara. Eurostampa. 2011; Mihail Bejan. Autorul primei traduceri în limba română a Cronicii notarului anonim al regelui Béla. Timişoara. Eurostampa. 2012; Vasile Ijac – părintele simfonismului bănățean. Timișoara: Eurostampa, 2013; Liviu Tempea, pianistul compozitor. Timișoara: Eurostampa, 2015; George Enescu – consonanțe bănățene – cronici, evocări, interviuri, omagii, mărturii. Timișoara: Eurostampa, 2016 și cea de-a doua ediție, revăzută și adăugită în 2018; Ioan Vidu. Doinitorul Marii Uniri. Timișoara: Eurostampa, 2017; Banat. Miscellanea musicologica.(culegere de articole)Timișoara: Eurostampa, 2018; Eternul feminin. Particularități stilistice în creația vocală a lui Nicolae Coman. Timișoara: Eurostampa, 2019; Ioan Vidu. Creația literară. Culegere de studii, articole, amintiri…întocmită de Viorel Cosma. Timișoara: Eurostampa, 2019.

 Îl găsim ca îngrijitor de ediții la cărți precum: Poezii de Alexandru Racolța, Monografia muzicală a comunei Belinț de Sabin V. Drăgoi, Scrieri de Felician Brânzeu etc. Semnează studii de muzicologie în volume colective şi amintim doar volumul Vi-l prezentăm pe Ioachim Perian. Reşiţa. Timpul. 2004.

Creaţie corală: Voroneţ, pentru cor mixt, pe versuri de Constanţa Buzea în volumul de Cântece patriotice. Bucureşti. Editura Muzicală. 1986; Doină şi iar doină, cor mixt, pe versuri de Vasile Voiculescu; Aştept anul unu, cor mixt, pe versuri de Magda Isanos; Dorul, cor mixt, pe versuri de Lucian Blaga; Patriei, cor mixt, pe versuri de Virgil Carianopol.

Referinţe: Muzicieni din România. Lexicon biobibliografic. vol. VIII/ Viorel Cosma.- Bucureşti: Editura Muzicală, 2005;  Bocşa din inimă III/ Vasile Bogdan.- Reşiţa: TIM, 2011; Muzicieni din Banat: lexicon/ Ioan Tomi.-Timişoara: Eurostampa, 2012; Cărăşeni de neuitat XIV/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă.-Timişoara: Eurostampa, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2013; Dascăli bocșeni prezentați de Gabriela Șerban în: Dascăli bănățeni de ieri și de azi/ coord. Nicoleta Marcu.- Reșița: Editura Gheorghe Magas, 2019, p. 228 – 258.

După cum se poate observa, muzicologul Constantin Tufan Stan este un harnic și minuțios cercetător, publicând volume valoroase și semnând articole în revistele vremii din țară și străinătate, dar eu mă opresc doar la revista reșițeană „Reflex” și la cea bocșeană, „Bocșa culturală”.

Și mai semnalez un aspect demn de admirația noastră: în prag de pensionare, prof. dr. Constantin Tufan Stan este „tânăr” doctorand al Facultății de istorie din Oradea.

La mulți ani, maestre!

La mulți ani, dragul nostru prieten Costică, bocșean-belințean-lugojean!  Cu sănătate și cu spor și mereu aproape de Bocșa!

Un an de la trecerea lui Tavi la cele veșnice….

Erwin Josef Țigla

Una dintre marile pierderi suferite de comunitatea culturală reșițeană și nu numai în anul trecut a fost cea a trecerii lui OCTAVIAN DOCLIN în 11 februarie 2020, cu doar câteva zile înainte de a fi împlinit 70 de ani, la cele veșnice. În continuare vă invit să găsim împreună ce a însemnat trecerea prin această lume a scriitorului și prietenului Octavian Doclin în cei aproape 70 de ani de viață dăruită Cuvântului…

1. Nume: CHISĂLIŢĂ
2. Prenume: OCTAVIAN
3. Nume literar: Octavian DOCLIN
4. Data naşterii: 17 februarie 1950 (în actele oficiale: 18 februarie 1950);
5. Locul naşterii: Doclin, judeţul Caraş-Severin;
6. Părinţii:   tatăl: Ioan Chisăliţă, maistor cojocar;

                                    mama: Maria Chisăliţă (numele de fată: Olariu), casnică;

• Studii: elementare (1957 – 1965, Şcoala generală Doclin): liceale (1965 – 1969, Liceul din comuna Grădinari, jud. Caraş-Severin); universitare (1969 – 1972), Institutul pedagogic Oradea, Facultatea de Filologie, specialitatea română – franceză;
• Funcţii: 1972 – 1977, profesor Şcoala Generală Nr. 1 Bixad (jud. Satu Mare); 1977 – 2005, referent de specialitate, Centrul Judeţean Caraş-Severin pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale; Preşedintele Fundaţiei Cultural-Sociale OCTAVIAN DOCLIN Reşiţa; redactor-şef al revistei „Reflex – artă, cultură, civilizaţie” (Reşiţa) şi coordonatorul Bibliotecii Reflex; director al Editurii Modus (Modus P. H.) Reşiţa;
• Data primirii în Uniunea Scriitorilor din România (USR): 1982; 1990 – 2005: membru în Comitetul de conducere al Filialei Timişoara a USR;
• Colaborări la reviste: Acolada (Satu-Mare), Arca (Arad), Ardealul literar (Deva), Argeş, Arche Noach (München), Banat (Lugoj), Bucovina Literară (Suceava), Cafeneaua Literară (Piteşti), Caligraf (Drobeta-Turnu Severin), Cetatea Culturală (Cluj-Napoca), Citadela (Satu Mare), Contemporanul, Convorbiri literare, Discobolul (Alba Iulia), Familia, Hyperion (Botoșani), Knijevni Jivot, Luceafărul, Lumina (Novi Sad-Serbia), Meridianul Timişoara, Nase snahy Plus (Nădlag), Nelinişti Metafizice (Constanţa), Ogledalo / Oglinda (Seciani, Serbia), Oglinda (Focşani), Orizont, Poesis (Satu Mare), Portal Măiastra (Târgu Jiu), România literară, Revista V (Focşani), Rovnobežné Zrkadlá / Oglinzi Paralele (Nădlac), Наш То / Na Holos (Bucureşti), Steaua, Semenicul (Reşiţa), Semne (Deva), Sigma (Dresda, Germania),  Transilvania, Tribuna, Ulysse online (Timişoara),  Vatra, Viaţa Românească ş.a.;
• Colaborări la volume colective (selectiv): Ritmuri din Ţara lui Iovan Iorgovan. Culegere de versuri îngrijită de Petru Oallde. Prefaţă de Pavel Bellu, Reşiţa, 1970; Uneori zborul (şapte poeţi tineri). Selecţie şi prezentare de Anghel Dumbrăveanu, Timişoara, Facla, 1973; Fluturi, păsări, cai… (un bestiar al poeziei româneşti alcătuit de Petre Stoica), Bucureşti, Minerva, 1983; Nichita Stănescu – Frumos ca umbra unei idei, Bucureşti, Albatros, 1985; Lucian Alexiu, Casa Faunului (40 de poeţi contemporani), Timişoara, Hestia, 1995; Oraşul cu poeţi (antologie reşiţeană), Reşiţa, Editura Timpul, 1995; O mie şi una de poezii româneşti, antologie, prefaţă, bibliografie de Laurenţiu Ulici, Bucureşti, Editura DU Style, 1997; Eminescu – pururi tânăr. Dedicaţii lirice. Ediţie, antologie, aparat critic de Cristina Crăciun şi Victor Crăciun. Cuvânt înainte de acad. Eugen Simion. Prefaţa de acad. Mihai Cimpoi, Chişinău – Bucureşti, Editurile Litera / David, 1998; Jon Milos (red.), Vid Tystnadens Bord. Panorama över samtida rumänsk poesi i urval, översättning ocg presentation av Jon Milos, Stockholm, Brutus Östlings Bokförlag, Symposion, 1998; Antologia poeţilor ardeleni contemporani, de Eugeniu Nistor şi Iulian Boldea, Tg. Mureş, Editura Ardealul, 2003; Sacralitate / Sacrality. Ediţie îngrijită şi tălmăciri de Dumitru M. Ion şi Carolina Ilica. Cuvânt înainte de Carolina Ilica, Bucureşti, Editura Academiei Internaţionale Orient – Occident, 2004; Medalionul literar – structură permanentă de cultură şi educaţie, de Marian Barbu şi Alexandru Gheorghe, Craiova, Editura Ramuri, 2006; Ivo Muncian, Ɯaka poce / Un pumn de rouă (culegere de poezie română pentru copii) [ediţie bilingvă româno-sârbă; traducere în limba sârba de Ivo Muncian], Novi Sad, 2011, p. 38-39; 101 (Zmajeve decje igre); colaborează la realizarea articolelor despre scriitorii din Banat (Caraş-Severin) pentru Dicţionarul General al Literaturii Române, ediţia Academiei României; Reşiţa: Viziuni / Reschitza: Visionen, Coordonatori şi prefaţă / Herausgeber und Vorwort: Gheorghe Jurma, Erwin Josef Ţigla, Reşiţa, Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, Editura Banatul Montan, 2009, p. 66; Tableaux d’une exposition par de poètes roumains de la province de Caraş-Severin […] Traductor: M. A. Christi / Pictures in an Exibition by Romaniajn Poets in Caraş-Severin County, Reşiţa, Editura Tim, 2011, p. 20-21; Poeţi din Banat. Cele mai frumoase poezii. Antologie de Marian Oprea, [Timişoara], Brumar, 2011, p. 99-104; Oraşul cu poeţi. Antologie reşiţeană realizată de Gheorghe Jurma, Reşiţa, Editura Tim, 2011, p. 30-38; Porţile Poeziei. Caietul festivalului Internaţional de Poezie Caraş-Severin – România ediţia I, 2011, ediţia a 2-a, Reşiţa, Editura Tim, 2012, p. 197-202, ediţia a III-a, 2013 și edițiile 2014, 2015, 2016, 2017, 2018; Se-nalţă gândul frunţilor plecate. Poezie religioasă din Caraş-Severin, Antologie şi note de Anton Georgescu, Prefaţă şi note de Gheorghe Jurma, Reşiţa, Editura Tim, 2014, p.104-108; Pesnickimeridiani Spedereva, XIV Medjiunarodni Festival Poezie, Smederevo, 2014, p. 95-97; Almanah Sintagme literare, 2015 (Almanah editat de revista Sintagme literare, Timişoara, Editura Eurostampa, 2015), p. 109-110 și 2016; Sexul frumos. Poezie de dragoste, Antologie de Marian Oprea, Timişoara, Brumar, 2015, p. 120; Academia Română, Filiala Timişoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” şi Societatea Enciclopedică a Banatului, Enciclopedia Banatului. Coordonator general: Crişu Dascălu. Comitetul general de coordonare: Daniel Alic, Nicolae Bocşan, Doina Bogdan-Dascălu, Stevan Bugarski, Ioan David, Păun Ion Otiman, Costa Roşu, Dumitru Tomoni, Timişoara, Editura David Press, 2015 (articolele, semnate O. D., despre Olga Neagu, Ion Florian Panduru şi Vasile Pistolea) și ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2016; Marian Oprea, Peisaj în devenire. O panoramă a poeziei din Banat de Marian Oprea. Lector: Eugen Bunaru, Timișoara, Brumar, 2017, p. 285; Marcu Mihail Deleanu, Memorial literar, Reșița, Editura Tim, 2018 (Epistole și dedicații / Întâmplările și colaborările cu Octavian Doclin…/ p. 230-253); Oltart 2012 – 2018, Cuvântul care unește. Volum aniversar de poezie, coordonator: C. Voinescu, Slatina, Editura Hoffman, 2019, p.103-106; Smederevsca Pesnicica Iecen,  Pesniciki Meridiani Smedereva, Smederevo, Newpress, 2019, p. 80-82;

>>>>>>>>> citește articol întreg

Anul trecut, în 3 iulie 2020, ca un preambul la ceea ce sărbătorim anul acesta, 250 de ani de industrie reșițeană (3 iulie 1771 – 3 iulie 2021), Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au organizat în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” din municipiul de pe Bârzava vernisajul expoziției de artă plastică „Reșița 249 – Timp și contratimp”, o expoziție colectivă la care au participat, cu un număr de maxim 3 lucrări / expozant, Angelica Chici (Jimbolia), Viorica Ana Farkas (Reșița), Livia Frunză (Reșița), Niculina Ghimiș (Reșița), Adina Ghinaci (Reșița), Flavia Beatris Grădinaru (Reșița), Doina & Gustav Hlinka (Reșița), Eleonora & Gabriel Hoduț (Reșița), Luciana Cristina Ionescu (București), Elza Kaba (Jimbolia), Sandra Leila M. (Reșița), Gheorghe Molin (Reșița), Lia Popescu (Timișoara), Nik Potocean (Bocșa), Maria Tudur (Reșița), Tatiana Țibru (Reșița) și Lia Reghina Țîrnoveanu (Timișoara), lucrări având ca tematică principală Reșița și împrejurimile sale / industria și arhitectura locului, natura, spiritul autentic al spațiului de la poalele Semenicului. Această expoziție a fost între timp itinerată, ea fiind prezentată cu succes atât la Reșița, cât și la Caransebeș și Moldova Nouă.

Anul acesta vom continua periplul acestei expoziții, de data aceasta sub motto-ul „Reșița 250 – Timp și contratimp”, sperând ca și alți artiști să ni se alăture în acest sens. De aceea, organizatorii lansează invitația artiștilor plastici iubitori ai spiritului locului, ai Reșiței, de a contribui cu creații proprii la organizarea acestei expoziții de artă plastică dedicată patriei princeps, adică acestei minunate comunități de pe malurile Bârzavei, care va sărbători în anul acesta un sfert de mileniu de industrie. Numărul maxim de lucrări acceptate de la un singur participant este de trei, acesta putând fi cetățean român sau de pe alte meleaguri, nefiind îngrădită participarea nimănuia. Lucrările pot fi realizate în diferite tehnici, de diferite mărimi, pot fi prezentate și lucrări mai vechi, realizate după 2016, adică din după aniversarea a 245 de ani, anul în care noi, organizatorii, am început să ne pregătim deja pentru sărbătorirea celor 250 de veri industriale ale Reșiței. Pot fi trimise lucrări realizate de artiști plastici consacrați, cu mai multe expoziții personale la activ, dar și de către debutanți, de cei care se inițiază sau doresc să se inițieze în artele plastice. De asemenea, se acceptă și lucrări ale copiilor și elevilor până la vârsta de 18 ani, care vor fi însă prezentate separat de celelalte lucrări.

Așa cum am prezentat deja, rezultatul acestei continuări a inițiativei de anul trecut constă în organizarea unei expoziții itinerante, care să fie prezentată pentru prima oară la Reșița, în preajma zilei de 3 iulie 2021, urmând apoi a fi prezentată și în alte centre din țară și de peste hotare. Se va avea în vedere ca din lucrările trimise deja sau în curs de trimitere să se realizeze vederi, precum și publicarea acestor creații în cărți ce vor apărea în perioada următoare, dedicate jubileului reșițean.

Termenul limită de trimitere a lucrărilor (pictură, grafică, sculptură, artă decorativă) este de 5 iunie 2021, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița, Bd. Revoluția din Decembrie nr. 22, 320086 Reșița, iar imaginile lucrărilor se vor trimite și în format electronic, imagine jpg, la adresa de e-mail contact@erwinjoseftigla.ro. până în data de 1 iunie a.c.

Proiectul se desfășoară în continuare sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Societății „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Așteptăm așadar cu nerăbdare de la cei interesați lucrările care vor fi expuse alături de cele deja prezente anul trecut, sub motto-ul „Reșița 250 – Timp și contratimp”.

Erwin Josef Țigla

Școala Gimnazială „Avram Iancu” Baia de Criș, după cum ne spunea prof. Alexandru IGA (foto), în calitatea sa de director – duce mai departe cu mândrie și demnitate valorile și principiile care stau la baza unui învățământ de calitate. Reţeaua de învăţământ, de pe raza comunei este compusă din: Școala Gimnazială „Avram Iancu” (clasele I – VIII) – la Baia de Criș, școli primare (clasele CP – IV) la Rişculiţa şi Ţebea și grădiniţe – la Baia de Criş, Rişculiţa şi Ţebea.                                

În toate aceste instituții, profesorii, alături de elevi, conturează în fiecare zi o frumoasă carte a înțelepciunii care ulterior este purtată prin puterea graiului și a faptelor peste tot în lume. Acest feed-back pozitiv din partea elevilor ne motivează să fim implicați activ în procesul instructiv-educativ și în același timp să ținem pasul cu schimbările care au loc în educație.              

Raportându-ne la schimbările din educație, putem spune că anul școlar 2020-2021 a fost un an diferit pentru noi, cadrele didactice. Predarea online, o nouă dimensiune a educației, a fost o reală provocare pentru noi deoarece a trebuit să armonizăm tehnologia cu realitățile socio-economice. Din fericire, în acest sens, am avut  parte de sprijinul Primăriei Baia de Criș astfel încât toți elevii au primit tablete care le-au permis să se conecteze la orele online.                        

Pentru că în centrul activității noastre stă elevul, încercăm în permanență să modernizăm și să îmbunătățim baza materială a școlii. Cu sprijinul Primăriei, în acest an școlar, continuăm procesul de digitalizare și modernizare a școlii. În momentul de față, avem trei proiecte în curs de derulare. Primul proiect vizează continuarea digitalizării – profesorii vor primi laptopuri, iar în clase se vor instala table SMART. Celelalte două proiecte se axează pe modernizarea bazei sportive și materiale ale școlii.           

La nivel de instituție, alături de colegii mei, ne propunem să venim în completarea proiectelor menționate. Dorim să dăm un aer modern laboratorului de informatică, să înființăm o asociație de părinți – profesori, dar și să renovăm sera din curtea școlii gimnaziale. Toate aceste inițiative ne vor permite să oferim elevilor condiții optime de studiu, dar și experiențe de formare constructive pentru dobândirea de aptitudini și competențe necesare în viață.                                                                                             

Deși în contextul pandemiei, interacțiunile directe au fost limitate, nu am renunțat la parteneriate, cum ar fi cel cu fundația „Noi Orizonturi” care gestionează cluburile Impact. Un astfel de club activează și în școala noastră și contribuie la dezvoltarea personală a elevilor noștri. Așteptăm cu nerăbdare să reluăm toate activitățile de voluntariat, de autocunoaștere și de socializare care completează activitățile de la școală.                                    

Ne găsim astfel în acord cu afirmația lui Jean Piaget: „scopul educației nu este să crești volumul de cunoștințe, ci să creezi posibilitatea ca un copil să descopere și să inventeze, de a crea oameni care sunt capabili de lucruri noi”. Prin tot ceea ce facem la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Baia de Criș, încercăm să oferim elevilor noștri cadrul optim pentru dezvoltarea personalității, dar și un mediu în care activitățile de învățare să alterneze cu cele extrașcolare.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Pandemia COVID-19 mi-a schimbat viața, mie și multor altor milioane de oameni, în cel mai cumplit și nebănuit mod – ne spunea cu o emoție firească dr. Carollina RADU (foto) din Hunedoara.

În 2019, conform asigurărilor experților naționali și mondiali în sănătate, infecția cu virusul nou, covid 19, urma să fie o gripă, un pic mai severă. Așa se exprimau la acea dată, specialiștii în sănătate din România și din întreaga lume. S-au înșelat amarnic! Este puțin spus, deoarece  tzunami-ul care avea să zguduie din temelii planeta, a reușit să ne schimbe într-un mod nefast, destinele tuturor, așa cum nimeni nu se aștepta.

Am trecut printr-un coșmar, timp de 9 luni cât am mai lucrat în secția de boli infecțioase a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” – Hundoara, văzându-mi prieteni dragi, colege, medici sau pur și simplu pacienți, pe care eram obișnuită să îi diagnostichez și tratez cu succes.

Teama mea cea mai mare a fost să nu mă infectez eu, deoarece în familia mea, soțul suferea de diabet, obezitate morbidă, hipertensiune. Mama mea, în vârstă de 83 de ani, locuiește de ani buni cu noi și suferea de multe boli cronice, așa încât și pe ea puteam să o contaminez, la fel de ușor ca pe soțul meu, cu toții victime sigure, în cazul infectării, de la mine, cu temutul virus.

Întotdeauna, de ce ți-e teamă, nu scapi sau poate am ascuns undeva în subconștient informația asta nefastă care a continuat să lucreze, pe cont propriu și o dată zarurile aruncate, a fost doar o problemă de timp să se materializeze.

…Colega de birou a soțului meu, împreună cu soțul acesteia, au fost confirmați pozitivi, cu testul PCR pentru  virusul covid 19. Eram chiar eu de gardă.

Peste câteva zile, a fost confirmat și soțul meu. A fost internat de urgență și, în ciuda tratamentului instituit rapid, prin mobilizarea exemplară a colegilor, din toate secțiile – UPU, Pneumologie, ATI, Imagistică etc., după o zi, evoluția a fost nefavorabilă și a fost transferat în secția ATI. Mulțumesc lui Dumnezeu că au fost locuri în ATI.

Mi se părea că trăiesc un coșmar. Suntem o familie împlinită, cu un fiu minunat, absolvent al unei prestigioase facultăți de medicină din țară, avem o viață frumoasă, ne făceam planuri pentru pensionarea mea.

Dar dintr-o dată, totul s-a năruit cu repeziciunea cu care apa distruge un castel de nisip. Am stat lângă soțul meu, cât mai mult posibil, pe perioada îngrijirii în ATI, rugându-mă să mă trezesc din coșmarul în care mă aflam. Mă rugam împreună cu el, la Dumnezeu, să ne ajute și să nu ne părăsească și nu înțelegeam de ce trecem prin acest Purgatoriu.

Mă gândeam că totul este doar un vis urât și trebuie să mă trezesc în liniștea și confortul casei noastre, alături de IUBI, așa cum îl alint eu pe soțul meu bun și minunat. Soțul meu este cel mai bun om pe care îl cunosc, iubitor de oameni și de viață, pentru că este născut în zodia Leului, un semn zodiacal puternic. Nu ar fi în stare să facă rău nici unei gâze. Și pentru asta nu înțelegeam de ce? De ce tocmai omul ăsta bun și minunat, care iubește viața și care a trăit-o frumos, în pace și bună înțelegere cu toți, iubit de familie, colegi, prieteni, de ce tocmai el să fie încă o victimă a virusului ticălos și nemilos? Stăteam singură în dormitor și așteptam să îi aud pașii apăsați cu care își făcea intrarea în casă și pe scări. Mama mea, spunea despre intrarea lui zgomotoasă, că era asemeni unui zmeu, care aruncă buzduganul înainte de a intra în castel. Și avea dreptate!

Acum, nimeni nu tulbura liniștea casei în care eram doar eu, mama și cățeaua Blakie. Și ea suferea! După plecarea la spital a soțului meu, a stat aproape permanent în fața biroului soțului meu, apatică și nefericită. Și ea știa ce tragedie ne-a lovit!

După câteva zile cu evoluție oscilantă, minunea s-a produs. Soțul meu a primit pe lângă medicamentele din protocol și un medicament nou, promițător, cu șanse mari de vindecare, administrat în timp util pacienților cu forme severe de infecție covid. Dumnezeu cu siguranță ne-a ascultat rugăciunile și ne-a ajutat încă o dată. La sfârșitul curei de tratament, starea generală s-a ameliorat treptat și am avut garanția că este salvat.

Pot spune că această tristă experiență, cu un final fericit, ne-a schimbat mult viața. Am ieșit la pensie și am decis să lăsăm la o parte multe din angajamentele profesionale. Ne dedicăm mai mult timp unul altuia și mulțumim bunului Dumnezeu și tuturor celor care ne-au fost alături, pentru a putea trece peste această tristă întâmplare. El este unul dintre cei care au fost la un pas de a-și pierde viața. Mă gândesc cu mare tristețe la colegii și prietenii mei minunați care au pierdut lupta cu virusul ticălos. Nu le-am șters și nu le voi șterge numerele de telefon din agenda mea, pentru că așa  mă gândesc că nu i-am pierdut.

Și pentru această șansă pe care Dumnezeu ne-a dat-o, am înțeles încă o dată că trebuie să trăim intens și frumos fiecare zi, ca și când ar fi ultima. Și să nu uităm să mulțumim bunului Dumnezeu pentru fiecare zi minunată pe care ne-o dăruiește!

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

– Carmen MUNTEAN, ești născută și crescută într-o zonă etnografică de legendă în peisajul cultural românesc.

– Da, m-am născut în satul Hășdău, comuna Toplița din Ținutul Pădurenilor unde am și copilărit, cunoscând bine tradițiile și obiceiurile din sat și din satele pădurenești. Din acest spațiu cu o bogăție folclorică unică și de o mare originalitate s-au ridicat talente excepționale, cum a fost Drăgan Muntean, iar între valorile folclorului pădurenesc actual, cred că mă înscriu și eu.

– Ce înseamnă pentru tine cântecul popular ?

– Locul în care m-am născut mi-a oferit șansa unică de a cunoaște marile valori ale folclorului pădurenesc, bogăția și varietatea acestuia. Pentru mine cântecul popular este viața mea. Prin folclorul pădurenesc am cunoscut locuri și oameni, intrând în contact cu tot ce are mai valoros cântecul popular românesc, folclorul nostru fiind cel mai important brand al României. Pot spune că, dacă la ora actuală numele meu este cunoscut în județ și în țară, este o consecință a cântecului popular, care mi-a deschis uși și porți, altfel inaccesibile pentru mine. Cântecul popular îmi dă liniștea și puterea de a trece peste greutățile vieții, ca să nu mai vorbesc de satisfacția apariției în fața publicului spectator sau pe ecranele diverselor posturi Tv, ori pe undele radio.

– De când ai început să interpretezi cântece populare?

– Copil fiind eram foarte atentă la fetele mai mari și mai ales la femeile măritate care cântau la nunți și la înmormântări sau cu diverse alte prilejuri. Când am mers la școală am fost remarcată pentru calitățile mele vocale, iar la serbările școlare cântam de fiecare dată.

Aveam deja opt ani, când am cântat într-un spectacol cu marele rapsod Drăgan Muntean, iar de atunci mereu la diferite spectacole.

– Care este zona folclorică pe care o reprezinți?

– Reprezint zona Ţinutul Pădurenilor. Cunoscuta etnografă Elena Secoşan, care a cercetat mulţi ani zona, spunea despre pădurenii Hunedoarei că „sunt o comoară etnografică unică, o arhivă de documente vii…”.

Folclorul este deosebit de bogat în Ţinutul Pădurenilor. Dansurile specifice zonei sunt: „Jocul de doi”, „Brâul”, „Spicul de grâu” şi „Ardeleana”. Cu excepţia „Jocului de doi” care este de perechi, celelalte trei se joacă în grup. De altfel se pare că dansul popular a fost şi a rămas, marea pasiune a pădurenilor. După o statistică făcută de etnologul Rusalin Işfănoni (pădurean și el), pădurenii participau la joc cam 90 de zile dintr-un an: la şezători, în toate duminicile (exceptând posturile), la nunţi, nedei sau când plecau feciorii în armată.

Dintre acestea, jocul duminical era obiceiul tradiţional cel mai frecventat de tineri. De asemenea, nedeia este printre cele mai mari sărbători din acest ţinut. Nedeile se ţineau eşalonat, în duminicile lunilor de vară în fiecare sat.

Chiar dacă o bună parte din această zestre excepţională pentru cultura populară românească nu se mai păstrează în formele ei tradiţionale, totuşi în multe sate din Ţinutul Pădurenilor vom regăsi încă aspecte care au dat atâta originalitate acestei zone.

– Te ocupi și de culegeri folclorice?

– Tot repertoriul meu se axează pe cântecele culese din satul natal, dar și din celelalte sate pădurenești. Deși locul meu de muncă (sunt asistentă medicală la Spitalul Județean de Urgență din Deva) nu îmi permite să fac deplasări prea dese pentru culegeri folclorice, totuși în weekend și când am zile libere, mă deplasez în zonă de unde culeg, de la femeile mai în vârstă, cântece pe care ele le-au păstrat cu sfințenie.

– Prezintă-ne un succes deosebit din carieră.

– Cel mai important trofeu l-am obținut tot în Ținutul Pădurenilor, la concursul ,,Moștenitorii”, desfășurat în cadrul Festivalului Pădurenilor.

– Ai avut o neîmplinire în activitatea artistică?

– Poate că cea mai mare neîmplinire în cariera mea artistică este faptul că nu am cules mai multe cântece din această fascinantă și unică zonă folclorică. O adevărată comoară folclorică se duce odată cu dispariția celor mai în vârstă, care încă mai conservă mari valori autentice.

– Ce înseamnă pentru tine spectatorul- iubitorul de folclor?

– Apariția în fața publicului spectator este cea mai mare satisfacție pentru un interpret de folclor, aici se dă marele examen în ceea ce privește calitățile tale vocale și valoarea artistică a repertoriului ales. Spectatorul este cel mai important juriu în fața căruia îți dai examenul la fiecare spectacol, el este cel mai bun și sever judecător al calităților tale artistice.

–  Care îți sunt gândurile de viitor?

– În ultima perioadă am cules multe cântece din zonă, acest bogat material este acum în prelucrare, urmând să fie materializat în trei albume cu doine și cântece de joc din Ținutul Pădurenilor.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR