În 29 noiembrie, credincioșii catolici de rit apusean (latin) intră în perioada numită Advent. În organizarea actuală a liturgiei romane, Adventul se plasează la începutul anului bisericesc. Anul liturgic începe cu prima duminică a Adventului, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos. Termenul latin „adventus” înseamnă „sosire” și semnifică o perioadă de pregătire dinaintea Crăciunului.

Cei care cunosc obiceiurile tradiționale ale catolicilor de rit apusean știu faptul că în această perioadă ei își pun în casă o coroniță din brad cu patru lumânări, de cele mai multe ori de culoare roșie. Cele patru lumânări reprezintă cele patru duminici de Advent. În fiecare duminică se aprinde câte o lumânare în plus, în așa fel încât, în ultima duminică, vor arde toate cele patru lumânări.

Acest obicei cu coronița de advent se regăsește și în multe case catolice din Banatul Montan.

Erwin Josef Ţigla

Materialele publicate în cotidianul „Răsunetul”, singura arhivă ce stă mărturie asupra celor trei decenii, fiind prima instituţie de presă înfiinţată în judeţ, mult mai târziu apărând şi alte mijloace de informare, reflectă dezvoltarea judeţului nostru sub aspectul activităţilor economice, sociale, al dotărilor, al accesibilităţii şi al calităţii mediului, al existenţei condiţiilor de viaţă şi de muncă echitabile pentru toţi cetăţenii. Obiectivul principal al strategiei de dezvoltare, prin scenariile de dezvoltare, creează viziunea de dezvoltare şi fundamenteaza brand-ul „Bistriţa-Năsăud – Poarta Transilvaniei”. 

  Lucrarea oglindeşte într-un mod accesibil tuturor celor interesați de istoria prin prisma presei a Bistriţei, fără să facă rabat de la rigurozitatea cercetării științifice. Comunitatea bistrițeană, copii, tineri, adulţi şi reprezentanţi ai vieţii administrative, culturale, artistice, educative şi sociale ca factori direct implicaţi sau/şi public spectator – potenţialii vizitatori/turişti ai municipiului Bistriţa, cu toţii se vor regăsi aici. Lucrarea este utilă şi pentru persoanele preocupate de cercetarea presei bistriţene, de promovarea valorilor, tradiţiilor şi a patrimoniului istoric şi cultural local, material şi imaterial, directori de şcoli şi licee, preoţi şi reprezentanţi ai comunităţilor locale, autorităţile administraţiei publice locale, cercetători, mass-media etc..

Lucrarea ne prezintă într-un mod autentic, original și foarte bine documentat, o „frescă” a dezvoltării municipiului Bistriţa şi a judeţului Bistriţa-Năsăud în perioada 1990-2020, oglindită prin peste 9000 numere ale cotidianului „Răsunetul”, de la evenimentele Revoluţiei, primele alegeri libere, intrarea în UE şi în structurile NATO şi până-n prezent. Volumul structurează principalele evenimente administrative (proiectele de anvergură ale municipalităţii), dezvoltarea culturală a unui oraş cu specific multietnic, Bistriţa putând concura la acest capitol cu marile oraşe din ţară. Sportul, educaţia, religia se vor regăsi în volumul ce se doreşte a fi echilibrat, echidistant şi mărturisitor al unor vremuri ce au dus la consolidarea judeţului Bistriţa-Năsăud ca un partener de încredere a unor importante centre europene şi nu numai, cu care are, în momentul de faţă, nu doar parteneriate ci şi acorduri de înfrăţire. Este o frescă a istoriei postrevoluţionare văzută prin ochii jurnaliştilor. Este prima „istorie” a presei bistriţene postrevoluţionare care include aspecte legate de strategia de dezvoltare a judeţului. 

„Răsunetul” a fost nucleul consituirii filialei Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România la Bistriţa, iar azi, colectivul condus de jurnalistul şi scriitorul Menuţ Maximinian, având mereu aproape pe jurnalista Gabriela Ciornei – editor coordonator (ce fac parte şi din Biroul central al UZPR), continuă cu demnitate munca adevărată a presei de a acoperi nevoia unei informări corecte și competente, atât de pregnant dorită de cititori. Sunt mândru cu asemenea colegi. Vă doresc reușită deplină în consolidarea poziţiei privilegiate pe care publicația a dobândit-o deja. La mulţi ani, RĂSUNETUL, multe şi apreciate apariţii!

Doru Dinu GLĂVAN

Preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

În data de 8 noiembrie 2020 la sediul UZP, filiala Timiș s-a desfășurat în condiții de maximă protecție un mic eveniment cultural și anume prezentarea istoricului ”Asociației Publiciștilor Presei Rural din Banat” de către președintele asociației și membru al UZP Ioan Traia printr-un power –point. Voi prezenta mai jos câteva date și lămuriri pentru o mai bună înțelegere a acestui fenomen cultural cu o îndelungată tradiție în Banat.

Încă din anul 2005, pe când mă străduiam să scot periodicul “Vatra Satului” în satul meu natal Ferendia mi-a încolţit in minte idea unei asociaţii a presei rurale din Banat. Odată cu venirea mea la Muzeul Satului Bănăţean, am putut conştientiza mai bine dimensiunea fenomenului publicisticii săteşti având o mai largă putere de informaţie din lumea satului bănăţean, ceea ce mi-a întărit şi mai mult ideea constituirii unei asociaţii. Ca atare am inclus în agenda culturală pe anul 2008 o acţiune prin care am învitat redactorii şefi ai unor periodice săteşti pe care i-am putut contacta şi care mi-au confirmat venirea. 

În data de 10 aprilie 2008, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara s-a desfăşurat o sesiune de comunicări „Aspecte culturale din viaţa satelor bănăţene” la care au participat mulţi redactori şefi de la publicaţiile rurale din judeţul Timiş, fiecare prezentându-şipublicaţia, iar în final, fiind iniţiatorul şi moderatorul sesiunii am propus constituirea “Asociaţiei presei rurale din Banatul istoric”, propunere ce a fost validată, urmând să se facă demersurile necesare pentru constituirea legală. Toţi participanţii au aderat la ideea regretatului publicist și cărturar Aurel Turcuş de a decreta ziua de 10 aprilie ca zi a presei rurale din Banat.

De la început am sperat ca această iniţiativă să nu rămână un efemer demers, ci să se implinească într-o zidire nouă, oricât de modestă alcătuire ar fi. Trebuie să mărturisesc că acest gând inovator n-a fost întâmplător ci s-a bazat pe realităţi bogate, legate de emulaţia vădită a periodicelor săteşti bănăţene, iniţiativa având scopul de a fructifica într-un mod mai organizat aceste energii nou născute şi de ale valorifica superior potenţele, deoarece periodicele săteşti au fost şi sunt opera unor pasionaţi publicişti, mai degrabă amatori decât profesioniști..

În toată această perioadă de naştere a acestei asociaţii, naştere grea trebuie să recunosc, i-am avut alături pe membrii comitetului de iniţiativă şi am reuşit să depăşim acea rezervă născută din modul mărunt de înţelegere a lumii, acea păgubitoare atitudine de neîncredere. 

În acest context asociativ, deşi nu eram încă înfiinţaţi juridic, noi am avut o bogată activitate, unde din nou m-am intersectat într-un chip fericit cu alţi publicişti ai presei rurale din Banatul istoric.

Din ianuarie 2010, „Asociaţia publiciştilor presei rurale din Banat” a dobândit personalitate juridică și asociația și-a dezvoltat și nuanțat activitatea, coptând în cadrul ei publiciști din întreg Banatul istoric, adică județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și publiciști din satele românești din Serbia. Voi prezenta succint cîteva activități inițiate și organizate de APPR Banat.

În zilele de 23-24 septembrie 2011 s-au materializat generos gândurile inspirate ale d-lui Ghiţă Rancu red. şef al periodicului „Almăjul” din Şopotul Vechi privind desfăşurarea primei ediţii a „Forumului publiciştilor presei rurale din Banatul Istoric”. Coorganizator a fost şi „Asociaţia Publiciştilor Presei Rurale in Banat” care a răspuns afirmativ iniţiativei venită din ţinutul de legendă a Ţării Almajului.

Vineri, 30. 08. 2013 a avut loc în localitatea Toracu Mare (Serbia) a treia ediţie a Forumului publiciştilor din presa rurală bănăţeană. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Publiciştilor din Presa Rurală din Banat şi comunitatea locală românească din Torac

  Sâmbătă, 23 mai 2015 cu începere de la orele 1100în biserica parohială cu hramul ,,Adormire aMaicii Domnului” din satul Ferendia, Timiș s-au aniversat 10 ani de apariție neîntreruptă a periodicului local ,,Vatra satului”.

Sâmbătă, 27 iunie 2015, cu începere de la orele11,00 a avut loc la Muzeul Satului Bănățean a V-a ediție a Forumului publiciștilor bănățeni, inițiat și organizat de Asociația Publiciștilor din Presa Rurală din Banat. Au fost prezenți: profesori universitari, muzeografi, redactori de publicații rurale, creatori de literatură dialectală, iubitori ai fenomenului presei rurale.

Sâmbătă, 28 mai 2016 a avut loc la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara cu începere de la orele 9 două evenimente în organizarea Muzeului din Timișoara, a VI-a ediție a forumului Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat și întâlnirea anuală a monografiștilor bănățeni.

Sâmbătă, 22 februarie 2010, comunitatea românească din Torac (Provincia Autonomă Voivodina, Serbia) s-a aflat în sărbătoare cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la apariția primului număr al publicației ,,Lumina torăceană” și 10 ani de ieșirea de sub tipar a actualei reviste cu același nume. Revista din Torac a fost prima publicație în limba română din Voivodina.

         La inițiativa dl. Mircea Lelea, redactorul-șef al revistei și în organizarea Asociației pentru Artă și Cultură Românească ,,Vichentie Popovici Bocăluț” din Torac și Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat s-a desfășurat un eveniment cultural la Căminul Cultural și Școala Generală ,,George Coșbuc” din localitate la care au luat parte redactori și colaboritori ai revistei ,,Lumina torăceană”, precum și jurnaliști de la mai multe publicații locale din Banatul istoric.

Ioan Traia președintele ”Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat

„Împreună scriem istoria clipei!”, un motto care în cazul întâlnirii de azi a avut o conotație aparte. Se împlinește un an de când Academicianul Gheorghe Păun a primit din partea Uniunii noastre, în calitate de membru marcant al breslei jurnaliștilor, Distincția „Credință și Loialitate”, „pentru devoțiunea, perseverența, străduința și puterea de a sluji actul jurnalistic și publicistic, de-a lungul unei bogate cariere”.

Astăzi, 27 noiembrie a.c., dl Acad. Păun ne-a făcut onoarea de a ne vizita la sediul central, unde președintele UZPR Doru Dinu Glăvan, ca o manifestare exterioară a stimei față de dl academician, a ținut să-i înmâneze Distincția, imortalizată în fotografia alăturată, ca un semn de prietenie peste ani.

Am primit daruri culturale materializate în ultimele două cărți semnate Gheorghe Păun. Prima reprezintă volumul dedicat lui Urmuz, „trist-bizarul genial născut la Curtea de Argeș”. Cea de-a doua carte adună 35 de interviuri acordate de Academician de-a lungul a (fix) 35 de ani, ca un „cadou” la vârsta de 70 de ani. Pe lângă cele două cărți, ne-am îmbogățit biblioteca UZPR cu alte trei cărți recenzate și sprijinite de Gheorghe Păun: „Urmuz sau Despre paradox”, semnată Lucian Costache; „Poezie fără frontiere” selectate de Germain Droogenbroodt și traduse de Gabriela Căluțiu Sonnenberg; „Zidari întru veșnicia Neamului”, eseuri semnate de Raia Rogac.

Am discutat despre recentele activități ale dlui Academician, ultima conferință online susținută la Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău, dar și despre strădania permanentă de a tipări revista de cultură „Curtea de la Argeș” a cărei redactor-șef este.
Ne-am făcut datoria de reciprocitate, rugându-l să-și găsească timp să citească cele două volume despre Jurnalism, semnate Neagu Udroiu, apărute la Editura UZP. Și, fiindcă se apropie Crăciunul, pe fundalul muzical al colindelor, cadou de la Editura Libris, sperăm să lectureze tripticul de poezie din Basarabia – Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi și Nicolae Dabija – editate cu ocazia a 100 de ani de la înființarea UZPR.

 Ovidiu Zanfir / UZPR

(dialog cu prof. Violeta DEMINESCU JURCA <foto> solistă de muzică populară)

– Pe scurt, prezentați-ne câteva date biografice.

– M-am născut într-un sat de pe malul stâng al Streiului, raiul copilăriei mele, Sântămăria de Piatră, având parte de dragostea părinților, bunicilor și străbunicilor paterni și materni din Călanu Mic. Am absolvit Liceul Pedagogic din Deva, Facultatea de Psihologie și Pedagogie, Universitatea de Vest Timișoara și un master pe Management și Dezvoltare Durabilă, la Universitatea Politehnică Timișoara.

Sunt profesor în învățământul primar la Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” Călan, metodist al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și conduc Grupul Folcloric „Ziene Sânziene” din Călan.

– Sunteți o cunoscută și apreciată solistă de muzică populară. De unde dragostea pentru cântecul popular, pentru folclor?

– Am crescut cu cântecul popular. Îmi amintesc mai ales ziua de nedeie în satul meu natal, în duminica dinaintea Rusaliilor, zi în care răsuna muzica populară în casa noastră. Simţeam sărbătoarea în toată inima mea de copil. Ascultam la pik-up toate cântecele adevărate ale timpului şi pe marii interpreţi: Ana Munteanu, Achim Nica, Ana Pacatiuş, Maria Ciobanu, Lucreţia Ciobanu şi reprezentanta Hunedoarei, Elena Merişoreanu. Am trăit cântecul popular din copilărie şi-am simţit ritmul jocului popular la nedei şi la ospeţe, când îmi ardea talpa piciorului şi jucam, jucam. Mi-este limpede că din acei ani mi se trage dragostea pentru folclor. Am mai avut parte de a trăi ,,pe viu” tradiţii şi obiceiuri, unele pierdute acum, „zăuitate”, dar nicicând ieşite din sufletul nostru, al celor ce le-am practicat în perioada copilăriei. Şi-mi amintesc, înaintea Crăciunului, de colacii copţi în cuptor pe vatră, de străbunica mea din Sântămaria de Piatră, o ţărancă harnică, deşteaptă şi cu credinţă în Dumnezeu, de ,,brăduleţii” rupţi pentru a ne „însoţi” (un fel de colac cu „creastă”) de  Bunavestire. Şi  câte alte obiceiuri… După ani şi ani aceste comori ce le-am adăpostit în adâncul sufletului au ieşit la iveală în izvoare de cântec, cântec scris, cântec interpretat. Dar cel mai important lucru este că am reuşit a sădi în sufletele elevilor mei dragostea pentru folclor, pentru spiritualitatea ţăranului român şi, în mod deosebit, pentru cântecul popular.

– Vă amintiți cum a fost debutul pe scenă în calitate de interpretă a cântecului popular?

– Ca să fiu sinceră, nu mi-am dorit niciodată să urc pe scenă. M-am rezumat la a instrui copiii, de a crea și dărui cântece interpreților deja consacrați Mariana Anghel, Daniela Tărnăuceanu, Bogdan Toma, Ovidiu Homorodean, Veta Biriș, Lenuța Ungureanu și multor altora. Cu prilejul unei filmări pentru sărbătorile de iarnă, am fost invitată să cânt colinde cu „fetele” din Călan: Lenuța Ungureanu, Dorina Negru, Norica Hațegan, Ioan Șerbesc, Cătălina Pînzariu… Fetele s-au filmat cu piesele proprii, iar eu am cântat „la rece”. După câteva zile, realizatorul emisiunii „Ora de sinceritate” care făcuse filmările de colinde, Adrian Oprea, m-a invitat în emisiunea sa. Și pentru că am impresionat, mi s-a propus să realizez emisiunea de folclor la Unu tv Deva. Cam în același timp, am primit un telefon de la dl. profesor Tiberiu Szelnyan care, spre uimirea mea, m-a invitat în studioul dânsului de înregistrări… Așa am început. Interpret și realizator tv., ambele deodată… „De dor, lume și de drag” s-a numit prima mea emisiune. Apoi  alta „Duminici violete”. Au urmat prezențe la diferite televiziuni din țară, spectacole…

– Care zonă folclorică o reprezentați prin cântecele interpretate ?

– Cu folclor de pe Valea Streiului am început, de fapt mi-am creat cântecele, textul și muzica. Azi nici nu mai ai de la cine culege folclor vechi, autentic. În anii din urmă, am avut o colaborare frumoasă cu d-na Mariana Risipitu și soțul dânsei, Marcel Raț, care mi-au creat linii melodice mult gustate de public: jiene, învârtite, hațegane.

– Vorbiți-ne despre cel mai reușit succes obținut ca solistă de muzică populară.

– Îmi amintesc de vremea când emisiunea „Dor de folclor” propunea publicului cântece ale interpreților hunedoreni și nu numai în cadrul unui concurs duminical. Spre marea mea uimire, una dintre piesele mele a ocupat locul întâi în topul celor cinci piese propuse, surclasând două interprete de marcă, considerate de mine de neegalat. Asta mi-a dat încredere în calitățile mele artistice. Un alt moment de referință este acela în care televiziunea națională m-a invitat pentru a mă sărbători de Florii, alături de nume mari ale folclorului românesc: Sofia Vicoveanca, Viorica Flintașu. A urmat un medalion folcloric realizat de către TVR, pe Valea Streiului. Dar cel mai valoros moment a fost acela în care am fost invitată de către d-na Ana Munteanu, Privighetoarea Banatului, să cânt pe scena festivalului care îi poartă numele… Ani mai târziu, mi-a devenit nașă de cununie, dovadă că Dumnezeu mi-a răsplătit dragostea ce-i purtam încă din copilărie acestei mari artiste a României.

– Dezamăgiri ați avut?

– Nu am avut dezamăgiri, fiindcă nu am avut așteptări prea mari. Vedeți, eu am început să cânt destul de târziu și, cu toate astea, într-un timp relativ scurt, am devenit un artist cunoscut, realizator tv. Am publicul meu care-mi iubește cântecul și care-mi urmărește emisiunile… Folclorul mi-a adus multe bucurii.

– Sunteți și culegătoare de folclor. Care este eficiența acestei pasiuni?

– Vă spuneam că nu prea mai ai de unde culege cântece. În schimb, am adunat în timp expresia spiritualității unui neam, obiecte vechi populare: costume, ceramică, unelte, mobilier, picturi pe sticlă, de altfel cochetez și cu această activitate, în anii de liceu făcusem sculptură în lemn, artă populară, sub îndrumarea profesorului Mircea Lac, un împătimit al tradiției meșteșugărești din Pădureni. Și-mi permit a spune că ia noastră este încă o dovadă a genialității unui neam… De curând am descoperit piatra ca element de limbaj artistic și mi-am creat acasă un rai al meu, folosind această piatră naturală de pe Strei.

– Sunteți cadru didactic. Care calități vă evidențiază calitatea profesională?

– Cred că am această menire, cea de dascăl, pentru că în dragostea de copii mă regăsesc viu și necondiționat. Cred că mă caracterizează răbdarea, optimismul și credința în Divin.

– În timpul liber vă ocupați de educarea cultural artistică a tinerei generații. Ce ne puteți oferi în acest sens?

– „Ziene Sânziene” spune, cred, totul. Generații după generații de interpreți și iubitori ai tradițiilor populare au venit lângă mine. Cred că acesta mi-e rostul în ceea ce-i privește: să-i iau de mână de la vârste fragede, să le deschid o ușă, aceea a frumosului românesc, să-i îndrum o parte din drum,    creându-le cântece potrivite fiecărei vârste sau zone folclorice pe care o reprezintă: Ardeal, Banat, Moldova, Oltenia ori Maramureș, după ce rădăcini sau chemare are fiecare, apoi să le dau drumul… Din urmă vin mereu alții, aș putea spune că la Călan am creat o pepinieră de talente. Sunt fericită de ceea ce am putut realiza.

– Am aflat că iubiți și arta scrisului. Cum comentați?

– Cred că e din neam. Iertați-mi lipsa de modestie, dar sunt mândră de faptul că mă înrudesc prin tată cu scriitorul și criticul literar Romul Munteanu, născut în Călanu Mic, doctorand în literatură română, critic literar și redactor șef al editurii Univers, „un mare dascăl întru libertate în europenitate și europenitate în libertate”, cel care a avut o imensă contribuție la integrarea literaturii românești în cea europeană și, implicit, în cea universală. Și iată-mă  scriind poezie contemporană, am câteva premii la concursuri prestigioase naționale și internaționale. Nu mi-am publicat încă o carte de autor, deși apar în numeroase antologii literare.

„am ars atât de mult/ că nu-mi va ajunge încă/ o viață să-mi împrăștii cenușa/ trecerea poetului e altfel/ te arzi pe tine ca un opaiț/ îți luminezi drumul/ Dumnezeu șade pe prispă/ cârpește o inimă” (din poezia „Și toamna mor poeții” dedicatăpoetului Eugen Evu – Premiul I, decembrie, 2017 și Premiul Revistei Literatura)

             Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a considerat vrednică de atâtea daruri, îi mulțumesc pentru fiul și nora mea care mi-au dăruit de curând o nepoțică, pentru toate realizările mele de până acum și, da, mă consider un artist, pentru că un artist își exprimă darul și harul în multiple domenii artistice, iar eu asta fac de când mă știu…

Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ U.Z.P.R.

O nouă întâlnire online a membrilor Consiliului Director al UZPR, în frunte cu președintele Doru Dinu Glăvan, a avut loc la 24 noiembrie, cu o bogată agendă, din care s-au desprins câteva idei majore pentru evoluția ulterioară a Uniunii. 

Răzvan Onesa, coordonator al Filialei TVR, a anunțat pentru data de 22 decembrie „o sărbătorire la TVR a românilor din Diaspora și a sentimentului național”, iar Miron Manega, purtătorul de cuvânt al Uniunii, a punctat din nou locul publicației pe care a fondat-o și o conduce, „Certitudinea”, în peisajul mass-media, recomandând o dată în plus abonarea membrilor UZPR la această publicație pe care fondatorul său o consideră „un vârf de lance al jurnalistului patriot”.

În legătură cu Codul deontologic al jurnalistului profesionist, asumat de UZPR, general de brigadă (rtr) dr. Gheorghe Văduva, membru al Consiliului Director, care a elaborat documentul, s-a referit la faptul că „în aceste timpuri, un Cod deontologic este cu atât mai necesar cu cât presa trăiește alte evoluții. Este nevoie ca un astfel de document să traseze repere fundamentale, ca un îndreptar, în această meserie foarte grea”.

Emil Talianu, coordonator al Filialei Giurgiu, a menționat oportunitatea acestui tip de întâlniri și a propus „dezbateri pe tema Codului deontologic, care să aibă loc în societatea extinsă, alături de colegi și de opinia publică”. De la Filiala Galați, coordonatorul Maria Stanciu a anunțat implicarea autorităților locale în realizarea unui monument dedicat jurnalistului gălățean Radu Macovei, „care a susținut presa, comunitatea și semenii timp de zeci de ani”.

În intervenția sa, George Coandă, șeful Comisiei de Onoare, Disciplină și Arbitraj a UZPR, a menționat faptul că Filiala „Ion Heliade Rădulescu”, Dâmbovița, pe care o conduce, este într-o semnificativă creștere numerică. „Codul deontologic asumat de UZPR stă la baza unui curs pe care îl țin la Universitatea din Târgoviște și care va figura și în examen. Codul este foarte bine creionat și propun ca Uniunea să-l expedizeze la toate facultățile de jurnalism din țară, pentru a deveni materie de studiu. Pe direcția promovării senimentului național, cred că Uniunea dă un exemplu de educație patriotică prin toate publicațiile pe care le editează”.  

Prezent la întâlnire, Mihai Golescu, coordonator al Filialei Argeș, a menționat că „un document cum este Codul deontologic poate reprezenta nucleul unei viitoare legi a presei”. Tema a fost extinsă de Ioan Damaschin, coordonator al Filialei Constanța a UZPR, care a subliniat că „încă din anii 1990, tot la inițiativa UZPR, am participat la o dezbatere pentru elaborarea unei legi a presei și îmi amintesc că atunci a fost foarte multă lume împotriva existenței unei astfel de legi, dar această discuție merită reluată”. 

În cadrul unei intervenții speciale, Ambasador Iuliana Gorea Costin, coordonator al Filialei Chișinău, membru al Consiliului Director, a anunțat că Filiala „a reușit să treacă toate etapele înegistrării sale ca atare, ceea ce este un eveniment important, întrucât implică mai multe praguri complicate, iar pentru noi acesta este un succes remarcabil”. 

Încheind reuniunea, Nicolae Băciuț, membru al Cnsiliului Director și coordonator al Filialei Târgu Mureș, a punctat că „trebuie să fim cu toții, noi, jurnaliștii, mai curajoși în exprimarea condiției de români, pentru că, din 1990 încoace, ne situăm în sfârșit pe un trend ascendent în ce privește gradul de respectabilitate în societate al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România”.

Departamentul Comunicare

UZPR și utilitatea publică. Bilanț secvențial la sfârșit de an centenar al Tratatului de la Trianon

Așa cum se știe, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România este singura uniune de creație și utilitate publică a breslei jurnaliștilor de la noi din țară, cu toate responsabilitățile și avantajele care decurg din acest statut. Implicarea UZPR în realitățile sociale și politice ale României sunt la vedere pentru cei care vor să le vadă. 

Sfârșitul de an ne găsește în plină efervescență creativă a proiectelor în derulare și a celor viitoare. Unul dintre acestea este cel intitulat „Pe aleea eroilor” de la Târgu Jiu, în parteneriat cu primăria municipiului, cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, cu Asociația „Acasă la Brâncuși” și Liga Femeilor Gorjene „Arethia Tătărescu”. În curs de finalizare este și realizarea unui film de scurt metraj cu tripticul muzical al melodiilor regretatului compozitor Alexandru Mandy, „Masa tăcerii – Poarta sărutului – Coloana fără sfârșit”, în interpretarea artistului universal Sergiu Cioiu, sosit din Canada pentru o scurtă perioadă de timp în România (acasă). Proiectul propune o  formă inedită, muzicală, de promovare a celor mai importante lucrări ale celui mai mare sculptor modern al lumii, Constantin Brâncuși. Inițiativa ne aparține și ca urmare a faptului că un membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, jurnalistul și scriitorul Laurian Stănchescu, este inițiatorul legii prin care ziua de 19 februarie (data nașterii lui Constantin Brâncuși) a fost declarată zi de sărbătoare națională. 

UZPR a inițiat alte două proiecte de promovare a valorilor românești. Este vorba de un serial de televiziune intitulat  „Ștefan”, în format digital, dedicat lui Ștefan cel Mare și Sfânt, supranumit de papalitate  „Atletul lui Cristos”. De asemenea, editarea unui dublu album muzical (două CD-uri), dedicat  celui mai mare compozitor român în viață, din stânga Nistrului, Eugen Doga. Aceste două proiecte beneficiază (deocamdată la nivel declarativ) de susținerea Guvernului României.

Un alt proiect, din resurse proprii, este cel de promovare a Editurii UZP, printr-o serie de evenimente online, intitulate  „Clipa de lectură”. Pe parcursul perioadei următoare, autorii de carte editați sub egida Editurii UZP, vor avea ocazia să se prezinte singuri, lecturând din izbânzile lor scriitoricești și jurnalistice și vorbind despre alte proiecte personale. Toate acestea vor putea fi urmărite pe secțiunea UZP-TV de pe site-ul uzp.org.ro.

Uniunea va realiza, la sfârșit de an, și Calendarul UZPR pe 2021, promova spre neuitare mari personalități ale jurnalismului românesc pe care, deși contribuția lor la istorie a fost onorată prin reprezentări publice  (statui, busturi, case memoriale ori nume de străzi, cartiere sau localități), societatea contemporană le-a cam uitat.

Bilanțul sfârșitului de an centenar al Tratatului de la Trianon, ne găsește, așadar, cu „cămara” profesională și civică plină. Avem rezerve de conștiință pentru noi acțiuni și proiecte.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Departamentul de Comunicare

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa s-a îmbogățit cu un nou volum, o carte de cercetare dedicată mamei „al cărui sân a alăptat lumea întreagă. Tot ce este frumos provine de la razele soarelui și de la laptele mamei; aceasta ne face să iubim atât de mult viața. Fără soare nu există flori, fără dragoste nu există fericire, fără femei nu există dragoste, fără mamă nu există nici poeți, nici eroi” – este motto-ul din Maxim Gorki pe care autorii – Florina Căpitan și Christian Cătălin Șchiopu – l-au folosit „drept ghid în conceperea și redactarea acestei cărți” intitulată: „Metode bioanalitice moderne pentru analiza compoziției laptelui uman”. O carte care, așa cum scrie în „cuvântul înainte”, „se vrea una modernă, prin două studii științifice de mare actualitate, care demonstrează calitatea superioară a laptelui uman, comparativ cu formule sau laptele de vacă”, autorii argumentând științific importanța alăptării la sân a pruncilor nou născuți. „Am inițiat această cercetare pornind de la ipoteza că laptele uman este considerat alimentul ideal pentru sugari, cel puțin în primele șase luni de viață, un lichid complex, perfect adaptat nevoilor dietetice ale nou-născutului. Acesta conține macronutrienți, imunoglobuline, anticorpi care pot fi prezentați ca și particule de aur, pentru a sublinia rolul lor în dezvoltarea sănătoasă a copilului.”

Volumul a apărut la editura Eurostampa din Timișoara în 2016, în colecția „Pantanassa” coordonată de prof. univ. dr. Mihnea Munteanu și prezintă studii de cercetare și rezultate științifice în ce privește laptele uman analizat  din punct de vedere compozițional.

Bucuria apariției acestei cărți, pentru noi, bocșenii, nu constă doar în importanța informațiilor transmise, ci și datorită faptului că unul dintre autori este bocșean.

Florina Căpitan s-a născut în 18 mai 1981 la Bocșa, este absolventă a Liceului Teoretic „Tata Oancea” (promoția 1999), iar în 2007 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Dr. Florina Capitan (MD, Ph.D) a obținut doctoratul în Științe Medicale cu cea mai înaltă distincție, „Summa cum Laude” în anul 2012. Teza de doctorat este intitulată ”Metode glicomice moderne pentru identificarea markerilor moleculari în diagnosticul prenatal”. Întreaga activitate de cercetare s-a desfășurat în laboratoarele de spectrometrie de masă conduse de prof. univ. dr. Alina Zamfir. Pentru teza sa de doctorat și cercetarea postdoctorală, dr. Florina Căpitan a optimizat și aplicat metode de microfluidică-MS pentru descoperirea biomarkerului glicoconjugat în creierul fetal uman și comparativ în creierul adult și sănătos bolnav și lapte uman pentru corelarea modelului glicolipidelor și oligozaharidelor cu stadiile de dezvoltare ale creierului fetal și, cel mai important, cu patologii prenatale severe și patologii la nou-născuți. Ea și-a publicat rezultatele legate de acest subiect de cercetare în reviste cu factor de impact mare, precum aminoacizi, electroforeză, în Jurnalul Societății Americane pentru spectrometrie de masă, chimie analitică și bioanalitică etc. 5 (Colecția Web of Science Core). Dr. Florina Căpitan a fost, de asemenea, membru al echipei de cercetare în 4 proiecte acordate grupului dr. Zamfir și a diseminat rezultatele sale la conferințe internaționale proeminente care au avut loc în România, Austria, Germania, Italia, Polonia, Ungaria, Grecia și SUA. De asemenea, deține diplomă de master în Chimie, din anul 2014. 

Bocșeanca Florina Căpitan este un doctor cu un CV impresionant, un doctor care, prin studiu continuu și prin multă muncă, a acumulat experiență atât în medicină cât și în proiecte de cercetare.

Este o femeie frumoasă și foarte curajoasă, dar, mai ales, este o veritabilă mamă.

O felicităm și așteptăm vremuri prielnice pentru o lansare și prezentare și la biblioteca din Bocșa natală.

• 

• 

• 

• 

Luna noiembrie aduce noi distincții pentru Maria Rogobete, poetă, prozatoare și actriță a Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu” din Lugoj. În cadrul Festivalului Național de Poezie ”Mihai Novac” (1906-1977), ediția noiembrie 2020, Mariei Rogobete, lugojeancă prin adopție, dar originară din Topleț, Caraș Severin, i-a fost acordat Premiul Național de Poezie ”Mihai Novac” (1906-1977).

Din juriul prezidat de Ionel Bota, alături de vicepreședintele Ion Gheorghe Chiran, au făcut parte nume sonore pentru cultura bănățeană: Centrul Cultural și Complexul Muzeal Oravița, Clubul Mitteleuropa Viena/Oravița, Asociația Istoricilor și Arheologilor din Țara Cărașului, Centrul de Studii Bănățene „Sim. Sam. Moldovan”, Studioul de Teatru și Film „Muntele”, Cenaclul de Literatură și Arte „Gheorghe Azap-Mihai Moldovan”, Cenaclul Județean de Proză „Mircea Cavadia-Gheorghe Zincescu”, Cercul de Proză „Antoniu Francz”, precum și redacțiile revistei de cultură europeană ARTE și revistelor ”Carașul, studii și documente”, ”Oravița” și Foaia Oraviței”.

Nu este singurul premiu obținut de Maria Rogobete în această lună. Poeta lugojeancă a fost distinsă și cu Premiul ”Mecena românilor”, acordat de Societatea Literar-Artistică ”Tibiscus” din Uzdin, Serbia – președinte Vasile Barbu. Distincția a fost oferită în semn de profundă recunoștință și mulțumire pentru sprijinirea comunității românești din Serbia, întăririi iubirii de neam a românilor și pentru înfăptuirea dezideratelor de unitate culturală în patria noastră comună – limba română.

 Adelina Tomescu

https://redesteptarea.ro

Despre Grădina Maicii Domnului – România, savantul Nicolae Iorga spunea că este formată din mai multe țări. Una din aceste țări este situată în partea de sud-vest, în munții Banatului, Țara Almăjului. O depresiune intra-montană locuită din îndepărtatul neolitic, cu aproximativ 40.000 de ani în urmă, de oameni adamici, nu darviniști, pe Valea Minișului, în peșterile din munții Aninei. Cu timpul și-au construit case pe platourile de-a lungul pârâurilor afluenți ai râului Nera, care străbate depresiunea de la Nord la Sud. În Țara Almăjului, străvechi ținut al etnogenezei românești, la frumusețea locurilor, s-a adăugat hărnicia locuitorilor care și-au format o cultură proprie din civilizația lemnului din munți, din civilizația păstoritului din zonele colinare și din civilizația culturii mari în lunca Nerei. Viața lor era guvernată de legile divine – zamolxiene, cu acțiune în toate activitățile sociale și spirituale, regăsindu-se astăzi în obiceiurile pâlc, moară și clacă. Acești locuitori iubeau munca, limba și credința. Munca lor era strâns legată de pământul pe care îl lucrau și de la care se hrăneau. Așa se explică apariția așezărilor mici, cătune, ori zbăguri (locuri de refugiu) în jurul vetrei actuale a satelor almăjene. După trecerea pericolului prezentat de popoarele migratoare, locuitorii acestor cătune (săliște) în secolele XV-XVI, au coborât la locuri mai accesibile, întemeind alte așezări. Aceste colectivități rustice, conduse de ”oameni buni și bătrâni”, dețineau casa și intravilanul în proprietate personală, în timp ce pădurea, fânețurile și apele, erau exploatate de obște. Sigur, cătunele (săliște), nu s-au putut ivi așa, dintr-o dată, ci sunt produsul unor perioade îndelungate de construcție și organizare, mult anterioare. Populația lor, formată din români ortodocși, avea organizații militare aparte, în frunte cu cnejii aleși, participă la războaie, când într-o tabără când în alta, în funcție de interesele lor. Dintre cele 15 sate din Țara Almăjului, se remarcă satul Prigor, așezat pe râul cu același nume, înainte de vărsarea lui în Nera, la o distanță aproape egală între munții Almăjului la est și munții Semenic la Vest. Atestat documentar la 1550, Prigorul este străjuit de dealurile Dâlmei și Crâst la nord și Stănia la sud. În anul 1741, Prigorul se prezenta cu 63 de case din bârne. Casele erau construite de localnici din materialul aflat la îndemână, lemnul și piatra. Fundația era zidită din piatră, primele bârne erau mai mari numite bulvani, peste care se așezau bârnele încheiate în coadă de rândunică, până la o înălțime de aproape 2 metri, erau legate de grinzi, peste care se puneau căpriorii ce susțineau acoperișul din șândrilă. Casele erau așezate cu căpentul spre drum, aveau ferestre mici la camere, deobicei aveau 2 sau 3 camere. Aveau săpat în pământ pivnița, care era folosită pentru depozitarea legumelor și răchie, peste care se aflau camerele unde locuiau proprietarii iar în pod se punea cucuruzul (porumb). Paralel cu casa, era curtea închisă, sistem cetate, din gard de lemn sau de piatră. În spate erau grajdul pentru animale și în continuare, grădina. În 1773, în urma vizitei împăratului Iosif al II-lea, reiese din jurnalul de călătorie, că locuitorii celor 13 sate din Almăj, locuiau în colibe mizerabile și erau toate românești. Țăranii cultivă pământul cu porumb și pruni. În satul Prigor s-a organizat compania a III-a din Regimentul Valaho-Ilir, cu garnizoana la Biserica Albă, în urma militarizării almăjului din anul 1773. Clădirile în care au fost cantonați militarii au ars în jur de 1800, iar între 1808 și 1821 au fost construite clădiri noi din cărămidă și piatră, care există și astăzi. În scopul impunerii și a folosirii satelor pentru granița militară, la 1777, se dispune ca toate satele să iasă la drumul mare, părăsind săliștele și cătunele, punând baza noilor vetre a satelor almăjene. În 1782 sunt trimiși ingineri în graniță, care stabilesc loturile de pământ pentru grăniceri și așezarea caselor în grupuri, între care e interval de scurgere a ogașelor și poteci pentru ieșirea animalelor la păscut, pe Dâlmă și Stănia. Astăzi, lăcomia și prostia au făcut să dispară acest interval dintre case, creând un real pericol pentru inundații. În anii 1788-1789, peste Almăj a trecut războiul dintre austrieci și turci, care a pârjolit satele din almăj, trecând și trupele austriece și turcești. Nicolae Stoica de Hațeg, relatează despre foametea prin care au trecut locuitorii satelor ascunși în pădure, deci și prigorenii, care se hrăneau cu poame pădurețe și-și făceau coleșă din coajă de copac. ”În locul caselor arse de turci, bordeie mici în pământ își săpară”. În urma acestei urgii a războiului, la Prigor au rămas 15 case. După ocuparea austriacă, în satul Prigor au fost trimiși de către episcopul Simion Dascălu de la Vâlcea, frații Câmpeanu, ca preoți. Ei au slujit în Biserica din lemn cosntruită în centrul satului și au fost și primii dascali, la școala din tinda bisericii. Biserica a ars în 1744 și au construit o biserică din nuiele care a ars în a1789. La sfârșitul războiului, prigorenii au revenit din pădure și și-au reconstruit casele și au adunat bani de pe carne și răchie, pentru a-și face biserică nouă din piatră și cărămidă. Între anii 1802-1805 a fost construită biserica, existând și astăzi. Pe plan edilitar, în secolul XIX, în satul Prigor existau, o biserică ortodoxă din piatră, școală națională din bârne, post de comandă și hambar de grâne, școală germană și locuința căpitanului din piatră și cărămidă, casă care după desfințarea graniței a fost cumpărată de către învățătorul Iosif Toader și Paul Buracu. Mai exista poligon de tragere amenajat din lemn, unde a fost terenul de fotbal. Hanul ”Crucea de Aur”, azi, casa lui Ion Rotaru (negoiță) care a mai fost numit ”La 2 cocoși” și apoi ”Hanul Hașca”. Clădirea a fost construită la 1840. În 1830 a fost făcut drumul, la gura văii. La desfințarea graniței, în anul 1872, în Prigor erau 189 de clădiri și 1704 locuitori, toți români, iar în 1900 au fost 1843 de locuitori. În secolul XIX, casele erau cele mai multe din lemn, dar grănicerii mai înstăriți și-au făcut și din piatră și cărămidă. După Primul Război Mondial, toate casele erau din cărămidă și piatră și au început să fie acoperite cu țiglă. În toată perioada, au fost păstrate colibele, unde erau ținute animalele. Până în Primul Război Mondial la colibă stăteau cei tineri, iar după război la colibă erau bătrânii. După al Doilea Război Mondial, casele au căpătat o altă înfățișare, fiind construite cu latul la strada și cu ferestre mari. Dacă până la Primul Război Mondial, dintr-o casă cu 2-3 camere ieșeau 10-15 oameni, ca hârții (șoarecii) de sub claie, astăzi, dintr-o casă cu 10 camere, ies 2 persoane bătrâne și gârbove. Almăjul, creează o stare de spirit vizitatorilor, care le face bine prin acel ”suflu vital” al muntelui. Această stare apare în contact cu locuitorii zonei, și prigoreni, care se raportează la munte ca la întregul din care ei însăși fac parte. Almăjenii au în fibra lor, o dimensiune a tradiției nepieritoare, un calm al valorilor. Aici nu se spune virtute la păcat, pentru a mulțumii pe păcătoși.

Prof. Panduru Pavel/UZPR

sursă: Monografia localității Prigor, editura Timpul, 2000, Reșița

foto: Liviu Călin

Nevoia de a promova și păstra valorile tradiționale se concretizează atât în cultura scrisă cât și nescrisă. Ambele sunt importante și contribuie la completarea unei redări fidele a lumii tradiționale de pretutindeni. Revenim la publicația „Nedeia“ care de curând a fost distinsă cu o diplomă de excelență în cadrul Colocviilor Cărășene „Vasile Tudor Crețu“ (1938-1989) ediția 2020 pentru „efortul constant de a evidenția și promova cultura și artele tradițiilor poporale“. Diplomă de excelență s-a acordat și coordonatoarei revistei și Colocviilor ,,Nedeia„ , Angelica HERAC, pentru ,,promovarea originalității culturii și artelor tradiționale poporale,,. Mulțumiri încă o dată pentru distincții atât domnului dr. Ionel BOTA, președintele juriului cât și întregului juriu pentru această apreciere. A fost o surpriză foarte plăcută! Această „nevoie“ generală dealtfel, de publicații care să ilustreze identitatea locală trebuie permanent amintită pentru a sublinia nu doar importanța acestora peste timp ci, mai ales, conștientizarea valorilor neamului. În spațiul Banatului Montan, revista „Nedeia“ a încercat să acopere parte din această nevoie și se străduiește în continuare să întrețină viu interesul pentru tot ce înseamnă mândria de a fi român cărășan. Vă propunem un articol valoros pentru noi despre „nevoia de Nedeia“, scris cu deosebită implicare de către domnul profesor Gheorghe ȚUNEA, fostul director al CJCPCT C-S (2000-2017). Dumnealui a fost inițiatorul acestui proiect și l-a gândit în contextul valorificării tezaurului cărășan într-o manieră limpede, atât pentru specialiști cât și pentru publicul interesat de acest domeniu. Mulțumiri domnule prof. Gheorghe ȚUNEA pentru nașterea și botezul acestei reviste care nu a dezamăgit și, iată, a avut și are rezultate notabile. Felicitări deopotrivă pentru întreaga d-voastră activitate culturală și pentru încrederea oferită proiectului NEDEIA, atât revistă cât și colocvii. Continuăm așadar tradiția și ne vom bucura în curând de numărul 16 al publicației ,,NEDEIA,,!

CJCPCT Caraș-Severin

Nevoia de „Nedeia“

„Nedeia“‒ o revistă care s-a impus în peisajul cultural naţional şi internaţional prin conţinutul şi rubricile care aduc în atenţia cititorilor informaţii de un mare interes. Astfel în conservarea culturii tradiţionale a Banatului Montan, rubrici ca: Tradiţii şi obiceiuri, Lada cu zestre, Cuina bănăţeană, Mit şi mitologie etc. au un rol important în păstrarea identităţii de bănăţean-român. Alături de revistă o contribuţie importantă îşi aduc şi Colocviile Internaţionale „Nedeia“ organizate în fiecare an la Băile Herculane unde participă oameni de suflet, prieteni ai „Nedeii“ şi anul acesta fiind organizate împreună cu Institutul Naţional al Patrimoniului graţie unei prietene a Instituţiei, Oana Petrică, director adjunct.Ideea de publicare a materialelor prezentate în cadrul Colocviilor va îmbogăţi colecţia şi istoriografia culturală a Banatului Montan.Sigur că toate aceste stări de fapt nu ar putea avea loc dacă oameni cu suflet, pasiune şi dăruire nu s-ar implica. Şi aici mă gândesc în primul rând la colectivul redacţional compus din personalităţi culturale ale judeţului: Gheorghe Jurma, Adela Lungu-Schindler şi Nicolae Irimia (redactori) şi Angelica Herac (redactor-şef), specialist în cadrul Compartimentului Promovare al CJCPCT CS. Nevoia de identitate este tot mai acută şi de aceea nevoia de „Nedeia“ este tot mai necesară pentru iubitorii de autentic şi tradiţional fie ei colaboratori sau cititori. Fiind ultima intervenţie în calitate de manager al Instituţiei care patronează revista ce aş putea să doresc „Nedeii“ ‒ o viaţă lungă cu un drum drept şi colectivului redacţional multă sănătate, să continue ce au început indiferent de vicisitudinile vremelnice pentru că „Nedeia“ ca obicei folcloric este cel mai bine conservat eveniment din Banatul Montan. „Nedeia“ este un proiect de „suflet“ al meu, sper că tata Ion Albu, în ceruri este mulţumit de evoluţia şi activitatea „Nedeii“ iar eu voi rămâne acelaşi prieten şi susţinător al evenimentelor ocazionate de „Nedeia“.

Prof. Gheorghe ŢUNEA

Jurnaliști în linia întâi a profesiei – reuniune a conducerii UZPR cu membri ai Consiliului Național Consultativ

Cea de-a patra sesiune din seria întâlnirilor conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România cu șefii și coordonatorii de filiale din toată țara, reuniți în cadrul Consiliului Consultativ Național al UZPR, a fost un nou prilej de a „se lua pulsul” din teritoriu al organizației, de a se creiona repere ale activității viitoare și de a se evalua pilonii fundamentali ai evoluției UZPR, centrați pe suportul solid al celei mai puternice uniuni de creație din țară.

Pe agenda reuniunii s-au aflat teme de stringență și de primă importanță pentru jurnaliștii profesioniști și preocupările lor. Președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a anunțat intrarea în organizație a încă 140 de colegi de breaslă care activează într-un trust de presă, cu alte zeci de dosare de înscriere în pregătire, precum și una dintre acțiunile din perioada imediat următoare, evocarea personalității lui Constantn Brâncuși chiar la Târgu Jiu, în contextul în care declararea zilei de naștere a marelui sculptor, 19 februarie, drept sărbătoare națională se datorează inițiativei susținute a unui jurnalist. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Uniunii, ziaristul și scriitorul Miron Manega, a făcut din nou apel la solidarizarea filialelor în sprijinirea revistei pe care a fondat-o, „Certitudinea”, „publicație reactivă, care readuce în prim-plan materiale istorice scoase din circulație”.
Discuțiile au continuat cu intervenția Doinei Sgaverdia, coordonator al Filialei Caraș-Severin, care a punctat necesitatea onorării, la nivel central și local a unor jurnaliști-emblemă, cu ocazia împlinii unei vârste respectabile, acțiune care deja a avut loc în filială. O notă aparte a făcut-o referirea la revigorarea presei sătești, temă de mare actualitate între preocupările din Caraș-Severin.
Silvia Pintea, coordonator al Filialei Cluj UZPR, a făcut un apel emoționant pentru jurnaliștii care au avut de suferit în urma expunerii la pericolele pandemiei, jurnalismul fiind o „profesie extrem de periculoasă”. Consiliul Director al UZPR, prezent în integralitate la întâlnire, a aprobat un viitor demers susținut de Uniune către autorități, pentru sprijinirea concretă a acestor jurnaliști afectați de exercitarea profesiei în linia întâi a informării. „Membrii noștri au făcut față cu greu provocărilor generate de pandemie, în special cei care își câștigă existența ca reporteri, întrucât au fost restricționate foarte mult deplasările”, a detaliat și Adrian Marchiș, coordonatorul Filialei Maramureș.
Dumitru Țimerman, coordonatorul Filialei Satu Mare a UZPR, s-a referit la importanța parteneriatelor realizate la nivel local, între jurnaliștii profesioniști și publicațiile pe care le reprezintă și instituții care sporesc vizibilitatea și renumele UZPR, de instituție de utilitate publică. „Avem proiecte pregătite pentru anul 2021 și vom coopera cu conducerea de la București pentru accesarea de fonduri europene care să susțină jurnalismul”, a punctat Dumitru Țimerman. De asemenea, de la Botoșani a venit vestea unei fructuoase colaborări a Filialei Botoșani a UZPR cu Galeriile de Artă din localitate, pentru elaborarea și derularea unor proiecte culturale de înaltă ținută. „Ne-am sprijinit colegii în toate momentele dificile prin care au trecut, am fost alături de cei în situații defavorabile și mulțumim conducerii UZPR pentru implicare”, a spus coordonatorul Filialei, Florin Egner. Un alt anunț care a generat bucurie în cadrul reuniunii a fost cel al reeditării revistei de cultură „Ateneul arădean” și viitoarea lansare a unui volum despre jurnalism, elaborat în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu”, din Arad. Coordonatorul Filialei, Vasile Filip, a mai amintit și de lansarea la Arad a cărții semnate de jurnalistul și analistul de politică externă Corneliu Vlad – „Cavalerii noilor apocalipse. NU VĂ FIE FRICĂ!” – precum și de expoziția de lucrări de artă realizate de jurnaliști.

Vorbind despre o inițiativă a UZPR – lansarea unui demers prin care să fie adus în prim-planul preocupărilor discursului jurnalistic domeniul științei, Daniela Gîfu, membru al Consiliului Director, a punctat importanța domeniului, considerat „o decodificare a limbajului științific în mesaj jurnalistic, o adevărată comunicare a științei”. În acest context, președintele Doru Dinu Glăvan a anunțat un parteneriat cu Academia de Studii Economice din București, care pregătește specialiști în acest tip de limbaj jurnalistic.
Pe direcția promovării UZPR, o intervenție cu accente deosebite a fost cea a coordonatorului Filialei Iași, Constantin Radoslavescu, care a menționat distribuirea Revistei UZP concomitent cu alte publicații, parteneriatul cu Primăria Iași pentru derularea unor evenimente de ținută, precum și atragerea de jurnaliști tineri în rândurile UZPR, deziderat pentru care filiala își va accelera demersurile.
„Jurnalismul este o profesie unică și irepetabilă în universul oamenilor”, a sintetizat general de brigadă (rtr) dr. Gheorghe Văduva, membru al Consiliului Director, în asentimentul participanților la această ediție a unei serii de reuniuni care vor continua în perioada următoare.

Departamentul Comunicare

După cum ne-a obișnuit Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin (Voivodina, Serbia), la încheierea lucrărilor Simpozionului Internațional „Oameni de seamă ai Banatului” este realizat un volum care cuprinde materialele prezentate cu acest prilej.

De curând a văzut lumina tiparului un nou astfel de volum intitulat Actele Simpozionului Internațional „Oameni de seamă ai Banatului”, volum îngrijit de prof. dr. Delia Muntean și de către scriitorul Vasile Barbu și apărut la Editura Ethnologica din Baia Mare, 2020.

Volumul cuprinde lucrările prezentate în cadrul ediției a XXIII-a a Simpozionului Internațional „Oameni de seamă”, desfășurat la Uzdin în perioada 18 – 20 aprilie 2019.

Cu bucurie menționăm că la această ediție a fost prezentat volumul  dnei. prof. Stela Boulescu, volum intitulat „Să vorbim corect românește”, apărut la Editura TIM din Reșița în anul 2019. În coordonarea Gabrielei Șerban, cartea a apărut sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa și este al 46 – lea volum din seria „Bocșa – istorie și cultură”.

De asemenea, tot în cadrul acestei ediții a Simpozionului Internațional „Oameni de seamă ai Banatului”, Gabriela Șerban a adus un omagiu sculptorului Tiberiu Bottlik la 135 de ani de la naștere și 45 de ani de la moarte, prilej cu care a fost vizionat și filmul documentar „Culorile singurătății” realizat la Bocșa în anul 2010 de Vasile Bogdan și Diana Trocmaier de la TVR Timișoara.

Ambele materiale se regăsesc în volumul coordonat de prof.dr. Delia Muntean și neobositul Vasile Barbu, așezând Bocșa și oamenii Bocșei la loc de onoare, pe harta culturală a Banatului istoric.

„B.C.”

De curând, la editura Graph din Reșița, a văzut lumina tiparului cel de-al patrulea volum de versuri semnat de dna. prof. Doina Gârboni.

Cartea se numește „Praf de lacrimă”, este dedicată familiei și beneficiază de o postfață semnată de dr. Ada D. Cruceanu.

„Natural că, la un nou volum de poeme, Doina Gârboni tinde să-și consolideze discursul, din ce în ce mai vizibil marcat de „tema cuvântului”, nu atât ca instrument al comunicării – deși nici acest aspect nu este neglijat – cât ca „adăpost”, ca protector al ființei și al „tăcerii” sale mereu veghind (la) trecerea timpului. Recurente, temele de bună tradiție în poezia lumii (natura, spațiul și timpul copilăriei, casa acesteia, luptând și ea cu timpul, un anume „dor”, aproape epurat de tușa erotică însă, ori „neliniștea gândului”) sunt nuanțat aduse în pagină, „tabloul” astfel rezultat devenind „un fel/De-a vorbi” de a „reprezenta” viziunea poetică în plasticitatea și muzicalitatea ei.” (Ada D. Cruceanu)

Doina Gârboni s-a născut în 10 septembrie 1947 în localitatea Valeapai, jud. Caraş-Severin.

A copilărit în localitatea natală unde a şi urmat cursurile şcolii primare.

Şcoala generală a urmat-o la Berzovia, iar liceul l-a absolvit la Bocşa.

Între anii 1967 – 1972 a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Timişoara.

Din anul 1965 şi-a început activitatea ca profesor la Bocşa şi zona Bocşei (Vermeş, Dognecea), unde a deținut, în anumite perioade, și funcția de director.

Între anii 1973 – 1991 a trăit alături de învăţătorul Dorel Teodorescu, poet şi cunoscut animator cultural şi folclorist.

Doina Gârboni cochetează cu poezia din tinereţe, dar debutul editorial are loc abia în anul 2014 cu volumul de versuri „Dincolo de tăcere”, Timişoara: Eurostampa, volum îngrijit de Ada D. Cruceanu şi prefaţat de Ana Kremm. Cel de-al doilea volum de versuri se intitulează  „Alte lumini, alte umbre…”a apărut  în 2015 la editura Gordian din Timişoara sub îngrijirea aceluiaşi critic Ada D. Cruceanu; iar cel de-al treilea volum este, de fapt, o plachetă purtând semnătura Doinei Gârboni, a apărut sub egida revistei „Reflex” din Reșița în anul 2018 și cuprinde atât versuri cât și gânduri, meditații, mărturisiri ale autoarei. „Chemate, clamate și, uneori, supralicitate, alteori cu inocență combinate chiar dincolo de destinul ori puterea lor sintagmatică, cuvintele Doinei Gârboni au, și cu/în acest volum, menirea dată lor la debutul autoarei: să cuprindă «multe tăceri», conchide Ada D. Cruceanu în Postafața volumului/ plachetei/ „Tăcerea din cuvinte”(Reșița, 2018).

Gabriela Șerban