Noul proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului a pornit cu dreptul. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

Reamintim faptul că în perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.

Astăzi vom citi răspunsurile / gândurile profesorului și cercetătorului-colecționar Helmut Kulhanek din Germania și ale artistului plastic Bogdan Piperiu, de asemenea din Germania.

Luni, 11 ianuarie 2021

Helmut Kulhanek, profesor, cercetător-colecționar, Mechernich / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Pentru mine, Reșița este și va rămâne orașul natal, sursă permanentă de amintiri și sentimente nostalgice, legate de o copilărie ciuntită de vitregiile anilor 1945 – 1950, tatăl meu, pe atunci muncitor-strungar la Sculărie, fiind deportat pentru 5 ani în Siberia, la muncă silnică, denumită oficial, însă demagogic, „de reconstrucție”, căci în minele de aur din Munții Urali nu era nimic de reconstruit, frontul neajungând nici pe departe în acele locuri.

Obiectivele industriei siderurgice și ale construcției de mașini dominau peisajul peste tot și liniile ferate străbăteau orașul, din Reșița Română până la „Fierul Vechi” și Centrala Grebla, flancând pe ambele părți strada principală, în spatele unor șiruri de case modeste. Renumele de „Cetatea focului și a fierului” era pe deplin justificat, iar inconvenientele datorate poluării excesive și zgomotului permanent erau compensate de convingerea că acestea erau inevitabile, fiind parțial prețul pentru asigurarea locurilor de muncă și executarea de produse tehnice de calitate superioară.

Ne amintim cu admirație și respect de locomotivele cu abur, de turbine, boghiuri, poduri, motoare electrice și uriașele motoare Diesel navale, pentru care existau specialiști în proiectare și meseriași cu înaltă calificare profesională în execuție.

La doar 30 de ani după 220 de ani de avânt și progres, ne întrebăm pe drept unde s-a ajuns. Ce s-a ales din ceea ce au creat, în peste două secole de strădanii, generații de străbuni harnici și pricepuți, primii veniți aici din alte regiuni ale Imperiului Habsburgic?

Investiții absurde pe fondul epuizării evidente a resurselor naturale de materii prime, cărbuni și minereuri (ca exemplu, menționez aici doar uriașul Bluming, pentru care a fost jertfită o mare parte a orașului tradițional, devenit chiar de la început o monstruoasă ruină industrială) și multe nereguli, delapidări și fraude în procesul de privatizare și lichidare al ultimilor ani, acompaniate de acrobații juridice, au erodat renumele excelent al industriei reșițene, deținut și respectat timp îndelungat pe plan internațional.

De la distanță și fără competența necesară, îmi permit totuși întrebarea nedorită, însă justificată: Oare asta a fost totul? Multe din miile de locuințe în blocurile muncitorești din Luncă, Moroasa și Govândari stau seara întunecate, locuitorii căutând-și îndeletniciri pe alte meleaguri… Ce valori se realizează astăzi în cândva renumitul centru al producției industriale din sud-estul Europei? Se zvonea că s-ar fabrica biciclete, deși nu am auzit că cineva ar fi văzut vreuna. Un răspuns satisfăcător e greu de formulat. Poate că cineva, mai bine documentat, va putea să-l găsească. M-ar bucura!      

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Gândurile ce pot fi transmise Reșiței și locuitorilor ei la ora actuală, nu se pot limita doar la anul jubiliar 2021. Se impune o perspectivă mai largă și de durată. Pe scurt, ar fi următoarele:

– management competent și cu asentimentul locuitorilor în etajele superioare ale organelor de decizie;

– optimism, perseverență și răbdare în eforturile de a asigura o dezvoltare pozitivă pe termen lung. Renumele Reșiței industriale nu a venit din senin și nici dintr-odată – a fost nevoie de multe decenii de străduințe, însă acest capitol poate fi considerat ca încheiat.

O revenire, eventual într-un domeniu tehnic miniaturizat (electronică, digitalizare, robotică) este, ținând cont de nivelul actual de automatizare pe plan mondial, utopică. Lipsește atât tradiția cât și personalul adecvat. În plus, poziția geografică, cu caracter de „capăt de linie”, fără căi de acces moderne, sperie pe oricare investitor rațional. Dacă nu chiar o autostradă, cel puțin o șosea rapidă, cu tuneluri și viaducte, ar fi strictul necesar pentru a spori atractivitatea amplasamentului. Atenția trebuie concentrată și dirijată  spre ceea ce e realizabil cu resursele locale existente – și acestea ar putea fi:

– valorificarea tradiției industriale cu un muzeu tehnic central și un itinerariu incluzând, pe lângă Reșița, Colțan, Bocșa, Dognecea, Ocna de Fier, Anina și linia ferată Anina – Oravița. Muzeul tehnic ar putea expune în câteva vitrine minunate miniaturi artizanale și obiecte casnice executate în uzină „ilegal”, pe lângă producția oficială, mai ales în schimbul de noapte: cuțite de vânătoare (foarte apreciate cele de tip „Maurer”), turnuri, sfeșnice, candelabre, garnituri de tort gravate, animale și scrumiere turnate, călcătoare, mojare, brichete, cap de marinar-pescar cu pipă, scule de tot felul, accesorii pentru motociclete și autoturisme și multe altele;

– valorificarea patrimoniului etnografic al localităților din împrejurimi, eventual chiar și restaurarea unor clădiri tipice, a unor mori (Moniom, Sodol, Juracsek în Stavila) și amenajarea unui muzeu corespunzător – ideal ar fi în Moara Juracsek, dacă mai poate fi salvată. Încurajatoare sunt demersurile și străduințele de salvare a Școlii Pittner. Într-un astfel de muzeu ar putea fi expuse obiecte casnice artizanale, autentice, colectate de la localnici, precum și elemente de port național, cu podoabe și imitații de salbe. Știu că sunt gânduri utopice, însă visele încă sunt permise.

Doresc Reșiței și locuitorilor ei ca unele din aceste vise să devină realitate.

Bogdan Piperiu, artist plastic, grafician, Tuttlingen / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Fără îndoială, primul cuvânt care îmi trece prin minte gândind-mă la Reșița este „acasă”. Atât de multe amintiri că nu aș ști de unde să încep și unde să mă opresc. O viață! Cu bune, cu mai puțin bune. Memoria mea selectivă m-a ajutat să le păstrez doar pe cele bune! Haha!

250 de ani de industrie la Reșița este ceva fantastic! O istorie la care au fost martori și participanți și membrii ai familiei mele, atât bunicul pe linie paternă, cât și tatăl meu, ambii activând  pentru o bună perioadă în CSR – Furnalul reșițean. Privesc fascinat fotografiile vechi cu Reșița de odinioară și îmi place să îmi imaginez că mă plimb pe acele străzi, pe lângă acele clădiri cu o istorie bogată (prea puțin știută de majoritatea reșițenilor) ca apoi să realizez cât de mult s-a schimbat orașul meu! Tot timpul am fost adeptul evoluției, cu prețul aferent. Inevitabil te îndrăgostești de acest oraș, fie că ești din Reșița, fie că nu. Are de toate și asta o face să fie „acasă”!

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Mă imaginez de multe ori plimbându-mă prin Reșița, pe lângă Bârzava, bucurându-mă de liniștea și frumusețea peisajului.

Le doresc reșițenilor, unora, să fie mai atenți la ceea ce îi înconjoară. Să realizeze că locuiesc într-un colț de rai și să îl păstreze cât mai bine. Sunt absolut convins că lucrurile bune vor lua amploare. Tuturor însă le doresc voință și putere de muncă în absolut orice domeniu activează. Că este industrial sau nu, trebuie să fim conștienți că numai prin seriozitate și onestitate putem face ca peste încă alți 250 de ani, cei ce vor veni după noi să fie mândri de un oraș minunat. Și poate, să fie și ei întrebați aceleași lucruri!

Sunt mândru, bucuros și „fălos” că sunt reșițean și promit că așa să rămân.

(comentariu de Doctor în medicină Melinda – Ildiko MITRANOVICI, medic primar, șefa secției obstetrică-ginecologie, Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara)

            – Cu ce am putea începe? Cu bucuria trecerii într-un nou an.

Urmăream cu interes ce s-a întâmplat în Italia… știind că tocmai am participat la un congres la Milano pe teme de reproducere umană asistată, anul trecut în ianuarie, … iar în februarie a fost confirmat primul caz  de covid -19 în București…

Nu pot descrie în cuvinte groaza…stresul… cum ne vom descurca cu această boală în condițiile în care țări cu tradiție în medicină nu reușesc să stăpânească situația…ce se întâmplă cu gravidele… cum afectează boala gravida?… dar nou-născutul? Căutam detalii din studiile care tocmai apăreau în conferințele care începeau să fie susținute online. Colegi din țară și din străinătate își aduceau aportul… a apărut primul ghid național cu privire la nașterea gravidelor infectate cu covid-19.

Apoi Spitalul Județean Deva devine spital covid… dar întâi survine carantinarea acestuia… ceea ce înseamnă că toți pacienții, covid și non covid, sunt redirecționați spre alte spitale, în principal la noi, în Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara. Nu pot decât să privesc în urmă cu admirație la colegii cei mai încercați: de la boli infecțioase, ATI, medicină internă… care au dus greul în perioada cea mai neagră: martie, aprilie, mai… județul era și roșu, epidemiologic vorbind.

Secția noastră s-a umplut de cazuri obstetricale sau ginecologice, nașteri uneori chiar și 9 într-o zi, dar cel mai greu era de respectat circuitul pacientelor suspecte, confirmate sau infirmate ca infecție covid… să nu uităm că nu aveam încă aparatul de depistare PCR… Probele se trimiteau la Timișoara… apoi la Cluj… și prin efortul Primăriei, la rugămintea managerului și a colectivului medical, s-a achiziționat acel aparat extraordinar care a fost de un real ajutor în gestionarea situației. Aici intervine o altă echipă medicală care a ajutat inclusiv la alegerea aparatului: laboratorul! Cei care tot la fel echipați, prelucrează probele, acele probe care se recoltează de altă echipă… să nu mai vorbim de medicii de la UPU.

Noi, obstetricienii, încercam să convingem autoritățile și Ministerul că gravidele trebuie urmărite și acum, că această boală covid-19 nu a oprit încă nașterile pe planeta aceasta… că noi trebuie să încredințăm gravidele de sprijinul nostru și că le putem oferi consultații în siguranță! Au început dotările corespunzătoare, cu veșnicul stres al achiziționării resurselor care răspund normelor de siguranță! Inclusiv medicii și asistentele au recurs la achiziționarea de măști și echipamente, din simplul motiv al siguranței proprii și a siguranței pacientului, procedurile de achiziție fiind extrem de încete la începutul pandemiei. Mulți oameni inimoși sau firme au făcut donații care au fost salvatoare.

Dificilă a fost decizia de amânare a pacienților cronici, temporizarea anumitor intervenții, cu scopul de a evita aglomerația în secție. Cu toate acestea am reușit să gestionăm situația. Până în momentul în care am fost declarați spital covid… deși nimic din situația epidemiologică nu justifica transformarea unui spital monobloc de o asemenea dimensiune în unitate care să se adreseze unei singure patologii… Putem spune acum că tratăm un număr mic de paciente cu SARS-CoV-2 care să aibă și vreo patologie ginecologică ce nu suportă amânare… câteva gravide, un număr redus de lăuze, câteva nașteri… în schimb am tratat paciente cu pneumonie covid… nu vreau să intru în detaliu cu privire la riscul de malpraxis… aceasta și pentru că am avut deosebita înțelegere din partea managerului instituției și a medicului șef al secției de boli infecțioase. Menționez aici că gravidele cu infecție SARS-CoV-2 reprezintă o categorie aparte, fiind extrem de vulnerabile și putând dezvolta complicații severe în proporție de 30% conform ghidurilor internaționale. Pacientele noastre nu au dezvoltat simptomatologii severe, astfel încât nu au fost incidente în secția pe care o conduc, iar nou născuții au fost toți negativi, neprezentând boala.

Speranțe pentru 2021? Sincer mă bucur că am depășit cu bine anul care a trecut… Nu ne-am infectat în cadrul secției. Cine s-a infectat a luat boala din afara spitalului și toată lumea a depășit cu bine. Pacientele, de asemenea, au depășit cu bine situația, fizic măcar… emoțional a fost greu pentru toată lumea. Privim cu speranță spre viitor. Ne vom strădui să redevenim spital suport covid, să putem ajuta pe toată lumea! Iar cu timpul, sperăm să scăpăm de această boală perfidă care ne-a luat nu doar sănătatea, ci și libertățile, bucuria de a ne face meseria cum eram obișnuiți și chiar bucuria de a trăi pur și simplu!

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Noul proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului a pornit cu dreptul. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
Reamintim faptul că în perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
   Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.
   Astăzi vom citi răspunsurile / gândurile medicului – scriitor Dimitrie Grama din Stockholm / Suedia și ale antreprenorului Andreea Kremm.

Sâmbătă, 9 ianuarie 2021

Dimitrie Grama, medic, scriitor, Stockholm / Suedia
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Încerc să scriu câteva rânduri fără pretenții / așteptări că s-ar potrivi la aniversarea orașului.
Ce repede trece timpul! Timpul unui popor, timpul unui oraș și mai ales timpul unei ființe umane….
Pentru ca să nu uite sau pentru ca să-și mai prelungească cu vreo clipa existența, Omul are (nevoie de) amintiri. Unele din ele documentate și păstrate în biblioteci prăfuite, altele răspândite aiurea, așa, din gură-în-gură.
Ca orice om, am amintiri și amintirile vechi, amintirile din copilărie și acele amintiri comune pe care le împart cu alții ca mine, sunt cele mai puternice.
…Ce repede trece timpul pe Valea Bârzavei!
Văd cu ochiul amintirilor comune cum câțiva „resițeni”, în niște barăci prăpădite, acum vreo 250 de ani, ard cărbuni, topesc fier și fac din el verigi și frânghii pe care să se cațăre în viitor. Fierul lor e bun, e cel mai bun și acești oameni cu mare îndârjire dar și cu mândrie continuă să topească munții de fier. Așa li se duce vestea în lume și alți oameni ca ei, nemți, cehi, sârbi li se alătură să se lupte cu focul, cu fierul topit, cu fumul și cu zgura….
…Ce repede trece timpul! Reșița, centru industrial, cel mai mare și mai bun din partea aia a lumii, poate fabrica orice numai oțel și fontă destulă să fie. Sătucul neînsemnat, Reșița, crește și e renumit peste tot pentru cinstea și calitatea muncii, dar și pentru Omenia și Armonia care sălășluiesc acel loc plin de străini, de venetici.
Sunt copil și văd fumul gros și negru de la furnale. Lângă mine e uica Victor, maistru oțelar, care și el privește fumul și dând din cap ia telefonul și strigă în el, de parcă ar vrea să-l audă toată strada: „Mă Ioane, mai bagă vreo două vagonete de calcar la șarja asta. Tu nu vezi că-i fumul prea galben de prea mult sulf?”
La doi pași de unde stau, la Hala Nouă, sunt încercate locomotivele noi, produse pentru Vietnam și China îmi spun ortacii mei mai mari. Ce animale mari sunt locomotivele alea cu roți mai înalte decât mine, cu pântece care beau mii de litri de apă și cu un cuptor plin de cocs incandescent! Le privesc cu gura căscată și cu o mândrie amestecată cu teamă. Teama că nu voi putea face așa ceva. Sunt încă prea mic și neajutorat…
Sâmbătă seara și Duminica e plin „corsoul” de tineri, de îndrăgostiți, de familii cu copii care se plimbă dus și întors între Școala de Beton și Magazinul Universal. Asta e corsoul Reșiței. O porțiune mai lată a străzii principale, de altfel singura stradă mai mare și unde s-a amenajat un părculeț cu flori și bănculețe pentru cei care vor să-și odihnească picioarele sau vor să stea un pic să vadă mai bine cine „bate corsoul”.
…Ce repede trece timpul! Mă reîntorc la Reșița mea, curată acum, cu centru nou, strălucitor!
Furnalele, locomotivele, lingourile de oțel, munții de zgură și vechiul „Corso” sunt vii doar în amintirile mele pe care acum le împart cu voi.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Dragi concetățeni Reșițeni,
Consider că un Jubileu istoric de 250 de ani nu reprezintă doar un moment trecător în viața noastră, așa cum de exemplu este anualul Revelion, ci un astfel de Jubileu este ceva profund, este o Lecție și un Îndemn!
O Lecție despre Curaj, Tenacitate și Cinste.
O Lecție despre Conviețuire armonioasă și despre Respect reciproc indiferent că suntem români, nemți, unguri, sârbi sau țigani.
Un Îndemn să avem curajul, tenacitatea și umilința ca reșițeni să continuăm pe drumul croit și bătătorit de înaintașii noștri.
Sunt Reșițean și sunt mândru de acest lucru și de aceea doresc ca Voi, toți concetățenii mei, să fiți la fel de mândri ca și mine și împreună să punem bazele unui nou Viitor astfel încât și urmașii noștri să poată celebra un Jubileu peste 250 de ani!

Andreea Kremm, antreprenor, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița este un loc situat într-o regiune geografică superbă, cu un potențial din păcate neîmplinit. Îmi amintesc cu tristețe de dinamitarea furnalului din spatele Bastiliei. Cel de-al doilea furnal care (încă) mai stă în picioare, care ar putea fi un muzeu al istoriei industriale absolut deosebit asemenea celui din Cehia de la Ostrava (https://news.expats.cz/czech-culture/ostravas-blast-furnaces-will-become-a-new-industrial-museum/), e abandonat și în paragină. Munții din jurul Reșiței sunt presarăți cu relicve ale erei industriale, precum tunelurile pietruite Marina și Nera pe traseul dintre Crivaia și Semenic sau apeductul de metal care trece pe deasupra drumului forestier dintre Văliug și Secu. Toate încă funcționează, la fel ca și Reșița. Dar la fel ca și drumul odinioară asfaltat și fortificat de la baza pistei care coboară de la Văliug, care acum e complet recuperat de ape și natură, istoria industrială a Reșiței e pe cale de dispariție.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Centrul renovat e o dovada vie că Reșița are potențialul de a renaște și că omul sfințește locul. E un început foarte promițător. Funicularul transformat după planurile Oanei Stănescu, pe care eu o consider cea mai consacrată personalitate pe plan internațional din generația mea, ar fi un mare pas înainte în a valorifica istoria industrială a Reșiței. Poate anul jubiliar 2021 este cadrul propice și necesar pentru a canaliza eforturile tuturora spre realizarea acestui proiect de reabilitare.

Noul proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului a pornit cu dreptul. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

Reamintim faptul că în perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.

Astăzi vom citi răspunsurile / gândurile inginerului Hugo Eduard Balazs și ale cercetătoarei Silvia Fierăscu.

Vineri, 8 ianuarie 2021

Hugo Eduard Balazs, inginer, cercetător științific, Stuttgart / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Cu gândul la cei 250 de ani de industrie reșițeană mi-am amintit de o scurtă povestioară scrisă de Alexander Tietz, cu titlu semnificativ „Mia sein ma Reschitzarer!“ (Noi suntem Reșițeni!).

Prin anii 1920, uzinele din Reșița, împreună cu o firmă din Anglia au construit la Panciova, în Serbia, un pod peste Dunăre. După finalizarea lucrărilor a fost organizată o festivitate de inaugurare și sfințire a noului pod. La această festivitate s-au adus în special laude montatorilor reșițeni care, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, au reușit să termine lucrările înainte de termen. În acest context urma ca șeful echipei reșițene de montaj să spună câteva vorbe de mulțumire pentru laudele primite. Domnul Biefel – n-a fost un vorbitor bun și puțin amețit de un vin bun – a pășit în față plin de mândrie, strălucind de fericire și a spus: „Mia sein ma Reschitzarer!“ (Noi suntem Reșițeni!).      

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Reșiței și locuitorilor ei le doresc momente în care să poată afirma cu mândrie asemenea domnului Biefel „Mia sein ma Reschitzarer“ (Noi suntem Reșițeni!).

Pe lângă parcul de locomotive cu aburi ar fi frumos ca edilii orașului să se gândească la înființarea unui muzeu tehnic în care să fie prezentate mărturii ale dezvoltării industriei reșițene începând cu 3 iulie 1771 și până în prezent.

Silvia Fierăscu, dr. cercetător, lector universitar, Timișoara

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Pentru mine, Reșița la 250 de ani înseamnă o oportunitate istorică de a fundamenta un proces sustenabil de regenerare urbană, de progres economic orientat spre tehnologiile viitorului, de revitalizare a comunității reșițenilor, așa cum o știm și ne-o dorim dintotdeauna – artistică, inovatoare, empatică, efervescentă. O oportunitate istorică de a spune poveștile eclectice ale acestei comunități, ale membrilor ei – poveștile despre succes, dezamăgiri, dorințe și speranțe, experiențe diverse și ce ne face, pe fiecare dintre noi, optimiști.

Reșița la 250 de ani reprezintă, pentru mine, revelionul orașului. Timpul să contorizăm ce a fost și să proiectăm ce ne dorim de la orașul acesta pentru următorii 250 de ani. 

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Dragi reșițeni, de acum și de altădată, din oraș și din alte părți ale lumii, vă mulțumim pentru tot ce ați contribuit până acum, în cei 250 de ani. Sunt convinsă că nu a fost ușor, că v-ați luptat mult pentru tot ce ați realizat, că ați pierdut uneori și alteori ați ezitat. Dar știu și că eu sunt cea mai bună versiune a mea datorită vouă, datorită copilăriei, adolescenței și tinereții mele petrecute acasă, la Reșița. Știu că sunt si alții recunoscători pentru cine sunt, ca oameni, datorită vouă.

La ceas aniversar, într-o perioadă atât de grea cum e cea prin care trecem acum, vreau doar să vă mulțumesc și să vă încurajez și eu să continuați să construiți un mediu de dezvoltare pozitiv pentru copiii Reșiței, pentru ca ei să-și fructifice potențialul. Rămâneți optimiști și cu umor, cântați și fiți acolo unul pentru celălalt. Așa veți inspira și veți schimba viața cuiva în bine.

Noul proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului a pornit cu dreptul. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

Reamintim faptul că în perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.

Astăzi vom citi răspunsurile / gândurile istoricului reșițean prof. univ. dr. Rudolf Gräf și ale prof. univ. dr. Lavinia Bârlogeanu, scriitor și redactor-șef de publicație la București.

Miercuri, 6 ianuarie 2021

Rudolf Gräf, profesor univ. dr., istoric, director de institut, Sibiu / Cluj-Napoca

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Reșița înseamnă lucrul bine făcut pe care l-au stricat secretarii de partid comuniști, înseamnă însă și un loc care a atras oameni din toată Europa și, apoi, din toată România, arătându-le că pot conviețui foarte bine împreună, chiar dacă acasă vorbesc limbi diferite și merg duminica în biserici diferite.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Depinde doar de noi dacă avem un oraș în care merită să trăiești, să-ți crești copiii și nepoții. Un oraș cu o economie viabilă, care oferă locuri de muncă și are nevoie de forță de muncă, cu școli bune, cu instituții culturale de calitate (fără de care o așezare nu poate fi „oraș”), cu mijloace de transport și un sistem sanitar în care oamenii să nu moară pe holurile spitalelor, un oraș cu o societate civilă puternică și determinantă care nu-l lasă pe om la bunul plac al unor autorități cu tendințe abuzive. Trebuie doar să alegem de ce parte ne aflăm și să nu ne lăsăm amăgiți de mincinoși și de hoți și nici de variantele moderne de Dinu Păturică.

Dintr-un loc în care se merită să trăiești, nu se pleacă, într-un asemenea loc se vine…

Lavinia Bârlogeanu, profesor univ. dr., scriitor, redactor-șef de revistă, București

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Întrebarea pe care mi-ai adresat-o, draga Camelia, a făcut să-mi sune brusc în urechi un cântec pe care l-am cântat în copilărie („Reșița, Cetate de foc! / Oraș al cerurilor albastre / Simbol al oamenilor”…) – de bună seamă îl știi și tu – și în jurul lui simt cum gravitează foarte multe emoții ale ființei de odinioară, care își imagina că în „cetatea de foc” se urzesc lucruri fantastice, aidoma celor care se petrec în Urzeala Tronurilor. Nici nu e de mirare că așa se țesea povestea Reșiței în universul meu interior, ritmată de sunetul, de trei ori pe zi, al sirenei anunțând schimbarea celor 3 grupuri de angajați care întrețineau focul continuu al cetății. Mi se părea magic acest sunet! Ori de câte ori îl auzeam, se trezea în mine un simțământ neobișnuit, imposibil de numit pentru că nu era un simțământ bun sau rău, plăcut ori neplăcut, era doar intens și atunci când inunda cetatea, timpul – pentru mine – se oprea în loc. Îmi amintesc cum intensitatea sunetului îmi străbătea corpul micuț, mă făcea să tresar și așteptam… Apoi, când sirena înceta să-și strige ritmul schimbării, fugeam repede în stradă și așteptam să se întâmple ceva misterios care de fiecare dată se și întâmpla: bunicul meu venea acasă de la fabrică și cum îl zăream la capătul străzii fugeam în întâmpinarea lui. El mă ridica în brațe, iar acei pași pe care îi străbăteam pe brațele lui erau pentru mine nici mai mult și nici mai puțin decât fericirea! Iată cum amintirea celui mai drag și bun om al copilăriei mele iese la iveală și impregnează – ca o bună vestire – un timp al începuturilor. Îmi dau seama că scriind despre aceste trăiri îmi elaborez propriul mit, iar el e legat, inevitabil, de Cetatea de foc!

Mărturisesc că definiția de dicționar a cuvântului „industrie” nu are pentru mine o relevanță anume, dar „focul cetății” este cel la adăpostul căruia am găsit un spațiu al creșterii, al iubirii, al încrederii și al siguranței personale, al prezenței în lume în mod continuu, aidoma focului de odinioară… Amalgamarea planului personal cu cel social are, cum am spus, legătură cu personajul cheie al începuturilor vieții mele, bunicul, cel care era un exponent al cetății, dar și stâlpul casei noastre, ceea ce face ca însăși casa și cetatea să se topească una într-alta și să formeze în inima mea lăcașul blând al retragerii în momente de restriște. Lăcașul acesta îi conține pe oamenii care mi-au marcat viața: dirijorul meu (Doru Petru Morariu), profesorii cei mai dragi mie (Trică Mariana, Nicolae Păunescu, Ecaterina Ban, Mariana Messer, fiind doar câțiva dintre ei), colegii și colegele mele de școală, mai ales cele din liceu (Gabi, Lolita, Yvonne, Gerlinde, Mena etc.), dar mai ales mama și familia maternă care-și suprapun fizionomia maternală întregului spațiu cu forme line, îmbrățișat atât de frumos de munții și dealurile ocrotitoare, cu puterea de a îmblânzi frigul iernii, cu adierea care domolea arșița verii… Totul se cânta, se țesea, se trăia temperat în spațiul magic al începuturilor vieții mele, un spațiu pe care-l port în interior și în care sper să mă pot regăsi mereu pe mine însămi, calmă, blândă, temperată și zâmbitoare, așa cum îmi amintesc că eram în copilărie.

          Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Sper pentru toți oamenii acelui loc să se simtă bine, să își găsească pacea în casele lor, pe pământul sau în pământul lor, să dea rod, să facă să crească și să trăiască cetatea, să-i întețească și să-i întrețină focul viu, aidoma Vestalelor devotate ale mitologiei de care avem atâta nevoie pentru a ne împlini menirea noastră umană.

Sper să ajung să simt că cetatea revine la viața intensă, așa cum am cunoscut-o eu odinioară, sper să văd oameni fericiți, calmi, împliniți pe străzile orașului, sper să regăsesc bucuria și căldura în ochii oamenilor locului, tot mai mult necunoscuți, dar cu toate astea, apropiați mie printr-un rizom comun. La mulți ani, Cetate de Foc!

Ne găsim în fața unui nou proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, primul care debutează în anul jubileului. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

În ce constă acest nou proiect? În perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.

Astăzi, marți, 5 ianuarie 2021, vom citi răspunsurile / gândurile Mariei Gheorghiu (cantautor, București) și ale tânărului arhitect Rudolf Gräf jr., Timișoara.

Maria Gheorghiu, cantautor, București

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Reșița este locul în care am văzut lumina zilei, locul în care m-am format ca muzician, locul în  care am simțit pentru prima dată „focul” dragostei și „focul” creației. Orașul acesta a rămas în  inima mea cu amintirea copilăriei, a anilor petrecuți în școala de muzică și mai apoi a primelor  acorduri învățate pe chitară, a primelor creații din cadrul Cenaclului „Atheneum”. Una din cele mai bogate experiențe muzicale și umane le-am trăit tot la Reșița, pentru că aici a fost Doru Morariu, aici a fost a doua mea familie, corala „MIORIȚA”, locul desăvârșirii artistului care am devenit.

Orașul Reșița înseamnă ACASĂ (în orice loc din lume pașii m-ar purta) și gândul la el împletește nostalgia cu bucuria pe care doar locul nașterii ți-l poate da.

Faptul că am făcut odată parte din marea familie a Combinatului Siderurgic Reșița îmi amintește  de primele mele manifestări în plan artistic din cadrul evenimentelor culturale realizate de acesta. Am învățat că focul plămădește nu numai oțelul, dar și caracterele celor care stau în preajma lui. M-am format ca om de radio tot ACASĂ, la Reșița și sunt mandră să spun că am făcut parte din prima echipă care a adus „Radio Reșița – dragostea mea!” în casele oamenilor. Este o frecvență a sufletului care nu dispare niciodată; poate doar să doară, uneori, de dor.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Gândul meu pentru reșițenii mei dragi la cei 250 de ani pe care îi sărbătorim este unul de bucurie însoțită de o binecuvântare pe care am cerut-o lui Dumnezeu pentru toți cei care au fost, sunt și vor fi FI AI REȘIȚEI. Să ne reîntâlnim sănătoși și cu lumină curată în priviri atunci când vom avea din nou voie să ne îmbrățișăm. Îmi doresc din tot sufletul să ofer reșițenilor un spectacol mare prin care să onorez această nominalizare a mea de personalitate consacrată înainte de anul 2000.

Rudolf Gräf jr., arhitect, Timișoara

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Un oraș care împotriva sorții a reușit să se ridice și să devină exemplu pentru alte administrații. Care are șansa să se reinventeze ca profil economic și cultural recuperând o tradiție industrială unică. Este unul din puținele orașe în care apropierea spațială a locuirii și industriei grele este conservată încă și vizibilă, datând din secolul 19. Un oraș al cărui context este generat de producția și exploatarea industrială și care are șansa de a reutiliza aceasta infrastructură teritorială în avantajul propriu și se ce nu, al regiunii de vest a României.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

2020 mi-a sugerat pentru prima oară în mult timp că e chiar posibil să vreau să locuiesc într-o bună zi din nou în Reșița. Orașul a dat dovadă de multă forță și este meritul locuitorilor săi că el redevine atractiv cu timpul.

Acum, la sfârșit de an, Editura UZP își încununează activitatea cu o creație de excepție, ”Calendarul de perete pentru anul 2021”, o adevărată bijuterie informațională, jurnalistică, artistică, estetică.   Pe lângă informația pur calendaristică, prezentată pe durata a trei luni, cea în curs, cea trecută, cât și cea viitoare, fiecare pagină conține o fotografie a unei statui dedicate unui jurnalist, o prezentare succintă și esențializată cu privire la acesta: perioada în care a trăit, rolul, mai ales fondator, în jurnalistica românească și o cugetare din gândirea acestuia, după cum urmează:   IANUARIE – MIHAI EMINESCU (1850-1889), redactor-șef la ziarul ”Timpul” (1877); statuia din Galați, realizată de Frederic Storck; cugetare ”Omul are atâta libertate și egalitate pe câtă avere are. Iar cel sărac e totdeauna sclav.”   FEBRUARIE – ION HELIADE RĂDULESCU (1802-1872), fondatorul gazetei ”Curierul Românesc” (1829) și al suplimentului ”Curierul de ambe sexe” (1837); statuia din Piața Universității din București (21 noiembrie 1880), sculptor Ettore Ferrari; cugetare: ”Limba singură unește, întărește și definește națiunea; ocupați-vă de dânsa mai înainte de toate și nu veți face prin aceasta decât cea mai fundamentală politică, veți pune fundamentele naționalității.”   MARTIE – GHEORGHE ASACHI (1788-1869), fondatorul gazetei ”Albina românească” (1829) și al suplimentului ”Alăuta românească” (1837); statuia din Municipiul Iași (14 octombrie 1890), sculptor Ion Georgescu; cugetare: ”Omul cel înțelept, deși se pleacă plăcerilor acestei zile, totuși, își alege un minut de singurătate, spre a putea cugeta.”   APRILIE – GEORGE BARIȚIU (1812 – 1893), întemeietorul ”Gazetei de Transilvania” (1838) și al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă și literatură” (1838); statuia din Parcul ”Astra”, Sibiu (13 octombrie 1912), sculptor Oscar Späthe; cugetare: ”Naționalitatea și limba sunt mai scumpe decât libertatea, căci libertatea pierdută se poate câștiga, dar naționalitatea niciodată.”   MAI – CONSTANTIN ALEXANDRU ROSETTI (1816-1885), fondatorul ziarelor ”Pruncul Român” (1848) și ”Românul” (1857); statuia din Piața ”C.A. Rosetti”, București, (20 aprilie 1903), sculptor Wladimir Hegel; cugetare ”Un prieten de interes este mai primejdios decât un vrăjmaș.”   IUNIE – LUIGI CAZZAVILLAN (1852-1904), fondatorul ziarului ”Universul” (1884); statuia din Parcul ”Luigi Cazzavillan”, București (1905), sculptor Filip Marin; cugetare ”Dacă o soartă fatală a despărțit România de Italia, o iubire frățească le-a unit!”   IULIE – IOAN SLAVICI (1848-1925), directorul publicației ”Tribuna” (1884); înființează cu George Coșbuc și I.L. Caragiale revista ”Vatra” (1894); coleg cu Eminescu și Caragiale la redacția ziarului ”Timpul”; statuia de la Muzeul Memorial ”Ioan Slavici”, comuna Șiria, Arad (1960), sculptor Ioan Tolan; cugetare: ”Nu e armă mai puternică decât inima curată.”   AUGUST – AL. VLAHUȚĂ (1858-1919), directorul revistei ”Vieața” (1894) și al ziarului de dimineață ”Dacia” (1918); statuia din Parcul ”Cișmigiu”, Rotonda Scriitorilor (1943), sculptor Oscar Han; cugetare ”Bătrânețea începe de când începi să te temi de ea.”   SEPTEMBRIE – GEORGE COȘBUC (1866-1918) face parte din conducerea mai multor publicații între care ”Vatra” (1894), alături de Ioan Slavici și I.L. Caragiale; ”Semănătorul” (1903), alături de Alexandru Vlahuță; statuia din Parcul ”Cișmigiu”, Rotonda Scriitorilor (1943), sculptor Ion Grigore Popovici; cugetare: ”Cultura omoară naivitatea și gonește simplitatea.”   OCTOMBRIE – NICOLAE IORGA (1871 – 1940), fondatorul ziarului ”Neamul românesc” (1906); statuia de la Muzeul Memorial ”Nicolae Iorga”, Vălenii-de-Munte, Prahova, sculptor Oscar Han; cugetare: ”Este o corectitudine a viciului și o incorectitudine a virtuții.”   NOIEMBRIE – MIHAIL SADOVEANU (1880-1961), conduce ziarul de front ”România” și publicațiile ”Adevărul” și ”Dimineața”; statuia din Piața ”22 Decembrie”, Fălticeni, sculptor Ion Irimescu; cugetare: ”Țara nu se servește cu declarații de dragoste, ci cu muncă cinstită și, la nevoie, cu jertfe.”   DECEMBRIE – DIMITRIE BOLINTINEANU (1819-1872), fondatorul ziarelor ”Poporul Suveran” (1848) și ”Dâmbovița” (1858); statuia de la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, Bolintin Vale, Giurgiu, (1888), sculptor Carol Storck; cugetare: ”Slăbiciunea sau virtutea au hotarele lor, cari îndată ce sunt trecute își schimbă natura.”   Îi felicităm pe realizatorii calendarului: consultant în istoria presei Neagu Udroiu; coordonator Roxana Istudor; concept grafic: Ovidiu Zanfir; Editura UZP și atât dumnealor, cât și celor care vor apela la ajutorul acestei lucrări le urăm un ”An Nou cu sănătate, pace și prosperitate.”   

Elena TRIFAN  

Dacă ar fi să încadrăm într-un curent literar activitatea jurnalistică a lui Doru Dinu Glăvan, s-ar putea spune că e de natură realistă, mereu adaptabilă la exigențele unei societăți analitice; o experiență analitică la care președintele UZPR apelează într-o notă de expresie estetică și cu o judecată de valoare motivațională. „Ștacheta” cerințelor jurnalistice este ridicată de însăși domnia sa, reșițean din elita șaizecistă, după cum afirmă într-un interviu: „Tot ceea ce am făcut a fost să fiu primul, iniţiatorul, susţinătorul şi chiar un bun sportiv de performanţă.” Și, iată, cum, în timp, standardele au fost respectate, tânărul Doru Dinu Glăvan, obținea, în anul 1960, una dintre cele mai mari medii pentru admitere la liceu, intrare care, însă, i-a fost refuzată (din cauza dosarului bunicilor săi, plecaţi în America din 1911 !!!); în plus, a început să publice, la vârsta de 14 ani, în ziarele naționale pentru copii; răzbește prin intemperiile vremurilor și, la vârsta de 18 ani, ajunge colaborator la presa locală și regională; mai apoi, la 19 ani, devine corespondent al ziarului „Sportul popular”, respectiv  „Gazeta sporturilor”. Credem că acesta este punctul din care destinul lui Doru Dinu Glăvan se îndreaptă spre „chemarea” de a se „împlini” și a se „dărui” într-o profesie care „construiește” convingeri, promovează adevăruri fundamentale și înnobilează sensibilităţi umane: „jurnalismul de credință românească”; determinat și cunoscător al Istoriei, exprimă cu acuratețe și sensibilitate de expresie: „(…) Vorbesc de ceea ce au făcut jurnaliștii în acea perioadă interbelică, și chiar de dinaintea Primului Război Mondial, ca mai apoi să se organizeze în această uniune jurnaliștii care au fost promotorii Marii Uniri (…).”  Un raționament fin apreciat și, în același timp, reflectând o sensibilitate aparte, o predilecție către voinţă și realizare în spiritul identificării naționale.

Doru Dinu Glăvan, crainicul copilăriei și adolescenței multora dintre contemporanii săi, cei care își amintesc de Postul național de radio, dar și de criticile sportive, publicate în presa scrisă, poate fi un „model” de urmat dacă luăm seama la ceea ce afirmă: „(…) înainte de anii 60 când şi copiii aveau serbările lor, iar eu eram crainic, la aproximativ 9-10 ani. Copil fiind, îmi aduc aminte că am participat la tot ceea ce a însemnat evenimente de genul acesta. Am dansat, am cântat, am luat premii naţionale şi am făcut sport, chiar şi atletism, obligat şi de faptul că am făcut un reumatism articular prematur.” Calitățile de crainic și reporter sportiv îi sunt unanim recunoscute și apreciate, drept pentru care Radio București îl acreditează pentru a transmite și a comenta Jocurile Balcanice, Campionatele și Cupele Europene dar și Mondiale de atletism, natație și gimnastică, Jocuri Olimpice de Iarnă (Sarajevo), și nu numai, pentru că vocea inconfundabilă a lui Doru Dinu Glăvan era auzită în Europa, Asia și Australia, într-o perfectă compatibilitate cu stări și emoții, răsfrânte din ardența trăirilor pe care doar corporalitatea cuvântului le poate transmite.

Fără a deveni stânjenitori, reiterăm doar „puncte” din destinul lui Doru Dinu Glăvan: inițiază la Reșița, în calitate de co-fondator Fundația Radio Caraș-Severin (1995); apoi, după o muncă de pregătire tenace desfășurată cu profesionalism, devine ctitorul postului Radio România Reșița, care primește statut oficial de post public local al Societății Române de Radiodifuziune, și se emite primul semnal în „eter” (1996); sub conducerea directorului Doru Dinu Glăvan, ziariștii postului Radio performează profesional; Radio Reșița (Radio Reșița – Semenic, Radio Reșița – Dragostea mea) ajunge cel mai important post regional de radio, cu cea mai mare audiență, acoperind un areal impresionant – județul Caraș-Severin și părți importante din județele limitrofe, teritoriile locuite de români în Voivodina și pe Valea Timocului; adresându-se unei populații de două milioane de locuitori, fără îndoială că și emisiunile se înmulțesc și se diversifică; se emite 24 de ore din 24; grila de programe este flexibilă și se adaptează mereu cerințelor și nevoilor ascultătorilor; reușește înființarea mai multor subredacții – studiouri (Poiana Rusca la 700 m altitudine, studioul „Roman” la Băile Herculane), chiar și în afara județului Caraș-Severin; încheie contracte de colaborare cu Radio Zrenjanin din Voivodina–Serbia și Radio Tlaxcala-Mexic; „Proiectul transfrontalier Phare CBC – Cuvântul fără frontiere” aduce drept beneficiu amenajarea unui Centru Multimedia pentru Europa Centrală și de Est; se transmit regulat emisiuni în limbile ucraineană, sârbă, maghiară, germană, rromani, croată, slovacă, cehă, după cum se reiterează și într-un articol din „Certitudinea” (18.08.2017, autor Zeno Fodor). Să spunem o „geografie” a identificării unui „edificiu” jurnalistic.

Activitatea lui Doru Dinu Glăvan este apreciată și în premii și distincții, diplome, colective și personale, precum Diploma de excelență și Distincția Culturală „Gheorghe Bulic”, acordate de Societatea Literar-Artistică Tibiscus – „în semn de profundă recunoștință pentru contribuția la păstrarea și afirmarea identității cultural-naționale a românilor din Serbia”; Premiul Internațional pentru Pace (International Peace Prize), acordat de Convenția Uniunii Culturale (United Cultural Convention), din Statele Unite ale Americii – „pentru rezultate remarcabile în întreaga activitate depusă în slujba societății”; Distincția Academiei Olimpice Române – „pentru promovarea Spiritului Olimpic”; titlul de Cetățean de Onoare al localității Uzdin din Voivodina-Serbia – „în semn de profundă recunoștință pentru colaborarea prietenoasă și benefică întru slujirea limbii, spiritului și a unirii cugetului umanist și românesc și pentru merite deosebite în promovarea valorilor localității Uzdin”; titlul de Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin. Mereu adaptat la „spiritul timpului”, răspunde cu abnegație oricăror „provocări” ale timpului social, istoric și cultural, în  limitele cotidianului și temporalității „specificului național”. 

Dacă ar fi să construim din cuvinte „portretul” omului de cultură, Doru Dinu Glăvan, am putea pleca de la conotația primului prenume, atât de bine ales de mult iubiții săi părinți, un „dor” împlinit și împlinitor în consubstanțialitatea jurnalismului și jurnalistului la „timpul” prezent, cu fulgurante viziuni pentru timpul „havuz”. Spunem asta, fără a intra în vreo filozofie blagiană, ori de alt fel, doar ca idee de „concept”, și în succesiunea de momente a dualului „a fi”. Optimismul vădit în blândețea și așezarea cu grijă a cuvântului rostit, în buna intenționalitate a rostuirii, în sens leeuweian –  „a alege, a acționa, a consimți”, devine „poetica” voinței lui Doru Dinu Glăvan. Credem că nu întâmplător, în hierofania cuvântului, cel de al doilea prenume al distinsului comentator are „menirea” de a se împlini și a împlini destine în marea „familie” a „jurnalismului românesc”. Este imperios a completa că în breasla pe care Doru Dinu Glăvan o conduce cu atâta dăruire sufletească, și spunem asta pentru că președintele acestei Uniuni a „învățat” din propriul destin că „vorba” nu e simplă mutaţie în cultural, fiecare membru activ „învață” să lucreze cu dăruire în „complexul cultural”, drept pentru care  baza proiectelor sale conturează una dintre „virtuțile” creștine: respectul faţă de valori „uitate”, precum bunul simţ; ataşamentul faţă de cei ce cred în forţa naţiunii române, preţuirea pentru conaţionalii ce duc o bătălie surdă, dură, necesară pentru o Românie care să ţină fruntea sus, și nu în „colbul” vremii; dragostea pentru „aproapele”, virtutea „prin care/ pentru care și în care sunt toate lucrurile”, împlinindu-se un „dat” al ființei. Finețea spiritului creator, eleganța vorbirii rostuite, completul rafinament intelectual, și, fără îndoială, „charisma” profesională sunt doar liniile directoare, să spunem, note de noblețe înnăscute, ori abilități distinctive din personalitatea jurnalistului și omului de redacție, Dinu Doru Glăvan.

Convinși că re-alegerea în funcția de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România este meritul ce i se cuvine; cu atât mai mult, dacă 1991 este atestat de către UZPR ca ziarist profesionist, cu 21 de ani mai târziu, ca președinte al Uniunii, se adaugă starea de a se „frământa” pentru bunul mers al Uniunii, ceea ce a însemnat și înseamnă nu numai un număr considerabil de membrii, dar și „pedagogia” de a înființa filiale cu oameni de cultură prestigioși și de a gestiona cu o deosebită acuitate proiecte europene și activități care să performeze calități și „destine” literare și jurnalistice. Fără îndoială că predilecția pentru presa militară tot aici, sub „marca” UZPR, își are ecou, pentru că președintele Dinu Doru Glăvan a văzut (și pe drept) că jurnaliștii militari „sunt bine instruiţi atât profesional, cât şi din punct de vedere al ataşamentului faţă de ţară”, după cum domnia sa mărturisea, într-o împrejurare.

O gândire profund jurnalistică și o filozofie de viață impresionantă, pe care Doru Dinu Glăvan o dovedește, împlinesc „misiunea” și „viziunea” Uniunii; buna desfășurare a activităţilor cultural-jurnalistice înnobilează caractere, în spiritul înţelepciunii, prieteniei și înţelegerii. Nobleței de suflet și dorinței de a se pune în „slujba” semenilor (afirmăm încredințați de acest fapt), se datorează colaborările foarte bune și cu ziarişti români, aflaţi în străinătate, pe de o parte, iar pe de alta, Statutului pe care UZPR îl are în contemporaneitate. Considerăm nimerit să trecem în „revistă” doar câteva legături pe care le-a stabilit dincolo de țară și de peste ocean, cum ar fi Australia, SUA, Canada; ori o filială de la Giurgiu care ar trebui să aparţină ziariştilor români din Bulgaria, dar acolo nu sunt prea mulţi; apoi, Serbia, unde la Pancevo este Casa de Editură Libertatea, cu publicaţiile Revista Tineretului, Bucuria Copiilor, Revista Lumina; Gyula, în Ungaria, unde o publicaţie apare în limba română, săptămânal; Szeged, cu ziarişti membrii ai UZPR; Ucraina, cu un Centru de Presă, multietnic, la Ujhorod; la Graz, în Austria, un post multietnic, intitulat «Helsinki»; Chişinău, o filială cu numeroşi membrii. Implicat, documentat și chiar discret, mesager de cuvânt jurnalistic, argumentat, Dinu Doru Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, reușește o eficiență riguroasă și de bun augur în complexitatea muncii desfășurate.

Dacă atunci, în anii 90 și mai apoi, sloganul „Radio Reşiţa, Dragostea Mea!” era rostit cu „credința” de profesie, azi, sfatul președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pentru tinerii jurnaliști are limpezimea unei filozofii de viață demnă de o profesiune de credință: „Să citească mult, să învețe mult, să cunoască bine limba română, să studieze probleme juridice de viață, nu în sensul de a face Dreptul, chiar dacă în perioada interbelică prima condiție al unui jurnalist era să facă Științe juridice ca să poată să fie un jurnalist de necombătut. De asemenea, foarte important, să aibă o filosofie a vieții, să fie bătăios și, pe cât posibil, cinstit.” Alături de personalităţi marcante, agenţii de presă, publicaţii, posturi de radio şi televiziune din România, Doru Dinu Glăvan deține un manageriat devotat, prin care a evoluat gazetăria, în general, și publicațiile ziaristice, în special, un „nume” care se înscrie în Istoria presei și culturii româneşti. 

Deloc întâmplător, „Seratele” culturale – „Eminescu, jurnalistul” -, de fiecare dată, cu regal de poezie, muzică, istorie, cu invitați de renume, scriitori, poeți, jurnaliști și iubitori de artă și cultură – s-au deschis și datorită predilecției lui Doru Dinu Glăvan pentru filologie jurnalistică; simte ca o datorie de onoare să fie organizate „Seratele …”, in memoriam „Eminescu – ziaristul și jurnalistul român”, afirmând că „(…) noi, UZPR – ul îl luăm ca model! (…) Noi UZPR – ul realizăm multe întâlniri cu public. Nu sunt foarte numeroase, dar tendinţa este ca încet-încet să vină cât mai mulţi invitaţi. În cadrul acestor întâlniri noi solicităm consumatorului de presă să nu se cantoneze pe un post de radio, pe un post de televiziune sau pe presa on line, de pe telefon, ci să discearnă informaţia, să cearnă şi ei puţin ce e bun şi ce nu e bun”.  Doru Dinu Glăvan, fără îndoială, empatizează prin prisma principiilor de etică și estetică a „frumosului” românesc. 

Cu modestia ce-l caracterizează, președintele UZPR consideră că rolul Uniunii este acela de a realiza coeziunea, unitatea breslei, de a aduce împreună jurnaliştii (apreciind că „în perioada interbelică, dar şi înainte, marii scriitori ai României au fost în proporţie de 80% jurnalişti”) şi a-i face să susţină lupta pentru păstrarea independenţei şi conştiinţei naţionale. Uniunea Ziariștilor Profesionişti din România, a cărui președinte este Doru Dinu Glăvan, optimist și cerebral, organizează concursuri de specialitate, cu tematici ancorate în Istoria literară și jurnalistică, cu jurați profesioniști și laureați merituoși, într-o colaborare de prestigiu cu instituții de radio și televiziune. Astfel că la ceas aniversar, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a mărturisit: „Este ceva extraordinar. Pentru o asemenea organizație, să împlinești 100 de ani înseamnă că trebuie să cinstești în primul rând ceea ce au făcut înaintașii tăi acum un secol. Și ce au făcut ei? Au fost promotorii Marii Uniri de la 1 Decembrie. (…)”. Credem că în consubstanțialitatea convingerilor sale se poate „construi” un „portret de generație” ca o „poetică” a solidarității.

Decența profesiei și a „credinței” de profesie, impresionând prin familiaritatea cuvântului rostit în „rostuirea” jurnalisticii, dovedesc personalitatea marcantă a președintelui UZPR; originalitatea „viziunii” și „misiunii”, pe care o onorează cu „harul” și prezenţa omului de radio și al presei scrise, îl determină să concluzioneze: „Este greu să te desparţi de această meserie extraordinar de frumoasă pe care am purtat-o cu onestitate şi decenţă şi am primit înapoi, prin intermediului radioului public, o binemeritată recunoştinţă din partea ascultătorilor. Deşi mă pensionez, voi rămâne o persoană activă, permanent cu sufletul şi gândul la radio”. Și „rămâne”, în fidelitatea mărturisirii publice, cu inconfundabila „voce” de crainic sportiv, asumat jurnalistic, emoționând și inspirând tânăra generație și, nu în ultimul rând, impulsionând „viața” jurnalistică, la timpul prezent, în context cultural, educațional și moral. Doru Dinu Glăvan, intelectualul complet și complex, se afirmă în Istoria culturală românească, în spiritualitatea europeană, ca un „destin” fascinant, alături de „destine” cu care, împreună, scrie istorie jurnalistică.

CRISTINA SAVA/ UZPR 

Astăzi, în prima zi lucrătoare a anului nou 2021, anul jubiliar al industriei la Reșița, la sediul Oficiului Poștal Reșița 1, întreaga corespondență plecată de aici este obliterată cu o ștampilă ocazională dedicată împlinirii, la 3 iulie, a sfertului de mileniu de când au fost sfințite și date în folosință primele furnale. Inițiativa îi revine Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și  Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, care doresc să marcheze astfel începutul acestui an aniversar ce va fi pus în evidență prin mai multe astfel de evenimente filatelice. Ștampila ocazională de zi pentru 4 ianuarie 2021 este aprobată de Poșta Română, prin intermediul Federației Filatelice Române din București, ea având ca și concepție sigla realizată de artistul plastic și graficianul Bogdan Piperiu, reșițean prin naștere, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania, siglă folosită în cadrul proiectului „Personalități ale Reșiței, la început de an 250”, în curs de desfășurare în această perioadă, între 1 și 15 ianuarie.  

Ne găsim în fața unui nou proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, primul care debutează în anul jubileului. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

În ce constă acest nou proiect? În perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.

Astăzi, luni, 4 ianuarie 2021, vom citi răspunsurile / gândurile lui Dan D. Farcaș (dr. informatician, scriitor, București) și ale Lorenei Garoiu, artist plastic, Timișoara.

Dan D. Farcaș, dr. informatician, scriitor, București

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Mi-am trăit prima copilărie într-o Reșiță în care nu exista niciun bloc, un oraș copleșit de uzină, dar care păstra o anumită noblețe, ca și o tramă stradală schițată încă de acum 250 de ani. Când eram mic am umblat desculț prin cartierul din jurul Casei Muncitorești, întorcându-mă acasă cu tălpile negre ca de tuș. M-am scăldat (e drept, doar până la genunchi) în vechea erugă industrială, între timp ascunsă sub pământ. Mai târziu mi-am trăit primii fiori sentimentali pe Corso-ul care se întindea de la Casa Scheuchenstein și Primărie până la Casa Muncitorească, pe atunci înconjurată de mici părculețe și multă verdeață.

Mai târziu, am asistat cum tot acest cartier, împreună cu altele adiacente au dispărut complet sau au fost pocite până la a nu mai înțelege nimic din ce a fost inițial. Din structura urbană schițată în 1771, n-a mai rămas aproape nimic peste două secole și ceva. Așa cum nu mai există nici librăria din care mi-am cumpărat prima sută de cărți, nici teatrul, nici sala în care am ascultat primul concert simfonic…

În adolescență și chiar după aceea, mă plimbam, ori de câte ori aveam ocazia, să văd cum se nășteau străzile și blocurile din Lunca Pomostului, iar mai târziu din Moroasa. Recunosc că noul cartier Lunca Bârzavei, zis și Govândari, l-am admirat mai mult de la distanță, iar în interior doar mult mai târziu.

De acel 3 iulie 1771 am aflat pe când aveam 13 ani și m-am ambiționat să scriu prima schiță a istoriei orașului, pe baza unei cărți a profesorului meu Gheorghe Molin, carte pe care el mi-a împrumutat-o atunci. Am urmărit cu bucurie când, la 200 de ani, a început să se înfiripe noul centru în Reșița Română, încercând să vizualizez, pe baza unor fotografii neclare apărute în presă, cum va arăta viitorul orașului meu natal. Recunosc că și azi, după ce acel centru s-a împlinit atât de frumos, mai visez noile străzi care ar trebui încă să se deschidă și noile clădiri reprezentative, ca și celelalte investiții prin care Reșița să-și onoreze statutul urban și să-și recâștige aura de unicat în felul său, în România, aură pe care a avut-o, de pildă, acum aproape un secol.

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Din păcate, această aniversare nu mai poate egala în entuziasm pe cea de acum 50 de ani. Statutul industrial al orașului s-a deteriorat dramatic, populația s-a redus. Cu toate acestea simt, de câțiva ani, o ușoară revigorare, care mi se pare de bun augur. Zonele industriale abandonate se prevede să devină oaze de frumusețe, platoul de pe Gol a câștigat veleități culturale, au fost salvate de la dispariție câteva simboluri: un furnal, funicularul de calcar etc., până la calea ferată Oravița – Anina, care ar putea deveni, toate, repere ale unui viitor turism industrial. Nu trebuie uitat că Reșița nu este doar o strânsură de case și industrii dintr-un căuș înconjurat de dealuri, ci o țesătură industrială întinsă de la apeductele de pe Semenic până la Dunăre. 

Pădurile virgine, cheile, peșterile, ar putea renaște plăcerea drumețiilor, altădată atât de prețuite. Ar trebui doar un minim de amenajare; de pildă, cei care exploatează pădurile să asigure ca drumurile să fie practicabile și pentru autoturisme, măcar ca acum 60 de ani, să fie reînviate cantoanele silvice, ca locuri de popas, să fie resuscitată mitologia zonei.

N-aș putea sublinia îndeajuns nici importanța investițiilor în cultură, sub toate aspectele sale. Secolul XXI, pe lângă multe mizerii, va fi, totuși, și unul în care vor exista condiții de acces la cultură pentru mai mulți oameni decât oricând înainte.

Aș mai dori Reșiței, pentru a se lega de lume, șosele bune, poate chiar autostrăzi, fără de care investitorii vor ezita să riște să vină aici. Și le mai doresc oameni vrednici la conducerea trebilor.

Nu în cele din urmă, urez reșițenilor să-și regăsească respectul proverbial de odinioară pentru competență și să nu-și piardă încrederea în viitor, în frumos și în binele general.

Lorena Garoiu, artist plastic, Timișoara

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Reșița este pentru mine locul unde m-am născut și a rămas orașul meu de suflet, oriunde m-aș afla. Copilăria trăită la poalele dealurilor, pădurile din preajmă, lacurile ce înconjoară orașul, oamenii faini și inimoși cu care am interacționat sunt o sursă de energie vitală pentru mine și în momentul prezent. 

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Trimit cele mai bune și prospere gânduri Reșiței și oamenilor ce o locuiesc! Anul 2021 să îi găsească cu multe idei creative, foarte proaspete, îndreptate înspre dezvoltarea orașului prin toate resursele ce le are și care pot fi maximizate.

Ne găsim în fața unui nou proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, primul care debutează în anul jubileului. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În ce constă acest nou proiect? În perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
   Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.
   Astăzi, duminică, 3 ianuarie 2021, vom citi răspunsurile / gândurile Aloisiei Bohn-Fabry (jurnalistă, scriitoare, deținătoare a mai multor premii literare, astăzi trăitoare în Germania) și ale lui Vlad Duca, arhitect, care trăiește în Baden-Baden din Germania.

Aloisia Bohn-Fabry, jurnalistă, scriitoare, Augsburg / Germania
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
M-am născut și am crescut la Reșița, copilăria și primii ani ai tinereții i-am petrecut aici. Copil fiind, străbăteam mereu cu rucsacul în spinare acest ținut de basm.
Când am plecat de aici, am luat cu mine nu doar rucsacul, ci și Reșița, cu tot cu munții ei, cu pădurile, lacurile, peșterile sale, dar și cu amintirile mele minunate.
Drumețiind prin munți, departe de Reșița, când văd un oraș în vale, mă gândesc la orașul meu natal, cărările îmi amintesc de munții mei, pădurile devin brusc cele de pe dealul nostru de la Reșița.
Orașul și peisajul din jurul Reșiței au rămas prezente și în ceea ce scriu, cu case, pâraie, lacuri și dealuri care mi-au fost întipărite în amintire încă din copilărie.
Acum suntem din nou cu toții compatrioți, cei care au plecat împreună cu toți cei care locuiesc astăzi în Reșița: într-o Europă comună. Acest lucru este minunat!
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Compatrioților mei din Reșița, locuitori mai vechi, dar și noi cetățeni, tuturor oamenilor de aici și din orașul din vale, cele mai bune gânduri și urări de bine pentru următorii 250 de ani. Fiți mândri de orașul nostru! Respectați natura, plantați noi copaci și păstrați-i pe cei vechi, aceștia aparțin casei voastre.

Vlad Duca, arhitect, Baden-Baden, Germania
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Pentru Reșița port mereu două reprezentări, una în context – sper eu rațională, și una scoasă din context – complet emoțională.
Reșița, cea din context, a evoluat firesc. În ultimii 40 de ani (de când o cunosc eu), a părut însă ceva mai confuză. Își amintește istoria, dar a mai și uitat-o, a dorit să continue industria, dar a mai si vândut-o, a vrut să rămână mereu actuală, dar a mai stat și pe loc. Un cumul de trăiri ce poate fi asociat oricăruia dintre noi, atunci când vremurile se succed prea rapid. Asta face Reșița să fie vie, căutând-și încă drumul pentru următorii 250 de ani.
…și da, Reșița scoasă din context, este orașul unde m-am născut, unde trăiesc părinții mei, orașul amintirilor, unde am copilărit, unde mi-am cunoscut cei mai buni prieteni.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
În cei 10 ani de „exil“ am învățat că sinceritatea nu e tot timpul utilă, dar e pentru sine cea mai importantă. Transmit locuitorilor Reșiței să fie sinceri, convins că cei pasivi vor deveni implicați, sperând astfel că Reșița prezentului va deveni Reșița viitorului.

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița au organizat în anul 2020, pe lângă multe altele, chiar dacă trăim cu toții din martie 2020 în această situație pandemică, următoarele manifestări principale: „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, cea de a XXX-a ediție, întreaga lună octombrie, cu 39 de manifestări în 12 localități din jud. Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara,  cu cea de a 27-a Sărbătoare a „Heimat“-ului germanilor din Banatul Montan, la Caransebeș, organizată în 9 octombrie, „Zilele Literaturii Germane la Reșița” (cea de a XXX-a ediție, 4 – 6 septembrie), „Copiii desenează ținutul natal” (cea de a XV-a ediție, cu vernisajul și premierea în 2 iulie), „Primăvara culturală germană la Reșița” (cea de a XVIII-a ediție, 4 – 22 mai), „Te salut, copilărie” (cea de a XIII-a ediție, 2 iunie), „Iunie / iulie – lunile expozițiilor” (cea de a XII-a ediție), „Gărâna în septembrie“ (cea de a XXII-a ediție, 19 – 20 septembrie), manifestarea „Mai multe lumânări în cimitirele noastre” (a XIII-a ediție, 1 – 2 noiembrie)și „Toamna culturală germană la Reșița” (cea de a XVIII-a ediție, 2 – 24 noiembrie).

În plan central au stat în acest an evenimente precum cele dedicateîmplinirii a 70 ani de la deportarea germanilor din România în fosta Uniune Sovietică (manifestări comemorative pe plan național, organizate la Reșița în perioada 24 – 25 ianuarie).

Mai multe manifestări au fost dedicate anul trecut împlinirii a 30 de ani de la constituirea Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin (9 ianuarie 1990) și a 30 de ani de la apariția primului număr, la 1 februarie 1990, al publicației „Echo der Vortragsreihe = Ecoul Asociației”.

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița au continuat proiectul cultural „Cultură și artă în Reșița Montană“, care se va derula până la sfârșitul anului 2021, an în care vom sărbători cu toții 250 de ani de industrie la Reșița.În cadrul proiectului au avut loc diferite manifestări de cultură muzicală, expoziții de artă plastică, întâlniri literare și de dezbateri spirituale și culturale, care s-au desfășurat în Reșița veche, sau Reșița Montană, cum era oficial denumită în urmă cu mulți ani. Aceluiași eveniment îi sunt dedicate alte trei proiecte, care sunt în curs de derulare. Primul este un concurs online dedicat istoriei Reșiței,dar și a mediului înconjurător al fostei Cetăți de foc, constituit din patru etape, în total însumându-se 250 de întrebări, proiect care se va încheia în primăvara lui 2021. Din cel de-al doilea proiect fac parte Conferințele „Reșița 250: Oameni – Locuri – Fapte”. Acestea au câte un invitat special, care prezintă o temă legată de Reșița și oamenii ei, în prim-plan fiind pusă dezvoltarea ei industrială, culturală, spirituală, educațională, patrimonială, de la începuturi până în prezent. Rezultatul concret al celor 10 conferințe, ca de altfel și al concursului online, va consta în apariția câte unei cărți care să poarte pecetea celor 250 de ani de industrie. Al treilea proiect este cel de artă plastică, „Reșița 249: Timp și contratimp”, încununat cu vernisajul unei expoziție în 3 iulie, proiect care a reunit un număr de 19 artiști plastici din București, Timișoara, Jimbolia, Bocșa și Reșița.

În decembrie 2019 debuta un proiect dedicat personalităților reșițene (născute sau care au activat de-a lungul anilor aici), în total evocându-se un număr de 18 dintre cele care prin activitățile lor specifice au marcat trecerea lor în acest spațiu, lăsând urme adânci pentru posteritate.

În decursul anului 2020 a apărut mai departe publicația lunară „Echo der Vortragsreihe” (= „Ecoul Asociației”), precum și numerele speciale dedicate celor mai importante evenimente culturale ale etniei germane din Banatul Montan, precum și 7 cărți din cele 108 apariții editoriale apărute din 1995 până în prezent. Au apărut, de asemenea, două numere ale periodicului „info“.

În anul 2020 au fost editate 43 plicuri filatelice ocazionale precum și confecționate de către noi 41 ștampile filatelice ocazionale,aprobate, conform legislației în vigoare, de Poșta Română. De asemenea trebuie amintită medalia comemorativă dedicată deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică, realizată în ianuarie. Au mai fost realizate și următorul produs audio și media: CD-ROM „Die Banater Berglanddeutschen = Germanii din Banatul Montan“, Nr. 18 / 2020, precum și un CD cu formația muzicală „Intermezzo”.

De asemenea a fost actualizată pagina web în limba germană www.dfbb.ro (coordonator: ing. Hugo Eduard Balazs), ca, de altfel, și pagina de Facebook a Asociației, coordonată de dr. ing. Christian Paul Chioncel.

Datorită situației pandemice, activitatea formațiilor culturale germane la Reșița a fost foarte mult restrânsă; cu toate acestea trebuie evidențiate: corul „Franz Stürmer“ (înființat la 27 mai 1991, astăzi condus de prof. Elena Cozâltea – în anul 2021 va împlini 30 de ani de activitate), formația muzicală „Banater Bergland“-Trio (formație activă din 1995, compusă în momentul de față din prof. George Gassenheimer, Vincenzo Cerra și Janny Zelko), formația de dansuri populare germane „Enzian“ = „Gențiana“ (activă din 26 iunie 1999), coordonatorii celor patru grupe de vârste – mici, mijlocii, tineri și adulți – fiind Marianne și Nelu Florea, grupul muzical „Intermezzo” (înființat în ianuarie 2016, compus în momentul de față din Marianne Chirilovici, Lucian Duca – coordonator), soliștii George Gassenheimer și Vincenzo Cerra, cercul de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonat de Doina și Gustav Hlinka) și cel de sculptură „Jakob Neubauer“ (coordonator: George Molin), ambele cercuri de creație plastică aflate în acel de al 28-lea an de existență.

Erwin Josef Țigla

Ne găsim în fața unui nou proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, primul care debutează în anul jubileului. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.
În ce constă acest nou proiect? În perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
   Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.
   Astăzi, sâmbătă, 2 ianuarie 2021, vom citi răspunsurile / gândurile Doinei Bogdan-Dascălu (filolog și critic literar, Timișoara) și ale lui Florin Deaconu, medic medicină dentară la Timișoara.

Doina Bogdan-Dascălu, dr. fil., istoric literar, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița, din nou…
anii fabuloși ai copilăriei…, magia munților cutreierați împreună cu Tanti Stella (Șimic) și Unchiul Șandi (Alexander Tietz)…, pacea căminului părintesc…, vacanțele din casa de la Văliug…, verile de pe ponton…, zgomotul bănuit al uzinelor…, emoțiile și fascinația „Bastiliei”…, revenirile sacadate pe Bârzava…, Reșița, Heimat-ul din suflet…
Cu tatăl meu…
1935, George C. Bogdan, editează gazeta culturală „Reșița”.
1949, ia ființă Cenaclul literar, din inițiativa sa.
1957, militează pentru un Muzeu al Reșiței, într-un articol din „Flamura”.
1971, este solicitat să coordoneze, alături de Silviu Bordan, o monografie a uzinei, cu prilejul bicentenarului acesteia; redevine reșițean pentru o jumătate de an. Cele două volume ale cărții apar în anul jubiliar: o primă istorie a uzinei și a orașului, în toate înfățișările sale.
2020, George C. Bogdan, necunoscutul…
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
Bucuria de a-mi confirma că monumentul de cuvinte al reșițenilor este mult mai durabil decât trecătorul ei oțel… Este uimitor cum din ruinele gloriei de altădată se înalță trunchiul unei viguroase culturi… O rară tradiție, care trebuie nu numai prețuită, ci și întreținută pentru viitorime… Este datoria viitoarelor generații de a duce mai departe ceea ce a început și a continuat cu atâtea sacrificii… Universitatea, muzeul, revistele, cenaclul, școlile și instituțiile ecleziastice să fie pe mai departe zidurile ei protectoare…
Salut inițiativa de a lăsa fiicelor și fiilor Reșiței, risipiți pe acest pământ, posibilitatea de a-i redeveni, măcar simbolic, cetățeni exemplari, adică pilde vii.

Florin Deaconu, medic medicina dentară, Timișoara
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
La împlinirea a 250 de ani de industrie, Reșița înseamnă pentru mine SPERANȚĂ! Speranța că un oraș, pe care l-am văzut murind în anii adolescenței mele, se mai poate scutura de „moștenirea” apăsătoare, și astfel să se creeze premisele pentru a se reinventa, atât din punct de vedere industrial, cât și socio-economic.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?
În ultimii ani, Reșița mă surprinde de fiecare dată cu un alt aer, un aer proaspăt dat de schimbările de decor, dat de evenimentele sociale ce au loc aici, și nu în ultimul rând, dat de petele de culoare cu care Reșița își ascunde trecerea anilor. Doresc Reșiței să meargă mai departe pe drumul pe care a pornit, un drum greu și plin de obstacole, dar așa e drumul schimbării.
Pe această cale doresc să felicit toți oamenii și instituțiile abilitate pentru munca și efortul depus.
Reșițenilor le doresc înțelepciunea de a se bucura de schimbarea la care sunt martori, le doresc să fie atenți și responsabili, și astfel fiecare să-și aducă contribuția la dezvoltarea continuă a orașului în care trăiesc. La mulți și frumoși ani, Reșița!!!