Este o mare nedreptate. Această superbă civilizație, ridicată treaptă cu treaptă de ființele umane, atât de frumoase și inteligente este pusă mereu pe punctul de a dispărea, cu tot cu creatorul ei. S-au topit în neant cei care au ridicat edificiile incașilor, într-adevăr o suspectă, misterioasă dispariție. Au rămas doar basmele unei Atlantide care s-a scufundat nu știm unde. Nenumărate războaie, mai ales cele două mondiale au fost măcar concrete, pagubele își au autorii lor. Din cenușă s-au ridicat din nou construcții impresionante, infrastructuri nemaipomenite, tărâmuri sălbatice sunt străbătute de vapoare și avioane, abia atunci, când suntem la bordul acestora vedem câtă sălbăticiune, câte tărâmuri nelocuite mai există pe planetă și că doar câteva fâșii propice vieții, porțiuni destul de înguste sunt apte pentru civilizație și acolo ne aglomerăm. Iar acum întreaga noastră parte locuibilă este acoperită ca o plasă de pescuit de un văzduh de viruși. Poate fi cu adevărat sfârșitul acestei lumi, iar cei ce planifică mari resetări pentru viitor, s-ar putea să devină, la rândul lor resetați de coronavirus. Pandemia nu e doar un pretext pentru om de a schimba capitalismul în ceva mai bun, poate fi un război total și pierdut pentru om în fața unei forțe nevăzute. Iar dacă anumiți indivizi au dorit să fabrice acest virus, până la urmă vor muri și ei, așa că sunt convins că pandemia nu a fost planificată de câțiva nebuni. Iar ea nu dă semne că ar putea dispare în scurt timp. Oare am intrat în agonia vieții pe pământ?
La un an de la plecarea poetului Octavian Doclin, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa și Școala Gimnazială Tirol au hotărât ca Ziua Internațională a Cititului Împreună 2021 să se desfășoare sub semnul poeziei docliniene.
Miercuri, 17 februarie 2021, când Poetul ar fi împlinit 71 de ani, la Școala Gimnazială din Tirol, Caraș-Severin, elevi îndrumați de dna. prof. Doriana Buzneanu au citit împreună poezii semnate de Octavian Doclin și au vizionat o proiecție despre viața și activitatea poetului.
Timp de o oră, Octavian Doclin a fost „personajul principal” al unei frumoase povești născută la Doclin, trecută prin Bocșa și rescrisă în Reșița, acolo unde cele 49 de volume de autor dau mărturia talentului său poetic.
Poezii pentru copii, poezii de dragoste, poeme folclorice (sau „aproape folclorice”), poeme cu tentă religioasă, toate se regăsesc în volumele semnate de poetul Octavian Doclin, iar prezentările de pe cărţi, prefeţele şi postfeţele volumelor sunt semnate de nume importante ale literaturii române: Cornel Ungureanu, Petre Stoica, Gh. Jurma, Lucian Alexiu, Mircea Ciobanu, Adrian Dinu Rachieru, Ada D. Cruceanu, Ion Marin Almăjan, Al. Cistelecan, Cornelia Ştefănescu, Sorin Gîrjan, Mircea Martin, Ion Cocora, Marcel Pop-Corniș, Zenovie Cârlugea sau Valy Ceia, cum de altfel, referinţele critice poartă semnătura unor importanţi scriitori şi istorici literari, pe lângă cei amintiţi putem adăuga şi nume precum Laurenţiu Ulici, Gheorghe Mocuţa, Alexandru Ruja, Olimpia Berca, Mircea Zaciu, Gheorghe Pituţ, Nicolae Ciobanu, George Vulturescu, Rodica Opreanu, Constantin Buiciuc, Dorin Murariu şi mulţi alţii. Iar elevii au ținut cont de toate acestea în prezentările lor.
Nu a lipsit nici revista „Reflex”, revista pe care a inițiat-o și a păstorit-o cu dragoste și măiestrie Octavian Doclin împreună cu Ada D. Cruceanu și în paginile căreia sunt găzduite importante evenimente ale Banatului, între care se regăsește și vizita Poetului la Tirol, în cadrul săptămânii „Școala altfel”, ca invitat al dnei. prof. Doriana Buzneanu și al Școlii Gimnaziale Tirol („Reflex”, Anul XVII( serie nouă), nr. 1-6 (184 – 189) ianuarie – iunie 2016).
O surpriză deosebită pentru această întâlnire dedicată lecturii a fost desenul realizat special de Ana-Maria Ludică, elevă în clasa a VIII-a Tirol, un portret în creion reprezentându-l pe Octavian Doclin.
Tot în cadrul acestei întâlniri, managerul Bibliotecii publice „Tata Oancea”a prezentat revista „Bocșa culturală” și proiectul „Gânduri către Dumnezeu”, invitând elevii la o mai strânsă colaborare; de asemenea, organizatorii au pregătit diplome și însemne specifice temei întâlnirii.
Ziua Internațională a Cititului Împreună 2021 s-a dovedit a fi un eveniment de suflet, dedicat cărții și lecturii, dar, mai ales, dedicat unui poet, editor și important om de cultură al Banatului – Octavian Doclin ( 17 februarie 1950 Doclin – 11 februarie 2020 Reșița). Veșnică fie-i memoria!
La 22 februarie 2021 se împlinesc 15 ani de la moartea marelui coregraf și om de cultură Ion Velișcu Boldea
Pentru noi cei care l-am avut drept model și exemplu, va rămâne ca ideal de trăire și simțire. Om de nobilă delicatețe sufletească era generos și cu un acut simț al prieteniei și al alegerii oamenilor – oameni. Vorba lui dulce, dar hotărâtă a fost un balsam pentru cei care îl ascultau, printre care ne-am numărat și noi almăjenii. Toată viața lui a risipit-o pentru păstrarea Sfintei Tradiții – port, cântec și joc – adevărata cultură a neamului nostru, pentru mai binele poporului român. Nu accepta chiciurile, trădarea autenticului și pe trădători. Acum când Dumnezeu l-a chemat pentru alte rosturi, noi cei care am fost apropiați maestrului ne rugăm pentru odihna sufletului său în veșnicie
ION VELIȘCU BOLDEA a trecut în lumea celor sfinte, miercuri 22 februarie 2006. A plecat dintre noi prea devreme și e păcat că a plecat un cercetător de prestigiu, meticulos căutător de nestemate ale creației populare, un om de concepție și de realizare a faptelor de cultură consistente.
Ion Velișcu Boldea s-a născut la 2 noiembrie 1937, în localitatea Prilipeț, în familia contabilului Comunității de Avere, Petru Boldea. Copilăria o petrece alături de frații săi,în satul natal, unde aude prima dată noțiunea de român și românism, în sânul familiei, în constituirea căreia hărnicia și cinstea, iubirea de neam și de Dumnezeu erau valențe educative obișnuite, ce i-au creat caracterul.
Școala primară o face la Prilipeț, apoi este transferat la București, unde urmează cursurile liceului și ale Facultății de limbi străine. În anii 60 vine la Raionul Bozovici, ca inspector cultural și director de Casă de Cultură. Acum începe o prodigioasă activitate de valorificare a creației și tradiției populare.
Fire complexă, a înțeles de timpuriu că folclorul este un mijloc de comunicare între suflete și că prin muzică și joc se transmit trăiri ale neamului românesc. Astfel, a creat la Bozovici Ansamblul de cântece și jocuri populare, cu care a participat la numeroase festivaluri.
Din anul 1968 este numit director al Casei Județene a Creației Populare. Acum , cu instrumentiști de valoare, înființează Ansamblul de cântece și jocuri „Semenicul”, cu care materializează ideea de renaștere națională prin folclor, ducând faima cântecului românesc pe toate meridianele globului, făcând ca stropii de apa să devină cântec, iar cântecul să devină dor.
Interesant la înfățișare, captivant la cuvânt, exemplar la fapte, avea vocația spre misiunea de coregraf, dovedindu-se un vrednic slujitor al tradiției populare străbune, devenind o legendă vie a folclorului cărășean și românesc.
A realizat scenarii de esență folcloristică: „Cucu răscucu” , „Nunta almăjană”, „Măsuratul oilor” etc., a scris cărți despre tradiții, ritualuri și obiceiuri populare. A scris lucrarea „Acolo sus, în Vârful Călvii”.
Din august 2000 devine membru al Academiei Artelor Tradiționale, iar în noiembrie – membru al Asociației Bănățenilor de Pretutindeni. Coautor la înființarea Festivalului Internațional de Folclor „Hercules”, a Festivalului Văii Almăjului ș.a.
Cuvintele și faptele lui s-au dăltuit în inimile oamenilor de toate vârstele – cu care era în contact. Vedea în copiii și tinerii cu care lucra și pentru care a ars ca o lumânare – până s-a ars ceara, mândria neamului, deșteptarea noastră încununată cu lauri.
A fost un om mare și rar întâlnit, pentru care secretul reușitei stă în prietenie și exigență.
Simțea valoarea și frumosul, apreciindu-le și a încercat să-i învețe pe ceilalți să le cunoască și aprecieze. A luptat și muncit toată viața pentru a impune binele și frumosul din viață, adevărul absolut.
În măreția ființei sale – era eliberat de orice complexe de inferioritate, dar și de preamândrie – apreciind simplitatea vieții – așa cum era și el. Aprecia și căuta să-i învețe și pe cei tineri prețuirea legilor zamolxiene – divine – legile pentru cei mulți – azi legea bunului simț – care nu lezau demnitatea și identitatea nimănui.
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița își aduc aminte în această săptămână de poetul, traducătorul, eseistului şi editorul german născut la Reșița, Rolf Bossert, de la a cărui moarte se împlinesc la 17 februarie a.c. 35 de ani.
Iată câteva date de referință despre această personalitate a Reșiței:
Rolf Günther Bossert, născut la 16 decembrie 1952 (părinții: Alice şi Emil Bossert), urmează cursurile școlii generale (Nr. 1 – Casa Muncitorească) și de liceu („Bastilia“, astăzi Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“) în localitatea sa natală Reșița (1959 – 1971). Apoi urmează studii de germană – engleză la Universitatea din București (1971 – 1975).
Ca tânăr absolvent este numit profesor la Bușteni / Prahova (1975 – 1979). Între anii 1979 – 1981 activează ca instructor cultural al Casei de Cultură „Friedrich Schiller“ din București. În 1981 devine redactor la Editura „Meridiane“ din capitală, iar din 1982 la Editura „Kriterion“.
În 1984 Rolf Bossert înaintează actele de emigrare în Germania, ceea ce îi aduce interzicerea de publicare. În decembrie 1985 emigrează împreună cu soția Gudrun şi cei doi fii Frank şi Klaus. La 17 februarie1986, după numai două luni de Germania, se sinucide în Frankfurt pe Main.
Rolf Bossert debutează ca poet în 1971 în revista de literatură în limba germană „Neue Literatur“ din București, an 22, nr. 2 / februarie 1971. Aici îi apare poezia „Japanisches Märchen“ (= „Poveste japoneză“). În 1979 îi apare cartea de debut „siebensachen“.
Între anii 1972 – 1974 devine membru al grupării literare „Aktionsgruppe Banat“ din Timișoara. În anul 1979 primește Premiul de poezie al Uniunii Tineretului Comunist, în anul 1980 Premiul pentru literatură pentru copii „Ileana Cosânzeana“, iar în anul 1982 Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traducerea din opera lui Gellu Naum în germană. În anul 1982 i se decernează Premiul cercului literar „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timișoara.
În perioada 1996 – 2021, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin au editat un număr de 9 plicuri filatelice ocazionale și a emis un număr de 7 ștampile filatelice ocazionale, toate dedicate amintirii lui Rolf Bossert. În anul 2002, ambele organizații ale etniei germane din Banatul Montan au lansat o medalie jubiliară Rolf Bossert, realizată la Monetăria Statului din București.
Amfiteatrul Colegiului Național „Diaconovici – Tietz” Reșița a primit cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la intrarea sa în eternitate, printr-o omagiere desfășurată în data de 17 februarie 2016, numele de SALA „ROLF BOSSERT”.
De asemenea, din inițiativa celor două organizații germane s-au desfășurat de a lungul anilor un număr de 24 manifestări comemorative în diferite instituții de învățământ și cultură reșițene, dar și în cadrul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“ din municipiu.
Consiliului local al Municipiului Reșița, reunit la 10 februarie 2011, a hotărât să conferă titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița, post mortem, poetului născut la Reșița, la inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin.
Cunoscut și apreciat pentru cele 10 volume proprii (din care 6 postume), 4 volume cu traduceri și multe apariții în publicații din țară și de peste hotare, Rolf Bossert rămâne cel mai cunoscut literat german din Banatul Montan al ultimelor decenii din secolul XX.
Pentru a marca împlinirea celor 35 de ani, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița lansează un plic filatelic ocazional. Cu același prilej a fost confecționată o ștampilă filatelică ocazională. Ștampila este folosită la oficiul poștal Reșița 1, în data de 17 februarie. Menționăm faptul că această ștampilă a fost aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română pentru întreaga corespondență expediată în data de 16 decembrie din Reșița.
În sala de manifestări a Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” a fost organizată o miniexpoziție documentară dedicată scriitorului reșițean. Tot în aceeași locație, în după-masa zilei de 16 februarie a fost organizată o manifestare online dedicată lui Rolf Bossert la care au participat conectați din Germania, prietenii reșițeanului Rolf Bossert încă din anii din înainte de emigrarea lor: Hellmut Seiler și Horst Samson. Înregistrarea se poate viziona pe Facebook și pe YouTube.
Ultimele zile de iarnă, primele zile de primăvară, întotdeauna pașii noștri semnează intrările și ieșirile unor clipe bătrâne, tinere, unele abia născute. Întâia zi de martie marchează debutul primăverii calendaristice, dar asta nu înseamnă că zăpada nu își mai face apariția, sau că atmosfera de iarnă s-a dus dintr-odată.
Dar cine este această Iarnă? O femeie cochetă, părăsită de iubit, cu inima rece, însă foarte puternică, se știe că nimeni nu a putut să-i mai cucerească sufletul de la despărțire, iar adevăratul prieten al ei este Gerul, singurul cu care se mai întâlnește atunci când este supărată. Această prințesă cu haine mereu albe poate fi și generoasă, dar o face pentru a-și arăta puterea, complotând cu razele de soare, aduce de multe ori căldură pe pământ, dar după zilele frumoase trimite zăpada, viscolul și gerul, aceasta este Iarna, prietena noastră din copilărie. Sunt momente în care îmi spun că Iarna a îmbătrânit, sau poate forța i s-a slăbit, nu știu ce să mai cred, totul era odată special, troieni de zăpadă, ninsori care nu se mai terminau, atât de pură acea pătură groasă de fulgi lipiți, atât de liniștită, de grațioasă, de strălucitoare, Doamne Dumnezeule, atât de magică! Trăiam o poveste în fiecare an al copilăriei, o poveste în care Moș Crăciun avea glasul bunicii mele sau al vecinului…
România și comunismul ei sufocant, dar cine mai ținea cont de restricții când era vorba de balurile din luna Decembrie, cu mic, cu mare intram în Căminul Cultural din sat, să prindem loc pe scaune bunicilor și părinților noștri, după care ne pierdeam prin mulțimea de oameni, care nu mai simțeau frigul, jocul îi transforma, erau cei mai fericiți, acesta a fost românul copilăriei, acestea erau iernile de altădată. În fiecare zi a lunii Decembrie simt mirosul de portocale, sunt fructele copilăriei mele, și le primeam în seara de ajun, însă mirosul lor stătea pitit printre haine, de multe zile… Sărbătorile era sărbători, foarte respectate, pline de prăjituri, fripturi, distracții, cadouri, împăcări, iubiri, cine mai ținea cont de faptul că nu aveam dreptul la cuvânt, cine se mai văita de statul la coadă cu orele pentru pâine, carne, mezeluri, cine se mai supăra pe Ceaușescu pentru lipsa de căldură și curent? Nimeni nu mai avea treaba comuniștilor, atunci eram toți frați, țuica, vinul fiert, porcul, cozonacii, toate erau la fel pentru oameni, toate aveau același gust. Eram român în România mea!
Haide, apropie-te primăvară, te aștept. Ți-am deschis toate porțile sufletului meu, ferestrele casei strălucesc de bucurie, adu-mi diminețile acelea pline de cântece înfrunzite, adu-mi amiezile liniștitoare, înmiresmate, adu-mi după amiezile cu gust de iarbă fragedă și clipe calde, adu-mi serile răcoroase, cu miros de pădure pieptănată, adu-mi nopțile confortabile, acelea care sorb vinul din pahare de cristal. Haide, dragă prietenă, lasă pământul să se scuture, lasă păsările să cânte, prinde seninul cerului în ochi și parfumează-l cu vântul ce bate revigorant, privește în jur, nu vezi arhitectul din coaja de copac, fiecare respirație a naturii dă naștere la flori, frunze, la tot ce răsare din pământul globului zurliu pe care pășim.
Cine ești tu Primăvară? Ai fost și vei rămâne anotimpul bucuriei tuturor viețuitoarelor, ai fost și vei rămâne anotimpul noilor începuturi, Doamne, atâtea ne-ai dat nouă, pământenilor, dar cel mai frumos cadou cred că este această nobilă renaștere a tuturor timpurilor – Primăvara, femeia strop de ploaie, femeia sămânță, femeia rădăcină, femeia cântec, femeia care aduce căldură în toate trupurile, sufletele, inimile…
Mai sunt câteva zile geroase, răbdăm, suntem eroi, dar vin ele zilele de primăvară și încep să se audă zumzete de albine, foșnete de păsări harnice care își regăsesc cuiburile sau își reclădesc altele, soarele își trimite razele dezmorțite pe pământ, un fel de artificii uitate de Crăciun, dar cu mult mai multă căldură și strălucire, covorul verde se întinde în fiecare secundă pe pământ, vântul își face de cap împrăștiind mirosul florilor peste tot, ura, răutatea, tristețea și dușmănia își pierd sufletul, pământul renaște, alte nume, alte voci, alte fericiri!
Acum, în 2021, lumea se zbate între viață și moarte, între frică și speranță, între dragoste și ură, iubim viața mai mult ca niciodată, însă urâm nebunia creată de ciudatul virus apărut de nicăieri. Un virus care face ca oamenii să respire greu purtând mască, în același timp ajută pământul să respire mai ușor, poate că este un lucru totuși bun pentru că acest glob pământesc avea nevoie de aer mai mult ca oricând, își dorea să respire iar pe noi acest lucru nu ne interesa și deodată: bum! Totul s-a cutremurat, pandemia apărută a distrus mersul vieții oamenilor, însă a dat câteva lecții importante care nu se vor uita niciodată, iată cum vorbele lui C. S. Lewis sunt atât de vii în gândurile noastre astăzi:
”Nu poți să te întorci și să schimbi începutul, dar poți să începi de acolo de unde te afli și să schimbi sfârșitul”
Trăim o istorie cruntă, și știm cu toții acest lucru, ne confruntăm cu o criză care și-a multiplicat clipele instabilității, sănătatea noastră este afectată, dar mintea are un rol hotărâtor în aceste momente ale istoriei, o nebună cu picioare lungi, cu mâini tip gheară, ca să poată arunca frici pe pământ. Toate continentele sunt în război cu această pandemie, spre norocul nostru avem cea mai modernă armă și anume sănătatea mintală, care ne ajută să rezistăm și să supraviețuim crizei. Al Treilea Război Mondial, de care s-a tot povestit a sosit, oamenii de pe întreaga planetă se luptă cu necunoscutul, dar nu cu arme chimice, nici cu sabia sau arcul, nici cu lupta corp la corp, ci cu tratamente cu medicamente și vaccinuri, cu echilibrarea gândirii, ne apărăm sănătatea și nu granițele țării, contracarăm fenomene prin fel și fel de modalități eficace în care creierul nostru este arma cea mai puternică, el ne ghidează, ne ajută să câștigăm războiul cu necunoscutul inamic, de fapt ne ține de mână pentru a traversa în siguranță această perioadă periculoasă, într-adevăr trăim clipe unice, scriem și citim în același timp istoria lumii.
O parte din cei care supraviețuiesc acestui război inedit, vor fi afectați de anxietate, stres, vulnerabilitate, devastare, dezumanizare, și vor fi tratați toată viața, de aceea trebuie să avem speranță, multă speranță, doar ea mai are curajul să iese din buncărele lunilor de criză și să se lupte cu nemilosul virus, care și-a desfăcut aripile în 2020, lăsând foc și cărbuni încinși în viața multora. Sigur că ne vom lupta mai departe noi de noi, bolile fizice și psihice nu se vor da duse din această lume îngenuncheată și de febra politicului, dar faptul că noi de noi ne putem înveli în speranțe, noi de noi ne putem acoperi cu pături creative, astfel că ajutându-ne unii pe alții vom crea empatia de care are nevoie întreaga omenire.
Vom câștiga războiul și vom deveni o generație de atașament în care speranța are rolul de a construi relații puternice între oameni.
Vom supraviețui acestui virus inamic și vom deveni o lume mai puternică, o lume care va stăpâni necunoscutul din cauza căruia suferim astăzi, vom fi braț la braț cu speranța care ne permite să gestionăm temerile.
Vom fi cei mai inteligenți supraviețuitori, un exemplu pentru viitoarele generații, vom inspira celor din viitor ce înseamnă să rămâi calm și să găsești soluții de ieșire din impas în situații dificile.
Vom fi liberi și sănătoși pentru că va veni femeia cu rochie verde, pe numele ei de fată, Primăvara. Acest anotimp oferă lumii întregi spiritualitatea de care este atâta nevoie, ne vom simți aproape de natură, vom prinde curaj să extragem protecție, îmbrățișare, sărut și putere, dragoste de viață, vom fi lumina călăuzitoare pentru cei care vin după noi, vom da un consemn la frontiera tuturor anotimpurilor și vom spune că am câștigat cel mai greu război, suntem liberi, suntem fericiți, nimic fără Dumnezeu! Primăvara este pe drum.
UZPR CARAS SEVERIN 