Noul proiect având marca Reșița: 250 de ani de industrie, care a debutat în prima zi a anului jubileului a pornit cu dreptul. Inițiatorii acestui proiect sunt dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Erwin Josef Țigla, el desfășurându-se sub patronajul Centrului Universitar din Reșița al UBB, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, al revistei „Reflex: Artă – Cultură – Civilizație”, al Fundației „Metarsis: activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană” Reșița și al Filialei Caraș-Severin „Ștefan Naciu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, demonstrând încă o dată, că împreună se pot realiza lucruri frumoase… Afișul și logo-ul proiectului au fost concepute și realizate de artistul plastic reșițean Bogdan Piperiu, astăzi trăitor în Tuttlingen / Germania.

Reamintim faptul că în perioada 1 – 15 ianuarie 2021, din prima zi a anului până în ziua în care sărbătorim împreună Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie = ziua de naștere a Poetului național, publicăm pe rețelele de socializare răspunsurile la 2 întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița. Întrebările sunt următoarele:

1. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
2. Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Au fost alese 30 de personalități reșițene invitate să răspundă celor două întrebări. Sunt 15 personalități care s-au consacrat înainte de anul 2000 și 15 personalități în formare / consacrate deja în parte după 2000, care demonstrează o continuitate a valorilor și o punere în oglindă a modului în care gândesc ele despre Reșița. În fiecare zi publicăm așadar răspunsurile câte unei personalități din fiecare categorie antemenționată.

Astăzi vom citi răspunsurile / gândurile profesorului și cercetătorului-colecționar Helmut Kulhanek din Germania și ale artistului plastic Bogdan Piperiu, de asemenea din Germania.

Luni, 11 ianuarie 2021

Helmut Kulhanek, profesor, cercetător-colecționar, Mechernich / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Pentru mine, Reșița este și va rămâne orașul natal, sursă permanentă de amintiri și sentimente nostalgice, legate de o copilărie ciuntită de vitregiile anilor 1945 – 1950, tatăl meu, pe atunci muncitor-strungar la Sculărie, fiind deportat pentru 5 ani în Siberia, la muncă silnică, denumită oficial, însă demagogic, „de reconstrucție”, căci în minele de aur din Munții Urali nu era nimic de reconstruit, frontul neajungând nici pe departe în acele locuri.

Obiectivele industriei siderurgice și ale construcției de mașini dominau peisajul peste tot și liniile ferate străbăteau orașul, din Reșița Română până la „Fierul Vechi” și Centrala Grebla, flancând pe ambele părți strada principală, în spatele unor șiruri de case modeste. Renumele de „Cetatea focului și a fierului” era pe deplin justificat, iar inconvenientele datorate poluării excesive și zgomotului permanent erau compensate de convingerea că acestea erau inevitabile, fiind parțial prețul pentru asigurarea locurilor de muncă și executarea de produse tehnice de calitate superioară.

Ne amintim cu admirație și respect de locomotivele cu abur, de turbine, boghiuri, poduri, motoare electrice și uriașele motoare Diesel navale, pentru care existau specialiști în proiectare și meseriași cu înaltă calificare profesională în execuție.

La doar 30 de ani după 220 de ani de avânt și progres, ne întrebăm pe drept unde s-a ajuns. Ce s-a ales din ceea ce au creat, în peste două secole de strădanii, generații de străbuni harnici și pricepuți, primii veniți aici din alte regiuni ale Imperiului Habsburgic?

Investiții absurde pe fondul epuizării evidente a resurselor naturale de materii prime, cărbuni și minereuri (ca exemplu, menționez aici doar uriașul Bluming, pentru care a fost jertfită o mare parte a orașului tradițional, devenit chiar de la început o monstruoasă ruină industrială) și multe nereguli, delapidări și fraude în procesul de privatizare și lichidare al ultimilor ani, acompaniate de acrobații juridice, au erodat renumele excelent al industriei reșițene, deținut și respectat timp îndelungat pe plan internațional.

De la distanță și fără competența necesară, îmi permit totuși întrebarea nedorită, însă justificată: Oare asta a fost totul? Multe din miile de locuințe în blocurile muncitorești din Luncă, Moroasa și Govândari stau seara întunecate, locuitorii căutând-și îndeletniciri pe alte meleaguri… Ce valori se realizează astăzi în cândva renumitul centru al producției industriale din sud-estul Europei? Se zvonea că s-ar fabrica biciclete, deși nu am auzit că cineva ar fi văzut vreuna. Un răspuns satisfăcător e greu de formulat. Poate că cineva, mai bine documentat, va putea să-l găsească. M-ar bucura!      

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Gândurile ce pot fi transmise Reșiței și locuitorilor ei la ora actuală, nu se pot limita doar la anul jubiliar 2021. Se impune o perspectivă mai largă și de durată. Pe scurt, ar fi următoarele:

– management competent și cu asentimentul locuitorilor în etajele superioare ale organelor de decizie;

– optimism, perseverență și răbdare în eforturile de a asigura o dezvoltare pozitivă pe termen lung. Renumele Reșiței industriale nu a venit din senin și nici dintr-odată – a fost nevoie de multe decenii de străduințe, însă acest capitol poate fi considerat ca încheiat.

O revenire, eventual într-un domeniu tehnic miniaturizat (electronică, digitalizare, robotică) este, ținând cont de nivelul actual de automatizare pe plan mondial, utopică. Lipsește atât tradiția cât și personalul adecvat. În plus, poziția geografică, cu caracter de „capăt de linie”, fără căi de acces moderne, sperie pe oricare investitor rațional. Dacă nu chiar o autostradă, cel puțin o șosea rapidă, cu tuneluri și viaducte, ar fi strictul necesar pentru a spori atractivitatea amplasamentului. Atenția trebuie concentrată și dirijată  spre ceea ce e realizabil cu resursele locale existente – și acestea ar putea fi:

– valorificarea tradiției industriale cu un muzeu tehnic central și un itinerariu incluzând, pe lângă Reșița, Colțan, Bocșa, Dognecea, Ocna de Fier, Anina și linia ferată Anina – Oravița. Muzeul tehnic ar putea expune în câteva vitrine minunate miniaturi artizanale și obiecte casnice executate în uzină „ilegal”, pe lângă producția oficială, mai ales în schimbul de noapte: cuțite de vânătoare (foarte apreciate cele de tip „Maurer”), turnuri, sfeșnice, candelabre, garnituri de tort gravate, animale și scrumiere turnate, călcătoare, mojare, brichete, cap de marinar-pescar cu pipă, scule de tot felul, accesorii pentru motociclete și autoturisme și multe altele;

– valorificarea patrimoniului etnografic al localităților din împrejurimi, eventual chiar și restaurarea unor clădiri tipice, a unor mori (Moniom, Sodol, Juracsek în Stavila) și amenajarea unui muzeu corespunzător – ideal ar fi în Moara Juracsek, dacă mai poate fi salvată. Încurajatoare sunt demersurile și străduințele de salvare a Școlii Pittner. Într-un astfel de muzeu ar putea fi expuse obiecte casnice artizanale, autentice, colectate de la localnici, precum și elemente de port național, cu podoabe și imitații de salbe. Știu că sunt gânduri utopice, însă visele încă sunt permise.

Doresc Reșiței și locuitorilor ei ca unele din aceste vise să devină realitate.

Bogdan Piperiu, artist plastic, grafician, Tuttlingen / Germania

Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?

Fără îndoială, primul cuvânt care îmi trece prin minte gândind-mă la Reșița este „acasă”. Atât de multe amintiri că nu aș ști de unde să încep și unde să mă opresc. O viață! Cu bune, cu mai puțin bune. Memoria mea selectivă m-a ajutat să le păstrez doar pe cele bune! Haha!

250 de ani de industrie la Reșița este ceva fantastic! O istorie la care au fost martori și participanți și membrii ai familiei mele, atât bunicul pe linie paternă, cât și tatăl meu, ambii activând  pentru o bună perioadă în CSR – Furnalul reșițean. Privesc fascinat fotografiile vechi cu Reșița de odinioară și îmi place să îmi imaginez că mă plimb pe acele străzi, pe lângă acele clădiri cu o istorie bogată (prea puțin știută de majoritatea reșițenilor) ca apoi să realizez cât de mult s-a schimbat orașul meu! Tot timpul am fost adeptul evoluției, cu prețul aferent. Inevitabil te îndrăgostești de acest oraș, fie că ești din Reșița, fie că nu. Are de toate și asta o face să fie „acasă”!

Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei la început de an jubiliar?

Mă imaginez de multe ori plimbându-mă prin Reșița, pe lângă Bârzava, bucurându-mă de liniștea și frumusețea peisajului.

Le doresc reșițenilor, unora, să fie mai atenți la ceea ce îi înconjoară. Să realizeze că locuiesc într-un colț de rai și să îl păstreze cât mai bine. Sunt absolut convins că lucrurile bune vor lua amploare. Tuturor însă le doresc voință și putere de muncă în absolut orice domeniu activează. Că este industrial sau nu, trebuie să fim conștienți că numai prin seriozitate și onestitate putem face ca peste încă alți 250 de ani, cei ce vor veni după noi să fie mândri de un oraș minunat. Și poate, să fie și ei întrebați aceleași lucruri!

Sunt mândru, bucuros și „fălos” că sunt reșițean și promit că așa să rămân.

(comentariu de Doctor în medicină Melinda – Ildiko MITRANOVICI, medic primar, șefa secției obstetrică-ginecologie, Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara)

            – Cu ce am putea începe? Cu bucuria trecerii într-un nou an.

Urmăream cu interes ce s-a întâmplat în Italia… știind că tocmai am participat la un congres la Milano pe teme de reproducere umană asistată, anul trecut în ianuarie, … iar în februarie a fost confirmat primul caz  de covid -19 în București…

Nu pot descrie în cuvinte groaza…stresul… cum ne vom descurca cu această boală în condițiile în care țări cu tradiție în medicină nu reușesc să stăpânească situația…ce se întâmplă cu gravidele… cum afectează boala gravida?… dar nou-născutul? Căutam detalii din studiile care tocmai apăreau în conferințele care începeau să fie susținute online. Colegi din țară și din străinătate își aduceau aportul… a apărut primul ghid național cu privire la nașterea gravidelor infectate cu covid-19.

Apoi Spitalul Județean Deva devine spital covid… dar întâi survine carantinarea acestuia… ceea ce înseamnă că toți pacienții, covid și non covid, sunt redirecționați spre alte spitale, în principal la noi, în Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara. Nu pot decât să privesc în urmă cu admirație la colegii cei mai încercați: de la boli infecțioase, ATI, medicină internă… care au dus greul în perioada cea mai neagră: martie, aprilie, mai… județul era și roșu, epidemiologic vorbind.

Secția noastră s-a umplut de cazuri obstetricale sau ginecologice, nașteri uneori chiar și 9 într-o zi, dar cel mai greu era de respectat circuitul pacientelor suspecte, confirmate sau infirmate ca infecție covid… să nu uităm că nu aveam încă aparatul de depistare PCR… Probele se trimiteau la Timișoara… apoi la Cluj… și prin efortul Primăriei, la rugămintea managerului și a colectivului medical, s-a achiziționat acel aparat extraordinar care a fost de un real ajutor în gestionarea situației. Aici intervine o altă echipă medicală care a ajutat inclusiv la alegerea aparatului: laboratorul! Cei care tot la fel echipați, prelucrează probele, acele probe care se recoltează de altă echipă… să nu mai vorbim de medicii de la UPU.

Noi, obstetricienii, încercam să convingem autoritățile și Ministerul că gravidele trebuie urmărite și acum, că această boală covid-19 nu a oprit încă nașterile pe planeta aceasta… că noi trebuie să încredințăm gravidele de sprijinul nostru și că le putem oferi consultații în siguranță! Au început dotările corespunzătoare, cu veșnicul stres al achiziționării resurselor care răspund normelor de siguranță! Inclusiv medicii și asistentele au recurs la achiziționarea de măști și echipamente, din simplul motiv al siguranței proprii și a siguranței pacientului, procedurile de achiziție fiind extrem de încete la începutul pandemiei. Mulți oameni inimoși sau firme au făcut donații care au fost salvatoare.

Dificilă a fost decizia de amânare a pacienților cronici, temporizarea anumitor intervenții, cu scopul de a evita aglomerația în secție. Cu toate acestea am reușit să gestionăm situația. Până în momentul în care am fost declarați spital covid… deși nimic din situația epidemiologică nu justifica transformarea unui spital monobloc de o asemenea dimensiune în unitate care să se adreseze unei singure patologii… Putem spune acum că tratăm un număr mic de paciente cu SARS-CoV-2 care să aibă și vreo patologie ginecologică ce nu suportă amânare… câteva gravide, un număr redus de lăuze, câteva nașteri… în schimb am tratat paciente cu pneumonie covid… nu vreau să intru în detaliu cu privire la riscul de malpraxis… aceasta și pentru că am avut deosebita înțelegere din partea managerului instituției și a medicului șef al secției de boli infecțioase. Menționez aici că gravidele cu infecție SARS-CoV-2 reprezintă o categorie aparte, fiind extrem de vulnerabile și putând dezvolta complicații severe în proporție de 30% conform ghidurilor internaționale. Pacientele noastre nu au dezvoltat simptomatologii severe, astfel încât nu au fost incidente în secția pe care o conduc, iar nou născuții au fost toți negativi, neprezentând boala.

Speranțe pentru 2021? Sincer mă bucur că am depășit cu bine anul care a trecut… Nu ne-am infectat în cadrul secției. Cine s-a infectat a luat boala din afara spitalului și toată lumea a depășit cu bine. Pacientele, de asemenea, au depășit cu bine situația, fizic măcar… emoțional a fost greu pentru toată lumea. Privim cu speranță spre viitor. Ne vom strădui să redevenim spital suport covid, să putem ajuta pe toată lumea! Iar cu timpul, sperăm să scăpăm de această boală perfidă care ne-a luat nu doar sănătatea, ci și libertățile, bucuria de a ne face meseria cum eram obișnuiți și chiar bucuria de a trăi pur și simplu!

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR