Despre acțiuni prezente și proiecte viitoare în ședința Consiliului Director al UZPR

Ședința online a Consiliului Director al UZPR, care a avut loc în 25 ianuarie 2021, prima din noul an, a avut o agendă complexă, care a trecut în revistă proiectele de început de an și a stabilit cadrul pentru derularea acțiunilor viitoare. 

În debutul ședinței, președintele Comisei de cenzori, Ilie Cristescu, a evidențiat situația financiară satisfăcătoare a UZPR, care își continuă activitatea în aceleași repere de management optim.

Abordând ultimele evoluții din interiorul Uniunii, președintele Doru Dinu Glăvan s-a referit la creșterea numărului de membri ai UZPR, tot mai mulți tineri manifestându-și dorința de a se alătura organizației. 

Un mare ecou a avut acțiunea intitulată „Săptămâna Presei Românești. Pagini luminoase de istorie”, care a prilejuit întâlnirea publicului cu personalități ale jurnalismului românesc care au evocat unele dintre temele majore ale istoriei presei din România și iluștri înaintași ai breslei. „Foarte multe televiziuni regionale vor continua să transmită aceste filme de excepție în perioada următoare”, a punctat Doru Dinu Glăvan. Președintele UZPR a anunțat o nouă inițiativă, derulată sub aceleași auspicii, care se va cristaliza în decursul primăverii și care va avea în prim-plan cele mai importante publicații din istoria recentă a României, materiale elaborate de unii dintre cei mai prestigioși jurnaliști contemporani, membri ai Uniunii.

Aflată în curs de finalizare, Revista UZP va avea ca nucleu presa online, reperele și criteriile care îi definesc liniile principale. Numeroși membri ai Uniunii care activează în această formă de presă vor detalia, în paginile publicației-etalon a UZPR, considerentele profesionale legate de această temă vastă. „Cred că din enorma diversitate a media online se poate identifica plus-valoare pentru presă, mergând pe ideea de a construi, nu de a demola”, consideră Claudius Dociu, coordonator al Filialei Prahova a UZPR. La rândul său, Nicolae Băciuț a remarcat faptul că Uniunea trebuie să ia în considerare, înainte de orice, „dovada produsului jurnalistic, elaborat după toate regulile sale”. 

Ședința Consiliului Director al UZPR a abordat și lansarea filmului dedicat lui Constantin Brâncuși, care va rula în luna februarie, când marele sculptor român va fi aniversat la nivel național. De asemenea, secretarul general Mădălina Corina Diaconu a anunțat parteneriatul UZPR cu Qolony Art & Science Association / Agenția Spațială Europeană. (E.S.A.). „Vom organiza împreună un eveniment online pe data de 19 februarie, inițiat de artistul român Peter Gate. Este un eveniment fără precedent pentru România”, a punctat Mădălina Corina Diaconu.

Participanți la ședință, vicepreședinții Sorin Stanciu și Roxana Istudor, purtătorul de cuvânt Miron Manega, Iuliana Gorea Costin, Daniela Gîfu și gen. Gheorghe Văduva au dezbătut tema presei online și evoluția libertății de exprimare într-o lume care percepe acest concept în nenumărate nuanțe.

Departamentul Comunicare

Proiectul Laser Trip / Când lumina devine muzică

Peter Gate propune un proiect ambițios, anume acela de a transforma lumina laserului, în primă fază, într-un semnal, apoi în sunet și în cele din urmă în muzică! Partenerii noștrii în acest proiect sunt Yamaha Music Europe și Qolony Art & Science Association.

Laser Trip este un proiect inovator de experimentare muzicală și spațială realizat în colaborare cu Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației România.

Avem onoarea să îl avem alături de noi pe dl. Dr. Mark McCaughrean, consilier științific la Agenția Spațială Europeană. (E.S.A.)

Animația muzicală inspirată din acest proiect va fi difuzată în data de 19 februarie 2021 și va fi centrată în jurul simulării comportamentului sunetului și luminii în spațiu. Această animație muzicală este o perspectivă estetică la limita artei și științei realizată de artista vizuală Kay Starseeker. Coloana sonoră a acestei animații va fi redată într-un sistem de sunet 8D pentru o experiență audio deosebită.

“Este un proiect pe care l-am inițiat la începutul anului trecut, un proiect care, în principiu, urmărește transformarea energiei optice a luminii, a laserului în special, în energie acustică, respectiv ulterior în sunete și apoi în muzică.

Prezentarea proiectului va avea loc în data de 19 februarie 2021 în cadrul unui eveniment online care va marca de fapt lansarea acestui album denumit “Laser Trip”, a unui film de animație inspirat din tot procesul atât conceptual cât și tehnologic al acestui proiect, vizualizarea virtuală a comportamentului sunetului și luminii în spațiu.

În ceea ce privește partea tehnică am avut parte de consultanță Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației România și totodată am avut onoarea de a lucra cu un cercetător de la Agenția Spațială Europeană, consilierul științific Mark McCaughrean. El este acea persoană cu care am reușit, împreună, să stabilim tematică ce rezidă din acest proces de conversie a energiei optice în cea acustică și anume, aceea a comportamentului virtual al sunetului și luminii în spațiu.

Totodată am avut bucuria de a colabora cu compania Yamaha care mi-a pus la dispoziție echipamentele necesare unui asemenea proces experimental.” Peter Gate

Evenimentul va fi transmis online pe pagina FB a proiectului, in data de 19 februarie 2021: The Laser Trip Project – When the light became music

Fondatorul The Deep Sound of Space, Peter Gate, este un muzician experimentalist, artist vizual și antropolog. A inițiat proiecte interdisciplinare inovatoare, de la reinterpretarea sunetelor ancestrale în muzică contemporană (The Deep Sound of Maramureș, 2015) și până la concerte  care sunt adevărate experiențe senzoriale (4D Immersive Sound Experience)

Parteneri media: Radio România Cultural, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Zile și Nopți.

„Reșița 250”: Din 3 februarie, etapa a IV-a de întrebări privind istoria, cultura, sportul și mediul înconjurător

Anul trecut, la 3 iulie 2020, de ziua de naștere a Reșiței industriale, se punea punct la prima etapă a unui concurs online dedicat istoriei, a culturii, a sportului Reșiței, dar și a mediului  înconjurător al fostei Cetăți de foc. Concursul a fost inițiat atunci de Centrul Universitar din Reșița al Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca, de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, de Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, care lansau invitația celor care iubesc istoria Reșiței și împrejurimile ei de a participa la acesta. Între timp s-au alăturat inițiativei privind desfășurarea a încă trei etape din concursul online, Muzeul Cineastului Amator din Reșița și redacția revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, de asemenea din municipiul de pe Bârzava. Întrebările au fost încărcate de fiecare dată pe platforma online a Centrului Universitar din Reșița precum și pe paginile de Facebook ale Bibliotecii Județene și ale Forumului German din Reșița.

Concursul nostru online dedicat REȘIȚEI, la 250 de ani de industrie intră, acum, într-o ultimă etapă, cea de a IV-a, cu un ultim rând de întrebări. Acesta va fi publicat în mediul online în perioada 3 februarie – 12 martie 2021 și va conține 60 de întrebări privind Reșița noastră dragă, concepute cu mult drag de prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, care vor fi încărcate în fiecare miercuri și vineri în spațiul online. La sfârșitul concursului nostru vom avea 250 de întrebări care vor fi publicate într-o carte realizată de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și dedicată evenimentului din 3 iulie 2021: sărbătorirea celor 250 de ani de industrie la Reșița.

Sintetizând, cele patru etape ale concursului arată astfel:

Etapa I: 22 mai – 1 iulie 2020, cu 60 de întrebări;

Etapa a II-a: 2 septembrie – 16 octombrie 2020, cu 70 de întrebări;

Etapa a III-a: 4 noiembrie – 11 decembrie 2020, cu 60 de întrebări;

Etapa a IV-a: 3 februarie – 12 martie 2021, cu 60 de întrebări.

Organizatorii aduc mulțumiri tuturor celor implicați în reușita proiectului și îi invită pe toți împătimiții și pe cei care cred în Reșița noastră, să le fie și pe mai departe alături!

Erwin Josef Țigla

Erwin Josef Ţigla: De 29 de ani, octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor la Reșița și în Banatul Montan

Citind DEX-ul, vom găsi pentru cuvântul ecumenism următoarea explicație: Mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor Creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic. Pentru reșițeni, cuvântul „ecumenism” a primit un sens nou cu 28 de ani în urmă.

Atunci, din inițiativa unui grup de preoți de diferite confesiuni din Reșița, s-a purces la un nou drum de apropiere a bisericilor creștine istorice. Astfel, în perioada 18 – 25 ianuarie 1993, se organiza în municipiul de pe Bârzava pentru prima oară octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor.

În cartea în patru limbi (română, germană, maghiară, italiană) Spălați-vă picioarele unul altuia. Ecumenism, între istorie și prezent la Reșița = Waschet Euch gegenseitig die Füße. Ökumene zwischen Geschichte und Gegenwart in Reschitza = Mossátok meg egymás lábát. Az ökumenizmus története és jelene Resicabányán“,apărută la 10 ani de ecumenism sub semnătura părintelui de atunci Pál, astăzi episcop diecezan, și a mea, dânsul amintea de aceste prime zile: „Când am ajuns la Reșița, o dorință trăia în mine: să îi iubesc pe toți, pe fiecare om, să mă întorc spre fiecare cu iubire. E normal că în mod special am încercat să fiu atent la preoți și pastori de oricare confesiune, căci ei sunt aceia cu care lucrăm în via Domnului aici în Reșița. … Din 1993 încoace, Săptămâna ecumenică de rugăciune pentru unitatea creștinilor se desfășoară cu regularitate și în orașul nostru, în fiecare an între 18 și 25 ianuarie. Mai ales din 1999 încoace, de când participarea este deosebit de largă, cred că putem vorbi despre o săptămână de sărbătoare creștinească pentru întregul oraș.”

Doresc în continuare să accentuez câteva inițiative și manifestări pe care le consider importante pentru ultimii 29 de ani de trăire în comun la Reșița:

–    Participarea creștinilor de diferite confesiuni din Reșița la diferite evenimente din programul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la București, în 7 – 9 mai 1999, când a ieșit din sufletul miilor de credincioși acel strigăt de neuitat, „Unitate!”, dar și participarea creștinilor din Banatul Montan la programul vizitei Papei Francisc în Transilvania, la Șumuleu-Ciuc și la Blaj, la început de iunie 2019;

–    Participarea tinerilor reșițeni de diferite confesiuni creștine, alături de preoții lor, la a treia Adunare Ecumenică Europeană, care a avut loc la Sibiu între 4 și 9 septembrie 2007, dar și la alte întâlniri cu caracter ecumenic din Italia (zona Pesaro, Loreto și Trento) și Suedia;

–    Participarea unor episcopi ai bisericilor istorice din România la octavele organizate la Reșița și Caransebeș;

–    Întâlnirile ecumenice anuale și lunare ale femeilor în diferitele biserici istorice creștine reșițene, care s-au desfășurat în trecut;

–    Manifestarea anuală ecumenică în Postul mare, desfășurată de cele mai multe ori la Centrul Social „Frédéric Ozanam“ din Reșița, „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”, anul trecut fiind întrerupt șirul din cauza pandemiei;

–    Manifestarea din 14 ianuarie 2007 de la Reșița, cu participarea celor trei episcopi, PS Lucian Mic (ortodox român, Caransebeș), PS Alexandru Mesian (greco-catolic, Lugoj) și PS Martin Roos (romano-catolic, Timișoara), cu prilejul înmânării oficiale a titlurilor de Cetățean de Onoare al municipiului Reșița preoților dr. Vasile Petrica (la acea vreme protopop ortodox român de Reșița), József Csaba Pál (atunci fiind arhidiacon romano-catolic al Banatului Montan), Marian Ilie Ștefănescu (la acea vreme protopop greco-catolic de Reșița) și Makay Botond (atunci pastor reformat de Reșița), un gest unic în țara noastră, poate și pe plan european;

–    Întâlnirile / rugăciunile ecumenice organizate de-a lungul anilor cu participarea la Reșița, Caransebeș, Bocșa sau în Anina a unor întâistătători ai bisericilor creștine din țara noastră: mons. Sebastian Kräuter (episcop romano-catolic, Timișoara) și dr. dr. Christoph Klein (episcop evanghelic luteran, Sibiu) la Reșița, în 14 noiembrie 1992 și 14 octombrie 1995; mons. Sebastian Kräuter (episcop romano-catolic, Timișoara) și PS Alexandru Mesian (episcop greco-catolic, Lugoj) la Bocșa, în 15 mai 1998; mons. Martin Roos (episcop romano-catolic, Timișoara) și PS Alexandru Mesian (episcop greco-catolic, Lugoj) la Reșița, în 8 septembrie 2000; mons. Martin Roos (episcop romano-catolic, Timișoara), mons. Eugen Schönberger (episcop romano-catolic, Satu Mare) și dr. dr. Christoph Klein (episcop evanghelic luteran, Sibiu) la Reșița, în 22 ianuarie 2005; mons. József Csaba Pál (episcop romano-catolic, Timișoara) și Reinhart Guib (episcop evanghelic luteran, Sibiu) la Reșița, în 25 ianuarie 2020; PS Lucian Mic (episcop ortodox român, Caransebeș) și mons. József Csaba Pál (episcop romano-catolic, Timișoara) la Caransebeș, în 22 ianuarie 2019 și 21 ianuarie 2020, la Reșița în 23 ianuarie 2019, în 23 ianuarie 2020 și în 23 ianuarie 2021, precum și la Anina, în 21 ianuarie 2021;

–     Cartea mai înainte amintită și apărută la Reșița în anul 2003, cu prilejul împlinirii a 10 ani de octavă de rugăciune pentru unitatea creștinilor, editată de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița;

–     Organizarea, timp de trei ani, a procesiunii ecumenice de Florii la Reșița, în 28 martie  2010, 16 aprilie 2011 și 13 aprilie 2014;

–     Participarea la octava din Reșița a unor preoți / pastori și laici din Italia și Suedia precum și întoarcerea vizitei acestora, prin reprezentanți din Reșița, la manifestări ecumenice din această țară;

–   Medicii și asistentele din secția de radiologie al Spitalului Județean Reșița au organizat, începând cu vizita Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, în fiecare zi de lucru un moment ecumenic de rugăciune și meditație;

–   Participarea preoților și tinerilor din Reșița la simpozioane ecumenice organizate de Teologia Ortodoxă și Mișcarea Focolarelor din cadrul bisericii catolice;

–   Întâlniri ecumenice ale tinerilor la sanctuarul marian „Maria Stâncii” de la Ciclova Montană și de la Băile Herculane (4 – 5 întâlniri până în prezent);

–     Diferite manifestări spirituale și culturale din țară și în străinătate, la care au participat în fraternitate reprezentanți ai diferitelor confesiuni creștine din Reșița și nu numai;

–     Apariții în mass-media scrisă și vorbită locală, națională și internațională.

Ne-am bucurat împreună de cei 29 de ani de octavă în bisericile noastre creștine, anul acesta octava organizându-se la Reșița, Anina și Bocșa, între 18 și 25 ianuarie, în următoarele lăcașuri binecuvântate: Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” Reșița (predica: pr. Nicolae Tutaș, protopop greco-catolic din Bocșa), Biserica Greco-Catolică „Sfânta Fecioară Maria de la Fatima” și „Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea” Reșița – Govândari (predica: pastor Adorján David – Biserica Reformată Reșița), Biserica Greco-Catolică „Coborârea Sfântului Spirit” Bocșa (predica: pr. Veniamin Pălie, decan romano-catolic de Caraș), Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Anina (predica: ES mons. József Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara), Biserica Reformată Reșița (predica: pr. Attila Puskás – romano-catolic, Reșița – Govândari), Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Reșița – Govândari (predica: PS Lucian Mic, episcopul ortodox al Caransebeșului), Biserica Evanghelică de Confesiune Augsburgică Reșița Montană (predica: pr. Ovidiu Pop – greco-catolic, Reșița – Govândari), Biserica Romano-Catolică „Neprihănita Zămislire” Bocșa (predica: pr. Walter Sinn, evanghelic luteran, Semlac / Arad).

Este în puterea noastră să încercăm, fiecare după putințele sale, să contribuim prin rugăciune la unitatea creștinilor, indiferent de confesiune sau limbă maternă, să participăm împreună ori de câte ori ni se oferă prilejul la manifestări spirituale sau culturale care promovează unitatea creștină în Banatul Montan!