Uriaşele manifestaţii şi demonstraţii populare, organizate în anii 1914‑1918, miile de voluntari care s‑au înrolat să lupte pentru cauza întregii naţiuni, acţiunile ferme ale poporului au dat glas voinţei generale de unitate. Cu deosebită vigoare s‑a manifestat mişcarea de eliberare naţională la românii din Banat şi în Ţara Almăjului.

Paralel cu avântul luptei mişcării revoluţionare de la oraşe, s‑au desfăşurat şi în satele bănăţene lupte ţărăneşti de mari proporţii. O trăsătură caracteristică a mişcării ţărăneşti, în toamna anului 1918, o constituie împletirea strânsă a caracterului social şi naţional, participarea unită a sătenilor la lupta împotriva autorităţilor şi a burgheziei rurale.

Trebuie subliniat faptul că, în toate localităţile, atacarea şi alungarea autorităţilor austro‑ungare a fost însoţită sau urmată imediat de constituirea Consiliilor Naţionale şi a gărzilor naţionale, de exprimarea fermă a năzuinţei de făurire a statului naţional unitar român .

În plasa Bozovici, primul grup de soldaţi vine de la Biserica Albă, în ziua de 2 noiembrie, pe ruta Cheile Nerei – Şopotu‑Nou, spre Bozovici; era condus de sergentul Solomon Rotariu din Prigor, caporalul Ion Boloantă din Prilipeţ şi Nicolae Stângu din Mehadia. În total erau 60 de ostaşi.

Cătanele intră în Bozovici şi merg la Pretură. Funcţionarii unguri, în frunte cu prim-pretorul Argalasch, fugiseră din comună mai înainte. De la Pretură merg la închisoarea corecţională din cazarmă, căreia i‑au spart porţile, dezarmează paznicii şi eliberează ultimii deţinuţi. Trec apoi la postul de jandarmi unguri, la casa lui Voica Pâşlea, le iau armele şi muniţiile existente. Ajunşi la fabrica de ţuică a lui Constantin Burdea, acesta şi cu oamenii lui i‑au oprit, ameninţându‑i cu armele.

Deputatul Constantin Burdea era omul guvernului şi avea concesiunea achiziţionării prunelor din Almăj şi din alte părţi; era primarul Caransebeşului, şeful poliţiei oraşului şi preşedinte al Comunităţii de Avere. Prezenţa soldaţilor, pe care îi calificase ca „dezertori”, îl îndârjise cu atât mai mult cu cât alături de ei au venit la fabrica lui şi oameni din comună. Vrea să tragă în soldaţi, dar mai repede trage Rotariu, fără a‑l nimeri însă. Burdea dispare şi începe răfuiala, atât la Bozovici, cât şi în celelalte sate almăjene.

La Bozovici, sătenii devastează depozitul de ţuică al lui Burdea, distrugându‑i toate instalaţiile de fabricare a răchiei.

Sunt devastate băncile din centru, sediul de intabulare a averilor, judecătoria, debitul de tutun – de unde în timpul războiului se distribuia numai la favoriţi4 . Sunt sparte prăvălia lui Spergher şi alte dughene, luându‑se produsele raţionalizate, ca şi clădirile în care era direcţia minelor. Sunt tăiate liniile telefonice, rămânând izolat întregul ţinut.

Revoltele din Almăj au continuat în tot cursul lunii noiembrie; o relatare a Consiliului Naţional Român din Caransebeş, de la începutul lunii decembrie, menţiona că în satele plasei Bozovici sunt mari tulburări, furturi, jafuri, tăierea pădurilor.

Au fost omorâte vite, incendiate sălaşele celor înstăriţi şi care au fost în legătură cu autorităţile locale în timpul războiului, săvârşind numeroase abuzuri. Aceste aspecte îl fac pe preotul Vasile Popovici din Pătaş să ceară ajutorul Consiliului Naţional Român din Caransebeş, printr‑o scrisoare trimisă la 25 noiembrie 1918 (preotul Vasile Popovici este autorul unei valoroase Monografii a satului Pătaş – n.n.).

La Prilipeţ, soldaţii au judecat şi au împuşcat în stradă pe notarul Ilies Karol, care nu apucase să fugă. Este omorât pentru nedreptăţile făcute văduvelor, orfanilor, ca şi altor cetăţeni în timpul războiului.

La Bănia, în urma certurilor dintre două familii, este împuşcat Pavel Curcă, în prăvălia lui Cioară, de către proprietar, care apoi fuge din sat. Notarul şi jandarmii fug, iar sătenii le iau bunurile.

La Dalboşeţ, sunt sparte depozitele de ţuică ale lui C. Burdea, fabrica de sticlă a lui Haniciko şi este devastată locuinţa notarului Teodor Lukici. Acum este distrusă şi arhiva notarului maghiar. S‑au întâmplat şi unele incidente cu foşti protejaţi ai autorităţilor care sfidau neajunsurile şi greutăţile celor săraci.

Şi la Şopotu‑Vechi, au fost devastate depozitul şi instalaţiile de făcut ţuică a „primei case de păstrare din Caransebeş” şi magazia cu cereale rechiziţionate, „care au fost restituite celor de la care au fost luate”.

La Lăpuşnicu‑Mare, întoarcerea soldaţilor a fost sărbătorită de toată comuna. Doar câţiva turbulenţi au atacat prăvălia comerciantului Andrei Bârsan. Aceştia sunt pedepsiţi de către Nicolae Obeşterescu, comandantul gărzii naţionale, prin împuşcarea conducătorului răufăcătorilor, Gheorghe Bihoi. Locuitorii, împreună cu cei din Dalboşeţ şi Şopotu‑Vechi, au spart bazinul cu prune al lui Burdea, dând drumul prunelor şi ţuicii pe apa Nerei.

Iar, la Prigor, soldaţii împreună cu sătenii devastează fabrica de ţuică a „primei case de păstrare din Caransebeş”, notariatul comunal, apoi magazia în care au fost depozitate cerealele adunate prin rechiziţii ilegale de la populaţie. Cerealele şi celelalte produse găsite în depozit sunt împărţite la săraci.

Îndepărtarea autorităţilor maghiare a fost urmată imediat de constituirea Consiliului Naţional şi a Gărzii Naţionale româneşti şi în plasa Bozovici. Sarcina aceasta şi‑au asumat‑o tinerii intelectuali ca inginerul Damaschin Stroca şi sublocotenentul Alexa Pungilă, originari din Bănia, care cutreierau satele plasei Bozovici, propagând ideea de conştiinţă naţională, îndemnând populaţia la păstrarea demnităţii şi înfiinţarea de gărzi naţionale.

În fiecare localitate s‑au format Consilii Naţionale, fiind subordonate celui din capitala judeţului. Pe lângă aceste Consilii Naţionale, pentru paza ordinii publice s‑au format gărzile naţionale. Cătanele întoarse de pe fronturi intrau în gărzile naţionale. Acestea erau formate din cele mai bune elemente din fiecare localitate.

Satele erau cutreierate de trimişii consiliilor comitatense care ţineau adunările de alegeri ale consiliilor. Adunările de constituire a Consiliilor Naţionale se terminau cu strigăte entuziaste: „Trăiască Consiliul Naţional Român şi unitatea românilor de pretutindeni!”. Se cânta „Deşteaptă‑te, române”, „Pe‑al nostru steag e scris Unire”, „Trei culori”, apoi urma „Jurământul de credinţă” faţă de Consiliul Naţional Român Central.

Dintr‑o şedinţă a Consiliul Naţional Român din Caransebeş reiese că, pentru constituirea consiliilor în Valea Almăjului, este rugat a se preocupa protopopul militar Pavel Boldea. Din alte documente rezultă că au fost şi alţi trimişi pentru Almăj: prof. Grecu la Rudăria, prof. Călţun.

La 3 noiembrie s‑a organizat Consiliul Naţional Român din Bozovici, avându-l ca preşedinte pe preotul Ion Brânzeiu, iar ca secretar, pe notarul locţiitor de prim-pretor al plasei, Pavel Disela, cu următorii membri: preot Nicolae Bihoi, căpitan Nicolae Popişti, Dumitru Ionescu, Nicolae Ciosa‑Ogaş, Ilie Beloiescu, Pavel Jurchescu, Dumitru Terianu, Ilie Borlovan – secretar la pretură, Nicolae Bololoi, Pavel Mihăiuţ, Alimpie Conciatu, Ilie Ruva, Pavel Matei, Meilă Pâşlea, Nicolae Beloiescu, Nicolae Olaru, Marin Budu, Pavel Ieva‑Şnaidăru. Paralel cu alcătuirea comitetului de conducere a Consiliului Naţional Român s‑a organizat Garda Naţională, condusă de căpitanul Mihai Popişti cu 20 de soldaţi demobilizaţi.

O activitate remarcabilă, pentru apărarea siguranţei satelor şi spre a favoriza desfăşurarea transformărilor revoluţionare, din proprie iniţiativă, a desfăşurat căpitanul Mihai Popişti, ne spune un document de‑atunci: „În aceeaşi zi de 1 noiembrie 1918, am dispus prin curierii comunelor din Valea Almăjului să procedeze la înfiinţarea de atari gărzi. În Bozovici, garda a fost înarmată cu arme de ale lor, apoi cu cele confiscate de pretură, cu vreo 11 aduse de doi, trei inşi, din depoul Regimentului Caransebeş, ba şi cu furci de fier, ordinea publică fiind păzită prin patrulări de zi şi noapte la intrările în comună, posturi fixe, restul eşalonat pe diferite sectoare”.

În aceste condiţii, gărzile naţionale au oprit dezordinile, reuşindu‑se şi refacerea liniilor telefonice, restabilindu‑se legătura cu prefectura.

La Rudăria, în 12 noiembrie, a avut loc adunarea de constituire a Consiliului Naţional Român. Între oratorii mai de seamă au fost: profesorul Pavel Grecu, delegatul Sfatului Naţional din Caransebeş, precum şi dr. Ion Sârbu, care a fost ales ca delegat să reprezinte comuna la adunarea generală din Caransebeş, la 27 noiembrie 1918. Această adunare a Sfatului Naţional din comună a prilejuit o bucurie spontană şi o horă românească. Componenţa Consiliului Naţional din Rudăria era: dr. Ion Sârbu – preşedinte al Consiliului Naţional, Miron Dancia, Petru Doda, Petru Şuta, Ambrozie Dancia, Pavel Dancia, Petru Sârbu şi Clement Dobren – preot.

În aceeaşi zi, întocmesc o scrisoare de credinţă prin care se adevereşte că Sfatul Naţional din Rudăria a ales ca delegat pentru adunarea de la Caransebeş pe domnul dr. Ion Sârbu, parohul comunei şi administratorul protopopesc.

După adunare, corul bărbătesc din comună a cântat „Deşteaptă‑te, române”. Taraful de lăutari a cântat „Hora Unirii” şi toţi locuitorii prezenţi se prind în horă, purtând în frunte un steag naţional românesc. La un moment dat, Ion Sârbu a trimis pe Ion Dancia să aducă şi un steag alb pe care era brodat chipul lui Mihai Viteazul, improvizat dintr‑un peşchir lung, brodat de surorile lui Sârbu. A fost o mare însufleţire. Din ochii lui Sârbu curgeau lacrimi.

Gărzile Naţionale din satele almăjene aveau următorii comandanţi: Petru Budescu la Dalboşeţ, Alimpie Stoicu la Moceriş, Nicolae Obeşterescu la Lăpuşnic, Damaschin Stroca (fost stegar al Regimentului 43 din Caransebeş pe frontul de la Piave, decorat – n.n.) – Bănia, Nicolae Novacovici – Gârbovăţ, Pavel Mirea – Şopotu‑Vechi, Iosif Toader – Prigor, Ion Cojocariu la Prilipeţ, învăţătorul Pavel Borchescu la Borlovenii Vechi, Mihail Grivei la Borlovenii Noi şi dr. Ion Sârbu la Rudăria. La Pătaş, garda avea ca membri pe numiţii: Nicolae Vuiescu, Nicolae Serafin, Vasile Serafin, Vasile Terian, Grigore Simion, Zaharia Hânda şi Luca Serafin.

Odată cu alegerea Consiliilor Naţionale, în comune, au fost aleşi şi delegaţi pentru adunarea de la Caransebeş, din 27 noiembrie 1918 – care urma să desemneze pe cei 5 delegaţi ai judeţului pentru Marea Adunare de la Alba Iulia, ce se pregătea pentru 1 Decembrie 1918.

Plasa Bozovici trimite următorii delegaţi: dr. Ion Sârbu de la Rudăria, preotul Dionisie Goanţă şi primarul Nicolae Obeşterescu de la Lăpuşnic, Nicolae Novacovici de la Gârbovăţ, Pavel Borchescu – Borlovenii Vechi, Petru Borchescu – Borlovenii Noi, Nicolae Serafin – Pătaş şi Pavel Lăzărel din Prigor. Adunarea electorală, ţinută la Caransebeş în ziua de 14/27 noiembrie 1918, îi alege pe cei cinci delegaţi care să reprezinte judeţul la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată pe 1 Decembrie. Aceştia sunt: George Ion, Nicolae Ivănescu, dr. Alexandru Moraru, Ilie Roman şi dr. Ion Sârbu.

La Alba Iulia, istoricul Ion Sârbu îşi impunea părerea asupra drepturilor bănăţenilor în provincia lor, fiind trecută şi în moţiunea Unirii. Aici este ales ca membru în Marele Sfat Naţional din Sibiu, referent în Consiliul Dirigent şi în Comitetul pentru redactarea moţiunii pentru Unire.

Face parte din delegaţia aleasă de Liga Bănăţeană care pleacă la Paris să reprezinte interesele poporului român asupra teritoriului locuit de bănăţeni. Cunoştinţele de istorie ale dr. Ion Sârbu au fost folositoare şi pentru informarea delegaţiei României la Conferinţa de Pace.

După alungarea autorităţilor maghiare din Almăj, organele locale noucreate, Consiliile Naţionale şi Gărzile Naţionale, au restabilit ordinea şi au făcut dreptate, depistând şi restituind cea mai mare parte din bunurile furate, ca şi marfa luată din prăvălii, atât la Bozovici, cât şi în celelalte sate almăjene. Voinţa tuturor este de a se guverna singuri şi au făcut‑o prin oamenii de bună-credinţă în întreaga zonă. Populaţia plasei Bozovici aştepta cu nerăbdare ajungerea scopului secular, de a se vedea liberi în ţara liberă românească.

Aşadar, la 10 decembrie 1918, când au sosit în Bozovici un escadron de cavalerie sârb şi o companie de infanterişti, ordinea era deja stabilită, prin conlucrarea populaţiei cu Consiliul Naţional şi Gărzile Naţionale, care au instalat în fiecare comună primari cunoscuţi pentru spiritul lor gospodăresc, fiind recunoscuţi şi de Consiliul Dirigent ca adevăraţi reprezentanţi ai poporului.

Sârbii sunt încartiruiţi la Bozovici în cazarmă, iar ofiţerii au fost repartizaţi la familiile intelectuale.

Deşi au încheiat un act scris cu reprezentanţii Consiliului Naţional Român din Bozovici, prin care se obligau să respecte ordinea şi aprovizionarea să o facă numai prin primărie, soldaţii sârbi s‑au purtat diferit în satele almăjene. Astfel, dacă la Prigor, Pătaş, Putna, Borlovenii Noi şi Vechi, Prilipeţ, Moceriş şi Şopotu‑Nou, sârbii s‑au purtat omeneşte, trimiţând numai patrule din când în când, fără a le face neplăceri locuitorilor, în satele Rudăria, Dalboşeţ, Bănia, Gârbovăţ, Şopotu‑Vechi şi Lăpuşnicu‑Mare, sârbii se poartă brutal, batjocoresc locuitorii; la Rudăria maltratează femeia Afemia Popovici, nu permit plecarea la Alba Iulia. La Dalboşeţ interzic întâlnirile cu caracter românesc; la Bănia şi Şopotu‑Vechi fac percheziţii în locuinţe, luând haine şi alimente, iar la plată spun că va plăti „Bog” (Dumnezeu). La plecare iau din Dalboşeţ peste 50 de vite şi alimente.

La 31 martie 1919, pleacă definitiv din Almăj trupele de ocupaţie sârbe, populaţia scăpând de întreţinerea străinilor.

La 1 aprilie 1919, populaţia Almăjului, pe întregul parcurs, de la Borlovenii Noi – Prigor – Prilipeţ, întâmpină cu mare însufleţire armata română. La Bozovici a fost aranjată o primire triumfală. Taraful lui Sâmu Luca a cântat hora almăjană. S‑au rostit cuvântări şi s‑a jucat hora – soldatul român cu fata almăjană.

La Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, alături de Ion Sârbu, care participa ca reprezentant al Almăjului cu drept de vot, au fost prezenţi şi alţi almăjeni care au reuşit să scape de trupele de ocupaţie. Amintim pe preotul Vasile Popovici din Pătaş, care la Teregova a trebuit să treacă peste munţi pentru a scăpa de jandarmi şi soldaţi, preotul Nicolae Novacovici din Gârbovăţ şi preotul Nicolae Bădâni din Dalboşeţ, învăţătoarea Sofia Zarva din Prigor, precum şi preotul Traian Călţun din Borlovenii Noi, care‑l însoţeşte pe doctorul Ion Sârbu, ca secretar personal al acestuia.

La sfârşitul războiului, ofiţerii almăjeni, aidoma tuturor ofiţerilor români din armata austro‑ungară, eliberaţi de jurământul dat împăratului, se pun la dispoziţia consiliilor militare române şi a gărzilor naţionale, organizate în diferite centre. Aşa este cazul preotului maior Iosif Serafin din Pătaş, care se pune la dispoziţia Consiliului Naţional Român Militar din Viena. De aici vine la Sibiu, în februarie 1919, şi se înrolează în armata română. Este numit şef al clerului ortodox militar al Corpului VII de armată. La aceeaşi unitate sunt repartizaţi şi preoţii militari, ca voluntari în armata română, Coriolan Buracu din Prigor, Ioan Stroca din Bănia, Nicolae Bădâni din Dalboşeţ, precum şi sublocotenentul Constantin Ruja din Prigor, numit adjunct al generalului Dănilă Papp. Constantin Ruja – noiembrie 1918 – se pune la dispoziţia Consiliului Naţional Român din Arad şi este repartizat pe lângă Ştefan Cicio Pop, în care calitate participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, veghind la buna desfăşurare a lucrărilor Adunării.

De asemenea, şi locotenentul Grigore Mihăiuţ din Bozovici se încadrează în armata română, fiind repartizat la Regimentul 92 infanterie din Orăştie. Ocupă funcţia de adjutant al comandantului Regimentului şi şef al biroului de instrucţie. Alături de aceşti ofiţeri, s‑au înrolat în armata română ca voluntari şi maiorul Grigore Boldea, la 1 februarie 1919, şi Romulus Boldea – fiind numit comandant de divizion –, amândoi din Borlovenii Vechi şi din aceeaşi familie.

Încadraţi în rândurile armatei române, ofiţerii almăjeni participă la luptele de la Tisa împotriva trupelor maghiare care invadaseră ţara, în vara lui 1919.

Se disting prin vitejie, contribuind la alungarea invadatorilor şi, la 5 august 1919, trupele române ajung la Budapesta. În satele almăjene se trag clopotele, exprimându‑se bucuria resimţită de populaţie la primirea veştii victoriei. În acest război s‑au distins toţi ofiţerii almăjeni, fiind decoraţi cu diferite ordine şi medalii. Romulus Boldea este decorat de două ori, iar Grigore Mihăiuţ primeşte ordinul „Mihai Viteazul”, fiind singurul ofiţer care obţine această înaltă decoraţie română.

Anul 1918 aduce satelor almăjene marea bucurie a realizării visului secular. La aceasta au contribuit şi cei 152 de voluntari almăjeni care au luptat pe diferite fronturi din Italia, Rusia şi România, mai ales după intrarea României în război, în vara anului 1916. Din acel moment, almăjenii se predau în masă, înrolându‑se ca voluntari în legiunile din Italia îndeosebi. O parte dintre ei, întorşi acasă, participă la realizarea unei vieţi noi cu entuziasm. Almăjenii îşi aleg ca deputat al judeţului Caraş-Severin pe dr. Ion Sârbu, reprezentantul lor în primul Parlament al României întregite. El a avut un rol important la adunarea de la Lugoj, organizată la 10 iunie 1919, luând atitudine, în semn de protest, împotriva ciuntirii Banatului. Aici ia cuvântul şi dr. I. Sârbu, vorbind şi aducând argumente pentru drepturile românilor bănăţeni asupra provinciei.

În acelaşi scop se organizează la 15 iunie, la Bozovici, o mare adunare populară la care participă şi delegaţi din afara Almăjului. Discutând problema Banatului, iau cuvântul dr. Cornel Corneanu, secretarul Episcopiei Caransebeşului, Dimitrie Zgăvârdia, contabil-şef al Episcopiei, dr. Avram Imbroane, Alexandru Birăescu – ziarist, dr. Ioan Ţeicu – medic, Iancu Conciatu, Nicolae Bihoi – preot la Bozovici.

În această ardentă preocupare, o bogată activitate a desfăşurat şi Coriolan Iosif Buracu, în vara anului 1919. Organizează adunări şi manifestaţii, întocmeşte memorii pe care le predă generalului francez Berthelot, la trecerea sa prin gara Mehadia, ca şi regelui Ferdinand I la Braşov. Semnarea tratatelor de pace încheie prin biruinţă şi această problemă.

Încununarea victorioasă a luptei seculare dusă de poporul român pentru păstrarea fiinţei naţionale, pentru libertate şi independenţă, desăvârşirea procesului de făurire a statului naţional unitar român, în istoricul an 1918, a avut o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea României moderne, pentru afirmarea poporului român.

Almăjenii şi bănăţenii au luptat pentru Unire, pentru Banat, ca parte componentă a ROMÂNIEI MARI, împlinind un vis de veacuri.

Prof. Pavel Panduru/UZPR

(oferite de Pr. dr. Ioan Marius POPA – în foto – Consilier cultural al Episcopiei Devei şi Hunedoarei)

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne aflăm în perioada Postului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos din Preacurata Fecioara Maria, într-un an cu grele încercări, din perspectivă medicală, pentru întreaga umanitate.

Conform Mărturisirilor de credință şi a diferitor cărți de Învățătură Creştin-Ortodoxă, postul este: ,,înfrânarea de toate mâncărurile sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti şi de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv Dumnezeu şi pentru a elimina poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu”. Există mai multe tipuri de post, majoritatea credincioşilor practicând însă postul obişnuit sau comun, când se hrănesc numai „mâncăruri de post”, fără „mâncărurile de dulce” (carne şi peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime).

Postul este o exersare a virtuții, antrenarea în lupta cu gândurile egoiste şi cu poftele trupului, metoda cea mai eficientă de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, așadar mijloc de mântuire. Totodată, postul este şi un act de cult, adică o faptă concretă şi palpabilă de cinstire a lui Dumnezeu. Amintim că postul este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorât din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu. Postul este un mijloc de desăvârşire care ne transpune spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii, care n-au nevoie de hrană, precum afirmă Sfântul Simeon al Tesalonicului.

Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul. Păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. Vechiul Testament îl recomandă şi îl impune în toate situațiile necesare ale traiului cotidian (Ieşire 34, 28; Deuteronom 9, 9;18; Judecători 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2,15). În acord cu aceste texte regăsim îndemnul: „Nu fi nesăţios în toată desfătarea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţă”, zice înţeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32­34).

În Noul Testament, cel mai bun exemplu al postirii îl avem oferit de către Mântuitorul Însuşi, Care a postit 40 de zile şi 40 de nopţi în pustia Carantaniei, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4 şi Luca 4). Posteau, de asemenea, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Corinteni 6, 5), precum şi Sfinţii Părinţi.

Postul Crăciunului este postul dinaintea Naşterii Domnului. Ţine 40 de zile (15 noiembrie – 25 decembrie).

Perioada aceasta e aşezată pentru a ne pregăti spre cuviincioasa întâmpinare a Naşterii Domnului şi închipuie noaptea în care trăia omenirea dinainte de Mântuitorul, când Patriarhii şi Drepţii Legii vechi aşteptau venirea Lui, în trăire cucernică. Ne aducem aminte îndeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise în pustie, înainte de primirea Legii, iar întrucât Postul Crăciunului este unul al bucuriei, sunt mai multe zile de dezlegare la peşte, conform indicațiilor din calendarul bisericesc.

Postul este un exercițiu de înfrânare trupească, dar şi o luptă de îmbogățire în dragoste, milă şi împăcare precum zice Sf. Ioan Gură de Aur: „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase”.

În perioada aceasta în care suntem greu încercați prin pandemia virusului COVID 19, considerăm că postul împreunat cu rugăciunea pot fi mijloacele care ne ajută în depăşirea situației. Prin postire ne îmbărbătăm, ne însănătoşim trupul, ne punem în slujba celor bolnavi şi vârstnici ce au nevoie de ajutor, venim în întâmpinarea celor nevoiaşi, iar în acelaşi timp eliminăm egoismul şi răutatea, cultivând altruismul şi dragostea necondiționată.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, este una dintre cele mai importante sărbători cinstite de credincioșii din Bocșa Română, zona Perscăruș, deoarece este hramul Bisericii „Sf. Nicolae”, biserică păstorită de pr. drd. Silviu Ferciug.

Această frumoasă biserică – bijuterie arhitecturală, adesea numită și „Voronețul Banatului” – se află într-un binevenit proces de restaurare printr-un proiect de finanțare din cadrul Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014- 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Așadar, pe parcursul lucrărilor, slujbele religioase sunt oficiate într-un spațiu al Primăriei Orașului Bocșa, tot în zona parcului Pescăruș, însă mult mai mic, mai neîncăpător.

În condițiile impuse de pandemie, sărbătoarea hramului bisericii din acest an nu a mai fost una fastuoasă și de amploare, ci doar un eveniment restrâns, care să marcheze momentul și să dea startul sărbătorilor de iarnă.

Slujba de seară și Acatistul Sf. Nicolae, mare făcător de minuni, au fost oficiate de către preoții Silviu Ferciug și dr. Daniel Crecan, secondați de membrii Centrului de tineret „Sf. Stelian” și membrii Corului „Armonia”.

Bucuria sărbătorii a fost completată de două momente cultural-artistice: un program de colinde susținut de copii și tineri ai Centrului de tineret „Sf. Stelian”, coordonați de prof. Gianina Mură și lansarea cărții „Gânduri către Dumnezeu”, volumul ediției a 13-a a Concursului Județean de creații literar-artistice cu același titlu, proiect desfășurat sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa. Despre carte și cei 61 de copii și tineri care apar în acest volum au vorbit Gabriela Șerban – inițiatorul proiectului, precum și preoții Daniel Crecan și Silviu Ferciug, parteneri în realizarea proiectului și membrii ai juriului.

Astfel, deși în condiții de restricții impuse de pandemie, la Biserica din Bocșa Română cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” tradiția a fost respectată, evenimentul păstrându-și continuitatea.

Cu prilejul sărbătorii Sf. Ier. Nicolae, făcătorul de minuni, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Bocșa Vasiova a fost finalizată campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae”.

După săvârșirea slujbei Sfintei Liturghii și Împărtășirea credincioșilor cu sfântul trup și sânge al Domnului, preotul paroh dr. Daniel Crecan a cerut îngăduință enoriașilor prezenți pentru a împărți darurile Sfântului Nicolae unora dintre copiii Bocșei.

Alăturându-se campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, Centrul Catehetic „Vasiova” și voluntarii de la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa au adunat aproximativ 1000 de lei din care au fost cumpărate încălțăminte, haine, dulciuri și jucării pentru patru copii proveniți din familii defavorizate.

Se cunoaște faptul că în orașul Bocșa există câteva Asociații și Fundații caritative care se ocupă, mai ales în preajma sărbătorilor, de împărțirea unor daruri familiilor nevoiașe. Așadar, părintele paroh Daniel Crecan a încercat să găsească copii apropiați bisericii și cu credință în Dumnezeu, bucuroși de fiecare dar primit în numele Mântuitorului.

Tot cu acest prilej, al sărbătorii Sf. Ier. Nicolae, a fost prezentat și volumul „Gânduri către Dumnezeu”, carte care cuprinde cele mai frumoase lucrări semnate de 61 de copii și tineri câștigători ai ediției a 13-a a Concursului Județean de Creații literar-artistice „Gânduri către Dumnezeu”, Bocșa 2020. Despre carte și creațiile copiilor au vorbit Gabriela Șerban (inițiatorul proiectului) și pr.dr. Daniel Crecan (partener în proiect și membru al juriului).

De sărbătoarea Sf. Ier. Nicolae la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”  Vasiova s-a dat startul sărbătorilor de iarnă, dar și a unei noi campanii umanitare intitulată „Darul lui Moș Crăciun”.

A văzut lumina tiparului cel de-al 13-lea volum „Gânduri către Dumnezeu” (la Editura TIM din Reșița, dir. Gheorghe Jurma), volum apărut sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa, în seria „Bocșa, istorie și cultură”; nr. 54.

Volumul cuprinde creații ale elevilor premiați în cadrul celei de-a XIII-a ediție a Concursului Județean de Creații literar-artistice „Gânduri către Dumnezeu”, Bocșa, 2020.

Cartea se deschide cu o „Prefață” semnată de dna. prof. Stela Boulescu, președintele juriului, pornind de la cuvântul cuviosului Isaia Pusticul: „Rugăciunea este lumina sufletului”; un „Argument” descrie cea de-a 13-a ediție și este semnat de inițiator și organizator, Gabriela Șerban, concursul „Gânduri către Dumnezeu” aparținând Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” și, deși într-o perioadă dificilă din pricina pandemiei, s-a desfășurat online, organizatorii insistând pe continuitatea acestui proiect de suflet devenit „brand” al orașului Bocșa.

 Cartea se încheie cu o „Postfață” semnată de Roxana Novacovici, un text frumos intitulat „Pandemia Învierii”, care completează, parcă, atmosfera în care s-a derulat această a XIII-a ediție „Gânduri către Dumnezeu”.

Cel de-al XIII-lea volum „Gânduri către Dumnezeu” adună lucrările a 61 de participanți premiați, despre care dna. prof. Stela Boulescu scrie în prefața cărții: „Lucrările din acest volum sunt o hrană sufletească, prin care ni se dă puterea de a respinge răul și gândurile negative. Citindu-le și privindu-le ne simțim îmbrățișați de harul divin.” 

Potrivit tradiției, volumul va fi lansat în data de 6 decembrie, la praznicul Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor, la Biserica din Bocșa Română cu hramul „Sf. Nicolae”,  biserică păstorită de pr.drd. Silviu Ferciug.

În data de 4 decembrie, atât în calendarul ortodox cât și în cel catolic se comemorează Sfânta Barbara sau Varvara, cunoscută fiind ca patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată totodată printre altele și patroana geologilor, a arhitecților și a prizonierilor.

Sfânta Barbara s-a născut în secolul al III-lea în Nicodemia, astăzi Turcia, ea fiind considerată de ambele biserici creștine, de rit bizantin și de rit roman, fecioară martiră. A fost înscrisă în calendarul creștin în secolul al XII-lea.

În această zi importantă pentru ei, minerii își sărbătoresc patroana spirituală prin participări la ceremonii religioase și culturale. Și în județul nostru, în centrele miniere, Sfânta Barbara sau Varvara este cinstită și venerată de toți aceia care sunt angrenați în această muncă grea. De-a lungul anilor, sărbătorirea Sfintei Barbara / Varvara și-a avut un loc bine conturat în viața minerilor.

Numele sfintei a fost dat înainte multor nou născuți, ceea ce astăzi se întâmplă tot mai rar. Foarte mulți coloniști de limbă germană, cehă sau italiană, care s-au așezat pe meleagurile Banatului Montan, au adus cu ei un cult deosebit dedicat acestei sfinte. În foarte mult biserici romano-catolice ale sud-vestului României se găsesc altare laterale sau picturi dedicate Sfintei Barbara. De asemenea a fost adus și un obicei care se perpetuează și astăzi: în ziua de 4 decembrie se pun ramuri dintr-un pom fructifer într-o vază cu apă. Aceste ramuri înfloresc chiar în ziua de ajun, pe 24 decembrie. Ramurile înflorite decorau înainte masa de Crăciun, deoarece nu se puteau cumpăra flori naturale în mijlocul iernii, pentru a înfrumuseța masă de sărbători.

În Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” din Reșița se găsește un altar lateral, dedicat Sfintei Barbara. Aici, conform tradiției, a fost aprinsă în această zi o lampă de miner, în memoria minerilor căzuți la datorie.

Erwin Josef Ţigla

(dialog cu Andrei OLTEAN – medic specialist urolog, Spitalul Județean de Urgență Deva)

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră activitatea de medic urolog?

– Profesia de medic reprezintă, pentru mine, încununarea tuturor eforturilor pe care le-am depus de-a lungul timpului și mă simt privilegiat să fac parte din breasla medicală.

– Sunteți atras de o ramură aparte a urologiei?

– Urologia este o specializare medico-chirurgicală complexă care presupune diagnosticul și tratamentul patologiei tractului urinar și a aparatului reproducător masculin.

În cadrul activității mele încerc să acopăr o arie cât mai mare a patologiei urologice, dar dacă ar fi să aleg, aș spune că prefer endourologia joasă și endourologia înaltă.

– Evaluați-vă pe scurt imaginea de medic urolog.

– Consider că sunt un tânăr medic specialist cu poftă de muncă și dornic să evolueze.

– Care credeți că vă sunt calitățile profesionale și cum le valorificați?

– Vreau să cred că mă definesc răbdarea, pragmatismul și tenacitatea pe care le exprim în toate activitățile profesionale.

– Sunteți un medic norocos?

– Nu cred în noroc, doar în oportunități și alegeri, pe care le identific și le fructific prin muncă, de fiecare dată când acestea se ivesc.

– Cum vă înțelegeți cu colegii din secție?

– Relațiile interumane în secția în care îmi desfășor activitatea se bazează pe bun simț, colegialitate și profesionalism, ceea ce se reflectă în sinergia activității medicale.

– Se spune că, în cadrul secției urologie a Spitalului Județean de Urgență Deva unde lucrați, ați devenit „omul potrivit la locul potrivit”. Cum comentați?

– Alături de șeful secției, Dr. Emil MITRANOVICI, reprezint un element de nădejde al echipei urologice, care acum este în proces de reconstrucție după retragerea din activitate a medicilor seniori, față de care îmi exprim respectul și aprecierea.

– Punctați-ne o reușită profesională.

– Din punctul meu de vedere, fiecare pacient tratat și multumit reprezintă o reușită profesională.

– Cât despre o nereușită, ce ne puteți zice?

– În ceea ce privește nereușita, partea neplăcută a activității medicale, consider că trebuie acceptată, în sensul depășirii iluziei omnipotenței cu îmbunătățirea continuă a aptitudinilor profesionale.

– Ce preocupări aveți pe linia unui continuu studiu individual?

– Este necesar să rămânem conectați la sursele de actualizare a cunoștințelor medicale cu „update-uri” frecvente pe care să le aplicăm în practica curentă, astfel particip la cât mai multe cursuri de competență, congrese și discuții interdisciplinare, actual acestea existând doar în mediul online din cauza pandemiei.

– Timpul liber cum îl petreceți?

– Timpul liber îl petrec cu familia, aceasta fiind refugiul meu și izvorul energiei mele.

– Care vă sunt gândurile de viitor în meseria aleasă privind noii pași pentru calitate cât mai eficientă a muncii de urolog?

– Ca tânăr medic specialist urolog îmi doresc să mă dezvolt, să progresez și să îmi desfășor în continuare activitatea în folosul pacientului.

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

(dialog cu Sarmiza ANDRONIC – analist politic – București)

– Pentru cei care nu cunosc unele amănunte despre dumneavoastră, prezentați-ne câteva dintre cele mai semnificative date biografice.

– M-am născut chiar în orașul Hunedoara. Am terminat Liceul Industrial Numărul 1, în anul 1990. Am fost repartizată imediat La Centrala Termoelectrică 2, din Combinatul Siderurgic, unde am lucrat ca laborantă până în anul 1995, atunci când am intrat la facultate la București. Am teriminat Facultatea de Management, Masterul în Comunicare și Relații Publice la SNSPA, iar acum sunt doctorand, în ultimul an, la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București. Sunt căsătorită și am doi copii, Tudor și Teodora.

– Ca și comentator politic, punctați-ne pe scurt viziunea dumneavoastră „la zi” privind situația social politică a țării.

– În România totul se învârte acum în jurul acestei pandemii nenorocite, inclusiv politicul. Traversăm o perioadă atipică și suntem într-o perioadă de criză majoră, din toate punctele de vedere. Din păcate, se dovedește în fiecare zi lipsa de viziune și de preocupare a liderilor din fruntea țării. De fapt, în situații de criză se vede adevărata valoare a politicienilor, de la discursuri și până la gestionarea concretă a crizei. Oriunde în lumea asta mare, în această perioadă, politicienii și-au dat mâna, au stat la masă împreună, pentru că au pus mai presus de toate omul. În România, PSD-ul a solicitat de mai multe ori PNL-ului discuții pe tema priorităților și a soluțiilor comune, dar orgoliul puterii și al Președintelui Iohannis și obsesia lor pentru distrugerea PSD este mai mare decât binele nostru. Lipsa de transparență și autosuficiența puterii sunt doi factori principali distrugători ai încrederii. Suntem pe cont propriu și sper să dăm dovadă de înțelepciune și să trecem cu bine peste perioada asta.

– Cum apreciați faptul că social democrații hunedoreni au câștigat 34 primării din județ, 18 mandate de consilier județean au revenit PSD-ului, iar Laurențiu Nistor a fost ales președintele Consiliului Județean Hunedoara?

– Mă bucur mult pentru rezultatul obținut și îi felicit din toată inima! Sper ca și la alegerile parlamentare să aibă un astfel de succes – consider că merită. I-am susținut cu multă încredere, pentru că i-am cunoscut pe mulți dintre ei. Le-am cunoscut intențiile și le-am apreciat munca și proiectele. Cred cu adevărat că toți merită acest rezultat, mai ales domnul Laurențiu Nistor, pe care îl respect și îl admir în mod deosebit. Dar, decizia a fost a hunedorenilor, iar eu nu pot să spun decât că sunt în asentimentul lor.

– Cât despre experiența dumneavoastră profesională și politică, ce ne puteți zice?

– Experiența mea profesională a început în CSH. Cei cinci ani petrecuți acolo au fost plini de provocări și experiențe și și-au pus foarte tare amprenta asupra modului în care mă raportez chiar și azi la oameni. În timpul facultății am descoperit televiziunea, care e un miraj, și am devenit dependentă. Am fost producator de televiziune în PROTV și coordonator producție film la Studiourile din Buftea. Am lucrat la multe filme, dar cel mai important a fost cel care m-a adus aproape de marele regizor Franco Zefirelli, la filmul Callas forever. Am renunțat să fiu producător pentru că mi-am dorit mai mult de atât și așa am mai făcut niște pași înainte și am ajuns să predau la Institutul Diplomatic Român. Am cunoscut mulți oameni politici, pentru care am lucrat cu plăcere de-a lungul timpului. Am fost trainer de comunicare pentru partide politice, manager de campanii electorale și am colaborat cu Guvernul Republicii Moldova, predându-le oamenilor de comunicare din ministere situațiile de criză. De fapt, expertiza mea este tocmai pe comunicarea de criză. Un an am fost plecată la Buxelles, pentru o colaborare foarte inedită cu un partid european. În prezent, predau comunicare politică, discurs public, comunicarea cu mass media, atât pentru partide politice, cât și pentru societăți comerciale. De asemenea, colaborez cu o parte din editurile din România, iar la dezbaterile politice merg întotdeauna cu plăcere, la multe televiziuni din România, dar și din Spania și Italia, atunci când ajung acolo. Totul este o provocare, fiecare an aducându-mi ceva nou. Anul trecut, spre exemplu, am cunoscut și colaborat cu parlamentari ai Ligii Nordului din Italia, partid condus de Matteo Salvini – un exemplu de ceea ce trebuie să fie un lider. Anul acesta am avut șansa să comentez în direct la Antena 3, toate evenimentele politice din SUA și discursurile politice ale multor personalități: Donald Trump, Joe Biden, Barak și Michelle Obama, Hillary Clinton, Colin Powell și mulți alții. Tot anul acesta l-am cunoscut pe Jamie Shea, un fost purtător de cuvânt al NATO, căruia îi cunoșteam activitatea și pe care îl admiram enorm. I-am luat un interviu, pe care l-am introdus în teza mea de doctorat. A fost un lucru la care nu îndrăzneam să visez, dar s-a întâmplat.

– Despre primul semn al împlinirii profesionale, ne puteți spune ceva?

– Nu i-aș spune împlinire profesională, pentru că întotdeauna mi-am dorit mai mult. Nu m-am oprit niciodată și nu mi-am spus îmi doresc să ajung până aici. M-am bucurat de toate experiențele și împlinirile mele. Ele continuă să aibă loc în fiecare zi.

– Când a fost pentru dumneavoastră primul „gust” pentru mirajul muncii de comentator politic?

– Prima dată am scris articole, iar mai apoi au venit invitațiile în platourile de televiziune. Prima emisiune a fost la Lavinia Șandru, la Realitatea TV de atunci. Apoi au urmat toate celelalte: TVR, B1TV, RomâniaTV și Antena 3. „Gustul” a venit pe parcurs, iar aprecierile celor din jur au fost hotărâtoare. Am fost suficient de deschisă să înțeleg și criticile constructive. Până la urmă, așa m-am format ca și comentator politic: din aprecieri și din critici. Desigur că informările și analizele sunt esențiale. Practic, îmi place să fiu tot timpul cu informația la zi.

– Care vă sunt gândurile, dorințele și de ce nu, inițiativele în activitatea dumneavoastră de zi cu zi?

– Întotdeauna am fost o persoană activă. Am o mulțime de gânduri, dorințe și inițiative în fiecare zi. Chiar și pe perioada pandemiei, activitatea mea nu s-a schimbat deloc. Predau și particip la conferințe online, dar când vorbim de dezbaterile televizate, acolo lucrurile se schimbă și prefer să fiu în platou. Citesc mult și încerc să nu merg niciodată nepregătită. Pot spune deschis că foarte rar mă ia vreo temă prin surprindere.

– Timp liber aveți?

– Nu-mi place să am timp liber. Da, am timpul meu în care citesc, învăț, iar în ultimii cinci ani am stat mult în biblioteci, pentru că am alocat mult timp tezei de doctorat. Dar zilnic îmi fac timp pentru copiii mei și soțul meu. Locuim într-o casă lângă București, într-un cartier rezidențial și asta ne ajută să stăm mult în natură. Ne plimbăm cu bicicletele sau facem kilometri întregi pe jos. În urmă cu patru ani mi-am descoperit o nouă pasiune: motoarele. Așadar, timpul meu e și pe motor, mai ales că împreună cu soțul meu facem parte dintr-un grup de motocicliști – oameni minunați. În concluzie, nu am timp liber și nici nu-mi doresc. De fapt, nu-mi place termenul de timp liber, pentru că sună a pierdere de timp.

– Vă simțiți o femeie invidiată?

– Nu cred că sunt invidiată. Cred că sunt apreciată și criticată deopotrivă și cred că ăsta e un lucru bun, firesc, până la urmă.

– Se vorbește că sunteți un exemplu feminin de forță și echilibru în activitatea pe care o desfășurați. Cum comentați?

– Între noi fie vorba, fără forță nu cred că aș fi reușit și asta pentru că nu e ușor să vii de la Hunedoara, dintr-un loc minunat, cu oameni buni și frumoși și să faci față vieții din București. Aici nu prea merge cu mimatul forței – ești sau nu ești puternic, iar eu am ales să fiu. În ceea ce privește echilibrul, vă mărturisesc faptul că cea mai mare provocare a mea este să rămân echilibrată și mă încăpățânez mereu să aduc argumente. E un lucru la care am lucrat, altfel nu aș fi credibilă, iar munca mea ar fi în zadar.

– Ce reflectă legea compensației pentru dumneavoastră?

– În primul rând trebuie să vă spun că eu cred în această lege. Este una din multe altele care ne guvernează viața. Cred că există bine și rău, frumos și urât și mai cred că suntem ceea ce gândim și dăruim. E alegerea noastră pe ce parte vrem să fim. Eu am ales frumosul și binele și asta mi se întoarce în fiecare zi.

– Vă amintiți de vreo deprimare în activitatea desfășurată?

– Nu am fost niciodată deprimată, am fost tristă și poate dezamagită când așteptările mele erau prea mari. Un moment de tristețe și poate de teamă a fost atunci când am venit în București și mi-am dat seama că sunt singură, într-o lume pe care nu o cunosc. Cred că toți avem în noi părți latente pe care le manifestăm doar atunci când suntem forțați să o facem. Așa s-a întâmplat și cu mine – m-am descoperit altfel decât mă știam, pentru că-mi impunea ritmul vieții de aici. Însă, sufletul meu nu a devenit niciodată bucureștean, a rămas hunedorean și spun asta cu mândrie.

– Ca și hunedoreancă ce transmiteți locuitorilor din orașul de pe malul Cernei-Hunedoara, dar și celor din județ?

– Să se bucure în fiecare zi de oamenii de lângă ei și să conștientizeze și să fie recunoscători pentru locul minunat în care sunt. Să nu uite că Hunedoara e magică, iar hunedorenii sunt minunați și binecuvântați.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR