Materialele publicate în cotidianul „Răsunetul”, singura arhivă ce stă mărturie asupra celor trei decenii, fiind prima instituţie de presă înfiinţată în judeţ, mult mai târziu apărând şi alte mijloace de informare, reflectă dezvoltarea judeţului nostru sub aspectul activităţilor economice, sociale, al dotărilor, al accesibilităţii şi al calităţii mediului, al existenţei condiţiilor de viaţă şi de muncă echitabile pentru toţi cetăţenii. Obiectivul principal al strategiei de dezvoltare, prin scenariile de dezvoltare, creează viziunea de dezvoltare şi fundamenteaza brand-ul „Bistriţa-Năsăud – Poarta Transilvaniei”. 

  Lucrarea oglindeşte într-un mod accesibil tuturor celor interesați de istoria prin prisma presei a Bistriţei, fără să facă rabat de la rigurozitatea cercetării științifice. Comunitatea bistrițeană, copii, tineri, adulţi şi reprezentanţi ai vieţii administrative, culturale, artistice, educative şi sociale ca factori direct implicaţi sau/şi public spectator – potenţialii vizitatori/turişti ai municipiului Bistriţa, cu toţii se vor regăsi aici. Lucrarea este utilă şi pentru persoanele preocupate de cercetarea presei bistriţene, de promovarea valorilor, tradiţiilor şi a patrimoniului istoric şi cultural local, material şi imaterial, directori de şcoli şi licee, preoţi şi reprezentanţi ai comunităţilor locale, autorităţile administraţiei publice locale, cercetători, mass-media etc..

Lucrarea ne prezintă într-un mod autentic, original și foarte bine documentat, o „frescă” a dezvoltării municipiului Bistriţa şi a judeţului Bistriţa-Năsăud în perioada 1990-2020, oglindită prin peste 9000 numere ale cotidianului „Răsunetul”, de la evenimentele Revoluţiei, primele alegeri libere, intrarea în UE şi în structurile NATO şi până-n prezent. Volumul structurează principalele evenimente administrative (proiectele de anvergură ale municipalităţii), dezvoltarea culturală a unui oraş cu specific multietnic, Bistriţa putând concura la acest capitol cu marile oraşe din ţară. Sportul, educaţia, religia se vor regăsi în volumul ce se doreşte a fi echilibrat, echidistant şi mărturisitor al unor vremuri ce au dus la consolidarea judeţului Bistriţa-Năsăud ca un partener de încredere a unor importante centre europene şi nu numai, cu care are, în momentul de faţă, nu doar parteneriate ci şi acorduri de înfrăţire. Este o frescă a istoriei postrevoluţionare văzută prin ochii jurnaliştilor. Este prima „istorie” a presei bistriţene postrevoluţionare care include aspecte legate de strategia de dezvoltare a judeţului. 

„Răsunetul” a fost nucleul consituirii filialei Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România la Bistriţa, iar azi, colectivul condus de jurnalistul şi scriitorul Menuţ Maximinian, având mereu aproape pe jurnalista Gabriela Ciornei – editor coordonator (ce fac parte şi din Biroul central al UZPR), continuă cu demnitate munca adevărată a presei de a acoperi nevoia unei informări corecte și competente, atât de pregnant dorită de cititori. Sunt mândru cu asemenea colegi. Vă doresc reușită deplină în consolidarea poziţiei privilegiate pe care publicația a dobândit-o deja. La mulţi ani, RĂSUNETUL, multe şi apreciate apariţii!

Doru Dinu GLĂVAN

Preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

În data de 8 noiembrie 2020 la sediul UZP, filiala Timiș s-a desfășurat în condiții de maximă protecție un mic eveniment cultural și anume prezentarea istoricului ”Asociației Publiciștilor Presei Rural din Banat” de către președintele asociației și membru al UZP Ioan Traia printr-un power –point. Voi prezenta mai jos câteva date și lămuriri pentru o mai bună înțelegere a acestui fenomen cultural cu o îndelungată tradiție în Banat.

Încă din anul 2005, pe când mă străduiam să scot periodicul “Vatra Satului” în satul meu natal Ferendia mi-a încolţit in minte idea unei asociaţii a presei rurale din Banat. Odată cu venirea mea la Muzeul Satului Bănăţean, am putut conştientiza mai bine dimensiunea fenomenului publicisticii săteşti având o mai largă putere de informaţie din lumea satului bănăţean, ceea ce mi-a întărit şi mai mult ideea constituirii unei asociaţii. Ca atare am inclus în agenda culturală pe anul 2008 o acţiune prin care am învitat redactorii şefi ai unor periodice săteşti pe care i-am putut contacta şi care mi-au confirmat venirea. 

În data de 10 aprilie 2008, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara s-a desfăşurat o sesiune de comunicări „Aspecte culturale din viaţa satelor bănăţene” la care au participat mulţi redactori şefi de la publicaţiile rurale din judeţul Timiş, fiecare prezentându-şipublicaţia, iar în final, fiind iniţiatorul şi moderatorul sesiunii am propus constituirea “Asociaţiei presei rurale din Banatul istoric”, propunere ce a fost validată, urmând să se facă demersurile necesare pentru constituirea legală. Toţi participanţii au aderat la ideea regretatului publicist și cărturar Aurel Turcuş de a decreta ziua de 10 aprilie ca zi a presei rurale din Banat.

De la început am sperat ca această iniţiativă să nu rămână un efemer demers, ci să se implinească într-o zidire nouă, oricât de modestă alcătuire ar fi. Trebuie să mărturisesc că acest gând inovator n-a fost întâmplător ci s-a bazat pe realităţi bogate, legate de emulaţia vădită a periodicelor săteşti bănăţene, iniţiativa având scopul de a fructifica într-un mod mai organizat aceste energii nou născute şi de ale valorifica superior potenţele, deoarece periodicele săteşti au fost şi sunt opera unor pasionaţi publicişti, mai degrabă amatori decât profesioniști..

În toată această perioadă de naştere a acestei asociaţii, naştere grea trebuie să recunosc, i-am avut alături pe membrii comitetului de iniţiativă şi am reuşit să depăşim acea rezervă născută din modul mărunt de înţelegere a lumii, acea păgubitoare atitudine de neîncredere. 

În acest context asociativ, deşi nu eram încă înfiinţaţi juridic, noi am avut o bogată activitate, unde din nou m-am intersectat într-un chip fericit cu alţi publicişti ai presei rurale din Banatul istoric.

Din ianuarie 2010, „Asociaţia publiciştilor presei rurale din Banat” a dobândit personalitate juridică și asociația și-a dezvoltat și nuanțat activitatea, coptând în cadrul ei publiciști din întreg Banatul istoric, adică județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și publiciști din satele românești din Serbia. Voi prezenta succint cîteva activități inițiate și organizate de APPR Banat.

În zilele de 23-24 septembrie 2011 s-au materializat generos gândurile inspirate ale d-lui Ghiţă Rancu red. şef al periodicului „Almăjul” din Şopotul Vechi privind desfăşurarea primei ediţii a „Forumului publiciştilor presei rurale din Banatul Istoric”. Coorganizator a fost şi „Asociaţia Publiciştilor Presei Rurale in Banat” care a răspuns afirmativ iniţiativei venită din ţinutul de legendă a Ţării Almajului.

Vineri, 30. 08. 2013 a avut loc în localitatea Toracu Mare (Serbia) a treia ediţie a Forumului publiciştilor din presa rurală bănăţeană. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Publiciştilor din Presa Rurală din Banat şi comunitatea locală românească din Torac

  Sâmbătă, 23 mai 2015 cu începere de la orele 1100în biserica parohială cu hramul ,,Adormire aMaicii Domnului” din satul Ferendia, Timiș s-au aniversat 10 ani de apariție neîntreruptă a periodicului local ,,Vatra satului”.

Sâmbătă, 27 iunie 2015, cu începere de la orele11,00 a avut loc la Muzeul Satului Bănățean a V-a ediție a Forumului publiciștilor bănățeni, inițiat și organizat de Asociația Publiciștilor din Presa Rurală din Banat. Au fost prezenți: profesori universitari, muzeografi, redactori de publicații rurale, creatori de literatură dialectală, iubitori ai fenomenului presei rurale.

Sâmbătă, 28 mai 2016 a avut loc la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara cu începere de la orele 9 două evenimente în organizarea Muzeului din Timișoara, a VI-a ediție a forumului Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat și întâlnirea anuală a monografiștilor bănățeni.

Sâmbătă, 22 februarie 2010, comunitatea românească din Torac (Provincia Autonomă Voivodina, Serbia) s-a aflat în sărbătoare cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la apariția primului număr al publicației ,,Lumina torăceană” și 10 ani de ieșirea de sub tipar a actualei reviste cu același nume. Revista din Torac a fost prima publicație în limba română din Voivodina.

         La inițiativa dl. Mircea Lelea, redactorul-șef al revistei și în organizarea Asociației pentru Artă și Cultură Românească ,,Vichentie Popovici Bocăluț” din Torac și Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat s-a desfășurat un eveniment cultural la Căminul Cultural și Școala Generală ,,George Coșbuc” din localitate la care au luat parte redactori și colaboritori ai revistei ,,Lumina torăceană”, precum și jurnaliști de la mai multe publicații locale din Banatul istoric.

Ioan Traia președintele ”Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat

„Împreună scriem istoria clipei!”, un motto care în cazul întâlnirii de azi a avut o conotație aparte. Se împlinește un an de când Academicianul Gheorghe Păun a primit din partea Uniunii noastre, în calitate de membru marcant al breslei jurnaliștilor, Distincția „Credință și Loialitate”, „pentru devoțiunea, perseverența, străduința și puterea de a sluji actul jurnalistic și publicistic, de-a lungul unei bogate cariere”.

Astăzi, 27 noiembrie a.c., dl Acad. Păun ne-a făcut onoarea de a ne vizita la sediul central, unde președintele UZPR Doru Dinu Glăvan, ca o manifestare exterioară a stimei față de dl academician, a ținut să-i înmâneze Distincția, imortalizată în fotografia alăturată, ca un semn de prietenie peste ani.

Am primit daruri culturale materializate în ultimele două cărți semnate Gheorghe Păun. Prima reprezintă volumul dedicat lui Urmuz, „trist-bizarul genial născut la Curtea de Argeș”. Cea de-a doua carte adună 35 de interviuri acordate de Academician de-a lungul a (fix) 35 de ani, ca un „cadou” la vârsta de 70 de ani. Pe lângă cele două cărți, ne-am îmbogățit biblioteca UZPR cu alte trei cărți recenzate și sprijinite de Gheorghe Păun: „Urmuz sau Despre paradox”, semnată Lucian Costache; „Poezie fără frontiere” selectate de Germain Droogenbroodt și traduse de Gabriela Căluțiu Sonnenberg; „Zidari întru veșnicia Neamului”, eseuri semnate de Raia Rogac.

Am discutat despre recentele activități ale dlui Academician, ultima conferință online susținută la Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău, dar și despre strădania permanentă de a tipări revista de cultură „Curtea de la Argeș” a cărei redactor-șef este.
Ne-am făcut datoria de reciprocitate, rugându-l să-și găsească timp să citească cele două volume despre Jurnalism, semnate Neagu Udroiu, apărute la Editura UZP. Și, fiindcă se apropie Crăciunul, pe fundalul muzical al colindelor, cadou de la Editura Libris, sperăm să lectureze tripticul de poezie din Basarabia – Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi și Nicolae Dabija – editate cu ocazia a 100 de ani de la înființarea UZPR.

 Ovidiu Zanfir / UZPR

(dialog cu prof. Violeta DEMINESCU JURCA <foto> solistă de muzică populară)

– Pe scurt, prezentați-ne câteva date biografice.

– M-am născut într-un sat de pe malul stâng al Streiului, raiul copilăriei mele, Sântămăria de Piatră, având parte de dragostea părinților, bunicilor și străbunicilor paterni și materni din Călanu Mic. Am absolvit Liceul Pedagogic din Deva, Facultatea de Psihologie și Pedagogie, Universitatea de Vest Timișoara și un master pe Management și Dezvoltare Durabilă, la Universitatea Politehnică Timișoara.

Sunt profesor în învățământul primar la Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” Călan, metodist al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și conduc Grupul Folcloric „Ziene Sânziene” din Călan.

– Sunteți o cunoscută și apreciată solistă de muzică populară. De unde dragostea pentru cântecul popular, pentru folclor?

– Am crescut cu cântecul popular. Îmi amintesc mai ales ziua de nedeie în satul meu natal, în duminica dinaintea Rusaliilor, zi în care răsuna muzica populară în casa noastră. Simţeam sărbătoarea în toată inima mea de copil. Ascultam la pik-up toate cântecele adevărate ale timpului şi pe marii interpreţi: Ana Munteanu, Achim Nica, Ana Pacatiuş, Maria Ciobanu, Lucreţia Ciobanu şi reprezentanta Hunedoarei, Elena Merişoreanu. Am trăit cântecul popular din copilărie şi-am simţit ritmul jocului popular la nedei şi la ospeţe, când îmi ardea talpa piciorului şi jucam, jucam. Mi-este limpede că din acei ani mi se trage dragostea pentru folclor. Am mai avut parte de a trăi ,,pe viu” tradiţii şi obiceiuri, unele pierdute acum, „zăuitate”, dar nicicând ieşite din sufletul nostru, al celor ce le-am practicat în perioada copilăriei. Şi-mi amintesc, înaintea Crăciunului, de colacii copţi în cuptor pe vatră, de străbunica mea din Sântămaria de Piatră, o ţărancă harnică, deşteaptă şi cu credinţă în Dumnezeu, de ,,brăduleţii” rupţi pentru a ne „însoţi” (un fel de colac cu „creastă”) de  Bunavestire. Şi  câte alte obiceiuri… După ani şi ani aceste comori ce le-am adăpostit în adâncul sufletului au ieşit la iveală în izvoare de cântec, cântec scris, cântec interpretat. Dar cel mai important lucru este că am reuşit a sădi în sufletele elevilor mei dragostea pentru folclor, pentru spiritualitatea ţăranului român şi, în mod deosebit, pentru cântecul popular.

– Vă amintiți cum a fost debutul pe scenă în calitate de interpretă a cântecului popular?

– Ca să fiu sinceră, nu mi-am dorit niciodată să urc pe scenă. M-am rezumat la a instrui copiii, de a crea și dărui cântece interpreților deja consacrați Mariana Anghel, Daniela Tărnăuceanu, Bogdan Toma, Ovidiu Homorodean, Veta Biriș, Lenuța Ungureanu și multor altora. Cu prilejul unei filmări pentru sărbătorile de iarnă, am fost invitată să cânt colinde cu „fetele” din Călan: Lenuța Ungureanu, Dorina Negru, Norica Hațegan, Ioan Șerbesc, Cătălina Pînzariu… Fetele s-au filmat cu piesele proprii, iar eu am cântat „la rece”. După câteva zile, realizatorul emisiunii „Ora de sinceritate” care făcuse filmările de colinde, Adrian Oprea, m-a invitat în emisiunea sa. Și pentru că am impresionat, mi s-a propus să realizez emisiunea de folclor la Unu tv Deva. Cam în același timp, am primit un telefon de la dl. profesor Tiberiu Szelnyan care, spre uimirea mea, m-a invitat în studioul dânsului de înregistrări… Așa am început. Interpret și realizator tv., ambele deodată… „De dor, lume și de drag” s-a numit prima mea emisiune. Apoi  alta „Duminici violete”. Au urmat prezențe la diferite televiziuni din țară, spectacole…

– Care zonă folclorică o reprezentați prin cântecele interpretate ?

– Cu folclor de pe Valea Streiului am început, de fapt mi-am creat cântecele, textul și muzica. Azi nici nu mai ai de la cine culege folclor vechi, autentic. În anii din urmă, am avut o colaborare frumoasă cu d-na Mariana Risipitu și soțul dânsei, Marcel Raț, care mi-au creat linii melodice mult gustate de public: jiene, învârtite, hațegane.

– Vorbiți-ne despre cel mai reușit succes obținut ca solistă de muzică populară.

– Îmi amintesc de vremea când emisiunea „Dor de folclor” propunea publicului cântece ale interpreților hunedoreni și nu numai în cadrul unui concurs duminical. Spre marea mea uimire, una dintre piesele mele a ocupat locul întâi în topul celor cinci piese propuse, surclasând două interprete de marcă, considerate de mine de neegalat. Asta mi-a dat încredere în calitățile mele artistice. Un alt moment de referință este acela în care televiziunea națională m-a invitat pentru a mă sărbători de Florii, alături de nume mari ale folclorului românesc: Sofia Vicoveanca, Viorica Flintașu. A urmat un medalion folcloric realizat de către TVR, pe Valea Streiului. Dar cel mai valoros moment a fost acela în care am fost invitată de către d-na Ana Munteanu, Privighetoarea Banatului, să cânt pe scena festivalului care îi poartă numele… Ani mai târziu, mi-a devenit nașă de cununie, dovadă că Dumnezeu mi-a răsplătit dragostea ce-i purtam încă din copilărie acestei mari artiste a României.

– Dezamăgiri ați avut?

– Nu am avut dezamăgiri, fiindcă nu am avut așteptări prea mari. Vedeți, eu am început să cânt destul de târziu și, cu toate astea, într-un timp relativ scurt, am devenit un artist cunoscut, realizator tv. Am publicul meu care-mi iubește cântecul și care-mi urmărește emisiunile… Folclorul mi-a adus multe bucurii.

– Sunteți și culegătoare de folclor. Care este eficiența acestei pasiuni?

– Vă spuneam că nu prea mai ai de unde culege cântece. În schimb, am adunat în timp expresia spiritualității unui neam, obiecte vechi populare: costume, ceramică, unelte, mobilier, picturi pe sticlă, de altfel cochetez și cu această activitate, în anii de liceu făcusem sculptură în lemn, artă populară, sub îndrumarea profesorului Mircea Lac, un împătimit al tradiției meșteșugărești din Pădureni. Și-mi permit a spune că ia noastră este încă o dovadă a genialității unui neam… De curând am descoperit piatra ca element de limbaj artistic și mi-am creat acasă un rai al meu, folosind această piatră naturală de pe Strei.

– Sunteți cadru didactic. Care calități vă evidențiază calitatea profesională?

– Cred că am această menire, cea de dascăl, pentru că în dragostea de copii mă regăsesc viu și necondiționat. Cred că mă caracterizează răbdarea, optimismul și credința în Divin.

– În timpul liber vă ocupați de educarea cultural artistică a tinerei generații. Ce ne puteți oferi în acest sens?

– „Ziene Sânziene” spune, cred, totul. Generații după generații de interpreți și iubitori ai tradițiilor populare au venit lângă mine. Cred că acesta mi-e rostul în ceea ce-i privește: să-i iau de mână de la vârste fragede, să le deschid o ușă, aceea a frumosului românesc, să-i îndrum o parte din drum,    creându-le cântece potrivite fiecărei vârste sau zone folclorice pe care o reprezintă: Ardeal, Banat, Moldova, Oltenia ori Maramureș, după ce rădăcini sau chemare are fiecare, apoi să le dau drumul… Din urmă vin mereu alții, aș putea spune că la Călan am creat o pepinieră de talente. Sunt fericită de ceea ce am putut realiza.

– Am aflat că iubiți și arta scrisului. Cum comentați?

– Cred că e din neam. Iertați-mi lipsa de modestie, dar sunt mândră de faptul că mă înrudesc prin tată cu scriitorul și criticul literar Romul Munteanu, născut în Călanu Mic, doctorand în literatură română, critic literar și redactor șef al editurii Univers, „un mare dascăl întru libertate în europenitate și europenitate în libertate”, cel care a avut o imensă contribuție la integrarea literaturii românești în cea europeană și, implicit, în cea universală. Și iată-mă  scriind poezie contemporană, am câteva premii la concursuri prestigioase naționale și internaționale. Nu mi-am publicat încă o carte de autor, deși apar în numeroase antologii literare.

„am ars atât de mult/ că nu-mi va ajunge încă/ o viață să-mi împrăștii cenușa/ trecerea poetului e altfel/ te arzi pe tine ca un opaiț/ îți luminezi drumul/ Dumnezeu șade pe prispă/ cârpește o inimă” (din poezia „Și toamna mor poeții” dedicatăpoetului Eugen Evu – Premiul I, decembrie, 2017 și Premiul Revistei Literatura)

             Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a considerat vrednică de atâtea daruri, îi mulțumesc pentru fiul și nora mea care mi-au dăruit de curând o nepoțică, pentru toate realizările mele de până acum și, da, mă consider un artist, pentru că un artist își exprimă darul și harul în multiple domenii artistice, iar eu asta fac de când mă știu…

Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ U.Z.P.R.