Port în mine dragi amintiri ale vremurilor copilăriei petrecute la Putna-Almăj, pe când familiile erau aşezate cu mai mult temei decât astăzi. Toamna târziu şi iarna, când familia ţăranului era adunată în casă, puteai să vezi frumuseţea şi simplitatea vieţii de familie în toată măreţia ei. În soba (odaie, cameră) cu miros de busuioc sau de gutui puse pe fereastră ori pe orman (dulap), cu icoane străjuite de frumoase ştergare, în ritmul suveicilor războiului de ţesut al mamei, când tatăl prelua o parte din muncile gospodinei şi făcea ţevi pentru ţesut iar bunicii se ocupau de copii spunându-le poveşti, învăţându-i principii de bună creştere, făcând jocuri de isteţime a minţii ori învăţându-i cum să îşi facă rugăciune.
Alături de icoanele sfinţilor pereţii erau plini de pozele familiei – bunici, părinţi şi copii. De multe ori soţul era îmbrăcat militar cu mustăcioara lui ce reprezenta pământul pe care îl munceau şi îi hrănea. Femeia cât şi copiii erau în costumul popular făcut de ea, cu înfăţişare de sfinţi. În aceeaşi cameră se găseau cununi din spice de grâu. Grâul reprezenta viaţa pe pământ. Din acesta se fac şi prescurile pentru Biserică. Ele reprezentau viaţa materială şi viaţa spirituală. Reprezentau legătura dintre cer şi pământ, dintre forţele văzute şi nevăzute.
Ţăranii români aveau în mâinile lor muncite trei simboluri esenţiale – plugul, pâinea şi Evanghelia. În sufletul lor era o credinţă simplă cât mai simplă, adevărată – creştin şi ortodoxă. Ei iubeau munca, limba, neamul şi pe Dumnezeu. Prin ei s-a conservat şi perpetuat identitatea naţiunii române – prin viaţa de familie, cultură, tradiţie, istoria şi civilizaţia formată răstimp de milenii pe acest pământ sfânt numit ROMÂNIA.
Toate acestea, un miracol al vieţi, pentru mine au rămas icoane dragi la care mă întorc mereu cu bucurie. De aceea se impune pentru urmaşi venerarea străbunilor.
Astăzi, „aginturili” prin agenţi ai globalizării, fie ei străini sau români, prin acţiunile lor au intenţia de a dispare naţiunea română. Dar aşa cum s-a întâmplat de-a lungul mileniilor, locuitorii din Grădina Maicii Domnului nu vor pieri.

„Omul nu prea mai are ce face, nădejdea rămâne numai în Dumnezeu „ (INPS IOAN).

Prof. PAVEL PANDURU/UZPR

”Pentru mine pictura este o chemare”.

(mărturisea Viorel Coțoiu în reportajul realizat de Vasile Bogdan în 2008)

Din păcate, luna februarie a anului 2021 începe cu o veste tristă pentru arta și cultura cărășeană: artistul plastic bocșean, Viorel Coțoiu, s-a stins! Am pierdut o valoare, am pierdut un coleg, am pierdut un prieten!…

Viorel Coțoiu  s-a născut la 19 septembrie 1962 în Reşiţa.  Locuieşte în Bocşa Română împreună cu familia fiind necăsătorit.

În Bocşa  urmează şcoala generală apoi liceul  şi studiază desenul cu prof. Petru Kneipp. Frecventează Şcoala Populară de Arte.

 Studii de pictură bisericească cu profesorii Gheorghe Coştiurin, Andrei Răileanu şi  Dan Caceu.

Absolvent al Academiei de Arte Timişoara – clasa de pictură a prof. Romul Nuţiu, promoţia 1996. Participă la saloanele studenţeşti de pictură (1991-1996). În 1992 obţine Premiul I la Festivalul Artei Studenţeşti.

 În 1996 debutează cu o expoziţie personală la Galeria ART din Timişoara. Până în anul 2000 vernisează 4 expoziţii personale la Timişoara şi Reşiţa, dar participă la foarte multe expoziţii de grup, precum şi la saloane de artă plastică naţionale şi internaţionale. Este membru  titular al Filialei UAP Reşiţa.

Prima expoziție la Bocșa, orașul său natal, se desfășoară la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, la inițiativa bocșeanului Dumitru Jacotă, în anul 1997. De atunci, Viorel Coțoiu începe o bună colaborare cu această instituție și cu managerul ei, iar expozițiile continua: fie personale, fie de grup. De asemenea, biblioteca bocșană este cea care se ocupă de promovarea muncii artistului Viorel Coțoiu, organizându-i vernisaje în diferite orașe: Reșița, Lugoj etc. 

 După cum afirmau specialiștii, Viorel Coțoiu a pictat  şi restaurat artă bisericească, având o formulă laică a subiectelor bisericeşti în pictura de şevalet, iar atunci când se afla în faţa peisajului, era dominat de subiect, fidel acestuia prin culoare locală şi imagine.

De asemenea, are lucrări de grafică “realizate într-o formulă proprie, folosind drept limbaj o linie sinuoasă, barocă”. Pictorul Ion Bobeică spune:

”Viorel Coţoiu este un pictor al stărilor sale psihologice…Asemenea unui actor care se confundă cu rolul său, artistul se suprapune cu pictura sa până la uitarea de sine. Este un pictor sincer, adevărat şi pictura sa are viaţă.”

“Este semnificativ faptul că mulţi artişti tineri se îndepărtează de soluţiile artei abstracte şi revenind la figurativ se apropie de valorile sacre. Unul dintre aceşti artişti este Viorel Coţoiu”, afirmă criticul Deliu Petroiu. 

Criticul Corneliu Antim scrie: ”O plăcută descoperire este picture lui Viorel Coțoiu. Un artist în care par să vegeteze miraculoase plăsmuiri ale omenirii așa cum ni s-au transmis prin frescele Orientului și Occidentului. Un efect vizual de vestigiu mural, obținut prin agitația păienjenișului de linii pe fonduri de albastruri sinilii ori ocruri aurii și roșuri patinate, din care se ițesc ca dintr-o mreajă de mistere, chipuri și siluete humaniforme sau animaliere, ca în icoanele bucovinene, dar și în maniera picturii profane ensoriene.”

Referinţe despre artistul Viorel Coțoiu găsim în multe lucrări de specialitate, dar și în câteva volume ale locului:  Bocşa din inimă/ Vasile Bogdan. Reşiţa. TIM. 2008; Întâlniri cu destine: interviuri/ Adalbert Gyuris. Cluj-Napoca. Grinta. 2012; Cărăşeni de neuitat XVIII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă.Timişoara: Eurostampa, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); revista Bocşa culturală. 

Din păcate, în dimineața zilei de 3 februarie 2021, pictorul bocșean Viorel Coțoiu se stinge în urma unui infarct în casa părintească din Bocșa Română. Sincere condoleanțe mamei lui Viorel!

Rămas bun, Viorel! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!

Gabriela Șerban

și echipa revistei „Bocșa culturală”